Minuni de azi ale Sfântului Spiridon

Cum l-a vindecat „omul blând cu barbă“

Sf. Spiridon

Între acatistele lăsate de credincioşi la Biserica „Sfântul Spiridon“-Nou din Bucureşti, slujitorii altarului au aflat o scrisoare pe care ne-au încredinţat-o publicării, întrucât chiar semnatara ei doreşte acest lucru, dar şi pentru că mărturia cuprinsă în aceste rânduri este cutremurătoare şi poate întări credinţa multora dintre noi. Prin urmare, citiţi despre minunile de azi ale Sfântului Spiridon!
Mă numesc Iuliana şi aş dori ca această minune a Sfântului Spiridon să fie publicată, pentru că Sfântul chiar face minuni! 
Era în vara anului 2003, soţul meu suferise un accident vascular. Ne-am trezit la 4 dimineaţa cu perna plină de sânge… nu se mai oprea. Am plecat spre Spitalul Colentina. L-au supus la nişte radiografii, fără să-i facă control preliminar, şi au constatat că ar fi o sinuzită… Oricum l-au ţinut în spital sub observaţie, acesta fiind şi hemofilic. După 2 zile nu mai vorbea coerent, mâna dreapta îi amorţise, la fel şi faţa pe partea dreaptă. A fost trimis de urgenţă la Spitalul „Bagdasar Arseni“ pentru investigaţii şi tomografie. În urma investigaţiei, s-a constatat că soţul meu suferise un accident vascular şi că doar o minune a făcut ca sângele să curgă în exterior şi să nu inunde creierul. În tot acest timp, biserica mea de suflet era „Sfântul Spiridon“-Nou. Mă duceam şi mă rugam mereu. După 3 zile de tratament soţul meu avea să-şi revină.
A ieşit din spital şi îmi tot spunea că în acest timp visa seară de seară biserici. L-am rugat să meargă cu mine la Sfântul Spiridon şi să-i mulţumim. Dar el provine dintr-o familie de atei şi îmi spunea de fiecare dată: „Du-te tu..!“ M-am dus şi i-am mulţumit Sfântului Spiridon cum am ştiut eu. Dar Sfântul îşi dorea să vină şi el! Au trecut 8 luni de atunci, toate bune şi frumoase, până într-o seară când soţul meu acuza dureri puternice de cap. Am încercat cu calmante, dar efectul nu apărea.
A doua zi am mers la Spitalul Colentina unde i s-a făcut un control şi a fost descoperit un hematom apărut în urma unui alt accident vascular, după care soţul meu a intrat în comă. Plângeam şi mă rugam Sfântului Spiridon să mai facă  o minune, să-l mai ajute o dată. Puneam zi de zi lucrurile lui pe raclă, iar lacrimile îmi curgeau şiroaie, puterea Sfântului pe care o simţeam de fiecare dată era fantastică. Au urmat câteva zile, două-trei, iar medicii îmi spuneau că dacă ar fi să îşi revină, vom avea probleme mari. Dar… nu a fost aşa. 
Într-una din zile, după ce am plecat de la Sfântul Spiridon şi mă îndreptam spre Secţia de terapie intensivă a Spitalului Colentina, pentru prima oară în cele trei zile am simţit o stare de bine. Ajunsă acolo, am văzut câţiva medici şi asistente strânse la patul soţului meu. În primă fază m-am gândit la ce este mai rău, dar… surpriză! Soţul meu îşi revenise, mă întreba unde este, el îmi spunea că se află într-o biserică. Iar eu încercam să-i explic că este la spital şi mai ales ce s-a întâmplat cu el.
A stat trei săptămâni internat, după care i s-a făcut externarea. Într-una din zile, stând lângă el în spital, mi-a povestit un vis pe care îl avusese cât a fost în comă. Vis care, deşi au trecut anii, mă cutremură şi acum. 
Se făcea că soţul meu îşi visase moartea. Era un căruţaş care căra spre cimitir o căruţă plină de chirpici. La un moment dat avea să vină „un om blând cu barbă“, care l-a oprit pe căruţaş la intrarea în cimitir. Omul s-a îndreptat spre căruţă, a luat un chirpici şi l-a pus jos, spunând: „Acesta deocamdată nu!“, iar chirpiciul a luat forma soţului meu. (Visul acesta l-a speriat rău şi l-a marcat mulţi ani pe soţul meu.)
S-au scurs cele trei săptămâni de stat în spital şi a venit momentul ieşirii. Din visul lui am simţit că Sfântul Spiridon a făcut o minune ca să îi dea soţului meu o a doua şansă. Când urcam în maşină mi-a zis: „Hai să mergem la biserica aia la care te rogi tu!“
La intrarea în biserică, la acea vreme, apărea pe unul din stâlpi un portret mare al Sfântului Spiridon. Când soţul meu a intrat, a început să strige tare: „Asta e, asta e!“ Aveam să înţeleg că omul care a luat chirpiciul din căruţă era Sfântul Spiridon. Atunci a început să creadă şi el în minuni şi să meargă la biserică. Deşi au trecut anii, îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Spiridoane, pentru tot ceea ce faci pentru noi!
Iuliana, Bucureşti

„Când am împlinit 20 de ani, cineva mi-a aşezat în mână darul Sfântului“

L-am cunoscut pe Laurenţiu Anghelache în urmă cu câţiva ani şi de atunci îmi este ca un frate. Tânăr cu privirea luminoasă, radiind de energie şi speranţă, am aflat în el de nenumărate ori dovada că în nevoie cel mai mare ajutor ne este credinţa sinceră în mijlocirea sfinţilor, casnicii lui Dumnezeu. Nu de puţine ori am încercat şi eu să trec peste momentele mai grele căutând sfatul unui apropiat. Răspunsul lui Laurenţiu în orice nevoie îl ştiam dinainte: „Of, hai, că nu te lasă Sfântul Spiridon!“
Nu i-am înţeles de la început încrederea aproape orbească. Cum să laşi mereu toată grija „în cârca“ Sfântului…? Dar mărturia lui mi-a dovedit că nu doar în momentele de cumpănă, când rămânem neajutoraţi, sfinţii lui Dumnezeu îşi întind mâna şi ne ajută, ci chiar în fiecare zi, pentru orice nevoie. Cele povestite de el sunt lucruri simple, amintiri ale unor momente pe care cu toţii le-am trăit într-o formă sau alta, dar în care Sfântul Ierarh Spiridon a arătat că nu trece cu vederea rugăciunea sinceră şi credinţa nestrămutată.
Ataşamentul lui faţă de Sfântul Spiridon îşi află rădăcinile în copilărie, când în oraşul său natal, Comarnic, judeţul Prahova, a început construcţia unei noi biserici. „Pe când eram în clasa a VIII-a, unul din colegi mi-a povestit despre biserica nouă care se construise în oraş şi la care, de trei ani de zile, nu reuşisem să ajung. Nu ştiam nimic despre aceasta, dar urma să aflu că-i este închinată Sfântului Spiridon. Primul contact cu Sfântul l-am avut prin acatistul pe care-l primise drept canon de rugăciune unul din fraţii mei. I-am citit viaţa şi apoi acatistul, iar încet-încet m-am apropiat de Sfânt, simţindu-i ajutorul“, mi-a povestit Laurenţiu.

Legătura sa cu cinstitul ierarh a crescut tot mereu, fiind el însuşi martor nenumăratelor povestiri ale celor care au ajuns în pelerinaj la moaştele sale, în insula Corfu din Grecia. Îşi dorea la rândul său să ajungă acolo, dar posibilităţile financiare din acea vreme nu-i permiteau decât să viseze o astfel de călătorie. „Eram convins că numai Sfântul putea face o minune să ajung într-o zi la el. Timpul a trecut şi toată această aşteptare avea să fie răsplătită, căci în ziua când am împlinit 20 de ani, cineva mi-a aşezat în mână darul Sfântului. Erau biletele de avion către Corfu. Trecuseră şase ani în care inima mi-a ars de dor, dar visul atâtor ani a reuşit să devină realitate“, mi-a mărturisit Laurenţiu.

Întâlnirea cu Sfântul şi timpul care se opreşte

Pregătindu-se de întâlnirea mult-aşteptată cu Sfântul, la îndemnul duhovnicului, a confecţionat nişte papucei de catifea, după modelul celor pe care îi poartă Sfântul şi astăzi, în racla ce-i ocroteşte sfintele moaşte. „Îmi amintesc că am hoinărit toată ziua prin Bucureşti ca să găsesc materialul potrivit pentru darul meu, iar în drum spre gară am realizat că trenul pe care urma să îl iau până acasă ar fi trebuit deja să plece. Eram oricum în întârziere, dar m-am rugat Sfântului să mă ajute şi, ca să vezi minune, trenul era încă pe peron, deşi timpul trecuse cu mult peste ora plecării! După ce am urcat, trenul s-a pus în mişcare… Mi-am dat seama că numai Sfântul putea să oprească trenul ca să pot ajunge acasă şi să-i pregătesc papuceii. A sosit şi ziua plecării spre Corfu, iar întâlnirea cu Sfântul, care smerit aştepta în raclă, n-o pot descrie în cuvinte… Timpul avea alt tempo, parcă se oprise în loc. Papuceii pe care i-am adus în dar au rămas acolo, dar după vreo trei luni maicile de acolo ni i-au trimis înapoi, iar acum purtau mireasma Sfântului. Unul din ei se află şi astăzi spre închinare la Mănăstirea Cornu, în Prahova, păstrând vie minunea ce s-a săvârşit prin acesta cu noi“, îşi aminteşte Laurenţiu.

„Sfântul îl liniştise…“

Sfântul nu a uitat niciodată să îi dea răspuns rugăciunilor pe care Laurenţiu i le aducea în orice împrejurare. „Eram elev la Seminarul Teologic din Bucureşti, iar unul din colegii de cameră suferea de câteva zile de o durere groaznică de măsea. Într-una din nopţi, pe când ceilalţi dormeau, l-am auzit plângând din cauza durerii. Înainte de culcare luase un calmant care îşi pierduse deja efectul. Nu mai aveam alte pastile. Încercând să-l liniştesc, l-am dat cu ulei sfinţit adus din Corfu, de la moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, pe care-l ţineam ca pe un dar nepreţuit. Ungându-l în semnul crucii, l-am sfătuit să se aşeze în pat şi să se liniştească, dar nu mă asculta, căci durerea era insuportabilă. Aşezându-mă apoi lângă el, am îngenuncheat şi am început să citesc acatistul Sfântului. Îl auzeam scâncind de durere, însă, după ce am terminat acatistul, colegul meu deja adormise. Sfântul Spiridon îl liniştise. Acest lucru mi l-a spus dimineaţa când s-a trezit. Nu mai avea nimic. El care până atunci adesea glumea pe seama faptului că în toate câte le făceam ceream ajutorul Sfântului, ajunsese să se convingă singur de puterea sa şi să mărturisească el însuşi cât de grabnic ajutător este. Am continuat de atunci cu şi mai multă încredere să cer ajutorul Sfântului în orice împrejurare, dobândindu-l de fiecare dată când îl ceream.“
Câţi dintre noi nu au alergat către prieteni când, aflaţi în nevoie, am pierdut orice fărâmă de speranţă? Şi câţi dintre noi ne-am amintit ca printre prieteni să îi numărăm şi pe sfinţi, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar au înţeles că iubirea nu e părtinitoare. Am auzit poate adesea de poveştile creştinilor care au aflat alinare în rugăciunea îndreptată spre cei regăsiţi în icoane, dar rămânem neîncrezători în posibilitatea de a ni se întâmpla nouă asemenea şi, ca Apostolul Toma, aşteptăm să pipăim cu propriile mâini minunea.

După cuvintele lui Laurenţiu, Sfântul săvârşeşte minuni nenumărate în fiecare zi. Unele sunt însă prea simple ca noi, ocupaţi cu permanentele griji ale lumii, puşi tot timpul pe fugă, să ne oprim preţ de numai câteva clipe şi să le vedem. Tot ce mi-a povestit s-au petrecut, spune el, spre a cunoaşte mila şi ajutorul Sfântului. Înainte să ne despărţim, Laurenţiu mi-a mai spus doar atât, îndreptându-mi atenţia spre icoana Sfântului, ce stătea rezemată într-un colţ al camerei sale, privind blând spre noi: „Acestea au fost doar câteva din nenumăratele minuni pe care Sfântul le-a săvârşit atunci când i-am cerut ajutorul şi nu numai, ca să arate cât este de grabnic ajutător spre încercările oamenilor. Nădăjduiesc să fie spre folosul tuturor celor care-l iubesc şi să sporească mai mult dragostea şi evlavia noastră către «ucenicul cel smerit al Mântuitorului Hristos». Iată că Sfântul mijloceşte înaintea Maicii Domnului şi a iubitului său Fiu, pentru toţi cei care i se roagă cu credinţă şi pentru toţi cei aflaţi în strâmtorări şi greutăţi, trimiţându-le ajutorul său“. (Cristian Bostan)

Sursa: ZiarulLumina

Cititi va rog si alte lucruri interesante la categoria MINUNI.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s