Aceasta este ceea ce am asteptat! Da, ambasadorul confirmă că familia este acum proprietarul legal al Federal Reserve, care a purtat război impotriva umanității de peste 100 de ani. Ei sunt responsabili pentru operarea celei mai opresive exploatari criminale, o racheta de extorcare și comerț cu sclavi umani din istoria lumii. Ei au esuat în totalitate în mandatul lor de a servi umanitatea; și mandatul lor nu a fost reînnoit. În schimb, sunt luate măsuri pentru a transforma societatea, restabilirea drepturilor naturale ale oamenilor, împreună cu principiile de guvernare limitată (republici) prezentate în documentele fondatoare ale Statelor Unite în America. Din nou, el ne îndeamnă să privim în oglindă și să se oprească agresiune, lăcomia și iluzia importanței de sine. – sursa youtube.com
Cum va spuneam in atatea articole, SUA este condamnata la faliment, nimic nu-i mai poate salva, cand ai datorie de 110% din PIB, se numeste ca esti cu ambele picioare in groapa, un fel de mort viu, zombie, ca tot le place acest personaj la americani.
Insa FED-ul este banca privata detinuta de papusari. Daca papusari intr-adevar au pierdut controlul asupra FED-ului, adica a bancii centrale si a tiparnitelor de bani, singurul lucru care ii mai poate teoretic salva este un razboi mondial, prin care sa recupereze controlul financiar, pe care acum se pare l-au pierdut. De asta se incearca pe toate caile conflictul cu Rusia. Vedem daca si vor reusi, daca nu, va fi razboi civil curand in SUA.
Pentru a intelege mai bine, urmariti va rog si:
- Tobele razboiului bat tot mai tare si mai repede intre SUA si Rusia
- Guvernul inconstient al SUA, printr-un act legislativ votat pe 4 Decembrie, declara practic razboi Rusiei!
- Ce gandeste cu adevarat David Rockefeller
- Foto si Video cu unul dintre cele mai mari orase americane care a intrat in Faliment
- Imaginea zilei vine din America – Nu veti mai fi niciodata in siguranta!
- Interviul Integral cu Aaron Russo
- Haos pe strazile din SUA după anuntarea verdictului în cazul poliţistului alb care a ucis un tânăr de culoare
- 30 de semne care arata ca SUA s-a transformat intr-o imensa inchisoare
- Satanism la premile Grammy 2014
- Carti sataniste distribuite la scolile din Florida
- Majoritatea americanilor nici nu-si imagineaza spre ce criza financiara majora se indrepta!
- SUA la vale! 50 la suta dintre lucratorii americani fac mai putin de 28000 de dolari pe an
- Economistul American John Williams – “Ne apropiem de sfarsitul jocului”
- Americanii in pragul saraciei
- Sfarsitul dolarului si caderea Americii
- Sfarsitul lumii sau sfarsitul Statelor Unite ale Americii ?
- Putin catre papusari: Timpul de joaca s-a terminat
- O noua amenintare catre dolarul american. Statele membre BRICS pun bazele unei Banci Comune.
- Rusia si China s-au aliat impotriva dolarului
- Vladimir Putin vorbeste despre manipulare si adevaratul dusman din zilele noastre
- Adevaratii teroristi sunt SUA. Minciunile din spatele gruparii ISIS
Sper intr-un proces al astora care au comis crime impotriva umanitatii.
Reblogged this on Octavpelin's Weblog.