18 August Sfintii zilei de astazi

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.

Andrei stratilatAcest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos. Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse. Dupa aceea rândui Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos. Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.

Viata sfântului marelui mucenic Andrei Stratilat, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei credinte. Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc, unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Evtihian ostasul si a lui Stratighie, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teofan cel nou si facatorul de minuni, care a sihastrit în Muntele Nausei, din Macedonia, ale carui moaste acum se afla în acelasi Munte Nausa, si care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august19.htm

Publicitate

Elicopterele negre ale SUA care sunt destinate pentru a rapi oameni

Elicopterele Negre ale SUA cu care se rapesc oameni, care imprastie substante chimice in atmosfera si sint folosite la atacuri teroriste impotriva oamenilor!

41CT1RB65VL

Totul a inceput in 1990 cand in cadrul CIA s-a pus bazele unei divizii “negre” care sa se ocupe de diverse misiuni “neconventionale” precum rapiri, de animale, oameni etc. In martie 1999 au fost raportate mai multe cazuri de astfel de aparitii in jurul zonei Pittsburgh. Multi dintre martorii care le-au vazut sustin ca acestea se misca foarte repede si executa diverse unghiuri ascutite, relateaza fara-secrete.ro.

Cathy O’Brien o sclava a controlului mental, declara in cartea sa “Tranceformation of America” scrisa impreuna cu fostul agent CIA Mark Phillips, cel care a salvat-o, urmatoarele:

“Ma aflam impreuna cu George Bush, cel care ma controla mental pe mine, si eram intr-un elicopter negru complet, nu avea niciun insemn official, cand l-am intrebat ce face acest elicopter, mi-a raspuns: “sunt pt a rapii diversi oameni, sau pt a provoca diverse atacuri armate impotriva celor care incearca sa spuna adevarul despre noi.”

Daca Cathy O’Brien declara asta inseamna ca asa si este, nu degeaba a fost printre putinele persoane care a scapat din mana celor care controleaza astfel de persoane.

Aceştia au fost oamenii politici care au declanşat războiul din Golf pentru a demonstra că „violenţa nu aduce nimic bun”! Una din „distracţiile” favorite ale lui Cheney, Bush şi alţii ca ei este aşa-numitul „Cel mai Periculos Joc”. Acesta constă în ameninţarea cu moartea a unor sclavi ca şi Cathy, cu mintea controlată de agenţiile guvernamentale, care sunt lăsaţi să „fugă” apoi într-o pădure, de regulă în zone militare strict păzite, precum Lampe, în Missouri, sau Mount Shasta, în California, înconjurate de garduri înalte care nu permit nimănui să scape. George Bush, omul care a făcut apel la o „Americă mai bună şi mai blândă”, Dick Cheney şi Bill Clinton pornesc apoi în urmărirea lor. Când sunt prinşi, sclavii sunt violaţi cu brutalitate, iar uneori ucişi. Din câte spune Cathy, Mount Shasta reprezintă „Cel mai mare lagăr de concentrare pentru sclavi cu mintea controlată pe care îl cunosc”.

Elicopterele negre ale SUA

Aici, ea a avut ocazia să vadă imensa flotă de elicoptere negre fără însemne despre care cercetătorii susţin că fac parte din armata privată a Frăţiei, care va fi folosită pentru vânarea disidenţilor atunci când va sosi momentul loviturii de stat. Aceste elicoptere au fost observate frecvent în cazurile de răpiri de către „extratereştri” şi în cele de mutilări ale vitelor. Cathy afirmă că aceste operaţiuni militare şi de control mental sunt acoperite, între altele, de festivalul de muzică country de la Lake Shasta. Cathy a fost forţată să se mărite cu un satanist care se ocupă cu controlul mental pe nume Wayne Cox, un membru al formaţiei de muzică country Jack Greene. Greene este el însuşi satanist şi agent CIA. Misiunea lui Cox era să continue să o traumatizeze, pentru a-i compartimenta şi mai puternic mintea.

