2 Aprilie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni

În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.

Acest fericit şi sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, şi lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine smereniei şi ascultării, încât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeţe şi dragoste şi milosârdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni, Amfian şi Edesie.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Maximian, fraţi din maică, din pămintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, şi de mucenicul Pamfil fiind invăţaţi în dreapta credinţă, au stat înaintea stăpînitorului Urban. Şi propovăduind Amfian, în privelişte, pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz şi călcat de picioarele ostaşilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, şi mai în urmă l-au spînzurat; aşa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostaşilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credinţa şi mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mării şi acolo s-a săvârşit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necăji la minele de aramă. Şi văzând pe guvernatorul Ieroclis că chinuieşte pe creştini, necruţîndu-se pe sine, cu însăşi mâna sa, a bătut pe acel stăpînitor, şi pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârşit şi a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Policarp.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia din Tir.

Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.

Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.

Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: „Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor”. Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.

Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: „Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!”

Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.

Tot în această zi, pomenirea sfîntului Grigorie cel ce în sânul Nicomidiei a sihăstrit, la anul 1240, şi care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie02.htm

Publicitate

O stire deosebit de importanta trecuta din nou la „si altele”. NATO se gandeste sa mute echipamente militare grele in ROMANIA.

Comandantul suprem al fortelor aliate din Europa (SACEUR) Generalul Philip M. Breedlove, aflat marti in vizita oficiala la Bucuresti, a declarat ca NATO va decide  in curand daca Romania va gazdui echipamente militare grele ale aliantei, informeaza Reuters. Ulterior, ministrul roman al Apararii, Mircea Dusa, a declarat, dupa intalnirea cu generalul american, ca sunt discutii la nivel tehnic privind pre-pozitionarea in Romania de tehnica grea de lupta”.

Intrebat daca s-a luat decizia ca Romania sa gazduiasca inclusiv tehnica grea de lupta, generalul Philip Breedlove a declarat: „Da, aceasta decizie va fi anuntata foarte curand”, potrivit agentiei Mediafax.

„Sunt sigur ca atunci cand lucrul acesta se va intampla, Romania va raspunde prompt, ca de fiecare data, si va fi de acord cu pre-pozitionarea acestei tehnici, fiind intotdeauna un partener de incredere pentru NATO”, a mai spus, marti, la MApN, comandantul suprem al Fortelor Aliate din Europa, Philip Breedlove, in cadrul unei conferinte comune de presa cu ministrul Apararii, Mircea Dusa, potrivit agentiei Mediafax.

Oficialul roman a completat raspunsul la intrebare, precizand ca exista „discutii deja la nivel tehnic vizavi de pre-pozitionare”.

Victor Ponta: Romania este dispusa sa gazduiasca orice capabilitati decide NATO / Mai mult nu am voie sa spun –
hotnews.ro

O stire care trece aproape neobservata ca multe altele care sunt de o importanta deosebita si romanii ori nu o baga in seama ori o trateaza cu toata superficialitatea, si acum va intreb, oare de ce se doreste mutarea de armamente grele in Romania? Cine ameninta Romania? De ce acepta statul roman din nou fara nici un cuvant aceste decizii?

Cica domnul Ponta: Romania este dispusa sa gazduiasca orice capabilitati decide NATO / Mai mult nu am voie sa spun. Adica cum nu ai voie ce sa spui? Ce insemana treaba asta? Altii ne hotarasc noua soarta si nici macar nu avem voie sa aflam ce ne asteapta? Chiar asa pe fata ne prostiti? Romani dragi, TREZIREA!!! Ca ajungem carne de tun curand si voi aveti mintea ocupata cu toate prostiile bagate pe gat de media, mai putin ce conteaza cu adevarat.

Chiar asa de adormiti au ajuns romanii incat sa nu mai intereseze pe nimeni ce se va intampla cu tara asta si cu viitorul noastru in general? Chiar fac ce vor acesti nenorociti de conducatori si noi nu mai avem nici un raspuns?

Tara este batjocurita in toate felurile, resursele luate, industria romanesca distrusa in totalitate, padurile taiate in proportie de 60% fata de era Ceausescu, sistemul de sanatate la pamant, coruptia e in floare la toate nivelele, parlametarii incalca pe fata constitutia si actioneaza dupa proprile interese, SRI-ul controleaza tot ce misca in sistem, actionand la fel dupa interesele personale si a celor de afara, mass media este vanduta in totalitate sistemului mafiot iudeo-occidental, singurul lucru care mai lipseste este sa ne traga si intr-un razboi cu Rusia.

Ehei…cand va veti trezi dragii mei si veti vedea cum va ia copii pe front si tara va fi bombardata, va fi mult prea tarziu. Dormiti in continuare, ca pausarii vegheaza pentru voi!

