Illuminati in conducerea societatii Electrica

După IPO Electrica urma ca unul dintre cei cinci membri ai consiliului de administrație să fie independent și numit dintr-o listă facută de o companie de headhunting aleasă de Electrica.

adr_81881500

În scurt timp, Electrica va face publice numele a cinci candidați propuși pentru acest post. Printre aceste nume s-ar regăsi și Arielle Malard de Rothschild, care va fi cel mai probabil aleasă, au declarat surse pentru ECONOMICA.NET.

CV

Arielle Malard de Rothschild, exponentă a celei mai influente dinastii de bancheri din lume, este managing director și vicepreședinte pentru Europa de Est șia Rothschild & Cie Banque, ocupând această funcție începând din martie 2006. Ea și-a început cariera în 1989 la influenta bancă de investiți Lazard, din SUA, unde a petrecut 10 ani din carieră, inclusiv în cadrul departamentului de consiliere pentru guverne străine. Ulterior, din 1999, Arielle Malard de Rothschild a trecut la Rothschild & Cie, unde a înființat și coordonat Departamentul Piețe Emergente, la Paris.

Arielle Malard de Rothschild a mai fost director al ONG-ului Care France, preluând președinția organizație în 2007. De asemenea, ea este director al Groupe Lucien Barriere, în Franța, și la CARE International, Elveția. Din 28 aprilie 2011, este director independent la Imerys, o companie franceză specializată în producerea și procesarea de minerale industriale.

De asemenea, Arielle de Rothschild este director la CARE International SUA, Rothschild Foundation și la asociația Traditions pour Demain.

Ea are doctorat în economie de la d’Études Politiques of Paris și masterat în schimburi valutare, banking și finanțe de la Universitatea Assas, Paris.

UPDATE: Numirea a fost confirmată de ministrul Energiei

Ministerul Energiei a confirmat ulterior numirea baronesei de Rotschild în consiliului de administraţie al Electrica, numire susţinută de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

„Faptul că persoane de o asemenea anvergură internațională, ca Arielle Malard de  Rothschild, doresc să se implice în transformarea societăților de stat din energie  este o dovadă de încredere în dorința României de îmbunătățire a performanțelor din domeniu, într-o manieră nouă, în care statul român rămâne acționarul principal. Am discutat mult cu doamna de Rothschild despre perspectivele Electrica, o societate aflată la un nou început de drum, după listarea pe bursa de la București și pe cea de la Londra. Sunt absolut convins că aducerea unor
personalități la conducerea societăților din energie este extrem de benefică și, de aceea, intenționez să continui să încurajez acest lucru”, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, într-un comunicat de presă.

Va rog urmariti, in primul rand cateva informatii despre societatea Electrica:

În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV).

***

Companiile Enel din România au înregistrat anul trecut venituri de 1,12 miliarde de euro şi profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 289 milioane de euro.

***

Sa va explic un pic cum sta treaba, in general vorbind: compania face cam 1 mld de euro, cu toate ca ea costa cu mult mai mult, cei care o cumpara pun aceasta suma, poate putintel mai mult si primesc pachetul majoritar de actiuni, cu promisiunea ca vor face investitii si o vor retehnologiza din profitul obtinut, promisiuni care raman de cele mai multe ori simple promisiuni. Deci practic, ei o primesc pe gratis(de fapt pe spaga data la cine trebuie), repet, cu promisiunea de noi investitii venite din profit. Si cum faci acest profit? Foarte simplu, marind preturile la energie.

Acum cum va spuneam, promisiunile de cele mai multe ori raman promisiuni, asa s-a intamplat si in cazul de fata, Enel a luat firma gratis, nu a investit nimic, a marit preturile la energie, nu au retehnologizat nimic si au dus acasa tot profitul, mai mult nici nu au platit taxele pe profit statului roman.

Deci ei au luat firma gratis, nu au facut nici o investitie si acum o vand cu aproape 3 miliarde de euro, inainte Electrica nu valora nimic si acum face aproape 3 miliarde!!! Adaugand profitul de inca vreo 3 miliarde de euro, ei au scos dintr-o firma considerata neprofitabila cam 6 miliarde de euro!!!

Pare incredibil dar este adevarat. Cu acesti bani se puteau face atatea si atatea in Romania. Iar acesta nu este singurul caz, se alatura celorlalte afaceri paguboase ca EADS, Sidex, Petrom, Bechtel si multe altele.

Ma multe aici: https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/07/12/enel-vinde-compania-dupa-ce-a-dat-lovitura-in-romania-prin-cumpararea-fostei-societati-electrica/

După ce în 2006 Guvernul Tăriceanu a vândut cinci sucursale ale Electrica SA către CEZ (Cehia), ENEL (Italia) şi EON (Germania), compania a rămas cu trei sucursale care deservesc 18 judeţe: Reţeaua Transilvania Nord – 6 judeţe -, Reţeaua Transilvania Sud – 6 judeţe -, Muntenia Nord – 6 judeţe .
Un simplu calcul arată că valoarea liniilor de medie tensiune din fiecare judeţ se ridică la aproximativ 65 de milioane de euro, la care se adaugă TVA. Calcul: pe judeţ există, în medie, aproximativ 3.000 km de reţea electrică de medie tensiune x 10 stâlpi/km = 30.000 stîlpi x 1.500 euro/stâlp = 45 milioane Euro (valoarea stâlpilor) + valoarea conductoarelor electrice = 65 milioane euro + TVA/judeţ.

Mai multe aici: https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/06/04/un-nou-tun-marca-ponta-vanzarea-electrica-sa/

Acum catve informatii despre familia Rothschild:

Mayer Amschel Rothschild (1744 – 1812) este fondatorul imperiului bancar Rothschild. In SUA i-au finantat pe colosii Rockefeller (petrol), Andrew Carnegie (otel), Harriman (cai ferate), J. P. Morgan si pe bancherii ce au pus bazele Federal Reserve.

Casa Rothschild si-a început marile investitii de multe-milioane de dolari în statul sionist Israel în 1882, cu scopul de a păstra controlul asupra Canalului Suez cat și drepturile asupra apei pe viitor.

Baronul Edmond de Rothschild din Paris ramura a dinastiei Rothschild a planificat sa construiasca un canal în Palestina de la Ashkelon pe Marea Mediterană pana in Golful Aqaba.

 

Astfel, Edmond de Rothschild a finanțat primele doua asezari  din Israel, Rishon LeZion, în Tel-Aviv și Zikhron Ya’akov în Carmel. In anul 1934, anul morții lui Edmund de Rothschild, 125.000 de hectare de teren și mai mult de 40 de asezaminte au fost achiziționate sub auspiciile Rothschild’s Palestine Jewish Colonization Association (PICA). Edmond de Rothschild a devenit cunoscut sub numele de “Tatăl a Yishuv”, din cauza implicării sale timpurii în coloniile israeliene.

Mai multe aici: https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/06/21/rothschild-si-ocultismul-reprezentat-pe-cladirea-curtii-supreme-de-justitie-a-statului-israel/

Au mai ramas doar 9 tari in lumea aceasta fara o banca centrala apartinand familiei Rothschild (cele enumerate in imagine).

Mai multe aici: https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/07/08/au-mai-ramas-dor-9-tari-in-lume-aceasta-fara-o-banca-centrala-apartinand-familiei-rothschild/

Alte informatii foarte interesante despre cea mai influenta familie din lume, familia Rothschild, puteti gasi in postarile de mai jos:

Si ca sa intelegeti mai bine ce s-a urmarit cu Romania imediat dupa lovitura de stat din ’89, urmatiti va rog si articolul:

Srisoarea prin care Mugur Isarescu a inceput Vanzarea Romaniei catre Bancheri incepand cu anul 1990!

Publicitate

Enel vinde compania dupa ce a dat lovitura in Romania prin cumpararea fostei societati Electrica !

Iata ce aflam din articolul: Enel îşi vinde operaţiunile de distribuţie şi vânzare de energie din România. Cine este posibilul cumpărător

Enel a început procesul de vânzare a operaţiunilor de distribuţie şi vânzare de energie din România şi de producţie de energie din Slovacia, în cadrul unui program al grupului italian de reducere a datoriilor.

319365-publimedia-victor-ciupuliga

Consiliul director al grupului a aprobat o iniţiativă a directorului general, Francesco Starace, ca printre vânzările posibile în cadrul programului de consolidare financiară să fie incluse şi activele din România şi producţia de energie din Slovacia, se arată într-un comunicat al Enel.

Grupul vrea să obţină pe operaţiunile din cele două ţări, alături de alte active nestrategice, 4,4 miliarde de euro.

În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV).

Aceste companii operează o reţea de electricitate de 91.000 de kilometri şi distribuie circa 14TWh de electricitate anual, cu o cotă de piaţă de 34%. Diviziile Enel din România vând aproape 9 TWh de energie anual către aaproximativ 2,6 milioane de clienţi, dintre care 2,4 milioane casnici (unde are o cotă de piaţă de 20%, iar restul companii (segment pe care controlează 38% din piaţă).

Companiile Enel din România au înregistrat anul trecut venituri de 1,12 miliarde de euro şi profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 289 milioane de euro.

În Slovacia, Enel vrea să vândă o participaţie de 66% din Slovenské Elektrárne, cel mai mare producător de energie al ţării, cu o cotă de piaţă de aproape 80%. În 2013, a raportat venituri de 2,9 miliarde de euroşi profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 708 milioane de euro.

În ultimele zile, grupul Enel a notificat formal subsidiarele din România şi Slovacia, precum şi acţionarii minoritari de începerea procesului de vânzare şi a numit consultanţi financiari Citigroup şi UniCredit pentru operaţiunile din România, respectiv BNP Paribas şi Deutsche Bank pentru activele din Slovacia.

Grupul va furniza informaţii relevante asupra procesului de vânzare guvernelor şi altor autorităţi din România şi Slovacia, se arată în comunicat.

După avizarea iniţiativei de vânzare privind activele din România şi Slovacia, consiliul director şi-a rezervat analiza ofertelor pe care le-ar putea transmite eventuali cumpărători în următoarele luni.

Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Banat şi Electrica Dobrogea. În 2008, compania a preluat şi Electrica Muntenia Sud, care alimentează cu energie Bucureştiul.

Vânzarea activelor din România şi Slovacia fac parte dintr-un program mai amplu, început în 2013, care vizează active de circa 6 miliarde de euro, cu scopul de a reduce datoriile Enel. Până în prezent grupul a finalizat vânzarea de active în valoare de circa 1,6 miliarde de euro. Activele din România şi Slovacia, alături de alte active nestrategice, vor genera mai mult de 4,4 miliarde de euro, asigurând astfel un anumit grad de flexibilitate programului de reducere a datoriilor.

Enel operează şi în sectorul energiei regenerabile din România, prin compania Enel Green Power, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa românească de profil

17:20 ENEL se află în negocieri cu potenţiali cumpăratori, favoriti fiind cel mai probabil chinezii de la State Grid Corporation of China, cea mai mare companie de distribuţie energie electrică din această ţară, potrivit HotNews.ro. Informaţia nu a fost confirmată oficial.

Comentariu VT:

A fost privatizata Electrica doar in baza promisiunii de a face investitii, o forma deja clasica da jav a economiei romanesti.

Sa va explic un pic cum sta treaba, in general vorbind: compania face cam 1 mld de euro, cu toate ca ea costa cu mult mai mult, cei care o cumpara pun aceasta suma, poate putintel mai mult si primesc pachetul majoritar de actiuni, cu promisiunea ca vor face investitii si o vor retehnologiza din profitul obtinut, promisiuni care raman de cele mai multe ori simple promisiuni. Deci practic, ei o primesc pe gratis(de fapt pe spaga data la cine trebuie), repet, cu promisiunea de noi investitii venite din profit. Si cum faci acest profit? Foarte simplu, marind preturile la energie.

Acum cum va spuneam, promisiunile de cele mai multe ori raman promisiuni, asa s-a intamplat si in cazul de fata, Enel a luat firma gratis, nu a investit nimic, a marit preturile la energie, nu au retehnologizat nimic si au dus acasa tot profitul, mai mult nici nu au platit taxele pe profit statului roman.

Deci ei au luat firma gratis, nu au facut nici o investitie si acum o vand cu aproape 3 miliarde de euro, inainte Electrica nu valora nimic si acum face aproape 3 miliarde!!! Adaugand profitul de inca vreo 3 miliarde de euro, ei au scos dintr-o firma considerata neprofitabila cam 6 miliarde de euro!!!

Pare incredibil dar este adevarat. Cu acesti bani se puteau face atatea si atatea in Romania. Iar acesta nu este singurul caz, se alatura celorlalte afaceri paguboase ca EADS, Sidex, Petrom, Bechtel si multe altele.

Acestia sunt liderii nostrii dragii mei, oameni lipsiti de orice scrupule, formati doar pentru a face profturi personale si sa ajute oligarhii sa castige miliarde pe spinarea bietilor romani.  Nu-i intereseza ca  majoritatea romanilor abia traiesc de pe o zi pe alta, nu-i intreseaza ca acesti bani ar putea ajuta la revigorarea economiei romanesti si implict la cresterea nivelulului de trai al cetatenilor acestei tari. Nu-i intereseaza si nici nu o sa-i intreseze vreodata, asa ca daca nu ne trezim, o sa ramanem cu praful si pulberea. Dumnezeu cu mila dragii mei!

Cititi va rog si alte subiecte interesante legate de tara noastra la categoria: Distrugerea Romaniei.

Ponta se laudă la Londra că statul pierde controlul la Electrica, vânzând 51% din companie

Cum rămâne cu independența energetică domnule Ponta???

– Victor Ponta a deschis şedinţa Bursei de la Londra P2

Falsa independenţă energetică a României

Ce ar trebui să facă numitele autorităţi, pentru a asigura mult-trâmbiţata independenţă energetică a României? Înainte de toate, trebuie să naţionalizeze tot ce s-a înstrăinat: petrolul şi gazele naturale din subsolul ţării, ale ţării trebuie să rămână. Acestea nu trebuie vândute, ci păstrate pentru consumul intern şi consumate cu chibzuinţă. Prin atingerea unui echilibru optim al consumurilor de energie (electrică, termică, gaze naturale, combustibil solid), prin utilizarea formelor de energie neconvenţională acolo unde este posibil. Trebuie folosite aceste energii cu precădere în producţia bunurilor care asigură consumul intern şi – mai ales – exportul. Iar importurile de petrol şi gaze să fie făcute la nivelul cantităţilor strict necesare. Şi în contrapartidă cu exporturile.

sonde

„Potrivit Raportului DeGolyer & MacNaughton, la finele lunii iunie 2013, Romgaz deține rezerve dovedite nete de 62,1 miliarde metri cubi de gaze naturale și rezerve probabile nete de 13,2 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Societatea a încheiat o serie de parteneriate și alte acorduri de operare în comun pentru explorarea și dezvoltarea unor perimetre concesionate atât în străinătate, cât și în România, cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (‘ExxonMobil’), OMV Petrom S.A. (‘OMV Petrom’), Lukoil, Vanco, Amromcosi Schlumberger Logelco Inc. (‘Schlumberger’).

Procesul de Ofertă Publică Secundară Inițială de vânzare a 15% din capitalul social al S.N.G.N. Romgaz S.A. a fost intermediat de Sindicatul de Intermediere format din Goldman Sachs International, Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română și Raiffeisen Capital&Investment.

Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei va derula, în anul 2014, procese de vânzare de acțiuni prin metode specifice pieței de capital la companiile deținute de stat din sectorul energetic, astfel: S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. (ofertă publică primară: 15%), S.C. D.F.E.E.Electrica S.A.(ofertă publică primară — pachet majoritar) și Complexul Energetic Oltenia (ofertă publică primară: 15%).” AGERPRES

Deși actuala putere trâmbițează pe unde apucă faptul că tot ce întreprinde, dar și măsurile viitoare privind exploatarea gazelor de șist, de pildă, are ca scop dobândirea de către România a independenței energetice, ne informeaza expresmagazin.ro.

Cu toate acestea, cele mai profitabile companii de stat din energie sunt privatizate pe bandă rulantă, fără nicio opoziție. A venit rândul companiei Electrica să fie vândută.

Două aspecte sunt de semnalat în acest caz – că statul pierde controlul asupra companiei, vânzând pachetul majoritar și că se laudă că nu a fost vândută unui investitor ci a fost listată la bursa, deci va fi o vânzare transparentă și corectă. Acest lucru este vândut ca un mare success pentru care întreaga Românie ar trebuie să tresară.

Electrica este una dintre cele mai profitabile companii de stat în care nu era nevoie de investiții majore, ci doar de cheltuili pentru întreținere.

De remarcat că nici o societate cu pierderi nu intră în vizorul guvernului Ponta.

Ca spectacolul să fie total, o delagție din România în frunte cu premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a participat vineri la listarea companiei Electrica pe Bursa din Londra, pe care statul vrea 390 de milioane de euro pe 51% din acţiunile companiei. Adică preț de vreo 3-4-5 grădinițe și bazine. Electorale, firește.
În perioada 16-25 iunie, statul român a oferit 177 milioane noi acţiuni Electrica urmând ca, după vânzare, participaţia statului să se reducă la aproximativ 48,8%.

Per total, Guvernul spera sa stranga cel putin 435 de milioane de euro din listarea a 51% dintre actiunile Electrica.

Cititi va rog si:

ESTE OFICIAL! România este concesionată străinilor în proporţie de peste 70% din suprafaţă

Basescu si BNR au falsificat impreuna cu Jeffrey Franks PIB-ul pentru a se realiza acordul cu FMI?

Metode prin care UE extrage bogăție din România

Tot ce trebuie sa stii despre aurul Romaniei

Ce se va alege din noi Doamne?

Efectele Uniunii Europene asupra Romaniei

Un nou tun marca Ponta: Vanzarea Electrica SA!!!

Radu Moraru a demonstrat, marţi seară – în emisiunea Naşul, cum Guvernul Ponta pregăteşte un tun de miliarde prin vânzarea Electrica SA, compania fiind subevaluată.

stalpi curent

După ce în 2006 Guvernul Tăriceanu a vândut cinci sucursale ale Electrica SA către CEZ (Cehia), ENEL (Italia) şi EON (Germania), compania a rămas cu trei sucursale care deservesc 18 judeţe: Reţeaua Transilvania Nord – 6 judeţe -, Reţeaua Transilvania Sud – 6 judeţe -, Muntenia Nord – 6 judeţe .
Un simplu calcul arată că valoarea liniilor de medie tensiune din fiecare judeţ se ridică la aproximativ 65 de milioane de euro, la care se adaugă TVA. Calcul: pe judeţ există, în medie, aproximativ 3.000 km de reţea electrică de medie tensiune x 10 stâlpi/km = 30.000 stîlpi x 1.500 euro/stâlp = 45 milioane Euro (valoarea stâlpilor) + valoarea conductoarelor electrice = 65 milioane euro + TVA/judeţ.

Pe lângă reţelele de medie tensiune, în fiecare judeţ există, în medie, aproximativ 1.000 km linii de înalta tensiune x 4 stâlpi/km = 4.000 stîlpi x 50.000 euro/stâlp = 200 milioane euro + valoarea conductoarelor electrice = 280 milioane euro + TVA/judeţ.
Pentru reţeaua de joasă tensiune există aproximativ 6.000 km de reţea electrică x 30 stâlpi/km x 1.000 euro/stâlp = 180 milioane euro + valoarea conductoarelor = 250 milioane euro + TVA/judeţ.

În fiecare judeţ există aproximativ 20 de staţii de transformare de 110 KW (medie tensiune), care potrivit calculului valorează 80 de milioane de euro + TVA/judeţ (4 milioane euro/staţie + tva = 80 milioane euro + TVA).

De asemenea, în fiecare judeţ există aproximativ 2.500 de posturi de transformare de medie tensiune/joasă tensiune. Valoarea acestora se ridică la 37,5 milioane euro/judeţ (2.500 posturi de transformare/judeţ x 15.000 euro/post = 37,5 milioane euro + TVA).

Potrivit calculelor de mai sus, compania Electrica SA valorează 12,9 miliarde de euro + TVA, la care se adaugă valoarea sediilor: un total minim de 14 miliarde de euro + TVA.

Guvernul Ponta se pregăteşte să vândă, pe 16 iunie, 51% din acţiunile companiei – care aşa cum am demonstrat mai sus se ridică la suma de 7,2 miliarde euro + TVA -, cu numai 290 milioane de euro, în ciuda faptului că Electrica SA are o valoare enormă şi un profit anual de mai multe miliarde.

Pe lângă faptul că acţiunile scoase la vânzare sunt subevaluate, Electrica SA este o companie strategică care valorează 17,4 miliarde euro. În aceste condiţii, Guvernul României ar trebui să pretindă pentru cele 51% din acţiuni 8,9 miliarde de euro şi nu 290 de milioane, cu atât mai mult cu cât cumpărătorul va deţine majoritatea acţiunilor. Compania care va achiziţiona pachetul majoritar al Electrica SA va putea face oricând o majorare de capital şi va ajunge, astfel, să deţină în scurt timp toate acţiunile, devenind proprietar integral. Aşa s-a întâmplat şi în cazul companiei austriece Erste care a achiziţionat, în 2006, 65% din acţiunile BCR. În numai doi ani, prin majorarea capitalului social, Erste a ajuns să deţină 85% din acţiuni fără a mai plăti niciun leu statului român.

Cititi va rog si: 
JAFUL SECOLULUI – PRIVATIZAREA SNP PETROM!