TerrorStorm – Documentar despre operatiunile de tip Steag Fals

Alte documentare deosebit de interesante puteti gasi la categoria: Documentare

Manipulare. Ziarul american New York Post insinueaza ca Putin ar fi grav bolnav!

Bursa zvonurilor anunța recent că Vladimir Putin s-ar lupta cu cel mai puternic inamic din cariera sa, cancerul. Președintele rus dezminte informațiile.

Vladimir_Putin-6

“Acestea sunt aşteptări zadarnice. (Cei care difuzează astfel de zvonuri-n.r.) să tacă. Totul este bine”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia oficială TASS.

Cotidianul american New York Post a afirmat săptămâna trecută că Putin ar avea cancer pancreatic în fază terminală şi ar fi tratat de un medic german, pe care l-a cunoscut în urmă cu zeci de ani, când era agent KGB în Germania.

“Acest lucru explică de ce Vladimir Putin este atât de grăbit să invadeze Ucraina”, unde un conflict armat are loc între forţele ucrainene şi rebelii proruşi, subliniază publicaţia americană.

În 2012, au circulat de asemenea o serie de zvonuri în Rusia privind sănătatea lui Vladimir Putin, după ce liderul rus şi-a amânat mai multe deplasări în străinătate şi a fost văzut şchiopătând.

Presa rusă afirma atunci că Putin suferea din cauza agravării unei vechi răni la coloana vertebrală, dar aceste informaţii au fost dezminţite ferm de Kremlin.- ziuaveche.ro

Propaganda manipulatoare a Statelor Unite continua, iar aceste atacuri josnice redau de fapt dorinta pe care o are Washington-ul referitor la viitorul lui Putin.

Americanii sunt cei mai mari manipulatori ai planetei, sunt raul cel mai mare, de acolo se controleaza intreaga mass-medie mondiala, totul fiind controlat si impus de catre servicile secrete americane. Prin mass media provoca razboaie, dezbina natiuni, isi acopera proprile acte teroriste petrecute pe propriul teritoriu sau in afara lor, influenteaza lumea cu cine sa voteze si in cine sa creada, distrug copii prin publicatii care mai de care mai nocive, etc.

Pe langa ziarele de casa binecunoscute din SUA, New York Time, New York Post si Washington Post, care sunt principalele artizane ale manipularii, CIA a ajuns sa controleze mai toate marile publicatii la nivel mondial.

Sa ne amintim ce spunea recent cunoscutul ziarist german, Udo Ulfkotte: 

“Am fost jurnalist timp de 25 de ani, și am fost educat să mint, să trădez, și să nu spun adevărul în public.Am fost susținut de Agenția Centrală de Informații, CIA”. tot el a mai adaugat “Mass-media germană și americană încearcă să aducă războiul pentru oamenii din Europa, prin războiul cu Rusia. Acesta este un punct fără întoarcere, și am de gând să ma ridic și să spun … că nu este corect ceea ce am făcut în trecut, pentru a manipula oamenii, pentru a face propagandă împotriva Rusiei….… Mie imi este foarte frica de un nou război în Europa, și nu-mi doresc ca el sa se intample, pentru că războiul nu vine de la sine, există întotdeauna oameni care împing spre război, iar acest lucru este facut nu numai de politicieni, ci si de jurnaliști… Ne-am trădat cititorii, doar pentru a împinge spre război. … Eu nu mai doresc acest lucru; M-am săturat de această propagandă. Trăim într-o republică bananiera și nu într-o țară democratică, în care avem libertatea presei.”

Ulfkotte a mai spus ca majoritatea jurnaliștilor din mass-media centrala din Statele Unite și Europa sunt “așa-numiti neacoperiti oficial,” care lucrează pentru o agenție de informații. “Cred că este în special cazul jurnaliștilor britanici, pentru că cu ei au o relație mult mai strânsă. La fel au o relatie speciala cu jurnaliștii israelieni. Desigur, si cu jurnaliștii francezi. … Si cu jurnalistii australienii,  jurnaliști din Noua Zeelandă, din Taiwan, bine, există multe țări “, a spus el.“

Restul articolului il aveti aici: Important jurnalist german: CIA MEDIA face presiuni pentru un RĂZBOI MONDIAL

Rvenind la afirmatiile celor din NY Post, ele cum precizam si mai sus, ascund de fapt scopul pe care si l-au propus papusarii si anume moartea(asasinarea) lui Putin. Sa speram ca atentatele pe care sunt sigur le gandesc elitele, nu vor avea sorti de izbanda.

Sa ne amintim ce fel de declaratii dadea recent un fost agent CIA:

Într-un recent editorial, un fost oficial CIA, Herbert E. Meyer, a sugerat eliminarea presedintelui rus, Vladimir Putin, prin asasinat dacă este necesar, ar trebui să fie obiectivul principal al administrației Obama, în strategia sa pentru Ucraina.

Restul articolului il aveti aici: Un ex-agent CIA propune asasinarea lui Vladimir Putin

Poate unii va veti intreba, de ce eliminarea lui Putine este un obiectiv? Pai foarte simplu, din doua mari motive:

1. Pentru ca Putin le-a intors spatele papusarilor, nemaidorind sa faca jocurile Noii Ordini Mondiale si creeand o alternativa financiara la nivel global si o noua axa de putere prin infintarea BRICSului formand un sistem “multi-polar“, care ar devasta dolarul ca monedă de rezervă mondială și de asemenea ar dilua puternic axa de putere SUA-UE-NATO. Pledand totodata pentru dreptul la integritate si suveranitate de care ar trebui sa aiba parte fiecare stat. – Agenda Bilderberg 2014

Putin dand de fapt pe fata cartile in ultimul timp si aratand cu degetul cine este marele arhitect al distrugerii globale, declarand la intrunirea recenta de la Soci urmatoarele:

” – Rusia nu va mai participa la jocuri și nu se va mai angaja în negocieri in spatele usilor inchise. Dar Rusia este pregătită pentru discuții și acorduri serioase, dacă acestea sunt favorabile pentru securitatea colectivă, sunt bazate pe corectitudine și țin seama de interesele fiecărei părți.

– Toate sistemele de securitate colectivă la nivel mondial se află acum în ruine. Nu mai există nici o garanție internaționala de securitate. Și entitatea care le-a distrus are un nume: Statele Unite ale Americii.”  – Putin catre papusari: Timpul de joaca s-a terminat

Sa urmarim si doua poze sugestive in care ne arata cum este impresurata Rusia de catre SUA si NATO:

uf58596,1260629181,nato_russia_missiles-map russia-surrounded-by-nato1

Urmariti va rog cu atentie si articolul: Ghid de prezentare al celui de al 3-lea razboi mondialveti intelege si mai bine cum lucreaza mana in mana mass-media cu servicile secrete americane, controlate de catre papusari.

La fel de utile in aceasta directie sunt si articolele de la rubricile Manipulare si 9/11.

Iar la noi in tara se intampla la fel, presa generala fiind in proportie de aproape 100% vanduta intereselor pro occidentale, pentru care va recomand articolul: Cum reactioneaza romanii cand vine vorba de politica externa a Romaniei…

2. Se vizeaza prin acest asasinat punerea labelor pe bogatiile Rusiei. Rusia fiind cea mai bogata tara din lume in resurse naturale, lucru care ar putea ajuta papusarii sa controleze din nou intreg sistemul financiar global, ceea ce ar duce la renasterea dolarului si la NOM mult visata, prin insclavirea intregii populatii a planetei.

Semnificatia cuvantului EBOLA. Imagine sugestiva

MinciunaEbola

Traducere din engleza: Toata Lumea Crede Din Nou In Minciunile Noastre

(Nu inghitit tot ce va serveste Media)

Vizionati va rog si alte imagini sugestive la categoria: Poze Sugestive, cat si alte subiecte interesante la categoria Manipulare.

Iar despre Ebola puteti citi mai multe in postarea de mai jos:

Ghanezul Nana Kwame: “Ebola, ca virus, nu exista si nu este unul contagios, asa cum se crede”.

Imagine sugestiva despre MANIPULAREA prin FRICA indusa de media

fear

Frica de Ebola, Frica de supravietuire zilnica, Frica fata de cel de langa tine, Frica pentru copii tai, Frica de ISIS, Frica pentru ziua de maine, Frica fata de Rusia, Frica fata de shimbarile climatice, Frica, Frica,  Frica, Frica, Frica, Frica…

Temeti-va de toate si mai apoi dati-ne puterea noua(Papusarilor) ca sa va putem salva.

Vizionati va rog si alte imagini sugestive la categoria: Poze Sugestive, cat si alte subiecte interesante la categoria Manipulare.

Ghanezul Nana Kwame: “Ebola, ca virus, nu exista si nu este unul contagios, asa cum se crede”.

Declaratia recent facuta de un barbat de origine ganeza, pe nume Nana Kwame a zguduid internetul! Urmatoarele informatii prezentate ar trebui sa ajunga la urechile fiecarei persoane pe care o cunosti! Este necesar sa privim Ebola pentru ceea ce este cu adevarat! Este timpul ca oamenii sa se trezeasca pentru a putea observa adevaratele motive din spatele acestei isterii. Iata ceea ce spune acest om in legatura cu ceea ce se petrece in tara sa de origine:

641-580x400

“Oamenii din intreaga lume trebuie sa stie ceea ce se intampla aici, in Africa de Vest. Mint! “Ebola”, ca virus, nu exista si nu este unul “contagios”, asa cum se crede. Crucea Rosie a adus o boala in patru tari specifice, din patru motive specifice si este contractat doar de catre cei care primesc tratamentele si injectiile de la Crucea Rosie. Acesta este adevaratul motiv pentru care liberienii si nigerienii au inceput sa loveasca Crucea Rosie in tarile lor, tot acesta fiind motivul pentru care au incercat sa scoata la iveala adevarul prin intermediul mass-media. Acum, acordati atentie urmatoarelor:

Motive:

Cei mai multi oameni considera ca motiv principal este “depopularea”, care se afla, fara indoiala, in mintea celor din Vest, atunci cand vine vorba de Africa. Cu toate acestea, va asigur ca Africa nu poate fi niciodata depopulata prin uciderea unui numar de 160 de persoane pe zi, asta in cazul in care mii de oameni sunt nascuti zilnic. Asa ca, motivele reale sunt mult mai concrete.

Motivul #1:

Aceasta bola raspandita printr-un vaccin, denumita Ebola, a fost introdusa in Africa de Vest, scopul final fiind acela ca trupele militare sa ajunga pe teritoriul Nigeriei, Liberiei si Sierra Leone. Daca va amintiti, Statele Unite ale Americii au incercat sa ajunga pe teritorul nigerian pentru “Boko Haram”. Minciuna! Aceasta incercare a lor a fost distrusa atunci cand nigerienii au inceput sa spuna adevarul. Nu au existat fete rapite. Suportul global a fost distrus si un nou motiv a fost necesar pentru ca trupele militare sa ajunga in Nigeria pentru a fura noile rezerve de petrol descoperite de curand.

Motivul #2:

Sierra Leone este cel mai mare furnizor de diamante din lume. In ultimile patru luni de zile au fost in greva, refunzand sa mai furnizeze diamante din cauza conditiilor de munca oribile si a salariilor mici. Occidentul nu va plati un salariu echitabil pentru resurse deoarece ideea este aceea de a-i face pe acesti oameni sa supravietuiasca in continuare cu un sac de orez si cu ajutor extern, astfel incat acestia sa ramana o forta de munca ieftina. A fost necesara gasirea unui nou motiv pentru ca trupele militare sa-si faca aparitia pe teritorul Sierra Leone cu scopul de a forta incetarea grevei. Nu este pentru prima data cand se intampla asta. Atunci cand minerii refuza sa lucreze, trupele sunt trimise si chiar daca ar fi nevoiti sa-i ucida pe toti si sa-i inlocuiasca, acestia se vor asigura ca diamantele isi urmeaza traseul obisnuit, in afara tarii.

Desigur, mai multe campanii pentru invadarea acestor tari ar atrage atentia. Dar, ceva de genul “Ebola” permite accesul la o zona mult mai larga simultan… – e-dimineata.ro

Comentariu VT:

Eu tind sa-l cred si asta pentru ca in tarile de pe celelalate continente cazurile de EBOLA aproape ca nu exista, cu toate ca zilnic sunt mii de zboruri in toata lumea din acea zona considerata afectata, ceea ce e foarte suspect.

Alt motiv as mai adauga eu, caderea bursei, din care sunt convins, cineva castiga foarte mult.

Urmariti va rog si:

Este EBOLA doar o alta mare inselare pentru ca Industria Farmaceutica sa prospere de pe urma unui nou VACCIN?

Este EBOLA doar o alta mare inselare pentru ca Industria Farmaceutica sa prospere de pe urma unui nou VACCIN?

Sa urmarim catvea dintre filmulete postate pe net in care se vede foarte clar, ca unii dintre asa zisi bolnavi cu Ebola sunt de fapt „actori” platiti.

Ebola Zombie Hoax!

Pentru a putea realiza un vaccin impotriva acestei boli e necesara o perioada lunga de timp, in care antivirusul sa fie supus la mai multe teste clinice. Nu se poate realiza de pe o zi pe alta, mai ales ca poate avea efecte devastatoare asupra organismului uman, in cazul in care nu este testat cum trebuie. Dar poate chiar asta se doreste, pe langa profit, pot imbolnavi o grmada de oameni, la fel cum au procedat si in cazul altor tipuri de boli si gripe inventate de catre cei care doresc reducerea populatiei.

Nimic nu este sigur, acum ramane de vazut, cum va evolua aceasta problema, care ar putea totusi sa fie reala, si sa profite de pe urma ei pentru a instaura haosul si apoi legea martiala, precum declara liderul politic din SUA Mychal Massie:

Liderul conservator de culoare Mychal Massie avertizează că o pandemie cauzate de nerespectarea reguliolr de către administrația Obama de a asigura granițele ar putea conduce la legea marțială iar alegerile din 2016 ar putea fi anulate.

Într-un articol pentru WND, Massie, fostul președinte al Rețelei Naționale de Conducere al Conservatorilor de culoare – Proiectului 21 a acuzat Casa Albă  ca a mințit poporul american cu privire la amenințarea reprezentată de imigranții ilegali care traversează frontiera cu boli infecțioase.

Plângându-se că Obama lucrează mână în mână cu republicanii, cum ar fi John Boehner și Karl Rove pentru a „distruge America”, Massie acuză președintele ca a oferit ” protectie imigrantilor ilegali purtatori de boli”, care contribuie la reapariția bolilor cum ar fi poliomielita, tuberculoza si rujeola.- infowars.com

Daca ar fi sa dau un sfat indiferent ce turnura va lua aceasta situatie, nu va repeziti sa va faceti vaccinuri. unul dintre cele mai bune produse pentru boli de acest gen este MMS-ul.

Pentru mai multe informatii despre acest virus, puteti afla la rubrica: EBOLA.

Fostul presedinte al SUA Richard Cheney: Un atac masiv, de amploare mai mare decât 9/11, riscă să fie comis în SUA

Fostul vicepreşedinte al Statelor Unite Richard Cheney apreciază că actuala perioadă este mai „periculoasă” decât cea anterioară atentatelor comise pe 11 septembrie 2001, avertizând, într-un interviu acordat Weekly Standard, că există riscul unui „atentat masiv” pe teritoriul american.

02-03-9_ee4bcd565f

Referindu-se la ameninţările actuale la adresa Statelor Unite, politicianul republican a atras atenţia asupra riscurilor provenind din Orientul Mijlociu, exprimând preocupare în legătură cu eforturile Iranului de a fabrica arme nucleare.

„Dacă Iranul va reuşi să obţină arme nucleare, alte ţări din regiune vor dobândi rapid astfel de capacităţi militare”, afirmă Cheney.

„Ne aflăm într-o perioadă foarte periculoasă şi credem că este o perioadă cu ameninţări mai mari decât înainte de 11 septembrie 2001”, a adăugat fostul vicepreşedinte al SUA.

„Cred că atentatele din 11 septembrie 2001 se vor dovedi a fi nici pe departe de amploarea viitorului atac masiv împotriva Statelor Unite, care, dacă şi atunci când se va produce, va fi mult mai letal (…)”, a subliniat Cheney.- gandul.info

Iata deci ca americanii, in stilul lor caracteristic incep propaganda pentru o noua lovitura, astfel ca lumea sa sa fie obisnuita si invatata cu acesta idee. Toate aceste miscari au un singur scop, controlul total asupra intregii populatii si asta prin introducerea ultimului element care sa poata realiaza acest plan diabolic si anume, cipul implantabil.

Pentru a putea realiza introducerea acestui ultim element au nevoie ca sentimentele de frica si de nesigurata, sa fie cat mai accentuate, astfel incat, sa alerge oamenii dupa el, iar acest lucru se poate face in doua etape:

1. Prin pregatirea populatiei pentru un eventual conflict(atentat), pregatire care poate fi realizata prin declaratii de genul celei de mai sus sau prin alte metode de propaganda media cat si prin interemediul Hollywood-ului.

2. Atentatul in sine, sau mai bine spus steagul fals pus la cale de cei care ar trebui sa fie de fapt in slujba cetatenilor.

Pentru o mai buna intelegere urmariti va rog si:

Vladimir Putin vorbeste despre manipulare si adevaratul dusman din zilele noastre

Adesea suntem victimele manipulării, în mod special practicată de către media Ro, care nu sunt altceva decât repetitoarele mainstreamului occidental. Adesea aud oameni care se plâng de „propaganda Leninistă” a ruşilor şi care îi urăsc pe Ruşi. Este greşit. În primul rând, toţi cei care o fac nu cunosc lumea Ruşilor şi mentalitatea lor, în al doilea, toţi se iau după ce li se serveşte pe tavă de sistemul informativ occidental (cel românesc, spuneam adineaori, lipseşte. e doar sluga supusă a unchiului Sam).

Însă, dacă toţi aceştia ar sta o clipă strâmbi şi ar judeca drept, ar înţelege că tocmai ceea ce ştiu ei (ce li se serveşte) e adevărata manipulare. Iar ca să le trezesc o îndoială: chiar aşa răi să fie aceşti Ruşi? Şi dintotdeauna? Cum de un popor întreg e acuzat încontinuu de a fi rău? Le spun eu la toţi cei care cred că răul vine din Rusia, de ce! Deoarece Ruşii, în mod special azi, Putin, nu se supun uşor manipulării şi conducerii din afară. Istoria lor e aşa! E singura ţară din lume care nu a fost NICIODATĂ cucerită! Nu vă spune nimic asta? E foarte important: NICIODATĂ.

Acum legaţi asta de faptul să-s văzuţi aşa de rău de Occident şi veţi găsi răspunsul! Nu se supun, atunci ce să le facă? Pune lumea pe ei. Şi reuşesc! Occidentul reuşeşte de sute de ani să facă asta. Şi tot atacă Rusia, în fiecare epocă. Dar, de fiecare dată se întorc cu coada pe spinare. Romanii, apoi Napoleon, apoi Hitler. Acum şi unchiu Sam, care nu mai are răbdare, vrea s-o încolţească. Ce credeţi? Va avea succes? De la căderea URSS, Vestul lucrează intens pe destabilizarea, slăbirea şi denigrarea Rusiei, chiar cu ajutorul unor Ruşi din interior. Însă…. A venit Putin şi le-a stricat jocurile. Tare urât de data asta. Acum să ne rugăm ca Putin să nu vrea şi mai mult: să atace el! Că Rusu’ are o vorbă: „când dăm înapoi, noi nu ne retragem, ci ne facem vânt”…

Toate articolele pe teme economice spun că SUA au ieşit din criză, iar Europa şi Rusia au intrat în recesiune. Să fie oare efectul sancţiunilor economice fără rost impuse de americani sau doar propagandă de la Unchiul Sam cel escroc? Şi FMI de asemenea îi tot dă cu scăderea ratingului UE, al Germaniei şi tot vorbeşte de necesitatea unor măsuri în zona euro (uniune bancară?) Câtă ticăloşie! -Dan Tanasescu

Urmariti va rog si:

ISIS a ajuns in SUA!

Jihadistii sprijiniti de SUA au inceput sa devina tot mai puternici

Timpul pentru avertismente s-a terminat. ISIS a ajuns in SUA. Pregătiți-vă, un atac poate fi declansat oricand in viitorul foarte apropiat. – infowars.com.

Iar toate aceste lucruri se vor face sub atenta obladuire a CIA-ului.

Urmariti va rog si:

Important jurnalist german: CIA MEDIA face presiuni pentru un RĂZBOI MONDIAL

Udo Ulfkotte a spus că toate rețelele de mass-media majore sunt controlate de CIA

Udo Ulfkotte, un fost editorealist de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, unul dintre cele mai mari ziare din Germania, recunoaște că a lucrat pentru CIA.

„Am fost jurnalist timp de 25 de ani, și am fost educat să mint, să trădez, și să nu spun adevărul în public”, a declarat Ulfkotte pentru Russia Today. „Am fost susținut de Agenția Centrală de Informații, CIA. De ce? Pentru că eu sunt pro-american”, relateaza infowars.com.

El a decis să spună adevărul despre mass-media centrala controlata de catre bancheri pentru că se teme de război în Europa.

„Mass-media germană și americană încearcă să aducă războiul pentru oamenii din Europa, prin războiul cu Rusia. Acesta este un punct fără întoarcere, și am de gând să ma ridic și să spun … că nu este corect ceea ce am făcut în trecut, pentru a manipula oamenii, pentru a face propagandă împotriva Rusiei. ”

Ulfkotte a spus ca majoritatea jurnaliștilor din mass-media centrala din Statele Unite și Europa sunt „așa-numiti neacoperiti oficial,” care lucrează pentru o agenție de informații. „Cred că este în special cazul jurnaliștilor britanici, pentru că cu ei au o relație mult mai strânsă. La fel au o relatie speciala cu jurnaliștii israelieni. Desigur, si cu jurnaliștii francezi. … Si cu jurnalistii australienii,  jurnaliști din Noua Zeelandă, din Taiwan, bine, există multe țări „, a spus el.

Operațiunea Ulfk Mockingbird

Controlul CIA asupra mass-mediei centrale este bine documentat. Începând din 1948, fostul avocat de pe Wall Street, Frank Wisner, ca director al Biroului de Proiecte Speciale (în curând va deveni o divizie a CIA), a organizat Mockingbird, o operațiune conceputa pentru a converti mass-media centrala într-un vehicul de propagandă pentru elita financiară . Wisner l-a incredintat pe Philip Graham de la Washington Post pentru a conduce operatiunea și de a recruta jurnaliști, mulți dintre ei fiind dintre cei care au lucrat pentru serviciile secrete militare în timpul celui de al doilea război mondial.

„Până la începutul anilor 1950, Wisner” a avut sub control „membri respectați ai New York Times, Newsweek, CBS și alte surse media importante”, scrie Deborah Davis în cartea ei, Katharine Mare: Katharine Graham și Washington Post.

Din 1953 operațiunea a fost condusă de directorul CIA Allen Dulles și domnea peste aproape fiecare organizatie mare de știri centrala, inclusiv New York Times, revistele Time și Life, și televiziuni de stiri, în special CBS News, sub conducerea lui William Paley. În plus față de ziarele și rețelele de știri de televiziune, CIA a controlat si producția de filme de la Hollywood.

„Fișiere CIA dovedesc implicari si cu alte surse de stiri, printre ele numarandu-se: New York Herald Tribune, Saturday Evening Post, Scripps Howard, Hearst Ziare, Associated Press, United Press International, Sistemul de Radiodifuziune reciprocă, Reuters și Miami Herald, „a scris într-un articol cu Rolling Stone în 1977, Carl Bernstein, renumitul jurnalistul Watergate.

Sunt dovezi clare arata ca reteau de propaganda CIA, „marele Wurlitzer”, cum a numit-o Wisner, a existat și în 1970 si a fost dezvăluita de către Comitetul Bisericii.

„CIA cuprinde în prezent o rețea de mai multe sute de persoane străine din întreaga lume care oferă informații pentru CIA și uneori încearcă să influențeze opinia publica prin utilizarea de propagandă sub acoperire. Aceste persoane furnizeaza accesul direct pentru CIA, catre un număr mare de ziare zilnice sau saptamanale, catre zeci de servicii de presă și agenții de presă, posturi de radio și de televiziune, edituri comerciale, precum și alte instituții mass-media străine, ” precum a aparut intr-un raport al comisiei Congresului din 1976.

Precum arata  documentele prezentate de Alex Constantin, Mockingbird este încă prezent operațională sub o varietate de ipostaze. Unua dintre pregeniturile sale importante, Richard Mellon Scaife, a decedat de curand.

CIA Media face presiuni pentru un război catastrofal cu Rusia

Udo Ulfkotte a iesit in fata pentru că se teme de un război între Statele Unite, Europa și Rusia.

„Mass-media germană și americană încearcă să aducă războiul pentru oamenii din Europa, prin războiul impotriva Rusiei”, a declarat el pentru RT. „Acesta este un punct fără întoarcere, și am de gând să ma ridic și să spun … că nu este corect ceea ce am făcut în trecut, prin manipularea oamenilor, facand propagandă  împotriva Rusiei, iar ceea ce fac colegii mei nu este deloc corect pentru că ei sunt mituiti să tradeze nu numai poporul german ci si celelalte popoare din Europa. … Mie imi este foarte frica de un nou război în Europa, și nu-mi doresc ca el sa se intample, pentru că războiul nu vine de la sine, există întotdeauna oameni care împing spre război, iar acest lucru este facut nu numai de politicieni, ci si de jurnaliști… Ne-am trădat cititorii, doar pentru a împinge spre război. … Eu nu mai doresc acest lucru; M-am săturat de această propagandă. Trăim într-o republică bananiera și nu într-o țară democratică, în care avem libertatea presei.”

Pentru elita conducătoare, oligarhia financiară care se afla în controlul Statelor Unite, războiul este un instrument personalizat pentru centralizarea și menținerea puterii și de stabilire a unei noi ordini monetare mondiale. Tot ceea ce s-a intamplat in Ucraina a fost ca sa provoace Rusia, subiect care a căzut in ultimul timp de pe prima pagină a ziarelor.

Rusia știe ce se intampla și se pregătește acum pentru inevitabil – războiul termonuclear. Ceea ce era de neconceput cu doar doi sau trei ani in urma, Rusia ia acum în considerare o organizare pe scară largă din punct de vedere militar și ia in considerare un posibil prim atac împotriva NATO și SUA

„În opinia mea, inamicul nostru principal este SUA și blocul Nord-Atlantic,” a declarat luna trecuta Generalul Yury Yakubov, un înalt oficial al Ministerului Apararii rus

Yakubov a declarat ca Rusia si-a unit fortele de Apărare a Spațiului Aerian cu cele terestre, pe mare și forțele nucleare aeriene.

„În plus, este necesar să se conceapă condițiile în care Rusia ar putea efectua un atac preventiv”, a spus el.

Pentru a intelege mai bine aspectele de mai sus urmariti si articolele: