Lună: iunie 2014

Legumele românești vor ajunge, în cel mult 24 de ore de la culegere, în marile lanțuri de magazine

vt Economie, Romania ,

In sfarsit si o veste buna:

Legumele și zarzavaturile românești câștigă tot mai mult teren în lupta cu produsele de import. În curând, din marile centre comerciale vom putea cumpăra produse autohtone, livrate în cel mult 24 de ore de la culegere. Este vorba despre un program în care sunt angrenaţi peste 200 de producători români din regiunea de sud a ţării, anunta digi24.

0032_resize_57872700

În marile lanțuri de magazine vor fi livrate prin intermediul Programului „Doar gust” aproximativ 10.000 de tone de legume și zarzavaturi românești din peste 35 de sortimente.

Astfel, hipermarketurile vor fi aprovizionate zilnic cu roşii, castraveţi, vinete, varză, ardei, ceapă, salată verde şi zarzavaturi.

Sigura problemă ar putea fi sincronizarea dintre capacitatea de producție a fermierilor și cererea centrelor comerciale, dar cei care se ocupă de acest proiect vor asigura logistica și costurile cu transportul, astfel încât să asigure livrarea produselor în maximum 24 ore de la recoltare.

Legumele, crescute pe câmp sau în sere, sunt produse în ferme din zonele legumicole Vidra, Izbiceni, Dracea, Nuci, Lunguleţu, Gheorghe Doja şi Măriuţa și vor fi supuse unui control strict al calității.

Vicepresedintele SUA Joe Biden: Protecția drepturilor minorităților sexuale ar trebui să fie la un rang mai înalt decât culturile naționale și cele sociale

vt Homosexualitate, Lesbiene, USA , ,

Vicepreședintele american Joe Biden a declarat că protecția drepturilor minorităților sexuale ar trebui să fie la un rang mai înalt decât culturile naționale și cele sociale, raportează RIA Novosti cu referire la “Vocea Americii”. “Nu-mi pasă de cultura pe care o împărtășiți. Lipsa de umanitate, rămâne lipsă de umanitate, iar prejudecăţile – prejudecăţi -. afirmă Joe Biden, într-o declaraţie din timpul unei întâlniri cu un grup de susținători ai drepturilor minorităților sexuale din SUA și alte țări.

gay america flag

Vicepreședintele american a declarat că toate structurile guvernamentale ale SUA au fost instruite să acorde prioritate promovării drepturilor homosexualilor în străinătate. Țările care nu consolidează drepturile comunităților LGBT ar trebui să “plătească pentru lipsa de umanitate”, a declarat Biden. Anterior, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională Susan Rice a numit protecția drepturilor homosexualilor una dintre cele mai dificile probleme din domeniul drepturilor omului cu care se confruntă Statele Unite.

Sursa: ortodox.md/monitorizarea-presei

 Cititi va rog si: 

SUA si UE doresc sa sactioneze drastic tarile care se opun homosexualitatii si lesbianismului!

Cum a luat fiinţă Mişcarea Legionară şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu face lumină

vt Capitanul Corneliu Zelea Codreanu, Istorie, Legionari , ,

„Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti“. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular şi coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universităţii din Chicago, Mircea Eliade.

cand-s-a-infiintat-miscarea-legionara

Crearea Mişcării Legionare, în urma cu 87 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberaţii europene şi universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizaţii, ale căror opere sunt cunoscute şi apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga,Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu şi alţii. Cu toate acestea, istoria acestei formaţiuni de dreapta rămâne controversată şi neclară pentru generaţiile de azi, deşi optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărţile de istorie şi discursul public după 1989. O iniţiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea “apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.

Pentru a intra în subiectul unei necesare dezbateri, ActiveNews a apelat la o parte dintr-un studiu pe aceasta temă al președintelui Secției de Științe Istorice și Arheologie al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, profesorul universitar dr. Ioan Scurtu, studiu intitulat “Ideologie şi formaţiuni de dreapta în Romania (1919 – 1943)” *:

“Crearea Legiunii Arhanghelul Mihail, la 24 iunie 1927, a marcat un moment esenţial în afirmarea curentului de dreapta, de factură totalitară. După aproape un deceniu de la Marea Unire din 1918, carenţele regimului democratic deveneau tot mai evidente, iar o parte a opiniei publice – mai ales a tinerilor – considera că erau necesare alte soluţii pentru “salvarea” ţării. În acest context a fost creată Legiunea Arhanghelul Mihail.

Corneliu Zelea Codreanu afirma că întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail “a durat un minut”, adică atât cât a citit textul: “Astăzi, vineri, 24 iunie 1927 (Sf. loan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici. Semnează Corneliu Zelea Codreanu”. Era vorba de o copie a icoanei de la Mănăstirea Văcăreşti, reprezentându-l pe Sfântul Mihail, care fusese păstrată în Căminul Studenţilor Creştini din Iaşi.

A doua zi, cei câţiva întemeietori ai Legiunii – “Văcăreştenii” – au mers la A.C. Cuza, cerându-i să-i dezlege de jurămintele pe care le-au depus în cadrul Ligii Apărării Naţional-Creştine, precizându-i în scris: “Pe calea care mergeţi acum, noi nu vă putem urma, deoarece nu mai credem într-însa. A merge fără credinţă nu putem, deoarece, nouă, credinţa ne-a dat tot avântul în luptă”. A.C. Cuza i-a dezlegat de jurăminte şi i-a sfătuit să nu facă greşeli, deoarece “în politică, greşelile se plătesc scump”. Apoi, “Văcăreştenii”, deveniţi legionari, l-au vizitat pe Corneliu Şumuleanu, preşedintele LANC-Statutară, citindu-i o scrisoare în termeni similari.

Înfiinţarea Legiunii a trecut neobservată de opinia publică, iar presa nu a consemnat acest moment. Noua organizaţie nu a fost înscrisă la Tribunal, deoarece Codreanu considera că Legiunea Arhanghelul Mihail nu era un partid politic, ci o mişcare politică şi naţională, care nu se putea încadra în prevederile legale (program, statut, conducere aleasă). Membrii Legiunii îşi ziceau legionari, iar conducătorul lor – “născut, iar nu făcut” – era Corneliu Zelea Codreanu, numit “Căpitan”. În acel moment, Legiunea nu avea sediu şi nici resurse financiare. Cei câţiva aderenţi se adunau într-o cameră de la Căminul Studenţesc Creştin din Iaşi. Pe pereţii acesteia erau lipite fâşii de hârtie, pe care fuseseră scrise următoarele maxime: “Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”; “Feriţi-vă de pofta cărnii, care omoară sufletul”; “Nu alunga eroul din tine”; “Cine ştie să moară nu va fi rob niciodată”; “Aştept învierea patriei mele şi nimicirea cetelor de vânzători”.

Legiunea păşea în viaţa politică a României fără nici un program, deoarece – afirma Codreanu – “nu ne-am legat împreună cei ce cugetam la fel, ci acei ce simţeam la fel. Nu cei ce aveam acelaşi fel de a gândi, ci acei care aveam aceeaşi construcţie sufletească. Era un semnal că statuia unei alte zeităţi – Raţiunea – va fi sfărâmată”. El susţinea că “Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”, că “Piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul; nu programul politic”. În opinia sa, Legiunea Arhanghelul Mihail va fi “mai mult o şcoală şi o oaste decât un partid politic”. Din “şcoala legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou. Un uriaş în mijlocul istoriei noastre, ca să lupte şi să biruiască împotriva duşmanilor Patriei”.

Caracterul totalitar al Legiunii Arhanghelul Mihail rezultă din atitudinea sa politică, ostilă democraţiei, partidelor politice, parlamentului, votului universal, precum şi din modul de organizare şi conducere a acesteia.

Atacul principal a fost îndreptat împotriva sistemului democratic, întemeiat pe partidele politice. În opinia lui Codreanu, politicienii României ofereau programe atrăgătoare pentru a înşela alegătorii. În fapt, ei erau un factor distructiv, trăiau în lene şi petreceri scandaloase; ei aveau nevoie de bani pentru viaţa proprie, dar şi pentru a întreţine clientela politică, pentru a obţine voturi, pentru cumpărarea de conştiinţe. În acest scop, politicienii urmăreau să obţină guvernarea ţării, adică posibilitatea spolierii ei, să intre în cât mai multe consilii de administraţie ale întreprinderilor evreieşti, pentru a încasa tantieme şi jetoane, să facă afaceri scandaloase. Astfel, corupţia se întindea ca o pecingine peste ţară. Când statul nu le va mai putea da banii necesari, politicienii vor ceda bancherilor străini bogăţiile pământului şi, cu ele, independenţa naţională. “O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România, care nu vor munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării. Acesta este politicianismul. Jos, se va întinde: mizeria, dezolarea şi deznădejdea”.

O altă direcţie majoră de atac se îndrepta împotriva evreilor, asimilaţi cu comuniştii. În opinia legionarilor, evreii au invadat ţara, profitând de complicitatea politicienilor şi de spiritul tolerant al poporului român. Evreii nu produc nimic, ci numai exploatează şi urmăresc distrugerea statului român. Ei erau acuzaţi că lovesc în fibra poporului român, mai ales a ţăranului, prin cumpărarea produselor agricole la preţuri de nimic şi împânzirea satelor cu cârciumi, la care vând produse alcoolice falsificate; ei ocupă slujbele cele mai bine plătite, înlăturând pe funcţionarii români; ei au ajuns să copleşească, prin numărul lor, oraşele pentru a le deznaţionaliza; ei au invadat Universităţile, urmând să înlăture elita românească; ei sunt stăpânii presei din România; ei sunt proprietarii întreprinderilor industriale şi ai băncilor din ţară; îi cumpără pe politicieni, care adoptă legi şi iau măsuri dirijaţi din umbră de evrei.

Asemenea idei fuseseră propagate şi de A.C. Cuza timp de mai multe decenii, dar aderenţa lor în rândul populaţiei a fost slabă. Din acest punct de vedere. Legiunea Arhanghelul Mihail nu venea cu elemente noi, prin care să se impună în peisajul politic al României.

După eşecul în alegeri, Corneliu Zelea Codreanu şi-a concentrat atenţia spre organizarea Legiunii şi impunerea ei în viaţa politică a României. Problema şefiei nu se punea în nici un fel, deoarece – aşa cum scria Ion. I. Moţa – Legiunea Arhanghelul Mihail “are un şef, neales de nimeni, ci consimţit de cei ce, atraşi de o forţă tainică, au venit să se constituie sub conducerea şefului, celulele ordonate şi disciplinate ale organizaţiei. Acest şef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu”. Era una din caracteristicile esenţiale ale Legiunii, într-o vreme în care lupta pentru şefie constituia un obiectiv de bază în celelalte organizaţii politice, iar multe sciziuni şi confruntări au fost generate tocmai de această luptă.

La 1 august 1927, a apărut primul număr al gazetei Legiunii Arhanghelul Mihail, intitulată “Pământul strămoşesc”, care se tipărea la Orăştie, prin efortul părintelui Moţa. În primul număr erau publicate versurile lui George Coşbuc din poezia Decebal către popor: “Din Zei de-am fi coborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori,/ Dar nu-i tot una leu să mori/ Ori câine înlănţuit!/”. Gazeta a devenit un important mijloc de propagandă legionară. În octombrie 1927, “Pământul strămoşesc” avea 2586 de abonaţi, număr considerat de Codreanu ca un succes remarcabil.

Aderenţa la noua organizaţie a fost extrem de slabă. Horia Sima avea să scrie: ”Corneliu Codreanu nu putea să conteze decât pe indivizi izolaţi în oraşe şi sate. Asta era tot ce mai rămăsese din miile de tineri ce luptaseră în rândurile mişcării studenţeşti. Cea mai mare parte dintre ei, luaţi de curentul vieţii, se îndepărtaseră de politică; alţii stagnau încă în incertitudine. În condiţiile acestea sistemul anterior de organizare, întemeiat pe comitete judeţene, nu mai era valabil. Nu se puteau numi şefi de judeţ, acolo unde nu existau decât câteva elemente în fiecare judeţ. Corneliu Codreanu s-a văzut constrâns să adopte un alt sistem de organizare, ce reuneşte într-un ansamblu dinamic şi maleabil cele mai slabe efective existente. De aici necesitatea «cuibului»“. Acesta era alcătuit dintr-un număr de 3-13 oameni, sub comanda unui şef, care era numit de Căpitan. Corneliu Zelea Codreanu a stabilit că: fiecare membru al cuibului desfăşoară o activitate concretă; cuibul rezolvă problemele (de exemplu: săparea unei fântâni, repararea unui podeţ); cuibul este uşor transformabil, din unitate de muncă în unitate de luptă şi invers; creează un mare număr de cadre, deoarece oamenii se pot specializa în arta conducerii; localizează efectul unei trădări sau defecţiuni; este cel mai bun loc unde se poate face educaţie, toţi fiind prieteni, putându-şi destăinui necazurile, putând primi un sfat sau o pedeapsă. Cuibul trebuia să se conducă după şase “legi”: a disciplinei; a muncii; a tăcerii; a educaţiei; a ajutorului reciproc; a onoarei.

