27 Noiembrie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Iacov Persul.

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Iacov Persul.

Iacov PersulAcesta a trăit pe vremea lui Onoriu şi Arcadie, împăraţi creştini, în anii 395. Creştin de la strămoşii săi, locuind în cetatea perşilor ce se numea Bitlava, în ţara eluzişiilor, de neam cinstit şi luminat, şi foarte iubit de Izdegherd împăratul perşilor. Şi pentru că era iubit de el foarte, s-a lepădat de credinţa lui Hristos şi s-a tras împreună cu împăratul la pierzare. Deci s-au înstrăinat mama-sa şi femeia lui de dânsul, căci a ales mai mult dragostea împăratului decât a lui Hristos, şi pentru mărirea trecătoare a dobândit ruşine veşnică şi osândă, cum îi scriau ele. Din aceste cuvinte umilindu-se cu sufletul, s-a depărtat de legea cea deşartă a împăratului şi plângea că s-a despărţit de Hristos. Drept aceea stând înaintea împăratului, a mărturisit credinţa cea în Hristos. Iar împăratul, mâniindu-se foarte asupra lui, a poruncit ca să-i taie fiecare încheietură a mădularelor trupului lui. Deci tăindu-l tot bucăţi, de prin toate încheieturile trupului, ale mâinilor, ale picioarelor şi ale braţelor, i-a rămas numai capul şi pântecele. După aceea i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa nevoinţei cea nestricăcioasă.

Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Pinufrie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Natanael de la Nitria, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Moise cel din Palestina, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie27.htm

Reclame

Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi!

Să ştii că dacă eşti grabnic la osândirea şi dispreţuirea altora, atunci Dumnezeu te va pedepsi în chip dureros pentru aceasta, lăsându-te să cazi şi tu în aceeaşi greşeală pentru care îi osândeşti pe alţii.

calugari

Să ştii că dacă eşti grabnic la osândirea şi dispreţuirea altora, atunci Dumnezeu te va pedepsi în chip dureros pentru aceasta, lăsându-te să cazi şi tu în aceeaşi greşeală pentru care îi osândeşti pe alţii. Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi (Mt. 7, 1) şi ca să nu fiţi osândiţi la aceeaşi pedeapsă, pentru ca din căderea voastră să cunoaşteţi vătămarea adusă de mândrie şi smerindu-vă, să căutaţi leac pentru două rele: mândria şi desfrânarea. Şi chiar dacă Dumnezeu, după mila Sa, te va păzi de cădere, iar tu îţi vei păstra neschimbat şi tare gândul tău de curăţie, totuşi încetează să osândeşti, dacă ai osândit, şi să nu te bizui pe tine, ci mai degrabă să te temi şi să nu te încrezi în statornicia ta.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 76) – doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Romania, Pamantul de Aur! Romania vazuta de un francez

Urmariti va rog si:

Președintele francez Francois Hollande, la indemunul lui Obama, va refuza livrarea navelor Mistral catre Rusia, sfidand astfel interesul national

Pe 25 noiembrie, președintele francez Francois Hollande a anunțat că Franța, care a ratat deja două termene de a livra Rusiei doua nave Mistral ce transporta elicoptere, nu mai are intentia de a livra nici o navă până cand Washington-ul nu va mai avea plângeri cu privire la sprijinul Rusiei pentru rebelii separatisti din sud-estul Ucrainei. Rusia a plătit deja în întregime pentru ambele nave . Numai livrarea este singura problema.

francois-hollande

Guvernul rus a declarat că în cazul în care problema se extinde dincolo de al treilea termen prevazut la sfârșitul acestei luni, iar prima nava nu este încă livrata, atunci Rusia va activa clauza de non-livrare din contaract, ceea ce, potrivit BBC, ar fi în jur de un miliard de dolari.

Hollande a fost pus sub o presiune teribila din partea președintelui Obama pentru a anula acest contract, dar muncitorii francezi ai șantierul naval impreuna cu alti muncitori au organizat demonstrații publice pentru ca Franța să-și onoreze contractul, care neonorat ar produce prejudicii imense pentru lucratorii din domeniul construcțiilor navale cat și celor din alte industrii, care ar rezulta din incalacare unui contract internațional: ar afecta toata industria Frantei în cazul în care guvernul francez ar interzice ducerea la bun sfarsit a contractului datorita divergentelor politice.

Presedintele francez, evident ca a ascultat de președintele american in defavoarea intereselor nationale, dar procesul intentat de Rusia, se va intinde, probabil, pe o lungă perioadă de timp, pentru că Hollande a folosit atent terminologia, el declarand ca „a suspendat pe termen nelimitat ” livrarea, nu ca „a anulat-o”.

Rusia a declarat ca nu au nevoie urgent de aceste nave, și pot continua in urmatorii ani doar cu ce au in prezent, pana cand isi vor construi singuri navele pentru a le înlocui cu cele două nave Mistral. În această eventualitate, sancțiunile impuse Franței pe ambele nave s-ar putea ridica la aproape suficient de mult pentru a plăti costurile celor doua nave noi care vor fi construite de rusi in viitor, astfel încât Rusia ar putea avea doua nave noi, de productie proprie, la un pret mai scazut sau chiar fara nici un cost. Acest lucru ar putea fi un cadou francez pentru Rusia, dar ar strica reputația comercială a Franței si asta ar insemna mai mult chiar decât sancțiunile impuse Franței.- infowars.com

Iata ce mare prostie fac francezii, ca sa le faca pe plac stapanilor americani, au renuntat la o gramada de bani si si-au pierdut si respectul comercial fata de Rusia cat si fata de alte tari pe viitor, asta, ca sa nu mai adaug respectul fata de lucratorii francezi, pentru ca acei oameni lucrau exclusiv pentru Rusia cu salarii foarte bune.

Acum muncitorii francezi de pe santierul naval sigur isi vor pierde locurile de munca, la fel ca si multi alti muncitori de la alte companii adiacente care lucrau in livrarea diferitelor componente si servicii, care de asemenea contribuiau la construirea acestor nave uriase.

Va scriam eu intr-un articol anterior facand o analiza, despre cine are mai mult de castigat si cine de pierdut in urma sactiunilor impuse Rusiei(Analiza. Cine are mai mult de suferit de pe urma sanctiunilor economice aplicate, Rusia sau Occidentul?) si atunci faceam referire si la situatia de fata, iata ca ce am scris s-a adeverit si Franta face o mare gresala, care ii va putea costa enorm atat din punct de vedere economic cat si al reputatiei, putand provoca recatii deosebit de violente din partea salariatilor francezi.

Avem exemple de lucratori si comercianti si din alte state care s-au cam prins ca americani sunt doar niste bagatorii de zanzanie si s-au saturat ca politicenii lor sa le mai faca jocurile, cum e exemplul celor din Polonia, despre care am scris in articolul urmator: Dupa ce Rusia a interzis importul de produse agro-alimentare din UE, Polonia cere SUA sa ii cumpere merele

Singurul lider european care pare ca stie exact cum e treaba si care o cam da acum la intors este Merkel, care in ultimul timp a avut declaratii tot mai blande referitor la sanctiunile impuse Rusiei. Doamna Merkel stie ca e posibil ca Putin sa le opreasca robinetul cu gaze, mai ales ca Rusia acum si-a asigurat bugetul pe multi ani din vanzarea gazului catre China. Franta in schimb se cam joaca cu focul. Vedem ce va urma.

26 Noiembrie Sfintii zilei de astazi. Viata Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara.

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

Alipie stalpniculAcesta a trăit în zilele împăratului Eraclie, în anii 608, şi se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naşte el, s-a arătat prin nişte semne dumnezeieşti maicii sale în ce chip vrea să fie. Şi după naştere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât şi pe cei de acum, cu vederea şi cu auzirea lui. Că se arată maică-sa când era grea cu dânsul, că ţinea în braţe un mieluşel frumos, care avea în corniţele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuţilor şi strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoinţa şi a întrecut pe mulţi cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l şi pe el vicleanul diavol, ca şi pe Iov, cu rană, pentru aceasta sfântul în pizma vrăjmaşului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit şi „Pocăiţi-vă”.

Acesta se trăgea din ţara Armeniei, fiind fiu al unui oarecare om mare. Deci auzind dumnezeiescul glas ce zice: „Tot cel ce va lăsa pe tatăl şi său pe mama sa” şi celelalte, şi-a lăsat tot şi s-a dus la o mănăstire unde a arătat tot felul de nevoinţe şi a întrecut pe toţi monahii cei mai dinainte de dânsul, cu desăvârşita aspră petrecere. Iar tatăl său aflând că se află la mănăstire, cercetă toate locaşurile călugărilor. Iar sfântul ieşind din acea mănăstire, a colindat tot Răsăritul propovăduind tuturor şi zicând: „Pocăiţi-vă”. Deci s-a dus şi în insula Creta la toate cetăţile şi oraşele din ea; apoi s-a dus la cetatea Lacedemoniei în care a făcut multe minuni şi a zidit o biserică în numele lui Hristos, Mântuitorul nostru. Unde aflându-se până în sfârşit, s-a mutat către Hristos cel dorit, luând cununa nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul.

StelianAcesta a fost sfinţit din pântecele maicii sale şi s-a făcut locaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta împărţindu-şi bogăţia la săraci şi făcându-se monah, a covârşit pe toţi monahii cei de atunci prin nevoinţa obositoare şi vieţuire aspră. Apoi s-a dus în pustie, şi a intrat într-o peşteră în care primea hrana de la un dumnezeiesc înger. Şi s-a făcut doctor de felurite nevindecate patimi. Căci când urma boala aducătoare de moarte şi mureau pruncii, şi părinţii rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credinţă numele acelui sfânt Stelian şi zugrăveau sfânta lui icoană, iarăşi năşteau alţi prunci. Însă şi prunci bolnavi izbăvea de boală. Deci aşa vieţuind pururea pomenitul şi vindecări şi minuni multe săvârşind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara.

Acest cuvios era într-o mănăstire ce se afla în Asia. Şi când era tânăr cu vârsta ducea sihăstrească viaţă. Avea îndrumător şi stareţ pe un monah foarte leneş şi neînfrânat. Deci atâtea necazuri şi supărări răbdă de la el fericitul, încât la mulţi poate par necrezute.

Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul şi alteori avea rănit chipul. Iar după ce au trecut nouă ani, sub ascultarea acelui nemilostiv bătrân, s-a mutat către Domnul şi a fost îngropat în cimitirul părinţilor. Atunci bătrânul său s-a dus la un mare şi înţelept părinte şi i-a zis: „Fratele Acachie a murit”. Iar acel părinte n-a crezut cuvintelor lui, dar bătrânul iarăşi i-a zis: „Vino de vezi”. Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci cel mare părinte a întrebat pe Cuviosul Acachie ca pe un viu aşa: „Frate Acachie, ai murit?” Iar mereu mulţumitorul şi desăvârşit ascultătorul a arătat încă şi după moarte supunerea sa, căci răspunzând a zis: „Cum este cu putinţă, părinte cuvioase, să moară omul făcând ascultare?” Atunci îndrumătorul şi stareţul de mai înainte îngrozindu-se de aceasta preamărită minune a căzut cu faţa la pământ în lacrimi. Şi făcându-şi chilie lângă mormântul cuviosului, acolo şi-a petrecut viaţa, cu înfrânare, mărturisindu-se părinţilor pentru bătăile ce da sfântului şi zicând cuvântul acesta „Ucidere am făcut”.

Iar cinstitele moaşte ale Cuviosului Acachie au fost păzite prin dumnezeiască putere mai presus de toată stricăciunea şi de firească dezlegare. Şi au rămas întregi multe înconjurări de ani. S-a întâmplat o dată ca să iasă monahii acelei mănăstiri să secere, vremea la aceasta chemându-i, şi numai doi fraţi au rămas în mănăstire. Unul ca să păzească, iar celalalt pentru că era bolnav. Şi s-a întâmplat că a murit cel bolnav, iar celălalt frate singur fiind, nu putea ca să-i sape mormântul şi să facă şi celelalte trebuincioase spre îngropare. Aşadar deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreună cu sfântul. A doua zi mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afară din mormânt; şi iarăşi l-a băgat în mormânt. Şi fiindcă iarăşi l-a aflat pe el aruncat afară, se tânguia către sfântul îndreptându-se şi zicând: „Auzit-am, Sfinte Acachie, ca nimeni altul n-a sporit întru ascultare ca tine. Dar acum, precum văd, te-ai făcut atât de neascultator şi mândru, încât nu primeşti pe fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci sau lasă-l pe el să se afle cu tine într-un mormânt, sau de-l vei arunca pe el iarăşi afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate eu afară din mormânt”. Şi a pus pe fratele iarăşi în mormântul sfântului şi s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarăşi, pe fratele cel mort l-a aflat zăcând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Şi aşa până astăzi se vede deşert mormântul care poartă numele Sfântului Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul.

Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de la oraşul Cirului zăbovea neavând peşteră, nici casă, nici colibă, ca prin acestea să scape de fireştile nevoi. Trupul lui era legat cu lanţuri foarte grele pe sub cămaşa sa cea de păr, cu care erau legate şi gâtul şi mijlocul său. Asemenea avea lanţuri spânzurate împrejurul gâtului său, două pe partea dinainte şi două pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alăturea, închipuiau litera H; şi pe la coatele mâinilor avea câte un lanţ de fier. Hrana lui era seara linte muiată. Iar din aceste osteneli el a secerat darurile Duhului Sfânt. Căci pe un prunc mort, pe care îl plângea tatăl său care zicea către sfântul:

„Ştiu, robule al lui Dumnezeu că poţi, numai nu te îngreuia a face rugăciune”. Sfântul înduplecându-se de lacrimile tatălui, l-a înviat pe copil şi l-a dat sănătos în mâinile tatălui său. Din multele fapte ale sfântului acestuia numai una să pomenim. Un oarecare aducea sfântului apă de departe, de două ori pe săptămână. Şi închipuindu-se diavolul pe sine întru asemănarea sfântului, întâmpină pe la mijlocul căii pe cel ce ducea apă, şi luându-i apa îl trimitea acasă, pentru ca prin lipsa de apă să pună pe sfântul în nedumerire. Iar o dată venea aducătorul de apă şi nesimţindu-l spurcatul diavol, l-a văzut bătrânul şi i-a zis: „Ce este aceasta, fiule? Multă vreme a trecut de când n-ai adus apă, şi am ajuns nu în mică supărare pentru lipsă de apă”. Iar acela i-a răspuns: „Pururea părinte, la ceasul şi ziua rânduită, eu aduc apă, dar tu, întâmpinându-mă, când într-un loc, când într-altul, nu-mi îngăduiai ca să vin aici”. Iar sfântul a zis către dânsul: „De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin şi te opresc, sau te cert pe tine, fiule, să nu-mi dai vasul până ce nu vei ajunge la locul acesta”. Aşa nevoindu-se şi mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis şi pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie26.htm