Pilda ceşcuţei de ceai povestită de Sfântul Părinte Arsenie Boca

Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. Pilda ceşcuţei de ceai, spusă de duhovnicul de la Prislop, le arată oamenilor ce pot face „dacă viaţa li se pare grea şi sunt loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi când simt că se află într-o suferinţă îngrozitoare”.Una dintre cele mai frumoase vorbe de duh lăsate de fostul preot prigonit de regimul comunist este povestea ceşcuţei de ceai, o pildă menită să le aducă alinare suferinzilor.

Arsenie Boca (primul preot din stânga), în timpul unei slujbe la Sâmbăta de Sus

Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca:

„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: ‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah!

Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit.

Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!” Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”. O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu…

Este frumoasă. Sunt frumoasă!” El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala povestirii este următoarea, arăta duhovnicul Arsenie Boca:

„Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”. – adevarul.ro

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

Cititi cu mare atentie si luati seama!!! Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989

Multe dintre punctele de mai jos le-am mai atins dar in articole separate, acum sunt grupate intr-un articol lung dar foarte elocvent. Cititi cu mare rabdare si atentie, poate va veti trezi in al 12-lea ceas, altfel Natiunea Romana va disparea pe vecie.

Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut. 

Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime, etc. In Romania nu se mai produce nimic.

Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur Isărescu. adus la B.N.R. prin intermediul marelui trădător de ţara, Ion Iliescu.

În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui Iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsându-le arestate în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare. B.N.R. deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus umărul la dispariţia flotei. Au urmat Băsescu şi alţi miniştri la transporturi. în cârdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor de guvernământ.

Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici) Constantinescu, Bercovici-Berceanu fiind semnatar al contractului cu Gold Corporation. Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation, la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci.După 1944, la liceul internat „Brătianu” devenit „Horia Closca si Crisan” din Pitesti, Emil Cazbici, zis şi mânuţă, (fiindcâ are o mână atrofiata) bătea elevii în calitate de şef UTM, amenintând că el e născut în Uniunea Sovietică. În mandatul de preşedinte al României, al lui Emil Cazbici Constantinescu, acesta, în cirdasie cu directorii S.R.I. şi S.I.E., au decis vinzarea pe şestache şi pe comisioane mici a intregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României,aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie. Într-o noapte au fost scoase din Institul de Geologie toate documentele şi au fost scoase din ţara. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank Timiş, din Canada, să cesioneze nu numai Roşia Montană dar şi alte mari zăcăminte de aur. Mai mult, se ştia că zăcămintele respective contin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint.Actualmente, întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cârdasie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România .

Mugur Isarescu a trimis aurul României din B.N.R. în bănci străine, pentru o dobânda mică, şi apoi s-au facut presiuni ca Băsescu şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat în parlament, îndatorând populaţia României pentru multe generaţii. 
În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus, vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.

Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci când se dădea de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă. Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În minele de aur din România sunt zeci de mii de filoane de aur sigilate în vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine.

Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţionala peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din ţara de către persoane aflate sub directa supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.

Cu specificatia ca asta nu-l disculpa de crimele impotriva atator oameni nevinovati

După ce Ceauşescu a anunţat, în martie 1989, achitarea datoriilor externe şi în aprilie acelaşi an a sters toate datoriile C.A.P.-urilor şi I.A.S.-urilor. În fiecare săptămână soseau, pe aeroportul Otopeni, lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe.

Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din zăcământ, înseamnă să dam aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui Isărescu, cel care spune ca România şi B.N.R. nu au nevoie de rezerve de aur. Întrebaţi-vă de ce nu fac referiri la dezvoltarea durabilă?

Când a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montanp, Gold Co, a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii P.D., care au acţiuni la firma, mai multe decât statul român. Cum explicaţi faptul că, în 2004, Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia Montană trebule să continuie. Băsescu în vizita la Roşia Montană, chiar înainte de alegeri a zis acelaşi lucru.

Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost numit un membru marcant al P.D., plecat de la Ministerul Mediului, Gabriel Dumitraşcu. Cum au facut averi colosale cei cu funcţii? Un mic exemplu. Era pe vremea când prim-ministru era Stolojan. Băsescu, ministru la transporturi, l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru reparaţii în Japonia, (de parcă noi n-am fi avut şantiere navale), cu 3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-sau, la minister, cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său, Trăienică, a dat aviz favorabil, fără nicio notă justificativă şi a trimis-o lui Stolo. Acesta, fără a solicita lămuriri ori notă justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a aprobat trimiterea în contul lui Mirciulica a încă 3.000.000 dolari. Poate aşa întelegeţi de ce „Dragă Stolo” şi Isărescu sunt aşa de mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra pe atunci Ionel Blănculescu şivă poate confirma.
În dec 1989, în C.C. era un metru cub de dolari care au fost depozitaţi într-o cameră si paziti de Pluto şi Furdea Dumitru. În camera au fost iniţial depuse şi trei mape din piele continând conturile secrete ale Romaniei în străinătate. La câteva ore după depunerea acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui Furdea să zică, daca va fi întrebat, că nu ştie nimic despre mape.
Crin Antonescu la nunta cu Vlădean, a primit cadou de nuntă de la Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montană în valoare de 100.000 euro. Şi Daciana Sârbu, europarlamentar ca şi Vlădean, susţin deschiderea exploatărilor la Roşia Montană.
Credeţi cumva că refuzul lui Isarescu de a mai înregistra la B.N.R. aurul din exploatări a fost întâmplător? Asta a dus la închiderea minelor de aur. Tot Isărescu a dispus vânzarea rezervelor de argint ale României. Rezervele de aur ale Romaniei sunt pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în schimbul unor comisioane personale substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătura şi stampilă.
Nu Ceauşescu a subminat economia naţionala ci cei ce au luat frâiele păterii, au păstrat dreptul de semnătură şi ştampilă ca să-şi umfle buzunarele şi conturile din străinătate. 

Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sunt multimiliardari, pentru ca şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au înstrăinat tot ce se poate, determinând pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi. 
Noi nu mai producem aproape nimic, iar din cei  20 miliarde euro împrumutaţi nu se fac nici un fel de investiţii pentru a avea producţie, dar vindem tot. Ei ştiu doar să vândă ce nu le aparţine.Dacă după război sovieticii, ca armată de ocupaţie au impus numirea în funcţiile de conducere în majoritate evrei, care au dispus arestarea şi uciderea a aproape 2.000.000 de romani, dupa uciderea Ceauşeştilor, s-au cocoţat în funcţii tot evrei. Ei şi masoneria coordonează exterminarea romanilor.

Nu-i de ajuns că Israelul ne-a cerut şi ne obligă să-i plătim peste 60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust. Tocmai ei, care au făcut holocaust cu românii după 1944.  Evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.Dacă Ion Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului, iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului, acesta din urma, prin Mihai Razvan Ungureanu au refuzat recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp, evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului. Ce mai contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar U.S.L. a facut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult. Străinii ştiu cât de corupţi sunt cei ce ne conduc, îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei

Zăcămintele de aur sunt ale românilor! N-au ce cauta străinii
Puteti cere Naţionalizarea. Verificati daca nu credeti! Formulati cit mai multe plingeri penale la Parchet, D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.!

Continuă lectura

În Vinerea Mare, ziua cea mai plină de durere a creştinilor ortodocşi, zi de POST NEGRU, fariseii din PNL au impărţit ouă de ciocolată in oraşe

În Vinerea Mare, liberalii au împărţit ouă de ciocolată în oraşe, dar şi în comuna Feldru (FOTO)

Oua PNL 1

Ouă de ciocolată, zâmbete şi urări de bine. De toate au avut parte cei care vineri s-au întâlnit cu liberalii, darnici şi anul acesta înainte de sărbătorile pascale. La Bistriţa, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Feldru tinerii liberali, dar şi seniorii Partidului Naţional Liberal, le-au urat oamenilor sărbători fericite.

Membrii Organizaţiei Municipale Bistriţa a Tineretului Naţional Liberal şi ai Clubului Studenţilor Liberali Bistriţa au oferit trecătorilor de pe pietonalul Liviu Rebreanu şi nu numai ouă de ciocolată, 800 la număr, pască şi cozonac.

”Cu această ocazie, membrii Tineretului Naţional Liberal şi ai Clubului Studenţilor Liberali transmit tuturor credincioşilor care sărbătoresc în aceste zile Paştele un mesaj de pace şi linişte sufletească, sperând ca acest Mare Praznic să îi găsească pe toţi mai buni şi mai aproape unii de alţii, iar bucuria şi lumina Învierii Domnului să triumfe în sufletul fiecăruia dintre ei”, informează TNL.

1 paste tnl2 paste tnl3 paste tnl4 paste tnl

Acţiunea care se desfăşoară de şapte ani a avut loc anul acesta şi la Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Feldru, în organizarea filialelor de tineret, fiind sprijinită de către parlamentarii PNL, copreşedinţii organizaţiei municipale a PNL, precum şi de alţi membrii ai organizaţiei judeţene a PNL. Liberalii au împărţit sute de ouă de ciocolată în fiecare localitate.

”Tradiţia continuă şi anul acesta. Alături de colegii mei de la TNL Năsăud am împărţit ouă de ciocolată şi urările nostre de bine locuitorilor Oraşului Academicienilor! Sărbători fericite tuturor!”, a scris vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan, pe pagina sa oficială de Facebook.

Oua PNL 2OUa PNL 3Oua PNL 4Oua PNL 5Oua PNL 6Oua PNL 7Oua Pnl 8tnl paste oua

 

timponline.ro – articol publicat la sugestia cititorului Partizanu.

Când li se prelevează organele, bolnavii în moarte cerebrală încep să plângă

Bolnavii în moarte cerebrală plâng când li se prelevează organele, spun medicii. Poziţia Bisericii

moarte cerebrala 1

În România s-au prelevat, anul trecut, organe de la 113 oameni în moarte cerebrală, un număr record de transplanturi efectuate într-o ţară din Europa. Subiectul a fost abordat şi la Seminarul de Medicină şi Teologie, unde comunitatea medicală a cerut o poziţie fermă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în chestiunea prelevării de organe.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia, şi profesor de Bioetică creştină, a adus subiectul în discuţie la masa rotundă „Psihoterapia traumei”. El a anunţat că lucrează, împreună cu alţi colegi, la un studiu privind moartea cerebrală şi s-a adresat direct Mitropolitului Andrei, prezent la dezbatere, cu rugămintea de a prezenta acest studiu membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care să adopte o poziţie oficială a Bisericii în acest caz.

„În momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în moarte cebrală, în momentul în care chirurgul înfige bisturiul bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi. Deşi e declarat în moarte cerebrală, are şase semne prin care e definită moartea cerebrală – e adevărat că definiţia morţii cerebrale în vreo 15 ţări diferă de la ţară la ţară, deci sunt probleme juridice, medicale, teologice, duhovniceşti – până în momentul în care e decupat organul şi se face inciza, până în momentul acesta bolnavul, sau mortul cum vor să îi spună transplantologii, nu plânge. Plânge în momentul în care i se recoltează, de regulă, cele cinci organe după care aleargă instituţia transplantologică ca să mă exprim foarte elegant”, a spus dr. Chirilă.

Potrivit dr. Chirilă, la toate acestea se adaugă faptul că un medic din Canada a publicat un studiu acceptat de comunitatea ştiinţifică în care prezenta că bolnavii aflaţi în moarte cerebrală au potenţiale electrice minuscule în emisferele cerebrale. „Toţi cercetătorii oneşti au fost de acord că acei oameni nu sunt în moarte cerebrală. Noi vom face public acest studiu cu rugămintea către membrii Sfântului Sinod de a reconsidera definiţiile. Cred că există în ţinutul Greciei o practică de a nu se exprima încă nici pro, nici contra. De şapte-opt ani, se întâlnesc teologii şi medicii, studiază conceptul de moarte cerebrală şi spun dacă au mai făcut vreun pas, dacă au găsit o nouă interpretare. Cred că e atitudinea cea mai cuminte”, a declarat prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

În discuţie a intervenit şi profesorul de teologie pr. Stelian Tofană care a susţinut că în creier există o secţiune care acumulează amintiri, adună sentimente de iubire şi de ură, iar această secţiune nu poate fi „dovedită medical”. „Atâta timp cât creierul nu poate fi dovedit tot ca fiind mort, prelevarea de organe poate însemna o crimă. Atâta timp cât moartea cerebrală nu poate fi dovedită medical, acea parte de creier, omul nu e mort şi s-ar putea să ajungem să încuviinţăm crimele într-o industrie a transplantului în ţara noastră care nu are nimic de-a face – şi îşi asum asta – pe undeva cu salvarea de vieţi, ci cu fenomenul financiar”, a spus prof. Tofană.