Legiunea a fost organizată pe patru secţiuni: de Tineret (Frăţiile de Cruce); de Protecţie; de Ajutor a Femeilor Române; Internaţională. Prima secţie cuprindea tinerii “care se prind cu noi fraţi ca să apere, să cureţe şi să dezrobească pământul nostru strămoşesc, crescând, muncind şi luptând în iubire de ţară, după principiile Legiunii”. Cel înscris avea următoarele obligaţii: să facă 5 abonamente la revista “Pământul strămoşesc”, pe termen de cel puţin 5 luni; să lucreze un sfert de oră pe zi pentru Legiune, sau să dea a 40-a parte din câştig; să boteze cinci copii în credinţa Legiunii, în termen de 5 luni; să-şi ajute fraţii din Legiune. Secţia de Protecţie era alcătuită din oameni maturi, care doreau “să susţină, să încurajeze şi să protejeze sforţările către o viaţă nouă, creştină, românească şi disciplinată, a tinerimii din Legiune”; membrii acestei secţii trebuiau să contribuie la ajutorul Legiunii (un sfert de oră pe zi sau a 40-a parte din câştig), să se ajute şi să se susţină reciproc “în toate întreprinderile şi împrejurările”. Secţia de Ajutor a Femeilor Române viza “restabilirea morală a societăţii româneşti”; mamele trebuiau să-şi crească copiii în credinţa creştină, contra “frivolităţii, a dezgolirii trupului, care dezonorează, urâţeşte şi dezgustă”, să combată “dansurile nesănătoase şi nemorale”, să lupte ca fetele de la ţară să nu mai ajungă servitoare la evrei. În Secţia Internaţională urmau să se grupeze toţi românii aflaţi în afara hotarelor ţării; scopul ei era de a “propovădui” adevărul despre invazia pământului românesc de către evrei, să adune calomniile debitate de evrei la adresa românilor, pentru a fi publicate şi cunoscute în ţară; să ţină legătura cu alte organizaţii similare din lume “în vederea rezolvării problemei jidoveşti”.

Legionarii aveau obligaţia să se conducă după patru “linii”: 1) credinţa în Dumnezeu, prin care considerau că se asigură “contactul cu morţii noştri şi ai neamului”; 2) încrederea în misiunea proprie – “o încredere nelimitată în steaua noastră şi a neamului”; 3) dragostea reciprocă – “ca şi cum am fi fost din aceeaşi familie şi ne-am fi cunoscut de mici copii”; 4) cântecul – ca formă de manifestare a stării lăuntrice; între cântece se numărau: Pe o stâncă neagră – care-l glorifica pe Ştefan cel Mare; Ca un glob de aur – închinat lui Mihai Viteazul; Cântecul lui Avram Iancu; Să sune iarăşi goarna – cântecul Şcolii Militare de Infanterie din 1917; Sculaţi Români – compus de Iustin Ilieşiu şi Istrati, care a fost proclamat Imnul Legiunii.

Legionarii trebuiau să fie mai întâi ei, “oameni noi”, “cu calităţi de erou”, un fel de prototip pentru românul de mâine, care “să frângă în două întreaga istorie şi să pună temeliile începutului unei alte istorii româneşti”. De aici, preocuparea pentru crearea unui mediu special, prin viaţa comună în cuib, în tabere de muncă, în organizaţia şi “familia legionară”, după care legionarul va fi “trimis” în mijlocul lumii: să trăiască, pentru a învăţa să fie corect; să lupte, pentru a se învăţa viteaz şi tare; să muncească, pentru a se învăţa muncitor, iubitor de toţi cei ce muncesc; să sufere, pentru a se oţeli; să se jertfească, pentru a se deprinde cu depăşirea propriei lui persoane, slujindu-şi neamul”. Unde se va duce, legionarul va crea un mediu de aceeaşi natură, va face alţi legionari şi lumea îl va urma; toţi la un loc vor constitui o oaste, o forţă, care va birui.

În Legiunea Arhanghelul Mihail s-au înscris câţiva foşti militanţi în LANC, precum inginerul Gheorghe Clime, avocatul Mile Lefter, inginerul Blănaru. De Legiune s-au apropiat gen. Macridescu şi prof. Ion Găvănescul. Dar, în general, aderenţa a fost foarte slabă. De aceea, Codreanu a decis: “Să mergem să cucerim România! Plecaţi în sate şi strigaţi: – S-a făcut o nouă organizaţie politică, înscrieţi-vă cu toţii într-însa”.

În ziua de 8 noiembrie 1927, a fost organizată, la Iaşi, festivitatea de depunere a primului legământ legionar. Solemnitatea a început prin amestecarea ţărânii aduse de la localităţi istorice: Turda, Războieni, Sarmizegetusa, Călugăreni, Podul Înalt, Suceava, Neamţ, Hotin, Soroca, Alba Iulia, Ţebea, Roşcani, Tg. Jiu, Oituz, Caşin, Prunaru, Turtucaia. Apoi, au fost umplute punguliţe făcute din piele şi legate cu şnur, pe care legionarii le-au primit cu ocazia jurământului pentru a le purta la piept. Primii care au depus jurământul au fost Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu, îmbrăcaţi în costume naţionale, purtând o zvastică mare în dreptul inimii.”

Sursa lucrării: Profesor Ioan Scurtu, POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA. Editura Mica Valahie, 2012

* Extras din studiile introductive la volumele apărute sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului cu titlul: Totalitarismul de dreapta în România. Origini, manifestări, evoluţie. Documente. 1919-1927, (Bucureşti, 1996) şi Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. II (1927-1931); vol. III (1931-1934); vol. IV (1934-1938); vol. V (1938-1940); vol. VI (1940-1941); vol. VII (1941-1943), publicate în anii 2000-2009.

Sursa Foto: Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, Vol IV

Sursa: activenews.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre Miscarea Legionara la categoria: Legionari.

Un adevar pe care Elita Mondiala nu doreste sa-l afli!

vt Manipulare

26 Iunie Sfintii zilei de astazi

vt Sfintii zilei

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).

David din TesalonicAcest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-şi poftele trupeşti cu cumpătarea şi cu curăţenia, s-a arătat ca un înger cu trup. De vreme ce făcându-şi cuib într-un sad de migdal, ca o pasăre ce cânta bine, bucura pe toţi cu cuvintele sale, iar gândul lui şi-l înălţa spre înălţime dumnezeiască. Drept aceea s-a îmbogăţit cu lucrarea minunilor, arătându-se stâlp luminos, care lumina pe toţi cu minunile, pentru că îngheţând de răceala frigului, şi fiind ars de arşiţa soarelui pe vremea secerişului, se afla nepătimind. Şi ca şi cum i-ar fi fost arse simţirile trupului, luând în mâinile sale jăratic de cărbuni şi stând înaintea împăratului şi tămâindu-l, nu-l ardea. Drept aceea spăimântând el toată firea omenească cu viaţa sa şi cu minunile, s-a mutat către Domnul, pe Care din pruncie îl dorise.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Goţiei.

Acesta a fost din ţara tavroschiţilor, şi a trăit pe vremea lui Constantin şi a lui Leon Isaurul, fiind dintr-un oraş ce se afla sub stăpânirea goţilor, al unui oarecare Leon şi Fotini. Fiind sfinţit din pruncie ca Ieremia proorocul şi ca marele Samuil, născut fiind din făgăduinţă, îndată a fost dăruit lui Dumnezeu. Şi când a ajuns la măsura vârstei celei duhovniceşti, şi trebuia să fie numit în scaunul arhieresc, a fost trimis de poporul său la arhiereul Iviriei, şi a luat de la acesta hirotonia; pentru că tot mai era eresul hulitorilor de icoane spre părţile greceşti. Iar după moartea lui Constantin şi a lui Leon se duse la Constantinopol, şi vorbind cu împărăteasa Irina pentru credinţa ortodoxă s-a întors iarăşi în ţara lui şi răbdând multe primejdii, că vrea să-l dea poporul lui la boierii lazilor, a fugit la Amastrida din Pont, şi s-a mutat către Domnul. Iar cinstitele moaşte i-au fost aduse cu o corabie la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli, şi au fost puse acolo, izvorând multe minuni din cinstitul său mormânt, pentru cei ce cu credinţă mergeau întru slava şi lauda lui Dumnezeu celui ce l-a mărit pe el.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antion, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie26.htm

Canadienii din Vancouver au inventat un nou pronume pentru gen incert. Biserica Presbiteana Americana va permite oficierea casatoriile persoanelor de acelasi sex.

vt Canada, Homosexualitate, Lesbiene, USA , , , , ,

Canadienii din Vancouver au inventat un nou pronume pentru gen incert.

Mai multe şcoli din oraşul canadian Vancouver au renunţat să folosească clasicele pronume personale „el” (he) şi „ea” (she), atunci când se referă la elevii transgen, adoptând un nou pronume – „xe” (pronunţat [zi:]), scrie presa internaţională.

Autorităţile locale însărcinate cu bunul mers al şcolilor din oraş au aprobat noua politică, ce permite ca, pentru elevii cu gen incert, să fie folosite pronumele „xe, xem şi xyr” (în loc de el/ea, lui/ei şi al lui/al ei). „Le luăm apărarea acestor copii şi facem şcolile mai sigure şi mai cuprinzătoare”, a declarat Mike Lombardi, membru al comisiei care a aprobat noua regulă, potrivit bbc.com. Pe lângă apelativul special dedicat, elevii a căror identitate de gen este diferită de sexul biologic vor avea posibilitatea să folosească oricare dintre toaletele fetelor sau băieţilor sau toaleta unisex, care va fi obligatorie în şcoli.

Părinţii care pun la îndoială utilitatea schimbărilor spun că elevii de 6 ani nu pot înţelege probleme de identitate de gen, că unii dintre ei nu se descurcă să folosească toaleta singuri, cu atât mai puţin să aleagă un anumit tip de toaletă care li se potriveşte. Mai mult, la o dezbatere anterioară, ce a avut loc în luna mai, unii părinţi au declarat că nu se ţine cont de părerea lor, a psihologilor sau a medicilor.

Biserica Presbiteana Americana va permite oficierea casatoriile persoanelor de acelasi sex.

Cel mai mare grup al Bisericilor Presbiteriene din Statele Unite ale Americii a aprobat, în urma unui vot la nivel central, o nouă regulă conform căreia preoţilor presbiterieni li se permite să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex. În cadrul aceleiaşi întâlniri s-a aprobat şi modificarea regulamentului general la Bisericii, în cadrul căruia căsătoria va fi definită ca „uniunea dintre două persoane”.

Măsura a trecut cu 371 de voturi pentru şi 238 împotrivă, la finele Adunării Generale anuale a Bisericii, care a durat o săptămână. Decizia urmează să fie discutată de grupurile regionale, care vor decide dacă aceasta se va aplica sau nu în regiunea pe care o coordonează, relatează bbc.com. Biserica Presbiteriană Americană, care are în prezent 1,8 milioane de membri, a pierdut în 2011 peste 400 de congregații, după ce a aprobat hirotonisirea persoanelor gay.

Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale în nouăsprezece state americane şi în districtul Columbia. Preotul Krystin Granberg de la Biserica Presbiteriană a New York-ului, unde căsătoriile gay sunt recunoscute, spune că primeşte tot timpul cereri de la prieteni și enoriași pentru a oficia nunţi între persoane de acelaşi sex. „Vor să se căsătorească în biserica pe care o iubesc”, a declarat ea în timpul dezbaterii de la finele Adunării Generale.

Alţi membri ai clerului au cerut însă consiliului general să întârzie aplicarea schimbărilor. „Ne amestecăm în ceva sfânt, ceva dat de Dumnezeu şi trebuie să ne asigurăm că orice schimbare este în acord cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum este prezentată ea de Scriptură”, a declarat Bill Norto, reprezentat al Bisericii Presbiteriene Cristo, care acoperă părţi din Arizona şi New Mexico.Schimbările vor intra în vigoare sâmbăta aceasta.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

Nici in Sodoma si Gomora nu se petreceau atatea spurcaciuni in fata Lui Dumnezeu cate se petrec in ziua de azi. Vremurile sfarsitului se apropie cu pasi repezi dragii mei, profetiile Sfintilor Parinti se indeplinesc una dupa alta. Intariti-va duhovniceste cat de mult posibil. Doamne ajuta!

Citit va rog si:

Eugen Giurgiu – Naturistul care a invins cancerul

vt Eugen Giurgiu, Sanatate ,

Un „maestru” al plantelor medicinale: Eugen Giurgiu

Un "maestru" al plantelor medicinale: Eugen Giurgiu

„Medicina naturala nu se rezuma doar la administrarea unor remedii, ci este un adevarat stil de viata, pe care bolnavul trebuie sa-l deprinda pentru a se vindeca.”

Domnul Eugen Giurgiu este unul din cei mai mari cercetatori in domeniul plantelor medicinale din Romania si din Europa. Este doctor in biochimie, inventator de noi medicamente, cadru universitar, un om care toata viata si-a impartit-o intre laborator, spital (unde a avut mii de pacienti) si catedra. De cativa ani a iesit la pensie, ceea ce l-a facut sa-si puna o intrebare care i-a adus mari nelinisti: „Cum voi mai putea ajuta oamenii?”. In scurta vreme a gasit si raspunsul: scriind. Scriind despre plante, despre vindecare, dand indicatii si recomandari terapeutice bolnavilor care au nevoie de ele. Asa am aflat si noi, de fapt, despre domnia sa, primind pe adresa redactiei scrisori extrem de bine documentate, in care raspundea celor care solicitau ajutorul la rubrica „Cititorii intreaba”. L-am invitat la un dialog, iar domnia sa a acceptat. Asa ca m-am deplasat pentru a-l intalni acolo unde locuieste, in inima Ardealului, la Alba-Iulia.
Interlocutorul meu pare desprins din alte vremuri, mai bune. Este subtirel, distins, imbracat sobru si elegant. Are o privire surprinzator de vioaie, usor ironica, care nu arata deloc cei saizeci de ani de mult impliniti. Ma intampina jovial, extrem de politicos (cum numai ardelenii stiu sa fie) si cu usoara stanjeneala a omului care este mai obisnuit cu studiul si cu cercetarea decat cu dialogurile cu reporterii despre munca lui. Este greu sa „sparg gheata” si sa realizez un interviu, pentru ca d-l doctor face parte din acea categorie a oamenilor de stiinta extrem de precauti, care evita orice raspuns frontal si orice declaratie spectaculoasa. Isi minimalizeaza meritele, imi intinde „capcane”, spunand ca nu este decat un simplu pensionar care nu merita prea multa atentie. Imi arata ca dovada cartea sa de vizita, pe care a inscriptionat, cu o fina autoironie: „Eugen Giurgiu”, iar dedesubt, acolo unde este de obicei trecuta profesia, a scris „pensionar”, si abia mai jos „dr. biochimist”. De fapt, sub autoironia si sub raspunsurile sale intentionat evazive, se ascunde rana unui om extrem de activ, cu o minte lucida si creativa, nevoit sa renunte la munca sa de o viata pentru a iesi la pensie. Undeva, dincolo de acest dialog formal pe care reusesc sa-l leg la inceput, se afla povestea sa, idealurile sale despre care nu vrea sa vorbeasca pentru ca probabil inca il dor. Evita multa vreme orice aprofundare referitoare la el, la viata sa profesionala, la pasiunea sa pentru plantele medicinale si pentru vindecare. Apoi, treptat, parca fara sa vrea, se insufleteste, iar franturi din povestea sa incep sa iasa la suprafata.

„Eram student sarac in Cluj, la biochimie, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer in faza avansata. Mai traieste si acum”

„Aveam douazeci de ani si eram un student sarac in Cluj, la Universitate, unde studiam biochimia. Viata mea nu era cu nimic mai buna sau mai rea decat a majoritatii colegilor mei, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer, in faza avansata. A fost imediat supusa unui tratament chirurgical dur, cu histerectomie totala si extirparea ambilor sani, dar boala tot evolua. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, mama s-a imbolnavit grav de hepatita, ficatul sau slabit ajungand in faza cirotica. Profesorul Chiricuta, care era atunci seful clinicii, un chirurg excelent, pe care l-am respectat foarte mult, a zis ca nu stie ce sa-i mai faca si a trimis-o la boli infectioase, pentru ca suferea acum si de hepatita. A ajuns la clinica pe care o conducea atunci o alta somitate, profesorul Albinni, dar si el a ridicat neputincios din umeri: pacienta era fara speranta. In vremea aceea, oamenii erau altfel, parca mai buni, mai inimosi ca acum. Student cum eram, m-au primit atunci toti marii medici care erau in Cluj, iar pe timpul acela fara doar si poate Clujul era capitala medicinii romanesti. Insa toti specialistii au ridicat din umeri si mi-au spus ca nu se mai poate face nimic. Unul dintre ei m-a luat intr-o zi deoparte si mi-a zis cu compasiune: „Giurgiulica, draga, esti student si nu ai bani, iar inmormantarea o sa te coste mult si n-o sa ai de unde. Semneaza tu, te rog, ca o iei acasa pe mama pe proprie raspundere, ca nu mai e nimic de facut, decat sa pastrezi banii, sa ai sa o ingropi”. Am semnat, ca nu aveam ce face.”
D-l Giurgiu lasa o pauza, ca si cum ar fi chemat mai clar amintirile, dupa care continua, savurand efectul: „Mama traieste si acum! Numai ca am o mare problema cu ea: nu mai vrea sa-si ia plantele pe care i le prepar, pentru ca are aproape nouazeci de ani si s-a cam saturat de viata. Cel mai tare o deranjeaza ca toate prietenele ei s-au dus, si numai ea, care trebuia sa moara de acum vreo cincizeci de ani, a ramas in viata, singura.”

Un

La pensie, dar tot in fata calculatorului 

Vreti sa spuneti ca s-a vindecat de cancer in faza terminala si de ciroza?

Domnul meu, sa stii ca de cancer nu te mai vindeci niciodata, este ca si cum ti s-ar amputa un deget si-ai astepta sa-ti creasca la loc – nu se poate! Insa, este perfect adevarat: poti trai cu cancerul si poti sa-ti vezi foarte bine de viata, fara suferinta, oricat de mult timp. Mama, de exemplu, traieste cu aceasta boala de aproape 50 de ani. A luat anumite plante, a mancat anumite alimente, a adoptat un mod de viata sanatos si organismul a rezistat bolii, care nu s-a mai putut dezvolta.
„Putini stiu ca reputatul medic si academician
I.C. Parhon descoperise sapte plante anticancerigene”

– Cu alte cuvinte, ati descoperit un tratament viabil pentru boala canceroasa?
– Cred ca este prea mult spus. Mai ales in asemenea boli complexe nu exista un panaceu, un tratament care sa se potriveasca la toti pacientii cu un anumit diagnostic. Insa, ce-i drept, atunci, in studentie, am avut cu mama primul meu succes terapeutic in boala canceroasa. Mi-aduc aminte ca atunci cand am ajuns acasa de la spital, mama era galbena la fata, fara vlaga, si se simtea tot mai rau. M-a intrebat ce medicamente trebuie sa ia dupa externare. Or, medicii, stiind ca nu mai au ce sa-i faca, nu-i prescrisesera nimic. Cum sa-i spun ca era condamnata la moarte, ca se terminase, atata timp cat mama era inca in viata si voia sa traiasca? M-am pus atunci pe studiu si am cautat in lumea plantelor leacuri pentru boala canceroasa. Si le-am gasit. Putini stiu, de pilda, ca reputatul medic si academician C.I. Parhon descoperise sapte plante contra cancerului. El a pornit de la observatia ca exista anumite specii de ierburi medicinale care nu se imbolnavesc niciodata de cancer (boala canceroasa afecteaza adesea si speciile vegetale – n.red.). Cum era posibil ca ele sa fie invulnerabile la tumori? Evident, doar secretand principii active sau combinatii de principii active care inhiba dezvoltarea celulelor anormale. Astfel, academicianul Parhon a conceput un ceai din sapte plante medicinale, plante care nu se imbolnavesc niciodata de cancer: busuiocul, menta, anasonul (seminte), valeriana, chimenul (seminte), levantica si nucul (frunze si coji). Din acest ceai, obtinut din plantele combinate in proportii egale, se beau doua – trei cani pe zi, in cure de foarte lunga durata. I-am dat acest preparat mamei mele, precum si alte leacuri pe care le-am descoperit pe parcurs si asa a reusit sa scape cu viata

– Care a fost reactia medicilor in fata acestui miracol? Pentru ca poate fi numit miracol.
– Daca s-ar fi intamplat in zilele noastre acest „miracol”, cum spuneti dvs., medicii ar fi spus ca asa ceva nu se poate, ca este o eroare de diagnostic la mijloc. La vremea aceea insa, cand un medic ca profesorul Chiricuta dadea un diagnostic, era sigur pe ceea ce spunea si la fel si ceilalti care au consultat-o pe mama. Asa ca specialistii au fost impresionati de rezultatele obtinute si am fost indemnat sa raman pe langa facultatea de medicina din Cluj si sa continui cercetarile despre plante, ceea ce am si facut. M-a sprijinit in acest demers si eminentul medic si profesor care a fost Iuliu Hatieganu. Domnia sa mi-a acordat un mare credit mie, ca om, dar mai ales terapiei cu plante. Desi a fost contemporan entuziasmului descoperirii celor mai puternice medicamente de sinteza, cum ar fi antibioticele, el era constient ca acestea sunt prea puternice si unilaterale ca actiune, pentru a fi prescrise in mod curent, in orice boala. Doctorul Hatieganu spunea ca „a administra antibiotice intr-o infectie banala este ca si cum ai vana cu tunul muste”. Abia in ultimul deceniu, cand au aparut atatea noi tulpini de bacterii rezistente la antibiotice, a fost recunoscut oficial acest adevar, pe care domnia sa il afirmase atat de plastic cu 40 de ani in urma. De aceea el, ca si alte minti deschise de la acea vreme, au sustinut cercetarile mele in domeniul plantelor medicinale, pentru ca realizau ca acesta era viitorul medicinii.

„In boala canceroasa, degeaba sunt folosite remedii vegetale anticancerigene, daca nu se fac cateva demersuri in ceea ce priveste dieta”

Continuă lectura →

25 Iunie Sfintii zilei de astazi

vt Sfintii zilei

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.

precuvioasa mucenita FevroniaAceastă fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: „Nu fugi, fiică”, ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o. Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.

Aceşti şapte fraţi mucenici au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceştia au trecut şi spre părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriţă, trecând sciţii Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian, a intrat la mare grijă şi mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, şi a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toţi. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia şi să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz şi ştia rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, şi se va putea lovi cu vrăjmaşul, şi-l va omorî. Orentie punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la război şi luptându-se cu Marot, l-a lovit cu suliţa de a trecut printr-însul, şi tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruinţa aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, şi să se îndulcească de cinstele cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preţ. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos şi el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei şapte fraţi ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiel şi Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie.

Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că aşa s-a fost dat porunca pentru dânsul, şi a ieşit de acolo sănătos prin arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi a fost îngropat acolo în douăzeci şi patru ale acestei luni.

Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, şi-au aflat şi ei sfârşitul acestei vieţi trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în ţara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea şi Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, şi făcând rugăciune şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, şi a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.

Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, şi de toată nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile celei ce fără sămânţă L-a născut pe Dânsul, asupra celor ce şi pe mare şi pe uscat înconjuraseră împărăteasa cetăţilor, şi care au fost daţi spre pierzare de tot şi stingere desăvârşită.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Muceniţe Leonida, Livia şi Evtropia, care s-au săvârşit: una adică prin foc, iar celelalte prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Simon, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Înaintemergătorului din muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi purtătorului de Duh Dometie, prietenul şi sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie şi egumenul aceleiaşi mănăstiri, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Cuvios Mucenic Procopie din Smirma, care s-a nevoit la anul 1811.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor Petru si Fevronia (sec. XIII).

Petru si FevroniaCneazul Petru a trait in tinutul Murom, ajungand domnitorul sau in 1203. La inceputul domniei sale s-a imbolnavit foarte rau. Unii dintre cei de la curte auzisera despre fiica unui prisacar ce era vestita pentru iscusinta de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o sa-l vindece pe cneazul suferind. Tanara Fevronia era foarte frumoasa si smerita.

Ingrijit de ea, tanarul cneaz si-a recapatat sanatatea. Ajungand a o cunoaste in tot acest rastimp, el s-a indragostit de fermecatoarea si inteleapta Fevronia. Desi nu era cneaghina, ci o fata de rand, cneazul a dorit sa se insoare cu ea, ceea ce s-a si intamplat.

Dar boierii nu se impacau cu gandul ca o femeie de rand sa ajunga cneaghina; simteau ca cneazul trebuia sa se fi insurat cu cineva din randurile lor. Au ajuns chiar sa-i ceara cneazului sa o lase. Cand cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tanara pereche a pornit la drum într-o barca. Cneazul era foarte mahnit de cele intamplate, dar sotia il imbarbata si il mangaia. Curand, multe nenorociri au cazut asupra cetatii Muromului, iar norodul socotea ca ele se datorau relei lor purtari fata de cneaz si sotia lui. Deci pocaindu-se, au cerut cneazului Petru si cneaghinei Fevronia sa vina inapoi.

Sfanta pereche s-a intors la Murom, daruindu-se facerilor de bine si milosteniei, lucrand mai ales intru folosul saracilor, lucru pentru care au fost foarte indragiti. La apropierea mortii, ei s-au tuns in cinul monahicesc, fiind cunoscuti si sub numele lor de calugari: David si Evfrosinia.

Ei s-au rugat sa moara in aceeasi zi si au cerut sa fie inmormantati in acelasi sicriu, doar cu o despartiture intre trupuri. Au murit in aceeasi zi: 25 iunie 1228 si au fost proslaviti de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiti ocrotitorii tinerilor casatoriti.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie25.htm

În 1931, un deputat român trage semnalul de alarmă împotriva francmasoneriei

vt Istorie, Masonerie , ,

Vă prezentăm o remarcabilă interpelare făcută de dr. Vasile Trifu în Parlamentul României în 1931. Medic urolog celebru şi membru al mai multor prestigioase organizaţii medicale internaţionale, Vasile Trifu era în 1931 deputat de Storojineţ (judeţ din Basarabia).

freemasons

Domnule Preşedinte,
Domnilor Deputaţi,

Înainte de a păşi în dezvoltarea acestei interpelări, vă rog din adâncul inimii, să binevoiţi a-mi permite să vă exprim sentimentele mele cele mai vii de gratitudine, pentru votul ce aţi avut amabilitatea şi curajul să-mi acordaţi, spre a putea încerca să expun în faţa d-voastră, distinşi reprezentanţi ai naţiunii, o problemă care, dacă nu este sigurul motiv al prezentării mele în faţa alegătorilor, este desigur pentru mine personal cel mai important.

Îndeplinindu-mi o datorie care înfruntă de luni de zile cele mai variate dificultăţi, dificultăţi care pe foarte mulţi i-ar fi oprit de mult în cale, am învăţat să-mi cunosc adversarii, să-i ocolesc sau să-i înlătur cu loialitate desăvârşită, fără măcar a încerca să le opun „ura” pe care dânşii o folosesc cu atâta tristă înverşunare.

Nu mă îndoiesc ci, dimpotrivă, sunt încredinţat că adversari şi dintre cei mai cumpliţi se găsesc astăzi aici, printre d-voastră sau chiar în tribune, unde deunăzi am observat prezenţa unui mare Hierofant, prea-onorabil licenţiat în Kabala, suveran, mare pontif şi mare inspector general inchizitor.

Pe toţi îi salut sincer, cavalereşte, aşa cum salutau odinioară, în vremurile barbare, aceia care înainte de a începe un atac în contra duşmanilor, găseau nimerit să-şi privească adversarul drept în ochi şi să-l salute cu cel mai larg gest de curtoazie.

D-le Preşedinte, d-lor deputaţi, am avut onoarea a face în faţa dvs. următoarele întrebări şi anunţări de interpelări:

Am onoarea de a interpela pe d-l ministru al armatei dacă are cunoştinţă de faptul că numeroşi ofiţeri activi aparţin societăţilor secrete ale francmasoneriei, care societăţi, prin mijloace oculte, urmărind o veche şi nedezminţită tradiţie, luptă pentru desfiinţarea instituţiei monarhice, a bisericii creştine şi a statului naţional.

Având în vedere că una şi aceeaşi persoană, angajată solemn în serviciul statului şi mai ales al armatei, nu poate servi în acelaşi timp şi unei organizaţii care slujeşte în taină în contra statului şi având lozinca „să spânzure pe ultimul rege cu maţele ultimului preot”…

M. Oltescu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne: D-le Preşedinte, aceasta este o nouă interpelare.

D-l dr. V. Trifu: …că, prin urmare, există o desăvârşită incompatibilitate între jurământul de credinţă faţă de Rege şi jurământul prestat ordinului secret şi subversiv al francmasonilor, care, în mod inadmisibil, servesc francmasoneria împotriva ţării şi a regelui?

În şedinţa din 11 iulie 1931 am întrebat:
„D-le Preşedinte, am onoarea a întreba pe d-l ministru al armatei ce rost are paza militară a clădirii din str. Câmpineanu nr. 45, unde de luni de zile, ziua şi noaptea, face de pază un pluton de ostaşi?”

În cazul că nu voi primi un răspuns satisfăcător, voi reveni asupra acestei întrebări cu ocazia dezvoltării interpelării asupra ofiţerilor francmasoni.

La 25 noiembrie am pus următoarea întrebare:
„Am onoarea a întreba pe d-l ministru de finanţe dacă asociaţiile francmasonice, de orice culoare, plătesc sau nu impozite: (1) pe venitul clădirii unde îşi au sediul; (2) ca societăţi ce au un buget şi încasează cotizaţii şi donaţii foarte însemnate; dacă plătesc, sub ce formă plătesc, sub ce nume; iar dacă nu plătesc, cum au înşelat statul şi l-au frustrat şi cum scapă de rigorile fiscalităţii, pe care le suferă orice cetăţean, chiar când este perfect onest…”

D-l A.C.Cuza: D-le Preşedinte, vă rog să evacuaţi sala de unii reprezentanţi ai aşa-zisei prese, care au intrat aici, unde nu au dreptul să stea. Este vorba de d-l Clarnet.

D-l dr. V. Trifu: D-le Preşedinte, d-lor deputaţi, o altă întrebare – aceea despre care vorbeşte d-l ministru – este următoarea:

Am onoarea a întreba pentru ce motive a dat d-l Cădere poruncă straşnică d-lui Vintilă Ionescu să ia măsuri de confiscare a „Buletinului Anti-Masonic”, de îndată ce această revistă ar reapare?

„Buletinul Anti-Masonic” nu a făcut decât să reveleze pur şi simplu câteva dintre uneltirile tainice ale societăţilor secrete, care, mai ales de câţiva ani, cu o înverşunare sălbatică acaparează pe toţi semidocţii şi îi proclamă valori, pe toţi rataţii şi îi proclamă oameni geniali, astfel ca prin ajutorul lor să dezorganizeze şi societatea românească şi statul român, după cum asociaţiile similare din străinătate zăpăcesc şi dezorganizează societăţile şi statele corespunzătoare.

„Buletinul Anti-Masonic” a arătat că societăţile secrete masonice, societăţi de gândire, de anumită gândire, dau concurs sectelor şi izbesc prin toate mijloacele în Biserica Română, stâlpul dintotdeauna al naţiunii române.

„Buletinul Anti-Masonic” a arătat că aceleaşi societăţi uneltesc împotriva armatei care, întotdeauna vitează şi cuminte, este acum invadată de intriganţi, ale căror maşinaţiuni ar putea avea un trist rezultat; împotriva şcolii, otrăvind-o cu ideea dăunătoare de pacifism perfid, educaţiune fizică falsificată şi culturi abracadabrante.

„Buletinul Anti-Masonic” a dovedit că francmasoneria dărâmă naţionalismul şi ideea de stat român naţional, pentru a înscăuna şi la noi „republica”, viitoarea provincie roabă a marii republici internaţionale francmasonice. Şi terminam: „Pentru că ţara şi mai ales dvs. trebuie să fiţi lămuriţi, am onoare a vă ruga respectuos să mi se îngăduie să dezvolt o interpelare în această gravă chestiune”.
D-lor deputaţi, care a fost intenţia mea? Am voit să vă semnalez existenţa unui al doilea stat, anume francmasoneria, pe care îl bănuiţi doar cei mai mulţi dintre dumneavoastră.

Şi fiincă pe mintea şi pe inima dumneavoastră se reazemă nădejdea şi încrederea ţării, mă cred dator a vă arăta, pe cât va fi posibil prea modestelor mele resurse, ce este francmasoneria şi, mai ales, care este rolul ei.

Mă bizui însă pe bunăvoinţa dumneavoastră, căci nu mă îndoiesc nici de patriotismul dvs., nici pe dorinţa dvs. de a dezlega problema dureroasă, tragică, ce vi se pune tuturor, anume aceea de a înţelege cauzele mizeriei în care se zbate o naţiune vitează, cuminte, harnică pentru a găsi o soluţie capabilă să curme o boală grea, cu o vastă şi variată simptomatologie, numită „criza actuală”.

Din întrebările ce mi-am permis să le pun, precum şi din felul în care s-a încercat să mi se zădărnicească această interpelare, dumneavoastră v-aţi şi putut convinge că francmasoneria este o instituţie care se bucură de drepturi excepţionale, aşa de mari, încât, în ţara unde am ajuns ca nimic şi nimeni să nu mai fie sfânt nimănui şi unde poţi înjura cum îţi vine la gură pe oricine, nu ai dreptul să te atingi măcar de francmasoni.

Am fost demult prevenit, dar am avut fericirea să primesc îndrumări, sfaturi şi îndemnuri, fără însă nici un fel de ajutor material, de la cele mai strălucite personalităţi ale naţiunii celei mai nobile dintre toate câte există pe întreaga suprafaţă a pământului: naţiunea franceză. Am stat neclintit numai pe front din 1916 până în 1918, am suferit şi am sângerat greu. Orice mi s-ar întâmpla, voi purta în adâncul fiinţei mele, până în mormânt, adânca satisfacţie că am avut cinstea inegalabilă să lupt şi să sufăr pentru Patria mea. Dar, d-lor, această satisfacţie se transformă în adevărată beţie sufletească la gândul că, luptând pentru Patria mea, m-am luptat în acelaşi timp pentru o altă patrie, a doua patrie a mea şi a dumneavoastră a tuturor, pe care nu o iubesc mai puţin, Franţa.

Imediat după ce am început lupta mea, aici, am primit nenumărate felicitări şi încurajări, dintre care vă rog să-mi permiteţi să vă semnalez câteva. Strălucitul critic francez Louis Bethleem, directorul revistei „Revue des Lectures”, îmi scrie: „Permiteţi-mi să vă exprim cele mai vii felicitări pentru frumoasa şi curajoasa iniţiativă, care va avea, sunt încredinţat, cel mai strălucit succes. Nu fără dificultăţi, fireşte, fiindcă asta este soarta tuturor străduinţelor nobile, dar dumneavoastră nu sunteţi omul care să daţi înapoi în faţa greutăţilor. Sunt fericit, cunoscând activitatea dumneavoastră, şi rog pe Dumnezeu să vă ajute mai departe”.

Sursa: facebook/Jos cu Masoneria Satanica

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre masonerie la categoria: Masonerie.

Illuminati si Vaticanul

vt Catolicism, Illuminati , , ,

Vaticanul

10299976_505631082896204_270544974850844846_n

La sfârşitul celui de al doilea război mondial, aproape toţi monarhii au fost înlăturaţi. O bună parte din planul Iluminaţilor a fost realizat. Care a fost situaţia bisericii catolice? Serviciul secret al Vaticanului a fost de secole Ordinul Iezuiţilor. Acest ordin a fost înfiinţat în anul 1534 de Ignatiu de Loyola care, ca şi ceilalţi trei şefi ai ordinului, a fost de origine evreiască.

Puterea acestor şefi ai Iezuiţilor era atât de mare, încât ei au fost numiţi „Papii negri”.

În timpul celui de al doilea război mondial, în Vatican s-au infiltrat şi alte loji masonice: OSS, MI6, Loja P2, care este cea mai mare lojă din Italia. În 1976 a fost un scandal public când s-a aflat că în loja P2 se află 121 de prelaţi ai Vaticanului ca: Jean Villot, Agostino Casaroli (ministru de externe al Vaticanului), Sebastiano Baggio, Ugo Poletti şi directorul băncii Vaticanului, Paul Marcinus. Dar în loc să fie trase la răspundere aceste persoane, mai întâi a fost asasinat Papa Paul I şi apoi a urmat persecuţia ziariştilor şi publiciştilor.

După cum am văzut, Iluminaţii susţin totdeauna amândouă părţile aflate într-un conflict sau război. Absolut clar s-a văzut acest lucru după al doilea război mondial: sprijinul dat organizaţiei CIA prin Allan Dulles, şi sprijinul faţă de SS, organizaţie secretă, cu şeful ei Gehlen.

Biserica catolică a transferat clandestin mulţi membri SS în Elveţia. Unii dintre ei s-au transformat în preoţi şi s-au împrăştiat în alte ţări ca Argentina, Paraguay sau SUA.

După război, Gehlen a primit însărcinarea să organizeze postul de radio „Europa Liberă”, care a vehiculat tot timpul minciuni în legătură cu „războiul rece”, pentru a camufla dorinţa de a înarma ambele părţi, din banii cetăţenilor, cu sudoarea muncii lor.

Din înarmarea vestului şi a estului, Iluminaţii au realizat profituri astronomice. După aceste pseudo-revoluţii „de catifea”, se pot arunca rachetele la gunoi. Cu aceşti bani nu era mai bine să se facă ceva pentru popor?

În sfârşit, o bună parte din membrii SS au fost preluaţi direct de CIA. Un alt membru clerical din „Comitetul celor 300” este Josef Retinger (Ratzinger), care era în strânsă legătură cu CIA. El se consulta cu Luigi Gedda, medicul Papei Pius VII, apoi al Papei Paul VI, şi lucrau mână în mână cu Oficiul Serviciilor Strategice al CIA. Retinger era în strânsă legătură şi cu prinţul Bernhard al Olandei, cu premierul italian, cu Sir Collin Grubbin (membru în serviciul secret britanic) şi cu directorul CIA, generalul Walter Bedell. Prinţul Bernhard era înainte de război membru SS şi avea o funcţie în concernul I.G. Farben. După căsătoria şi intrarea sa în casa regală a Olandei, a primit o funcţie la Shell Oil. Acest grup a fost sâmburele din care, în mai 1954, s-a constituit Organizaţia Bilderberg, în hotelul din Osterbeek, Olanda. Prinţul Bernhard a fost primul director al Organizaţiei Bilderberg. Un alt membru CIA cu mare influenţă în Vatican a fost cardinalul Spellman. Acesta a jucat un rol în răsturnarea democraţiei în Guatemala, în 1954, de către CIA.

papa masonerie

Spellman a fost acela care l-a adus pe preotul Paul Marcinus (crescut la periferia Chicago-ului), făcându-l cardinal şi şef al băncii Vaticanului. Sub conducerea lui, prin această bancă, s-au făcut cele mai criminale tranzacţii de bani şi acţiuni.

Cu Michelle Sindona (cunoscut mai târziu ca un escroc de talie mondială şi arestat în SUA), Roberto Calvi, şeful băncii Ambrosiana (mai târziu, găsit mort sub un pod din Londra) şi Licio Gelli, şeful lojii P2, s-au făcut cele mai spectaculoase afaceri, dar şi cele mai dubioase din istoria Vaticanului.

Banca Vaticanului a înlesnit scoaterea în străinătate a unor imense sume de devize din Italia, ruinând economia italiană.

În 1966, magazinul „Look” a publicat articolul „Rolul evreilor în schimbarea gândirii bisericii catolice”, în care sunt descrise detalii ale consultaţiilor secrete între loja evreiască B’nai B’rith şi cardinalul Bea care reprezenta Biserica Catolică.

Vaticanul este probabil cea mai bogată organizaţie din lume. Averea Vaticanului este administrată de Banca Rotschild.

Orice om politic îl vizitează pe Papă, fie el Bush sau Gorbaciov.

Dacă luăm în consideraţie evenimentele petrecute numai în ultimele trei decenii, observăm întâmplări demne de romane criminale. Asasinarea Papei Ioan al XXIII-lea: anunţul morţii lui a fost tipărit în ziarul masonic mexican „El informator”, din eroare, pe data de 3 iunie 1963, iar Papa a murit în seara zilei de 3 iunie 1963, la ora 19.49.

Asasinarea Papei Paul I, după numai 33 de zile de pontificat, constituie un alt fapt concludent. Acest papă a fost botezat de popor „Papa zâmbitor”, iar în timpul cât a fost patriarhul Veneţiei, oamenii l-au îndrăgit şi apreciat. El voia să transforme radical politica Vaticanului şi să facă ordine în finanţele Vaticanului. Acest om integru, incoruptibil, luptător pentru cei săraci, hotărât să lupte contra mafiei şi hotărât să facă reforme drastice, a fost asasinat.

Felul cum au reacţionat vârfurile din Vatican, nepermiterea unei autopsii, graba îmbălsămării şi înmormântării cadavrului, informaţiile false şi contradictorii au demascat evenimentul tragic.

Papa Ioan Paul al II-lea, alias Carol Voityla Katz, fostul papă, fost Iluminat şi membru al clubului Rotary. El a fost şeful lojii secrete „Opus Dei” şi guvernatorul clanului Rockefeller. El era de origine evreu şi pseudo-regentul „Noii biserici mondiale romano-iezuite”.

Misiunea sa a fost de a subordona biserica catolică religiei „mozaice”, de a recunoaşte „vina seculară” a catolicismului faţă de poporul mozaic, de a recunoaşte participarea religiei creştine la holocaust şi de a slăbi biserica ortodoxă, propunând ortodocşilor „unirea credinţelor creştine”. El este pregătitor unei „One World Religion” (religii mondiale). În cuvântarea sa din 15 noiembrie 1982, într-o audienţă generală, cu ocazia morţii preşedintelui libanez Gemayel, a spus următoarele:

«Ierusalimul, oraşul Domnului, poate deveni şi un oraş al oamenilor – „City of man”». Această denumire este întrebuinţată de Iluminaţi când spun „guvern mondial” sau “dictatură mondială”.

În 18 aprilie 1983, a fost primită în audienţă papală întreaga „Comisie trilaterală”, înfiinţată de Zbigniew Brzezinski şi Rockefeller. Aici a fost criticat mersul prea încet al făuririi „Noii Ordini Mondiale”. Ne putem imagina că această întâlnire între Papă şi o asemenea Comisie nu s-a rezumat la consumarea împreună a unei ceşti de cafea.

Sursa: facebook/Jos cu Masoneria Satanica

Cititi va rog si alte subiecte similare la categoria: Catolicism.