https://www.youtube.com/watch?v=huIRW9gILB0
Urmariti va rog si:
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfântului Mucenic Paramon şi a Sfinţilor 370 de mucenici, care au mărturisit împreună cu el.
Aceştia au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a lui Achilin, mai-marele Răsăritului. Iar pricina credinţei în Hristos şi a sfârşitului lor, aceasta a fost. La locul Balsatiei ce se cheamă Ieron, se afla multe şi bogate izvoare de ape fierbinţi, în chip minunat tămăduind bolile. Mergând la acel loc pentru tămăduirea trupului său, Achilin, care cârmuia Răsăritul, a poruncit să-i aducă după dânsul de la Nicomidia pe câţi creştini care erau acolo, legaţi pentru credinţa cea în Hristos. Şi mergând Achilin în capiştea Isidei, şi făcând întinatele jertfe, a poruncit sfinţilor mucenici să se închine şi să facă jertfă la idoli. Dar ei lepădându-se a face una ca aceea, a poruncit să fie daţi la moarte toţi. Şi aşa vitejii mucenici au luat cununa nevoinţei de la împăratul a toate Hristos Dumnezeu, întărindu-se cu puterea Lui, fiind la număr trei sute şaptezeci. Pe aceştia văzându-i Sfântul Paramon aşa fără milă omorâţi, a strigat cu glas mare, zicând: „Mare păgânătate văd, că necuratul acesta stăpânitor înjunghie ca pe nişte dobitoace atâţia drepţi”. Iar Achilin auzind aceasta şi aprinzându-se de mânie, îndată a poruncit să-l omoare. Deci l-au prins trimişii şi nu îngăduiau ca unul să-i omoare, ci cu toţii înaintea judecătorului se sileau şi se nevoiau să verse sânge nevinovat cu mâinile şi cu armele lor, unii lovindu-l cu suliţele, alţii băgându-i trestii ascuţite prin limbă şi în celelalte mădulare ale trupului şi i-au dat sfârşitul în locul acela sub privirile tiranului şi l-au trimis la cereştile locaşuri, ca să se bucure veşnic împreună cu cei trei sute şaptezeci de mucenici. Deci sfintele lui moaşte au fost îngropate împreună cu moaştele sfinţilor celor zişi mai sus.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filumen.
Sfântul Mucenic Filumen a trăit pe vremea împăratului Aurelian, trăgându-se din Licaonia (care este o parte a Capadociei). Lucrul său era să aducă grâu de vândut la Galatia. Acesta dar fiind pârât la mai-marele Ancirei, Felix, şi fiind adus înaintea lui, a mărturisit că este creştin. De aceea a fost supus la felurite şi nenumărate chinuri, după care şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, de la Care a primit cununa muceniciei cea neveştejită.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ioan din Persida.
Tot în această zi, pomenirea Sf. sase Mucenici, care s-au săvârşit fiind prigoniţi.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Urban, episcopul Macedoniei, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dionisie, episcopul Corintului, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Pancosmie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pitirun, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Valerin, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fedros, care în chinuri s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie29.htm
Ideea că consumatorii primesc reduceri consistente de Black Friday este o farsă creata artizanal cu ajutorul manipularii de catre mass-media și de faptul că produsele sunt foarte mult majorate înainte de cea mai imprtanta zi comercial a anului.
În timp ce cumparatorii cred că plătesc mult mai puțin pentru produsul final, cumpărătorii care se arunca astăzi pe altarul Black Friday ajung sa plateasca mai mult pentru produse, decât ar plati în alte perioade ale anului.
Cum vedem din rapoartele difuzate de Bloomberg Businessweek, în ciuda cupoanelor, în ciuda „ofertelor pentru prieteni și familie”, marjele de profit ale comerciantilor sunt de fapt mai mari în timpul acestei perioade. Ideea că magazinele mari pierd în scopul de a oferi americanilor bunuri reduse masiv este complet o farsă.
Înșelătoria funcționează în două mari moduri. În primul rând, comercianții cu amănuntul umfla artificial prețurile produselor cu cateva luni înainte de Black Friday, cu scopul de a face reduceri ulterioare care arata bine în comparație. În al doilea rând, chiar dacă cumpărătorii nu reușesc să apuce unele reduceri autentice, ei vor cumpara invariabil un alt produs.
Aceleași produse pot fi găsite în mod obișnuit si la un pret mai scazut în ianuarie, oricum fără a fi nevoie să iasa afară sau să se implice în mini-revolte sau încăierări în masă.
Acele scene rușinoase pe care le vedem în fiecare an, cu americani care se încaiera între ei pentru televizoarele HD sunt o ilustrare a controlului minții în masă, cu iluzia creata de comercianti si ajutati de mass media, ca preturile sunt mult mai mici in aceasta zi.
Cu toate acestea, având în vedere strânsoarea instituționalizată a acestei farse, este puțin probabil ca americanii să ajunga să realizeze că ei sunt doar niste fraieri si participa probabil la cea mai mare inselare din istoria comertului cu amănuntul. – infowars.com
https://www.youtube.com/watch?v=t3o_a7qnPHU
Pai nici nu-i de mirare ca prind atat de bine astfel de lucruri la americani, doar sunt cea mai spalata pe creier populatie din toata lumea asta, oameni care au ajuns in marea lor majoritate sa se comporte exact ca niste roboti si sa inghita tot ce li se serveste pe tava de catre mass media, comercianti, autoritati locale, hollywood.
In America totul este doar comercial, o societate de consum, nu mai exista valori, nu mai exista gandire rationala, nu mai exista suflet, o tara fara Dumnezeu. Este cea mai satanista tara de pe acest glob si populata de cei mai mari sclavi, iar acum e pe cale sa se instaleze si saracia si haosul. Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!
Alte informatii utile despre SUA si atrocitatile ei puteti citi la rubrica: USA
Marian Vanghelie a povestit joi seara, în direct la un post de televiziune, care este relaţia dintre premierul Victor Ponta şi deputatul Sebastian Ghiţă, patronul postului RTV şi „sponsorul” din umbră al prim ministrului. Potrivit lui Vanghelie, în PSD este o stare de frustrare faţă de „influenţa foarte mare” pe care Ghiţă o are asupra lui Ponta, cu care „se întâlneşte noaptea ca să decidă asupra unuia sau a altuia din partid”.
Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă „sunt legaţi ombilical”, „se întâlnesc noaptea şi decid asupra unuia sau a altuia din partid” şi au creat un sistem cunoscut în partid, prin care deputatul a monopolizat, prin interpuşi, toate contractele publice. Aceastea sunt câteva dintre dezvăluirile „din interior” pe care Marian Vanghelie le-a făcut joi seara, la postul Realitatea TV, la doar câteva ore după ce a fost exclus din partid. Eliberat de pactul tăcerii, Vanghelie „s-a eliberat”, descriind metoda prin care Ghiţă a devenit milionar din bani publici: „Vă spun cum se discută în partid. „Bă, este o licitaţie acolo. A, e Sebi Ghiţă”. Sunt oameni puşi de el şi el e în spate”.
Potrivit lui Vanghelie, Sebastian Ghiţă este acum într-o stare de tensiune din cauza unui dosar la DNA. „Înţeleg frica lui Sebi Ghiţă cu amnistia. Amnistia e chiar pentru el. E pe un rol cu un proces chiar acum, care înţeleg că este pe finalizate”, a subliniat Vanghelie.
Primarul sectorului 5 a povestit şi de metoda de intimidare patentată de Sebastian Ghiţă în partid, amintind că deputatul şi-a creat un departament de „bodyguarzi” care urmăresc oameni politici şi ziarişti. Vanghelie a spus că, în noaptea în care a fost urmărit de paparazzi, episod apărut într-o înregistrare publicată în presa tabloidă, el a vrut să-i dea un mesaj lui Sebastian Ghiţă: „În seara aia n-am ieşit pentru bodyguarzi, dacă erau paparazzi, le dădeam mâna. Am vrut să îi sperii un pic. Să înţeleagă că dacă ţi-ai făcut firmă să urmăreşti oamenii politici să ştie că poate să-i bată unii. (…) Cine să-l oprească pe Ghiţă? Ştiţi câţi din presa română au fost urmăriţi şi împinşi de nişte cimpanzei din ăştia cu capul mare?”
Potrivit lui Vanghelie, Ghiţă are în partid „funcţia de împuternicit al lui Ponta”, care i-a creat „funcţia asta artificială de preşedinte PSD Online”. ”El e un tip „talentat” şi s-a descurcat în formele lui pe care le cunoaşteţi. Din păcate are o influenţă mare asupra lui Victor Ponta. Nu puteam în interior să spun lucrurile astea”. – gandul.info
Iata ca domnul Vanghelie a prins curaj de cand a fost matrasit din partid, se simte ca un lup flamand caruia i s-a luat ciolanul si acum umbla racnind de la o televiziune la alta.
E bine ca a inceput sa vorbeasca despre ce se intampla in cloaca mafioata numita PSD si condusa de „ilustrul” conducator Victor Ponta, dar trebuia sa o faca mai de mult daca avea caracter, ca aceste infractiuni din PSD nu sunt de ieri de azi, sunt de ani de zile.
Iata ca dupa ce au adunat parlamentul si au respins legea amnistiei, acum tot acesti mafioti folosindu-se de rrrrrrromii Nicolae Paun si Madalin Voicu doresc sa puna pe tapet o noua lege a gratierii pentru cei incarcerati intre 1 si 5 ani, adica mai exact pentru mai toti politiceni mafioti cat si pentru ciorditorii de zi cu zi si in special pentru „maestrul” Ghita care are dosare pe rol de vreo 10 ani.
S-a intors iubitul domn Ponta din Dubai, ca sa faca „curatenie” in PSD si a strans toti licuricii in jurul lui. I-a executat pe Vanghelie, Geoana, cei doi care au indraznit sa i se opuna si sa il critice pe conducatorul iubit. Iar acum se incearca mazilirea si a domnului Ion Iliescu, care la fel a criticat mizeria de campanie a lui Ponta cat si strategia gresita. Acum lupii tineri din FSN nu mai vor cica sa-si asocieze imaginea cu tovarasul Iliescu, ca el ar fi de fapt vinovat pentru pierderea alegerilor si nu marlaniile si faptele de coruptie a lui Ponta si a celor din jurul lui.
Tin sa-i reamintesc lui Ponta ca singurul PSD-ist care a castigat vreodata alegerile prezidentiale este chiar comunistul de Iliescu, asa ca nu are nici o treaba cu imaginea lui, totul este legat cum spuneam numai de gunoaiele facute de Ponta, de care lumea s-a saturat pana peste cap.
Daca Iohannis a castigat e numai si numai vina acestor vanzatori si jefuitori de tara, asta sa fie clar, nu au treaba nici americanii si nici nimeni, pentru ca daca lucrurile erau facute cum trebuie in tara, in interes national si lumea ar fi simtit ca suntem pe calea cea buna, putea sa vina insusi Obama sa tina discursuri in Romania ca nu-i putea convinge pe romani, dar cand acesti conducatori put de la o posta, a ajuns sa-i simta chair si o batrana de 150 ani careia i s-au atrofiat simturile nazale.
Pe langa remanierea din Partid, cica Pona vrea sa faca si o remaniere guvernamentala, mai exact sa dea afara 3 ministri, Ioana Petrescu(ministrul finantelor), Remus Pricopie(ministul invatamantului) si Constantin Nita(ministrul economiei). Daca primii doi trebuiau de mult dati afara, ce treaba are cu domnul Nita? El nu a fost implicat in nici un scandal. Dar hai sa va spun eu de ce s-a legat si de domnul Nita, daca nu stiati, el e singurul care a declarat ca la intocmirea noului contract cu OMV pentru vanzarea petrolului sa nu se mai conceapa redevente de sub 20%, lucru care nu-i e pe placul vanzatorului de Ponta, care are de luat spagi uriase de la papusari, el lucreaza cu gasca lui la eliminarea si actualei redevente de 3.5%, ca e prea mare cica, saracii de la OMV nu pot sa o platesca si Nita vrea sa le-o ridice la 20%, vai, vai cata nesabuinta! Plus ca mai are de dat PSD-ul si alte tunuri cu Gazele de Sist si Rosia Montana, care sunt proietele la care au „lucrat” ei, cum sa ia altii acum grosul.
S-au gandit ei ca daca dau cativa oameni afara, o sa linistesca opinia publica si o sa poata sa-si vada de treaba linistiti cu noi jafuri si legi care sa-i protejeze. Insa s-ar putea sa aibe parte de alte si alte surprize din partea celor multi si de data asta nu-i vad bine pe acesti domni.
Despre personajul Ponta cat si despre procesul de distrugere a Romaniei puteti citi la categoriile:Ponta si Distrugerea Romaniei.
Mike Maloney le explica elvetienilor cat de important este ca la referendumul din 30 Noiembrie sa voteze pentru a nu mai vinde aurul din rezerva nationala, cat si pentru repatrierea aurului aflat in trezorerile altor tari(adica SUA).
Expertul economic prezinta un grafic in care arata cum s-a scurs aurul din visteria Elvetiei, daca in 1999 echivalentul monedei in aur era de 43%, in 2009 scazuse deja la 18%, iata ca in 2014 a ajuns la 7.6%.
Daca elvetienii isi vor vinde aurul, ii avertizeaza Maloney, o perioada nu vor mai avea probleme financiare, dar daca isi pastreaza aurul, o perioada le va fi poate mai greu, dar cand vor cadea principalele monede dolarul si euro, francul elvetian va fi foarte valoros, poate cea mai puternica moneda.
Acest lucru elvetienii il pot decide singuri, americanii nu au avut sasa sa voteze, a mai adaugat Maloney.
Iata ca un alt mare expert economic american vorbeste despre inevitabila prabusire a dolarului. Cum va spuneam si in alte postari anterioare, cei care mai aveti bani pusi deoparte, nu vi mai tineti in euro sau dolari, cumparati aur si argint, urmariti si referendumul din Elvetia, eu am sa va tin la curent cu ce se va intampla, in cazul in care elvetienii vor vota pentru repatrierea aurului, o varianta ar fi sa va pastrati banii si in franci elvetieni. Mult succes!
De ce credeti ca se doreste cu atata ardoare exploatarea aurului de la Rosia Montana? De ce credeti ca Rusia, China si India(tari membre BRICS) cumpara aur la greu in ultima perioada? De ce a saracit America?
Pentru a deslusi raspunsul la aceste intrebari, urmariti va rog si subiectele de mai jos:
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi Mărturisitorul Ştefan cel Nou.
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Atanasie, căruia îi zic şi Artemie, fiind patriarh Sfântul Ghermano, şi a fost născut şi crescut în împărătească cetate, fiind fiu din părinţi creştini, anume Ioan şi Ana. Din tânără vârstă se îndeletnicea cu cartea şi se afla în toate zilele cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post şi la viaţă aspră. Pentru aceasta a luat şi cinul îngeresc, când a fost în vârsta de şaisprezece ani, şi de atunci mai mult sporea la duhovniceştile nevoinţe, biruind toate pornirile trupului. Deci n-a trecut multă vreme şi minunatul Ioan, egumenul său, s-a odihnit cu pace. Şi a fost aşezat fericitul Ştefan egumen la acel vestit munte al lui Avxentie, săvârşind calea nevoinţei. Iar când semănătorul de zizanie, diavolul, a voit a porni război mare şi neîncetat asupra Bisericii, adică să nu se mai închine credincioşii la sfintele şi cinstitele icoane, a cărui cea dintâi unealtă a acestui lucru s-a făcut Leon Isaurul, care şi conon s-a numit, l-a înfruntat fericitul Ghermano şi l-a dojenit din destul.
Iar cel dintr-însul născut, vrăjmaşul Constantin Copronim, a făcut şi mai mari răutăţi decât tatăl său, prădând şi pustiind Biserica, şi arzând sfintele icoane, şi izgonind şi chinuind în tot felul pe monahi. Deci acesta aflând şi de Sfântul Ştefan că se închina la icoane şi că-l numeşte pe el eretic, neascultând de porunca lui şi nevrând să iscălească la eres, a trimis de l-a prins şi după multe chinuri l-a închis în temniţă ce se numeşte Pretorion, unde erau închişi şi alţi aleşi părinţi, pentru pricina aceasta adunaţi, fiind toţi la număr patruzeci şi doi. Încă erau şi alţii cu Preacuviosul Petru şi Andrei, de prin multe ţări, trei sute la număr, dintre care unii aveau nasurile tăiate, alţii urechile, alţii ochii scoşi şi mâinile tăiate şi bărbile rase. Pe care aflându-i fericitul Ştefan îi săruta şi-i îndemna la luptă, făcând la închisoarea Pretoriului toată rânduiala şi slujba călugărească, aşa precum s-ar fi aflat în mănăstire. Aflând împăratul de aceasta şi cum că Pretoriul a fost prefăcut în mănăstire prin Ştefan, după unsprezece luni de când fusese închis în acel Pretoriu, l-au scos din închisoare şi l-au adus înaintea lui. Atunci împăratul a poruncit de l-au aruncat jos şi l-au bătut cu pietre şi cu lemne. Iar unul din ucigaşii aceia a luat un lemn şi l-a lovit în moalele capului de i-a despicat capul. Şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a luat cununa mărturisirii. Iar cinstitul său trup a fost aruncat de pângăriţii aceia în mare. Apoi a fost îngropat de nişte creştini la locul unde zace şi astăzi.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Andrei, care s-a săvârşit chinuit fiind pentru închinarea la sfintele icoane.
Tot în această zi, pomenirea Sf. Petru, care s-a săvârşit bătut fiind pentru icoane.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ana, care s-a săvârşit fiind bătută că a jelit pe Sfântul Ştefan.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici, care au mărturisit împreună cu Sfântul Ştefan pentru sfintele icoane.
Mulţi din ostaşii mai sus-zisului împărat Constantin Copronim, ortodocşi fiind, s-au lepădat de lume şi s-au făcut monahi. Pe aceştia pedepsindu-i nelegiuitul împărat, i-a scos din viaţa aceasta. Căci pe unul dintre ei, Vasilie cu numele, mai întâi l-a orbit, apoi în urmă neplecându-se a se lepăda de închinarea la sfintele icoane, l-a lovit cu călcâiul în pântece şi i-a vărsat măruntaiele şi aşa s-a săvârşit. Altul fiind închis la Soseniu şi tăindu-i-se nasul, a fost surghiunit la Chersona. Şi vrând a-l omorî a fugit în Hazaria, întru care şi episcop făcându-se mai pe urmă s-a săvârşit. Iar altul, Ştefan cu numele, fiind surghiunit la Sugdaia şi multora fiind de folos, a aflat sfârşitul vieţii. Asemenea şi doi Grigorie împreună cu mulţi alţii fiind surghiuniţi, au adormit în Domnul. Dar şi Ioan cel din Legatari fiind surghiunit la Dafnusia şi de multe ori din porunca împăratului fiind bătut şi-a dat duhul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh şi cele dimpreună cu dânsul şapte sfinte femei.
Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia. Tânăr fiind, era în slujba ucigaşilor şi când erau pedepsiţi sfinţii mucenici, slujea şi el la pedepsiri. Şi întâmplându-se în zilele împăratului Diocleţian nişte femei creştine să fie cercetate de Maxim, domnul Sevastiei, s-a luminat sufletul lui Irinarh din dumnezeiescul har al lui Hristos şi, văzând pe femeile acelea îmbărbătându-se pentru Hristos şi ruşinând pe tiranul cu minunile ce făcea, pentru aceasta a mărturisit şi el pe faţă cu îndrăzneală pe Hristos. Şi vădindu-se astfel că este creştin, a fost chinuit în multe feluri din porunca tiranului şi la urmă i-au tăiat capul, împreună şi preotului Acachie care-l botezase.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Teodor, episcopii; Petru, Ioan, Serghie, Teodor şi Nichifor, preoţii; Vasile şi Toma, diaconii; Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie şi Eusebie monahii şi Etimasie, care toţi de sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie28.htm
După douăzeci si cinci de ani de la plecarea din lumea aceasta Părintele Arsenie este mai viu ca oricînd.
,,Temeţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i; că dacă planul acesta sau acest lucru e de la oameni, de la sine se va nimici; dar dacă-i de la Dumnezeu, nu veţi putea voi să-i nimiciţi; ba nu cumva să vă pomeniţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu! Şi l-au ascultat”(F.Ap. V, 38-39).
Între 30 şi 40.000 de oameni au venit să se întîlnească cu Părintele Arsenie, ca un nor de martori ai sfinţeniei lui. ,,Măcar jumate din Sf. Sinod ar fi trebuit să fie aici!” spunea Prea Sfinţitul Daniil de Vîrşeţ aflat în mijlocul acestei mări de pelerini. Oameni din toată ţara, de la Constanţa la Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ Mehedinţi, Vrancea, Bucureşti, Braşov mai toate judeţele s-au adunat parcă chemaţi de puterea nevăzută a dragostei şi harului Părintelui.
Cît i-a iubit Părintele pe oameni, iată, aceştia nu pot uita! Vin să-i ceară sfatul, să-şi spună necazul, să-şi plîngă durerile, să se vindece, să se roage la mormînt, să se curăţească atingîndu-se de crucea Părintelui. ,,Iar drepţii ca un şuvoi de foc urcă spre Împărăţia lui Dumnezeu” spunea Părintele Arsenie, iar la mormîntul lui auzim vuietul neîncetat al acestui şuvoi. În sufletul mulţimii Părintele Arsenie este de mult canonizat, acest lucru îl trădează imaginile de mai sus. Ce alt mormînt din ţară este astfel înconjurat, căutat, împodobit cu flori (au fost aduse atîtea flori spre cinstire că se puteau acoperi sute de metri pătraţi cu ele, vagoane la propriu). Se împlinesc acele cuvinte ale Părintelui Arsenie: ,,Florile mă vor trăda.”
La ce hram se mai adună sute de preoţi slujitori şi alţii aflaţi în mulţime?
Cu cît a fugit Părintele de lauda şi slava lumii, cu atît îl cinsteşte acum Dumnezeu. Cei pe care i-a iubit şi pentru care s-a rugat îl înconjură acum ca nişte copii ai săi.
pr. Ciprian Negreanu (Biserica Studenţilor din Cluj-Napoca) – Saveta Zegrean
Urmariti va rog si:
Se va incadra oare si acest caz in agenda rasiala?
În timp ce națiunea și mass-media sunt fixate pe cazul Mike Brown, biatul de culoare asasinat recent de un politist, violența poliției continuă neabătut.
Al Sharpton si Jesse Jackson ar putea dori să preia cazul lui David Flores, un om bătut crunt de poliție pentru o presupusa infractiune fără victime.
Dar domnul Flores nu este negru. El este hispanic și cazul lui nu se încadrează perfect în agenda rasiala condusa de catre Sharpton, Jackson și activiștii Mike Brown.
Spre deosebire de Brown, Flores nu a fost ucis. Cu toate acestea, copilul nenăscut de prietena lui, Mayra Lazos-Guerrero, poate muri în urma tratamentului primit din mâinile poliției.
În plus față de bătaia crunta incasata de Flores, politia ii ataca si prietena care este insarcinata pe motiv ca ar fi angajata într-o presupusa infractiune non-violentă – o infractiune inscesnata de un politist sub acoperire – mai apoi poliția a furat tableta unui martor, Levi Frasier, care înregistrase incidentul brutal pe dispozitiv.
FBI-ul a decis să investigheze incidentul în urma sesizarii unui afiliat al FoxNews din Denver care a difuzat povestea.
Vor ataca acum activistii secția de poliție din Denver sa ceara dreptate pentru David Flores și prietena lui insarcinata? Vor prada și incendia magazinele? Vor amenința jurnaliștii în numele dreptății? – infowars.com
Aceste cazuri se intampla foarte des in SUA, cele mai multe dintre ele nici nu sunt facute public. Militienii erau mici copii fata de cum bat politistii americani, asta in cazul fericit in care nu omoara. Am o cunstinta care face parte din politia americana, si spunea ca politistii atunci cand scot arma, nu o scot cu intentia de a avetiza sau rani, ci cu intentia clara de a omori.
Asta este America, o tara fascista in care libertatile umane sunt reduse treptat tot mai mult ,iar controlul devine total, o tara de zombie, cea mai sclavagista tara de pe planeta. Iar cine se mai desteapta si incearca sa deschida ochii este repede pus la colt de catre autoritati.
Politia este mana in mana cu procurtura, cu judecatorii cu papusarii si urmeza o agenda bine stabilita. Distrugerea societatii americane s-a inceput de mult si continua in ultima perioada cu pasi foarte repezi. Haosul general iscat controlat este pe cale sa izbucneasca. Saracia crunta si instigarea rasista vor duce curand la stari de criza nemaivazute in America. Agenda papusareasca isi deruleaza punctele…
Pentru a intelege mai bine decaderea Americii, urmariti va rog si:
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Iacov Persul.
Acesta a trăit pe vremea lui Onoriu şi Arcadie, împăraţi creştini, în anii 395. Creştin de la strămoşii săi, locuind în cetatea perşilor ce se numea Bitlava, în ţara eluzişiilor, de neam cinstit şi luminat, şi foarte iubit de Izdegherd împăratul perşilor. Şi pentru că era iubit de el foarte, s-a lepădat de credinţa lui Hristos şi s-a tras împreună cu împăratul la pierzare. Deci s-au înstrăinat mama-sa şi femeia lui de dânsul, căci a ales mai mult dragostea împăratului decât a lui Hristos, şi pentru mărirea trecătoare a dobândit ruşine veşnică şi osândă, cum îi scriau ele. Din aceste cuvinte umilindu-se cu sufletul, s-a depărtat de legea cea deşartă a împăratului şi plângea că s-a despărţit de Hristos. Drept aceea stând înaintea împăratului, a mărturisit credinţa cea în Hristos. Iar împăratul, mâniindu-se foarte asupra lui, a poruncit ca să-i taie fiecare încheietură a mădularelor trupului lui. Deci tăindu-l tot bucăţi, de prin toate încheieturile trupului, ale mâinilor, ale picioarelor şi ale braţelor, i-a rămas numai capul şi pântecele. După aceea i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa nevoinţei cea nestricăcioasă.
Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Pinufrie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Natanael de la Nitria, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Moise cel din Palestina, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie27.htm
Să ştii că dacă eşti grabnic la osândirea şi dispreţuirea altora, atunci Dumnezeu te va pedepsi în chip dureros pentru aceasta, lăsându-te să cazi şi tu în aceeaşi greşeală pentru care îi osândeşti pe alţii.
Să ştii că dacă eşti grabnic la osândirea şi dispreţuirea altora, atunci Dumnezeu te va pedepsi în chip dureros pentru aceasta, lăsându-te să cazi şi tu în aceeaşi greşeală pentru care îi osândeşti pe alţii. Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi (Mt. 7, 1) şi ca să nu fiţi osândiţi la aceeaşi pedeapsă, pentru ca din căderea voastră să cunoaşteţi vătămarea adusă de mândrie şi smerindu-vă, să căutaţi leac pentru două rele: mândria şi desfrânarea. Şi chiar dacă Dumnezeu, după mila Sa, te va păzi de cădere, iar tu îţi vei păstra neschimbat şi tare gândul tău de curăţie, totuşi încetează să osândeşti, dacă ai osândit, şi să nu te bizui pe tine, ci mai degrabă să te temi şi să nu te încrezi în statornicia ta.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 76) – doxologia.ro
Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie