Circ macabru și doliu național cu o falsă regină de origine evreiască, fără cetățenie română

ADEVĂRURI ASCUNSE DESPRE PRINCIPESA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN, CARE NU A AVUT CETĂŢENIE ROMÂNĂ, NU A FOST REGINĂ A ROMÂNIEI ŞI CARE A ACŢIONAT PENTRU DEZMEMBRAREA TERITORIALĂ A ŢĂRII NOASTRE!

A FOST SAU NU A FOST INCINERATĂ ÎN ELVEŢIA DOAMNA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN?

regina-ana111-510x350În după-amiaza zilei de 1 august 2016 mass-media românească a anunţat că, în Elveţia, a decedat regina Ana a României. De atunci şi până în ziua de 13 august a.c, când a fost stabilită arbitrar ziua înmormântării, românii au fost „bombardaţi” cu o mulţime de informaţii neadevărate, respectiv că: principesa Ana de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu regele Mihai; regina Ana a fost nevoită să muncească şi să crească găini, iar soţul ei să lucreze într-un atelier de tâmplărie în Anglia; cele cinci fete ale sale sunt principese ale României, dintre care Margareta este moştenitoarea tronului României. Poporul Român a fost şi este manipulat şi minţit prin omisiune!

Conform Constituţiei României, art. 31, alin. 4: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”. În cazul principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost încălcate aceste prevederi constituţionale, fără ca să intervină Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.). De ce tace C.N.A.?

În legătură cu principesa Ana de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost ascunse multe adevăruri, dintre care menţionez următoarele:

– Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a născut la Paris (la 18 septembrie 1923), într-o familie de evrei şi a avut cetăţenia franceză, elveţiană, engleză şi, se pare, israeliană.

– Principesa Ana nu a solicitat niciodată cetăţenia română şi a refuzat să înveţe Limba Română. Singurul ei interviu dat la Televiziunea Română s-a desfăşurat în limba franceză. Principesa Ana a fost străină de Neamul Românesc, de Limba Română şi de România!

– Principesa Ana nu s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, cu Regele României, ci cu cetăţeanul Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen care niciodată nu a fost încoronat Rege al României. Prinţesa Ana nu a avut niciodată coroană regală! Ea s-a căsătorit în Grecia, la 10 iunie 1948, dar nu în Biserică, ci în palatul unei rude din partea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Căsătoria lor a avut loc după ce România a devenit Republică, la 30 decembrie 1947. Până acum, încă nu a fost găsit certificatul lor de căsătorie. Aşa susţine unul dintre fiii nerecunoscuţi de Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, cel din Germania. Cel de la Săvârşin, încă păstrează tăcerea. Niciodată Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a depus, în Parlamentul României, jurământul prevăzut de Constituţie pentru a deveni Rege al României. Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost rege constituţional al României! Ca urmare, Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) trebuie să se autosesizeze şi să cerceteze toate retrocedările ilegale de palate, castele şi zecile de mii de hectare de terenuri agricole şi păduri către autointitulata „casă regală”.

– Principesa Ana, împreună cu soţul ei, s-a pronunţat pentru dezmembrarea teritorială a României! Ea a fost de acord cu Declaraţia de la Budapesta, din 16 iunie 1989, privind anexarea Ardealului la Ungaria. Această Declaraţie de la Budapesta a fost semnată de către Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi soţia lui, la reşedinţa lor de lângă Geneva, în ziua de 4 iulie 1989! Pe Declaraţia de la Budapesta apare şi semnătura ei, alături de alţi trădători de Neam şi Ţară! Pentru că a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a României, Guvernul Cioloş a hotărât ca ziua înmormântării principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, o cetăţeană străină, să fie declarată zi de doliu naţional. Cei care se vor duce la înmormântarea acestei străine la Curtea de Argeş înseamnă că sunt de acord şi acţionează pentru dezmembrarea României.

– Titlurile pe care le atribuie cu generozitate ucenicii lui Iuda pentru: Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României; Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, majestatea sa, regină a României; Margareta, principesă moştenitoare a României; Elena, principesă a României; Irina, principesă a României; Sofia, principesă a României; Maria, principesă a României, nu au nicio acoperire legală şi sfidează Poporul Român şi Constituţia ţării noastre. În articolul 1 din Constituţia României, la alin. 2 şi 5 scrie foarte clar: „Forma de guvernământ a statului român este republica” şi „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

– În România nu există „casă regală” şi nici „familie regală”. Cele cinci fiice ale familiei Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi soţii lor nu au niciun temei legal să fie jignite cu titlul de Alteţă Regală (A.S.R.). Cele cinci fete ale răposatei Anna nu s-au născut într-o familie regală.

– Principesa Ana nu a fost săracă după căsătorie şi nu a trebuit să crească (câteva zile) pui de găină pentru a asigura supravieţuirea familiei sale. Autointitulata „casă regală” în Republica România a omis să facă cunoscut românilor că pentru serviciile aduse Uniunii Sovietice, Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a fost lăsat să plece din România, în 11 noiembrie 1947 şi 3 ianuarie 1948, cu două trenuri cu circa 20 de vagoane pline cu bunuri din patrimoniul naţional. De asemenea, acelaşi Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a beneficiat din partea regimului comunist din România de 10.000 dolari U.S.A. pe lună, precum şi de o rentă viageră substanţială din partea Uniunii Sovietice pentru titlul de erou al U.R.S.S., după ce a contribuit decisiv la căderea României în lagărul socialist şi după ce a trimis la Moscova (în 14 septembrie 1944) cele 300 plăci mari de aur din Tezaurul de la Sinaia. Pentru actele de trădare naţională, Mihai Eitel de Hohenzollern – Sigmaringen a primit de la conducătorii comunişti ai Uniunii Sovietice o tinichea „Ordinul Pobeda” şi două avioane pentru familia sa.

Principesa Ana, soţul ei şi alţi apropiaţi au beneficiat ilegal de Palatul Elisabeta din Bucureşti şi de acoperirea tuturor cheltuielilor de către contribuabilii români. Cetăţeanul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost niciodată şef al Statului Român şi în mod ilegal i-au fost asigurate multe privilegii.

– Toţii regii României, începând cu Karol Eitel Friedrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, precum şi toate reginele au fost evrei şi evreice. Prin Constituţia României s-a interzis regelui să se căsătorească cu o româncă. Toate aceste adevăruri au fost ascunse, până acum, Poporului Român!

– Principesa Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost de religie romano-catolică. La slujba religioasă din localitatea Morges, în Elveţia, din 3 august a.c., în încăpere nu a existat nicio cruce, iar la eveniment au participat doar şapte persoane. Au lipsit soţul Mihai şi două dintre fiicele decedatei. Participanţii la această slujbă nu şi-au făcut cruce. La slujba religioasă din Elveţia, în localitatea Morges, nu a participat niciun reprezentat al autorităţilor centrale şi locale, nici măcar gardianul de la Primărie. De ce în România se procedează altfel? Preşedintele României nu s-a dus în Brazilia la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, pentru a fi alături de delegaţia ţării noastre, dar la Curtea de Argeş se pregăteşte să meargă la înmormântarea unei străine de Neamul Românesc. Ca simplu cetăţean o poate face. Ca Preşedinte al României are obligaţia şi a jurat să respecte Constituţia României.

Elveţienii nu o revendică pe principesa Ana şi nu au decretat zi de doliu naţional. Nu au zile de doliu naţional pentru ea nici Franţa, nici Marea Britanie, nici Israelul. De ce este pedepsit Poporul Român cu această înmormântare a unei cetăţene străine de Neam şi Ţară? Cui foloseşte? Persoanei decedate? Conducerii vremelnice a României?

– Fiica principesei Ana, Margareta Duda, autointitulată principesă moştenitoare a României, a făcut cunoscut programul funeraliilor din ţara noastră şi a stabilit intervalele orare şi zilele în care se pot prezenta condoleanţe şi se pot depune flori de către Preşedinţii României şi Republicii Moldova, premieri, miniştri, parlamentari, ambasadori etc. Au fost anunţate regulile, restricţiile şi interzicerile pentru presă şi cetăţeni la palatele din Bucureşti, Sinaia şi la înmormântare.

