Putin către ofițerii armatei ruse: Operațiunea „Salvarea” începe în curând, trebuie să vă pregătiți pentru a curăța Siria de teroriștii lui Obama

Adresandu-se miercuri, fortelor militare rsesti, Vladimir Putin a criticat dur politica americană din Orientul Mijlociu, catalogand-o ca fiind „dezastruoasa”, in timp ce fundamentalistii islamici din Siria și Irak au jurat sa-i curete pe creștini și pe celelalte minorități etnice și religioase.

„Avem aproape două milioane de creștini ortodocși in Levant-Siria și Lebanon- și aproximativ 5 milioane de creștini in întreg Orientul Mijlociu. Indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din America, Casa Albă tanjeste dupa haos în această regiune bogată în petrol, prin sprijinirea organizațiilor islamiste fanatice, si anume ISIS și Frontul al-Nusra”,  a declarat președintele rus conform Moscova Pravda.

Este o datorie morala a Rusiei, de a schimba această stare de fapt teribila, care se petrece in Orientul Mijlociu, a adăugat Vladimir Putin. Prin pregatirea operațiunii „Salvarea” și cu ajutor atotputernicului Dumnezeu, vom curăța Siria de teroriștii nemilosi ai lui Obama.

Pe fondul acuzațiilor venite dinspre Statele Unite asupra Moscovei, in legatura cu prezența militară a Rusiei în Siria, există rapoarte cu informații și imagini prin satelit neconfirmate, despre construirea mai multor piste in Siria in vedera aterizarii giganticului avion Antonov An-225, cu ajutorul caruia vor fi aduse tancuri de lupta, vehicule blindate grele, arme ofensive și trupe aparinand fortelor de elită ale armatei rusești, forte care urmeaza a fi dislocate și apoi angajate direct in lupa impotriva gruparilor teroriste radicale.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe a criticat marți prezenta militara rusa în Siria, ceea ce sugerează ca Moscova încearcă să stabilească o bază centrală aeriana la un aerodrom la sud de provincia Latakia.

Rusia a furnizat arme catre Damasc din timpurile perioadei sovietice, iar Moscova a fost aliatul internațional cheie al președintelui sirian Bashar al-Assad în conflictul impotriva „rasculatilor” care au format Statului Islamic.

Pe parcursul anului trecut, au apărut în mod constant dovezi ale prezenței militare rusesti in Siria(in special aprovizionarea Siriei cu echipamente militare). Insa, cum armata siriană face greu fata organizatilor teroriste(care sunt constant ajutate de catre SUA si aliatii ei orientali), a venit timpul ca Rusia sa intre activ in salvarea situatiei din Orientul Mijlociu. – awdnews.com

Ca sa intelegeti exact ce se petrece in Orientul Mijlociu si cat de grava este situatia, urmariti va rog si:

Pregatirile pentru iminentul conflict global se intensifica. Tensiuni in crestere intre Rusia si SUA pe tema Statul Islamic

Mai mult de 95.000 de militari aparținând Rusiei și aliaților săi regionali, au început exercițiile centralizate anuale care se intind de la Volga pana in Siberia.

© @mod_russia

„Centrul-2015(cum este numita operatiunea), este ultimul pas al pregătirilor militare ale Forțelor Armate în anul 2015”, a declarat Ministerul Apărării, care a precizat că au fost efectuate, aproape 80 de manevre militare numai în luna august, precum și o inspecție inopinată a trupelor implicate în exercițiile de săptămâna trecută.

In aceste exercitii de război, vor fi implicate mai mult de 7.000 de piese de echipament militar, până la 170 de avioane și 20 de nave de război. De asemenea, 20 de zone diferite de antrenament, vor fi utilizate de trupe care fac parte din toate ramurile de securitate, inclusiv grăniceri, FSB și Politia Antidrog, manevrele intinzandu-se pe 6.000 de km. Exercițiile fiind programate sa dureze pana la 20 septembrie.

 

 

„Ceea ce vedem acum nu a mai fost văzut din timpul Războiului Rece – sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980. Armata nu se ocupa doar cu testarea noilor vehicule, echipamente si tehnici, ci utilizeaza toate resursele disponibile,” a declarat istoricul militar Vyacheslav Filatov.

Kazahstanul va oferi trupe, în timp ce alți membri ai Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), din care de asemenea fac parte si Belarus, Armenia, Tadjikistan și Kîrgîzstan, trimit ofițeri pentru a observa și a se ocupa de diferitele segmente ale exercitilor militare.

 

Scenariul cuprinde exercitii de razboi, in care armata aliată încerca sa localizeze o amenințare internațională provenind din Asia Centrală. Cele mai multe trupe vor opera pe teren necunoscut și vor fi simulări in cazul in care va fi nevoie sa acorde ajutor medical unui număr mare de victime, in care „răniții”, vor fi transportati catre spitale mobile.

