6 Decembrie – Sfântului Ierarh Nicolae

Căutat-au spre rugăciunea celor smeriţi şi nu au defăimat cererea lor” (Psalmul 101, 18). Iată cuvintele Dumnezeiescului Psalmist, care s-au împlinit minunat în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, a cărui pomenire o săvârşim astăzi, iubiţilor întru Hristos fiii mei.

Image result for sfantul nicolae

Domnul ascultă întotdeauna mijlocirea lui în rugăciune pentru noi şi niciodată nu o nesocoteşte, nici nu o dă la o parte. Şi cum ar putea fi altfel, când Însuşi Domnul i-a dăruit, ca unui ales deosebit al Său, această cutezanţă în rugăciune? În virtutea acestei cutezanţe, Sfânta noastră Biserică, mai mult decât pe alţi sfinţi, îl numeşte „plăcut şi făcător de minuni”. Prin aceste numiri, Sfânta Biserică mărturiseşte că Sfântul Nicolae are un har extraordinar prin cutezanţa rugăciunilor sale către Dumnezeu, ceea ce Biserica exprimă, de altfel numindu-l primul nostru apărător, după Preacurata Fecioară Maria.

Ştim şi noi, iubiţii mei, cât de repede şi neabătut îşi manifestă făcătorul de minuni Sfânt Nicolae acest har al său, ca răspuns la rugăciunile credincioşilor adresate lui. De o mie şi jumătate de ani, acest har al Sfântului Ierarh Nicolae se descoperă fie ca osândire pentru fărădelegi, fie ca milostivire pentru vindecarea noastră de diferite boli, sau pentru izbăvirea de orice nenorociri şi năpaste. (…)

Sunt incomparabil mult mai multe manifestările darului vindecător al Sfântului Ierarh Nicolae. Este imposibil să enumeri aceste cazuri. Ele sunt tot atât de numeroase, precum stelele cerului şi nisipul mării. Şi de fapt, cine dintre noi nu a simţit în viaţă sa ajutorul rugăciunilor Sfântului Ierarh Nicolae? Cine dintre noi a rămas neascultat de el, când îl chemam în rugăciunile noastre, fiind bolnavi, sau supuşi unor necazuri, sau nenorociri ale vieţii? Să i ne rugăm în continuare, cu nădejde nestrămutată şi el niciodată nu ne va lăsa fără de mângâiere în necazurile noastre.

Dar iată ce va trebui să ţinem minte, mai ales când ne rugăm Sfântului Ierarh Nicolae. Marele har cu darurile lui minunate el l-a câştigat prin smerenia sa. „Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate”, se spune în troparul acestui plăcut al lui Dumnezeu. Iar făcătorul de minuni Sfânt Nicolae a avut cea mai mare şi înaltă smerenie.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc că nu este mare merit să ai o smerenie de început, adică să recunoşti păcatele tale. Ar însemna să-ţi pierzi cu totul ruşinea, ca să nu ai conştiinţa păcatelor tale. Ele sunt prea evidente. Dar va fi mare meritul în ochii lui Dumnezeu, dacă toate faptele bune nu ni le vom atribui nouă, ci lui Dumnezeu, Harului Lui Dumnezeiesc, dar în acelaşi timp, ne vom strădui să o facem în taină. Aceasta este cea mai înaltă şi desăvârşită formă de smerenie, deoarece este însoţită de desăvârşita iubire pentru Dumnezeu: noi nu dorim ca slava faptelor noastre bune să ne fie atribuite nouă, ci dorim în acest caz un singur lucru: să trecem neobservaţi şi ca toată slava faptelor noastre să nu fie nici într-un caz raportate la fiinţa noastră, ci atribuite Unuia Singur, Dumnezeului nostru. În acest fel vom îndeplini în fapt cuvintele Sfintei Scripturi: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dă slavă” (Psalmi 113, 9).

Prin această smerenie tainică vom plăcea tot mai mult lui Dumnezeu, tot mai mult vom arăta iubirea noastră pentru El. Iată de ce Domnul atât de mult a vorbit despre facerea tainică de bine, în a Sa Predică de pe Munte: „Luaţi aminte – a spus El – ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 1-6).

De aici înţelegem de ce Preacuviosul Paisie cel Mare, la întrebarea: „Care este cea mai înaltă virtute?”, a spus: „Aceea care se săvârşeşte în taină”. Această virtute tainică, în întreaga ei plinătate, a fost proprie făcătorului de minuni Sfânt Nicolae. Din viaţa şi acatistul lui se vede că el a salvat de la căderea în păcat trei fete, aruncându-le noaptea, în taină, câte un săculeţ cu aur în casă.

Aşadar, amintindu-ne de smerenia desăvârşită a Sfântului Ierarh Nicolae, însoţită de virtutea tainică, sau, ceea ce este acelaşi lucru, adevărata iubire pentru Dumnezeu, ce trebuie să o învăţăm?

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri… şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13, 7). De aceea, săvârşind pomenirea mai marelui nostru învăţător, Sfântul Ierarh Nicolae şi aducându-ne aminte de minunata lui smerenie, să avem şi noi această smerenie, iubiţii mei, nu numai pentru faptul că aceasta este una dintre cele mai mari virtuţi, dar şi pentru că această smerenie distruge slava deşartă, această patimă groaznică care pierde chiar şi pe cei desăvârşiţi.
Cât de desăvârşit era Lucifer, primul înger înainte de căderea lui! După cum arată Sfinţii Părinţi, de la lumina Harului Lui se lumina întreg universul. Dar el nu s-a mulţumit cu slava pe care a primit-o de la Dumnezeu, ci a dorit să fie asemenea cu Dumnezeu, de aceea a şi pierit pe veci. Pe protopărinţii noştri, de asemenea, i-a pierdut slava deşartă, care a trezit în ei dorinţa de a fi asemenea cu Dumnezeu în cunoaştere. Chiar şi pe Mântuitorul, când a postit patruzeci de zile în pustie, diavolul a încercat să-L ispitească prin slava deşartă, dar această încercare nu a fost încununată de succes.
Noi ştim ce mari daruri harice şi revelaţii a avut Sfântul Apostol Pavel. Dar diavolul ar fi putut să-i răpească toate aceste daruri, prin mijlocirea aceleiaşi slave deşarte. Aceasta nu s-a întâmplat, deoarece Domnul i-a trimis marelui Său Apostol un mijloc de poticnire sub forma unui ghimpe în trup: „Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor – spune Apostolul în a doua Epistolă către Corinteni – datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: îţi este de ajuns darul Meu, căci Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 7-9).

Sfântul Simeon Stâlpnicul a avut odată o vedenie: i s-a arătat un car de foc cu îngeri, care i-au spus că a plăcut atât de mult lui Dumnezeu, încât Domnul le-a poruncit lor să-l ia de viu în ceruri, asemenea proorocului Ilie. Iar Sfântul Simeon, dând crezare vedeniei, a ridicat un picior, pentru a se urca în car, dar cum s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, totul a dispărut deodată, cu mare zgomot. Iar sfântul Simeon, drept pedeapsă că s-a lăsat ispitit de gândul slavei deşarte, a stat un an întreg pe un stâlp, într-un singur picior.

Nu a scăpat de ispita slavei deşarte nici Preacuviosul Serafim de Sarov. Lui i s-au propus să fie arhimandrit şi egumen al unei mănăstiri din Rusia (…). Refuzând, slava deşartă a început să-i tulbure mintea şi inima. Atunci Preacuviosul Serafim s-a aşezat pe o piatră şi o mie de zile s-a rugat cu mâinile ridicate la cer, cu rugăciune vameşului: „Dumnezeule, Milostiv fii mie, păcătosului. În acest fel, slava deşartă l-a părăsit pentru totdeauna.

Tot aşa suferea de slavă deşartă şi Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk. Trăind retras în linişte, la mănăstirea din Zadonsk, suporta multe necazuri din partea unor fraţi nesimţitori, care îi aduceau jigniri grele, îl numeau ipocrit, fariseu şi chiar aruncau în el cu lemne şi pietre. Unul din arhiereii eparhiali, prieten al Sfântului Tihon, i-a cerut acestuia să fie desemnat în funcţia de episcop eparhial. Sfântul Tihon a şovăit în luarea unei decizii: să rămână retras la mănăstire, sau să fie de acord cu propunerea prietenului său. Slava deşartă îl ataca din ce în ce mai mult. Stând odată lângă chilia lui, Sfântul sa lăsat cucerit de gândul slavei deşarte. Deodată se apropie în fugă de el un nebun pentru Hristos din mănăstirea Zadonsk, monahul Aaron, care, lovindu-i obrazul Sfântului, i-a zis: „Nu te mări în deşert”. Sfântul Tihon a fost adânc mişcat de perspicacitatea monahului, care i-a ghicit gândurile ascunse şi din acel moment a început să-i plătească o pensie: trei copeici pe zi. Influenţat, însă, de cererile insistente ale prietenului său arhiereu, Sfântul Tihon a înaintat o cerere Sfântului Sinod, pentru acordarea postului de arhiereu eparhial. Dar în chilia lui a intrat acelaşi nebun întru Hristos şi i-a zis: „Maica Domnului nu ţi-a poruncit să pleci de aici nicăieri”. Sfântul Ierarh Tihon a rupt de îndată cererea lui şi din acel moment gândurile de slavă deşartă l-au părăsit.

Au fost foarte multe exemple care mărturisesc cum slava deşartă a pierdut mari nevoitori, oameni preacuvioşi. Este cunoscut faptul că fericitul Teofil, care ocupa funcţia de econom al bisericii din Adansk, din smerenie, a renunţat la hirotonia întru arhiereu. Iar apoi, ca urmare a mărturiilor clevetitorilor lui, a fost înlăturat chiar şi din funcţia de econom. Slava deşartă, cu o putere extraordinară, l-a cuprins şi el a ajuns să comunice cu diavolul, s-a lepădat de Hristos, a încetat să se împărtăşească, pentru ca apoi să primească din nou funcţia pierdută de econom, dar deja cu ajutorul diavolului. A fost nevoie de mijlocirea osârdnică a Maicii Domnului pentru scăparea din veşnica pierzanie a fericitului Teofil.

Dar multe, foarte multe au fost cazurile când nevoitori mari au pierit definitiv din cauza slavei deşarte, iar despre acest lucru vorbesc, printre alte cărţi şi Patericul Atonit şi lucrările Preacuviosului Ioan Casian.

De aceea, să ne fie teamă, iubiţii mei, de slava deşartă ca de focul veşnic şi nestins al gheenei, amintindu-ne de cuvintele Apostolului Petru: „Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?” (I Petru 4, 18). Dar, în acelaşi timp, să năzuim din toată inima spre dobândirea smereniei desăvârşit, cu tainica ei facerea de bine, cu adevărata iubire pentru Dumnezeu. Să-l rugăm pe Sfântul Ierarh Nicolae să ni se dăruiască această smerenie, prin care el s-a sfinţit, ca un bun trebuincios şi mântuitor. Dacă vom avea această pornire a inimii, atunci Sfântul Nicolae ne va iubi pe noi. El va revărsa asupra noastră toată dragostea lui, tot harul lui. El ne va asculta şi ne va îndeplini toate rugăciunile, ne va izbăvi de toate necazurile şi durerile noastre şi ne va uni pe veci cu Hristos, întru bucuria veşnică şi nesfârşită, în Împărăţia Lui cerească şi fericită. Amin.

Sfântul Serafim Sobolev crestinortodox.ro

Urmariti va rog si:

Ierarhul şi Făcătorul de Minuni Nicolae

5 gânduri despre &8222;6 Decembrie – Sfântului Ierarh Nicolae&8221;

  1. cum e posibil politia ramana sa faca asa abuz de putere , cu arme neletale ,cipuri de tortura unor oameni care nu au absolut nimica de impartit , sa tortureze un om 10 luni cu tunuri si cu cocaina cu ajutorul cipurilor de tortura folosite numai in situti de razboi cine le da dreptu

  2. „Dacă este adevărat ce spune părintele Nikolaos Manolis în filmul de mai jos, atunci vine cutremur mare la temelia Bisericii noastre.
    După cum zice părintele Nikolaos Manolis maine la DIS (nu știu ce e asta) se va discuta cererea patriarhului Bartolomeu pentru caterisirea părintelui Theodor Zisis. Da, ați auzit bine.
    La ce să ne uităm mai întâi? La faptul că Patriarhia (Ecumenica n.n) se bagă în cazurile interne ale Bisericii noastre sau la faptul că încearcă să impună caterisirea unui mare teolog contemporan al Bisericii noastre?
    Iubiți frați pregătiți-vă de lupte mari, încă nu am văzut nimic.”

    sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/jos_mainile_de_pe_parintele_theodor_zisis/2016-12-08-246

  3. Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos le spune Sfintilor sai Apostoli ca oricine se leapada de ei, adica de invatatura pe care o propovaduiesc ei, se leapada chiar de Hristos Domnul, si cine se leapada de Hristos Domnul se leapada si de Dumnezeu Tatal care l-a trimis pe Hristos.
    Si nu numai atat, ci si chiar praful din casele celor ce se leapada sa-l scuture Apostolii de pe sandalele lor, si ca mult mai rau le va fi la Judecata celor care au auzit invatatura cea buna dar s-au lepadat de ea.
    Deci oricine se leapada de Canoanele Apostolesti, acela se leapada de Hristos Domnul si de Dumnezeu Tatal, se leapada de Dumnezeu cel Viu si Adevarat, cel in Sfanta Treime inchinat.

    Sfanta Scriptura, editia 1914 – Sfanta Evanghelie de la Luca

    Cap. 10:
    1. Iar dupa acestea au aratat Domnul si pre alti saptezeci (Apostoli n.m.) si au trimis pre dansii cate doi inaintea fetei sale, intru tot orasul si locul unde vrea el sa mearga.
    2. Si zicea catre dansii: secerisul este mult, iar lucratorii putini; deci rugati pre Domnul secerisului, ca sa scoata lucratori la secerisul sau.
    3. Mergeti, iata eu va trimit pre voi ca mieii in mijlocul lupilor.
    4. Sa nu purtati punga, nici traista, nici incaltaminte; si pre nimenea sa nu intrebati de sanatate in cale.
    5. Si in orice casa veti intra intaiu ziceti: pace casei acesteia.
    6. Si de va fi acolo fiul pacei, se va odihni preste dansul pacea voastra; iar de nu, la voi se va intoarce.
    7. Si intru aceasta casa petreceti, mancand si band cele de la dansii; ca vrednic este lucratorul de plata sa. Sa nu va mutati din casa in casa.
    8. Si ori in care cetate veti intra si va vor primi pre voi, mancati cele ce se vor pune inaintea voastra.
    9. Si tamaduiti bolnavii cari vor fi intr’insa si graiti lor; s-a apropiat spre voi imparatia lui Dumnezeu.
    10. Iar ori in care cetate veti intra si nu va vor primi pre voi, iesind la ulitele ei cele late, ziceti:
    11. Si praful ce s-a lipit de noi din cetatea voastra, il scuturam voua. Insa acestea sa stiti, ca s-a apropiat spre voi imparatia lui Dumnezeu.
    12. Graiesc voua: ca mai usor va fi Sodomului in ziua aceia, decat cetatii aceea.
    13. Vai tie Horazinel, vai tie Vitsaido! Ca de s-ar fi facut in Tir si in Sidon puterile care s-au facut intre voi, de mult in sac si in cenusa sezand s-ar fi pocait.
    14. Insa Tirului si Sidonului mai usor le va fi la judecata, decat voua.
    15. Si tu Carpenaume, care pana la cer te-ai inaltat, pana la iad te vei cobora.
    16. Cela ce asculta pre voi, pre mine ma asculta, si cela ce se leapada de voi, de mine se leapada. Iar cela ce se leapada de mine, se leapada de cela ce m-a trimis pe mine.
    17. Si s-au intors cei saptezeci cu bucurie, zicand: Doamne si dracii se pleaca noua intru numele tau.
    18. Si le-a zis lor: vazut-am pre satana ca un fulger din cer cazand.
    19. Iata dau voua stapanire sa calcati preste serpi si preste scorpii si preste toata puterea vrajmasului si nimic pre voi nu va va vatama.

    Pidalion – Carma Bisericii Ortodoxe, dupa exemplarul original tiparit la Manastirea Neamt in anul 1844 – Canoane ale Sfintilor si intru tot laudatilor Apostoli

    Sfanta Scriptura ne invata ca Apostolii s-au adunat de mai multe ori intre anul 33 si anul 59 de la Hristos, si ne-au dat Canoane dupa care sa vietuiasca tot clerul si tot poporul binecredincios.
    Si toate aceste Apostolesti Canoane au fost intarite de sfintii nostri Parinti in toate cele 7 Sfinte Sinoade.
    Sfantul Meletie aducand spre marturie Apostolescul Canon cel pentru azime zice ca, Climent a scris Apostolestile Canoane cu porunca lui Petru si a lui Pavel. Inca si insusi Climent acesta in Canonul 85 apostolesc isi scrie numele sau.
    Iar Sfantul Climent a fost nu numai ucenic si urmator al Sfantului Apostol Petru, ci si ucenic al Sfantului Apostol Pavel, precum aceasta o arata epistola lui Pavel catre Filipeni, care zice: „Si impreuna cu Climent, si cu ceilalti impreuna lucratori ai mei.” ( Filipeni 4, 3 )

    Canonul 45 Apostolic

    „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, impreuna cu ereticii rugandu-se, sa se afuriseasca numai.
    Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, sa se cateriseasca.”

    Talcuire:
    „Canonul acesta randuieste, ca oricare Episcop, sau prezbiter, sau diacon daca numai impreuna s-ar ruga, dar nu si impreuna ar Liturghisi cu ereticii, sa se afuriseasca. Ca cel ce impreuna se roaga cu afurisitii (precum acest fel sunt ereticii) trebuie impreuna a se afurisi si el, dupa Canonul 10 al acestora-si Apostoli.
    Iar de au iertat ereticilor acestora sa lucreze vreo slujire ca clericii, sa se cateriseasca. Fiindca oricare cleric va si liturghisi (impreuna liturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca acestia sunt si ereticii, dupa Canonul 2 si 4 al Soborului 3) impreuna se cateriseste si el, dupa al 11-lea Canon al Apostolilor.
    Ca se cuvine pe eretici sa-i uram si sa ne intoarcem fetele dinspre ei, dar nu candva si sa ne rugam impreuna cu ei, sau sa iertam lor a lucra vreo slujire Bisericeasca, ori ca niste clerici, ori ca niste ierei.”

    Canonul 65 Apostolic:

    „Daca vreun cleric sau mirean va intra in Sinagoga iudeilor, sau a ereticilor, spre a se ruga, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”
    [Apostolic 7, 45, 71; Sobor 6, 11; Antiohia 1; Laodiceea 6, 32, 33, 37, 38]

    Talcuire:
    „Mare pacat socoteste Canonul acesta a intra vreun crestin in Sinagoga iudeilor sau a ereticilor, pentru ca sa se roage. Ca ce parte este credinciosului cu cel necredincios (II Corinteni 6, 15) dupa dumnezeiscul Apostol? Caci, daca insusi iudeii intrand in sinagogile lor si jertfe facand, faradelege fac, fiind opriti afara de Ierusalim a aduce jertfa dupa lege (precum o marturiseste aceasta dumnezeiescul Iustin in dialogul cel catre Trifon, Sozomen in Bisericeasca istorie cartea 5, cap. 21, si Hrisostom in cuvantul al 2-lea impotriva iudeilor), cu cat mai vartos face faradelege crestinul acela ce se roaga impreuna cu rastignitorii lui Hristos.
    Dar si biserica si adunarea ereticilor, ca una ce impotriva de dreptslavitori cugeta, nu se cuvine a se cinsti, ci mai vartos a se lepada.
    Pentru aceasta si Canonul acesta randuieste, ca oricare cleric sau mirean, ar intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor pentru ruga, clericul, ca unul ce foarte a pacatuit, sa se cateriseasca si impreuna sa se si afuriseasca, iar mireanul numai sa se afuriseasca, fiindca, ca un mirean mai putin a pacatuit decat clericul, facand-o aceasta, ca a se caterisi fiind mirean nu se poate.
    Sau mai drept, precum altii talcuiesc, clericul cel ce ar intra in sinagoga sa se roage, sa se cateriseasca, iar mireanul sa se afuriseasca.”

    Oameni buni, treziti-va! Patriarhi, episcopi, preoti, monahi sau mireni, daca lepadati poruncile Apostolilor, va lepadati de Hristos Dumnezeul nostru. Erezia ecumenismului ne desparte de Hristos.
    Sfintii Apostolii le-au interzis ortodocsilor sa se roage cu ereticii, le-au interzis sa slujeasca cu ereticii, le-au interzis sa intre si sa se roage in sinagoga iudeilor sau a ereticilor.
    Cine se leapada de aceste porunci ale Apostolilor, de Sfanta Treime se leapada.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s