Pentru cetăţeana internaţională care a murit în Elveţia, unde a trăit peste 60 de ani, familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a anunţat că a pregătit un program macabru în România, pentru perioada 9 – 13 august a.c. Se ştie că, la creştini are loc înmormântarea a treia zi după deces. Este posibil să dureze şapte zile formalităţile pentru incinerare în Elveţia? Va spune adevărul doamna Margareta Duda (fiica decedatei) sau îl vor afla ziariştii? Cu siguranţă se va afla Adevărul când vor apărea mulţi succesori ai averii uriaşe, cea mai mare din România, adunată de Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Circul „regal” este posibil să înceapă din 13 august a.c., dar fără participarea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen.

– La niciun deces nu s-a întâmplat, până acum, ca moarta să fie ţinută 10 zile până să fie înmormântată. Fetele răposatei au urmărit să tulbure liniştea românilor în timpul Postul Adormirii Maicii Domnului. Sicriul principesei Ana, conform programului anunţat, este ţinut în Elveţia până în 9 august, iar înmormântarea a fost stabilită pentru ziua de 13 august a.c. De ce această întârziere? Pe surse, s-a aflat că principesa Ana a fost incinerată. Pentru aflarea adevărului e obligatoriu ca preotul de la Curtea de Argeş să ceară să vadă decedata. Dacă se confirmă că a fost incinerată, atunci acesta nu are voie să oficieze slujba de înmormântare.

După canoanele Bisericii Orodoxe Române nu se face slujba de înmormântare şi nici nu se pun parastase pentru persoanele decedate care au fost incinerate.

– Principesa Ana a fost de religie romano-catolică. După moartea ei, în Elveţia, slujba religioasă a fost oficiată la Biserica romano-catolică. Firesc, dacă familia sa a hotărât să o înmormânteze în România, la Curtea de Argeş, slujba de înmormântare trebuie să o oficieze tot Biserica romano-catolică.

Pentru marele actor şi patriot român Radu Beligan, cel mai longeviv actor din lume, în ziua înmormântării sale nu a fost decretat doliu naţional. Pentru cetăţeana străină Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, Guvernul României a hotărât ca ziua de 13 august să fie zi de doliu naţional, fără să verifice măcar ce cetăţenie a avut decedata şi fără să ia la cunoştinţă că ea nu a fost regină a României, ea necunoscând nici Limba Română. Aflând adevărul depre decedata din familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi din respect pentru Poporul Român, Guvernul poate şi trebuie să anuleze hotărârea sa privind doliu naţional din 13 august a.c. pentru o cetăţeană din Europa care a decedat la frumoasa vârstă de 92 de ani.Pentru această străină care a trăit si a decedat în Elveţia a fost hotărâtă zi de doliu naţional în România, la fel ca pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, s-a dat o nouă lovitură Bisericii noastre Naţionale.

Până în 13 august a.c. se află Adevărul despre răposata din Elveţia pe seama căreia a fost pus la cale un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană.

Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos a spus că Adevărul ne ajută să fim oameni liberi în Grădina Maicii Domnului.

Dumnezeu să o odihnească şi să-i ierte păcatele! – Dr. Gheorghe Funar – ziarulzona.ro

Urmariti va rog si:  Adevarul despre Regii Romaniei, asa zis Germani

Medicul Chirurg Anton Popovici, elevul faimosului doctor Pesamosca: „Dorm în spital de la 20 de ani. Toată averea mea este sufletească“

Doctorul Anton Popovici (71 de ani), chirurg şi ortoped pediatru, operează zilnic, participă la contravizita de seară şi doarme într-o rezervă a Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad. Fost elev al celebrului profesor Alexandru Pesamosca, a urmat întru totul stilul de viaţă al profesorului său şi trăieşte în modestie absolută.

FOTO Dr. Popovici în rezerva unde locuieşte după retragerea la pensie

„Toată averea mea este sufletească. Singurul obiect pe numele meu este o bicicletă şi aceea se află la fiul meu. Tot timpul am fost copilul Clinicii «Caritatea» Iaşi (n.r. – actualul Spital de Copii «Sf. Maria»). Dorm în spital de-o viaţă, de la 20 de ani. Indiferent că am fost asistent, stagiar, medic primar. Nu beau, nu fumez, mănânc puţin“, a spus, pentru „Weekend Adevărul“, medic chirurg şi ortoped pediatru, fost elev al profesorului Alexandru Pesamosca, faimosul chirurg al copiilor care şi-a dedicat viaţa medicinii şi pacienţilor săi.

Doctorul Anton Popovici (71 de ani) a profesat peste 30 de ani la Spitalul „Sf. Maria“ din Iaşi, iar în paralel a fost asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi. Odată cu retragerea la pensie, s-a mutat mai aproape de locurile natale, în judeţul Vaslui. De patru ani, are contract de prestări servicii pe specializările Chirurgie şi Ambulator, plus linii de gardă, la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman“ Bârlad. Doarme într-o rezervă a secţiei Chirurgie, aşa cum a făcut toată cariera, şi puţinele lucruri personale pe care le are sunt aşezate pe noptieră şi într-un mic şifonier.

Nu-şi doreşte vilă cu piscină, nu tânjeşte după o maşină de lux sau vacanţe exotice. După o viaţă în care a operat şi salvat mii de copii, nu-şi doreşte altceva decât să fie în „inima“ spitalului, cât mai aproape de cei aflaţi în suferinţă.

Trăieşte într-o dezordine ordonată

Întreaga viaţă şi-a dedicat-o pacienţilor şi elevilor pe care i-a avut la UMF Iaşi şi cărora a încercat să le inspire aceleaşi principii profesionale care l-au ghidat şi pe el: omenia şi sacrificiul de sine. Aşa a fost crescut, aşa a înţeles să practice medicina de la profesorii săi, printre ei aflându-se şi doctorul Alexandru Pesamosca, sub coordonarea căruia a făcut a doua specializare în 1974, la Bucureşti.

I-au mai fost profesori Nae Niculescu (decedat în 1985) şi Gabi Ionescu – profesorul care a operat siamezele Lina şi Gherghina din Botoşani (n.r. – intervenţie medicală revoluţionară la acea vreme – decembrie 1982).

„Principiul lui Pesamosca a fost corectitudine în profesie, umanitarism total şi dăruire de sine până la sacrificiu. Cum arăta camera unde a trăit el, aşa arăta şi camera pe care am avut-o la Spitalul Caritatea, înconjurat de cărţi, într-o dezordine ordonată. Am admirat aceste calităţi, fiind crescut în acest stil de viaţă. Tata a fost doctor la ţară, la Puieşti, judeţul Vaslui, şi nu a avut concediu niciodată între 1948 şi 1983, când a murit după un atac cerebral. Tata spunea că pe bolnav îl apucă disperarea dacă vine la cabinet şi nu-l găseşte“, a explicat doctorul Anton Popovici.

Blajin, cald, cu bun-simţ, salută respectuos. Păşeşte grăbit pe holurile secţiei Chirurgie de parcă ar vrea să fie prezent peste tot. Nu simte nevoia să iasă din spital, nu are nevoie de lucruri materiale şi singurele ieşiri le face atunci când vrea să-şi viziteze familia la Iaşi: soţia şi fiul. Iuliana Popovici, soţia sa pensionară, a fost profesor la Facultatea de Farmacie din Iaşi, iar băiatul a optat pentru Mecanică, întrerupând tradiţia doctorilor din familie. Fiica soţilor Popovici a urmat tot Farmacia şi a plecat în SUA, în urmă cu peste zece ani, odată cu toţi colegii de grupă.

Revolta, piedică în carieră

Doctorul Popovici n-a depăşit statutul de asistent universitar, deşi a predat studenţilor mai multe decenii. „Fiind un revoltat, nu am promovat“, explică zâmbind.

În aproape 50 de ani de carieră a adunat împliniri şi dezamăgiri, dar calitatea umană i-a rămas intactă. Copiii internaţi la „Sf. Maria“, cărora a încercat să le aline suferinţa după operaţiile ortopedice, l-au numit „Doctorul Iepuraş“, apelativ inspirat din alintul adresat micilor pacienţi.

„Un bolnav reprezintă o solicitare totală din partea medicului pentru rezolvarea perfectă. Tremuri pentru el, te preocupi să iasă cât mai bine, căci pot apărea oricând complicaţii. Dezamăgirea este amărăciunea în faţa copilului grav bolnav, depăşit, pe care nu-l poţi salva. Progresul în medicină de-a lungul acestor decenii, din 1964 până în prezent, a realizat obiectiv supravieţuirea multor bolnavi pe care altădată îi pierdeam. Exemplul tipic este aşa-numitul sindrom de coagulare intra-vasculară, denumit mai modern sindromul hepato-uremic, care apare în orice condiţii de infecţii sau de dezechilibru metabolic“, detaliază chirurgul.

„Medicina nu mai încape într-un cap de doctor“

Elevul lui Pesamosca pledează pentru tenacitate, studiu continuu, dorinţa de a face numai bine şi colaborarea între medici pentru ca un caz să fie rezolvat: „Medicina este enormă. Nu mai încape într-un cap de doctor. Dar ceea ce ştie şi poate face un doctor trebuie să fie la superlativ. În trecut, doctorul stabilea diagnosticul şi hotăra conduita în ideea de reuşită. Dar neajunsurile medicinii duceau la pierderea a destul de mulţi pacienţi. În prezent, nu se mai merge pe bâjbâite, pe intuiţie. Investigaţiile moderne orientează cazul către particularitate şi rezultatele sunt cu totul altele“. ;

Maximele pedagogice ale chirurgului Popovici
– Dincolo de cursurile predate, doctorul Popovici a alcătuit un set de „maxime pedagogice“, pe care le-a repetat studenţilor în ideea de a le sădi în suflet omenia.
– „Munciţi dumneavoastră 24 de ore din 24, aşa nu o să aveţi timp să primiţi, d-apoi să cheltuiţi.“
– „Singurul bun în medicină este cel sufletesc. Nu aveţi decât să faceţi altă meserie dacă voiaţi bunuri materiale.“
– „Un bolnav dintr-o sută nu o să-ţi mulţumească niciodată pentru că ai salvat 99, iar pe el l-ai omorât.“
– „Medicul adevărat suferă, tremură odată cu pacientul până ajunge să se identifice cu suferinţa lui.“
– „Doctorul ajută pe orice bolnav sub toate aspectele, cu dăruire, cu îngrijire şi chiar cu bani.“
– „Un doctor adevărat nu-şi doreşte bunuri materiale multe, enorme, până la absurd.“

FOTO Puţinele obiecte personale sunt depozitate în baia rezervei unde locuieşte

48 de ani de carieră

Medicul Anton Popovici este autor şi colaborator în cadrul a peste 70 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate. A început în 1968 ca stagiar, a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi (actualmente Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi) – promoţia 1973. În 1974 a făcut a doua specialitate – ortopedie pediatrică – la Bucureşti. Primii ani ca medic chirurg specialist i-a petrecut la Spitalul Judeţean Vaslui, iar din 1979 s-a încadrat la Spitalul de copii „Sf. Maria“ din Iaşi şi, în paralel, a fost asistent universitar la UMF Iaşi, până în 2008. A fost director al Centrului zonal de apărare al intereselor persoanelor defavorizate şi de îndrumare socio-profesională „Iures Hominis“ Iaşi. – comunitatea.stampenet.com

Dragi doctori, luati exemplu ce inseamna cu adevarat sa fi medic si in slujba cui trebuie sa lucrati!

Pe data de 8.04.2016, au fost montate 500 de sfinte cruci de lemn în dorința de a sensibiliza și trezi conștiința cetățenilor. Polițiștii insa, la ordinele, nu dau nume, le-au adunat cu o viteză amețitoare

Mama proștilor este veșnic gravidă: Poliția amprentează crucile anti-moschee

Bucureștenii plecați dis de dimineață, fiecare după treburile lui, au avut marea surpriză de a se întâlni, în cele mai importante intersecții ale Capitalei, cu sute de cruci din lemn pe care scria, clar: ,,Creștinii nu vor Mega Moschee!” Explicația acestei surprinzătoare apariții a venit, în jurul orei 9,30 odată cu următoarea declarație publică: ,,Astăzi, 8.04.2016, am montat 500 de sfinte cruci de lemn în dorința de a sensibiliza și trezi conștiința cetățenilor, referitor la pericolul construirii unei Mega Moschei în București. În marile intersecții ale Capitalei am amplasat cruci pe care este scris ,,Creștinii nu vor Mega Moschee! – Cătălin Ion Berenghi și Cătălin Ioan Gornic.”

imageedit_1_5758298661

Expresie a libertății de exprimare și desfășurată în deplină legalitate, montarea celor cinci sute de cruci din lemn astfel inscripționate constituie un nou episod al  campaniei civice al cărui scop este se opreasă ridicarea unei mega-moschei în București. Un demers civic devenit cu atât mai necesar cu cât construirea noului lăcaș de cult musulman a fost cerută, pe un ton aproape ultimativ, de către partea turcă, la ultima întâlnire oficială dintre Președinții Recep Tayyp Erdogan și Klaus Werner Iohanis.

Iatagane

Acest nou episod al unui demers patriotic vine la doar câteva zile după ce militanții civici Cătălin Ion și Cătălin Ioan Gornic au depus la Curtea de Apel București o cerere oficială de anulare a ticăloasei Hotărâri de Guvern Nr. 372/2015, prin care fostul Prim-ministru Victor Viorel Ponta -,,Turcitul” a cedat cultului musulman, cu titlu gratuit, o suprafață de 11.259 mp situate într-o zonă centrală a Capitalei, pe Bd. Expoziției 22-30. Atunci, cei doi militanți civici au declarat: ,,Depunem această cerere în numele ONG-urilor și a cetățenilor români conștienți de pericolul construirii unei Mega-moschei în București. Considerăm drept un act de trădare a poporului român, cedarea cu titlu gratuit a unui teren, care culmea, a aparținut familiei domnitorului Constantin Brâncoveanu, decapitat de turci, împreună cu cei patru fii ai lui, pe 15 august 1714, în ziua de Sfântă Maria.

În contextul actual, în care toată Europa este pusă în genunchi de atacurile teroriste ale extremiștilor musulmani, suntem îndreptățiți să ne fie teamă de inființarea unei mari moschei și a unei școli de învățătură islamică. Considerăm că statul român nu este capabil să asigure securitatea cetățenilor săi, și aprobarea unei Mega-moschei în București ar  putea crea un precedent cu urmări catastrofale.”

Autorităților le este frică!

Cruci

Cele cinci sute de cruci din lemn inscripționate cu mesajul ,,anti-moschee” au fost amplasate prin tot Bucureștiul în mai puțin de trei ore, în dimineața zilei de 08.04.2016. Timp în care, echipajele de Poliție au trecut pe lângă noi, fără a ne obstrucționa în vreun fel acțiunea. Mai mult decât atât, câțiva dintre oamenii legii care, din fuga mașinilor, au apucat să citească inscripția de pe cruci, ne-au făcut semne de apreciere și sprijin mortal tacit.

Dar, într-un mod cu totul neașteptat, această manifestare civică a adus după ea o bruscă ,,eficientizare” a autorităților. O eficientizare demnă de o cauză mai bună: în jurul prânzului, cele cinci sute de cruci inscripționate anti-moschee au dispărut fără urmă. Într-un oraș pretins european, în care haosul și mizeria colcăie peste tot, ,,organele” s-au mobilizat rapid și, în doar câteva ore, au făcut ,,curățenie”, adunând de pe străzi sfintele semne ale credinței creștine. Greșit, dragi tovarăși! Chiar dacă voi nu ați auzit expresia ,,In hoc signo vinces” (Sub acest semn vom învinge”), aflați că acel ,,semn” este Sfânta cruce creștină. Iar sub acest ,,semn” sacru și noi vom învinge, ticăloșia și nemernicia voastră. Vă este frică? Să vă fie! Puși în fața cumplitelor evenimente care se petrec acum în vestul Europei, românii au început să înțeleagă faptul că voi nu îi mai reprezentați.

AltaCruce

De fapt voi nu mai reprezentați pe nimeni, în afară de propria voastră neputință și lăcomie agresivă. Ați uitat că în decembrie 1989 românii au murit scandând ,,Noi suntem poporul/ Jos cu dictatorul!”? Noi nu am uitat! La fel ca atunci ,,Noi suntem poporul!” Curățenia rapidă pe care ați făcut-o astăzi demonstrează clar că a început să vă fie frică de momentul în care românii vor spune răspicat ,,Noi suntem poporul!” iar voi veți fi nevoiți să vă ascundeți, iar, în găurile de șobolan din care ați ieșit la iveală doar ca să jefuiți țara asta mult și greu încercată.  Sau, după cum a spus unul dintre prietenii care au participat la amplasarea crucilor ,,Dacă ăștia vor strânge aceste cruci va fi semnul clar că le-a intrat morcovul. Dar nu orice ,,morcoveață>> banală, ci un morcov baban, care le-a intrat cu tot cu frunze, cu iepuri și cu vânotori.” În tot acest timp, autoritățile nu au comunicat absolut nimic despre acest eveniment. Iar mass-media a tăcut și ea mâlc, semn clar de neputință și lipsă de independență.

Surse din interiorul autorităților (care, din motive lesne de înțeles au preferat să păstreze anonimatul) ne-au comunicat faptul că, o bună parte a crucilor ,,anti-moschee” au ajuns la Poliție care, ore la rând le-a amprentat, exact ca pe niște presupuși criminali periculoși. Mda, e clar: mama proștilor este veșnic gravidă! Iar ,,copii” ei ajung, pe bandă rulantă, în România, unde devin factori de răspundere politică și administrativă. – romaniaeterna.ro

Unde sunt cantaretii aia acum, la care le sta Catedrala Mantuirii Neamului in gat? Nu zic nimic despre aceste actiuni? Sau poate li se par normal sa avem mega moschei in Romania, iar Sfanta Cruce sa fie eliminata.

Am spus in titlu ca nu spun din ordinele cui s-au adunat crucile si asta pentru ca nu am fost de fata ca sa stiu cu siguranta, dar pot sa banuiesc, si nu cred sa ma insel. Deci, oare cine a garantat recent construirea acestei mega moschei? Cred ca este vorba despre domnul din articolul de mai jos, care nu a fost de acord nici cu proiectul in care marelui Avram Iancu, sa i se acorde titulatura de Martir si Erou al neamului romanesc.

KLAUS IOHANNIS, UDMR ȘI PNL AU DECIS: AVRAM IANCU NU ESTE DEMN DE A FI „MARTIR ȘI EROU AL NAȚIUNII ROMÂNE

Dar acest anti roman numit Iohannis, nu face toate aceste lucruri de capul lui, ci la comanda si presiunea, odata a celor de afara care au organizat aceasta mega migratie a  musulmanilor in Europa si mai apoi a unor domni care nu sunt romani, va las pe voi sa gihiciti de ce etnie sunt, si carora le sta in gat Hristos si Ortodoxia neamului romanesc.

Urmariti va rog si:

Sfintirea Crucii ridicata pe terenul donat de Statul Roman pentru construirea Mega Moscheii

Arabii iau cu asalt poligoanele de tragere din Romania, unde se antrenează cu arme letale!!!

Un roman din Arad, Pop Sebastian, pasionat de tir sportiv, a trăit in aceste zile o experiența terifiantă, in Timișoara, care l-a marcat destul de tare. Atât de tare încât a povestit si prietenilor, pe Facebook cu lux de amanunte ce s-a întâmplat. Înarmați-va cu cel mult 4 minute din timpul dumneavoastră și citiți povestea sa cutremurătoare. Vă va pune pe gânduri, având in vedere ultimele atentate din Europa.

M-am mai enervat eu pe multe chestii în ultima vreme dar pe asta trebuie sa v-o povestesc neaparat……Fusăi la tir aseară în Timișoara impreuna cu Robert Fundeanu. Nu la camioane (TIR),la poligon de tir unde tragi cu arma letala într-o țintă, asistat de un instructor. Demult vroiam sa merg dar tot timpul intervenea câte ceva asa că, ieri am sunat pentru o programare și am găsit doua locuri de la 21:45.

Am ajuns la clădirea de lângă Iulius Mall puțin înainte de ora stabilita și am parcat în curte cumincior. Clădirea trebuie sa fi fost ceva depozit sau fabrica ceaușista pentru ca tradiționalul lift de marfa (nefunctional) strajuia o fosta rampa de încărcare care te ducea cu gândul inapoi în timp în anii 80-90.

Urmarind indicatoarele, am ajuns la etajul trei în fata unei uși metalice cu vizor care se deschide doar pe dinauntru, de deasupra căreia ne urmarea o camera de luat vederi cu infrarosu. Sun și după câteva secunde ni se deschide. Un tip foarte amabil ne poftește înauntru și ne recomanda o cafea sau ceva răcoritor pana ne înregistrează documentele.
În interior cred ca erau sase mese rotunde cu cate 5-6 scaune, câteva încălzitoare cu gaz și o mulțime de materiale și regulamente despre arme de foc.

Am ales repede o revista de pe masa despre Glock și o răsfoiam cu mare interes așteptând cu ceva emoție prima tragere cu muniție reala. Nu,nu am făcut armata în uniforma statului, am facut-o mai târziu, dupa facultate, la Coca-Cola în costum. Am parcurs procedurile de înregistrare și pregătirea teoretica.Intre timp zona de tragere s-a eliberat și a venit rândul nostru.

Ca arma de tragere am ales un Glock 34, arma de 9 mm, un fel Glock 17 dar cu țeavă mai lunga. Este una din cele mai bune arme de tir. Mi-a plăcut simplitatea și claritatea explicațiilor instructorului atât despre arma cat și despre REGULI, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului.

Căștile pe urechi, primul glonț pe țeava, iau linia de ochire…BUUM! A fost secunda în care mi-am dat seama ca filmele sunt povesti, mi-am dat seama ca cel mai important lucru poate fi la un moment dat doar atat…de care parte a țevii stai.Am cerut permisiunea sa ne facem câteva poze ca doar avem telefoane tari și trebuia sa ne lăudăm și noi pe unde am fost și ce am făcut, ca toți băieții când dau de ceva „jucarie” noua.

Am tras fiecare câte 30 de gloanțe și la final cu țintele în mana, foarte mândri am ieșit din poligon în sala,sa stam cuminți la o masa, sa fumam o țigara și evident sa împărtășim experientele.

Trecem în sala…si în drum spre masa noastră din capăt vedem la o alta, în așteptare, următorul grup, patru de data asta. I-am auzit vorbind și în lumina nu foarte puternica am văzut niște ochi care ne priveau realmente cu ura ,studiind în același timp țintele pe care noi le purtam foarte mandri. Cei patru erau ARABI.
Ne-am așezat la masa amândoi, am înghețat efectiv. Arabi în Romania, la ora 22:40 se antrenează cu arme letale în poligon!!!! Trebe ca s-a văzut ceva grav pe fata noastră de vreme ce indivizii nu ne-au mai aruncat nici măcar o privire înainte de a intra sa tragă însoțiți de celalalt instructor. Ei bine, ne-am cam speriat! Si pe buna dreptate zic eu. Instructorul, vizibil neliniștit, si-a cerut scuze dar trebuia sa intre în poligon sa nu-l lase singur pe colegul lui cu noii clienții. Am plecat și în drum spre casa ne-a luat durerea de cap instant pe amândoi.

După o vreme, încă șocați, am început sa rememoram câteva detalii: grupul de dinaintea noastră erau defapt tot arabi, doua femei și patru bărbați, instructorul nostru era înarmat în permanenta (lucru de care ne-am dat seama când am văzut tocul ieșind discret de sub geaca).

Sentimentul nostru a fost inițial de frica, văzând ochii ălora am simțit pericolul fizic. Când ai motocicleta și treci de primii 4000 kilometri ajungi sa simți fizic pericolul în trafic. Cunoscătorii știu bine despre ce vorbesc.M-am simțit la fel dar la intensitate ori 10.
Deci! Din 12 clienți după ora 21, 10 erau arabi care se antrenează în poligon, la mine în țara, cu arma letala!

Vorbind cu instructorul, am aflat ca în ULTIMELE DOUA LUNI, 80% din clienți sunt arabi. Evident ca știu și „organele” noastre abilitate.Trebuie sa precizez ca e destul de plin la ei și greu poți sa-ti faci programare zi pe zi.

Nu știu dacă realizați ce va povestesc eu aici dar lucrurile nu stau chiar roz. Acum doua săptămâni am fost în Serbia via Ungaria și am văzut celebrul gard al lui Orban la graniță. Văzând arabii încolonați la linii de tragere mi-am dat seama ca acel gard, acel soldat înarmat pana-n dinți care păzește frontiera nu e deloc exagerare!Sunt singurii care au înțeles ca se întâmplă și fac ceva.

Am un mesaj pentru ziariștii manipulatori ,pentru cei cu „pacea mondiala” și pentru prietenii mei:

În timp ce multi din băieții noștri se penseaza, isi descopera /aranjează barbile și frezele în așteptarea ciclului menstrual, în timp ce multi plâng de necazul refugiaților și ziariștii se întrec în păreri care mai de care pro și contra emigrație,i n timp ce primarul orașului meu CHEAMA ! CERE! …EMIGRANTI PENTRU ARAD…..arabii stau incolonati, barbati și femei, în poligon de tir cu arma letala și se antrenează cum sa va facă gauri în pantalonii strech și bufanti!!!

Prin urmare, de săptămâna viitoare, angajații mei vor avea sesiuni lunare de team building la poligon. Eu personal ma las de fumat și de vreme ce un glonț costa 1 leu pot sa trag lunar cel puțin 500.M-a prins, mi-am descoperit o nou pasiune și clar ma apuc de tir sportiv.De ce? Pentru ca e legal și e pe banii mei mai fraților!De aia!

Un polițist roman trage pe luna maxim 10 cartușe ca nu avem bani,un arab,la mine în tara,trage 50 la doua zile. In timp ce polițistul care trebuie sa ma apere și sa se apere trage din an în paști cu o arma de 400 de lei, „studentul străin ” se antrenează cu una de 900 , EURO. Deci nu avem sa dam un leu pentru un glonț tras de polițist dar avem 200 , pentru un metru de bordura rutiera???!!!!

Ma întreb, „studentii” aia chiar si-au descoperit pasiunile toți deodată și nu mai pot dormi noaptea dacă nu trag cu arma?!Poate îmi răspundeți voi.

Unii nu o sa citiți pana la capăt,alții veți spune ca exagerez. Eu va spun ca am văzut privirea ălora și nu am fost singurul, am văzut ce fac și de mâine știu ce fac eu.Ii rog încă o data pe iubitorii păcii mondiale, pacifistii ,integratorii de emigranți musulmani sa se abțină de la comentarii,fara sa doresc sa ii jignesc într-un fel….stiu ce vorbesc,am fost acolo,am vazut! Pentru cei care totuși insista în păreri și în continuare au ochelari de cal, le comunic ca le respect părerea da mai am un mesaj :F..K OFF!!!Sper ca am fost destul de coerent cu toate ca încă sunt marcat de aventura.

Ar mai fi multe de spus dar cred ca e destul. Thank you!I Love you!” – infoalert.ro

Video. 4 aprilie 1944, ziua în care americanii au bombardat Bucurestiul, OMORÂND 2942 de civili. REVOLTĂTOR: românii le-au ridicat două monumente aviatorilor americani doborâți!

Astăzi se împlinesc 72 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureștiul  a fost ținta unui masiv bombardament al aviației americane. Au fost vizate ținte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar și partea centrală a orașului, zone care nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iași-Chișinău, iar luptele încetaseră de la sfârșitul lunii martie. Mai mult, o mare parte din victime erau refugiați basarabeni, ce fugeau din calea urgiei sovietice. 

VIDEO 4 aprilie 1944, ziua în care americanii au OMORÂT 2942 de bucureșteni. REVOLTĂTOR: românii le-au ridicat două monumente aviatorilor americani doborâți!

Tragedia a avut loc într-o marți, pe la ora prânzului. Atunci, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortărețe zburătoare) și 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spațiul aerian al României, venind din Italia. Și au făcut prăpăd.

Iată o mărturie din acele vremuri făcută de Mihail Sebastian în jurnalul său a doua zi după masacru: „Ieri după-amiază am fost în cartierul Grivița. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coșmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și neputință”.Astăzi se împlinesc 72 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureștiul  a fost ținta unui masiv bombardament al aviației americane. Au fost vizate ținte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar și partea centrală a orașului, zone care nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iași-Chișinău, iar luptele încetaseră de la sfârșitul lunii martie. Mai mult, o mare parte din victime erau refugiați basarabeni, ce fugeau din calea urgiei sovietice.

Tragedia a avut loc într-o marți, pe la ora prânzului. Atunci, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortărețe zburătoare) și 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spațiul aerian al României, venind din Italia. Și au făcut prăpăd.

Iată o mărturie din acele vremuri făcută de Mihail Sebastian în jurnalul său a doua zi după masacru: „Ieri după-amiază am fost în cartierul Grivița. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coșmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și neputință”.

Oficial, în bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane și au fost rănite alte 2.126. Morții au fost îngropați într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naționale. Cimitirul va purta numele „4 aprilie”, dar va fi desființat în anii comunismului.

Conform datelor oficiale, americanii au pierdut 10 avioane. Dacă de morții noștri nu își mai amintește nimeni, în București există însă doua monumente ridicate în memoria aviatorilor americani uciși în misiunile de bombardament asupra orașului: unul a fost realizat în 2002 în Cișmigiu, iar celălalt se află în Parcul Kiseleff și a fost inaugurat în 2007. „Vă închipuiți, păstrând proporțiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani și la Dresda britanicilor?”, se întreba în urmă cu trei ani istoricul Manuel Stănescu, în articolul: Bombardamentul de la 4 aprilie 1944 sau cum au devenit selectivi „bocitorii de serviciu”.

Aproape 3000 de morți într-o singură zi, toți, civili nevinovați. Mă întreb, pentru cei care nu pierd ocazia să-și smulgă hainele de pe ei, de ce nu vă amintiți niciodată de această tragedie? Care sunt criteriile pentru care 3000 de civili morți în căteva minute nu reprezintă decât o „pagubă colaterală”? De ce susțineți că nu trebuie să uităm împrejurările acestor morți tragice, dar pe aceștia nu-i amintim niciodată? Din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Într-un gest care demonstrează că avem comportamentul de slugă în codul genetic, autoritățile au avut teribila inspirație să ridice un monument dedicat….aviatorilor americani, și care tronează bine-mersi în Cișmigiu. Vă închipuiți, păstrând proporțiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani și la Dresda britanicilor? Cum e posibil așa ceva? Dacă vrem să ne dovedim loialitatea față de un aliat, așa cum sunt Statele Unite acum, nu de asemenea gesturi dezgustătoare avem nevoie! În bunul stil românesc, al formelor fără fond, putem crede că un gest slugarnic ține loc de principii în care să credem cu adevărat? Acel monument trebuie să dispară. Nu ne putem bate joc de memoria a aproape 3000 de oameni. Și pentru că „bocitorii de serviciu” cu siguranță vor avea azi amnezie, cu puterile mele modeste mă înclin și păstrez un moment de reculegere în amintirea lor – Istoricul militar Manuel Stănescu.

Concluziile contemporanilor sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populația civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale.

activenews.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante la rubrica: Istorie.

S-au adunat deja peste 2,6 MILIOANE de semnături pentru protejarea familiei naturale prin Constituție. Referendumul propus să aibe loc în aceeași zi cu alegerile parlamentare

Coaliția pentru Familie a strâns peste 2,6 milioane de semnături în sprijinul revizuirii Constituției, anunță  Digi24. Inițiativa susținută de societatea civilă presupune ca legea fundamentală a țării să prevadă definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Revizuirea Constituției poate fi făcută prin inițiativă cetățenească dacă se reușește strângerea a 500.000 de semnături de la cetățenii români cu drept de vot provenind din cel puțin jumătate din județele țării.

Din „Coaliția pentru Familie” fac parte 23 de asociații și ONG-uri, iar comitetul de inițiativă este multiconfesional: ortodocși, catolici, greco-catolici, baptisti și penticostali.

Președintele Coaliției pentru Familie, Mihai Gheorghiu, a anunțat că începând de zilele acestea, în toate locațiile importante din București vor exista corturi cu voluntari, pentru a ușura modalitatea de a semna pentru cei care doresc să facă acest lucru. În curând, același lucru va fi realizat în fiecare oraș capitală de județ.

Tot Gheorghiu a anunțat la Digi 24 că se dorește programarea referendumului în aceeași zi cu alegerile parlamentare.
„Este un proiect mai vechi, de un an jumătate, doi ani, prin discuțiile unui grup mai puțin numeros care, văzând ce se întâmplă în Europa, tendința de redefinire a căsătoriei, a familiei, a crezut de cuviință că trebuie să existe o reacție în sensul afirmării unei valori. Pentru  a da posibilitatea societății românești să se exprime,” a spus Mihai
Gheorghiu despre cum a apărut ideea acestui proiect.
Mihai Gheorghiu crede că, în cazul în care proiectul este aprobat, referendumul ar trebui să fie pus în aceeași zi cu alegerile parlamentare. Motivul? „S-ar face o importantă economie financiară. Și ar fi mai ușor de îndeplinit condiția prezenței la vot a cel puțin 30% din corpul electoral,” a precizat președintele Coaliției.
La sfârșitul lunii noiembrie 2015, în Monitorul Oficial al României a apărut un proiect de lege constituțională ce definește căsătoria ca fiind o uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Comitetul de Inițiativă pentru revizuirea articolului 48, alineatul 1, este format din 16 persoane, dintre care amintim: artiștii Tudor Sișu și Vlad Miriță, soția lui Felix Tătaru, Nadia, filozoful Sorin Lavric, doctorul Pavel Chirilă, Mihai Gheorghiu, directorul adjunct al Muzeului Țăranului Român dar și Părintele Constantin Necula, consilier al Mitropolitului Ardealului.
Pentru ca revizuirea constituțională să aibă succes, inițiatorii trebuie să strângă minim 500.000 de semnături, în termen de 6 luni, de la cetățeni cu drept de vot, împărțiți în minim jumătate din județele țării, cel puțin 20.000 de semnături de fiecare județ. Depunerea dosarului și a semnăturilor la Parlament trebuie făcută până pe 24 mai 2016.
Urmează Procedura prealabilă de avizare a Curții Constituționale, urmată de votarea în Parlament a propunerii legislative. – activenews.ro

 

Mars pentru sustinerea Legii Darii in Plata – Peste 500 de debitori au marsaluit azi, 28 februarie 2016, pe strazile din Bucuresti

Peste 500 de debitori au marsaluit azi, 28 februarie 2016,  pe strazile din Bucuresti. Vin din mijlocul lor si pot spune cu bucurie, cu mandrie, ca acest mars a ilustrat inca o data ca in Romania exista demnitate, exista curaj, exista oameni hotarati sa lupte. Cu o arma imbatabila, cea a adevarului, adevar frumos ilustrat prin tablouri si mesaje cu adevarat autentice, fiindca au fost infatisate de oameni reali care au descris o situatie reala.

Mars legea darii in plata - 28.02.2016

Marsul, organizat de catre Grupul Clientilor cu Credite in CHF, a fost un tablou viu dedicat sustinerii Legii Darii in Plata, vehement combatuta de BNR si sistemul bancar in general, dar si un protest extrem de viu adresat felului in care bancile din Romania isi trateaza clientii, un tablou mai mult decat sugestiv al relatiei sclav si stapan, si nu de parteneriat, asa cum ar fi firesc.

O casuta a celor executati silit a fost purtata simbolic de catre patru debitori, sclavi ai bancilor, tarand greutati la picioare si fiind biciuiti de catre bancheri. Nimic mai adevarat, asta e relatia actuala dintre banci si clientii lor! Franghii la gat, fiindca suntem robi. Ne puteti contrazice? NU!

Cel putin 32 de oameni s-au sinucis in Romania din cauza abuzurilor sistemului bancar! Aveti ceva de spus in privinta asta? Puteti repara? NU!

Asteptam de la sistemul bancar o schimbare profunda, nu zambete si “umanizare” de fatada. Pentru ca neincrederea si chiar ura debitorilor fata de voi a ajuns la cote paroxistice! Ceea ce s-a vazut clar in fata BNR, care, pe fata, a dezlantuit razboiul impotriva populatiei militand vehement in toate cercurile posibile pentru ca Legea Darii in Plata sa devina inaplicabila. Debitorii au aruncat maruntis spre BNR si au scandat intens “Demisia”, “Guvernator/Esti un tradator”. A plouat cu bani la BNR! Ne-ati vandut, ne-ati umilit patronand si aparand acest sistem toxic care ne-a ruinat trecutul si ne ameninta viitorul. Sper ca mesajul a ajuns la dvs, domnilor din BNR, fiindca NU mai acceptam sa va platim ca sa ne distrugeti viitorul!

Ati ascultat muzica, domnilor bancheri, domnilor politicieni? Fiindca fiecare cuvant a spus ceva, fiecare acord a transmis ceva despre noi. Ceva adevarat! Ati ascultat cuvintele? Am fost un popor care obisnuia sa rada, sa rada, sa rada! Mai suntem acum? NU! Pana unde, pana cand? E timpul sa radem din nou, nu va vom lasa sa ne furati ultima farama de viata!

Pentru politicienii care fac jocuri prin culise, incercand sa ingroape sau sa tergiverseze legea, cred ca nu mai e nevoie de vorbe: NOI suntem poporul, si noi va votam. GANDITI-VA bine, fiindca acum e sansa voastra!

NOI suntem poporul si NU mai acceptam sa fim sclavii nimanui si nici sacrificati in jocuri de interese si bani! Romanii se recunosc in acest tablou, eu ma recunosc in acest tablou. Suntem demni si vrem sa fim liberi!

Pentru cei care mint: minciuna are picioare scurte! Si se va intoarce impotriva voastra.

Azi am demonstrat asta in strada! Si-o vom mai face! Fiindca vremea tolerantei fata de abuzuri a apus! Vremea tolerantei fata de minciuna a apus! contrabanci.com

Bravo Dragi Romani! A sosit timpul sa nu ne mai lasam calcati pe cap de aceste slugi care fac doar jocurile masoneriei! Ma bucur cand vad actiuni de acest gen, sper din suflet ca romanii sa  inteleaga ca e momentul sa ne trezim chiar si daca suntem in ceasul al 12-lea si numai si numai uniti putem rasturna aceasta oligarhie care distruge Romania.

Urmariti va rog si;

Iohannis face din nou cum canta papusarii. A transmis, vineri, Parlamentului, cererea de reexaminare asupra legii privind darea în plată

Referirea Cărţilor Sacre la neamul valahic al cărui nume îl mai purtăm

Capitolul 2, versetul 11 de la Facere In capitolul 2, versetul 11 de la Facere se spune ca Dumnezeu a facut raiul. Iar din Eden iesea un rau care uda gradina raiului si se impartea in patru brate (Tigru, Eufratul, Gosen şi Phison). Numele unuia dintre ele era Phison. Acesta inconjura toata tara Havila in care se afla..Arheologii sustin sus si tare ca raul acesta este Dunarea si ca tara asta, Havila, este Valahia noastra.

Mănăstirea Nămăieşti

Asta inseamna ca avem de-a face cu prima mentiune a unei tari, a unui tinut in Sf. Scriptura. Exista studii intregi despre textul acesta, versetul 11 cap.2 Facere. Asta ca sa vorbim mai adânc e mai complicat. Pentru ca daca este asa, e greu de Europa, de Uniunea asta Europeana Pentru ca atunci nu mai trebuie sa intram noi la ei si trebuie sa vina ei la noi. Ca vechimea noastra inseamna ca este 7500 si un pic de ani. Dar mai multe lucruri sunt asa si nu se iau in seama. Spre exemplu Sarmisegetuza are 3000 de ani vechime, î.H., iar Roma are 749. Va sa zica Sarmisegetuza e mai veche decat Roma cu 2300 de ani.

Asta inseamna ca noi de la romani nu am avut ce lua. Pentru ca ei nici n-au avut o civilizatie. Ei au fost niste barbari care au impus si-atat. Daca-i asa suntem foarte obligati.

Spre exemplu invatam la scoala ca cea mai veche scriere, este scrierea sumeriana. Tablitele de la Tartaria langa Sibiu sunt mult mai vechi decat scrierea sumeriana, asta vorbesc de ce afirma oamenii de stiinta. Foarte putini stiu asta. Sfantului Apostol Andrei i s-a spus in limba romaneasca Nemiest. Adica, de aici incolo nu mai este populatie la care sa predice evanghelia.

Unde i s-a spus asta? …langa Campulung. La Manastirea de astazi Namaieşti (Nemaiest). Sfantul Apostol Andrei care a venit cu corabia, dupa Inaltarea Domnului la cer, la Tomis, la Constanta de astazi. Asta este foarte important. Pentru ca am fost crestinati acum 2000 de ani. Iar vechimea limbii si a poporului nostru nu este de 2000 de ani. Nici de 1000 de ani. Vechimea este pierduta in negura vremii.

Din pacate aceste lucruri nu ne scuza. Nu ne inalta decat in masura in care ne prezentam la inaltime. Noi spunem: Suntem botezati de 2000 de ani, suntem crestini de 2000 de ani. Pe cand ungurii sunt de 1000 de ani si rusii tot de 1000 de ani. Sa fim seriosi, suntem crestini fiecare de la botezul nostru propriu si putem sa facem caz de asta in masura in care ne insiram si noi in sirul acesta de ctitori si voievozi, de oameni seriosi in Romania.

Părintele Nicolae Tănase

Pentru a circumscrie domeniul slujirilor ce ne-au fost încredinţate, de la începutul lumii şi ca atare până la sfârşitul ei, se cuvine să rememorăm felul în care Cărţile Sacre se referă la neamul valahic al cărui nume îl mai purtăm:

Ţara Havilah (Fac. 2.11) consemnată şi de Scrierile Vedice cu numele de Havila este Valahia în care trăim şi astăzi. Numai steagul vlahilor negri, românii de astăzi, este asemănător curcubeului, semnul legământului lui Dumnezeu cu oamenii de după potop (Fac. 9.8-17).

Foarte important este faptul că în şirul neamurilor de la Sem la Avram este înscris neamul valahic al lui Peleg ca întemeietor al lumii civilizate (Fac 10.25). Reiterarea aceluiaşi arbore genealogic în I Cronici (1,24-27), dar şi în Evanghelia Apostolului Luca (3,34-36) prin dublarea numelui de Peleg cu cel de Falec (a se citi Valac), şi prezenţa vârfului Peleaga în munţii Retezat fac indubitabilă identificarea.

Sintagma teonimică arhetipală Vilah-Vilah, regăsită şi în mitonimul vedic Valak-Hilya atribuit unui mare grup de iluminaţi, a fost codificată de înţelepciunea ebraică sub forma tetragramei sacre YHWH.

Pe seama cuvântului „Dlac” al sintagmei teonimice Volco-Dlac a apărut etnonimul de sine stătător „trac” regăsit în antroponimul Terah, tatăl lui Avram. Tot de la cuvântul „Dlac” derivă etnonimul „dac” sacralizat prin mitonimul vedic Dakşa considerat strămoşul primordial al tuturor fiinţelor lumii şi adorat ca personificare a forţei divine de creaţie.

Citit de la dreapta la stânga, acelaşi cuvânt Dlac, al sintagmei Volco-Dlac, a generat denumirea regatului „Caldeea” (Fac. 11,28-31) şi cuvântul „Caldei” cu înţelesul de teologi (Daniel 2,2-10; 4,4; 5,7; 5,30), ceea ce dovedeşte că regatul a fost întemeiat şi condus de teocraţia Vlahilor Negri.

Teonimul Volco-Dlac, purtând toate sensurile sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah de la care provine, justifică atât forma cât şi înţelesul de Marele Preot al cuvântului Vlă-Dică. Cu acelaşi înţeles s-a mai format cuvântul Vesco-vo (= posco-po = episcop = bishop = évęque …) desprins direct din sintagma originară Vlosco-Vlosc. Numele de al-Ilah, astăzi Allah adorat de urmaşii lui Ismail, primul fiu al lui Avram şi fratele lui Isac, provine tot de la sintagma arhetipală Vilah-Vilah prin omiterea (afereza) literei (fonemului) V. Sintagma „Fiul Omului” prezentă atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament nu are înţeles în lume decât dacă Fiul este considerat Fiul Unicului Dumnezeu, adică Fiul Celui întruchipat pe vârful Omul din Bucegi, după cum se vede Kogaion al lumii, cuvântul Sfinx având chiar înţelesul de întruchipare.

Atât prin caracteristicile sale de preot al Dumnezeului celui Prea Înalt, care l-a întâmpinat cu pâine şi vin pe Avraam, cât şi prin numele său, Melchisedec aparţine de asemenea complexului religios valahic.

Tot în acest context mai trebuie menţionat că Vaç, numele vedic pentru suflul universal cu atribuţii cosmogonice derivă de la acelaşi arhetip primordial Valac-Valac, bine ilustrat nu numai de simbolurile ci şi de toponimele pământului pe care trăim ca români. Ceea ce astăzi redescoperim cu neîncredere, încă, pe baza postulatului lui Casirrer, Scrierile Vedice consacrau cu 4000 de ani în urmă prin zeificare. Cuvântul Vaç, respectiv Valah, este cifru al logosului universal, atâta doar că ei i-au spus „sufletul lumii” sau „suflul universal”.

Datorită unor descifrări de ultimă oră pe care le datorăm domnului Adrian Bucurescu, limba română trebuie considerată continuatoarea directă a Limbii Curate numită ORO MANISA îndeplinind funcţia de Grai Divin utilizat de zeii geţi (a se înţelege marii preoţi geţi) cu peste 3000 de ani în urmă.

Despre toate acestea la un loc, prin a căror reunire se alcătuieşte un sistem armonios cu centrul în spaţiul carpato-danubiano-balcanic, nimeni nu va mai putea spune „simple coincidenţe”, aşa încât respingerea lor, chiar şi numai prin ignorare, devine un gest culpabil căci, dacă avem de dat Cezarului ce este al Cezarului, avem de dat şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.

Aşadar, prezenţi, sub o formă sau alta, în Scrierile Vedice, în Vechiul Testament şi în Noul Testament, dar şi în Coran românii nu mai pot împărţii cu nimeni responsabilitatea demersurilor care se impun pentru a aşeza pe baze ontologice mişcarea pentru unitatea credinţei ca singura formă de a trăi în mod real sacrul. Avem a ne asuma la nivelul fiecărui individ rolul pentru care trăim în lume, fără de care devenim inutili, numai buni pentru a fi dispreţuiţi, ocărâţi şi hăituiţi de cei care ne sug. Ar trebui să fim „Grădina Maicii Domnului”, dar 80% din avuţia „Grădinii” am dat-o pe mâna jefuitorilor şi continuăm să dăm prosteşte în schimbul promisiunilor deşarte.

De prea multă vreme ne tocăm între noi oferindu-ne pradă Înaltelor Porţi, tocmai fiindcă ne-am pierdut idealul pentru care să ne coaguleze ca naţiune respectată pentru menirea şi aportul ei în lume. Îmbuibarea, oricare ar fi ea, nu poate înlocui IDEALUL, tot aşa după cum sărăcia nu îl poate distruge. Te naşti pentru a deveni om, trăieşti ca om şi mori ca om numai crezând în IDEAL. Restul nu sunt decât mijloace pentru a-l sluji.

Nu putem înlocui idealul cu mijloacele, iar IDEALUL nostru ni s-a dat de la Facerea Lumii, în sensul concret al cuvântului. Suntem singurii care mai putem restitui prezentului istoria sacră a vetrei originare ca primă condiţie pentru Schimbarea la faţă a Europei. În ceea ce ne priveşte întrebarea ni se pune tranşant: a fi sau a nu fi? Ştim să slujim pentru a deveni utili şi respectaţi pentru calitatea prestaţiei sau vom fi desconsideraţi în continuare ca nevolnici?  – George Liviu Teleoacă – vestitorul.blogspot.ro

Comentariul zilei. „Ţara Havila menţionată la FACERE 2,11, consemnată şi de Scrierile Vedice, este VALAHIA în care trăim astăzi”

Comentariul apartine Parintelui Gheorghe-Radu S[l[gian, postat la articolul: Cum il reduce Putin la tacere cu argumente pe un “inaintas” diversionist BBC

Ţara Havila menţionată la FACERE 2,11, consemnată şi de Scrierile Vedice, este VALAHIA în care trăim astăzi. La FACERE 2,11 se spune că Dumnezeu a făcut raiul Iar din Eden ieşea un râu care uda grădina raiului şi se împărţea în patru braţe:

– Fison;
– Gihon;
– Tigrul şi
– Eufratul.

Numele primului râu era Fison. Acesta înconjoară toată Ţara Havila, în care se află aur; iar aurul din ţara aceea era bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix” [FACERE 2,11-12 – în BIBLIA DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA a Î.P.S. Părinte Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului]. Arheologii susţin sus şi tare că râul acesta este DUNĂREA şi că ţara HAVILA este VALHIA noastră. Asta înseamnă că avem de a face cu prima menţiune a unei ţări din Sfânta Scriptură. Există studii în tregi despre textul de la FACERE 2,11. Dacă aşa stau lucrurile, nu noi trebuie să intrăm în UE, ci UE trebuie să vină la noi. Înseamnă că noi avem o vechime de peste 7500 de ani.

Dar mai multe lucruri sunt aşa şi nu se iau în considerare. Spre exemplu, Sarmisegetuza are 3000 de ani vechime, î.Hr., iar Roma are 749. Deci, Sarmisegetuza e mai veche decât Roma cu 2300 de ani. Asta înseamnă că noi de la romani nu am avut ce lua, pentru că ei nu au avut o civilizaţie. Ei au fost nişte barbari care au impus – şi atât. Se învaţă în şcoli că cea mai veche scriere, este scrierea sumeriană. Tăbliţele de la Tartaria lângă Sibiu sunt mult mai vechi decât scrierea sumeriană, lucru confirmat de oamenii de ştiinţă. Foarte puţini ştiu asta. Sfântului Apostol Andrei i s-a spus în limba română veche: NEMIEST, adică, de aici încolo nu mai este populaţie la care să se predice Evanghelia. Unde i s-a spus asta? Lângă Câmpulung, la mănăstirea de astăzi NĂMĂIEŞTI – de la NEMIEST. Sfântul Apostol Andrei care a venit cu corabia după Păogorârea Sfântului Duh, la Tomis, la Constanţa de astăzi şi ne-a încreştinat, atât înaintea ruşilor, cât şi a ungurilor.  Dacă Putin îşi apără cu atât de mare înverşunare poporul său creştin-ortodox, care a fost încreştinat aproape la 1000 de ani după noi, atunci cum ar trebui să ne apere al nostru preşedinte? Dar dacă nu e ortodox? PAUZĂ….

Despre ultimele evenimente de la Chisinau si ideea de unire a Moldovei cu Romania

Evenimentele din ultimele săptămâni de la Chișinău, care au culminat cu protestele violente de miercuri seară, ridică o serie de întrebări in contextul geopolitic actual. Și dacă nu cumva în spatele acestor proteste stau forțe străine.

Despre scopul real al protestelor, dar și despre participanții la revolta de miercuri și forțele care stau în spatele lor scrie Lulea Marius Dorin, lider al platformei unioniste Acțiunea 2012 într-un editorial pe adevarul.ro.  Acesta consideră că scopul real al majorității este o viață mai bună, iar scopul celor „care ghidează populația din umbră este destabilizarea Republicii Moldova, alegeri anticipate și venirea forțelor pro-ruse”.

„Cine sunt participanții? Vrem, nu vrem, marea majoritate a participanților la proteste sunt cetățeni simpli ai Republicii Moldova: pro-ruși, moldoveniști sau unioniști. Cei din stradă sunt oameni simpli nemulțumiți, nu sunt omuleți verzi aduși de Moscova. Ce doresc aceștia? Un stat normal, un stat care să le ofere drepturi, garanții și bunăstare. (…)Tot dovadă stă faptul că deși au furat 1 miliard de euro, partidele pro-europene au reușit să obțină majoritatea, numai pentru simplul fapt că cetățenii au preferat pe aceștia în locul forțelor pro-ruse. Dar criza s-a acutizat și atunci pro-europenii practic forțează și împing cetățenii să voteze cu forțele pro-ruse”, scrie Lulea Marius Dorin.

Acesta consideră, de asemenea, că, în acest moment, rolul României, prin liderii săi, este unul crucial. Pentru că, dacă Iohannis nu va mișca un deget pentru începerea negocierilor pentru Unire, va rămâne în istorie ca președintele care a dat, încă o dată, Basarabia, pe mâna Rusiei.

„Dacă România nu vine cu o propunere clară și oficială legată de începerea negocierilor pentru Unire, binențeles pe baza unui referendum, este o problemă de luni până se va închide granița pe Prut. Acesta va fi un eșec imens al președintelui Klaus Johannis, cel care va rămâne în istorie ca președintele ce a dat din nou Rusiei pe românii basarabeni. Rusia va veni și vom asista la un regim ce va anula orice relație cu România și milioanele investite de români și statul român se vor duce pe apa sâmbetei. La Chișinău asistăm la eșecul geopolitic al României de a stabiliza regiunea”, consideră Lulea Marius Dorin. – activenews.ro

Visul oricarui patriot roman este sa vada Romania Mare, dar in contextual actual, cred ca pentru binele Moldovei nu este o idee stralucita. De aceea cred ca se si intampla manifestatiile masive de la Chsinau.

De ce nu consider unirea Basarabiei cu Romania o idee stralucita pentru moldoveni?

Pai cei care manifesta, cred ca au realizat jaful la care Romania a fost supusa in ultimii 26 de ani de catre occident. Au observat probabil ,ca toate resursele ne-au fost luate, toate intreprinderile desfintate, padurile taiate, ba mai mult decat atat, am mai pus si in pericol sigurnata nationala prin infintarea scutului antiracheta indreptat spre Rusia. Iar odata unirea realizata, Moldova stie ca ar intra sub aceasi sfera de influenta nefasta

Iar pe langa toate aceste aspecte, moldovenii mai sesizeaza si decaderea occidentului, atat din punct de vedere economic, dar mai ales social, unde depravarea a ajuns virtute.

In ceea cel priveste pe marioneta Iohannis, asta nu misca un deget fara aprobarea stapanilor de afara.

Priviti mai exact ce doreste Uniunea Europeana si apoi veti intelege mai bine actiunile moldovenilor:

Distrugerea statelor independente si suverane. Iata ce document se semneaza de catre EUROPARLAMENTARI la Bruxelles: „Scopul nostru este o Europă Federală, o Europă post-națională”

Urmariti va rog si:

Revolutie in Moldova. Manifestanții AU INTRAT în clădirea Parlamentului. Se vorbește despre prezența Armatei pe străzi. Membrii Guvernului votat azi s-ar fi refugiat într-un hotel al lui Plahotniuc