„În timp ce aceste manevre sunt defensive prin natura lor, NATO priveste aceste exercitii cu îngrijorare”, a declarat expertul militar Serghei Fedorov pentru Zvezda. „Ei sunt uimiți de amploarea acestor exercitii – asa ceva NATO a văzut foarte rar, ei nefacand niciodata astfel de simulari, limitandu-se doar la exercitii in situatii de urgenta.”

Embedded image permalink

Tot incepand de luni, aproximativ 1.000 de militari din Letonia, cu același număr veniti si de la aliații NATO, inclusiv SUA, Marea Britanie si Germania, au inceput exerciții militare conventionale. O zi mai devreme alianța a terminat Swift Response 15, cele mai mari exerciții militare din Europa de la prăbușirea Zidului Berlinului, care au implicat aproximativ 5.000 de soldați.

La inceputul lunii, SUA a desfășurat două drone fără pilot MQ-1 Predator cu rază lungă de supraveghere și 70 de piloti, într-o misiune de antrenament din Letonia.

În luna mai, Lituania, Letonia și Estonia au cerut creari de baze NATO permanente in tarile lor, datorita faptului că Rusia are capacitatea de a le invada în termen de patru ore, de la comanda unui atac. Moscova a criticat aceasta mutare, spunând că ea contravine Actului Fondator NATO-Rusia semnat in anul 1997. – rt.com

Un inalt oficial american a declarat: Rusia a trimis tancuri în vestul Siriei pentru susținerea armatei lui Al-Assad. Trupele rusești s-ar putea întâlni cu aviația americană!

Oficial american: Rusia a trimis tancuri în vestul Siriei pentru susținerea armatei lui Al-Assad. Trupele rusești s-ar putea întâlni cu aviația americană!

Oficiali americani, citați de agenția Reuters, afirmă că Rusia a adus tancuri la un aerodrom militar din vestul Siriei, în contextul acțiunilor de susținere a armatei siriene în războiul civil din această țară.

„Am observat mişcări ale personalului militar şi lucruri care ar indica faptul că Rusia ar intenţiona să creeze o bază de avangardă la periferia sudică a oraşului Latakia”, a declarat Jeff Davis, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

Rusia a cerut SUA să reinițieze cooperarea pe dosarul sirian, în contextul în care  Moscova este acuzată de Washington că a consolidat forţele pentru protejarea regimului Bashar al-Assad. SUA coordonează o campanie internațională de raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria şi Irak ale reţelei teroriste Stat Islamic, dar Rusia acuză faptul că această acțiune are un caracter „ciudat”, care evită bombardarea pozițiilor ISIS.

Pentru prima oară, după mult timp, există riscul ca trupele rusești și americane să se întâlnească în același teatru de operațiuni. – activenews.ro

Rusia a inceput manevre militare și tiruri cu rachete în largul coastei siriene

Rusia, manevre militare și tiruri cu rachete în largul coastei siriene

Rusia face exerciţii militare în largul costei siriene. Prezenţa sporită a ruşilor în regiune provoacă îngrijorare în rândul statelor occidentale – care suspectează Moscova că, sub pretextul luptei împotriva terorismului, va susţine şi mai mult regimul Bashar Al Assad.

Potrivit notificării înaintate de Moscova, exerciţiile militare au loc până pe 17 septembrie în apropierea portului Tartus, unde se află un punct militar logistic extern al Rusiei. Sunt programate tiruri de antrenament cu rachete, ceea ce ar putea afecta traficul aerian civil în zonă. Rusia a recomandat piloţilor de pe avioanele civile să fie mai atenţi în spaţiul aerian la est de Cipru, transmite corespondentul TVR la Moscova.

Presa occidentală scrie că în ultimele zile au ajuns în Siria trei avioane-cargo militare de tip Antonov iar prin strâmtoarea Bosfor s-a observat o intensificare a tranzitării navelor de război ruse.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, afirma vineri că este nevoie de o coordonare militară între Rusia și Statele Unite pentru a evita producerea de ‘incidente involuntare’ în Siria, unde ambele țări au un anumit grad de implicare militară.

Pe de altă parte, Lavrov a cerut coaliției antijihadiste conduse de SUA să coopereze și cu armata siriană în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI). În raidurile aeriene efectuate asupra SI, coaliția ‘trebuie să interacționeze cu forțele terestre siriene, pentru că cea mai eficientă și puternică împotriva SI este armata siriană. – activenews.ro

Sa comentam acum un pic aceste stiri, razboiul dragii mei, in opinia mea este iminent. Este doar o chestiune de timp pana se va declansa nebunia generala.

