Manipulare. Ziarul american New York Post insinueaza ca Putin ar fi grav bolnav!

Bursa zvonurilor anunța recent că Vladimir Putin s-ar lupta cu cel mai puternic inamic din cariera sa, cancerul. Președintele rus dezminte informațiile.

Vladimir_Putin-6

“Acestea sunt aşteptări zadarnice. (Cei care difuzează astfel de zvonuri-n.r.) să tacă. Totul este bine”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia oficială TASS.

Cotidianul american New York Post a afirmat săptămâna trecută că Putin ar avea cancer pancreatic în fază terminală şi ar fi tratat de un medic german, pe care l-a cunoscut în urmă cu zeci de ani, când era agent KGB în Germania.

“Acest lucru explică de ce Vladimir Putin este atât de grăbit să invadeze Ucraina”, unde un conflict armat are loc între forţele ucrainene şi rebelii proruşi, subliniază publicaţia americană.

În 2012, au circulat de asemenea o serie de zvonuri în Rusia privind sănătatea lui Vladimir Putin, după ce liderul rus şi-a amânat mai multe deplasări în străinătate şi a fost văzut şchiopătând.

Presa rusă afirma atunci că Putin suferea din cauza agravării unei vechi răni la coloana vertebrală, dar aceste informaţii au fost dezminţite ferm de Kremlin.- ziuaveche.ro

Propaganda manipulatoare a Statelor Unite continua, iar aceste atacuri josnice redau de fapt dorinta pe care o are Washington-ul referitor la viitorul lui Putin.

Americanii sunt cei mai mari manipulatori ai planetei, sunt raul cel mai mare, de acolo se controleaza intreaga mass-medie mondiala, totul fiind controlat si impus de catre servicile secrete americane. Prin mass media provoca razboaie, dezbina natiuni, isi acopera proprile acte teroriste petrecute pe propriul teritoriu sau in afara lor, influenteaza lumea cu cine sa voteze si in cine sa creada, distrug copii prin publicatii care mai de care mai nocive, etc.

Pe langa ziarele de casa binecunoscute din SUA, New York Time, New York Post si Washington Post, care sunt principalele artizane ale manipularii, CIA a ajuns sa controleze mai toate marile publicatii la nivel mondial.

Sa ne amintim ce spunea recent cunoscutul ziarist german, Udo Ulfkotte: 

“Am fost jurnalist timp de 25 de ani, și am fost educat să mint, să trădez, și să nu spun adevărul în public.Am fost susținut de Agenția Centrală de Informații, CIA”. tot el a mai adaugat “Mass-media germană și americană încearcă să aducă războiul pentru oamenii din Europa, prin războiul cu Rusia. Acesta este un punct fără întoarcere, și am de gând să ma ridic și să spun … că nu este corect ceea ce am făcut în trecut, pentru a manipula oamenii, pentru a face propagandă împotriva Rusiei….… Mie imi este foarte frica de un nou război în Europa, și nu-mi doresc ca el sa se intample, pentru că războiul nu vine de la sine, există întotdeauna oameni care împing spre război, iar acest lucru este facut nu numai de politicieni, ci si de jurnaliști… Ne-am trădat cititorii, doar pentru a împinge spre război. … Eu nu mai doresc acest lucru; M-am săturat de această propagandă. Trăim într-o republică bananiera și nu într-o țară democratică, în care avem libertatea presei.”

Ulfkotte a mai spus ca majoritatea jurnaliștilor din mass-media centrala din Statele Unite și Europa sunt “așa-numiti neacoperiti oficial,” care lucrează pentru o agenție de informații. “Cred că este în special cazul jurnaliștilor britanici, pentru că cu ei au o relație mult mai strânsă. La fel au o relatie speciala cu jurnaliștii israelieni. Desigur, si cu jurnaliștii francezi. … Si cu jurnalistii australienii,  jurnaliști din Noua Zeelandă, din Taiwan, bine, există multe țări “, a spus el.“

Restul articolului il aveti aici: Important jurnalist german: CIA MEDIA face presiuni pentru un RĂZBOI MONDIAL

Rvenind la afirmatiile celor din NY Post, ele cum precizam si mai sus, ascund de fapt scopul pe care si l-au propus papusarii si anume moartea(asasinarea) lui Putin. Sa speram ca atentatele pe care sunt sigur le gandesc elitele, nu vor avea sorti de izbanda.

Sa ne amintim ce fel de declaratii dadea recent un fost agent CIA:

Într-un recent editorial, un fost oficial CIA, Herbert E. Meyer, a sugerat eliminarea presedintelui rus, Vladimir Putin, prin asasinat dacă este necesar, ar trebui să fie obiectivul principal al administrației Obama, în strategia sa pentru Ucraina.

Restul articolului il aveti aici: Un ex-agent CIA propune asasinarea lui Vladimir Putin

Poate unii va veti intreba, de ce eliminarea lui Putine este un obiectiv? Pai foarte simplu, din doua mari motive:

1. Pentru ca Putin le-a intors spatele papusarilor, nemaidorind sa faca jocurile Noii Ordini Mondiale si creeand o alternativa financiara la nivel global si o noua axa de putere prin infintarea BRICSului formand un sistem “multi-polar“, care ar devasta dolarul ca monedă de rezervă mondială și de asemenea ar dilua puternic axa de putere SUA-UE-NATO. Pledand totodata pentru dreptul la integritate si suveranitate de care ar trebui sa aiba parte fiecare stat. – Agenda Bilderberg 2014

Putin dand de fapt pe fata cartile in ultimul timp si aratand cu degetul cine este marele arhitect al distrugerii globale, declarand la intrunirea recenta de la Soci urmatoarele:

” – Rusia nu va mai participa la jocuri și nu se va mai angaja în negocieri in spatele usilor inchise. Dar Rusia este pregătită pentru discuții și acorduri serioase, dacă acestea sunt favorabile pentru securitatea colectivă, sunt bazate pe corectitudine și țin seama de interesele fiecărei părți.

– Toate sistemele de securitate colectivă la nivel mondial se află acum în ruine. Nu mai există nici o garanție internaționala de securitate. Și entitatea care le-a distrus are un nume: Statele Unite ale Americii.”  – Putin catre papusari: Timpul de joaca s-a terminat

Sa urmarim si doua poze sugestive in care ne arata cum este impresurata Rusia de catre SUA si NATO:

uf58596,1260629181,nato_russia_missiles-map russia-surrounded-by-nato1

Urmariti va rog cu atentie si articolul: Ghid de prezentare al celui de al 3-lea razboi mondialveti intelege si mai bine cum lucreaza mana in mana mass-media cu servicile secrete americane, controlate de catre papusari.

La fel de utile in aceasta directie sunt si articolele de la rubricile Manipulare si 9/11.

Iar la noi in tara se intampla la fel, presa generala fiind in proportie de aproape 100% vanduta intereselor pro occidentale, pentru care va recomand articolul: Cum reactioneaza romanii cand vine vorba de politica externa a Romaniei…

2. Se vizeaza prin acest asasinat punerea labelor pe bogatiile Rusiei. Rusia fiind cea mai bogata tara din lume in resurse naturale, lucru care ar putea ajuta papusarii sa controleze din nou intreg sistemul financiar global, ceea ce ar duce la renasterea dolarului si la NOM mult visata, prin insclavirea intregii populatii a planetei.

Reclame

3 gânduri despre &8222;Manipulare. Ziarul american New York Post insinueaza ca Putin ar fi grav bolnav!&8221;

  1. Dar , oare cine mai crede in minciunile din presa americana , mai ales cand fac referiri la Rusia si Putin , cand oricine stie ostilitatea SUA fata de puternica Rusie si fata de liderul cestui stat , Putin .
    Toti ceilalti sefi de state din Europa sunt slugile supuse ale SUA , niste mamaligi purtate de vant oriunde vrea America , doar Rusia este in picioare , ceilalti sunt la picioarele SUA , lustruind papucii lui Obama .

  2. Cand lumea se va trezi ,va fi prea tarziu!
    PAPUSARII URMARESC REDUCEREA POPULATIEI,CONFORM PROTOCOALELOR SIONULUI!
    DA! Ne asteapta al treilea razboi mondial in care Romania va fi sacrificata,vom fi carne de tun pt interesele marilor puteri…
    DOAMNE AJUTA!

  3. Romania este deja sacrificata in momentul de fata prin pierderea suveranitatii ,devenind colonie SUA .
    De ce sacrificiu mai e nevoie ? In caz de razboi Dumnezeu va apara populatia cu adevarat ortodoxa care tine credinta dupa voia lui Dumnezeu , nu dupa voia lumii , iar pe care Dumnezeu ii Va voi , ii Va scapa de ororile razboiului .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s