La rândul lui, Mitropolitul Andrei Andreicuţ a spus că, „în principiu, Sfântul Sinod al BOR a fost de acord cu transplantul de organe, dar cel care hotărăşte când omul este mort este medicul”: „Nu e vorba de moarte cerebrală, ci de moartea-moarte. Eu personal şi cred că majoritatea membrilor Sfântului Sinod cred că moartea-moarte e atunci când a murit şi creierul, şi inima, şi respiraţia. Mai e un amănunt. Dacă e vorba de transplantul unui rinichi, trăieşte şi cu celălalt, dar când e vorba de inimă şi o iei, aici e o problemă morală foarte dificilă”.

Potrivit lui Adrian Opre de la catedra de Psihologie a UBB Cluj, participant la masa rotundă, problema morţii cerebrale e discutată intens şi în SUA.

„S-a dovedit că starea de moarte cerebrală nu este echivalentă cu starea de moarte biologică. Argumentul că creierul este organul integrativ al organismului nu este valabil, nu rezistă. Problema morţii cerebrale e şi acceptată, şi neaccpetată. E o confuzie acolo şi nu trebuie lăsată această confuzie într-un document oficial al BOR. Eu personal nu mi-am schimbat prea mult punctele de vedere. Dacă noi considerăm o persoană în moarte cerebrală moartă pentru că nu îi mai funcţionează creierul şi pentru că în felul acesta îşi pierde conştiinţa, iar dacă o persoană care e vie credem că are conştiinţă, ce ne facem cu embrionul? Ce ne facem cu copiii anecefalici? Biserica nu îi consideră nonpersoane. Cum putem accepta, în aceste condiţii, moartea cerebrală?”, a spus el. – timeonline.ro

Crucificarea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos – O perspectiva din punct de vedere medical

Cantari din Saptamana Patimilor

Urmariti va rog si:

Video si Text. Prohodul Domnului Necenzurat

PROHODUL a fost CENZURAT pe ascuns de catre Patriarhie. Au fost eliminate din el 13 strofe pe motiv ca sunt “antisemite”…

– PASAJELE CENZURATE –

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat “O,iudeilor !” cu “Fariseilor” !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

apolgeticum.ro

P R O H O D U L DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

– întreg şi neschimbat –

Starea întâi

1. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,

Şi cum şezi în mormânt?

Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti

Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

3. Te mărim pe Tine,

Iisuse Doamne,

Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,

Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit. PROHODUL DOMNULUI 4

4. Cel ce-ai pus pământul

Cu măsuri, Hristoase,

Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,

Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

Continuă lectura

Despre Golgota, locul Răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos

La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se găseşte locul răstignirii Mântuitorului, ce se numeşte în aramaică Golgota, adică Craniu sau Căpăţână(Matei 27, 33; Marcu 15, 22; Luca 23, 33).

golgota_altarul_rastignirii_foto_alwynloh
Foto: Alwynloh

În ceea ce priveşte originea numelui de Golgota, se presupune că vine de la craniile celor răstigniţi aici, fiind vorba de locul unde se petreceau execuţiile publice, sau de la craniul lui Adam înmormântat aici, sau de la forma terenului care amintea de căpăţână unui om.

Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul bazilicii Sfântului Mormânt între 1960-1970, au dus la concluzia că zona a fost o imensă carieră de piatră exploatată timp de mai multe secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.

După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta Împărăteasă Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în care s-a încastrat un fragment din crucea adevărată, dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.

După aproape 100 de ani, nobila matroană romană, Melania cea Tânără, a ctitorit o mică biserică deasupra Golgotei.

Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Un număr impresionant de candele şi icoane străjuiesc acest loc sfânt. – doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Despre Sfântul Epitaf cu icoana Îngropării Mantuitorului

Sfântul Epitaf (denumire din grecescul ἐπιτάφιος compusă din ἐπι care se traduce „pe, deasupra” și τάφιος care se traduce „mormânt”), numit și Sfântul Aer sau Plascenița (slavonă), este un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecționat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află zugrăvită icoana Înmormântării lui Hristos.

epitaf_2

 Sfântul Epitaf (denumire din grecescul ἐπιτάφιος compusă din ἐπι care se traduce „pe, deasupra” și τάφιος care se traduce „mormânt”), numit și Sfântul Aer sau Plascenița (slavonă), este un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecționat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află zugrăvită icoana Înmormântării lui Hristos.

În Sfânta și Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă se săvârșește după slujba Ceasurilor, Vecernia în cadrul căreia se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf – icoana ce reprezintă punerea în mormânt a Domnului. Acesta este așezat pe o masă, iar deasupra se pune Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Credincioșii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaf, apoi trec pe sub masă.

Sfântul Epitaf rămâne spre închinare în mijlocul Bisericii până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului (Utrenia Sâmbetei celei Mari), oficiată spre seară. În cadrul acestei slujbe, preotul însoțit de credincioși poartă în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Mântuitorului. După procesiune, Epitaful este este dus în Sfântul Altar, fiind așezat pe Sfânta Masa. Aici va rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului când este așezat în locul său din biserică.

Slujba Vecerniei și Utreniei din Vinerea și Sâmbăta Pătimirilor, închipuie acțiunea de luare a Trupului Domnului de pe Cruce, de Iosif și Nicodim, pregătirea pentru înmormântare și înmormântarea Lui. Iosif și Nicodim, luând trupul Domnului de pe Cruce, L-au dus și L-au așezat pe o lespede de piatră, L-au pregătit pentru înmormântare (au înfășurat întregul corp în giulgiu, după ce L-au uns în prealabil cu o amestecătură de smirnă și aloe) după care L-au dus și L-au înmormântat. Tocmai aceste evenimente sunt simbolizate în întreaga procesiune cu Sfântul Epitaf.

De obicei peste Epitaf creștinii așează flori, iar preotul tămâiază ca la orice mort, încă neîngropat.

În Biserica Ortodoxă mai există o procesiune similară cu cea din Vinerea Mare, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului când are loc o procesiune cu Epitaful Maicii Domnului. – doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Dintre ereziile Papei de la Roma: „…Biserica nu mai crede în iad…Iadul este doar o metaforă”

Un om care este acolo pentru a descoperi multe “secrete” ale vechii Biserici Catolice este Papa Francisc. Unele dintre convingerile care există în cadrul bisericii sunt acum puse deoparte de către Papa, care a fost recent numit Omul Anului de către Time Magazine. În ultimele revelațiile, Papa Francis a declarat:

“Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am castigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze. Ca povestea lui Adam și Eva, vedem iadul ca o figura de stil. Iadul este doar o metaforă pentru sufletul izolat, care, la fel ca toate sufletele va fi în cele din urmă unit în dragoste cu Dumnezeu.”

Într-un discurs socant care rezoneaza in jurul lumii, Papa Francis a declarat: “Toate religiile sunt adevărate, pentru că ele sunt adevărate în inimile tuturor celor care cred în ele. Ce alt tip de adevăr este acolo? În trecut, biserica a fost dura cu ceea ce considera greșit din punct de vedere moral sau păcătos. Astăzi, nu suntem judecători. Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!

Pe parcursul ultimelor șase luni, cardinalii, episcopii catolici și teologii au dezbătut la Vatican, viitorul Bisericii și să redefinească doctrinele si dogmele catolice. Al treilea Sinod de la Vatican II, este cel mai mare și cel mai important, după Sinodul de la Vatican II care a fost încheiat în 1962. Papa Francis a numit noul consiliu “finalizarea Sinodului de la Vatican II.” Al treilea Sinod de la Vatican II a fost încheiat:

“Catolicismul este acum o “religie modernă și rezonabila”, care a suferit schimbări evolutive. Este timpul să renuntam la intoleranta. Trebuie să recunoaștem căadevărul religios evoluează și este in continua schimbare. Adevărul nu este absolut sau sculptat în piatră. Chiar și ateii recunosc divinitatea. Cu acte de dragosteși caritate chiar si ateul il recunoaște pe Dumnezeu și isi salveaza sufletul, devenind un participant activ în răscumpărarea omenirii.”

O declarație din discursul Papei a dus tradiționaliștii într-un acces de confuzie și isterie: “Dumnezeu se schimbă și evoluează ca si noi înșine; Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspandim dragoste și bunătate în lume, atingem divinitatea noastra si o recunoastem. Biblia este o carte sfanta foarte frumoasa, dar, ca toate lucrările mari antice, unele pasaje sunt invechite.Unii le arata ca intolerante si critice. Este timpul sa vedem aceste versete ca ulterioare interpolari, spre deosebire de mesajul de iubire și de adevăr care este expus diferit in Scriptură. În conformitate cu noua noastra interpretare, vom începe să hirotonim femei Cardinali, episcopi și preoți. În viitor, sper că vom avea un papă de sex feminin. Ca niciunei femei sa nu i se inchida usile, ele sunt deschise pentru toti oamneni! ” Unii cardinali ai Bisericii catolice s-au aratat contrariati recentelor declaratii ale Papei. – neclintit.com

Mai multe subiecte interesante despre acest Papa eretic, puteti citi la categoria: Papa Francesco