Smerenia adâncă, calea către Viaţa Veşnică

Cereţi şi voi acest lucru de la Domnul, cu rugăciune şi cu post, şi fiţi siguri că veţi primi. Dacă nu o cereţi, nu o veţi lua. Şi dacă nu o luaţi, nu puteţi trece pe acest drum. Şi să ştiţi că acesta este singurul drum care duce la viaţă. Vedeţi, acesta care a luat inimă înfrântă şi smerită, de mulţi ani cere de la Dumnezeu şi abia acum a dobândit-o. Uitaţi-vă la el cum merge!

După câteva zile, Nifon a avut o vedenie. Se făcea un drum larg care ducea spre răsărit şi pe care-l păzeau o mulţime de bărbaţi negri înarmaţi cu suliţe şi nu lăsau pe nimeni să treacă. La începu­tul drumului se înghesuiau o mulţime de oameni, dar nu inaintau pentru că se temeau de acei negri. Între oameni se afla şi Nifon şi se întreba cum ar putea trece pe drum fără primejdie. Cum stăteau ei nedumeriţi neştiind ce să facă, a apărut un bărbat îmbrăcat în alb şi s-a oprit lângă ei.

– Ce-i cu frica aceasta care vă stăpâneşte pe toţi? a întrebat el.

– Ne temem de negrii aceia, au răspuns ei.

– Şi tu de ce nu mergi? s-a adresat lui Nifon.

– De aceeaşi frică, a răspuns el.

– Nu te-ai rugat niciodată ca să ţi se dea smerenie?

– Ba da, necontenit cer acest lucru de la Dumnezeu.

– Ei atunci iată că ţi-a trimis-o! Vezi minunea? Şi vedea ca şi cum îngerul i-a deschis pieptul şi i-ar fi scos inima înaintea tuturor. A aruncat-o la pământ şi i-a pus alta în loc.

– Mergi acum pe drum, i-a poruncit îngerul. Negrii vor fi neputincioşi la trecerea ta şi nu se va atinge de tine nici unul.

Atunci mulţimea a rugat pe înger:

– Fă şi cu noi, rugămu-te, cum ai făcut cu el, ca să putem merge fără împiedicare pe acest drum.

– Cereţi şi voi acest lucru de la Domnul, cu rugăciune şi cu post, şi fiţi siguri că veţi primi. Dacă nu o cereţi, nu o veţi lua. Şi dacă nu o luaţi, nu puteţi trece pe acest drum. Şi să ştiţi că acesta este singurul drum care duce la viaţă. Vedeţi, acesta care a luat inimă înfrântă şi smerită, de mulţi ani cere de la Dumnezeu şi abia acum a dobândit-o. Uitaţi-vă la el cum merge!

Şi întorcându-şi privirile, l-au văzut străbă­tând drumul fără nici o împiedicare. A ajuns la prima strajă unde erau doi negri, care, cum l-au văzut, şi-au scos săbiile împotriva lui. Dar mâinile lor dintr-o dată au înţepenit şi el a trecut netul­burat. A ajuns la a doua strajă, pe care a trecut-o în acelaşi chip. Tot aşa şi cu a treia şi cu a patra şi cu toate celelalte.

După puţin timp a ajuns la un loc unde era adunată o mulţime mare de negri. Cum l-au văzut, toţi s-au repezit asupra lui să-l lovească, dar au rămas înlemniţi şi neputincioşi. Erau aşa de mulţi, încât fericitul Nifon, negăsind nici un loc de trecere, a început pe unii să-i împingă şi peste alţii să calce, ca să-şi deschidă drum. „Cine a adunat aici atâţia blestemaţi, ca să ne închidă calea şi să nu mergem la viaţă?” a strigat el. Şi pe când îl priveau toţi cu uimire, el a străbătut drumul până la capăt.

Când a dispărut vedenia şi Nifon şi-a venit în sine, era nedumerit ce să însemneze toate acestea. Dar Duhul Sfânt i-a luminat mintea şi l-a ajutat să înţeleagă. „Vrei să înţelegi ceea ce ai văzut? Ia aminte: calea pe care ai străbătut-o este calea cea strâmtă şi îngustă. Negrii, sunt viclenii draci care stau impotriva tuturor celor ce vor să treacă. Apoi trebuie să mai ştii, că nimeni nu poate să străbată această cale, dacă nu a cerut şi nu a primit inimă infrântă şi smerită. Tu ai cerut-o şi ai primit-o. De acum nu te vei mai teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua şi de lucrul care vine din întuneric, pentru că Cel Preaînalt este scăparea ta. Ia aminte, însă, că mare ispită va veni asupra ta; dar nu te va birui pentru că Eu sunt cu tine”. Acestea i le-a zis Duhul lui Dumnezeu şi l-a lăsat. Apoi cuviosul a simţit o tainică şi negrăită mireas­mă, care l-a învăluit.

Inima omenească, a zis el întru sine, nu-şi poate închipui cu ce se aseamănă dulceaţa mires­mei Sfântului Duh. Întrece orice bucurie şi fericire. Niciodată n-aş vrea să mai gust din plăcerile şi dulceţile lumii.

Părăsind aceste cugetări, iarăşi s-a pornit asu­pra sa, zicând: „ Vai de mine păcătosul, răul, nele­giuitul, vicleanul, blestematul! Vai de mine că şi pe draci i-am întrecut cu păcatele mele! Ce să fac să mă izbăvesc de cei ce lucrează fărădelegea? Vai de mine că mă aflu în latura şi în umbra morţii … . Totdeauna obişnuia să zică „ Vai de mine, păcăto­sul!”

(Un episcop ascet. Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului, 2001, pp. 21-23) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Un gând despre &8222;Smerenia adâncă, calea către Viaţa Veşnică&8221;

  1. Smerenia,ca orice alta virtute,trebuie lucrata cu sarguinta.Cheia este sa te consideri pe buna dreptate cel mai pacatos dintre cei pacatosi.
    O simpla autoanaliza la final de zi asupra pacatelor acumulate cu mintea,cu fapta,cu vorba…vrand si nevrand te aduce la concluzua ca ESTI cel mai pacatos dintre cei pacatosi.
    Sunt de parere ca de aici poti construi vesnicia…si nu oricum…ci cea de langa sfinti,cel putin !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s