Ponta se laudă la Londra că statul pierde controlul la Electrica, vânzând 51% din companie

Cum rămâne cu independența energetică domnule Ponta???

– Victor Ponta a deschis şedinţa Bursei de la Londra P2

Falsa independenţă energetică a României

Ce ar trebui să facă numitele autorităţi, pentru a asigura mult-trâmbiţata independenţă energetică a României? Înainte de toate, trebuie să naţionalizeze tot ce s-a înstrăinat: petrolul şi gazele naturale din subsolul ţării, ale ţării trebuie să rămână. Acestea nu trebuie vândute, ci păstrate pentru consumul intern şi consumate cu chibzuinţă. Prin atingerea unui echilibru optim al consumurilor de energie (electrică, termică, gaze naturale, combustibil solid), prin utilizarea formelor de energie neconvenţională acolo unde este posibil. Trebuie folosite aceste energii cu precădere în producţia bunurilor care asigură consumul intern şi – mai ales – exportul. Iar importurile de petrol şi gaze să fie făcute la nivelul cantităţilor strict necesare. Şi în contrapartidă cu exporturile.

sonde

„Potrivit Raportului DeGolyer & MacNaughton, la finele lunii iunie 2013, Romgaz deține rezerve dovedite nete de 62,1 miliarde metri cubi de gaze naturale și rezerve probabile nete de 13,2 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Societatea a încheiat o serie de parteneriate și alte acorduri de operare în comun pentru explorarea și dezvoltarea unor perimetre concesionate atât în străinătate, cât și în România, cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (‘ExxonMobil’), OMV Petrom S.A. (‘OMV Petrom’), Lukoil, Vanco, Amromcosi Schlumberger Logelco Inc. (‘Schlumberger’).

Procesul de Ofertă Publică Secundară Inițială de vânzare a 15% din capitalul social al S.N.G.N. Romgaz S.A. a fost intermediat de Sindicatul de Intermediere format din Goldman Sachs International, Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română și Raiffeisen Capital&Investment.

Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei va derula, în anul 2014, procese de vânzare de acțiuni prin metode specifice pieței de capital la companiile deținute de stat din sectorul energetic, astfel: S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. (ofertă publică primară: 15%), S.C. D.F.E.E.Electrica S.A.(ofertă publică primară — pachet majoritar) și Complexul Energetic Oltenia (ofertă publică primară: 15%).” AGERPRES

Deși actuala putere trâmbițează pe unde apucă faptul că tot ce întreprinde, dar și măsurile viitoare privind exploatarea gazelor de șist, de pildă, are ca scop dobândirea de către România a independenței energetice, ne informeaza expresmagazin.ro.

Cu toate acestea, cele mai profitabile companii de stat din energie sunt privatizate pe bandă rulantă, fără nicio opoziție. A venit rândul companiei Electrica să fie vândută.

Două aspecte sunt de semnalat în acest caz – că statul pierde controlul asupra companiei, vânzând pachetul majoritar și că se laudă că nu a fost vândută unui investitor ci a fost listată la bursa, deci va fi o vânzare transparentă și corectă. Acest lucru este vândut ca un mare success pentru care întreaga Românie ar trebuie să tresară.

Electrica este una dintre cele mai profitabile companii de stat în care nu era nevoie de investiții majore, ci doar de cheltuili pentru întreținere.

De remarcat că nici o societate cu pierderi nu intră în vizorul guvernului Ponta.

Ca spectacolul să fie total, o delagție din România în frunte cu premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a participat vineri la listarea companiei Electrica pe Bursa din Londra, pe care statul vrea 390 de milioane de euro pe 51% din acţiunile companiei. Adică preț de vreo 3-4-5 grădinițe și bazine. Electorale, firește.
În perioada 16-25 iunie, statul român a oferit 177 milioane noi acţiuni Electrica urmând ca, după vânzare, participaţia statului să se reducă la aproximativ 48,8%.

Per total, Guvernul spera sa stranga cel putin 435 de milioane de euro din listarea a 51% dintre actiunile Electrica.

Cititi va rog si:

ESTE OFICIAL! România este concesionată străinilor în proporţie de peste 70% din suprafaţă

Basescu si BNR au falsificat impreuna cu Jeffrey Franks PIB-ul pentru a se realiza acordul cu FMI?

Metode prin care UE extrage bogăție din România

Tot ce trebuie sa stii despre aurul Romaniei

Ce se va alege din noi Doamne?

Efectele Uniunii Europene asupra Romaniei

Adevaratii stapani ai Romaniei

gazdaru-UE-FMI-Romania

Vizionati va rog si alte imagini sugestive in categoria: Poze Sugestive.

Mai multe despre acest subiect la rubricile FMI si UE.

Efectele Uniunii Europene asupra Romaniei

Conform datelor furnizate de Eurostat, nivelul veniturilor de pe piaţa românească a muncii a scăzut dramatic în ultimii cinci ani. Datorită acestui colaps, România deţine în acest moment lanterna roşie într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcţie de nivelul de remunerare a muncii.

ue romania

Conform datelor furnizate de Eurostat, nivelul veniturilor de pe piaţa românească a muncii a scăzut dramatic în ultimii cinci ani. Datorită acestui colaps, România deţine în acest moment lanterna roşie într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcţie de nivelul de remunerare a muncii.

Datele prezentate în continuare reflectă faptul că intrarea României în UE a determinat o prăbuşire fără precedent a nivelului de remunerare a muncii. Astfel, veniturile medii lunare de pe piaţa românescă a muncii (salariaţi, liber profesionişti, fermieri, persoane fizice autorizate) estimate în funcţie de paritatea standard a monedei europene (euro pps) au scăzut în perioada 2008-2013 cu nu mai puţin de 11,8%. Drept urmare, ponderea veniturilor medii lunare de pe piaţa muncii din România în raport cu valoarea medie a aceluiaşi indicator la nivelul UE 27 a scăzut în perioada menţionată de la 41% la 33,4% ! Mai mult, acest crah reprezintă o malformaţie aproape singulară, întrucât nivelul de remunerare a muncii a crescut în aceeaşi perioadă  în toate celelalte state din UE 27, cu excepţia României şi a Greciei.

Dar de ce este atât de prost plătită forţa de muncă din România comparativ cu celelalte state din UE? De ce cei peste nouă milioane de români pentru care munca este singura sau principala sursă de venit au devenit nişte paria comparativ cu omologii lor din Slovenia, din Ungaria, din Estonia şi din Cehia, ca să nu mai vorbim de cei din Germania?

Fără îndoială, clasamentul anterior reprezintă o noutate absolută pentru politicienii din România. Dar nici presa şi nici liderii de opinie din România nu au abordat în mod sistematic această disfuncţie tragică a economiei Româneşti. Oare de ce?

În primul rând, majoritatea decidenţilor din elita politică românească tratează cu nepăsare şi chiar cu dispreţ interesele compatrioţilor care se încăpăţânează să supravieţuiască muncind. Pentru plutocraţii din sistemul politic românesc munca reprezintă o motivaţie pentru fraieri. În  ultimile decenii, prosperitatea obţinută prin muncă a reprezentat o rara avis în România. În schimb, îmbogăţirea prin mijloace ilicite a devenit motivaţia fundamentală a majorităţii decidenţilor din instituţiile publice româneşti şi a liderilor lumii interlope. Drept urmare, în nici o altă ţară din UE nu există o relaţie atât de vizibilă şi de sistematică între mediul politic şi mediul mafiot al celor care s-au îmbogăţit jefuind patrimoniul public şi privat. În sfârşit, sunt convins că în nici o altă ţară din UE nu există atâta corupţie şi atâţia bani negri ca şi în România.

În al doilea rând, aproape oricine s-ar  încumeta să tragă la răspundere decidenţii din instituţiile politice româneşti pentru faptul că interesele celor ce muncesc, ca să spun aşa, sunt grav afectate de angajatorii autohtoni şi străini ar deveni în scurt timp un rebel fără cauză. Îşi imaginează cineva că actualii locatari din palatele Cotroceni sau Victoria vor fi traşi la răspundere  de către opinia publică, la fel ca şi în Bulgaria, pentru actualul crah al salariilor şi al veniturilor obţinute din muncă?

S-ar părea, deci, că fanariotismul decidenţilor politici şi mentalitatea mioritică a majorităţii românilor reprezintă obstacole insurmontabile în ceea ce priveşte contracararea politicii de monopol impuse de către angajatori pe piaţa muncii. Totuşi, chiar şi in acest context fatalist, se mai poate face ceva.

În primul rând, contracararea politicii de amputare monopolistă a salariilor de către angajatori, mai ales în România şi în Bulgaria, implică o reglementare la nivelul UE a nivelului salariului minim de pe piaţa comunitară a forţei de muncă. Desigur, o asemenea iniţiativă ar genera reacţii furibunde de împotrivire din partea companiilor transnaţionale. Managerii şi acţionarii acestor companii ar sării ca arşi şi ar califica acest tip de reglementare drept o reglementare anticurenţială. Dar, oare, aşa stau lucrurile? Evident, nici vorbă de aşa ceva. Să ne reamintim cu cât tupeu şi agresivitate au impus decidenţii de la Bruxelles tarife unice în termeni nominali la consumul de energie electrică şi de gaz metan, sub pretextul că în absenţa acestor uniformizări tarifare piaţa comunitară a bunurilor şi a serviciilor ar deveni neconcurenţială. Un argument cusut cu aţă albă, nu? Pentru că munca şi capitalul reprezintă factorii fundamentali de producţie în orice tip de economie, mai concurenţială sau mai puţin concurenţială. Iar energia reprezintă un factor de producţie complementar sau derivat. Şi atunci cum poate deveni o piaţă in care veniturile din muncă sunt amputate monopolist de către angajatori, iar preţul energiei este uniformizat  în favoarea furnizorilor de energie, o piaţă concurenţilă? Trebuie să dai dovadă de o mare naivitate pentru a înghiţi un asemenea basm.

În al doilea rând, contracararea prin lege a politicii de monopol practicate de angajatori este o soluţie necesară dar nu şi suficientă pentru eliminarea actualelor disfuncţii de pe piaţa muncii din România. În opinia mea, lejeritatea cu care foarte mulţi români se îmbogăţesc prin mijloace ilicite reprezintă cea mai importantă cauză a dgradării motivaţiei pentru muncă şi pentru afaceri licite. Pentru că, nu-i aşa?, dacă afacerile ilicite sunt mai accesibile şi mai profitabile decât cele licite, ce rost mai are să munceşti sau să investeşti în spiritul şi în litera legii? Evident, contracararea activităţilor ilicite reprezintă o problemă reziduală în România. Afacerile necinstite şi corupţia reprezintă în România „obiceiuri ale pământului”. Cu toate acestea, sunt convins că propensiunea românească tradiţională pentru activităţi ilicite, pentru ciubuc şi pentru şpagă poate fi eradicată pe termen lung. Evident, acest proces de eradicare implică înainte de orice un control fiscal transparent şi generalizat al veniturilor obţinute din muncă şi din capital. Din păcate, însă, actualii decidenţi politici sunt cei mai înverşunaţi oponenţi ai acestei politici sine qua non de eradicare a afacerilor ilicite şi a corupţiei.

Din această perspectivă sumbră, actualul crah al veniturilor de pe piaţa muncii din România implică două riscuri catastrofale: un risc intern şi unul comunitar. Dacă Bucureştiul va trata la fel de iresponsabil ca şi până acum precaritatea inumană a veniturilor de pe piaţa  muncii, atunci sustenabilitatea politică, socială şi culturală a României  va devini extrem de problematică. Fără îndoială, o ţară în care nivelul veniturilor din muncă reprezintă doar o treime din valoarea medie a acestui indicator la nivelul UE, aşa cum este cazul României,  este o ţară extrem de săracă din toate punctele de vedere. Şi ce viitor va avea o asemenea ţară? În sfârşit, dacă Bruxelles-ul va continua să eludeze modul  defectuos şi iresponsabil în care este guvernată România, atunci „mămăliga românească” va exploda la un moment dat şi va pulveriza uriaşa „formă fără fond” denumită UE.

Autor: Dr. ing. Nicolae ŢĂRAN

Sursa: vestul.ro

Citit va rog si alte subiecte despre efectele Uniunii Europene asupra Romaniei la rubrica UE.

România va fi gazda celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, care va avea loc intre 28 si 29 Iunie la Palatul Parlamentului

România va fi gazda celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, care va avea loc, 28- 29 iunie la Palatul Parlamentului,mai exact în foaierul Senatului,unde la această oră pregătirile sunt în toi. Este Cea mai mare reuniune masonică organizată vreodată în Europa Centrală de Est şi de Sud-Est va avea loc în România ne anunta Libertatea.

ugle2

Decizia ca țara noastră să fie gazda acestei importante întâlniri a fost luată la Cartagena de Indes (Columbia), unde a avut loc a XI-a Conferință  Mondială  a Marilor Loji Masonice Regulare. Marea Loja Națională din România a fost reprezentată de Marele Maestru Radu Bălănescu și de Marele Maestru din Trecut Eugen Ovidiu Chirovici. România a fost preferată în fața Rusiei pentru a organiza reuniunea din 2014. Șeful masonilor români, a fost ales Președinte Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare. La eveniment vor participa delegaţii din Europa, America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa. România a primit dreptul de a organiza acest eveniment în anul 2011, în Columbia, atunci când a câştigat în faţa Rusiei.

Comentariu VT:

Romania se pare ca este tara care permite tuturor strainilor sa faca ce vor cu ea, o tara care dupa ’89 si-a pierdut din ce in ce mai mult coloana vertebrala. Interesele meschine si personale ale celor care conduc tara, au primat mereu in fata intereselor romanilor si a Romaniei, supunand tara la un jaf continu si ingloband-o in datorii imense.

In aceasta degringolada  masonii si-au gasit un mediu foarte propice sa se dezvolte, formand o loja foarte importanta (Marea Loja a Romaniei), care este destinata pentru a face jocurile mai marilor masoni ai lumii. Avand si o pozitie startegica insemnata, tara noastra a devenit foarte atractiva pentru intrunirile elitei mondiale, fiind in mai putin de doua luni gazda a doua mari intruniri masonice, despre prima cititi aici.

Asta si pentru ca Rusia a devenit sau cel putin asa aflam din discutia purtata la intrunirea Biderberg din acest an, un dusman al Noii Ordini Mondiale.  Iar ca sa intelegeti mai bine redau punctul din agenda Bilderberg 2014 referitor la ingrijorarile mai marilor, legate de noua politica a Rusiei:

„Un subiect  important pe agenda Bilderberg 2014 este  legat de criza din Ucraina, care a racit relația dintre Rusia și NATO. Globaliștii il acuza pe Vladimir Putin de a fi exclus Rusia de la noua ordine mondială, deoarece el a îndrăznit să “provoace sistemul internațional,” cum a explicat John Kerry.

Bilderberg va discuta despre temerile legate de intenția lui Putin de a construi un nou sistem economic alternativ, creat în jurul țărilor membre BRICS, un sistem “multi-polar“, care ar devasta dolarul ca monedă de rezervă mondială și de asemenea ar dilua puternic axa de putere SUA-UE-NATO.”

Daca asa sta intr-adevar treaba, lucrurile nu vor fi deloc groazave pentru noi in viitorul apropiat, pentru ca vom fi ca o oaie in mijlocul lupilor, gata sa o muste din toate partile dupa cum a profetit si Parintele Arsenie Boca.

Legumele românești vor ajunge, în cel mult 24 de ore de la culegere, în marile lanțuri de magazine

In sfarsit si o veste buna:

Legumele și zarzavaturile românești câștigă tot mai mult teren în lupta cu produsele de import. În curând, din marile centre comerciale vom putea cumpăra produse autohtone, livrate în cel mult 24 de ore de la culegere. Este vorba despre un program în care sunt angrenaţi peste 200 de producători români din regiunea de sud a ţării, anunta digi24.

0032_resize_57872700

În marile lanțuri de magazine vor fi livrate prin intermediul Programului „Doar gust” aproximativ 10.000 de tone de legume și zarzavaturi românești din peste 35 de sortimente.

Astfel, hipermarketurile vor fi aprovizionate zilnic cu roşii, castraveţi, vinete, varză, ardei, ceapă, salată verde şi zarzavaturi.

Sigura problemă ar putea fi sincronizarea dintre capacitatea de producție a fermierilor și cererea centrelor comerciale, dar cei care se ocupă de acest proiect vor asigura logistica și costurile cu transportul, astfel încât să asigure livrarea produselor în maximum 24 ore de la recoltare.

Legumele, crescute pe câmp sau în sere, sunt produse în ferme din zonele legumicole Vidra, Izbiceni, Dracea, Nuci, Lunguleţu, Gheorghe Doja şi Măriuţa și vor fi supuse unui control strict al calității.

Meritocratia ar putea salva Romania?

Iata comentariul de la cititoarea Anca la articolul: Ce se va alege din noi Doamne?  Cale pe care vreau sa-i multumesc Ancai pentru comentarile obiective si la obiect.

„Chiar nu stiu sa fi vazut poporul roman unit in ultimii 50 de ani. Bun, au lucrat PAPUSARII, dar oameni buni nu ati vazut numele celor care sunt pe listele de votare,nu ati vazut ce-au facut dupa ce l-au lichidat pe Ceausescu,nu v-ati cutremurat la gandul ca nu mai sunt locuri de munca,v-ati bucurat ca “plecand in lumea buna” o sa va curga lapte si miere in buzunare?! La fiecare patru ani ati primit aceleasi daruri;galeti, mici, fasole, bere,bani,etc.dar nu v-ati intrebat “de ce?”,ca v-au promis marea cu sarea si n-au facut nimic ba mai mult v-ati platit si darurile lor.Nu ati invatat nici acum ca aceste “EXCREMENTE UMANE”de la conducerea
GUVERNULUI,JUSTITIEI,PARLAMENT,SENAT,MINISTERE,etc.TREBUIESC MATURATI . Daca nu i-ati fi votat dupa principiul”ALEGEM RAUL MAI PUTIN RAU”,sau “SUNT MANDRA CA MA REPREZINTA CA VORBESTE FRUMOS”,sau “ARATA BINE”,mod de a alege candidati,ne-au adus unde suntem.
Si uite asa PAPUSARII si-au atins scopul cu ajutorul INCONSTIENTEI noastre,LASITATII noastre,DEZBINARII noastre,PROSTIEI noastre.
Exista internet puteti afla cine este ”isarescu”,”mru”(idolii partii feminine-unele asa voteaza) si nu numai ,deci daca vreti sa fiti CORECTI fata de acest “NEAM” interesati-va si nu mai fiti GOMOSI cand se pune problema schimbarii sistemului,nu va simtiti prost ca nu ati avut voi aceasta ideie,important este sa AJUTATI TARA.
MERITOCRATIA ESTE COLACUL DE SALVARE AL TARII SI AL NOSTRU si de ce nu un GHIMPE- PAPUSARILOR-!
Cu DUMNEZEU inainte!”

Iata acum ce aflam si de la Laurentiu Primo, omul care a infintat si conduce fundatia Meritocratia:

Fundatia Primo, prin Miscarea Meritocrata isi propune sa inlocuiasca actualul sistem putred, corupt, mafiot si nedorit de popor cu un alt sistem la fundamentul caruia sa stea un sistem de valori umanist, cinstea, valoarea si managementul performant al tarii.

Actualul sistem poarta numele de Democratie, dar in realitate este o dictatura politico – mafiota.

Esenta unei democratii consta in respectarea vointei poporului. Degeaba ai un parlament, daca acest parlament nu respecta vointa poporului. Faptul ca parlamentul nu respecta vointa poporului este cea mai buna dovada a faptului ca respectivul sistem este o pseudodemocratie. Un parlament care nu respecta vointa poporului NU ESTE REPREZENTATIV si dovedeste ca sistemul este unul ticalosit care doar amageste poporul cu ideea democratiei. Atunci cind ti se da sa alegi intre a muri de ciuma sau de holera, nu inseamna ca ai libertatea de a alege cum sa traiesti !

MISCAREA MERITOCRATA are ca scop promovarea si implementarea noului sistem, Meritocratia.

In cursul anului 2014, Fundatia Primo isi propune sa deschida CENTRE ALE MISCARII MERITOCRATE in toata tara si diaspora.

Scopul Fundatiei Primo pentru 2014 este ca prin CENTRELE MERITOCRATIA sa inceapa atragerea de membri, stringerea de adeziuni si semnaturi pentru a cere demararea procedurilor de REFERENDUM CU PRIVIRE LA SCHIMBAREA SISTEMULUI IN ROMANIA. Daca pina la data alegerilor prezidentiale din 2014, referendumul nu va avea loc, Fundatia Primo va delega un candidat la alegerile prezidentiale. Acest candidat va candida avind ca program electoral programul Meritocratia si va avea ca unic scop implementarea Meritocratiei in Romania in termen de maxim 1 an de la data investirii. Candidatul la alegerile prezidentiale din partea Fundatiei Primo va fi DESEMNAT prin vot liber exprimat de catre membri fundatiei.

Program Meritocratia
La fundamentul MERITOCRATIEI stau urmatoarele principii de baza:

1. O noua constitutie Meritocratica. Meritocratie participativa.
2. Eliminarea totala si definitiva din conducerea societatii a partidelor politice, a politicii si politicienilor.
3. Smecheria nu va mai reprezenta o calitate definitorie a “omului de succes” in Romania.
4. Conducerea societatii pe baza de management profesionist de catre manageri profesionisiti.
5. Alegerea conducatorilor tarii si ai tuturor institutiilor de stat pe baza de valoare dovedita prin concurs.
6. Un nou sistem juridic bazat pe procese cu jurati.
7. Un nou cod penal cu pedepse deosebit de aspre astfel incit raufacatorii sa fie descurajati, iar omul bun protejat.
8. Eliminarea clanurilor mafiote si interlope din societate.
9. Eliminarea terorii raului din societate.
10. Reinstaurarea pedepsei cu moartea pentru fapte deosebit de grave (tradare de tara, crime sadice, criminali in serie).
11. Autofinantarea puscariilor. Toti puscariasii vor trebui sa-si cistige existenta prin munca.
12. Eliminarea coruptiei, a hotiei, a nedreptatii din societate.
13. In fata legii oamenii vor fi cu adevarat egali indiferent de functie, sex, religie, culoare sau avere.
14. O societate in care educatia, protectia mediului si sanatatea vor deveni prioritati nationale.
15. Fiecare cetatean roman apt de munca va avea asigurat un loc de munca prin constitutie.
16. Un nou sistem educational bazat pe un sistem de valori profund umanist la fundamentul caruia va sta competenta, educatia, toleranta, nonviolenta, protectia naturii, vointa de a face bine.
18. Admiterea la facultate se va face numai prin examen, concurs.
19. Un sistem economic capitalist, dar intarirea rolului statului in economie
20. Statul se va implica in industria energetica, industria grea, chimica si acolo unde mai este nevoie pentru a asigura echilibrul economiei romanesti
21. Cresterea rolului – statului in organizarea agriculturii, irigatii si amenajari funciare.
22. Reimpadurirea tarii si controlul strict al defrisarilor.
23. Cresterea implicarii statului in protectia mediului.
24. Implicarea statului in activitatea de reciclare a deseurilor
25. Un sistem bancar controlat. Interzicerea creditului de consum pe o perioada mai mare de 1 an.
26. Interzicerea prin constitutie a instrainarii resurselor minerale si naturale. Exploatearea resurselor minerale doar de catre companii apartinand statului roman.
27. Interzicerea contractelor comerciale cu companii off shore
28. Interzicerea vinzarii de terenuri agricole si forestiere catre cetateni straini
29. Interzicerea prin constitutie a exportului de materii prime si minerale
30. Interzicerea prin constitutie a deficitului bugetar. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
31. Impozit redus (sub 10%) pentru activitatile de productie. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
32. Impozit marit (peste25%) pentru activitati de comert. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
33. Reducerea la minimum posibil a numarului taxelor si impozitelor.
34. TVA diferentiat (mai mic pentru produse alimentare si mai mare pentru articole de lux). Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
35. Reducerea la minim a birocratiei.
36. Eliminarea tuturor organizatiilor si comisiilor finantate cu bani de la stat si infiintate cu scopul de a deturna fonduri catre clientela politica,
37. Prin eficientizarea managementului economiei, prin trecerea la Meritocratie, salariile, nivelul de trai se vor dubla in maxim 3-4 ani
38. Reorganizare politiei astfel incit sa protejeze cetateanul corect, nu infractorii
39. Securitatea va deveni o institutie de control si prevenire a coruptiei in societate
40. Statul va reincepe sa finanteze arta si cultura atunci cind nu vor mai muri copii pe motiv ca nu sint bani pentru tratarea lor, iar batrinii nu vor mai suferi din lipsa de medicamente si tratament.
41. Legislatie pentru reducerea abandonului copiilor si planificare familiala. Romania nu se va scrie cu 2 de R nici peste 50 ani, nici peste 100 ani, nici peste 500 de ani.
42. Romania va ramine membru NATO si UE respectind (si RENEGOCIIND) obligatiile asumate pina in prezent. Pentru a intelege mai bine necesitatea acestui punct, va invit sa dati clic pe acest link:

https://docs.google.com/file/d/0Bw9YWs0aeRDlSDJEMW9NM0JtS1U/edit?usp=drive_web

Aceste puncte sint tratate si justificate in cartea MERITOCRATIA SI MERITOCRATISMUL

Comentariu VT:

Sunt de acord cu cele mai multe dintre punctele subliniate mai sus, cu cateva exceptii:

  • Nu agreez pedeapsa cu moartea, contravine legilor Lui Dumnezei: Porunca 6:”Sa nu ucizi”. Numai Dumnezu poate da si lua o viata.
  • Nu agreez de asemenea sub nici o forma ca Romania sa ramana in UE si NATO si asta datorita faptului ca amandoua sunt organizatii sataniste care sunt constituite tocmai pentru a subjuga natiunile si in a-si realiza proprile interese. Lucruri care sunt in totala contradictie cu celelalte puncte de pe agenda Meritocratia. (Vezi aici ce reprezinta UE si NATO). Ca sa nu mai adaug efectele dezastruase asupara tarii noastre de cand am intrat in UE si NATO, efecte despre care puteti citi la categoria: Distrugerea Romaniei.

Mai apoi as mai adauga la punctele de mai sus:

  • Intrezicerea prin constitutie a oricarei promovari si manifestari publice a homosexualitatii si lesbinansismului.
  • La fel tot prin constitutie, obligativitatea religiei in sistemul scolar.

In rest din punct de vedere al masurilor sociale si economice, punctele din agenda mi se par foarte sanatoase.

Dar persista intrebarile:

  • Mai au romanii constinta?
  • Mai poate Romania sa se ridice din aceasta letargie in care se afla, si sa fie in stare sa rastoarne intreaga clasa politica?
  • Mai avem timp pentru toate aceste reforme cand razboiul mondial ne bate la usa.
  • Mai exista viata normala dupa eventualul razboi mondial sau suntem in vremurile sfarsitului cum au profetit multi dintre Sfintii Parinti?

Ce se va alege din noi Doamne?

O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori.

romania de vanzare

Este cazul României.

După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie.

În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării!

Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.

Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică!

Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească?

Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României.

Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei.

Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.

Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea românăse operează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective.

Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională, fara constinta, fara Dumnezeu. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.

Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă.

Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionale înseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs.

Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene.

În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară?

Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.

Dinu C. Giurescu

Concluzia generala este ca acesta a fost planul papusarilor de la bun inceput. Astfel dupa lovitura de stat din 1989 au instalat in fruntea Romaniei tot felul de persoanje coruptibile si fara nici un interes national, multi dintre ei fiind de origine evreiasca. Vezi, numai poate cel mai important personaj de dupa ’89, Tovarasul Ion Iliescu.

Deviza dupa care merg cei care controleza lumea si care este poate cea mai veche, Divizeaza si Cucereste, merge din plin, iar punctele din Protocoalele Inteleptilor Sionului, care sunt bazate pe felul avid al omului dupa materialism si putere se indeplinesc unul dupa altul.

Sa ne amintim si discursul lui Shimon Peres in care se lauda cum evreii au acontat deja Romania alaturi de alte state:

Dar sa ne rugam neincetat Domnului ca aceste planuri sa se opreasca, iar daca Dumnezeu considera ca trebuie sa vina sfarsitul atunci sa ne gaseasca pregatiti.

Cititi si alte subiecte interesante despre cum e jefuita tara noastra la rubrica: Distrugerea Romaniei.

Mihai Eminescu, citat despre politica

Cu ocaza implinirii a 150 ani de la infintarea Senatului:

politica

„Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.

Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.”

„Ţine minte ce-ţi spun eu: dacă poporul ăsta va fi cândva şters de pe hartă, nu va fi nici fiindcă l-ar ocupa ruşii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolenţa, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepăsare şi din complicităţile interne oferite oricărui inamic.“

Cititi va rog si:

Cum l-au “imbolnavit” SERVICIILE SECRETE pe marele POET NATIONAL Mihai Eminescu!

Uniunea Europeana vrea sa-i prosteasca pe romani sa-si arda viile

vii

Din cauza unor presiuni ale statelor cu traditie in viticultura, in mod special a fermierilor francezi, care au remarcat ca in ultimii ani au fost afectati de o criza de supraproductie si considera ca le-au fost astfel foarte mult diminuate veniturile din cauza concurentei cu tarile nou venite pe piata din Uniunea Europeana, se doreste impunerea unei directive europene ce prevede distrugerea voluntara a viilor de pe cateva sute de mii de hectare din anumite tari printre care si Romania.

De acest lucru s-a mai vorbit si in anul 2008 cand s-a dorit distrugerea a peste 175.000 de hectare de vie. Cu alte cuvinte este o strategie smechereasca prin care fermierii francezi si alti fermieri europeni cu traditie veche in domeniul viticulturii sa scape de noii concurenti si sa nu-i lase sa intre pe piata uniunii.
Cu alte cuvinte ei subventioneaza distrugerea viilor autohtone ale noilor veniti din motive total „altruiste” : acelea de a fi singurii producatori de vin si a avea practic un monopol pe piata europeana.

Romania are peste 150 de soiuri de vita de vie unice in intreaga lume, vechi de pana la 8000 de ani, aromate, cu miresme fermecatoare, dulci, incomparabile cu vinurile amare vestice, pline de substante toxice si pesticide. O astfel de masura este un pericol in primul rand pentru biodiversitatea soiurilor de vita de vie, riscand sa dispara niste soiuri unice in lume.

De altfel in Romania au evoluat cateva soiuri de vita de vie deosebit de rezistente la boli si la daunatori si care nu necesita absolut deloc tratamente chimice sau pesticide. Romanii nu stiu sa-si valorifice in schimb aceste soiuri de vin deosebite, dar dupa cum se vede nici nu vor fi lasati sa afle cum sa faca in  curand acest lucru, pentru ca „piata libera” europeana le va impune sa-si distruga singuri viile. Ce fel de piata libera e asta care iti impune sa-ti distrugi mijloacele proprii de productie?

Este unul dintre exemplele cele mai parsive pe care UE le impune acolo unde gaseste coruptie si politicieni „ascultatori” si tradatori de neam si de tara. Aceleasi directive au incercat cei de la UE sa le bage pe gat si vecinilor unguri si bulgari dar acolo nu le-a mers atat de usor ca la noi in Romania. Altii mai stiu si sa refuze cand vad ca unele decizii sunt de-a dreptul imbecile.

Devine din ce in ce mai clar ca o Europa unita si in care toate tarile sa fie tratate cu principii egale este foarte departe de adevar. De fapt nesimtitul de Sarkozi a si recunoscut ca nu pot fi toate tarile tratate egal, ci unele sunt mai „egale” decat celelalte, daca se poate spune asa. Cu alte cuvinte unele tari mai puternice din UE (si aici ne referim la Germania si Franta) vor sa fie „jupanii” care vor imparti ca intr-un sistem feudal privilegiile si responsabilitatile pentru celelalte tari dupa simpatii si reguli stiute doar de ei.

Asteptam cu nerabdare sa vedem cu ce alta nesimtire ne mai poate surprinde aceasta UE dupa ce ne-a provocat in ultimii ani cateva socuri deosebit de puternice. Dupa cate observam or sa vrea sa ne distrugem intr-o zi pana si usile de la intrare in propriile case, motivand ca le ingreuneaza accesul atunci cand vin sa ne mai fure cate ceva.

Sursa: glasul-moldovei.blogspot.com

Urmariti va rog si :

Dezvaluiri despre identitatea si activitatile UDMR-istului Verestoy Attila?

Verestoy Attila conduce detaşat în topul veteranilor din Parlament. Reales, în 2012, într-un colegiu din Harghita, Verestoy se află la al şaptelea mandat de senator. Putred de bogat, cunoscut sub poreclele de „Drujba lui Dumnezeu”, Groful defrişării pădurilor” sau “Kerestoy” pentru modul diabolic în care a devalizat pădurile din Harghita şi Covasna, udemeristul a reuşit să obţină de-a lungul anilor o avere uriaşă estimată, la finele anului trecut, la aproximativ 75 de milioane de euro.

Attila

De altfel, în ultimii 15 ani, Verestoy se află mai mereu în topurile celor mai bogaţi politicieni.

Considerat eminenţa cenuşie a UDMR, caracterizat de o duplicitate şi o ipocrizie crasă, dominat de un tupeu fără limite, acesta a reuşit să controleze toate conducerile UDMR, bucurându-se astfel de imunitate parlamentară şi protecţie politică la cel mai înalt nivel.
Verestoy este cunoscut ca un personaj controversat, chiar diabolic care se pliază perfect pe proverbul “tace şi face”, profitând, de altfel, din plin de relaţiile pe care le deţine la vârful politicii. Jucând mereu la mai multe capete politice, Verestoy a reuşit să scape, de fiecare dată, prin ochiurile suspect de largi, în cazul său, al „năvodului justiţiei postdecembriste” care a preferat şi preferă, la comandă politică, să prindă doar anumiţi „peşti mari”. Interesant este faptul că udemeriştii, aflaţi la guvernare în mai toate ecuaţiile politice posibile, au vizat deschis Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Cunoscătorii ştiu de ce. Iar Verestoy, implicat direct, cu atât mai mult!

De la politică la afaceri şi retur

Începute in 1991, la un an dupa intrarea sa în politica, afacerile derulate de Verestoy au acoperit domenii largi precum industria prelucrării lemnului, agricultura, produse chimice, alcool, comunicaţii, transporturi, mass-media, investiţii financiare etc.

El şi-a administrat singur toate afacerile până când legea i-a interzis explicit acest lucru şi calitatea de senator a devenit incompatibilă cu aceea de administrator al unei firme.

Ulterior, aprope toate afacerile sale au fost preluate, spre administrare, de către sotia şi fiul sau (Attila Verestoy jr.).

Mai trebuia amintit din start faptul că senatorul Verestoy s-a specializat ca membru al Comisiei Parlamentare de Control al SRI, o funcţie extrem de importantă pentru cei care stiu că informaţia înseamnă enorm in politică şi afaceri. A deţinut totodată şi funcţii importnate în Biroul Permanent al Senatului.

Ajuns senator, Verestoy a debutat în afaceri împreună cu cumnatul sau Ferenczy Karoly, cu care a fondat firma “Ivo” SRL la Odorheiu-Secuiesc. Primele afaceri profitabile ale lui Attila Verestoy au fost făcute cu cherestea dar până la afacerile cu lemn Attila şi-a făcut mâna şi cu alte “mizilicuri”. În 1993 a intrat în afaceri cu produse agricole, fondând firma “Hellas Primex” SRL la Bucureşti, dar nu a făcut mare brânză cu “Hellas”.

Ulterior, în 1994, a fondat o altă societate “Vand P Invest” Bucureşti, care se ocupa de consultanţă şi management în afaceri. A reuşit să obţină administrarea fabricii de mobila “Famos” din Odorheiu-Secuiesc, unde deţinea controlul politic şi a mai înfiinţat imediat, împreuna cu nelipsitul cumnatel, Ferenczy Karoly, la Odorhei, o firma “Metwooplast-Sat” SRL, orientată clar spre afacerile cu cherestea.

Potrivit presei centrale, o afacere de la începutul anului 2005 a atras însă atenţia procurorilor DNA, cea prin care sindicatul de la Poşta Română cumpăra tichete de masă de la compania senatorului, Hungastro (vândută ulterior concernului francez Accor), banii provenind de la Poştă în baza unui contract fictiv. Tranzacţiile dintre sindicat, compania Poşta Română şi Hungastro, de ordinul zecilor de miliarde de lei lunar, au fost suspectate de evaziune fiscală.

Celebru pentru defrişările de păduri şi afacerile cu cherestea

Senatorul UDMR este celebru pentru afacerile cu cherestea, însă a investit şi la bursă, obţinând astfel venituri nete de milioane de euro. La mijocul anilor 1990, numele său a fost legat de exploatarea pădurilor din Harghita şi Covasna.

De altfel, implicarea senatorului UDMR în defrişările masive din mai multe judeţe din ţară, face obiectul unui stufos dosar la care procurorii DNA lucrează, din păcate, de prea multă vreme. Procurorii verifică modul în care au fost tăiate păduri întregi din judeţele Harghita şi Covasna, în timpul guvernării PSD din perioada 2000 – 2004, dar si implicarea lui Verestoy în defrişările care au avut loc, în anii următori, în alte judeţe ale ţării precum Bacău, Neamţ, Suceava sau Botoşani. Este vorba despre afaceri cu multe zerouri în coadă derulate prin patru firme, aflate pe numele cumnatului lui Attila Verestoy, Ferenczy Karoly.

În dosar pe lângă numele senatorului UDMR, mai apar şi alte nume grele printre care cel al lui Hrebenciuc, Vanghelie şi fostul senator PSD, Cătălin Voicu. Traficul de influenţă pentru muşamalizarea unor anchete şi dosare au atins cele mai înalte paliere politice. Vom vedea, însă, dacă procurorii DNA vor reuşi să îl trimită pe Verestoy acolo unde îi este locul: în faţa instanţei!

Mare luptător pentru drepturile minorităţilor maghiare, Verestoy, a tuns mii de hectare de păduri. Cu protecţie politică. Cu un tupeu biling, defrişatorul udemerist de păduri continuă să susţină, în dispreţul legii şi al realităţii, că el a respectat legea.

De altfel, prin 2010, şeful Administraţiei Bazinale Mureş, Teodor Giurgea, îl acuza pe senatorul Verestoy Attila că este „vinovatul numărul unu de despăduriri” în judeţul Harghita, apreciind că, din cauza acestora, au fost probleme mari în zonă, la inundaţiile din primăvara acelui an şi nu numai. „Din cauza acestor despăduriri masive care s-au făcut am avut probleme extraordinar de mari”, se plângea Giurgea. Dar, în ciuda acestor acuzaţii, udemeristul şi gaşca din jurul său au continuat să defrişeze pădurile României.

Cel mai bogat senator

Senatorul Verestoy deţine 13 milioane de titluri FP, evaluate la aproximativ 7 milioane de lei, în comparaţie cu cele 41,2 milioane de acţiuni pe care le avea la începutul lunii noiembrie a anului trecut, conform declaraţiei de avere publicate pe site-ul Senatului.

Valoarea totală a portofoliului pe care Verestoy Attila îl deţine pe BVB se ridică la 35,3 milioane de lei. Printre altele, senatorul are acţiuni la toate cele cinci societăţi de investiţii financiare, precum şi la Transgaz şi Banca Transilvania. De asemenea, Verestoy are plasamente de milioane de euro în societăţi străine, cum ar fi cel de 1,5 milioane de euro în compania elveţiană Eurorailway Holding sau în diverse companii din Ungaria.

Conform declaraţiei de avere din 2012, senatorul Verestoy mai deţine, împreună cu soţia, şase terenuri în Bucureşti, Ilfov şi Harghita, şapte imobile – dintre care patru în Capitală, două în Harghita şi unul în Ilfov, două automobile, bijuterii în valoare de 58.000 de euro şi tablouri de 25.000 de euro, aproape 10 milioane de euro în conturi şi alte câteva milioane de euro şi de lei în acţiuni la societăţi închise, 40.000.000 de forinţi în bănci şi, împreună cu soţia, un portofoliu de peste 32.000.000 de milioane de lei în acţiuni la societăţi listate pe bursă.

Tun de 10 milioane de euro dat la Bursă. În doar 19 minute!

Senatorul UDMR, Attila Verestoy, ar fi câştigat la Bursă 10 milioane de euro în numai 19 minute în şedinţa de tranzacţionare de pe 28.03.2006. Udemeristul este acuzat ca i-ar fi castigat ilegal, “la pont”. Preşedintele BVB ar fi trebuit să opreasca acea tranzacţionare deoarece în Parlament se vota legea SIF-urilor ce influenţa în mod direct tranzacţionarea, iar Verestoy, ca senator, ar fi profitat de acest lucru cunoscand varianta finală a legii ce urma să fie adoptată.

Astfel, Verestoy s-a folosit de informaţiile obţinute prin natura funcţiei, a vândut când titlurile se tranzacţionau la un preţ bun si a cumpărat dupa ce acestea au scăzut cu 9%, scădere datorată legii adoptate în Parlament.

Cu un tupeu fantastic, udemeristul a declarat că el tranzacţionează zilnic astfel de titluri, că informaţiile erau publice, ba mai mult, el nici măcar nu a participat la votul din Parlament.În ciuda acestor declaraţii, mai mulţi analişti bursieri au precizat că şedinţa de tranzacţionare trebuia suspendată, fiind mai mult decât evident, conflictul de interese în cazul Verestoy. Ba mai mult, în ţări europene precum Franţa, Spania şi Italia, cei care devin parlamentari trebuie să-şi vândă acţiunile neavând dreaptul să mai joace pe Bursa.

Sunt de notoerietate cazurile fostului premier francez, Baladure, si cel al magnatului italian, Silvio Berlusconi, care şi-a vândut Mediasetul cu 4 miliarrde de euro în momentul în care a intrat în Parlamentul italian.

Miliarde la minut cu acţiunile Rompetrol

În aprilie 2004 senatorul Attila Verestoy s-a numărat printre protagoniştii ingenioasei speculaţii pe piaţa de capital cu acţiunile Rompetrol (RRC), alături de Camelia Voiculescu (fiica lui Dan Voiculescu), Sorin Roşca Stănescu, Călin Popescu Tăriceanu şi alţii. Declanşată pe 7 aprilie 2004, tranzacţia cu acţiuni Rompetrol a adus protagoniştilor, în doar câteva minute, câştiguri de zeci şi sute de miliarde de lei.

De exemplu, un off-shore din Cipru, Saltville Ltd., a cumpărat într-un minut (între orele 10:09 -10:10) un miliard de acţiuni la preţul de 116 lei bucata, şi după şapte minute a vândut 550 milioane acţiuni cu preţuri cuprinse între 250 şi 300 lei bucata, obţinand un profit de 22 miliarde lei, plus 450 milioane actiuni in portofoliu. Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de 250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478 milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni).

Senatorul UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu (intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7 miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu. Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de speculatori pe piata de capital”.

Viaţă de nabab

Attila Verestoy duce o adevărată viaţă de nabab. Domeniul său din judeţul Ilfov, construit pe malul lacului Snagov, se întinde pe circa 13.000 de metri pătraţi, iar vila arată ca ieşită din filmele SF. Cu multe milioane de euro în conturi, Attila Verestoy îşi permite să cheltuie averi pe confortul propriu. Cel puţin asta poţi spune când vezi ce domeniu şi-a tras în Vlădiceasca, Ilfov.

Pe malul lacului Snagov, Verestoy şi-a ridicat o adevărată fortăreaţă. Pe un teren de peste 13.000 mp, cumpărat pe bucăţi în 2001, 2002 şi 2005, senatorul şi-a ridicat un „palat”, pe circa 1.000 m.Vila a răsărit probabil în locul celei trecute în declaraţia de avare, de 155 mp, cumpărată în 2002, o dată cu o bucată de teren de 4.900 mp.

Construcţia pare din revistele SF, cel mai probabil fiind ideea unui arhitect şi este făcută în mare parte din lemn, doar proprietarul este supranumit „regele cherestelei”.15 camere păzesc domeniul. Domeniul lui Verestoy este monitorizat video, dar supravegheat şi de agenţi de pază. De la poarta principală şi până la intrarea în vilă sunt aproximativ 100 de metri, iar senatorul are posibilitatea să intre cu maşina direct în garajul lipit de casă.

Din moment ce are ieşire la lac, Verestoy nu putea să nu-şi construiască şi un ponton, care poate adăposti două bărci. De la intrarea principală şi până la vilă sunt 100 de metri. Un asemenea domeniu nu putea fi lăsat fără supraveghere, aşa că senatorul şi-a montat din loc în loc, pe gardul înalt de doi metri, camere performante de supraveghere, dar are angajaţi şi agenţi de pază. În curte, se mai află o casă de dimensiuni mai mici, pentru oaspeţi sau angajaţi.

Ce face Justiţia?

Este aparent inexplicabil modul în care organelle de anchetă se bâlbâie în cazul dosarelor care îl vizează pe Attila Verestoy. Pârghiile politice create de acesta, cu ramificaţii la vârful tuturor centrelor de putere, politice sau non-politice, i-au oferit acestuia protecţia la care visează orice „escroc” de talia lui Verestoy.

Cu toate acestea, banii, protecţia politică şi influenţa senatorului udemerist nu ar trebui să reprezinte o piedică în calea unei Justiţii ce se pretinde independentă şi imună la influenţa decidenţilor zilei. Bătaia de joc la adresa României nu poate continua la nesfârşit!

Sursa: necenzuratmm.ro

Completare: Justitia s-a mai luat de unii de altii din PDL, PSD sau PNL, ba pe unii i-a mai si inchis, dar de liderii UDMR nu s-a atins nimeni. E incredibil, nu inteleg de unde le provine imunitatea asta, de nimeni nu are curajul sa-i ancheteze pe acesti nenorociti, lasandu-i sa-si faca de cap cum vor ei. Pe langa toate nenorocirile pe care le-au adus Romaniei mai au si gura mare, venind cu tot felul de cereri aberante, care majoritatea sunt impotriva statului si a constitutiei tarii.

Dar cu liderii nostrii actuali nici nu ar trebui sa ne mai miram de ceva…

Cititi va rog si:

PSD+PNL+PPDD+UDMR=Revizuire Trianon