La două luni după ce unul dintre vicepriemierii ruşi, Dmitri Rogozin, a ameninţat România cu bombardiere când nu i s-a permis survolarea spaţiului nostru aerian, Rusia vine cu un embargo „cusut cu aţă albă”. Mai exact, conform Itar-Tass, Moscova interzice importul de bovine şi carne de vită din România, invocând boala vacii nebune, cu toate că nu există nicio dovadă în acest sens, informează Mediafax.
Autoritatea sanitar-veterinară rusă („Roselhoznadzor”) a dispus, marţi, interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate din România, din cauza „encefalopatiei spongiforme bovine”, informează site-ul în limba engleză al agenţiei Itar-Tass.
Potrivit unui comunicat oficial al „Roselhoznadzor” difuzat marţi, interdicţia vizeazã de asemenea proteinele procesate de origine animală, alimentele destinate animalelor şi care conţin astfel de proteine, dar şi produsele făcute din resturi provenind din procesarea cărnii de vită.
Conform Itar-Tass, o epidemie de encefalopatie spongiformă bovină în România, cunoscută şi sub denumirea de „boala vacii nebune”, ar fi fost consemnată de Biroul Internaţional pentru Epizootii.
Ultima interdicţie a Rusiei care viza importurile de vite din cauza encefalopatiei spongiforme bovine a fost impusă acum 30 de ani Marii Britanii. „Roselhoznadzor” a anulat interdicţia abia în septembrie 2013.
Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat marţi seară, pentru MEDIAFAX – după ce Rusia a anunţat interzicerea importurilor de carne de vită din România invocând boala vacii nebune – că există o suspiciune de „caz atipic” depistat la o carcasă, nefiind însă cunoscută provenienţa animalului.
„Suntem în anchetă de aproximativ o lună şi jumătate legat de acest caz, însă nu putem vorbi de o evoluţie a acestei boli pe teritoriul României. Dacă la finalul anchetei, ce presupune şi teste în laboratorul de specialitate din Marea Britanie, se confirmă că este vorba despre un caz atipic, acesta nu se ia în considerare şi nu se poate vorbi despre un pericol cu privire la siguranţa alimentară a populaţiei”, a spus Mănăstireanu.
Comentariu VT:
Asta ne-a trebuita asta avem. Dragii nostrii conducatori se mai mira de ce se iau asemenea decizii cand ei toata ziua la televizor, in special nenorocitul de Basescu, au atacat si au ironizat Rusia. Cei care au de pierdut din pacate sunt fermierii. Pentru multi dintre ei Rusia era dupa Romania cea mai mare piata de desfacere a carnii. Ce o sa faca acesti oameni acum, angajatii lor?
Cititi va rog si alte subiecte interesante despre cum isi bat joc liderii nostri de noi si de saraca noastra tara, la rubrica: Distrugerea Romaniei.
Cum rămâne cu independența energetică domnule Ponta???
– Victor Ponta a deschis şedinţa Bursei de la Londra P2
Falsa independenţă energetică a României
Ce ar trebui să facă numitele autorităţi, pentru a asigura mult-trâmbiţata independenţă energetică a României? Înainte de toate, trebuie să naţionalizeze tot ce s-a înstrăinat: petrolul şi gazele naturale din subsolul ţării, ale ţării trebuie să rămână. Acestea nu trebuie vândute, ci păstrate pentru consumul intern şi consumate cu chibzuinţă. Prin atingerea unui echilibru optim al consumurilor de energie (electrică, termică, gaze naturale, combustibil solid), prin utilizarea formelor de energie neconvenţională acolo unde este posibil. Trebuie folosite aceste energii cu precădere în producţia bunurilor care asigură consumul intern şi – mai ales – exportul. Iar importurile de petrol şi gaze să fie făcute la nivelul cantităţilor strict necesare. Şi în contrapartidă cu exporturile.
„Potrivit Raportului DeGolyer & MacNaughton, la finele lunii iunie 2013, Romgaz deține rezerve dovedite nete de 62,1 miliarde metri cubi de gaze naturale și rezerve probabile nete de 13,2 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Societatea a încheiat o serie de parteneriate și alte acorduri de operare în comun pentru explorarea și dezvoltarea unor perimetre concesionate atât în străinătate, cât și în România, cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (‘ExxonMobil’), OMV Petrom S.A. (‘OMV Petrom’), Lukoil, Vanco, Amromcosi Schlumberger Logelco Inc. (‘Schlumberger’).
Procesul de Ofertă Publică Secundară Inițială de vânzare a 15% din capitalul social al S.N.G.N. Romgaz S.A. a fost intermediat de Sindicatul de Intermediere format din Goldman Sachs International, Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română și Raiffeisen Capital&Investment.
Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei va derula, în anul 2014, procese de vânzare de acțiuni prin metode specifice pieței de capital la companiile deținute de stat din sectorul energetic, astfel: S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. (ofertă publică primară: 15%), S.C. D.F.E.E.Electrica S.A.(ofertă publică primară — pachet majoritar) și Complexul Energetic Oltenia (ofertă publică primară: 15%).” AGERPRES
Deși actuala putere trâmbițează pe unde apucă faptul că tot ce întreprinde, dar și măsurile viitoare privind exploatarea gazelor de șist, de pildă, are ca scop dobândirea de către România a independenței energetice, ne informeaza expresmagazin.ro.
Cu toate acestea, cele mai profitabile companii de stat din energie sunt privatizate pe bandă rulantă, fără nicio opoziție. A venit rândul companiei Electrica să fie vândută.
Două aspecte sunt de semnalat în acest caz – că statul pierde controlul asupra companiei, vânzând pachetul majoritar și că se laudă că nu a fost vândută unui investitor ci a fost listată la bursa, deci va fi o vânzare transparentă și corectă. Acest lucru este vândut ca un mare success pentru care întreaga Românie ar trebuie să tresară.
Electrica este una dintre cele mai profitabile companii de stat în care nu era nevoie de investiții majore, ci doar de cheltuili pentru întreținere.
De remarcat că nici o societate cu pierderi nu intră în vizorul guvernului Ponta.
Ca spectacolul să fie total, o delagție din România în frunte cu premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a participat vineri la listarea companiei Electrica pe Bursa din Londra, pe care statul vrea 390 de milioane de euro pe 51% din acţiunile companiei. Adică preț de vreo 3-4-5 grădinițe și bazine. Electorale, firește.
În perioada 16-25 iunie, statul român a oferit 177 milioane noi acţiuni Electrica urmând ca, după vânzare, participaţia statului să se reducă la aproximativ 48,8%.
Per total, Guvernul spera sa stranga cel putin 435 de milioane de euro din listarea a 51% dintre actiunile Electrica.
Conform datelor furnizate de Eurostat, nivelul veniturilor de pe piaţa românească a muncii a scăzut dramatic în ultimii cinci ani. Datorită acestui colaps, România deţine în acest moment lanterna roşie într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcţie de nivelul de remunerare a muncii.
Conform datelor furnizate de Eurostat, nivelul veniturilor de pe piaţa românească a muncii a scăzut dramatic în ultimii cinci ani. Datorită acestui colaps, România deţine în acest moment lanterna roşie într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcţie de nivelul de remunerare a muncii.
Datele prezentate în continuare reflectă faptul că intrarea României în UE a determinat o prăbuşire fără precedent a nivelului de remunerare a muncii. Astfel, veniturile medii lunare de pe piaţa românescă a muncii (salariaţi, liber profesionişti, fermieri, persoane fizice autorizate) estimate în funcţie de paritatea standard a monedei europene (euro pps) au scăzut în perioada 2008-2013 cu nu mai puţin de 11,8%. Drept urmare, ponderea veniturilor medii lunare de pe piaţa muncii din România în raport cu valoarea medie a aceluiaşi indicator la nivelul UE 27 a scăzut în perioada menţionată de la 41% la 33,4% ! Mai mult, acest crah reprezintă o malformaţie aproape singulară, întrucât nivelul de remunerare a muncii a crescut în aceeaşi perioadă în toate celelalte state din UE 27, cu excepţia României şi a Greciei.
Dar de ce este atât de prost plătită forţa de muncă din România comparativ cu celelalte state din UE? De ce cei peste nouă milioane de români pentru care munca este singura sau principala sursă de venit au devenit nişte paria comparativ cu omologii lor din Slovenia, din Ungaria, din Estonia şi din Cehia, ca să nu mai vorbim de cei din Germania?
Fără îndoială, clasamentul anterior reprezintă o noutate absolută pentru politicienii din România. Dar nici presa şi nici liderii de opinie din România nu au abordat în mod sistematic această disfuncţie tragică a economiei Româneşti. Oare de ce?
În primul rând, majoritatea decidenţilor din elita politică românească tratează cu nepăsare şi chiar cu dispreţ interesele compatrioţilor care se încăpăţânează să supravieţuiască muncind. Pentru plutocraţii din sistemul politic românesc munca reprezintă o motivaţie pentru fraieri. În ultimile decenii, prosperitatea obţinută prin muncă a reprezentat o rara avis în România. În schimb, îmbogăţirea prin mijloace ilicite a devenit motivaţia fundamentală a majorităţii decidenţilor din instituţiile publice româneşti şi a liderilor lumii interlope. Drept urmare, în nici o altă ţară din UE nu există o relaţie atât de vizibilă şi de sistematică între mediul politic şi mediul mafiot al celor care s-au îmbogăţit jefuind patrimoniul public şi privat. În sfârşit, sunt convins că în nici o altă ţară din UE nu există atâta corupţie şi atâţia bani negri ca şi în România.
În al doilea rând, aproape oricine s-ar încumeta să tragă la răspundere decidenţii din instituţiile politice româneşti pentru faptul că interesele celor ce muncesc, ca să spun aşa, sunt grav afectate de angajatorii autohtoni şi străini ar deveni în scurt timp un rebel fără cauză. Îşi imaginează cineva că actualii locatari din palatele Cotroceni sau Victoria vor fi traşi la răspundere de către opinia publică, la fel ca şi în Bulgaria, pentru actualul crah al salariilor şi al veniturilor obţinute din muncă?
S-ar părea, deci, că fanariotismul decidenţilor politici şi mentalitatea mioritică a majorităţii românilor reprezintă obstacole insurmontabile în ceea ce priveşte contracararea politicii de monopol impuse de către angajatori pe piaţa muncii. Totuşi, chiar şi in acest context fatalist, se mai poate face ceva.
În primul rând, contracararea politicii de amputare monopolistă a salariilor de către angajatori, mai ales în România şi în Bulgaria, implică o reglementare la nivelul UE a nivelului salariului minim de pe piaţa comunitară a forţei de muncă. Desigur, o asemenea iniţiativă ar genera reacţii furibunde de împotrivire din partea companiilor transnaţionale. Managerii şi acţionarii acestor companii ar sării ca arşi şi ar califica acest tip de reglementare drept o reglementare anticurenţială. Dar, oare, aşa stau lucrurile? Evident, nici vorbă de aşa ceva. Să ne reamintim cu cât tupeu şi agresivitate au impus decidenţii de la Bruxelles tarife unice în termeni nominali la consumul de energie electrică şi de gaz metan, sub pretextul că în absenţa acestor uniformizări tarifare piaţa comunitară a bunurilor şi a serviciilor ar deveni neconcurenţială. Un argument cusut cu aţă albă, nu? Pentru că munca şi capitalul reprezintă factorii fundamentali de producţie în orice tip de economie, mai concurenţială sau mai puţin concurenţială. Iar energia reprezintă un factor de producţie complementar sau derivat. Şi atunci cum poate deveni o piaţă in care veniturile din muncă sunt amputate monopolist de către angajatori, iar preţul energiei este uniformizat în favoarea furnizorilor de energie, o piaţă concurenţilă? Trebuie să dai dovadă de o mare naivitate pentru a înghiţi un asemenea basm.
În al doilea rând, contracararea prin lege a politicii de monopol practicate de angajatori este o soluţie necesară dar nu şi suficientă pentru eliminarea actualelor disfuncţii de pe piaţa muncii din România. În opinia mea, lejeritatea cu care foarte mulţi români se îmbogăţesc prin mijloace ilicite reprezintă cea mai importantă cauză a dgradării motivaţiei pentru muncă şi pentru afaceri licite. Pentru că, nu-i aşa?, dacă afacerile ilicite sunt mai accesibile şi mai profitabile decât cele licite, ce rost mai are să munceşti sau să investeşti în spiritul şi în litera legii? Evident, contracararea activităţilor ilicite reprezintă o problemă reziduală în România. Afacerile necinstite şi corupţia reprezintă în România „obiceiuri ale pământului”. Cu toate acestea, sunt convins că propensiunea românească tradiţională pentru activităţi ilicite, pentru ciubuc şi pentru şpagă poate fi eradicată pe termen lung. Evident, acest proces de eradicare implică înainte de orice un control fiscal transparent şi generalizat al veniturilor obţinute din muncă şi din capital. Din păcate, însă, actualii decidenţi politici sunt cei mai înverşunaţi oponenţi ai acestei politici sine qua non de eradicare a afacerilor ilicite şi a corupţiei.
Din această perspectivă sumbră, actualul crah al veniturilor de pe piaţa muncii din România implică două riscuri catastrofale: un risc intern şi unul comunitar. Dacă Bucureştiul va trata la fel de iresponsabil ca şi până acum precaritatea inumană a veniturilor de pe piaţa muncii, atunci sustenabilitatea politică, socială şi culturală a României va devini extrem de problematică. Fără îndoială, o ţară în care nivelul veniturilor din muncă reprezintă doar o treime din valoarea medie a acestui indicator la nivelul UE, aşa cum este cazul României, este o ţară extrem de săracă din toate punctele de vedere. Şi ce viitor va avea o asemenea ţară? În sfârşit, dacă Bruxelles-ul va continua să eludeze modul defectuos şi iresponsabil în care este guvernată România, atunci „mămăliga românească” va exploda la un moment dat şi va pulveriza uriaşa „formă fără fond” denumită UE.
România va fi gazda celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, care va avea loc, 28- 29 iunie la Palatul Parlamentului,mai exact în foaierul Senatului,unde la această oră pregătirile sunt în toi. Este Cea mai mare reuniune masonică organizată vreodată în Europa Centrală de Est şi de Sud-Est va avea loc în România ne anunta Libertatea.
Decizia ca țara noastră să fie gazda acestei importante întâlniri a fost luată la Cartagena de Indes (Columbia), unde a avut loc a XI-a Conferință Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare. Marea Loja Națională din România a fost reprezentată de Marele Maestru Radu Bălănescu și de Marele Maestru din Trecut Eugen Ovidiu Chirovici. România a fost preferată în fața Rusiei pentru a organiza reuniunea din 2014. Șeful masonilor români, a fost ales Președinte Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare. La eveniment vor participa delegaţii din Europa, America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa. România a primit dreptul de a organiza acest eveniment în anul 2011, în Columbia, atunci când a câştigat în faţa Rusiei.
Comentariu VT:
Romania se pare ca este tara care permite tuturor strainilor sa faca ce vor cu ea, o tara care dupa ’89 si-a pierdut din ce in ce mai mult coloana vertebrala. Interesele meschine si personale ale celor care conduc tara, au primat mereu in fata intereselor romanilor si a Romaniei, supunand tara la un jaf continu si ingloband-o in datorii imense.
In aceasta degringolada masonii si-au gasit un mediu foarte propice sa se dezvolte, formand o loja foarte importanta (Marea Loja a Romaniei), care este destinata pentru a face jocurile mai marilor masoni ai lumii. Avand si o pozitie startegica insemnata, tara noastra a devenit foarte atractiva pentru intrunirile elitei mondiale, fiind in mai putin de doua luni gazda a doua mari intruniri masonice, despre prima cititi aici.
Asta si pentru ca Rusia a devenit sau cel putin asa aflam din discutia purtata la intrunirea Biderberg din acest an, un dusman al Noii Ordini Mondiale. Iar ca sa intelegeti mai bine redau punctul din agenda Bilderberg 2014 referitor la ingrijorarile mai marilor, legate de noua politica a Rusiei:
„Un subiect important pe agenda Bilderberg 2014 este legat de criza din Ucraina, care a racit relația dintre Rusia și NATO. Globaliștii il acuza pe Vladimir Putin de a fi exclus Rusia de la noua ordine mondială, deoarece el a îndrăznit să “provoace sistemul internațional,” cum a explicat John Kerry.
Bilderberg va discuta despre temerile legate de intenția lui Putin de a construi un nou sistem economic alternativ, creat în jurul țărilor membre BRICS, un sistem “multi-polar“, care ar devasta dolarul ca monedă de rezervă mondială și de asemenea ar dilua puternic axa de putere SUA-UE-NATO.”
Daca asa sta intr-adevar treaba, lucrurile nu vor fi deloc groazave pentru noi in viitorul apropiat, pentru ca vom fi ca o oaie in mijlocul lupilor, gata sa o muste din toate partile dupa cum a profetit si Parintele Arsenie Boca.
Legumele și zarzavaturile românești câștigă tot mai mult teren în lupta cu produsele de import. În curând, din marile centre comerciale vom putea cumpăra produse autohtone, livrate în cel mult 24 de ore de la culegere. Este vorba despre un program în care sunt angrenaţi peste 200 de producători români din regiunea de sud a ţării, anunta digi24.
În marile lanțuri de magazine vor fi livrate prin intermediul Programului „Doar gust” aproximativ 10.000 de tone de legume și zarzavaturi românești din peste 35 de sortimente.
Astfel, hipermarketurile vor fi aprovizionate zilnic cu roşii, castraveţi, vinete, varză, ardei, ceapă, salată verde şi zarzavaturi.
Sigura problemă ar putea fi sincronizarea dintre capacitatea de producție a fermierilor și cererea centrelor comerciale, dar cei care se ocupă de acest proiect vor asigura logistica și costurile cu transportul, astfel încât să asigure livrarea produselor în maximum 24 ore de la recoltare.
Legumele, crescute pe câmp sau în sere, sunt produse în ferme din zonele legumicole Vidra, Izbiceni, Dracea, Nuci, Lunguleţu, Gheorghe Doja şi Măriuţa și vor fi supuse unui control strict al calității.
Iata comentariul de la cititoarea Anca la articolul: Ce se va alege din noi Doamne? Cale pe care vreau sa-i multumesc Ancai pentru comentarile obiective si la obiect.
„Chiar nu stiu sa fi vazut poporul roman unit in ultimii 50 de ani. Bun, au lucrat PAPUSARII, dar oameni buni nu ati vazut numele celor care sunt pe listele de votare,nu ati vazut ce-au facut dupa ce l-au lichidat pe Ceausescu,nu v-ati cutremurat la gandul ca nu mai sunt locuri de munca,v-ati bucurat ca “plecand in lumea buna” o sa va curga lapte si miere in buzunare?! La fiecare patru ani ati primit aceleasi daruri;galeti, mici, fasole, bere,bani,etc.dar nu v-ati intrebat “de ce?”,ca v-au promis marea cu sarea si n-au facut nimic ba mai mult v-ati platit si darurile lor.Nu ati invatat nici acum ca aceste “EXCREMENTE UMANE”de la conducerea
GUVERNULUI,JUSTITIEI,PARLAMENT,SENAT,MINISTERE,etc.TREBUIESC MATURATI . Daca nu i-ati fi votat dupa principiul”ALEGEM RAUL MAI PUTIN RAU”,sau “SUNT MANDRA CA MA REPREZINTA CA VORBESTE FRUMOS”,sau “ARATA BINE”,mod de a alege candidati,ne-au adus unde suntem.
Si uite asa PAPUSARII si-au atins scopul cu ajutorul INCONSTIENTEI noastre,LASITATII noastre,DEZBINARII noastre,PROSTIEI noastre.
Exista internet puteti afla cine este ”isarescu”,”mru”(idolii partii feminine-unele asa voteaza) si nu numai ,deci daca vreti sa fiti CORECTI fata de acest “NEAM” interesati-va si nu mai fiti GOMOSI cand se pune problema schimbarii sistemului,nu va simtiti prost ca nu ati avut voi aceasta ideie,important este sa AJUTATI TARA.
MERITOCRATIA ESTE COLACUL DE SALVARE AL TARII SI AL NOSTRU si de ce nu un GHIMPE- PAPUSARILOR-!
Cu DUMNEZEU inainte!”
Iata acum ce aflam si de la Laurentiu Primo, omul care a infintat si conduce fundatia Meritocratia:
Fundatia Primo, prin Miscarea Meritocrata isi propune sa inlocuiasca actualul sistem putred, corupt, mafiot si nedorit de popor cu un alt sistem la fundamentul caruia sa stea un sistem de valori umanist, cinstea, valoarea si managementul performant al tarii.
Actualul sistem poarta numele de Democratie, dar in realitate este o dictatura politico – mafiota.
Esenta unei democratii consta in respectarea vointei poporului. Degeaba ai un parlament, daca acest parlament nu respecta vointa poporului. Faptul ca parlamentul nu respecta vointa poporului este cea mai buna dovada a faptului ca respectivul sistem este o pseudodemocratie. Un parlament care nu respecta vointa poporului NU ESTE REPREZENTATIV si dovedeste ca sistemul este unul ticalosit care doar amageste poporul cu ideea democratiei. Atunci cind ti se da sa alegi intre a muri de ciuma sau de holera, nu inseamna ca ai libertatea de a alege cum sa traiesti !
MISCAREA MERITOCRATA are ca scop promovarea si implementarea noului sistem, Meritocratia.
In cursul anului 2014, Fundatia Primo isi propune sa deschida CENTRE ALE MISCARII MERITOCRATE in toata tara si diaspora.
Scopul Fundatiei Primo pentru 2014 este ca prin CENTRELE MERITOCRATIA sa inceapa atragerea de membri, stringerea de adeziuni si semnaturi pentru a cere demararea procedurilor de REFERENDUM CU PRIVIRE LA SCHIMBAREA SISTEMULUI IN ROMANIA. Daca pina la data alegerilor prezidentiale din 2014, referendumul nu va avea loc, Fundatia Primo va delega un candidat la alegerile prezidentiale. Acest candidat va candida avind ca program electoral programul Meritocratia si va avea ca unic scop implementarea Meritocratiei in Romania in termen de maxim 1 an de la data investirii. Candidatul la alegerile prezidentiale din partea Fundatiei Primo va fi DESEMNAT prin vot liber exprimat de catre membri fundatiei.
Program Meritocratia
La fundamentul MERITOCRATIEI stau urmatoarele principii de baza:
1. O noua constitutie Meritocratica. Meritocratie participativa.
2. Eliminarea totala si definitiva din conducerea societatii a partidelor politice, a politicii si politicienilor.
3. Smecheria nu va mai reprezenta o calitate definitorie a “omului de succes” in Romania.
4. Conducerea societatii pe baza de management profesionist de catre manageri profesionisiti.
5. Alegerea conducatorilor tarii si ai tuturor institutiilor de stat pe baza de valoare dovedita prin concurs.
6. Un nou sistem juridic bazat pe procese cu jurati.
7. Un nou cod penal cu pedepse deosebit de aspre astfel incit raufacatorii sa fie descurajati, iar omul bun protejat.
8. Eliminarea clanurilor mafiote si interlope din societate.
9. Eliminarea terorii raului din societate.
10. Reinstaurarea pedepsei cu moartea pentru fapte deosebit de grave (tradare de tara, crime sadice, criminali in serie).
11. Autofinantarea puscariilor. Toti puscariasii vor trebui sa-si cistige existenta prin munca.
12. Eliminarea coruptiei, a hotiei, a nedreptatii din societate.
13. In fata legii oamenii vor fi cu adevarat egali indiferent de functie, sex, religie, culoare sau avere.
14. O societate in care educatia, protectia mediului si sanatatea vor deveni prioritati nationale.
15. Fiecare cetatean roman apt de munca va avea asigurat un loc de munca prin constitutie.
16. Un nou sistem educational bazat pe un sistem de valori profund umanist la fundamentul caruia va sta competenta, educatia, toleranta, nonviolenta, protectia naturii, vointa de a face bine.
18. Admiterea la facultate se va face numai prin examen, concurs.
19. Un sistem economic capitalist, dar intarirea rolului statului in economie
20. Statul se va implica in industria energetica, industria grea, chimica si acolo unde mai este nevoie pentru a asigura echilibrul economiei romanesti
21. Cresterea rolului – statului in organizarea agriculturii, irigatii si amenajari funciare.
22. Reimpadurirea tarii si controlul strict al defrisarilor.
23. Cresterea implicarii statului in protectia mediului.
24. Implicarea statului in activitatea de reciclare a deseurilor
25. Un sistem bancar controlat. Interzicerea creditului de consum pe o perioada mai mare de 1 an.
26. Interzicerea prin constitutie a instrainarii resurselor minerale si naturale. Exploatearea resurselor minerale doar de catre companii apartinand statului roman.
27. Interzicerea contractelor comerciale cu companii off shore
28. Interzicerea vinzarii de terenuri agricole si forestiere catre cetateni straini
29. Interzicerea prin constitutie a exportului de materii prime si minerale
30. Interzicerea prin constitutie a deficitului bugetar. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
31. Impozit redus (sub 10%) pentru activitatile de productie. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
32. Impozit marit (peste25%) pentru activitati de comert. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
33. Reducerea la minimum posibil a numarului taxelor si impozitelor.
34. TVA diferentiat (mai mic pentru produse alimentare si mai mare pentru articole de lux). Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
35. Reducerea la minim a birocratiei.
36. Eliminarea tuturor organizatiilor si comisiilor finantate cu bani de la stat si infiintate cu scopul de a deturna fonduri catre clientela politica,
37. Prin eficientizarea managementului economiei, prin trecerea la Meritocratie, salariile, nivelul de trai se vor dubla in maxim 3-4 ani
38. Reorganizare politiei astfel incit sa protejeze cetateanul corect, nu infractorii
39. Securitatea va deveni o institutie de control si prevenire a coruptiei in societate
40. Statul va reincepe sa finanteze arta si cultura atunci cind nu vor mai muri copii pe motiv ca nu sint bani pentru tratarea lor, iar batrinii nu vor mai suferi din lipsa de medicamente si tratament.
41. Legislatie pentru reducerea abandonului copiilor si planificare familiala. Romania nu se va scrie cu 2 de R nici peste 50 ani, nici peste 100 ani, nici peste 500 de ani.
42. Romania va ramine membru NATO si UE respectind (si RENEGOCIIND) obligatiile asumate pina in prezent. Pentru a intelege mai bine necesitatea acestui punct, va invit sa dati clic pe acest link:
Aceste puncte sint tratate si justificate in cartea MERITOCRATIA SI MERITOCRATISMUL
Comentariu VT:
Sunt de acord cu cele mai multe dintre punctele subliniate mai sus, cu cateva exceptii:
Nu agreez pedeapsa cu moartea, contravine legilor Lui Dumnezei: Porunca 6:”Sa nu ucizi”. Numai Dumnezu poate da si lua o viata.
Nu agreez de asemenea sub nici o forma ca Romania sa ramana in UE si NATO si asta datorita faptului ca amandoua sunt organizatii sataniste care sunt constituite tocmai pentru a subjuga natiunile si in a-si realiza proprile interese. Lucruri care sunt in totala contradictie cu celelalte puncte de pe agenda Meritocratia. (Vezi aici ce reprezinta UE si NATO). Ca sa nu mai adaug efectele dezastruase asupara tarii noastre de cand am intrat in UE si NATO, efecte despre care puteti citi la categoria: Distrugerea Romaniei.
Mai apoi as mai adauga la punctele de mai sus:
Intrezicerea prin constitutie a oricarei promovari si manifestari publice a homosexualitatii si lesbinansismului.
La fel tot prin constitutie, obligativitatea religiei in sistemul scolar.
In rest din punct de vedere al masurilor sociale si economice, punctele din agenda mi se par foarte sanatoase.
Dar persista intrebarile:
Mai au romanii constinta?
Mai poate Romania sa se ridice din aceasta letargie in care se afla, si sa fie in stare sa rastoarne intreaga clasa politica?
Mai avem timp pentru toate aceste reforme cand razboiul mondial ne bate la usa.
Mai exista viata normala dupa eventualul razboi mondial sau suntem in vremurile sfarsitului cum au profetit multi dintre Sfintii Parinti?
Consiliul Demnității Umane (EMT) a propus la Budapesta înființarea unei comisii care să facă presiuni pentru retrocedarea imobilelor și proprietăților revendicate de bisericile maghiare din Transilvania. Președintele comisiei va fi Laszlo Tokes. Multe dintre cererile de retrocedare se bazează însă pe acte false, pentru că bisericile maghiare nu aveau drept de proprietate în Transilvania, ci drept de folosință.
Ungaria își face pur și simplu o comisie prin care să-și ”retrocedeze” Transilvania
Anunțul ”retrocedării” Transilvaniei către Ungaria a fost făcut vineri la Budapesta în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Laszlo Tokes, cel care urmează să fie președintele comisiei. Din aceasta vor face parte ierarhi ai bisericilor maghiare dar și juriști, scopul ei fiind acela de a face propuneri prin care atât România, cât si Slovacia să fie obligate să retrocedeze către bisericile maghiare tot ce pretind acestea că le-au aparținut. Cu ocazia lansării acestui demers care va înrăutăți relațiile Ungariei cu România și cu Slovacia mai mult decât sunt deja, liderul organizației numite ”Consiliul Demnității Umane” a lansat și acuzații împotriva Guvernului României că nu respectă libertatea religiei și dreptul la liberă conștiință, ca și cum credința are vreo legătură cu retrocedările și cu manevrele imobiliare ale Ungariei. Mai grav, liderul EMT, Zoltan Lomnici, a spus că ”adevăratul țel al Guvernului României este să facă imposibilă viața maghiarilor”. Stranie afirmație despre o țară în care UDMR este la guvernare non-stop, mai mult decât orice partid românesc!
Și Laszlo Tokes a atacat România în cadrul conferinței de presă, făcând apel la raportul Comisiei de combatere a rasismului și intoleranței din Consiliul Europei (ECRI), amenințând cu sesizarea problemei în cadrul Parlamentului European, dar și a altor organisme internaționale.
”Trebuie cerut organismelor internaționale sa monitorizeze această problemă și să exercite presiuni asupra României, care duce un joc de-a soarecele și pisica cu instituțiile internaționale, în timp ce ține sub oprimare minoritățile din țară.”
– a spus Tokes la Budapesta.
Iată așadar pe cine a decorat România cu cea mai înaltă distincție, pe un individ care ne acuză că îi oprimăm pe maghiari!
Altădată a spus că e genocid împotriva lor în Transilvania. Iar singura cale de a opri acest ”genocid” este ca Ungaria să-și retrocedeze Ardealul, bucată cu bucată, ni s-a dat și soluția. Bisericile maghiare din Transilvania sunt în fruntea luptei pentru autonomie, profitând de statutul lor special. Clericii lor sunt organizatori în alegeri și supraveghetori la mitingurile anti-românești, așa cum am dovedit-o cu fotografii de mai multe ori.
Așa încât grija Ungariei de a le da pe mână cât mai multă avere se justifică: bisericile maghiare din Transilvania fac jocurile Budapestei de distrugere a statului român, așa încât orice intră pe mâna lor este ca și aflat în posesia Ungariei și va fi folosit ca motiv de acaparare a teritoriului românesc.
Am adresat problema retrocedărilor false din Transilvania în două interpelări, una către Ministerul Justiției, și una către Ministerul Educației și Cercetării. Vă redau câteva capitole din interpelarea privitoare la ” Transformarea liceelor româneşti din Transilvania în licee maghiare şi epurarea elevilor români”, pentru că acest lucru se întâmplă după ce bisericile maghiare își însușesc fraudulos clădirile unde funcționează unități de învățământ: îi alungă pe elevii români.
Transformarea liceelor româneşti din Transilvania în licee maghiare şi epurarea elevilor români
INTERPELARE a deputatului Bogdan Diaconu
”O serie întreagă de clădiri care servesc drept instituții publice de învățământ sunt retrocedate sau în curs de retrocedare către bisericile comunității maghiare din Transilvania care, după ce le preia, le schimbă destinația în licee maghiare în care elevii români nu mai au loc. Aceste clădiri au fost construite în perioada habsburgică, la sfârșitul secolului 18, din bani publici, iar rolul or este să servească interesului public și educației tuturor elevilor, indiferent de etnie. Din păcate, până în prezent, în școlile care funcționează în clădirile retrocedate bisericilor maghiare, elevii români au fost alungați. Este important de menționat că bisericile maghiare au avut doar drept de administrare asupra acestor clădiri, iar nu de proprietate, așa cum li se acordă în prezent.Vă rog de asemenea să verificați traseul pe care aceste clădiri îl au după retrocederea de altfel frauduloasă: ele sunt transformate imediat în unități de învățământ cu predare exclusiv în limba maghiară. Copiii români care erau deja înscriși la unitatea respectivă pe vremea când clădirea nu aparținea bisericii maghiare, sunt astfel transferați forțat la alte școli cu predare în limba română, ceea ce reprezintă o formă ascunsă de purificare etnică, plus efectul de segregare și izolare etnică ce rezultă din această strategie.Tot din perspectiva funcțiunii Ministerului Educației, vă rog să verificați felul în care cultele maghiare (catolică, reformată și unitariană) se implică în diriguirea procesului de învățământ din aceste clădiri, profitând de faptul că sunt proprietare ale imobilelor, și în ce măsură acest lucru nu încalcă Constituție României, nefiind vorba de școli confesionale. Ci de învățământ public!Vă sesizez de asemenea că alungarea elevilor români din școlile publice aflate în general în centrele orașelor din Transilvania seamănă cu situația de asuprire a românilor din secolul 19, când erau alungați din zonele bune ale orașelor pentru a lăsa loc ”elitei” maghiare. Unirea de la 1918 i-a repus în drepturi pe români și pe copiii lor, dar ultimele mișcări de preluare de proprietăți și de instituire de școli maghiare refac situația ingrată a românilor dinainte de statul român unitar modern”.Nu mai puțin grave sunt însă retrocedările de păduri către urmașii foștilor miniștri ai lui Horthy care s-au împroprietărit fraudulos în perioada de tristă amintire a dominației fasciste maghiare din cel de-al doilea război mondial, pentru ca, după 1989, urmașii lor să revendice și să primească zeci de mii de hectare de pădure de la statul român! Iată și un extras in interpelarea adresată ministerului Justiției pe această temă:”Vă solicit în acest context să verificaţi cum a fost cu putinţă să existe două sentinţe definitive pentru aproape 10.000 ha de teren care au aparţinut lui Banffy Daniel, fost ministru în Guvernul Ungariei din perioada horthystă, suprafaţă care a fost „retrocedată” urmaşilor acestuia: Banffy Eva, Bethlen Ana, Szentkuti Eva, pe raza comunelor Lunca Bradului, Stânceni și Răscolița și 159 ha pădure pentru Zichy Melania Georgia pe raza comunei Voievodeni.Pe ce bază a îndeplinit criteriile de legalitate retrocedarea de către România a circa 10 000 de ha de teren forestier unui fost criminal de război, cu responsabilitate directă în crimele împotriva românilor din Nordul Ardealului? În cazul în care este necesar, vă rog să solicitaţi mai departe instituţiile autorizate ale statului pentru clarificarea acestor situaţii şi pentru reintrarea în normalitate.”
O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori.
Este cazul României.
După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie.
În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării!
Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.
Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică!
Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească?
Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României.
Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei.
Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.
Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea românăse operează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective.
Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională, fara constinta, fara Dumnezeu. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.
Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă.
Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionale înseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs.
Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene.
În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară?
Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.
Dinu C. Giurescu
Concluzia generala este ca acesta a fost planul papusarilor de la bun inceput. Astfel dupa lovitura de stat din 1989 au instalat in fruntea Romaniei tot felul de persoanje coruptibile si fara nici un interes national, multi dintre ei fiind de origine evreiasca. Vezi, numai poate cel mai important personaj de dupa ’89, Tovarasul Ion Iliescu.
Deviza dupa care merg cei care controleza lumea si care este poate cea mai veche, Divizeaza si Cucereste, merge din plin, iar punctele din Protocoalele Inteleptilor Sionului, care sunt bazate pe felul avid al omului dupa materialism si putere se indeplinesc unul dupa altul.
Sa ne amintim si discursul lui Shimon Peres in care se lauda cum evreii au acontat deja Romania alaturi de alte state:
Dar sa ne rugam neincetat Domnului ca aceste planuri sa se opreasca, iar daca Dumnezeu considera ca trebuie sa vina sfarsitul atunci sa ne gaseasca pregatiti.
Cititi si alte subiecte interesante despre cum e jefuita tara noastra la rubrica: Distrugerea Romaniei.