Cum va spunea mai de mult, cele doua mari puteri militare, pe de-o parte Rusia si aliatii sai, iar de cealalta parte SUA si NATO, au luat doar o pauza pentru a se pregati atat militar, cat si din punct de vedere startegic pentru marea confruntare care ne asteapta.

Pregatirile de razboi continua. Motivul pentru care acordul de la Minsk este doar o cacealma si nu poate dura prea mult

SUA ne spune pe fata deja ca ei sunt sutinatorii ISIS-ului si cine se ia cu ei la tranta, se ia cu America. Aceasta concluzie vine in urma faptului ca Washington-ul s-a declarat pe fata deosebit de nemultumit de faptul ca Rusia a trimis tehnica militara, cat si soldati pentru a-l sprijini pe presedintele Siriei, Bashar al-Assad in efortul sau de a face fata invaziei Statului Islamic. Mai mult decat atat, SUA a cerut Bulgariei si Greciei sa nu permita accesul in spatiul lor aerian, al avioanelor militare rusesti care sunt trimise catre Siria.

Bulgaria de altfel conformandu-se acestei cererei, motiv pentru care Rusia a amenintat Bulgaria ca va suporta consecintele acestei actiuni.

Acum vin eu si va intreb, nu e oare ISIS-ul considerat dusmanul si problema numarul 1 in acest moment pe glob? De ce SUA e nemultumita ca  Rusia vine practic in sprijinul Statelor Unite pentru a anihilia aceasta gupare terorista, despre care americanii spun ca nu reusesc sa-i faca fata?

Priviti atenti de ce sunt capabile aceste animale care compun Statul Islamic:

ATENTIE! INTERZIS SUB 18 ANI – CRESTINI SI COPII DE CRESTINI DECAPITATI DE ORGANIZATIA CRIMINALA ISIS

Daca situatia ar sta asa, SUA chiar ar trebui sa multumeasca Rusiei pentru ajutorul dat si sa colaboreze in acest sens, nu sa-i puna bete in roate, ba mai mult amenintand ca e posibila o viitoare confruntare intre fortele rusesti si aviata militara americana.

Dar situatia nu sta deloc asa, SUA sprijina din rasputeri ISIS-ul, pentru ei este un mare ajutor prin haosul creat, pentru a putea pune mana pe resursele Siriei. Care pe langa rezervele de petrol pe care le detine pe teritoriul sau, tinta elitelor care controleza America si cele mai mari companii de petrol Chevon si Exxon, este Leviatanul, una dintre cele mai bogate zone in gaze si petrol descoperita pe glob in ultimul timp. Resurse la care au dreptul Siria, Liban, Turcia, Israel, Cipru, Egipt si Palestina daca ar fi recunoscuta ca stat independent, acesta fiind si motivul principal pentru care Israelul a macelarit in ultimul timp Fasia Gaza. Dar despre acest subiect am scris in detaliu, in articolul:

Vremurile de pe urma. Lupta asupra Leviatanului.

De asemenea Turcia, aliatul SUA, ii ataca pe Kurzi, care sunt singurii care lupta contra ISIS-ului.

Irak-ul de asemenea au adus si ei dovezi ale sprijinului pe care SUA il acorda Statului Islamic:

Potrivit rapoartelor Irakiene, SUA si Marea Britanie continua sa alimenteaze gruparea ISIS cu arme lansate din avioane

Iar acum mi se confirma si temerile mai vechi pe care le aveam, ISIS-ul printre altele a fost creat de SUA, pentru a fi un pretext in vederea inceperii unui conflict cu Rusia.

Armata de o sută de mii de jihadiști din Irak a fost creata sa atace Rusia?

Conflict care este tot mai aproape, Siria putand fi teritoriul unde se vor infrunta pentru prima data cele doua mari super puteri.

Deci avem zone de conflicte si posibile conflicte in Siria, Ucraina, de asemnea avem parte de tensiuni in crestere in Marea Chinei intre China si SUA, plus tensiuni economice intre aceleasi tari, care au dus la tot felul de atentate in ultimul timp.

A inceput un razboi ascuns intre SUA si China? Exploziile din China nu par a fi intamplatoare. Nave militare chinezesti observate in apropiere de Alasaka

O alta tesiune s-a creat in jurul rezervelor de gaze si petrol, gasite in zona artica, tot intre SUA si Rusia.

Un alt posibil conflict care mocneste de mai mult timp, este cum bine stiti intre Korea de Nord si Korea de Sud.

Situata imigrantilor din Europa de asemenea poate scapa oricand de sub control, liderii Islamisti amenintand ca deja 4000 de luptatori ai Statului Islamic au intrat in Europa odata cu valurile de imigranti si sunt gata de atentate pe tot cuprinsul batranului continent.

Rusia este de asemenea tot mai aproape de o alinta solida si cu Iranul, pentru care SUA este total nemutumita si ameninta Iranul tot mai vocal cu razboiul. Cei doi viitori posibili presedinti ai Americii, avand de altfel discursuri foarte hotarate in acest sens:

Iar pentru o intelegre si mai buna a celor descrise mai sus, urmariti va rog si categoriile:  Al treilea razboi mondial si Criza economica

Deci cum va spuneam, dragii mei cititori, situatia este foarte incordata, iar razboiul global, profetit de multi Sfinti Parinti, bate la usa.

Inca odata, de ce are nevoie SUA de un nou razboi mondial

Pentru a intelege si mai bine aspectele descrise mai sus, urmariti va rog cu mare atentie subiectele de la categoriile: Al treilea razboi mondial si Criza economica

Putin impinge spre renuntarea la DOLAR!

In ultima saptamana s-a fost dezvăluit faptul că statul chinez depoziteaza treptat, miliarde de dolari în trezoreriile SUA. Dar, China nu este singura țară interesata de abandonarea dolarului. Războiul pentru moneda globală a început serios, iar acum si Rusia a intrat in acțiune.

vladimir putin wikimedia

Putin a anunțat recent că a inceput elaborarea unui proiect de lege, care ar elimina dolarul și euro din acordurile comerciale dintre cei mai apropiați parteneri comerciali ai Rusiei din CSI. CSI este o asociație regională formata din fostele state sovietice, care include Rusia, Armenia, Belarus, Kazakhistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Moldova, Kârgâzstan, și Azerbaidjan. Prin crearea unei singure piete de desfacere între toate aceste țări, ar ajuta în conformitate cu Kremlinul, la „extinderea utilizarii monedelor naționale în plăți de comerț exterior și servicii financiare și astfel sa creeze condiții pentru o mai mare lichiditate a piețelor în monedă națională.”

Încă din 2007 se vorbea de abandonarea dolarului din partea unor țări precum Rusia, China, Iran, și chiar Arabia Saudită. Încet, dar sigur, vorbele se transformă în acțiune, odata ce tot mai multe țări  fac în liniște aranjamente monetare proprii, în afara sferei financiare americane. Încetul cu încetul, supremația dolarului este diminuata și ramane doar o chestiune de timp înainte ca dorarul sa fie complet abandonat.- thedailysheeple.com

Nu e de mirare ca se incerca cu disperare eliminarea lui Putin de catre cei care conduc America:

Statele Unite ale Americii comploteaza o revoluție colorata în Rusia?

Urmariti va rog si:

Statele Unite ale Americii comploteaza o revoluție colorata în Rusia?

Statele Unite ale Americii, accelerează un complot pentru a provoca o revoluție colorata  în Rusia,  în stilul a ceea ce s-a petrecut si la Kiev, revolutie care ar putea duce la o răsturnare a guvernului lui Putin și de a pune lumea in situația cea mai periculoasa, de la războiul rece incoace.

Cred ca ceea ce ii determina pe marii oligarhi sa accelereze acest proces de a-l inlatura pe Putin, are legatura cu intentile conducatorului rus de a face Rusia independenta total fata de Bancile conduse de Rotshchild.

Putin doreste nationalizarea Bancii Centrale Rusesti controlată inca de familia Rothschild

Oligarhii incearca de mult sa creeze o stare de tensiune in Rusia, iar ideea de inlaturare a lui Putin este veche:

Un ex-agent CIA propune asasinarea lui Vladimir Putin

Au incercat sa-i puna in carca si crime, care pana la urma s-au dovedit a fi produse chiar de SUA prin organizatia criminala CIA.

Dr. Paul Craig Roberts – E foarte posibil ca CIA să fie in spatele asasinării lui Boris Nemțov la Moscova pentru a da vina pe Putin

L-au facut si foarte bolnav:

Manipulare. Ziarul american New York Post insinueaza ca Putin ar fi grav bolnav!

Iar toate acestea, pentru ca Putin s-a hotarat sa nu mai fac jocul oligarhilor, formand un nou pol de putere odata cu infintarea Organizatiei BRICS(Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), organizatie care a pus bazele si unei mari banci, alternativa la Banca Mondiala.

O noua amenintare catre dolarul american. Statele membre BRICS pun bazele unei Banci Comune.

Alte motive foarte puternice pentru care Putin a devenit indezirabil sunt si ultimele sale actiuni, atat din punct de vedere militar cat si al declaratilor ofensatoare fata de conducatorii lumii occidentale.

Iar incercarile disperate cu sutele de sanctiuni impuse Rusiei, cu acelasi scop vadit de al inlatura pe liderul de la Kremlin, s-au dovedit a fi alte esecuri lamentabile, nefacand decat sa aibe o actiune de bumerang si sa adanceasca problemele tarilor din Europa Occidentala si sa creasca si mai mult increderea populatiei in Vladimir Putin.

De asemenea au inceput sa apara tot mai multe voci importante care arata cine sunt de fapt adevaratii doritori de razboi in Europa.

Iar motivul unui razboi global nu este altul decat scaparea de sub control, zic eu intentionat, al sistemului financiar global, razboi cu care de asemenea Putin nu este de acord:

Presa din Romania la fel ca majoritatea din lume, fiind controlata de aceleasi elite, continua sa manipuleze pana in ultima clipa:

SUA in metastaza din punct de vedere economic si social, iar presa din Romania manipuleaza cu nerusinare cum ca ar fi in continuare cel mai puternic stat si un exemplu de urmat!

Iar actiunile din ultimul timp din SUA, din nou nu pot prevesti ceva bun:

Experimentul Ucraina, fiind de altfel pana in prezent, cel mai mare esec al elitelor in incercare de a crea instabilitate in zona.

Ramane acum de vazut daca ceea ce si-au propus elitele, de data aceasta prin incercarea de corupere a unei parti ai ologarhilor rusi, va avea sorti de izbanda sau va fi un nou esec.

Priviti ce se intampla chiar acum intre Rusia si SUA! Romania direct implicata!

Risc tot mai ridicat de razboi intre Rusia si SUA?

Here's What's Happening Between the U.S. and Russia

Paul Craig Roberts vorbește despre situatia curenta dintre Statele Unite și Rusia în Ucraina.

https://www.youtube.com/watch?t=64&v=Fn4rpB7apS0

Urmariti va rog si:

Expertul militar rus Igor Korotcenko: Eu nu înţeleg logica americanilor. Acesta este un pas spre al Treilea Război Mondial!

Posibila desfăşurare de rachete de croazieră americane în Europa reprezintă un pas spre al Treilea Război Mondial, a declarat expertul militar rus Igor Korotcenko, relatează RIA Novosti.

„Acesta este un pas spre al Treilea Război Mondial. Eu nu înţeleg logica americanilor. Şi în special nu înţeleg logica Europei, care nu se opune acestui lucru. Remarcaţi, nu Rusia îşi instalează rachetele în Cuba, americanii îşi desfăşoară rachete în Europa, pentru a ţinti Rusia. De ce? Nu există astăzi niciun fel de ameninţare”, a spus Korotcenko, potrivit Russia Today.ro.

Reacția sa vine după ce mass-media internaţionale au relatat că administraţia SUA ia în considerare posibilitatea instalării unor rachete în Europa, ca răspuns la ceea ce consideră a fi încălcarea de către Rusia a unui tratat nuclear datând din perioada Războiului Rece.

Totodată, Daily Mail a citat o declaraţie făcută duminică de ministrul de externe britanic, Philip Hammond, potrivit căreia Marea Britanie ar putea să accepte să găzduiască rachete nucleare americane pe teritoriul ei, în contextul tensiunilor cu Rusia.

„Londra ar trebui să trimită preşedintelui rus Vladimir Putin „semnale clare” ca răspuns la „indicii îngrijorătoare” de creştere a activităţii militare ruse, inclusiv instalarea de rachete în Kaliningrad.”, a declarat Hammond.

O declarație făcută prea ușor, după cum explică Vladimir Komoedov, fostul comandant al Flotei Rusiei din Marea Neagră.

„Marea Britanie ar trebui să înceteze această isterie privitor la Rusia. Ce, nu îi sunt îndeajuns propriile arme nucleare? Are suficiente. Trebuie să-i dăm crezare lui Putin care a spus că Rusia nu intenţionează să atace pe nimeni nici astăzi, nici în viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Dacă nu-l credeţi pe el, atunci daţi-i crezare poporului rus şi încetaţi această isterie.”, a arătat Komoedov, comentând declaraţia ministrului britanic al apărării. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Inalt Ofiter NATO: IN VARA ACEASTA lumea va fi probabil în RAZBOI

Despre PARADA MILITARA de la Moscova si LIPSA LIDERILOR OCCIDENTALI

Data de 9 Mai 1915 a fost cu adevărat o zi istorică. Pentru prima dată, Occidentul a boicotat parada de Ziua Victoriei de la Moscova și de asemenea, pentru prima dată, forțele chineze au marsaluit prin frumoasa Piata Rosie cu rușii. Eu cred că acest lucru este o schimbare profund simbolică și una care are multe sensuri.

In trecut:

Rusia și China au suferit mai mult in cel de al doilea război mondial decât orice altă țară. Urmariti va rog:

WWII casualties

Acum, aruncati o privire la pierderile suferite de „țările boicotare” și totul devine clar (singura excepție de la această regulă este Polonia, care a pierdut un procent mare din populație). Adevarul este că, pentru atat de multe filme produse de Hollywood despre al doilea război mondial, țările anglo au suferit foarte puțin în comparație cu pierderile uriașe suferite de Rusia (25+ milioane) și China (15 + milioane). Pentru detalii, a se vedea aici și aici. În ceea ce privește Europa continentală, rezistenta la naziști, chiar daca a fost una reală și eroică, nu a fost una foarte insemnata, nu a fost o rezistență in adevăratul sens al cuvantului (ca în Uniunea Sovietică, Polonia sau Iugoslavia). Dar in suportul acestor afirmatii există mai mult decat numere.

Motivul real pentru care țările SUA / NATO / UE au boicotat festivitățile de la Moscova este, desigur, nu contribuția lor foarte modesta la înfrângerea Germaniei naziste, ci sprijinul lor necondiționat pentru Ucraina nazista : „țara”, care il consideră pe Stepan Bandera un erou național, echipele morții OUN-UPA ca o „mișcare de eliberare eroica” și de eliberare a Ucrainei de sub „ocupația sovietică”. De asemenea, este un fapt pe care tarile anglo l-au împărtășit întotdeauna si pe care l-au dezvoltat pe mai multe planuri pentru un război total împotriva URSS, inca dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial, sa ne amintim:

Planul Total (1945): 20 de orașe sovietice alocate pentru a fi bobardate într-o primă faza: Moscova, Gorki, Kuybyshev, Sverdlovsk, Novosibirsk, Omsk, Saratov, Kazan, Leningrad, Baku, Tashkent, Chelyabinsk, Nizhny Tagil, Magnitogorsk, Molotov, Tbilisi, Stalinsk, Groznîi, Irkutsk, și Yaroslavl.

Operațiunea de neconceput (1945) presupunea un atac surpriză cu până la 47 de divizii britanice și americane în zona Dresda, în mijlocul liniilor sovietice. Aceasta reprezenta aproape jumătate din cele aproximativ 100 de divizii (cca 2,5 milioane de bărbați) britanice, americane și canadiene la acel moment. (…) Majoritatea oricărei operațiuni ofensive ar fi fost efectuate de forțele americane și britanice, precum și de forțele poloneze cat și până la 100.000 de soldați germani Wehrmacht.

Operațiunea Dropshot (1949): includea profile de misiune care ar fi folosit 300 de bombe nucleare și 29.000 de bombe de mare explozie, impotriva a 200 de obiective în 100 de orașe pentru a șterge 85% din potențialul industrial al Uniunii Sovietice. Iar intre 75 și 100 din cele 300 de arme nucleare, erau direcționate pentru a distruge avioanele de luptă sovietice la sol.

Puneti-va acum o intrebare simplă : de ce nu au fost niciodată puse în aplicare aceste planuri? Răspunsul este atât de simplu și evident: Pentru că Occidentul se temea de Armata Roșie. Si din moment ce Occidentul era îngrozit de Armata Roșie, ce credeti ca simteau oaspeții occidentali de fiecare dată când priveau parada de Ziua Victoriei de la Moscova? Se gandeau despre cum armata sovietică care i-a învins pe naziști, sau despre modul în care armata rusă ii tine sub control? Din nou, răspunsul este evident.

Realitatea este ca in timp ce oamenilor de rand din Vest le este indreptatita pe deplin prezenta in frumoasa Piata Moscovita pentru parada de Ziua Victoriei, liderii occidentali: nu numai că l-au promovat pe Hitler, dar l-au văzut mereu ca pe un „SOB al lor” pe care sperau să-l dezlănțuie împotriva Uniunii Sovietice. Planul lor a eșuat, desigur, dar asta a facut numai sa creasca sentimentul de rusofobie al lor („fobie”, în dublu sens de „frica” ​​și „ură”). Sa vezi ca liderii occidentali „au lipsit” de la parada este prin urmare, un lucru foarte bun și sper că nu vor mai fi invitați din nou (stiu,vor fi dar eu as vrea sa nu).

In prezent:

Imperiul AngloZionist și Rusia sunt în război. Desigur, prezența armelor nucleare de ambele părți face ca acest război sa fie unul special. Acesta este aproximativ 80% informațional, 15% economic și 5% militar. Dar este un război foarte real totuși, dacă ne gandim că rezultatul acestui război va decide viitorul planetei. Donbass sau Ucraina sunt, desigur de interes zero pentru Occident, ceea ce este cu adevărat în joc aici, este supraviețuirea unei dintre cele doua modele diferite:

AngloZionist Unipolar

O lume Hegemonica

Un singur model de societate

Condus de un grup restrans de 1%

Secularism și relativism

Violența militară ca soluție primară

Ideologie singulară

Modelul Mutipolar

Dezvoltare in colaborare

Respectarea legilor internationale

Respectarea suveranitatii si independentei fiecarui stat

Fiecare țară are propriul model de societate

Rol central pentru religii și tradiții

Violența militară ca opțiune de ultimă instanță

Multi-culturalism

Atât rușii cat și americanii sunt destul de conștienți de ceea ce este în joc și nici o parte nu poate da înapoi. Pe de o parte, dacă SUA / NATO / UE ar prelua controlul, Rusia s-ar vedea rapid incatusata. Daca se intamplă treaba asta toate celelate tari membre BRICS vor cadea si ele. Pe de altă parte, dacă Rusia domină în Ucraina, influernta SUA privind UE va fi în curând slăbita și, odata pierdut controlul in Europa, imperiul se prabuseste. Normal asa ar trebui să se întâmple, in felul acesta întregul sistem financiar internațional va scăpa de sub controlul AngloZionst și va sacapa de petrodolari. Consecințele unui astfel de colaps va fi resimtit în întreaga lume.

Prezența lui Xi Jinpin lângă Putin în această zi istorică, participarea armatei chineze la parada și prezența navelor Marinei Militare PLA alături de flota ruseasca in Marea Neagra , este un mesaj direct și puternic pentru intreaga lume: în această luptă titanică, China s-a aliat in totalitate cu Rusia. – mai multe pe thesaker.is

Xi and Putin together on Vday

Se pare deci ca singura solutie pentra ca una din cele doua parti sa cedeze este razboiul.

Cand va incepe, nu se stie. Pana atunci insa initiatorii Noii Ordini Mondiale pe de-o parte vor incerca prin toate mijloacele pe care le detin(media generala propagandista, actiuni de tip steag fals, prin tari obediente care sa le faca jiocurile atat din punct de vedere economic cat si al creeari de haos in zona) sa ameninte si sa incerce sa destabilizeze Rusia cat de mult posibil, iar pe de alta parte Rusia alaturi de China si celelate tari membre BRICS, cat si alaturi de Iran si Siria vor incerca sa distruga economic SUA si pe papusarii ei, atacand dolarul din toate partile, atat din punct de vedere al tranzactiilor petroliere, cat si prin creearea unei monezi alternative echivalata in aur care ar ingenunchea definitiv cea mai puternica moneda occidentala si ar incheia dominatia imperialista anglo americana.

Cine vor initia razboiul, sunt cei care au cutitul mai aproape de os, acum va las pe voi sa decideti care sunt aceia.

Pentru ca sa va fie mai usor sa raspundeti la intrebare, daca vi se pare dificila, studiati va rog cu atentie si categoriile: Al treilea razboi mondial si Criza economica

Romania in schimb, in tot acest context nu prea mai conteaza din pacate, liderii nostri ne-au vandut deja, iar romanii sunt deja intr-o stare de coma atata de profunda, incat cred ca nici razboul iminent care va urma nu-i va trezi.

E pacat, pentru ca Romania un singur lucru trebuia sa faca ca sa evite dezastrul ce va urma: sa se decolonizeze de SUA si UE si sa-si vada interesul national, care era neutralitatea totala fata de ambele parti. Dar cum spuneam, cu asa oameni nici o sansa. Dormi romane, dormi in pace, cat mai poti.

In rest Dumnezeu cu mila!

Putin doreste nationalizarea Bancii Centrale Rusesti controlată inca de familia Rothschild

Putin doreste naționalizarea Bancii Centrale a Rusiei controlată de Rothschild, intr-un efort de a stabiliza rubla aflata in scădere.

Conform Constituției, CBR aparține unui stat străin – Londra – și primeste comenzi de la Londra și Washington. Această bancă poate imprima doar bani în numerar corespunzători în valută străină, ceea ce nu este suficient pentru ceea ce doreste Putin. CBR chiar trebuie sa cumpere obligațiuni americane (fără valoare) pentru dolarii plătiti pe petrolul rusesc – dolari care revin la FED!

Mai mult decât atât, Putin se află sub presiuna Occidentului, care vrea să-l răstoarne și sa-l înlocuiasca cu oligarhi pro vest. Astfel, ambasadorul SUA la Moscova, Tefft, a spus-o foarte clar: „Il vom înlocui pe Putin si vom instala un om de al nostru ca lider al guvernului (el a menționat chiar persoana pe nume) și vom numi si miniștrii”.

Prin urmare, Putin are nevoie acum de o armată puternică pentru a împiedica subjugarea Rusiei de catre SUA.

Fiodorov a declarat într-un interviu: o ruptură în elita rusă a avut loc acum două luni, o parte a elitei a decis să rămână cu Putin.

Putin trebuie să curețe acum fără milă coloana a 5 -a a „băncii noastre centrale, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei.
Dar mai presus de toate, Putin vede Occidentul ca pe un mare speculator împotriva rublei.

Pentru a pune planul in directia buna, va urma: 1. O împarteala în guvern, 2. Identificarea coloanei a cincea în guvern, în afaceri, în mass-media, 3. epurarea 4. o poziție paralela activă asupra Ucrainei, pentru că Ucraina și Rusia este una – așa cum a spus Putin. Cu aceste cuvinte a definit poziția și strategia pentru Rusia.

Naționalizarea Băncii Centrale a Rusiei ar fi primul semnal și înseamnă ruparea definitiva cu Londra familiei Rothschild /Imperiul Britanic / „Coroana Britanica” și instrumentul său, Statele Unite ale Americii. Relația a inceput sa devina tensionată de cand Putin a confiscat acțiunile Yukos apartinand famililor Rothschild / Chodorkowsky. Prin urmare, Putin ezită momentan cu naționalizarea. De asemenea, el are nevoie de autorizație pentru a-si pune planul in aplicare. Dar acest plan este o „mare necesitate”, datorita iminentei agresiuni a SUA.

Pentru a afla mai multe despre familia Rothschild cititi la rubrica: Rothschild

Iar despre pozitia lui Putin referitoare la politica externa in contextul crizei din Ucraina si nu numai, puteti citi la rubrica: Vladimir Putin

Rusia. Bombardiere Strategice Supersonice sunt desfasurate in Crimeea pentru a efectua „exercitii militare”

Forta Aeriana Ruseasca desfasoara un număr nespecificat de bombardiere supersonice strategice cu capacitati nucleare in Crimeea, potrivit unei surse. Cele mai importante exerciții includ, de asemenea desfășurari de rachete balistice tactice Iskander in enclava Kaliningrad din Europa.

Mai multe Tu-22M3 cu aripa variabilă, avioane cu rachete strategice cu rază lungă de actiune si avioane maritime cu lansatoare de rachete urmează să sosească in Crimeea, ca parte a unor exerciții de pregătire la nivel mondial pentru militarii ruși în partea europeană a țării.

View image on Twitter

Înarmat cu o varietate de rachete aer-mare și rachete balistice, bombe de mare precizie, specializarea bombardierului este eliminarea țintelor marine, cum ar fi portavioanele și escortele lor, convoaie și escadrile operaționale.

View image on Twitter

O escadrilă de 22 de bombardiere supersonice Tu-22M3 operează de la Centrul de lansare al Avioanelor Veseloe în centrul Peninsulei Crimeea din1985, dar cu căderea Uniunii Sovietice baza a fost abandonata.

Comandamentul Central Rusesc, isi consolideaza de asemenea prezența în Kaliningrad. Grupul de lucru în regiunea Kaliningrad este setat pentru a fi întărit cu complexe de rachete balistice tactice Iskander-M și avioane de luptă și bombardiere suplimentare.

„Grupul de lucru în regiunea Mării Baltice va fi consolidat cu complexe de rachete Iskander ale districtului militar de Vest, livrarea de complexe va fi efectuată de către navele de debarcare din flota care se afla in Marea Baltică”, a spus sursa.

Iskander-M este un sistem extrem de mobil cu pregătire operațională excepțională.

Sistemul este capabil de a lovi ținte la o distanță de până la 400 km cu o precizie de aproximativ 30 cm. Poate lovi trupele inamicei sau centre de comandă subterane, în funcție de focoasele plasate pe rachete. Dacă este necesar, rachetele sale pot fi, de asemenea, armate cu focoase nucleare.

A state-of-the-art Iskander-M short-range tactical missile system (RIA Novosti / Alexander Vilf)

Mii de trupe rusești au fost puse în alertă luni dimineață, după ce președintele Putin a ordonat un exercițiu militar surpriză pe scară largă  pentru a testa disponibilitatea forțelor armate de a contracara provocările din nord și în special din regiunea arctică. Exercițiile de luptă vor dura până la 21 martie.

Exercitiile de război desfasoara până la 38.000 de trupe, 3360 unități de arme si masini, 110 avioane de luptă și 55 de nave de sprijin, și submarine. Sarcina majoră este de a evalua capacitatea forțelor armate pentru a asigura securitatea militară în regiunile arctice și baltice.

„Ulimele provocări și amenințări militare cer testarea în continuare a capacităților militare ale forțelor armate și o atenție specială este acordată starii de comenda strategica nou-înființată în nord”, a declarat pentru jurnaliști, luni, ministrul apărării, Serghei Șoigu, relateaza rt.com

Pentru a intelege si mai bine aspectele descrise mai sus urmariti va rog cu mare atentie subiectele de la categoriile: Al treilea razboi mondial si Criza economica