6 Decembrie – Sfântului Ierarh Nicolae

Căutat-au spre rugăciunea celor smeriţi şi nu au defăimat cererea lor” (Psalmul 101, 18). Iată cuvintele Dumnezeiescului Psalmist, care s-au împlinit minunat în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, a cărui pomenire o săvârşim astăzi, iubiţilor întru Hristos fiii mei.

Image result for sfantul nicolae

Domnul ascultă întotdeauna mijlocirea lui în rugăciune pentru noi şi niciodată nu o nesocoteşte, nici nu o dă la o parte. Şi cum ar putea fi altfel, când Însuşi Domnul i-a dăruit, ca unui ales deosebit al Său, această cutezanţă în rugăciune? În virtutea acestei cutezanţe, Sfânta noastră Biserică, mai mult decât pe alţi sfinţi, îl numeşte „plăcut şi făcător de minuni”. Prin aceste numiri, Sfânta Biserică mărturiseşte că Sfântul Nicolae are un har extraordinar prin cutezanţa rugăciunilor sale către Dumnezeu, ceea ce Biserica exprimă, de altfel numindu-l primul nostru apărător, după Preacurata Fecioară Maria.

Ştim şi noi, iubiţii mei, cât de repede şi neabătut îşi manifestă făcătorul de minuni Sfânt Nicolae acest har al său, ca răspuns la rugăciunile credincioşilor adresate lui. De o mie şi jumătate de ani, acest har al Sfântului Ierarh Nicolae se descoperă fie ca osândire pentru fărădelegi, fie ca milostivire pentru vindecarea noastră de diferite boli, sau pentru izbăvirea de orice nenorociri şi năpaste. (…)

Sunt incomparabil mult mai multe manifestările darului vindecător al Sfântului Ierarh Nicolae. Este imposibil să enumeri aceste cazuri. Ele sunt tot atât de numeroase, precum stelele cerului şi nisipul mării. Şi de fapt, cine dintre noi nu a simţit în viaţă sa ajutorul rugăciunilor Sfântului Ierarh Nicolae? Cine dintre noi a rămas neascultat de el, când îl chemam în rugăciunile noastre, fiind bolnavi, sau supuşi unor necazuri, sau nenorociri ale vieţii? Să i ne rugăm în continuare, cu nădejde nestrămutată şi el niciodată nu ne va lăsa fără de mângâiere în necazurile noastre.

Dar iată ce va trebui să ţinem minte, mai ales când ne rugăm Sfântului Ierarh Nicolae. Marele har cu darurile lui minunate el l-a câştigat prin smerenia sa. „Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate”, se spune în troparul acestui plăcut al lui Dumnezeu. Iar făcătorul de minuni Sfânt Nicolae a avut cea mai mare şi înaltă smerenie.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc că nu este mare merit să ai o smerenie de început, adică să recunoşti păcatele tale. Ar însemna să-ţi pierzi cu totul ruşinea, ca să nu ai conştiinţa păcatelor tale. Ele sunt prea evidente. Dar va fi mare meritul în ochii lui Dumnezeu, dacă toate faptele bune nu ni le vom atribui nouă, ci lui Dumnezeu, Harului Lui Dumnezeiesc, dar în acelaşi timp, ne vom strădui să o facem în taină. Aceasta este cea mai înaltă şi desăvârşită formă de smerenie, deoarece este însoţită de desăvârşita iubire pentru Dumnezeu: noi nu dorim ca slava faptelor noastre bune să ne fie atribuite nouă, ci dorim în acest caz un singur lucru: să trecem neobservaţi şi ca toată slava faptelor noastre să nu fie nici într-un caz raportate la fiinţa noastră, ci atribuite Unuia Singur, Dumnezeului nostru. În acest fel vom îndeplini în fapt cuvintele Sfintei Scripturi: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dă slavă” (Psalmi 113, 9).

Prin această smerenie tainică vom plăcea tot mai mult lui Dumnezeu, tot mai mult vom arăta iubirea noastră pentru El. Iată de ce Domnul atât de mult a vorbit despre facerea tainică de bine, în a Sa Predică de pe Munte: „Luaţi aminte – a spus El – ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 1-6).

De aici înţelegem de ce Preacuviosul Paisie cel Mare, la întrebarea: „Care este cea mai înaltă virtute?”, a spus: „Aceea care se săvârşeşte în taină”. Această virtute tainică, în întreaga ei plinătate, a fost proprie făcătorului de minuni Sfânt Nicolae. Din viaţa şi acatistul lui se vede că el a salvat de la căderea în păcat trei fete, aruncându-le noaptea, în taină, câte un săculeţ cu aur în casă.

Aşadar, amintindu-ne de smerenia desăvârşită a Sfântului Ierarh Nicolae, însoţită de virtutea tainică, sau, ceea ce este acelaşi lucru, adevărata iubire pentru Dumnezeu, ce trebuie să o învăţăm?

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri… şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13, 7). De aceea, săvârşind pomenirea mai marelui nostru învăţător, Sfântul Ierarh Nicolae şi aducându-ne aminte de minunata lui smerenie, să avem şi noi această smerenie, iubiţii mei, nu numai pentru faptul că aceasta este una dintre cele mai mari virtuţi, dar şi pentru că această smerenie distruge slava deşartă, această patimă groaznică care pierde chiar şi pe cei desăvârşiţi.
Cât de desăvârşit era Lucifer, primul înger înainte de căderea lui! După cum arată Sfinţii Părinţi, de la lumina Harului Lui se lumina întreg universul. Dar el nu s-a mulţumit cu slava pe care a primit-o de la Dumnezeu, ci a dorit să fie asemenea cu Dumnezeu, de aceea a şi pierit pe veci. Pe protopărinţii noştri, de asemenea, i-a pierdut slava deşartă, care a trezit în ei dorinţa de a fi asemenea cu Dumnezeu în cunoaştere. Chiar şi pe Mântuitorul, când a postit patruzeci de zile în pustie, diavolul a încercat să-L ispitească prin slava deşartă, dar această încercare nu a fost încununată de succes.
Noi ştim ce mari daruri harice şi revelaţii a avut Sfântul Apostol Pavel. Dar diavolul ar fi putut să-i răpească toate aceste daruri, prin mijlocirea aceleiaşi slave deşarte. Aceasta nu s-a întâmplat, deoarece Domnul i-a trimis marelui Său Apostol un mijloc de poticnire sub forma unui ghimpe în trup: „Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor – spune Apostolul în a doua Epistolă către Corinteni – datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: îţi este de ajuns darul Meu, căci Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 7-9).

Sfântul Simeon Stâlpnicul a avut odată o vedenie: i s-a arătat un car de foc cu îngeri, care i-au spus că a plăcut atât de mult lui Dumnezeu, încât Domnul le-a poruncit lor să-l ia de viu în ceruri, asemenea proorocului Ilie. Iar Sfântul Simeon, dând crezare vedeniei, a ridicat un picior, pentru a se urca în car, dar cum s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, totul a dispărut deodată, cu mare zgomot. Iar sfântul Simeon, drept pedeapsă că s-a lăsat ispitit de gândul slavei deşarte, a stat un an întreg pe un stâlp, într-un singur picior.

Nu a scăpat de ispita slavei deşarte nici Preacuviosul Serafim de Sarov. Lui i s-au propus să fie arhimandrit şi egumen al unei mănăstiri din Rusia (…). Refuzând, slava deşartă a început să-i tulbure mintea şi inima. Atunci Preacuviosul Serafim s-a aşezat pe o piatră şi o mie de zile s-a rugat cu mâinile ridicate la cer, cu rugăciune vameşului: „Dumnezeule, Milostiv fii mie, păcătosului. În acest fel, slava deşartă l-a părăsit pentru totdeauna.

Tot aşa suferea de slavă deşartă şi Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk. Trăind retras în linişte, la mănăstirea din Zadonsk, suporta multe necazuri din partea unor fraţi nesimţitori, care îi aduceau jigniri grele, îl numeau ipocrit, fariseu şi chiar aruncau în el cu lemne şi pietre. Unul din arhiereii eparhiali, prieten al Sfântului Tihon, i-a cerut acestuia să fie desemnat în funcţia de episcop eparhial. Sfântul Tihon a şovăit în luarea unei decizii: să rămână retras la mănăstire, sau să fie de acord cu propunerea prietenului său. Slava deşartă îl ataca din ce în ce mai mult. Stând odată lângă chilia lui, Sfântul sa lăsat cucerit de gândul slavei deşarte. Deodată se apropie în fugă de el un nebun pentru Hristos din mănăstirea Zadonsk, monahul Aaron, care, lovindu-i obrazul Sfântului, i-a zis: „Nu te mări în deşert”. Sfântul Tihon a fost adânc mişcat de perspicacitatea monahului, care i-a ghicit gândurile ascunse şi din acel moment a început să-i plătească o pensie: trei copeici pe zi. Influenţat, însă, de cererile insistente ale prietenului său arhiereu, Sfântul Tihon a înaintat o cerere Sfântului Sinod, pentru acordarea postului de arhiereu eparhial. Dar în chilia lui a intrat acelaşi nebun întru Hristos şi i-a zis: „Maica Domnului nu ţi-a poruncit să pleci de aici nicăieri”. Sfântul Ierarh Tihon a rupt de îndată cererea lui şi din acel moment gândurile de slavă deşartă l-au părăsit.

Au fost foarte multe exemple care mărturisesc cum slava deşartă a pierdut mari nevoitori, oameni preacuvioşi. Este cunoscut faptul că fericitul Teofil, care ocupa funcţia de econom al bisericii din Adansk, din smerenie, a renunţat la hirotonia întru arhiereu. Iar apoi, ca urmare a mărturiilor clevetitorilor lui, a fost înlăturat chiar şi din funcţia de econom. Slava deşartă, cu o putere extraordinară, l-a cuprins şi el a ajuns să comunice cu diavolul, s-a lepădat de Hristos, a încetat să se împărtăşească, pentru ca apoi să primească din nou funcţia pierdută de econom, dar deja cu ajutorul diavolului. A fost nevoie de mijlocirea osârdnică a Maicii Domnului pentru scăparea din veşnica pierzanie a fericitului Teofil.

Dar multe, foarte multe au fost cazurile când nevoitori mari au pierit definitiv din cauza slavei deşarte, iar despre acest lucru vorbesc, printre alte cărţi şi Patericul Atonit şi lucrările Preacuviosului Ioan Casian.

De aceea, să ne fie teamă, iubiţii mei, de slava deşartă ca de focul veşnic şi nestins al gheenei, amintindu-ne de cuvintele Apostolului Petru: „Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?” (I Petru 4, 18). Dar, în acelaşi timp, să năzuim din toată inima spre dobândirea smereniei desăvârşit, cu tainica ei facerea de bine, cu adevărata iubire pentru Dumnezeu. Să-l rugăm pe Sfântul Ierarh Nicolae să ni se dăruiască această smerenie, prin care el s-a sfinţit, ca un bun trebuincios şi mântuitor. Dacă vom avea această pornire a inimii, atunci Sfântul Nicolae ne va iubi pe noi. El va revărsa asupra noastră toată dragostea lui, tot harul lui. El ne va asculta şi ne va îndeplini toate rugăciunile, ne va izbăvi de toate necazurile şi durerile noastre şi ne va uni pe veci cu Hristos, întru bucuria veşnică şi nesfârşită, în Împărăţia Lui cerească şi fericită. Amin.

Sfântul Serafim Sobolev crestinortodox.ro

Urmariti va rog si:

Ierarhul şi Făcătorul de Minuni Nicolae

Ierarhul şi Făcătorul de Minuni Nicolae

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

Ce mare răsplată făgăduieşte Domnul Iisus Hristos celor milostivi! In toată frumuseţea şi puterea ei, această virtute a dragostei şi a milostivirii este întruchipată în cel pe care astăzi îl proslăvim cu inimile noastre evlavioase şi credincioase – în persoana hrănitorului de orfani, a mângâietorului celor necăjiţi, a mijlocitorului şi rugătorului pentru toţi cei care caută ajutorul lui Dumnezeu şi milostivirile Lui, Ierarhul şi Făcătorul de Minuni Nicolae. Intru slava iubirii sale el străluceşte pe bolta Bisericii, iar strălucirea acestei slave acoperă întreg pământul.

Virtutea milostivirii este cea mai înaltă dintre toate virtuţile. Cine plineşte porunca lui Hristos – porunca dragostei şi milostivirii – acela plineşte toată Legea creştină. Aceasta nu este cugetarea noastră, omenească. Aceasta este însăşi învăţătura Domnului Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcu-tu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Corinteni 13,1, 3). Şi ce roade minunate aduce această sfântă şi mare virtute, dată nouă de către Domnul şi Mântuitorul nostru! în curgerea întregii noastre vieţi pământeşti ne adresăm Domnului cu cereri şi rugăminţi de a ne fi iertate păcatele noastre.

Noi le regretăm şi dorim să le răscumpărăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că păcatele pot fi răscumpărate prin milostenie, prin virtutea milostivirii, prin roadele iubirii (vezi Daniil 4, 24). Ce mare mângâiere este pentru inima noastră păcătoasă! Pentru noi ar fi o mare fericire dacă milostivirea lui Dumnezeu ar pogorî peste întreaga noastră viaţă, peste toate făptuirile noastre. Astfel, am săvârşi faptele iubirii şi ale milostivirii! Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie cu dărnicie va şi secera” (2 Corinteni 9, 6).

Semănând în jur seminţele iubirii şi ale milostivirii, noi parcă II silim pe Domnul să facă milostivire cu noi. Ceea ce noi dăm celui sărman, flămând, celui nevoiaş, ceea ce facem celui suferind, celui ce plânge, mângâ-indu-1, atrage asupra noastră binecuvântarea Domnului Dumnezeu. Scris este în Dumnezeiasca Scriptură: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19,17). Iar Dumnezeu va răsplăti mereu prin mărini-moasa-I răsplătire Părintească.

Cine dintre noi nu vrea ca, în ziua necazului, a bolii, a încercării, Domnul să fie milostiv cu noi, să caute la suferinţele şi tânguirile noastre cu a Sa cercetare Părintească, plină de iubire? Către aceasta ne duce calea milostivirii. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Domnul îl va păzi pe el şi îl va păstra în viaţă. Domnul îl va întări pe el pe patul suferinţei” (Psalm 40,1-3).

Iată care sunt roadele acestei virtuţi, ale acestei sfinte porunci – privitoare la dragoste şi milostivire -din Legea noastră creştină, lăsată nouă de către Domnul şi Mântuitorul nostru, spre plinire fără abatere întru această viaţă pământească. Domnul Dumnezeul nostru, în Care noi credem, în Sfânta Scriptură este numit Tatăl celor orfani şi sărmani. Şi oare prin ce altceva putem câştiga bunăvoinţa Tatălui nostru Cel Ceresc, afară de milostivirea noastră către cel sărac, către cel sărman, către cel ce plânge, către cel care se tânguieşte, către toţi cei ce au nevoie de compătimirea noastră, de mângâierea noastră, de ajutorul nostru.

Iar cel care îl necăjeşte pe cel sărman, pe cel sărac, pe cel care strigă după ajutorare, acela îşi întoarce inima sa de la amarul fratelui său, acela îl jigneşte în persoana fratelui său mai mic pe însuşi Domnul Dumnezeu. Şi, oare, ce fel de cerere ar face Domnului Dumnezeului său omul cel fără de îndurare? Ce milostivire aşteaptă acela care el însuşi nu face milostenie şi nu se arată a fi iubitor şi cu milostivire către fratele său?

De s-ar aşeza la rugăciune şi ar cere milostivire de la Domnul, alături ar veni cel de la care s-a întors. Şi cel care a fost trecut cu vederea va spune Domnului: „Nu face milostivire cu acesta, căci nici el nu a făcut milă cu mine”. Iar dacă omul cel neîndurat, omul a cărui inimă nu are compătimire, ar cere ajutor în vremea necazului şi a încercărilor sale, Domnul i-ar putea răspunde cu dumnezeieştile Sale cuvinte: „Judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă” (Iacov 2,13).

Dacă Domnul îngăduie ca pe pământ să fie sărmani, amărâţi, necăjiţi, flămânzi şi întristaţi, nu este doar pentru a încerca răbdarea şi dragostea lor, ci şi pentru ca să îndrepte inima noastră către faptele iubirii şi ale milostivirii. Pentru aceasta bate la uşa casei tale cel sărac – ca prin milostivire să răscumperi păcatele tale (Daniil 4,24). Şi pentru aceasta îi întâlneşti în calea ta pe cei care sunt necăjiţi şi amărâţi, suferinzi, pe cei care caută ca tu să arăţi dragoste frăţească şi milostivire, pentru ca tu să plineşti această dumnezeiască poruncă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Iar noi, iubiţii mei, trebuie ca nu numai să nu trecem cu vederea nici un prilej de a ajuta pe cel ce aşteaptă de la noi ajutor duhovnicesc sau material, ci să şi căutăm astfel de împrejurări, pentru ca inima noastră să se îmbogăţească în bune făptuiri, ca viaţa noastră să fie luminată de acestea, după cuvântul lui Hristos: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Matei 5,16).

Prin fapte mici dobândim lucruri măreţe. Prin cele vremelnice dobândim cele veşnice. Prin cele stricăcioase le aflăm pe cele nestricăcioase. Pentru faptele iubirii şi milostivirii Domnul făgăduieşte celor milostivi cea mai mare răsplată pe care o poate dobândi sufletul creştinesc – milostivirea lui Dumnezeu. Căci El pururea este credincios dumnezeiescului Său cuvânt.

In persoana marelui Ierarh şi Făcător de Minuni Nicolae – al cărui sfânt nume îl chemăm dimpreună întreaga Biserică Ortodoxă, cu simţământ de evlavie deosebită, în ziua prăznuirii sale – avem o pildă vie, un chip de iubire şi milostivire plin de mireasmă du-hovnicească cerească preabine înmiresmată!

Toată viaţa lui pământească a fost urzită din faptele iubirii. Şi toată viaţa de după moarte, pe care o petrece în împărăţia slavei celei veşnice, este închinată nevoinţei slujirii oamenilor, căci nu e suflet care să se fi tânguit înaintea lui şi să nu fi aflat răspuns în inima plină de iubire a Sfântului Nicolae. Despre nenumăratele dovezi ale acestui fapt ştie fiecare creştin ortodox.

Fie ca prin ale sale sfinte milostiviri, din sfânta sa pildă să se inspire fiecare dintre noi cei care am păşit pe calea către mântuirea cea veşnică! Fie ca viaţa fiecăruia dintre noi să se îmbogăţească în fiecare zi cu acele bune făptuiri care atrag privirea Tatălui Ceresc, care alcătuiesc podoaba vieţii omeneşti! Aceste fapte bune ne vor aduce şi nouă, păcătoşilor, fericire nepreţuită, bucurie neasemănată, nu pământească, degrab trecătoare, ci veşnică – să fim miluiţi de către Domnul şi împreună cu El să ne îndulcim în vecii nesfârşiţi de bucuria împreună sălăşluirii celei veşnice.

Pentru rugăciunile Sfântului Nicolae, să ne învrednicească Domnul pe noi toţi de această bucurie!

Mitropolitul Nicolae Iaruşevici
Minuni ale Sfantului Nicolae, Editura Sophia – 
crestinortodox.ro

Urmariti va rog si: Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

6 Decembrie Sfintii zilei de astazi. Sfantul Ierarh Nicolae

În această lună, în ziua şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.

Sfantul ierarh NicolaeCel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.

Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului, ce a fost adus peste noi cu iubirea de oameni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Caraman, care a suferit mucenicia la Smirna, în anul 1657.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie06.htm

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

Sfantul Ierarh Nicolae

O, Sfinte Parinte Nicolae, mare facator de minuni, ocrotitorul si daruitorul celor nevoiasi, pe cei ce cu buna nadejde alearga la tine, grabeste a-i ajuta. Sprijinitor fii turmei lui Hristos impotriva lupilor care umbla sa o prade si tot sufletul de crestin pazeste-l prin sfintele tale rugaciuni, ca unul ce esti masura in veac a sfinteniei dreptmaritoare. Si precum ai miluit pe cei trei barbati ce sedeau in temnita, izbavindu-i de mania imparatului si de ascutisul sabiei, asa ma miluieste si pe mine, care cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul ma aflu in bezna pacatelor, ca sa nu cad sub mania lui Dumnezeu si sub vesnica osanda.

Asa, Sfinte Nicolae, fii reazam putinatatii mele, ca la soliile tale sa primesc de la Hristos induratorul viata lina si curata in veacul acesta, iar in veacul de apoi printre cei de-a dreapta lui Dumnezeu sa ma numar, cu ingerii si cu sfintii preamarind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

Alte rugaciuni orodoxe frumoase si folositoare, puteti citi la categoria: Rugaciuni.