7 Iunie Sfintii zilei de astazi

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Teodot, episcopul Ancirei.

Sfântul Teodot a trăit în Ancira Galatei în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305), şi a fost pârât către mai-marele Teotechi, că a scos trupurile sfintelor fecioare aruncate în iezer şi că le-a îngropat, pentru care pricina, a fost adus către dânsul. Dar fiindcă a zis cu îndrăzneală, că deşi este prost şi smerit, însă pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos, este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii, a fost bătut cumplit, şi mult chinuit, iar la sfârşit i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Zinaida, făcătoarea de minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei Esia şi Sosana, ucenicele lui Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina, Sicilia), a căror pomenire se săvârşeşte în sfânta lor mărturisire, întru ale lui Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Licarion, care prin sabie s-a săvârşit.

Acesta era din Egipt, din cetatea Ermu, şi pentru credinţa în Hristos fiind adus la cercetare şi silit să se lepede de Hristos, şi neplecându-se, a fost pus într-o închisoare întunecoasă şi cu rău miros. Iar după câteva zile fiind scos, a fost bătut cu toiege de fier şi chinuit în multe chipuri. După această a fost silit să bea ierburi otrăvitoare, dar după ce le-a băut rămânând nevătămat, a atras la credinţa lui Hristos pe cel ce l-a adăpat cu otravă, căruia i s-a tăiat capul. Iar sfântul după ce a fost iarăşi chinuit şi-a primit moartea prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Tarasie şi Ioan, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Ştefan, care cu pace s-a săvârşit.

AntimTot în această zi, pomenirea Preacuviosului Antim, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Sevastiana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Potamiani, care în cazan cu smoală s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Daniel cel de la Schit (Sketis), în Egipt.

Viaţa sfântului Daniel după Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonopotras (Muntele Athos):

Sunt cunoscuţi doi sfinţi purtând acest nume. Primul era ucenic al Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) si fu el insusi invatator al multor monahi. Când barbarii au atacat Schitul, in 407, fratii ii propusera sa fuga impreuna cu ei. Avva Daniel raspunse : „Daca Dumnezeu nu are grija de mine, de ce as mai trai ?” Trecu printre trupele barbare fara sa fie bagat in seama si isi spuse : „Iata ca Dumnezeu s-a ingrijit de tine. Fa deci si tu ce e omeneste si fugi impreuna cu Parintii”. Printre altele mai spunea : „Trupul o duce mai bine pe masura ce sufletul se slabeste iar sufletul o duce mai bine pe masura ce trupul se slabeste” (a se vedea Zicerile / apoftegmele lui avva Daniel din Patericul Egiptean). Dupa ce a trait timp de patruzeci de ani in pustiul Skitului, adormi in pace in jurul anului 420.

Cel de-al doilea Avva Daniel a trait in secolul al saselea. Devenise monah la Skit inca din copilarie. In timpul unei expeditii de-a lor, niste barbari il luara cu ei si ramase prizonier timp de doi ani. Rascumparat de un crestin evlavios, fu prins din nou de barbari pentru sase luni, dar reusi sa scape. Facut prizonier pentru a treia oara, profita de faptul ca paznicul lui era ocupat sa-si faca nevoile si ii arunca o piatra, care il omori iar el scapa. Când marturisi aceasta Arhiepiscopului Timotei din Alexandria, acesta ii spuse ca Dumnezeu ar fi putut sa il elibereze ca si in celelalte dati, dar nu il acuza de ucidere. Neaflându-si constiinta in pace, Daniel merse sa ceara sfat la episcopul Romei, la Patriarhii din Constantinopol si de la Ierusalim, si la Arhiepiscopul din Efes, care ii spusera cu totii acelasi lucru. Cu toate acestea, el continua sa se considere vinovat si se duse sa se predea tribunalului cerând sa fie condamnat la moarte pentru ucidere ca sa scape de pedeapsa vesnica. Dupa treizeci de zile de inchisoare, fu adus la guvernatorul Alexandriei si dupa ce l-a ascultat, acesta il lasa liber cerându-i sa se roage pentru el. Avva Daniel se intoarse la Schit dar isi lua drept canon sa ingrijeasca de un lepros, in chilia sa, pâna la sfârsitul vietii, pentru a-si ispasi pacatul.

Deveni atât de renumit pentru virtutile sale incât fu numit Igumen al centrului monastic din Schit si era cinstit in tot Egiptul ca un „nou Avraam si gazduitorul lui Hristos”. El ii conduse pe calea desavârsirii pe Sfânta Anastasia Patriciana, care traia sub chipul unui eunuc la oarece distanta de Schit (cf. 10 martie), pe Sfântul Evloghie primitorul de straini (cf. 27 aprilie) precum si Sfintii Andronic si Atanasia (cf. 9 octombrie). Era neîntrecut in a gasi pe Sfintii ascunsi, ca Marcu nebunul din Alexandria sau monahia din Manastirea Hermopolis, care se prefacea a fi alcoolica pentru a atrage dispretul celorlalti, Sfânta Tomaida, Mucenita a curatiei trupesti (cf. 14 aprilie) si Avva Dula.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie07.htm

Publicitate

Scrisoare de protest contra folosirii numelui orașului București pentru manifestările „minorităților sexuale”

antirainbow

Stimate domnule Primar General,

Asistăm cu surprindere şi tristeţe la uzurparea, de către agenții de lobby ai „minorităților sexuale”, a numelui capitalei Românei, București.

Față de anii trecuți, când cei în cauză își organizau manifestările sub denumirea onestă de „Gay Fest” (adică festivalul homosexualilor), anul acesta vom avea un „Bucharest Pride”! Adică, în opinia organizatorilor, un soi de festival al mândriei bucureștene!

Ca locuitori ai Bucureștiului și cetățeni ai României, vă asigurăm că nu ne simțim deloc mândri de astfel de asociere. Desigur, nu avem nimic împotriva exercitării dreptului la viață privată al nimănui; nu găsim însă nimic „privat” în a implica numele celui mai mare oraș al țării într-un astfel de eveniment.

Ne permitem să vă reamintim că pe stema municipiului București figurează icoana unui sfânt al Bisericii Ortodoxe – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care este și patronul spiritual al acestui oraș.

Cum poate fi asociat acesta cu un marș al lipsei de rușine? Sau cu declamarea de povești cu „familii” în care există „doi tați” și „două mame”? Sunt două evenimente care vor avea loc în spațiul public, în timpul Bucharest Pride. Cunoașteți pe cineva născut din doi bărbați sau din două femei? Noi nu!

Românii, ca oricare alt popor din Europa sau din lume, nu sunt definiți prin comportamentul lor sexual, ci prin setul de valori la care aderă. Ceea ce se promovează prin manifestări de tipul „Bucharest Pride” este incompatibil nu doar cu valorile creștinismului majoritar în România, ci și cu ale bunului simț minimal – însușire ce lipsește cu desăvâșire agenților de lobby homosexual.

De aceea, în numele tuturor cetăţenilor creștini, vă adresăm îndemnul de a vă delimita public de această asociere. Luați, vă rugăm, domnule Primar General, o poziție clară împotriva încercării „minorităților sexuale” de a induce în rândul cetățenilor majoritari ideea că „Bucharest Pride” este o manifestare a tuturor bucureștenilor.

Sursa: buciumul.ro

Cititi va rog si: 

Vaccinul antigripal contine mercur de 25000 de ori peste doza admisa!

Testele efectuate de catre un laborator de analize din SUA au relevat faptul ca vaccinurile antigripale contin o doza de 25.000 de ori mai mare decat limita de mercura admisa in apa, ne informeaza glasul-moldovei.

copil3

Laboratorul de medicina legala si alimentara Natural News Forensic Food Lab a sesizat in urma testelor rezultate socante conform carora in vaccinul antigripal se gaseste o contaminare cu mercur estimata la 51 de parti per milion, sau de 25.000 de ori mai mare decat nivelul maxim de contaminare cu mercur anorganic in apa potabila.

Nivelul de mercur este atat de mare incat in vaccinul antigripal incat il depaseste pana si pe cel de la anumite specii de peste oceanic recunoscute pentru nivelele ridicate de contaminare cu mercur.

De fapt concentratia de mercur gasita in vaccinul antigripal este de vro 100 de ori mai mare decat cel mai inalt nivel de contaminare cu mercur constatat vreodata la pestele oceanic.

Daca stam sa ne gandim ca vaccinurile ne sunt introduse direct in fluxul sanguin, asta le face de multe ori mai periculoase si decat faptul ca le-am introuce pe cale orala, ingerandu-le de exemplu prin alimentatie cu peste contaminat.

Putina lume stie ca pe cale orala nivelul de mercur din organism poate fi combatut prin consumul de alimente simple cum ar fi caspsunile sau untul de arahide, despre care se stie ca aborb aproape 90% din mercurul ingerat. Ori introdus direct in organism, mercurul ataca diferite organe vitale si provoaca aparitia a diverse boli grave.

Medicii si farmacistii continua sa minta cu privire la mercurul din vaccinuri, ori din necunoastere si incompetenta, ori din rea vointa. Oricine pretinde ca mercurul a fost eliminat din toate vaccinurile este fie total ignorant sau minte intentionat. Și oricine care ar permite cu bună știință să fie injectat cu mercur trebuie sa stie ca se expune unor pericole precum leziuni ale creierului, care duc in timp la boli psihice, bine cunoscute a fi cauzate de mercur.

Cititi va rog si: 

Un chimist relateaza adevarul despre fabricarea medicamentelor

Despre faptul ca 9/11 Septembrie a fost treaba facuta de americani e clar, dar e posibil ca cele doua avioane sa nu fi lovit deloc cladirile?

Priviti atenti aceste imagini! Ceea ce prezinta omul in acest videoclip pare foarte logic. Adica ne este prezentat al doilea avion care loveste turnurile, iar in spate, in plan indepartat e o alta cladire pe care avionul o traveseaza prin spate, ceea ce este imposibil.
 

Imaginile nu sunt ale unui amator, sunt imaginile preluate de pe CNN, dupa cum puteti vedea si in acest video:

Pentru mai multe detalii despre eveniment si pentru a intelege mai bine ceea ce s-a vrut cu evenimentul 9/11 Septembrie, urmariti va rog si postarile de mai jos:

Urmariti va rog si:

Interviul Integral cu Aaron Russo