Cum a încercat Antonescu să alipească Timocul României

Timocul iugoslav este zona cuprinsa între râul Morava (la vest), Dunare (la nord) si frontiera bulgara, locuit fiind de o numeroasa populatie româneasca, care ocupa teritoriul celor patru judete: Craina, Pojarevat, Timoc (doua plase: Zaicear si Bollievat) si Morava (plasele Parachin, Despotovat si Resava). Suprafata regiunii locuite în majoritate de români era de circa 13.000 km2.Românii/vlahii din Estul Serbiei traiesc în 328 de sate si 20 de orase de-a lungul vaii Dunarii, de la Veliko Gradiste la muntii râului Timok, în valea Morava (majoritatea la est de Velika Morava, dar si în unele zone de pe malul vestic), în Homolje (pe o suprafata întinsa) si Timok Krajina.

person_antonescu6

Hitler ocupa Iugoslavia

Problema românilor timoceni, a relatiilor lor cu România, a unui eventual ajutor dat de autoritatile de la Bucuresti, a constituit o preocupare a forurilor românesti de decizie doar în masura în care nu erau potentiale puncte de divergenta majora cu aliatul traditional de la vest si oricum nu sub forma unei alipiri a regiunii la România. Problema Banatului era prioritara, înca de la Conferinta de pace de la Paris!
Din primavara anului 1941, în conditiile desfasurarii foarte rapide a evenimentelor din Balcani, problema a intrat din nou în atentia forurilor – de aceasta data militare – de decizie.
La 6 aprilie 1941, Wehrmachtul a intervenit pe frontul din Balcani, Hitler ordonând ocuparea Iugoslaviei, ca urmare a modificarilor politice produse la Belgrad: la 27 martie 1941, în urma unei lovituri de stat, regentul Paul, care, cu doua zile înainte aderase la Pactul Tripartit, a fost înlaturat de la conducere. Noul guvern, condus de Duşan Simovič, a refuzat sa ratifice aderarea la Pact si a semnat, la 5 aprilie 1941, un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica.

România îsi reafirma libertatea

Hitler a hotarât sa „zdrobeasca Iugoslavia din punct de vedere militar si statal, ordonând comandamentului armatei de uscat si celui al aviatiei militare sa faca pregatirile militare corespunzatoare.
În seara zilei de 5 aprilie 1941, Legatia germana din Bucuresti a primit indicatia sa-l informeze oficial pe Conducatorul Statului român, generalul Ion Antonescu, de ofensiva împotriva Iugoslaviei, ce urma sa înceapa în ziua urmatoare.
Antonescu a declarat ca România nu ridica nici un fel de pretentii teritoriale fata de Iugoslavia, cu care a întretinut totdeauna relatii de prietenie, desi Mussolini îi ceruse acestuia, prin ministrul plenipotentiar la Bucuresti, Ghigi, sa ridice pretentii cu ocazia apropiatei împartiri a Iugoslaviei.
La 8 aprilie 1941, România si-a reafirmat neutralitatea, în ciuda faptului ca avioane iugoslave bombardasera Orsova, ca raspuns la atacul aerian german asupra Belgradului, atac efectuat cu avioane care decolasera de pe aeroporturi românesti.
Pozitia autoritatilor române afirmata în acest fel s-a modificat, la aflarea vestii cu privire la hotarârile, luate de Ribbentrop si Ciano, la Conferinta de la Viena, din 20-22 aprilie 1941, privitoare la împartirea Iugoslaviei.

Antonescu face o încercare slaba de revendicare a Timocului

La 23 aprilie 1941, Ion Antonescu a adresat un memorandum guvernului german si celui italian în care se preciza ca, desi România nu a urmarit pâna în prezent o expansiune teritoriala pe seama Iugoslaviei, considerabilele concesii facute Ungariei si Bulgariei au creat o situatie noua. Mai exact, el solicita, în afara de o revizuire generala a frontierelor Europei de sud-est, alipirea la România a Banatului iugoslav si crearea unei Macedonii libere, cu administratie autonoma a regiunilor locuite de românii din Valea Timocului si Vardarului.
Dar Hitler avea alte planuri cu regiunile respective. În timp ce Banatul de vest fusese deja promis Ungariei, în regiunea Portilor de Fier, la propunerea lui Neubacher urma sa se construiasca o hidrocentrala în vederea aprovizionarii satelor dunarene cu electricitate, zona aflata sub „garantia colectiva” a statelor ce aveau interese în aceasta zona.

Doar ajutoare materiale

Preocuparea autoritatilor românesti, mai cu seama militare, fata de românii din Valea Timocului iugoslav s-a materializat fie în acordarea de ajutoare materiale, fie în demersul facut catre forurile militare germane pentru eliberarea acestor români din afara României din lagarele de prizonieri din Germania.
Ca dragostea si politica nu prea au nimic în comun, se vede din scrisorile trimise de timocenii aflati în lagarele românesti conducatorului statului român – anexate – si din atitudinea perfect logica, din punct de vedere politic, a generalului Antonescu, pentru care totdeauna a prevalat, dincolo de orice fel de sentimente, interesul national. Si interesul national îi dicta sa nu irite în acel moment cu ridicarea unei probleme care era minora în raport cu altele mult mai grave: Basarabia si Ardealul de Nord. – historia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante la rubrica: Istorie.

Reclame