Intr-o noapte Cox a dus-o la ruinele garii Union Railway Station din Nashville unde a gasit la lumina lanternei un cersator adormit. El i-a spus „sa il sarute de adio pe vagabond” dupa care l-a impuscat in cap. Ca si cum scena nu ar fi fost suficenta i-a taiat apoi mainile si l-a baga intr-un sac. Cathy a afirmat public in repetate randuri despre Cox ca este un ucigas in serie, care taie mainile victimelor, ca o semnatura satanica. Intr-un interviu acordat revistei Contact, ea povesteste: „Prin anul 1978, Wayne Cox, primul meu controlor desemnat, obisnuia sa desmembreze intr-o maniera rituala tot felul de vagabonzi, copii ai strazi si alte victime care nu trebuiau ratate, distribuind apoi partile sectionate de la locuinta sa de la Chatham, Louisiana catre diferite capitale ale satanismului, inclusiv pe ruta Little Rock- Missouri”.

Cathy afirma ca agentiile guvernamentale cunosc aceste lucruri dar ii ofera imunitate caci Cox lucreaza pentru ele. Cu ocazia respectiva, el a dus-o pe Cathy intr-un alt loc din ruinele garii, turnul vechiului depou, unde il asteptau Jacke Green, membrii bandei sale si alte persoane imbracati cu robe negre. Stateau cu totii in jurul uni altar imbracat in piele neagra. Camera era drapata cu catifea rosie si lumanari aprinse. Cathy a fost condusa pe altar unde a fost violata si torturata, in timp ce satanistii practicau un ritual de magie neagra care implica, acte sexuale, bautde sange si canibalism.

Cativa ani mai tarziu cand s-a maritat cu un alt agent CIA, Alex Houston, acesta a silit-o sa ramana insarcinata si sa avorteze de mai multe ori, pentru ca fetusii sa poata fi folositi in ritualuri satanice.

O alta misiune a elicopterelor negre, dupa cum sustin fostii agenti CIA, este aceea de a imprastia substante chimice in aer,pentru a elibera virusi in diferite zone, cu scopul de a  crea diferite boli.

Cititi va rog si: Persoane de Rang Inalt din Europa se distreaza vanand si omorand copii dezbracati!!!

 

Statuia lui Avram Iancu din Carei a fost vandalizata

Iata ce aflam din articolul A venit şi rândul lui Avram Iancu.Placa de sub bustul său din Carei a fost distrusă

A venit şi rândul  lui Avram Iancu.Placa de sub bustul său din Carei a fost  distrusă

Statuia lui AVRAM IANCU  din centrul municipiului CAREI a fost  vandalizată de un grup de tineri încă necunoscuţi,îmbrăcaţi în tricouri albe,care au distrus în cursul  nopţii de vineri,placa ce avea înscrise vorbele marelui  patriot,erou naţional:

Unicul dor al vieţii mele fiind, e să-mi văd Naţiunea mea fericită.

Fapta ne-a fost semnalată de către pensionare care locuiesc în zonă. Nici de această dată cele 23 de camere de supraveghere achiziţionate prin proiectul  transfrontalier  HU-RO 1001/178/2.4.4 “Realizarea unei reţele de protecţie şi alarmare în zona Sătmar (acronim: Alarm Network), realizat de Primăria Carei în colaborare cu Asociaţia managerială a comitatului Csenger din Ungaria” ,şi gestionate de Politia Locală din subordinea Primăriei Carei, nu au fost “pe fază” şi nu au permis depistarea huliganilor.

Dacă pentru statuile personalităţilor  maghiare este asigurată în permanenţă monitorizarea,simpla apropiere de acestea fiind rapid identificată de gardienii apăruţi  ca din senin,monumentele româneşti sunt lăsate în voia sorţii de administraţia locală unde românii contribuie cu taxe şi impozite.  Spatiile verzi din jurul monumentelor româneşti sunt lăsate de izbelişte de administraţia locală  in timp ce lucrătorii de la spatii verzi robotesc in parcurile şi in jurul celorlalte.

Vă reamintim că pentru reabilitarea Monumentului Ostaşului Român din Carei a fost nevoie de preluarea acestuia din domeniul public al muncipiului Carei în cel al Consiliului Judetean,datorită refuzului primăriei Carei de a aloca fonduri pentru  întretinerea şi restaurarea acestuia.

Bustul lui AVRAM IANCU din centrul Careiului deranjeaza până la a-l distruge  se pare.Declaraţiile si acţiunile antiromâneşti ale primarului UDMR din Carei prin presa aservită  îşi arată roadele.

Articolele din care răzbate neorevizionismului revanşard, şovin şi exclusivist etnic,promovate de consilierul personal al primarului Kovacs ,aflat  pe statul de plată al primariei Carei, au urmări în consecinţă.

Nu mai stă în picioare nici varianta cu plăcile căzute ,oricât este ea de agreată, inclusiv de directorul directiei de Cultură si Patrimoniu Satu Mare,potrivit celor declarate la ultima noastră întâlnire din faţa Monumentului Ostaşului Român din Carei. Plăcile respective nu sunt puse pentru a constitui un teren de joacă şi dacă nu sunt protejate,în timp,cedează.

În cazul bustului lui AVRAM IANCU şi a plăcii de sub bust , aceasta a fost distrusă în mod voit.

După refuzul primarului şi al consilierilor UDMR de a amplasa bustul unui fost prim ministru al României şi al unui fost rege al României în Carei,asistăm la distrugerea monumentelor româneşti ce reprezintă eroii nostri  naţionali.

Domnule primar,Kovacs Eugen,sunteţi un funcţionar public din  “ograda”  Guvernului României ,în prezent! Ce fel de regim doriţi să instauraţi în oraşul multietnic Carei?

Până unde vreţi să împingeţi tensiunile create în mod artificial ?

Buletin de Carei nu face decât să consemneze fapte ce au loc în  municipiul Carei ,deci nu ne puteţi acuza de incitare cum se întâmplă în cazul ziarului unde este redactor şef consilierul domniei voastre si care denigrează personalităţile româneşti. Deranjează semnalarea lor ? De ce nu aţi făcut public numele celui ce a fost responsabil cu înscrisurile denigratoare de pe pereţii clădirilor din oraş,la adresa dvs. , după ce în prealabil ne-aţi acuzat că am fi noi,cei responsabili pentru acest fapt ?

De ce deranjează bustul lui Simion Bărnuţiu? Va avea şi el aceiaşi soartă ca al lui Avram Iancu ?

Poliţia Municipală Carei a sosit în cursul dimineţii de luni la bustul lui Avram Iancu pentru a constata faptele şi a încerca să depisteze făptaşii,bineînţeles dacă Poliţia Locală din subordinea primăriai Carei va pune la dispoziţie imagini surprinse pe camerele amplasate în oraş.

Vă vom ţine la curent cu desfăşurarea evenimentelor.

Cititi va rog despre ce ni se pregateste de catre unguri la rubrica: UDMR.

Secretele Intunecate ale Vaticanului

Vaticanul este inima Bisericii Catolice și Papa (Pontifex Maximus) este capul bisericii și liderul suprem „spiritual” al tuturor catolicilor din lume. Dar Vaticanul ascunde unele dintre cele mai întunecate secrete pe care omul si le-ar putea imagina.

SS

 

Sedes Sacrorum (SS)
Sedes Sacrorum – Etimologie

„Roman Cult(Cultul Roman) * care controlează Biserica Catolică susține că prima persoană care a utilizat conceptul de Sfântul Scaun a fost Sfântul Petru, relateaza worldtruth.tv.

Aceasta, desigur, este imposibil pentru ca etimologia cuvantului „Sedes” (Scaun) și asocierea semnificatiei a aparut la cateva sute de ani după executarea Sfântul Petru în anul 70 dupa Hristos, la asediul Ierusalimului. ”

* The Cult Roman este un grup care lucreaza din umbră si care sunt niste sataniști însetați de sânge, care au fost implicati în „sacrificii de copii, incendiere de persoane aflate in viata(toate incepand cu secolul 11 dupa Hristos), venerarea demonilor și celibatul absolut al preoților.

Având în vedere că inca din primul secol inainte de Hristos., preoții mari erau cunoscuti sub numele de „pontifi” – o poziție care se mostenea si care era controlata de cateva familii vechi – Papii au preluat titlul de Pontifex Maximus, după împărații romani si se considerau mari preoti ai cultului de stat  Magna Mater (Cybele).

Coat-of-Arms

Papa Francis Coat of Arms

Datorita riltualurilor pagane la care aveau dreptul si in care sacrificau oameni demonilor, familiile preoțești au fost alungate din Roma de mai multe ori de-a lungul istoriei, lucru care a dus si la închiderea repetata a templului de la Vatican.

Cu toate acestea, în perioadele agitate din istoria romană, după prăbușirea  Romei, marii preoți păgâni și-a asumat rolul de lideri ai comunitatii din Roma și în in mai multe perioade din istorie, au revenit în mod deschis la practicile lor păgâne de sacrificii de copii, canibalism și venerari demonice intre anii 590-752, 847-872 și chiar mai tarziu în 896 si 1057. ”

„Sub Papa Inocențiu VIII, rolul Inchiziției și Inchizitorilor s-a schimbat pentru a spori autoritatea legală și spirituala a controlului asupra „ereticilor „.

În jurul anului 1483 Tomás de Torquemada a fost numit Inchizitor General de Aragón, Valencia și Catalonia. Torționarii sai cat și milițile speciale au fost apoi binecuvântate cu cel mai înalt ordin sacru al cultului roman – SS-ul Cavalerilor Sedes Sacrorum(Cavalerii Sfantului Scaun).

Ca un ordin militar a Bisericii Romano-Catolice, Cavalerilor Sfantului Scaun (SS) le-au fost acordate sistemele juridice ale Pontifului Roman, astfel ca in  numele bisericii mama, sa foloseasca constant Sfânta Inchiziție împotriva tuturor „ereticilor”, incluzand asasinari, torturi și servicii de contra-informații, toate pentru a proteja numele Sfintei Biserici Romano-Catolice,  interesele Sfântului Scaun cat si ordinul Sfintilor Cavaleri- SS (Sedes Sacrorum sau Sfântul Scaun).

Ca un ordin spiritual al Bisericii Romano-Catolice, Cavalerilor SS  li s-a daruit harul romano-catolic, pentru a fi iertati de toate păcatele lor ca muritori (prin urmare, pot merge la cer) . Cu alte cuvinte, trupele  Marelui Inchizitor Tomás de Torquemada au primit primul ordin militar religios care sa ofere „imunitate” de a merge in iad, odin primit de la  Papa pentru meritele deosebite rezultate din teroarea si  tortura bagata in oamenii.

Ultimele ritualuri satanice  deschise sub Sfânta Inchiziției au fost la inceputul secolulul al 19-lea. Până la începutul secolului 20, au mai ramas doar câteva sute de soldați SS care apartineau Sfinti Inchiziții. Cu toate acestea, prin numirea lui Fr Heinrich Himmler SJ în 1929, la NSDAP in Germania, un nou SS nazist (Knights of the Sedes Sacrorum), o armata de câteva sute de mii de oameni a fost creata în 1939 pentru a forma o noua inchizitie a Cultului Roman din care au rezultat peste 18 de milioane de oameni nevinovati arsi de vii în cuptoare, în Rusia și Polonia.

SS-ul german a fost desființat la sfârșitul celui de a II-lea război mondial iar pergamentul cu legile SS a fost predat Sevicilor Secrete ale Statelor Unite SS (Secret Service / Sedes Sacrorum) . SS-ul Statelor Unite ale Americii  a fost creat oficial ca o forta militara /  spirituală după asasinarea președintelui William McKinley în 1901. in 1960, după ce SS-ul a pus la cale  o inscenare cu schimburi de focuri in afara  unei case  unde obisnuia sa gazduiasca presedintele SUA, SS-ul a preluat serviciul de protectie al președintelui Statelor Unite.

Fish-gods

Codul ascuns al SS

Descriere babiloniana a preoților, cu costume de pește, care stau in jurul pomului vieții, în timp ce țin conuri de pin (glanda pineală) și cupe – semne de cunoștințe avansate în genetică – fiind supravegheati de catre „dumnezeu” care se afla intr-o navă.