Pentru a intelege ce se doreste cu adevarat cu aceste inarmari masive, urmariti va rog categoria: Al Treilea Razboi Mondial

Iar despre felul in care este batjocurita biata noastra tara, puteti citi la categoria: Distrugerea Romaniei

Sfantul Parinte Arsenie Boca despre Casatorie

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

Mugur Vasiliu despre iepurași, oușoare, puișori și ortodocșii de noi

Motto: „Iepurașul mustăcios e de Paște norocos,
nu-ți lasă cadou în ghete, are el alte secrete:
pasca, oul înroșit, cozonacul, mielul fript și un Paște Fericit!”
(urare „tradițională” de sezon)

Suntem în Postul Mare. Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la Înviere. Cu o mare grijă față de cumpărători, negustorii au început deja să-și vândă marfa, specială pentru „Sfintele Sărbători” – cu varianta „Sfintele Sărbători de Paști”. Dacă, cumva, am fi picat chiar acum pe planeta Pământ și ne-am fi întrebat ce sărbători sunt acestea, atunci cu siguranță că am fi aflat lucruri, pe care noi cei de acum nu le mai observăm, nu le mai vedem, cu care ne-am obișnuit, dar care sunt cu totul pierzătoare pentru noi.

Așadar, sărbătorile care urmează încep să se întrezărească: apar iepurașii, din ce în ce mai des, pe firmele luminoase – cu variante multiple: domni cu urechi de iepurași, domnișoare dezbrăcate cu aceleași urechi care însă seamănă mai mult cu niște „cornițe”, sau chiar iepurașii colorați, frumoși și pufoși (la fel cum colorate sunt revistele cu iepurași, cu plai și cu boi). Toate acestea sunt, după cum spune lumea, „haioase”. Deci, este o sărbătoare cu iepurași. Au apărut însă și puișorii de găină, desigur gălbui și desigur tare frumoși și pufoși. Nu este nici o îndoială, la această fotografie trebuie adăugate și ouăle colorate: roșu, galben, verde, albastru și restul culorilor. Dacă mai punem că mirosul acestor sărbători se bazează pe miel – cu variantele ciorbă și la cuptor – atunci vom începe să înțelegem cât de importantă și în același timp animalieră este această sărbătoare sau „Sfintele Sărbători de Paști”. Atenție: de o deosebită importanță sunt, și de această dată – ca și la sărbătoarea porcului de crăciun – cadourile, darurile. E un fel de parolă: „Ce ai vrea să-ți aducă iepurașul?”, care legitimează și încununează această minunată sărbătoare de „primăvară”.

Ceea ce vă povestesc eu aici, puteți vedea și chiar vedeți și Domniile Voastre, oriunde v-ați localiza în credincioasa noastră țară de 87% ortodoxie. Și cu siguranță că vedeți toate acestea – plus motivul generator pentru toate sărbătorile tuturor românilor, steaua polară a existenței noastre: coca cola! Nu trebuie uitat nici filmul de mare efect – pe care îl vedem în fiecare an și care ne arată o poveste neoprotestantă, anticreștină, cu un personaj care nu are nimic a face cu Hristos – care nu a fost, nu este și nici nu va fi vreodată vedetă de film. Acesta este tabloul sărbătorilor de primăvară sau a „Sfintelor Sărbători de Paști”, la români.

Cu siguranță și pe bună dreptate, aceasta ar înțelege cineva care ar veni acum pentru prima oară pe planeta Pământ. Nu știm și nici nu ne interesează ce ar gândi despre acestea respectiva fictivă persoană, tocmai fiindcă nu poate exista.

Însă, câteva întrebări ne ațin calea. Ce se întâmplă cu Sărbătorile Românilor? Cum e posibil ca întregul aparat de propagandă anticreștin numit mass-media să promoveze, fără nici cea mai mică reținere aceste blasfemii, aceste huiduieli la adresa credinței românilor, și în ultimă instanță la adresa românilor? De ce nu ia nimeni atitudine? De ce ne mai uităm la televizoarele lor pline de infecție? De ce mai citim gazetele, care acum – mai ales acum – ne arată femei goale și în care se dezbat lucruri de „maximă importanță economică”?

Cel mai probabil acestea sunt ispite – părintele lor este chiar dracu, de altfel prezent în chiar toate reclamele, cu toate variantele lor – dar, în același timp sunt încercări. Încercări pentru fiecare dintre noi. Ce facem noi atunci când suntem puși în prezența unei situații de acest fel – și suntem puși sau ne punem noi înșine, încontinuu? Oare nu înțeleg românii dreptcredincioși că ei sunt cei care „consumă” toate aceste otrăvuri, și aceasta chiar la cererea lor? Prin faptul că nu doar că permit ci și participă la aceste odioșenii, chiar dacă unii dintre ei par sau fac pe indignații.

Nimeni nu ne face acest rău – noi înșine ni-l facem, fiindcă nu cred că a fost cineva obligat să-și cumpere televizor și să trăiască hipnotizat de imaginile mișcătoare, care nu au nici cea mai mică legătură cu existența noastră; cum nu cred că a fost cineva forțat să citească ziarul sau să asculte radio – chiar dacă toate acestea se fac sub acoperirea și justificarea nevoii de informație. Este cert că toate blasfemii sunt gândite și administrate concertat; cum clar este că toate sunt îndreptate împotriva Învierii, despre care nici nu se pomenește – sunt cu mult mai importante: mielul, oul, iepurașul, puișorul ș.a.m.d.

Informațiile pe care ar trebui cu necesitate să le avem acum, în Postul Mare, sunt la îndemâna oricui – dar puțini sunt cei care le cercetează și, și mai puțini, cei care le trăiesc.

Câți dintre – din nou – cei 87% din credincioșii, care suntem noi, „s-au informat” despre Săptămâna Mare? Câți știu că Luni iudeii au hotărât să-L răstignească pe Hristos, că Marți a fost proorocirea distrugerii Templului, că Miercuri a fost ungerea picioarelor lui Hristos și tot atunci ucenicii s-au tulburat din cauza lui Iuda, iar Iuda a primit arginții; că Joi este Cina cea de Taină, spălarea picioarelor, rugăciunea din muntele măslinilor și tot atunci Hristos este luat; că Vineri, Dumnezeu este în fața Sinedriului, la Pilat și suportă toate batjocurile și chinurile; că tot Vineri a fost răstignit, a murit, I-a fost împunsă coasta, a fost coborât de pe cruce, iar mormântul I-a fost pecetluit; că Sâmbătă Hristos a pogorât la iad și, că Duminică a Înviat? Iată: acestea sunt „informații” vitale pentru noi. Din surse demne de toată încrederea, de la un „agent special”, dintr-o sihăstrie de prin Munții Neamțului, avem chiar „informația” că de aproape două mii de ani fiecare săptămână este Săptămâna Mare – dar aceasta este o informație mai specială. Ați auzit pe undeva de iepurași, veverițe, oușoare, puișori și cadouri, cozonac și budincă? Nu. Fiindcă aici este vorba despre viață și moarte, sau mai bine zis despre nemurire – spre osândă sau spre bucurie; nu despre animale și produse agricole. Dragi creștini ortodocși, care suntem noi.

Voi, cei care aveți o legătură cu biserica, cei care nu creșteți animăluțe ritualice sau oușoare multicolore, cei care sunteți preocupați de propria-vă mântuire și de mântuirea neamului vostru; cei care știți ce se petrece în acest post – covârșitor pentru noi -, altceva decât oferirea de daruri și coca cola sau pepsi; cei care simțiți greutatea atât de minunată a răspunderii pe care o aveți în cadrul neamului care v-a ivit și știți că mântuire înseamnă jerfă și nu budincă sau cozonac cu stafide.

Voi, cei care v-ați îmbrăcat în Hristos, prin sfântul botez, și purtați la gâtul sufletului vostru crucea de pe Golgota, pe care a fost răstignit chiar Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Cel ce a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând.

Voi, trebuie să vedeți și să înțelegeți că nu este un așa mare efort – despre jertfă nici nu se poate vorbi – să vă opriți din a mai sprijini lupta împotriva lui Hristos și împotriva mântuirii noastre. Este foarte simplu: nu mai deschideți cutia cu minciuni și blasfemii denumită și televizor, nu mai citiți ziarele și nu mai ascultați delirul emoționant tremurător – chiar dacă vi se pare că sună bine. Poate vi se pare prea greu. Bine, atunci poate fi numită jertfa voastră: să nu-L mai batjocoriți pe Hristos.

Toată viața noastră depinde de acest lucru: conștientizarea faptului că nu trebuie să mai lovim cu piciorul în țepușă. Acest lucru trebuie să ne ducă la atitudine eliberatoare și nu la pasivitate complice cu urâtorii lui Hristos.

Fiindcă altfel, cum mai putem să răspundem în fața Învierii: „Adevărat a Înviat!”? – axa.info.ro

Documentar crestin ortodox. Sfântul Munte Athos – Monahism și istorie

Urmariti va rog si: Maica Domnului – icoanele facatoare de minuni din Sfantul Munte Athos

Iar alte filme ortodoxe deosebite, puteti urmari la categoria: Filme Ortodoxe