Istorie de un miliard de euro, în stradă. Clădirea Muzeului Literaturii Române trebuie evacuată până pe 15 iunie

Din pacate zilele acestea asistam la o alta mare nenorocire datorata incompetentei si nepasarii liderilor care au condus aceasta tara de la revolutie incoace. 

Dupa ce multe alte cladiri istorice au ajuns pe mana diferitilor asa zisi mostenitori, care in timp ori au marit chiriile la preturi exorbitante sau le-au vandut tiganilor, cladiri in care se desfasurau diferite activitati, unele fiind spitale, altele centre de cultura sau altele muzee, iata ce putem afla din articolul: Istorie de un miliard de euro, în stradă. Clădirea Muzeului Literaturii Române trebuie evacuată până pe 15 iunie

Opere semnate de Eminescu, Creangă sau Caragiale ar putea ajunge în stradă, alaturi de alte peste 300.000 de manuscrise şi cărţi vechi, mai vechi de 500 de ani. O bibliotecă ce valorează un miliard de euro. Clădirea Muzeului Literaturii Române a fost retrocedată, iar proprietarul, supărat că nu a primit 1 leu chirie de 12 ani, cere evacuarea în două săptămâni. Ar accepta o amânare doar dacă primeşte un milion de euro, dar primăria nu este de acord.

muzeul literaturii romane

Pentru ca manuscrisele rare să nu ajungă în stradă, primarul a propus consilierilor municipali să aprobe de urgenţă alocarea unor bani cu care să fie închiriat alt spaţiu. Aleşii locali au refuzat însă. Managerul Muzeului Literaturii Române este îngrozit.

Avem peste 300.000 de obiecte muzeale care conţin manuscrise de la începuturile literaturii române până în ziua de azi. 95 la sută dintre ele unicate”, spune Ioan Cristescu, managerul Muzeului Literaturii Române.

Clădirea muzeului a fost retrocedată în 2002, iar proprietarul, supărat pentru că nu a primit un leu chirie de atunci, vrea să evacueze chiriaşii pe 15 iunie. Şi cere un milion de euro despăgubiri, în instanţă.

Să achite măcar 3 ani din cei 12 ani de folosinţă gratuită. Oferta a fost făcută încă din luna martie a acestui an şi nu am primit niciun fel de răspuns”, declară Iulian Bogdan Năstase, avocatul proprietarului.

Primăria Capitalei ar achita practic 30.000 de euro pentru fiecare lună începând cu 2011. În schimb, ar primi o păsuire de cel puţin jumătate de an, timp în care ar putea să găsească alt spaţiu pentru manuscrise. Cu condiţia să primească peste o jumătate de milion de euro de la municipalitate, ca să închirieze o altă clădire. Consilierii locali nici nu vor să audă însă.

„Am refuzat 30.000 și dăm 255.000 de euro pentru chirie? Și mai dăm încă 255.000 pentru a muta și a păstra în siguranță”, spune Cornel Pieptea, consilier municipal PNL.

E o situaţie de securitate naţională. S-au tăiat deja gazele. E o ameninţare şi de tăiere a apei. Am ajunge de râsul Europei, nu numai al ţării”, afirmă Ioan Cristescu.

Alte subiecte despre ce se mai intampla cu tara noastra draga, puteti citi la categoria: DISTRUGEREA ROMANIEI

Reclame

De ce a continuat România lupta dincolo de Nistru? Răspunsul lui Ion Antonescu

maresalul-antonescu-la-cernauti

Ion Antonescu, Scrisoare de răspuns adresată lui Constantin I.C. Brătianu (29 octombrie 1942)

Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri. Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu.

Constantin I.C. Brătianu
Constantin I.C. Brătianu

Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când D-l Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?! Uitaţi, Domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari. În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

România pe care a preluat-o Antonescu
România pe care a preluat-o Antonescu

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940. Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat,în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul Domn Maniu şi vă reamintiţi: Cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi

Iuliu Maniu
Iuliu Maniu

Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, Domnule Brătianu, că, împreună cu D-l Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: “incapacitate”; “tâlhărie”; “falsificări” şi “furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; “demisii în alb”; “bătăi şi omoruri”; “călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; “traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; “scandalurile cu contingentările” cu “grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum “aţi profitat de ea”; risipa avutului public; ”concesionările oneroase ale bunurilor statului”; “demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor dumneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.

România în mai 1942
România în mai 1942

Continuă lectura

Părintele Moise Aghioritul a trecut la Domnul

După o îndelungată perioadă de suferință, Monahul Moise Aghioritul a plecat ieri, 1 iunie, în Împărăția lui Dumnezeu. Cunoscut ca un adevărat mărturisitor al acestor vremuri, din 62 de ani, părintele a petrecut nu mai puțin de 35 în Sfântul Munte. 

 După o îndelungată perioadă de suferință, Monahul Moise Aghioritul a plecat ieri, 1 iunie, în Împărăția lui Dumnezeu. Cunoscut ca un adevărat mărturisitor al acestor vremuri, din 62 de ani, părintele a petrecut nu mai puțin de 35 în Sfântul Munte. În ultimii 25 de ani, a fost stareţul chiliei Sfântului Ioan Hrisostom, chilie care ține de Schitul Sfântului Pantelimon al Mănăstirii Cutlumuş.

Este considerat cel mai prolific scriitor aghiorit contemporan. Pe lângă aghiografie (vieţile sfinţilor), a mai dedicat timp prețios poeziei, criticii şi scrisului, în general. Este autorul a 52 de cărţi şi a peste o mie de articole, multe dintre ele traduse în diferite limbi și inclusiv în limba română. La invitația mitropoliilor, a universităților și a diverselor organizații din Grecia și din străinătate, Moise Aghioritul a susţinut numeroase conferinţe. A fost referent în cadrul a peste 80 de congrese. A fost, de asemenea, secretar-şef al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte și redactor-şef al periodicului aghiorit Protaton.

Cititi va rog si un interviu cu Parintele Moise Aghioritul:

K.I.: Părinte Moise, se spune, şi este cunoscut din experienţa Bisericii, faptul că durerea este cel mai bun pedagog. În calitate de scriitor, v-aţi axat pe capitolul durerii (cu toţii suferim în lumea aceasta căzută în care ne aflăm, din cauza neascultării primilor oameni faţă de Dumnezeu şi din cauza lipsei lui Dumnezeu din viaţa noastră). Pentru că v-a preocupat acest important capitol al vieţii omului, aş vrea să vedem cum abordează părinţii subiectul suferinţei.
M.M.: Aşa cum aţi spus, durerea este rezultatul neascultării primului om şi al căderii sale, ce a atras după sine alungarea din Paradis. Omul a fost zidit nemuritor, sănătos, necunoscător al durerii, al stricăciunii şi al suferinţei, dar pentru că a încălcat prima poruncă a lui Dumnezeu, consecinţa neascultării sale, a folosirii greşite a libertăţi de care dispunea a fost aceea că durerea a intrat în viaţa sa. Durerea nu este o răzbunare a lui Dumnezeu faţă de om, pentru că Dumnezeu nu pedepseşte niciodată. El săvârşeşte numai binele. Durerea a fost consecinţa firească a nesupunerii primului om. Ea avea rolul de a-l ajuta pe om să-şi revină, să se ajute pe sine, să se smerească şi încet-încet să regăsească Paradisul pierdut. Dar pentru că omul, în ciuda durerii profunde, a necazurilor, a sclaviei şi a nenorocirilor din viaţa sa, nu s-a smerit suficient de mult, Însuşi Dumnezeu a fost nevoit să Se smerească şi, prin durerea Sa, să vindece durerea noastră, prin jertfa Sa de peCruce, să răstignească durerea şi patimile noastre.
Sensul durerii este redat foarte frumos de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care spune că plăcerea iraţională a avut ca rezultat durerea, iar acum este nevoie de un alt fel de durere pentru a ajunge la plăcerea adevărată. Plăcerea iraţională este fiecare formă a păcatului. În urma păcatului, omul suferă şi este lipsit de har şi de bucurie. Şi pentru ca acest rău să fie îndreptat, Dumnezeu îngăduie o durere mai mult sau mai puţin intensă, mai scurtă sau mai îndelungată, care este un instrument chirurgical ce scoate afară patimile, îl îndepărtează pe om de păcat şi îl apropie de Dumnezeu, unde este adevărata plăcere, adică fericirea sfinţilor, binecuvântare care se dă la întâlnirea noastră cu Dumnezeul cel viu.

K.I.: Aşadar, cu cât este mai grea crucea pe care o ridicăm, cu atât mai mare este şi sfinţenia pe care o dobândim. În acelaşi timp, Învierea presupune practic crucea. Cu alte cuvinte, pentru a ajunge la fericirea despre care vorbiţi, omul trebuie mai întâi să treacă prin răstignire, alături de Hristos.
M.M.: Cu adevărat, aşa este. În Ortodoxie, lucrurile nu sunt neclare şi aproximative, ci sunt foarte bine trasate şi precizate. Există o etapă premergătoare, o etapă a pregătirii şi o etapă a rezultatelor. Durerea pe care omul o primeşte cu voia sa şi prin libera sa alegere, prin nevoinţele ascetice – nu că am fi masochişti şi am dori durerea în mod bolnăvicios –, este ca un doctor tămăduitor al suferinţelor noastre. Asumându-ne nevoinţele ascetice, ne punem viaţa pe un făgaş normal, ne îndreptăm comportamentul şi ne curăţim de patimile murdare. Această atitudine a omului nu are rolul de a-L linişti pe Dumnezeu, pentru că El nu are nevoie de pocăinţa noastră, nici de priveghere, nici de posturi, nici ca noi să suferim, ci, procedând astfel, ne ajutăm pe noi înşine. Ca să mă exprim mai simplu, dacă o să mănânc mult, atunci o să dorm mult şi o să vorbesc mult. Un compromis atrage altul după sine. Nu că nu pot mânca, dormi sau sta la discuţii, dar le înfrânez cu plăcere, pentru că astfel, îmi sporesc starea de trezvie. Durerea nevoinţei duce la o stare de linişte, de limpezime, de acalmie, de speranţă şi de putere de rezistenţă. Atunci când omul nu-şi asumă acest fel de asceză sau atunci când ea nu joacă în viaţa lui un rol principal, Dumnezeu mai îngăduie să fie supărat de vreo boală, vreo calomnie, vreo acuzaţie sau greutate, toate acestea din dragoste, pentru că este părinte iubitor şi nu vrea să-i chinuiască pe oameni, ci numai să-i ajute, pentru ca, prin greutăţi, să se ridice acolo unde ar fi ajuns dacă şi-ar fi asumat asceza. Iar dacă omul este bun, se foloseşte de greutăţi ca să se cunoască pe sine, să-şi cunoască posibilităţile. Unul ca acesta îi va mulţumi lui Dumnezeu şi va îndura suferinţa, greutăţile şi bolile fără să cârtească.

Continuă lectura