Atât oamenii SS-ului cat si Papii poarta mitra papală, care este acea ciupilica in colturi, purtata pe cap de către cardinali și de papa și datează de la preoții Dagon, în urmă cu mai mult de 4500 de ani.

mitra-2

Văzuta din lateral, mitra arata ca un cap de pește cu gura deschisă, iar acest lucru este exact ceea ce si reprezintă. Este semnul de închinare la „zeul peste”, care ar fi ieșit din apă și ar fi daruit cunoașterea oamenilor. Logo-ul cu pestele „Creștin” (de la sectanti) reprezintă aceleași zeu Dagon.

Dagon sau Oannes era „un zeu pește” care a împărtășit cunoasterea oamenilor. El i-a învățat pe oameni cum să construiască orașele. De asemenea, el le-a predat matematica și legile geometrice, și a fost creditat cu toate cunoștințele pe care le-au primi vreodată oamenii.

Capul ţuguiat a lui Dagon, împărțit în două forme triunghiulare, i-a împins pe babiloniei să se inspire și să creeze mitra pe care o purtau preoții păgâni. Mai mult de atât, fiecare înalt preot purta la mână un inel, care era sărutat de supuși. Aceste două elemente păgâne au fost transmise sau preluate de catolicism. Papa poartă o mitră care seamănă izbitor de bine cu cea creată de babilonieni, dar și un inel, care este sărutat de credincioși efemeride.ro.

Noaptea, el si-o petrece in mare , pentru că el a fost amfibiu. El  avea cap de om; acoperit de către un cap de pește, și a avea picioare de om și trunchiul de om, dar era acoperit de solzi și avea o coada de pește „- Berossus.; din fragmente antice (Isaac Preston Cory).

mitra

Potrivit cu „Cartea pierduta a lui Enki”, peștele zeu, nu era nimeni altul decât Ea (mai târziu cunoscut sub numele de Enki), care a aterizat cu o mare nava spațială pe apă – dupa care a construit prima așezare Anunnaki de pe Pământ . El a numit-o Edin, care însemna „casa de departe”.

In concluzie, Enki purta, fie un costum spatial, sau acesta este era reprezenta de fapt ca o formă non-umana.

Fondatorul acestei religii a fost Nimrod – regele Șinear și stră-nepotul lui Noe / Ziusudra, care la rândul său a fost fiul lui Enki  – deci urmasul lui Anunnaki. Multe dintre linii genealogice „regale” de astăzi fiind considerate a fi descendenți ai lui Nimrod.

Cheile găsite pe ambele logo-uri și modul în care acestea sunt poziționate, se referă la un secret păzit cu sârguință. În simbolism, cheia reprezintă cunoștințe și/sau secrete bine păzite. Dar ce secrete vrea sa protejeze Vaticanul? Modul în care cheile sunt poziționate este doar un indiciu mic, indescifrabil pentru oamenii de rând.

Din fericire, codul ascuns al Vaticanului a fost spart de scriitorul și cercetătorul Wayne Herschel, bazându-si cercetarile sale pe pictogramele găsite în manuscrisul „Cheia lui Solomon”.

Solomon-Key (1)
Pergamentu in  Ebraică care contine Cheia lui Solomon
Key Wayne Herschel: Cheia lui Solomon;

Orion-Pleiades (1)

Cheia lui Solomon dezvaluie misterul din spatele constelația casei”zeilor”, și nu va fi de nici o surpriză pentru cititorii mei să identifice centura Orion și Pleiadele … aceleași două constelații subliniate de către toate civilizațiile avansate ca fiind „casa zeilor”, și fiind obsesiv adorate de catre „elite” de atunci incoace.

Vatican-STAR_MAP 
Deasupra: centura Orion, Pleiadele și steaua lui Ra (aka Marduk)
Mai jos: Vaticanul reprezinta centura lui Orion, în timp ce cele șapte coline ale Romei reprezintă Pleiadele. Triunghiul format de obeliscuri egiptene găsite în
Piazza del Popolo și în fața Panteonului, împreună cu Castelul Sant’Angelo (folosit inclusiv de către Inchiziția Romana ca închisoare pentru „eretici”), reprezintă trinitatea stelara . Cetatea de stele reprezintă, de asemenea, steaua lui Ra (Marduk).
Imagine: Wayne Herschel;

In continuarea descifrarii secretelor SS, voi prezenta acum  crucea, care pentru elita reprezintă, probabil, crucea formata de stelele din constelația Orion.

Chi-Rho

 

Chi-Rho simbolul „creștin” reprezintă constelațiile Orion și Pleiadele

 

Wayne-Herschel-Star-Patern

Dreapta: constelația Orion și trecerea  Stânga: Pleiadele, trinitatea și steau „zeilor”
Imagine: Wayne Herschel;

Pentru crestinii adevarati, crucea reprezintă un tribut adus la Iisus Hristos și marea Sa jertfă, dar așa cum v-am arătat înainte, pentru ei, aceasta are un simbolism diferit.

Pe haina papei, putem observa, de asemenea,: un soare, o stea cu opt colturi si un con de pin.

Soarele reprezinta, probabil,steua zeilor (reprezentată de Ra / Marduk ca steaua originala).

Steaua in opt colțuri il reprezinta pe Melchisedec, care a fost regele Salemului și preot al „tuturor zeilor”. Unii teologi au presupus ca el să fi fost Sem, fiul lui Noe / Ziusudra, și bunicul lui Nimrod (care a devenit mai târziu regele Șinear și preot al zeului pește, așa cum am explicat anterior). In Masonerie, Melhisedec este legat de gradul de mare preot.

Conul de pin este o reprezentare simbolică a glandei pineale, care este, de asemenea, cunoscuta sub numele de al treilea ochi și ochiul egiptean a lui Horus :

Eye-of-Horus

In Stânga: ochiul egiptean a lui Horus; In dreapta: glanda pineală

Numele de glanda pineala vine de la asemănarea glandei cu un con de pin. Conul de pin ca simbol al cunoașterii supreme, poate fi găsite în numeroase culturi antice (de exemplu, babiloniene, egiptene) și Cultul Roman (societatea secretă care controlează Vaticanul). O statuie gigantică a unui con de pin pot fi găsite în curtea interioară a Vaticanului și chiar sculptate pe obiecte papale.

În concluzie, Vaticanul nu este un loc de iubire și pace, așa cum cred multi. Este un loc cu ritualuri întunecate și multe secrete. Scopul lor este de a subjuga specia umana, prin îndoctrinare, frica și control. Și pentru că oamenii se tem de ceea ce nu înțeleg, influența Vaticanului și Biserica Catolică este  mai mare decât orice armată, tiran sau guvern. Este de asemenea, una dintre cele mai mari puteri financiare de pe glob.

Pentru a intelege mai bine cele prezentate mai sus, urmariti va rog si urmatoarele postari:

Cand esti prea obosit sa-ti faci rugaciunea

Când sunteţi obosiţi cu trupul şi nu puteţi să vă faceţi aşa cum se cade canonul vostru, mai ales seara după truda întregii zile, iată cum să vă rugaţi…

psaltire

Când sunteţi obosiţi cu trupul şi nu puteţi să vă faceţi aşa cum se cade canonul vostru, mai ales seara după truda întregii zile, iată cum să vă rugaţi, înainte să începeţi rugăciunea, ieşiţi pentru puţin afară, plimbaţi-vă, „pierdeţi timpul”, luaţi câteva guri de aer adânci… Dacă sunteţi ameţiţi sau simţiţi o greutate în cap, întindeţi-vă şi liniştiţi-vă, scoţându-vă din minte toate problemele şi impresiile zilei, şi după aceasta începeţi să vă rugaţi…

Nu îngăduiţi niciodată să faceţi canonul de mântuială! Să vă amintiţi întotdeauna că Domnul, Care le vede pe toate, priveşte la pornirea voastră de a face binele, de a lucra şi de a ţine poruncile Lui. Vă priveşte şi vă binecuvântează.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 81)

Sursa: doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie