În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini.
Acest sfânt era roman de neam şi rudenie a marelui Constantin. Dăruindu-şi averea ce-i rămăsese de la părinţi la săraci, s-a dus la Constantinopol şi aflând sfintele case de rugăciune, şi cucerindu-se în ele cu cuviinţa, se bucura petrecând sihăstreşte, şi se desfăta întru dumnezeieştile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Şi era el liman de mântuire săracilor şi celor ce aveau nevoie de ajutor. Şi având ştiinţa şi de meşteşugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit. Din pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de vrednicia omului şi smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare şi vestită casă, a făcut şi casă de oaspeţi şi pe sfântul acesta l-a făcut schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine şi cu plăcere dumnezeiască petrecând şi făcându-se multora pricina mântuirii, şi pornind pe mulţi spre râvna şi urmarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaşte au fost mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tămăduiri, întru slava şi lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anect.
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Urvan guvernatorul Cezareei din Capadocia. Şi pentru că învăţa pe creştini şi-i sfătuia să nu se înfricoşeze de chinuri, ci mai vârtos să se îmbărbăteze pentru adevăr şi să moară pentru dreapta credinţă, a fost pârât la guvernator şi prins. Şi întâi a fost băgat în temniţă; apoi fiind adus înaintea guvernatorului a fost silit să jertfească la idoli, pe care el i-a doborât jos prin rugăciune; drept aceea a fost întins de patru inşi şi bătut cu toiege de zece ostaşi. Apoi a fost spânzurat de un lemn. Şi-i tăiară degetele mâinilor şi ale picioarelor, şi a fost strujit cu unghii de fier peste tot trupul. Dar biruind chinurile şi prin arătarea dumnezeiescului înger rămânând sănătos, a fost în repetate rânduri şi în felurite chipuri supus la cele mai grele chinuri. Văzând puterea cu care răbda chinurile şi seninătatea cu care le aştepta, mulţi din cei de faţă mergând către dânsul, se botezau şi se vindecau de bolile ce aveau. Însă pentru acestea, cei ce se botezaseră au fost ucişi prin tăierea capului, iar sfântul a fost supus din nou la chinuri cumplite. Iar pe urmă scoţându-i două fâşii de piele de pe spinare din grumazi până în călcâie, sfântul a luat una şi a azvârlit-o în obrazul judecătorului, pentru care i s-a tăiat capul, întru slava şi lauda adevăratului Hristos şi Dumnezeului nostru.
Tot în această zi, povestirea lui Sinesie, episcopul Cireneim, despre un oarecare filozof Evagrie şi despre trei sute de litre de aur.
În Alexandria pe vremea lui Teofil, episcopul acelei cetăţi, Sinesie, episcop al Cirenei, bărbat şi filozof, şi iubitor de străini, cunoscând pe un oarecare Evagrie, filozof şi acela, dar nu iubitor de străini, grec însă cu credinţă şi foarte pornit spre închinăciunea la idoli, fiind amândoi ucenici la şcoală şi împrietenindu-se, nu contenea Sinesie a-l sfătui, şi în tot chipul a încercat ca să-l aducă pe acela spre cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi în sfârşit târziu oarecând l-a plecat pe el să se facă creştin, şi botezându-l cu toată casă sa, îi vorbea lui despre judecata şi ce va să fie şi despre răsplătire, şi despre iubirea de săraci şi milostenie, căci Evagrie avea multă avere şi nu puţin aur; era însă învârtoşat şi atât de nemilostiv, încât mult s-a ostenit episcopul în toate chipurile ca să moaie învârtoşarea lui şi să-l aducă la îndurare, şi nicicum putând, în sfârşit l-a plecat ca să împartă aurul la săraci pentru ca să-l ia pe acesta de la Hristos însutit, precum îi spunea episcopul. Dar mai întâi acela a zis către episcop:
„Eu mă aflu cu totul neputincios ca să împart cu mâinile mele acest aur la săraci după învăţătura ta, însă tu dacă crezi că-mi spui adevărul, primeşte trei sute litre de aur şi, dându-mi mie dovada cu mâna ta de plata lor, împarte precum voieşti, şi aşa cu adevărat, voi cunoaşte că-mi va plăti precum tu zici”; şi plecându-se episcopul la aceasta şi împărţind aurul, Evagrie a luat dovada scrisă de mâna episcopului, şi o avea în păstrare. Deci mai trăind după aceasta câţiva ani şi căzând într-o oarecare boală, aproape de darea sufletului fiind, a poruncit fiilor săi ca, atunci când îl vor îngropa, să-i pună în mâini dovada scrisă de episcop şi apoi să-l acopere cu piatra de deasupra mormântului. Deci luând fiii săi dovada, au făcut precum li s-a poruncit, şi după a treia zi de la îngroparea lui s-a arătat Evagrie episcopului Sinesie, zicându-i: „Vino, Prea Sfinte Episcope, la mormântul meu, şi primeşte-ţi dovada scrisă de mâna ta, căci eu mi-am primit datoria de la Hristos, după făgăduinţa ta, şi nu mai am cu tine nici o socoteală; iar spre a ta deplină încredinţare, cu însăşi mâna mea am iscălit de primire pe dovada ce mi-ai dat”, căci nu ştia episcopul că împreună cu Evagrie fusese îngropată şi dovada dată de el. Făcându-se ziuă, a chemat episcopul pe fiii lui Evagrie şi i-a întrebat dacă au îngropat şi altceva împreună cu tatăl lor, iar ei îi spuneau că nici altceva decât hainele cu care era îngropat. Zisu-le-a episcopul: „N-aţi îngropat împreună cu el şi o oarecare hârtie?” Atunci ei, aducându-şi aminte, i-au zis aşa: „Stăpâne, când era el aproape de sfârşit, ne-a dat nouă o hârtie, zicându-ne: „După ce mă veţi îngropa, să nu mă acoperiţi cu piatra de deasupra mormântului, până ce nu-mi veţi pune în mâini această hârtie fără să ştie cineva despre aceasta”. Atunci episcopul degrabă împreună cu fiii lui Evagrie şi cu tot clerul bisericesc, aflându-se împreună cu ei şi unii bărbaţi iubitori de Dumnezeu, au mers la mormântul lui Evagrie şi deschizând, au văzut pe Evagrie zăcând cu bună întocmire şi după rânduială, neavând nimic neplăcut.
Iar hârtia se afla în mâinile sale, pe care şi luând-o episcopul, a citit în auzul tuturor aceste cuvinte: „Eu, Evagrie filozoful, scriu ţie preacuviosului episcop:
Bucură-te întru Domnul. Am primit datoria, şi mi s-a plătit cu desăvârşire, şi despre aceasta nu am nici o socoteală cu tine. Şi mulţumesc lui Dumnezeu şi cuvioşiei tale, că am câştigat însutita comoară în ceruri şi viaţa veşnică precum mi-ai făgăduit mie”. După ce au văzut toţi scrisoarea proaspătă şi au cunoscut că este scrisă de mâna mortului, mai ales că au adeverit aceasta fiii aceluia, că, atunci când au îngropat scrisoarea aceea împreună cu tatăl lor, avea scrise numai cele de mâna episcopului, s-au spăimântat toţi, şi cu mare glas întru multe ceasuri strigau: „Doamne miluieşte”. Povestea şi cel ce le-a spus acestea ca şi scrisoarea aceasta se păstrează până acum, acolo, unde se păstrează odoarele sfintei episcopii a Cirenei, spre deplina încredinţare a multora, arătând adică datoria, cu scriere veche de mâna episcopului, iar scrisoarea cea după moartea lui Evagrie, este proaspătă şi de mâna sa scrisă.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosiţa, care cu pace s-a săvârşit.
Sfânta Ioana Mironosiţa, soţia lui Chusa, administratorul proprietăţii Regelui Irod, a fost una din femeile care L-au urmat şi însoţit pe Iisus Hristos în perioada misiunii sale pe pământ. Ea este amintită de Sf. Ap. Luca în capitolele 8:3 şi 24:10. Împreună cu celelalte mironosiţe, Ioana s-a dus la mormântul Mântuitorului ca să ungă trupul sfânt cu mir după moartea Sa pe Cruce, auzind de la îngeri despre minunea învierii lui Hristos. Conform tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sf. Ioan Botezătorul, după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat (24 februarie).
Sf. Ioana mai este prăznuită şi în Duminica Mironosiţelor.
Tot în această zi pomenirea Cuviosului Luca pustnicul, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Marchie şi Marchia, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Pierie preotul Antiohiei, care prin foc s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie27.htm
Vremuritulburi 