Urmariti va rog si:
Lună: august 2014
9 August Sfintii zilei de astazi
În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Matia.
Acesta a fost unul din cei 70, care s-a numarat cu numarul celor 12 Sfinti Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul.
El a propovaduit Evanghelia în Etiopia cea din afara, si fiind chinuit acolo în diferite chipuri, si-a dat sufletul la Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece Mucenici, care au marturisit pentru sfânta icoana a Mântuitorului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, cea din poarta de arama, si anume: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie si Maria Patrichia.
Acesti sfinti au trait în zilele salbaticitului Leon, care nu suferea sfintele icoane si le ardea. Pentru aceea s-a apucat el sa pogoare si cinstita icoana a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se afla la poarta de arama. Si au facut scari si au pus lemne lungi, si s-au suit pe scari, vrând sa o pogoare.
Atunci vitejii acestia apucând de scara si tragând-o la dânsii, au surpat cu capul în jos pe cel urcat pe ea de l-au dat mortii, si au anatematizat si au blestemat pe împarat. Împaratul daca a aflat de aceasta, s-a umplut de mânie si a poruncit sa se taie capetele tuturor celor ce s-au aflat de fata acolo, al caror numar numai Domnul îl stie, fiindca era multime multa de popor. Iar pe acesti noua Sfinti Mucenici batându-i cu toiege îi baga în temnita, poruncind sa le dea pe fiecare zi câte cinci sute de lovituri. Si asa au rabdat cu barbatie fericitii opt luni. Si daca a vazut tiranul ca li se sfârsea viata, a poruncit sa fie mai întâi chinuiti si sa li se taie capetele lor si Sfintei Maria Patrichia, si sa fie aruncati în mare.
Tot în aceasta zi, pomenirea patimirii Sfântului Mucenic Antonin.
Acest sfânt era din Alexandria si, fiind prins de ighemon, a fost spânzurat si sfâsiat si apoi fiind aruncat în cuptor cu foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu, împodobindu-se cu cununa muceniceasca.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Psoe, care, facând rugaciune, s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii icoanei celei nefacute de mâna de om si cinstite din Camoliane, a carei povestire s-a scris de cel între sfinti Parintele nostru Grigorie, episcopul Nisei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.
Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă „bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.
În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august09.htm
Bulgarii se opun vanzarilor de terenuri agricole. Romanii ce fac?
Iata ce aflam din articolul Bulgaria a spus nu vănzarii de pământ către cetățenii străini! Astfel, dupa ce au votat si impotriva exploatarii gazelor de sist, bulgarii se opun si vanzarii de terenuri agricole care straini. La fel au procedat si ungurii, doar romanii stau cu capul plecat. Cred ca romanii prea iau in serios zicala „capul plecat sabia nu-l taie”, sunt momente in istoria unui popor cand trebuie sa iei atitudine, iar daca nu o faci la momentul potrivit mai tarziu s-ar putea sa fie mult mai greu de corectat, daca nu aproape imposibil.
Bulgarii pun piciorul în prag: Vreți teren agricol în Bulgaria? Mai așteptați până în 2020!
Bulgaria se găsește în aceeași situație cu țara noastră în privința posibilității de vânzare a terenurilor agricole către cetățenii străini. Mai precis, potrivit acordului de aderare din 2007, interdicția de vânzare de terenuri agricole către străini expiră pe 1 ianuarie 2014.
Măsura a fost ratificată prin tratatul de aderare iar orice încercare de a încălca această înțelegere ar duce la demararea procedurilor de infringement, informează EurActiv.
Ca și în România, în țara vecină prețul terenului agricol este de până la zece ori mai mic decât al terenurilor agricole din statele vestice. Spre deosebire de fermierii din Vest, fermierii bulgari și români se „bucură” de subvenții mult mai mici și de acces greoi la credite.
Străinii NU pot cumpăra pământ bulgăresc până în 2020, decât prin intermediul unei societăți comerciale autohtone
Iată că , Parlamentul bulgar a prelungit interdicția vânzării terenurilor agricole către străini până în 2020.
Decizia parlamentarilor a fost luată ieri cu o majoritate confortabilă. Au fost înregistrate 171 de voturi pentru, 38 împotrivă și 12 abțineri.
“Trebuie să prevenim devalizarea celor mai importante resurse ale Bulgariei”, a declarat Volen Siderov, lider al partidului naționalist Ataka, inițiatorul propunerii de prelungire a moratoriului, propunere aflată în dezbatere din luna septembrie a acestui an.
Bruxelles-ul a reacționat prompt. Un purtător de cuvânt al comisarului european pentru piețele europene interne a declarat că acordul de aderare al Bulgariei nu prevede o prelungire a moratoriului. Pentru a face acest lucru, Bulgaria are nevoie de sprijinul celorlalte state membre, adică este nevoie de o revizuire a tratatului de aderare și o re-ratificare din partea tuturor celor 28 de state membre.
La rândul său, prim-ministrul bulgar Plamen Oresharski a spus că decizia de prelungire a interdicției „nu este practică” și că va duce la ruperea acordurilor cu Uniunea Europeană.
Ce face ROMÂNIA???
De ce bulgarii pot spune nu străinilor sau cum minciuna românească este contrazisă de oficialii de la Bruxelles !!
În loc să se tânguie ba că nu mai e timp, ba că e imposibil să mai facă ceva în această privință, politicienii români și oficialii din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-au resemnat ca pământurile României, apreciate ca fiind printre cele mai fertile din UE, să poată fi cumpărate de străini la prețuri cu mult sub nivelul celor din alte state membre. De cealaltă parte, vecinii noștri bulgari au norocul să aibă decidenți cu inițiativă, care caută soluții chiar și acolo unde alții, adică noi, au capitulat înainte de a se apuca de treabă.
Muzeul Județean Mureș deține din anul 1924 o comoară unică în lume, Fibula de la Suseni
Muzeul Județean Mureș deține din anul 1924 o comoară unică în lume, Fibula de la Suseni, atât prin frumusețea, cât și prin modul de păstrare, și oricâte cercetări s-au făcut pe marginea acestui misterios accesoriu vestimentar, nu a mai fost găsită nicăieri o piesă identică.
Fibula de la Suseni, o fibulă de tip passementerie, adică cu spirale, cu scut și cu pandantive, a fost descoperită din întâmplare în 1924 pe prima terasă a râului Mureș, pe partea dreaptă a râului, în apropierea comunei Suseni, la Fabrica de Cărămizi, într-un vas ceramic alături de alte obiecte din bronz, în majoritate fragmente. Frapant la această remarcabilă descoperire a fost faptul că deși celelalte obiecte de bronz din vas erau afectate de trecerea timpului, Fibula de la Suseni era întreagă și într-o stare foarte bună.
Întrucât nicăieri în lume nu a mai fost descoperită o astfel de piesă, oamenii de știință au numit Fibula de la Suseni fibulă de tip passementerie varianta Suseni, neputând-o clasifica în niciunul dintre cele trei tipuri de passementerie existente până în acel moment.
‘A fost descoperită incidental, nu a fost descoperită de arheologi și din această cauză nu există foarte mult detalii despre condițiile și caracterul descoperirii. Un mic detaliu pe care îl putem remarca este că a fost descoperită într-un vas de lut, adică piesele din bronz au fost depuse într-un vas de lut. Din păcate piesele vasului s-au pierdut și din această cauză încadrarea culturală a depozitului nu mai poate fi precizată. Descoperirea se numește ‘tezaur de bronzuri’ pentru că acesta conținea foarte multe piese de bronz, în jur de 100 de piese, printre care toporașe de bronz, fragmente de săbii sau de lame de săbii, brățări de bronz, fragmente de fibule, dar foarte multe piese erau fragmentare. Cea mai importantă piesă, care era întreagă, este Fibula de la Suseni, care se poate încadra în tipul fibulă de passementerie. Este un exemplar unicat, mai avem alte piese asemănătoare, dar o piesă identică cu Fibula de la Suseni nu mai există în lume. Avem piese asemănătoare și din Transilvania, nu atât de frumoase, unele întregi, altele fragmentare, mai avem fibule de tip passementerie și în Ungaria, Cehia, Slovacia, dar o astfel de piesă frumos lucrată, întreagă și chiar cu o condiție de păstrare foarte bună nu mai există (…) Unicitatea ei e dată de formă, Fibula de la Suseni este una de tip passementerie varianta Suseni, în condițiile în care în lume tipurile de passementerie sunt numerotate cu A, B și C’, a declarat cercetătorul Rezi Botond, din cadrul Muzeului Județean Mureș
Fibula se află în colecția Muzeului Județean Mureș, este cea mai importantă piesă, are 22-23 centimetri lungime și are o greutate de peste 300 de grame. Piesa este atribuită Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului sau, în termeni științifici, este atribuită Hallstatt-ului timpuriu sau Hallstatt-ul A, adică prima Epocă a Fierului.
Această fibulă se presupune că era folosită ca accesoriu de îmbrăcăminte, se prindea haina cu ea în partea superioară a corpului, lângă umăr, însă cercetările au scos la iveală că Fibula de la Suseni nu prezintă urme de folosire.
‘În ce privește caracterul descoperirii, faptul că era într-un depozit sau într-un tezaur de bronz cercetătorii au ajuns la concluzia că probabil a avut și o conotație simbolică, era probabil o piesă de prestigiu. Piesa nu prea are urme de folosire, dar totuși este foarte frumos prelucrată. În Epoca Bronzului avem multe piese frumos prelucrate, dar păstrează urme de folosire, de deteriorare încă din preistorie. Dar sunt piese care turnate, dar nu au fost finisate și ajung în depozite. Piesa de la Suseni este una care a fost și frumos prelucrată, dar nu a fost folosită. De obicei în preistorie când un ornament este folosit, este de obicei alcătuit din mai multe părți, iar unele părți mai lipsesc sau sunt deteriorate. Fibula de la Suseni se păstrează în condiții foarte bune (…) Fibula ține de prima fază a perioadei hallstattiene, care în literatura europeană este încadrată Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului, înseamnă în jurul secolului XII î.Hr. Fiind preistorie, nu putem vorbi de etnii, cine purta această podoabă, dar putem lega de anumite culturi arheologice. Această perioadă Hallstatt A este una cam problematică, pentru că nu știm exact aceste depozite de bronzuri cărei culturi aparțin’, a subliniat Rezi Botond.
Acesta a precizat că există atestată o cultură, Cultura Nova, de origine răsăriteană, care se răspândește din Nord-Vestul Mării Negre spre Republica Moldova de azi și cele mai vestice puncte cu descoperiri sunt undeva în zona Aiudului, la poalele Munților Apuseni, că această cultură atinge și pragul de secol XII î.Hr, dar prin metode arheologice depozitul de bronzuri de la Suseni nu poate fi legat de această cultură.
Specialiștii spun că din păcate nu au mai fost și alte descoperiri la Suseni, deși obiecte din bronz din zona acestei comune au mai ajuns în colecția Muzeului Județean Mureș.
‘Au fost donate Muzeului Județean alte două piese de bronz, o brățară și o daltă cu toc, tot de la Suseni, am fost în zonă, dar din păcate nu am găsit alte piese. Zona în care au ieșit la suprafață cele două piese sunt departe de depozitul unde a fost descoperită Fibula de la Suseni. Nu știm cine folosea această podoabă, pentru că nu am găsit-o într-un mormânt, de exemplu, care ne-ar fi putut da un răspuns pe baza cercetării antropologice a unui schelet (…) Astfel de piese sunt fie descoperiri izolate, fie găsite în depozite, care sunt privite ca și descoperiri cu o anumită încărcătură simbolică. Pentru cine sau cum au fost depuse, nu avem asemenea informații. Probabil pentru o divinitate’, a accentuat Rezi Botond.
Într-un articol intitulat ‘Le depot en bronze de Suseni’, publicat în 1952 în Revista Dacia I de Aurel Filimon, cel care în 1921 a înființat Muzeul din Târgu Mureș, au fost descrise condițiile în care a fost descoperită Fibula de la Suseni la cariera de argilă din localitate. Articolul citează afirmațiile unor muncitori potrivit cărora s-a descoperit o vază mare, care conținea obiecte de bronz. În articol se arată că ‘vaza care conținea obiectele s-a spart și n-a putut fi reconstruită. Comoara se compune din 91 de piese întregi și fragmentare’, iar în inventarul pieselor descoperite care a fost publicat — care ulterior a mai suferit unele modificări — figurează 8 vârfuri de lance, 10 securi cu dispozitiv de înmănușare (celturi), din care 5 întregi și 5 fragmentare, 14 seceri, 33 de brățări, 3 fragmente de săbii, fragmentare și fibulele, printre care și celebra Fibulă de la Suseni.
Descoperirea arheologică deosebit de valoroasă a devenit simbol al județului Mureș, figurează pe actuala stemă a județului și este distincția cea mai importantă care se acordă de către Instituția Prefectului — Județul Mureș de Ziua Națională a României.
Sursa: vatra-daciei.ro.
Cititi va rog si alte subiecte interesante la rubrica: Istorie.
Cele 7 sinoade ecumenice ale Bisercii Ortodoxe
Sinoadele ecumenice ale Bisericii
Conciliile bisericesti au fost tinute pentru a rezolva diferite probleme atunci cand nu s-a putut ajunge la consens prin simple discutii. Majoritatea conciliilor au fost locale, desi in unele cazuri deciziile adoptate s-au bucurat de o larga acceptare (asa cum sunt cele Sapte Concilii Ecumenice). Primul Sinod al Bisericii s-a tinut de catre Apostoli la Ierusalim, in primul secol (Fapte 6:1-7).
Cele sapte Concilii Generale ale intregii Biserici Crestine sunt cunoscute sub numele de Concilii Ecumenice. Ele acopera perioada dintre 325 si 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezinta temelia invataturii crestine acceptate de ramurile rasariteana si apuseana a Bisericii Crestine. Deciziile acestor Concilii Ecumenice au fost luate sub calauzirea Duhului Sfant, asa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui.
La aceste Concilii Ecumenice au fost intocmite multe Canoane sau norme care guverneaza administrarea Bisericii.
Biserica Catolica accepta ca ecumenice si unele concilii ulterioare, organizate numai de autoritatile si reprezentantii Bisericii Catolice. Aceste concilii, dintre care ultimul este al doilea Sinodl de la Vatican (1962-1965), nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxa ca avand valabilitatea sau autoritatea adevaratelor Concilii Ecumenice. Astfel, nici una din deciziile acestor concilii catolice nu sunt valabile in Biserica Ortodoxa. Pentru a intelege mai bine motivele convocarii lor si deciziile care au fost adoptate, cele sapte Concilii Ecumenice sunt prezentate in continuare in ordine cronologica.
Primul Sinod Ecumenic
Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325. Sinodl s-a intrunit la Nicaea, in provincia Bitinia din Asia Mica, fiind deschis oficial chiar de catre Constantin. Sinodl a adoptat 20 de hotarari, inclusiv Crezul de la Nicaea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi (Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.
Principalul motiv pentru convocarea lui a fost controversa ariana. Arius, un preot dinAlexandria, sustinea ca Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negand astfel divinitatea lui Hristos. Arius argumenta ca daca Iisus a fost nascut, atunci a existat o vreme in care El nu a existat; iar daca a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme in care El nu a fost Dumnezeu. Intentia initiala a lui Arius era sa raspunda unei alte erezii, prin care se facea confuzie intre cele trei persoane ale Sfintei Treimi(sabelianism).
Un numar de episcopi l-au urmat pe Arius, iar Biserica a intrat in prima si poate cea mai profunda divizare a credintei. Pana atunci, marturisirile de credinta faceau parte din Crezul recitat de candidatii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentand arianismul, a fost prezentat Sinodlui de catre Eusebiu din Nicomedia, insa a fost respins imediat. In cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentand Crezul de la Ierusalim, avand inclus termenul foarte important „homoousis”, insemnand „de aceeasi fiinta” (de aceeasi esenta). Astfel s-a adoptat ca ortodoxa (corecta) afirmatia ca Iisus este „de aceeasi fiinta” cu Tatal. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Nicaea si este urmatorul:
Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor.
Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul nascut, care s-a nascut din Tatal mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, nu facut, cel de-o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din ceruri si s-a facut om, de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si s-a facut om.
Si s-a rastignit pentru noi in timpul lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui Imparatie nu va avea sfarsit.
O alta hotarare a acestui Sinod a fost formula calendaristica pentru tinerea Pastelui. Pastele cade de prima luna plina, dupa echinoctiul de primavara, dupa Pastele evreiesc.
Sinodl a stabilit de asemenea si alte chestiuni de importanta bisericeasca, privind aspecte de natura morala si teritoriala, atat pentru cler, cat si pentru laici. Un anume participant, diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un aparator al Ortodoxiei prin marturisirea lui de credinta si prin redactarea Crezului care ii poarta numele.
Un alt participant, care prin argumentarea lui impotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins obligativitatea celibatului in Biserica Ortodoxa, a fost Pafnutie, un egiptean care era ucenicul Sfantului Antonie. El suferise atatea greutati si cruzimi in timpul prigoanei lui Maximin, incat trupul lui a atras cinstirea din partea celorlalti episcopi, iar recomandarile sale s-au bucurat de mare respect.
Numarul episcopilor care au participat la Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit si Sinodl celor 318 Parinti. El s-a incheiat pe 25 iulie 325. Amintirea lui este praznuita in Biserica Ortodoxa in a saptea duminica dupa Pasti.
Al doilea Sinod Ecumenic
Al doilea Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Teodosie I la Constantinopol, in 381, la care au participat 150 de episcopi. Teodosie s-a dovedit un aparator al credintei ortodoxe, iar intentia lui cu convocarea Sinodlui a fost eradicarea completa a arianismului si condamnarea lui Macedonie si a lui Apolinarie, formuland invatatura despre unitatea Sfintei Treimi si deplina umanitate a lui Hristos.
Ajutor Umanitar. Povestea Mioarei Grigore, o mamă cu cinci copii care lupta impotriva cancerului pentru a ramane in viata.

Mioara Grigore, profesoară de religie, este mamă a cinci copii şi o soţie exemplară. În urmă cu cinci ani, la doar 44 de ani, a fost diagnosticată cu cancer la sân. Medicii nu i-au dat mari şanse de supravieţuire atunci. Numai dragostea şi rugăciunile copiilor, ale soţului şi ale prietenilor adevăraţi au ţinut-o în viaţă. Momentan, starea de sănătate a doamnei Grigore este tot mai fragilă: cancerul i-a afectat şi plămânul drept şi o parte din ficat. Din punct de vedere medical, ultima şansă de vindecare este într-un institut oncologic din oraşul texan Houston, America. Pentru a ajunge acolo, Mioara Grigore are nevoie de ajutorul nostru!
La o săptămână după internarea în Spitalul Militar din Bucureşti, unde i s-a scos o cantitate mare de lichid din plămânul afectat de tumori maligne, doamna Mioara Grigore îşi exprima recunoştinţa pentru toţi semenii care au contribuit la strângerea unei părţi importante din suma necesară achitării intervenţiei medicale ce i-ar putea salva viaţa: „Din 50.000 de dolari s-au strâns în jur de 30.000 de dolari, într-un timp record. A fost o minune că oamenii, aceşti îngeri pentru mine, sfinţi, au strâns bănuţi ca să plec la Houston, la un mare institut oncologic, unde un prof. dr. Burzynski are un tratament revoluţionar. Sper, nu ştiu dacă va fi şi pentru mine sau dacă va da roade, dar e o ultimă şansă de a încerca. Această ultimă intervenţie m-a slăbit foarte mult, recunosc că nu mai am energia de la început. De aceea respir oarecum greu. Am pierdut foarte mult sânge şi asta îmi dă o neputinţă pe care nu am avut-o până acum, dar cu răbdare nădăjduiesc să revin la normal cât de cât şi într-o săptămână, maximum două, cu mila Maicii Domnului şi a Bunului Dumnezeu, sper să mă operez. Mulţumesc tuturor, n-am cuvinte! Nu ştiu dacă îşi dau seama, dacă ştiu ce au făcut, cât de mult şi-au luat cerul efectiv, pentru că dacă ar vedea cum aceşti cinci copilaşi, între care un băieţel cu sindrom Down, se bucură de mămica lor zi de zi, şi-ar da seama că au făcut o faptă nemaipomenită. Din suflet mulţumesc tuturor, le-aş mulţumi zi şi noapte. Dacă nu aş obosi când aş vorbi şi aş avea un pic de aer mai mult în plămâni, aş lua o portavoce şi aş spune tuturor cât de mult îi iubesc. Nu ştiu ce să dăruiesc tuturor acelor oameni care au făcut şi fac atâta pentru mine. Le dau lacrimile mele de mulţumire, le dau recunoştinţa mea, le dau gândul meu tot cel bun şi mica mea rugăciune, aşa cum pot să o fac împreună cu copilaşii mei. Să le dea Dumnezeu multă, multă sănătate şi bucurie de a trăi şi mântuire.“
Familia, cuibul dragostei
Cu voce caldă şi zâmbet bun, mămica Mariei (12 ani), a lui Antonie (11 ani) şi a lui Nectarie (9 ani), a Macrinei (8 ani) şi a Iustinei (6 ani) aminteşte febril de un băieţel de la o şcoală din Brăneşti, care i-a scris o scrisoare în care a pus 1,5 lei şi i-a urat: „Dumnezeu să vă dea sănătate că aveţi aşa o familie, că eu nu am avut parte“. Emoţionată, doamna Mioara continuă: „M-a copleşit şi mi-am dat seama că dacă acel copil a realizat importanţa şi unicitatea familiei, atunci eu am fost mai mult decât privilegiată de mi-a dat Dumnezeu cinci copii în şase ani jumătate şi un soţ care după 15 ani mă iubeşte la fel ca la început sau poate mai mult. Dragostea familiei, Doamne, susţinerea ei e covârşitoare! De aceea aş vrea să le spun tuturor femeilor cu boli mai mult sau mai puţin grave să se agaţe de dragostea copiilor, a soţului, să le admită, să le tolereze defectele şi să vadă dincolo de orice neputinţă. Iar dacă omul acela, într-o zi câteva ore, câteva minute, a fost alături de ea, a contat enorm şi contează.“
Dragostea, cuvântul de ordine în familia Grigore. Starea de bine care îi învăluie pe toţi membrii ei şi pe prietenii lor dragi, ajutoare de nădejde. Mama Mioara, cea care pune în mişcare această forţă a inimilor, vorbeşte: „După o ieşire din spital în care vezi durere, boală, moarte, partea sufletească mai coboară câte un pic, dar am primit de fiecare dată – şi le mulţumesc din suflet tuturor oamenilor care au fost alături de mine – încurajări, dovezi de dragoste, şi de asta aş merge pe drum şi aş striga că dragostea poate învinge cancerul, poate învinge deznădejdea, poate amâna şi învinge chiar moartea.“ Astfel s-a născut „Cancerul, dragostea mea“, o carte scrisă de Mioara Grigore, care provoacă cititorului, deopotrivă, râsete în cascadă şi valuri de lacrimi. „Disperarea m-a făcut să scriu cartea, mi-era teamă că nu le-am spus celor mici, soţului meu cât de mult îi iubesc. Nici acum nu ştiu să le spun cât de mult îi iubesc, dar mi-a dat răspunsul cea mică, Iustina, de 6 ani, care alaltăieri noapte, pe la ora 11:00 (când eram cuprinsă de aşa dureri, încât pentru prima dată de când am această boală m-am rugat la Dumnezeu să facă o minune şi să mă ia mai repede, să mor mai repede), Iustina mă ia de mână şi-mi şopteşte: «Mami, ştii de ce vreau să stai lângă mine cât sunt eu mică?» Am rămas uimită, nu ştiam ce îmi va spune, după care a răspuns: «Pentru că fără tine uit să mai respir, nu mai am memoria respiraţiei». O fetiţă de 6 ani să-mi spună asta… mi-am cerut iertare de la Dumnezeu că am abdicat lupta şi a trebuit să mă ridic din nou cu sufletul“, mărturiseşte autoarea.
„Vino, Măicuţa Domnului, să-ţi spunem!“
O zi obişnuită în casa familiei Grigore, din comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, începe în zori. Cu multă speranţă. Şi simţ al umorului, căci spune doamna Mioara: „Eu glumesc cu cei mici ca să nu vadă cât sunt de disperată, cei mici îmi mai spun glume ca eu să pot râde şi să mă întăresc. Şi am rămas aşa de vreo cinci ani. Din orice se poate scoate un zâmbet.“ Aşadar, „mă scol dimineaţa, de fapt ies de sub copii (am luat un pat mare în care să încăpem toţi, cred că am făcut o greşeală mare – n.r. zâmbeşte): Nectarie e cu capul pe gâtul meu, Iustina pe spatele meu, Macrina pe la picioarele mele. Apoi, cobor cu fetiţele în bucătărie, încercăm să facem celebra ciorbă sau supă. Maria, fetiţa cea mare, când simte că obosesc cu respiraţia, îmi spune pe un ton poruncitor: «Auzi, dragă, du-te în pat, că vin eu să te servesc, şi fără comentarii, te rog mult». Stau cu ei în pat, le mai citesc poveşti, şi ei vin cu tava la pat, cel puţin acum după operaţie, mai mergem prin livadă. Copilaşii mei au pus acum trei ani 83 de pomişori şi s-au prins 78. Aerul meu sunt ei, nu mă lasă nici un pic. Nu pot să mă pitesc pe nicăieri, mă găsesc oriunde aş fi în casă. De vreo doi ani de când tuşesc atât de rău, de-mi ies ochii şi vomit, mă tot întreb dacă le-am dat ceva, şi e o minune că încă nu tuşeşte nici unul. Nu ştiu ce mă mai ţine în viaţă, dar e copleşitor, că eu mă mir în fiecare zi că încă trăiesc, că încă sunt în mijlocul lor şi că ei deodată se luminează la faţă când mă văd, în special Nectarie. Împreună, vorba domnului Dan C. Mihăilescu, care a făcut critica la carte şi căruia îi mulţumesc din suflet, sunt cinci degete care la un moment se vor face un pumn strâns şi puternic care să ţină în el fiinţa mea, a mamei lor. Chiar aşa simt“, explică cu surâs blajin mama celor cinci copii la fel de minunaţi ca şi părinţii lor, Mioara şi Viorel.
Îi poartă pe toţi în inima sa de mamă-eroină şi ochii i se luminează când vorbeşte de: Iustina, mezina cu gropiţe în obraji, blondă cu ochii verzi, ce inventează poveşti cu o uşurinţă uimitoare şi vrea să devină balerină; Macrina, blândă, bună şi tăcută, visează să ajungă o mare pictoriţă, în timp ce îi face mamei sale cele mai tămăduitoare masaje cu ulei sfinţit; Nectarie, suferind de sindrom Down, cel care îi spune mamei „zmeurica“, în loc de Mioriţa; Antonie, captivat de enciclopedii, de ştiinţele exacte în general, hotărât să ajungă un reputat om de ştiinţă când va creşte mare; Maria – o fetiţă de doar 12 ani, „mama mea şi mama mamei mele, care are 84 de ani. Când nu pot eu, se duce şi o spală cu atâta precizie şi rigoare, pe urmă îi dă cu pudră de talc şi îi spune: «Bunicuţo, gata, te scot la bal», şi mama mea râde. Maria e foarte matură. E premiantă, îi place mult literatura şi vrea să devină poetă.“
Cât priveşte credinţa cea dătătoare de speranţă, mai ales în caz de boală, doamna Mioara Grigore spune că a învăţat-o tot de la cei mici: „La un moment dat, îi auzeam în cealaltă camera cum se rugau şi strigau la Maica Domnului ca la o vecină de peste gard, cu atâta simplitate ca şi cum Maica Domnului era acolo lângă ei: «Maica Domnului, vino să-ţi spunem! Vino, Măicuţa Domnului, să-ţi spunem!» Cu atâta tărie credeau… Ce înseamnă această simplitate şi curăţie a inimii!“
O minune
De fiecare dată, răspunsul la rugăciunile curate ale copiilor nu întârzie să apară: „Eu am o mare problemă, dar unii doctori chirurgi nu mă cred: la anestezie nu prea adorm cu totul, mai simt dureri, mai simt lipsă de aer, e destul de groaznic, că nici nu pot spune că-i aud, sunt undeva între viaţă şi moarte. A doua oară când mi s-a întâmplat, la ultima intervenţie, simţeam că nu mai pot respira. Strigam la Măicuţa Domnului să mă ajute că nu am aer deloc şi deodată am văzut-o pe fetiţa mea de 12 ani intrând în sala de operaţii. Era foarte elegantă, într-un halat alb, a venit, mi-a şters broboanele de sudoare de pe frunte şi mi-a zis: «Mami, uite, acum o să intru în plămân, o să scot apa, totul o să fie bine şi o să te ţin de mână şi în braţe şi vei respira». Şi atâta încredere mi-a dat, încât atunci când m-am trezit din anestezie întrebam toate asistentele: «Unde e Maria mea?» Mai apoi am întrebat-o ce făcea la orele acelea şi mi-a zis că se ruga pentru mine. Faptul că Dumnezeu mi-a trimis-o în vis, în starea aceea, a fost colosal.“
„Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi“
Demnă sub povara crucii ei, Mioara Grigore remarcă: „Am ajuns la concluzia că nimic nu e întâmplător şi că trebuia să am şi această boală. Mi-am dat seama că sănătatea pe care o aveţi dumneavostră e un mare dar, dar şi boala pe care o am eu e tot un mare dar, aşa că suntem iubite mult de Dumnezeu.“
Referitor la relaţia de cuplu, admite: „Am descoperit cât sunt de copleşitoare şi de salvatoare într-o relaţie răbdarea şi modul de a tolera, de a înţelege că fiecare avem defecte. Mă întreba cineva ce ne-a ţinut uniţi pe mine şi pe soţul meu atât de mult, dincolo de orice, şi i-am spus că mila, dar mila nu sub aspect jalnic sau lipsit de orice demnitate, ci mila aceea în care poţi să te pui puţin în locul celuilalt şi să-ţi dai seama cât suferă, mila aceea în care jertfa pentru celălalt e cu adevărat înălţătoare. Deci, mie mi-a fost milă de soţul meu că suferea din cauza mea, lui i-a fost milă că aveam această boală şi mila a generat o dragoste ca un tsunami. O iubită, o soţie, dacă e supărată de soţul – şi le cred şi le înţeleg -, să aibă puţină răbdare şi, în momentul în care vrea să spună ceva ce ţine de mânie, să tacă. Astfel, va simţi o eliberare, indiferent cât de mult ar jigni-o, iar soţul se va simţi vinovat şi se va întoarce, probabil, cu şi mai multă dragoste. Mi-am dat seama că puterea de a tăcea şi de a răbda într-o căsnicie sunt salvatoare.“
Şi mai spune doamna Mioara, cu vocea ei uşoară, ca de fulg: „Am realizat cum ne putem regăsi liniştea, fărâma de pace, bucuria de a trăi: întorcându-ne la lucrurile simple ale vieţii. Sunt atâtea lucruri de care nu mai avem nevoie, n-am avut niciodată, dar dacă am conştientiza… Dacă ne-am întoarce la iarba aceea din curte, la pomi, la omul de lângă noi, ca să revenim în noi înşine puţin. Epoca asta tehnologizată ne-a depărtat mult, dar dacă am căuta un pic de simplitate în toată complexitatea asta a noastră… E de mare valoare simplitatea, pentru că poţi să vezi altfel.
Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi şi de asta mi-e necaz. Mă uitam astăzi la femei frumoase şi la bărbaţi înalţi, bine făcuţi, care treceau pe drum şi îmi venea să-i îmbrăţişez să le spun: «Ştiţi cât sunteţi de fericiţi că puteţi respira?», dar evident că aş fi fost luată drept o femeie un pic cam nebună. N-am îndrăznit. Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi că pot respira, că au doi plămâni, că se pot bucura de atâtea daruri de la Dumnezeu, sau nu vor să mai ştie…“
Cum o puteţi ajuta
EUR – RO13 BTRL EURCRT 0022567901
USD – RO17 BTRL USDCRT 0022567901
CAD – RO82 BTRL CADCRT 0022567901
Swift BTRL RO 22.
Banca Transilvania/Sucursala Piaţa Chibrit, Bucureşti
Contact fam. Grigore:
8 August Sfintii zilei de astazi
În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Emilian Marturisitorul, episcopul Cizicului.
Cuviosul Nostru Parinte Emilian a fost mai intâi calugar la Manastirea ridicata de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie), unde se remarca prin virtutile sale. La un timp dupa prietenii si frati ai sai intru asceza, Sfântul Mihail Marturisitorul, episcopul Sinadelor (cf. 23 mai), si Sfântul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei (cf. 8 martie), el fu la rândul sau ridicat la rangul de episcop si succeda Mitropolitului Cizicului, Nicolae (dupa 788). Se arata drept un credincios econom al harului dumnezeiesc si se distinse atât prin milostenia sa cât si prin blândetea deprinderilor sale.
Cu ocazia conrferintei despre inchinarea la Sfintele Icoane, convocata la palat de catre imparatul Leon al V-lea Armeanul (813-820), in 815, Sfântul Emilian il interpela pe suveranul eretic si ii spuse ca daca problema dogmelor era de ordin stric ecleziastic, ea trebuia sa fie rezolvata la biserica si nu in fata autoritatilor civile. In urma acestei curajoase marturii de credinta, el fu exilat. Dupa vreo cinci ani de incercari, muri, se crede, asasinat de agentii imparatului si pleca la ceruri, la curtea Sfintilor Mucenici triumfatori (dupa Menologul lui Vasile al II lea, el ar fi murit in pace la locul sau de exil).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Miron, facatorul de minuni, episcopul Cretei.
Acest sfânt a fost nascut în Avrachi, cetate din Creta, aproape de Cnoson, împodobindu-se cu dumnezeiasca si dreapta credinta. La începutul vietii lui, luându-si femeie, era plugar si ajuta pe saraci din roadele ce i se faceau; si cu cât da mai mult, cu atât mai mult i se înmulteau roadele. Iar milostenia la el era peste firea omeneasca; se spune ca a prins la aria lui 12 oameni, care îsi umplusera sacii cu grâu, si se chinuiau sa-i ridice pe umeri neîndurându-se sa deserte din saci. Iar el în loc sa le faca certare, se straduia cu dânsii ca sa-i ajute, ridicând cu mâna lui sacul fiecaruia si punându-i-l pe umeri, le-a poruncit sa nu spuna nimanui nimic.
A fost hirotonit preot în sfânta lui Dumnezeu Biserica; iar daca a încetat prigoana, a fost facut arhiereu al Cretei, unde a facut multe minuni. Si savârsindu-si ramasita vietii cu cuviinta si cu placere dumnezeiasca, si praznuind luminat praznicele mucenicilor, la vârsta de 100 de ani catre Domnul s-a mutat, catre anul 350.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor, egumenul de la Oronon.
Acest sfânt parinte din mica vârsta ridicând asupra sa Crucea Domnului, a salasluit prin pesteri si prin munti si prin vai. Drept aceea aducându-se catre Domnul ca un mir scump si ca o tamâie bine primita, cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Elefterie si Leonid, si a Sfintilor prunci, care prin foc s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor zece pustnici din Egipt, care cu pace s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi Mucenici din Tir, care s-au savârsit fiind târâti pe pamânt.
Tot în acesta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stirachie, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Anastasie bulgarul, care a marturisit în Tesalonic, la anul 1794 si, suferind chinurile, s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Triandafil Zagoreul, care a marturisit în Constantinopol la anul o 1680.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august08.htm
Analiza. Cine are mai mult de suferit de pe urma sanctiunilor economice aplicate, Rusia sau Occidentul?
Sa incepem cu Maria Britanie, cel mai vocal dintre toate statele din Europa. Importa din Rusia in valoare de 6.3 mld de lire sterline. Iar aproape jumatate din exporturile Marii Britanii catre Rusia sunt autoturisme, arme si bunuri de consum, care nu cred ca sunt indispensabile. Pe cand Marea Britanie importa din Rusia de toti banii, 6.3 mld lire sterline, numai petrol.
Acum sa vedem cine are de pierdut, Rusia care nu mai poate importa masini ca Rover sau Jaguar, sau alte produse, gen haine britanice, care de fapt sunt produse in China sau Marea Britanie care depind in mare masura de petrolul cumparat de la rusi?
Lipsa petrolului importat din Rusia afectand industria, economia, implicit si produsul intern brut, lucru care duce la recesiune. Plus ca toate fabricile de masini, de produse famaceutice, produse de larg consum, daca nu se mai vand in Rusia, care este una dintre cele mai mari piete de desfacere a Marii Britanii, pot usor da faliment. Inseamna adancirea recesiunii, somaj. De fapt sute de mii de englezi lucreaza doar pentru aceste exporturi catre Rusia.
In schimb nu cred ca o sa moara vreun rus din lipsa importurilor produselor englezesti, iar armament produc si ei destul.
In concluzie Marea Britanie isi cam taie singuri craca de sub picioare si nu invers.
Sa trecem la Olanda, importuri din Rusia, 23 mld lire sterline, exporturi catre Rusia 6 mld de lire sterline. Rusia furnizeaza 28% din petrolul Olandei si 11% din gazele naturale. Cand ai nevoie de petrol si gaze naturale de la altii inseamna ca ai o problema mare. Aceste resurse nu sunt ca si alte produse de larg consum sa nu poti fara. Daca nu ai petrol si gaze se duce toata economia in cap. In schimb Rusia importa din Olanda lalele. Va ganditi, ce va face Rusia fara lalele?
In concluzie cine are de suferit, Rusia ca nu mai au cantitati mari de lalele sau Olanda care nu mai are ce sa bage in rezervoare la masini sau sa-si incalzeasca apartamentele.
Sa trecem la Franta, importuri din Rusia 8 mld de lire sterline, Franta exporta de 6 mld de lire sterline. Si in acest caz Rusia exporta 15% din petrolul necesar Frantei, cat si 18% din gazele naturale. In schimb Franta exporta in Rusia armament. Cred ca Rusia se descurca si fara armamentul de la francezi, sunt oricum inarmati rusii pana in gat. De exemplu daca Franta nu o sa-i mai livreze Rusiei navele Mistral pentru 1.2 mld de Euro. Asa ca daca Franta nu va mai livra cele doua nave Mistral catre Rusia cat si armament, sute de mii de francezi ce lucreaza astazi in industria de armament, special pentru Rusia, o sa-si piarda locurile de munca.
In concluzie, sanctiunile economice pe cine o sa izbeasca mai tare, pe rusii care nu o sa mai aibe nave Mistral in port la Sevastopol sau pe francezi, unde sute de mii de oameni vor ramane fara servicii foarte bine platite, iar somajul va creste cu cateva procente peste noapte, la care se mai adauga lipsa de gaze si petrol, mai ales cand vine iarna?
Italia, importuri din Rusia 16 mld de lire sterline, exporturi 8.5 mld de lire sterline, 25% din petrolul de pe piata italiana este de provenienta ruseasca. Dar pe langa petrol Italia importa si 38% din gazele naturale tot din Rusia, fara posibilitatea de a le lua din alta parte. Itaia in schimb exporta articole de lux Guci, Louis Vuitton, Armani, Ferrari, vinuri. Oare ce o sa faca saracii rusi fara toate aceste articole?
In concluzie, 300 de mii de locuri de munca din Italia depind de Rusia, cat si benzina din masini si incalzirea din case, ceea ce nu cred ca e putin lucru.
Germania, importuri din Rusia 30 mld lire sterline, exporturi catre Rusia 29 mld de lire sterline. Germania importa 35% din petrolul necesar si 42% din gazele naturale. Ce exporta Germania in Rusia? Autoturisme in cea mai mare parte.
Astfel, pete 400 de mii de locuri de munca sunt direct dependente de exporturile germane catre Rusia, ca sa nu mai vorbim de carburanti si de gazele naturale.
Deci cine va suferi mai tare, rusul ca nu mai poate sa-si cumpere BMW sau nemtii care raman someri si stau la iarna in frig?
Pentru cei care veti spune ca si Rusia va avea de suferit pentru ca nu mai are unde sa vanda petrolul si gazele naturale va inselati, le pot vinde in Asia urgent. Dar pentru occident sa importe petrolul si gazele din alta parte e imposibil la cantitatile de care au nevoie.
Asa ca sa intelegeti de ce nu sufera rusii aproape deloc de pe urma acestor sanctiuni.
Sursa: meritocratia.ro.
Cititi va rog si: A inceput razboiul economic intre Rusia si Occident
A inceput razboiul economic intre Rusia si Occident
Începe războiul economic între Rusia şi Vest: Moscova pune interdicţie totală pe majoritatea produselor alimentare din Europa şi SUA, iar pana la razboiul militar mai este doar un pas.
Rusia a decretat o „interdicţie totală” pentru majoritatea produselor alimentare provenind din ţările europene şi din Statele Unite, ca răspuns la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei, a anunţat joi premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP.
Această interdicţie se referă la carne de vită, porc, pasăre şi peşte, precum şi la brânză, lapte, legume şi fructe provenind din Statele Unite, Uniunea Europeană, Australia, Canada şi Norvegia.
Interdicţia va putea fi ridicată însă dacă „partenerii noştri vor da dovadă de o abordare constructivă”, a declarat Medvedev într-o intervenţie televizată.
„Toate aceste măsuri nu sunt decât un răspuns (la sancţiunile occidentale, n.red.). Noi nu vrem o astfel de evoluţie a situaţiei. Nu există nimic pozitiv în sancţiuni”, a continuat el.
„Sper sincer că pragmatismul economic va prevala în faţa considerentelor politice stupide în cazul partenerilor noştri şi că se vor gândi să nu izoleze sau să sperie Rusia”, a adăugat premierul.
În plus, embargoul nu se referă la alimentele pentru bebeluşi şi cetăţenii ruşi vor putea în continuare să cumpere din străinătate, deşi orice tentativă de a profita de situaţie pentru a revinde produsele interzise va fi „aspru pedepsită”.
Lista completă a produselor supuse embargoului a fost publicată pe site-ul de Internet al Guvernului. „Chiar şi în aceste condiţii, suntem convinşi că vom reuşi să întoarcem situaţia în favoarea noastră”, a declarat Dmitri Medvedev, promiţând să „împiedice creşterea preţurilor” şi „să elibereze standurile pentru producătorii interni”. „O astfel de şansă – o ocazie unică de a ne deschide şi dezvolta industria destinată substituirii importurilor – nu poate fi neglijată”, a adăugat el.
Pentru a intelege mai bine cat este de grava situatia, cititi va rog si:
- Rusia. Manevre militare fara precedent, cu 100 de avioane de lupta
- Coincidente sau scenarii bine pregatite?
- Statele Unite in spatele tragediei aeriene din Ucraina? Poate fi aceasta tragedie, marul discodrdiei pentru a incepe al 3-lea razboi mondial?
- Consiliul de securitate rusesc – Ucraina este condusa de Papusari Occidentali
- Presedintele Traian Basescu ne baga din nou in gura lupului, sau mai bine zis a Ursului in cazul de fata, fara sa fie intrebat de nimeni nimic!
- O noua amenintare catre dolarul american. Statele membre BRICS pun bazele unei Banci Comune.
Prigoana Sfantului Parinte ARSENIE BOCA si dupa trecerea la cele vesnice

Cu mai mulți ani în urmă mărturisesc că am avut șansa să ajung și să particip la priveghere și la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, la o altitudine de peste 2000 de metri, tocmai pe vârful Athonului din Muntele Athos sau Grădina Maicii Domnului din Grecia. Un moment absolut memorabil… Iar Grădină a Maicii Domnului este și România…
Astăzi, când scriu aceste rânduri, este exact aceeași sărbătoare și încerc să mărturisesc adevărul despre părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu și sfântul Ardealului, așa cum l-au numit mulți dintre români. Și zic că nu este o misiune ușoară să scrii despre un sfânt și un mare duhovnic al neamului românesc.
În ultimul timp, poate ați observat și frățiile voastre în blogosfera ortodoxă, cum anumite persoane au ieșit la atac cu unele comentarii agresive la adresa părintelui Arsenie Boca, după ce s-a atentat și la memoria părinților Iustin Pârvu și Arsenie Papacioc, după izgonirea din mănăstirea Petru Vodă a unor frați și monahi în frunte cu monahul mărturisitor Teodot, căruia i se datorează în mare parte descoperirea moaștelor Sfântului Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Mai nou a fost înfierat și Corneliu Zelea Codreanu și acuzat de câte și mai câte, deși el a fost martirizat de către dușmanii de moarte ai ortodoxiei în frunte cu masonul de grad 32 regele Carol al II-lea, dictatorul.
Și dacă stăm să ne gândim bine, cei care au lovit în ultima vreme în părintele Iustin Pârvu, în monahul Teodot (ucenicul său), în părintele Arsenie Papacioc și mai recent în PĂRINTELE ARSENIE BOCA, au legături mai mult sau mai puțin cu francmasoneria sau slujesc intereselor acesteia. Cercetați aceste persoane și veți afla. Nu este vorba numai de Patriarh, care este mason de rang înalt 33 și care nu suportă nici măcar ideea canonizării vreunuia dintre sfinții închisorilor, care urăște Mișcarea Legionară din perioada interbelică și românismul…
Observăm și intuim mai ales faptul că există cercuri oculte interesate a-l transforma pe părintele Arsenie Boca într-unul de-al lor. TOTUL ESTE O ÎNSCENARE VICLEANĂ. Intercalarea citatelor părintelui cu pasaje ezoterice are menirea de a-l prezenta pe acele bloguri ezoterice (masonice, pline de duhul New Age-ist) ca fiind un MAESTRU SPIRITUAL. Noi însă îl vom vedea mereu pe părintele Arsenie Boca ca mare duhovnic, un părinte cu harisma înaintevederii. Citiți măcar cartea părintelui intitulată TINERII, FAMILIA ȘI COPIII NĂSCUȚI ÎN LANȚURI. Mie nu mi se pare a fi o scriere greșită, ci dimpotrivă. Alții recomandă cartea CĂRAREA ÎMPĂRĂȚIEI…
Și mă întreb firește de ce abia ACUM după atâția ani, după 25 de ani, este pusă la îndoială sfințenia părintelui Arsenie Boca, în contextul atacării altor duhovnici, monahi și opoziției Patriarhiei Române față de canonizarea sfinților închisorilor comuniste. Eu văd totul ca pe un atac concertat la adresa ortodoxiei prin denigrarea marilor duhovnici ai poporului român. Ca lumea să nu mai aibă atâta evlavie la ei. Întrebarea este cine sunt aceste slugi care fac voia diavolului care arde de nerăbdare să termine odată cu ei. Se zice că la mormântul părintelui, diavolul și acum se tânguie… De ce? Pentru că mulți creștini s-au întărit prin sfinția sa…
Deja m-am uitat pe comentariile făcute la filmul fără video Părintele Arsenie Papacioc și P. Ioanichie Bălan -despre rătăcirile P. Arsenie Boca.mp4 despre ,,înșelarea” părintelui Arsenie Boca și din start am observat că nu era vocea părinților Arsenie Papacioc și Ioanichie Bălan (ceea ce înseamnă că s-au folosit de NUMELE LOR!!!). Observația mi-a fost confirmată de mai multe comentarii prin care alții remarcau același lucru. Se poate face chiar și o expertiză a sunetului dacă vreți și veți vedea că totul este un fals grosolan. Filmul începe abrupt, fără nici o introducere. Iar comentatoarea cu numele dorina varzaru ne avertiza că EXISTĂ O FILMARE CU RELATĂRI ALE PĂRINTELUI PAPACIOC DESPE PĂRINTELE ARSENIE BOCA ȘI CONTRAZICE TOTAL ACEASTA ÎNREGISTRARE, DECI ESTE UN FALS, SUNT MULȚI PREOȚI CARE DIN INVIDIE SAU PROSTIE ÎNCEARCĂ SĂ-L DENIGREZE PE PĂRINTELE ARSENIE DAR NU VOR REUȘI. Însă cum am arătat deja, motivele pot și altele.
Dar iată ce spune un alt comentator, Sensism Ortodox: ,,Nu s-a lăsat de preoție și nici de călugărie, ci a fost caterisit. Pr. Cleopa a încercat o corespondență cu Pr. Arsenie Boca, în care îl lauda, interpelată de comuniști. Valeriu Gafencu a încercat o corespondență cu Pr. Arsenie Boca, de asemenea. Cărțile părintelui Arsenie Boca dezmințesc zvonul conform căruia ar fi crezut în reîncarnare. Arhivele comuniste arată că securitatea i-a făcut antireclamă de eretic și desfrânat ca să împrăștie ucenicii adunați în jurul său. Ca să-i distrugă faima de călugăr, s-au folosit de zvonul cu desfrânarea. Ca să explice minunile (levitația din celulă, în vremea rugăciunii, întâlnită și la alți sfinți), prorociile și alte puteri “paranormale”, s-au folosit de catalogul de “yoghin” – yoga fiind o altă primejdie la adresa partidului în vremea aceea, contra căreia a luptat securitatea (nu detaliez). Vis a vis de propaganda asta, mulți au căzut în plasă, chiar și duhovnici, de unde și atacurile acestea de față. Asta este…”
O altă comentatoare, Adina Iulia, ține să precizeze că: În ,,Despre durerile oamenilor” Arsenie Boca combate ereziile de orice tip inclusiv reîncarnarea. Un comentariu de pe blogul lui vlad herman, Anonim (1 iulie 2014, 15:25) afirma; ,,Părintele Arsenie Boca era împotriva ecumenismului. În cartea “Cararea Imparatiei” (…) ,,Mântuitorul nostru a întemeiat și are numai o Biserică creștină, nu opt sute. Biserica aceasta, una, e sfântă pentru că Sfânt e Întemeietorul Și, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfințește pe păcătoși. Celelalte “biserici” – casele de adunare ale sectelor – nu sunt sfinte, pentru că sunt întemeiate de oameni robiți răzvrătirii și, ca atare, nici nu sfințesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor șapte soboare a toată lumea și, prin furtunile istoriei, e cârmuită nevăzut de Mântuitorul Însuși, nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare. Biserica, în care ne mântuim, e apostolească, adică își are slujitorii urmând, ca dar, prin punerea mâinilor, unii de la altii în șir neîntrerupt, suind până la Apostoli și prin ei până la Iisus Hristos. Toate celelalte “biserici” ivite după aceea, prin chiar aceasta sunt alăturea de cale, deci alăturea de mântuire.” Despre “înșelarea” spusă de alții, cred că adevărul va ieși la lumină, mai devreme sau mai târziu.”
Unui detractor al părintelui Arsenie Boca i-am răspuns astfel: Știai că părintele era anticomunist și de aceea l-au prigonit atâta amar de vreme, fiind urmărit permanent cu multe cadre de către Securitate până în octombrie 1989, când părintele era grav bolnav cu inima? Știai că în biserica Sf. Elefterie se află sus o pictură mare făcută de părintele cu Maica Domnului ținând în brațe pe Hristos îmbrăcat în haine DE ZEGHE? Adică hainele în care erau îmbrăcați pușcăriiașii, deținuții politici… ESTE UIMITOR CÂT CURAJ A AVUT SĂ FACĂ ACEST LUCRU, PE CARE SECURITATEA NU L-A REMARCAT! Prin asta a dorit să arate că Hristos a suferit în temnițele comuniste odată cu acești mărturisitori ai Lui…
Părerea mea este că minunile părintelui Arsenie Boca i-au pus serios pe gânduri pe comuniști, care nu puteau înțelege de ce atât de mulți români îl căutau și pentru a împiedica popularitatea și sa și pentru a nu spori credința lor a fost scos de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, mai apoi a fost desființată mănăstirea de la Prislop o vreme iar părintele a fost caterisit și exilat la Drăgănescu. Părintele era foarte cunoscut în Ardeal și mulți îl căutau pentru un sfat și ajutor.
Părintele Ioanichie Bălan nu l-a trecut în Patericul românesc pentru că, fie avea îndoieli în privința colaborării părintelui cu Securitatea (care a dezinformat masiv prin diverse zvonuri, precum că ar fi yoghin, desfrânat etc.), fie a fost supus unor mari presiuni în acest sens de către foștii securiști și masoni. Să nu uităm că la mănăstirea Sihăstria, părintele Ioanichie Bălan nu a avut un trai ușor în ultimii ani de viață pentru poziția lui fermă împotriva NATO și împotriva ecumenismului, că nu i s-a dat voie să scrie cartea în care voia să facă mărturisiri importante în acest sens și… a fost otrăvit cu mercur. Lucrurile acestea se leagă între ele când avem mai multe date.
Să nu uităm că sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, l-a numit sfânt pe părintele Arsenie Boca. Oricum nu era singurul! Nenumărați români au crezut și cred încă în sfințenia sa. Iar faptele lui, smerenia sa îl vădesc ca pe un MARE SFÂNT ROMÂN…
Părintele Arsenie Boca a fost foarte mult timp prigonit și urmărit. DUREREA SA CEA MAI MARE (se spune în documentarul de pe youtube despre viața sa) ERA CĂ I S-A ÎNTERZIS SĂ SLUJEASCĂ SLUJBA SFINTEI LITURGHII. ȘI SFINȚIA SA FĂCEA ÎNTR-ADEVĂR ASCULTARE FAȚĂ DE DUHOVNICUL SĂU…
Un alt comentator, ayannis întreba: ,,Sunteți sigur, sigur că Pr. Arsenie Boca a pictat erezii? De unde știți că nu a fost o pictură profetică? Era perioada când nu avea voie să vorbească cu nimeni. I se luase dreptul de a fi preot monah, nu mai putea să răspândească prin predică Ortodoxia, nu mai putea mângâia suflete așa cum o făcea înainte astfel încât picta ce vedea. Erau mesaje pictate. Nu putea nimeni să-i ia asta. Și nu s-au prins. Știți ce e dureros, destui care pretind că sunt ortodocși nu recunosc că nu au puterea de a înțelege profunzimile acestui mare om, iar infirmitatea aceasta au convertit-o într-o armă cu care atacă memoria Părintelui. Se vede ca această memorie arde … teribil. Ce duh au în ei acești detractori de nu-și găsesc pacea că numai ortodocși nu sunt?”
Fratele Vasile Popescu ne spune și el: ,,Securitatea a făcut tot ce a putut să-l discrediteze în fața oamenilor și a clerului. Chiar dacă nu este canonizat este tot sfânt este! Ateii care nu credeau în Dumnezeu puneau darul părintelui pe seama credințelor lor: magia și hipnoza, pentru că în acestea credeau ei. Părintele a fost trimis în Sf. Munte Athos de către mitropolitul Nicolae Balan pentru a aduce de acolo manuscrisele filocaliei. Deși nu era încă hirotonit acolo a câștigat multă experiență duhovnicească și mult har. Tot mitropolitul Nicolae Bălan l-a îndemnat să dea la Belle Arte. A fost bun prieten și apropiat cu părintele D. Stăniloae și alți părinti profesori de la Institutul Teologic de grad universitar de la Sibiu. El este de fapt părintele Filocaliei românești. El a desenat coperta Filocaliei așa cum o cunoaștem din prima ediție. El este cel care l-a îndemnat pe părintele Stăniloae să traducă Filocalia. El a refăcut Mănăstirea Sâmbăta și tot el a refăcut Mănăstirea Prislop chiar în acele vremuri de prigoană. Darul său a fost unul de prooroc și apostol. Să ne rugăm părintelui Arsenie!”
În concluzie, miza acestui atac tot mai furibund împotriva marilor duhovnici ai românilor este de fapt împiedicarea canonizării sfinților închisorilor. Pentru că, așa cum spunea monahul Teodot ar ieși la iveală adevărul și despre cei care i-au prigonit, care i-au torturat și ucis. Mulțumesc într-un fel celor care l-au atacat și i-au negat sfințenia părintelui Arsenie Boca, pentru că altfel nu aș fi scris nici aceste comentarii pe bloguri și nici acest articol iar unii nu ar fi auzit poate nici până astăzi despre sfinția sa, sau l-ar fi înțeles în mod greșit, căzând în plasa întinsă cu viclenie de dușmanii ortodoxiei, propovăduitorii ecumenismului masonic.
Paranormalul de fapt nici nu există în cazul sfinților. Cei care îl denigrează acum pe părintele Arsenie Boca, necanonizat nici până astăzi de BOR, deși a trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989, acuză credincioșii pentru faptul că ei CAUTĂ MINUNI. Depinde cum interpretăm aceasta. Oamenii care stau la cozi mari pentru a se ruga la mormântul său trag nădejdea împlinirii unor dorințe și rugăciuni. Unora li se împlinesc dacă se roagă fierbinte și cu sinceritate deplină.
ESTE INEXPLICABIL ȘI INADMISIBIL FAPTUL CĂ BOR NU L-A CANONIZAT NICI MĂCAR PE PĂRINTELE ARSENIE BOCA! Cercurile oculte se opun în mod evident. Acum au inventat și această poveste a înșelării sale, DEȘI EI SUNT ÎN ÎNȘELARE!…
Redau în final și un text care ne arată cât de prigonit a fost părintele Arsenie Boca, deși nu a fost legionar, ci doar suspectat de către Securitate:
,,Omul lui Dumnezeu sau Sfântul Ardealului, cum este pomenit, adeseori, părintele Arsenie Boca i-a convins pe mulţi creştini să îşi păstreze credinţa în Dumnezeu, în vremuri de restrişte. Chiar şi după moartea sa, mulţi cred că, rugându-se la mormântul lui, primesc iertare, binecuvântare sau îşi schimbă viaţa în bine.
Convieţuire spirituală pe Facebook
Până nu demult, despre părintele Arsenie Boca şi despre Mânăstirea Prislop, la care a fost stareţ şi, apoi, după ce a fost transformată în mănăstire de maici, a slujit, se ştia mai mult din povestirile oamenilor sau din cărţi. Acum, internetul a dat o mână de ajutor mediatizării acestui lăcaş de cult şi a vorbelor de duh şi rugăciunilor părintelui, păstrate de-a lungul timpului. Pe pagina de Facebook a mânăstirii Prislop, apar, zilnic, rugăciuni, sfaturi, reţete de post dar şi povestiri despre gesturile de bunăvoinţă faţă de semeni aflaţi în greutăţi. Tot acolo, oamenii vorbesc despre împlinirile sufleteşti de care au parte când merg la mormântul părintelui Arsenie Boca sau îşi dau întâliri pentru a merge împreună, în pelerinaj, în Ţara Haţegului. Acolo am găsit postată o povestire, relatată de un călugăr al mănăstirii, despre cum a profeţit părintele Arsenie Boca moartea dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar şi moartea sa.
Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Învierii Sale.
„Să-mi faci crucea”
Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”.
(profeţia mortii sale)
„Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism – ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă – numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo trei săptămâni înaintea lui”.
Preot-martir
Părintele Ieromonah Arsenie Boca, s-a născut pe data de 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, judeţul Hunedoara. Teolog, artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. În biografia sa, scrisă pe wikipedia.org, se arată că a fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București).
„Scara dumnezeiescului urcuş”
Numele său real este Zian Boca. Înainte să ia calea mânăstirii, părintele a urmat Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu”, din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. A primit – la recomandarea profesorului Nicolae Popovici – o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase, din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Ioan Scăraru, o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului.
L-a pictat pe Mihai Viteazul, la Atheneul Român
Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viata de călugăr pentru care optase încă din anii studenției, de la Sibiu.
La Muntele Athos
În 1935 – ca absolvent al Academiei Teologice – a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov).
Călugăr din 1940
În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor. Deja, din 1940, declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!”.
Arestat pentru un gest creştin
După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.
La Mânăstirea Prislop
Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956).
Pictura prezicătoare
În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sf. Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie, data morții Părintelui Arsenie.
Trimis la Canal, salvat de Patriarhul Justinian
În noaptea de 15/16 ianuarie 1950 este a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959).
Pribeag în Bucureşti
A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu.
A închis ochii la Sinaia dar a fost înmormântat la Prislop
La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984. Acolo a și închis ochii, pe data de 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.”
Sursa: raduiacoboaie.wordpress.com
Urmariti va rog si:



