Istorie

Trădarea României prin „Legea Antilegionară!”

vt Distrugerea Romaniei, Evrei, Istorie, Legionari , ,

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat miercuri, 22 iulie 2015, chiar de ziua de naştere a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, modificările la OG 31/2002 prin care apologia Mişcării Legionare şi negarea Holocaustului pe teritoriul României vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, informează Ziarul Românesc.net. Memoria a numeroase figuri luminoase ale Bisericii naţionale, care au împărtăşit şi idealurile Mişcării Legionare, va fi lovită de aceasta “Lege”, se arată într-o analiză publicată ieri de portalul MĂRTURISITORII.

Textul integral al modificărilor se află pe pagina Camerei Deputaților. Iată câteva dintre noile prevederi legislative:

„Prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţii lor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist”.

„Prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail»(sic! – n.n.), «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară»”

„Art. 4. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”

„Art.5. – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război (chiar şi între ghilimele? – n.n.), precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, mai arată sursa citată.

Recrudescenţă dorită a antisemitismului?

Iniţiatorul de facto al “Legii”, după cum stă scris în proiectul acesteia înaintat de senatorii Crin Antonescu, George Scutaru-DNA şi Andrei Gerea şi perfecţionat de deputatul-delator Ciprian Nica, este Institutul “Elie Wiesel” condus de Alexandru Florian, fiul ideologului comunist Radu Florian, institut introdus prin tertipuri subterane sub cupola Cancelariei lui Victor Ponta. Este interesant de observat că, deşi este organ guvernamental, care ar fi putut înainta “Legea” direct prin intermediul Guvernului, Alexandru Florian a ales o cale mai dosnică de transferare în “Lege” a obsesiilor sale de familie, anti-anticomuniste.

“Legea” respectivă va aduce fără îndoială o recrudescenţă a antisemitismului, stimulat sau închipuit, poate chiar şi dorit, având în vedere cine a creat “Legea” şi cine încearcă să o impună. Totodată, segmente importante ale patriotismului vor fi întărite de această aversiune.

Istoria nu se schimbă prin “Lege”

Portalul nostru, închinat martirilor şi mărturisitorilor români ortodocşi din secolul XX, dintre care mulţi, ca foşti membri ai Mişcării Legionare, sunt întinaţi de această “Lege”, a prezentat câteva poziţii clare privind ingerenţa de nepermis a Legislativului, stimulat de Institutul “Elie Wiesel”, în domeniul Istoriei, respectiv în rescrierea Istoriei, practică totalitaristă de care ţara noastră a mai avut parte în perioada stalinist-comunistă.

Presa online a prezentat un “Apel către Iohannis din partea Doamnei Măriuca Vulcănescu: Fiţi drept! VIDEO. O lege aberantă vrea să-l condamne din nou pe Mircea Vulcănescu, “criminalul de război” care a adus României 58 de tone de aur“, cu referire la statutul primit de martirul închisorilor comuniste de la ocupanţii sovietici, statut care îl face astăzi victimă directă a acestei “Legi”.

Simboluri ale României, în ţinta demolatorilor de la “Elie Wiesel”: Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Ion Gavrilă Ogoranu

În acest sens, notăm că Mircea Vulcănescu a fost deja atacat de Institutul “Elie Wiesel”, nu mai departe de anul trecut, Alexandru Florian zbătându-se să îi dărâme statuia din Bucureşti, exact cum au făcut bolşevicii în perioada invadării României. Prin noua “Lege” se atentează la memoria lui Mircea Vulcănescu pe toate planurile, urmărindu-se neantizarea marelui filosof: străzi, licee, asociaţii neguvernamentale ce-i poartă numele vor fi obligate să-l radă. Sau cel puţin se va încerca acest abuz. Important este să se dea raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Alte simboluri ale României autentice sunt deja pe “lista neagră” a lui Alexandru Florian: Petre Ţuţea, Radu Gyr, Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Părinţii Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Justin Parvu…

Valeriu Gafencu, un Sfânt al evreilor din închisorile bolşevice

O altă ţintă a directorului Institutului “Elie Wiesel” a fost şi rămâne martirul Valeriu Gafencu, supranumit de către evreul convertit la ortodoxie Nicolae Steinhardt “Sfântul Închisorilor”, erou anticomunist care a ales să-şi sacrifice viaţa salvând un coleg de temniţă, la fel ca Mircea Vulcănescu, dar în cazul din urmă jertfa s-a dat chiar pentru un evreu, aşa cum este, parţial, Alexandru Florian: Richard Wurmbrand. În încercarea de a-i fura titlul de Cetăţean de Onoare post mortem la Târgu Ocna, locul martiriului basarabeanului Valeriu Gafencu, Alexandru Florian a mers până la a minţi în public, în plenul adunării Consiliului Local. Ca şi în cazul atacului la memoria lui Mircea Vulcănescu, instanţa a dat dreptate apărătorilor celor doi martiri ai închisorilor comuniste.

Printr-o sentinţă definitivă, actul ilegal de anulare a deciziei unanime a Consiliului Local Târgu Ocna, emis la presiunile lui Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, a fost desfiinţat de Curtea de Apel Bacău, Sfântul Închisorilor fiind repus în drepturi, se arată pe internet.

Documente CIA: “Banditul legionar” Ion Gavrilă Ogoranu a colaborat cu NATO şi SUA

Dar ţinta despre care nu s-a scris prea mult până acum, de o importanţă covârşitoare în raport cu reprezentarea României pe plan mondial ca ţara care a avut cea mai îndelungată rezistenţă armată anticomunistă din spaţiul sovietic, este simbolul legendar al acesteia, Ion Gavrilă Ogoranu, fost membru al Frăţiilor de Cruce, organizaţia de tineret a Mişcării Legionare. Institutul “Elie Wiesel” a atacat, în lupta sa pentru desfiinţarea simbolurilor românismului, şi memoria luptătorului Ion Gavrilă Ogoranu.

Un comunicat emis anul acesta, respectiv în mai 2015, de Institutul în cauză, condamna un eveniment dedicat rezistenţei din Munţii Făgăraş, afirmând, cu ură proletară am putea spune: “Cu acest prilej au fost omagiați Ion Gavrilă Ogoranu și Valeriu Gafencu, legionari activi (şi azi – n.n.) în timpul și după Rebeliunea din ianuarie 1941. Astfel de evenimente publice, care promovează valorile sau memoria unor persoane care au fost membri ai unei mișcări politice fasciste, reprezintă un risc pentru consolidarea unei democrații civice la care aspirăm. Memoria celor care s-au opus regimului comunist nu se confundă cu memoria membrilor unei mișcări criminale și totalitare”, se mai susţine în comunicatul institutului ce poartă numele unui impostor al Holocaustului, plagiindu-se ideologia descrisă de George Orwell în “1984”.

Fundaţia Ogoranu a emis un răspuns doct la aceast atac vituperant, rămas, însă, fără ecouri similare în mass-media. De altfel, conform “Legii” această fundaţie va fi printre primele interzise, având în vedere că poartă numele unui “bandit legionar”. Dacă nu se va da raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

În fapt, Mişcarea de Rezistenţă Armată a lui Ion Gavrilă Ogoranu a beneficiat de sprijinul direct al NATO şi SUA, după cum arată numeroase documente CNSAS şi se demonstrează inclusiv într-un set de documente CIA desecretizate recent, publicate parţial, în premieră, de MĂRTURISITORII. Practic, aceste grupări ale rezistenţei armate, unele formate numai din legionari, câţiva instruiţi la baze ale NATO din Anglia, Franţa şi Germania, consemnează în Istoria României prima colaborare românească cu Organizaţia Pactului Nord Atlantic.

Realitatea: Rezistenţa anticomunistă se confundă în proporţie de 75% cu Mişcarea Legionară

În plus, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismul, a arătat chiar cu prilejul emiterii “Legii” în cauză, printr-o poziţie oficială remisă Parlamentului României, la cererea Comisiei Juridice – în care subliniază şi că Mişcarea Legionară nu poate fi catalogată drept “fascistă” -, următoarele: “Componenta majoră a mişcării naţionale de rezistenţă anticomuniste din România a fost legionară, realitate ilustrată prin procentul major al deţinuţilor politici din perioada 1945-1964, apreciat la circa 75%”. Ca atare, chiar aşa este: în proporţie de 75% memoria celor care s-au opus comunismul se confundă cu memoria membrilor Mişcării Legionare, care, însă, nu pot fi cu toţii condamnaţi pentru vreo imaginară culpă comună, aşa cum ar putea fi condamnaţi, în contrapartidă, comuniştii, sau cum au făcut naziştii cu evreii. Fiecare om răspunde individual pentru faptele sale, în faţa instanţelor de pe pământ.

Desfiinţarea bărbăţiei şi spiritului de sacrificiu al neamului românesc

Practic, Institutul “Elie Wiesel” îşi propune, prin “şmecheria” interzicerii “prin Lege” a elogierii rezistenţei armate din munţi – fenomen unic prin amplitudinea lui – însăşi desfiinţarea bărbăţiei neamului românesc, prezentat adeseori de propaganda neobolşevică drept “o legumă”, “mămăligă care nu explodează”, “cal troian”, etc, şi aceasta în ciuda miilor de jertfe din munţi şi închisori, victime, din nou, de data această a unei legislaţii anticonstituţionale şi, în definitiv, antiumane. Dar victime neînvinse, pentru că locul lor ceresc nu poate fi golit prin legi pământeşti.

De notat că instituţii ca IICCMER şi CNSAS, deşi prin acestă “lege” le este atacat în mare parte chiar “obiectul muncii”, au preferat să tacă chitic, fără a contesta sau avertiza oficial asupra abuzurilor pe care le poate şi le va produce interpretarea ei. Spre deosebire de Vasile Paraschiv, şi dl. Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, la rândul său angajat guvernamental, la fel ca Alexandru Florian, nu a returnat preşedintelui Steaua României, în semn de protest faţă de acest afront la adresa camarazilor săi de temniţă.

Lecţia lui Vasile Paraschiv pentru Octav Bjoza

“Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărât să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii”, a spus Vasile Paraschiv la momentul conferirii decoraţiei, la Cotroceni, pe 1 Decembrie 2008. Acesta a continuat precizând că “eu nu sunt ca un câine, căruia dacă îi dai o felie de salam el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intri în curtea stăpânului şi să furi totul. Eu nu vreau de la dumneavoastră, domnule preşedinte, decoraţii, bani, funcţii etc. Eu vreau dreptatea şi adevărul pentru întregul nostru popor, adică exact ceea ce aţi promis dumneavoastră poporului nostru în noiembrie 2004 şi care pe mine m-a atras ca un magnet, dar din nefericire nu v-aţi respectat promisiunea făcută, m-aţi minţit şi m-aţi indus în eroare şi pe mine şi întregul nostru popor cu promisiuni pe care nu vi le-aţi respectat niciodată”, a declarat Vasile Paraschiv, la microfon, preşedintelui Băsescu, citind dintr-un discurs. După ce mai mulţi angajaţi de la Cotroceni au încercat să-i ia microfonul, Paraschiv a menţionat că se opreşte din citit pentru că, cu toate că este un om liber, i se interzice să vorbească. Toate sunt valabile, iată, şi azi, într-un procent sporit.

“Elie Wiesel” naşte monstrul “Big Brother” al internetului din România

O componentă deloc de neglijat a acestei “Legi” este mecanismul prin care se va încerca impunerea prin forţă a “corectitudinii politice” în spaţiul online. Se va crea un organism de tip “CNA-CNCD” al online-ului, un vis demult pritocit în laboratoarele reţelei Soros din România, dar nu numai, existând deja planul teoretic de realizarea a acestui obiectiv funebru ce ţinteste controlul total al cuvântului scris, al cuvântului liber. În fapt, din câte cunoaştem, aparatul de cenzură – în premieră, probabil, în istoria internetului –  este deja pus la punct. Sub pretextul luptei anti-rasiste, anti-extremiste, anti-legionare, anti-orice, site-uri şi bloguri care nu sunt aliniate presei deja controlate vor fi cenzurate, amendate şi, în final, eliminate, în cazurile celor asumate oficial sau/şi înregistrate în România. Aceasta dacă nu se va da raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Ultimele Zile ale Rezistenţei Anticomuniste?

Pentru că zilele acestea se desfăşoară la Mănăstirea Sâmbăta de Sus manifestarea “Zilele Rezistenţei Anticomuniste” (poate pentru ultima oară), înfăţişăm azi, pentru a înţelege mai bine ce vrea să interzică Institutul “Elie Wiesel”, o parte din imaginile existente în Arhivele CNSAS despre Grupul Carpatin Făgărăşan şi conducătorul acestuia, “Moşu’”, aşa cum au fost prezentate la simpozionului “In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006)“, a V-a ediţie, care a avut loc la Alba Iulia, în Sala Unirii, în luna mai a anului acesta (video Aici). O parte din fotografii sunt reproduse prin amabilitatea dlui Liviu Pleşa, consilier superior al Direcției Cercetare a CNSAS, cât şi a Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu.

“Elie Wiesel”, mai tare ca Securitatea – DOCUMENT INEDIT

Dar înainte de imagini, publicăm în premieră un document din Arhiva Securităţii, datând din iunie 1977 şi pus la dispoziţie de CNSAS (format PDF), şi anume NOTE privind concluziile şi învăţămintele ce se desprind din analiza cazului CÎRTIŢA (i.e. Ion Gavrilă Ogoranu). Sugerăm urmaşului ideologului stalinist Radu Florian să schimbe antetul Securităţii cu cel al Institutului “Elie Wiesel” şi să republice NOTA cu titlul ceva mai pompos de “Raport de monitorizare a antisemitismul la legionarii periculoşi de 14 ani de ieri, azi şi mâine”. “În concluzie – conchide NOTA de 12 file scrisă la un an după capturarea, prin trădare, a lui Ion Gavrilă Ogoranu- conducerea Ministerului de Interne a apreciat că organele de securitate, trăgând concluziile şi învăţămintele necesare din cazul CÎRTIŢA, vor întreprinde în viitor măsuri de perfecţionare a întregii lor activităţi, acţionând cu fermitate sporită pentru apărarea cuceririlor revoluţionare şi a valorilor de seama create de poporul român”. “Toate acestea – mai spun tovarăşii securişti – vor trebui să asigure cunoaşterea corespunzătoare a situaţiei operative din problemă, a poziţiei şi activităţii prezente a legionarilor, descoperirii, anihilării şi lichidării (sic) a oricăror încercări din partea acestora de a desfăşura acţiuni potrivnice statului nostru”.

Se pare că, după exact 38 de ani, Institutul “Elie Wiesel” a reuşit să tragă învăţămintele necesare din eşecul Securităţii de a-l prinde pe bătrânul luptător timp de 29 de ani şi s-a gândit cum să rezolve “problema”: ştergându-i memoria definitiv. Va reuşi, oare? Ne îndoim! Ce este interzis este cu atât mai căutat.

Unde eşti tu, Nixon, Doamne?

Conform Scrisorii Deschise pe care Ana Gavrilă Ogoranu i-a adresat-o bolşevicei Monica Macovei, soţul ei a fost salvat de la execuţie de către preşedintele american Richard Nixon, aşa cum un alt preşedinte american, Ronald Reagan, a intervenit, apoi, pentru salvarea vieţii “banditului legionar” şi pe deasupra şi preot ortodox Gheorghe Calciu Dumitreasa. E clar: trebuie să vină un Nixon sau un Reagan care să mai taie din avântul proletar al comisarilor bolşevici sub acoperire, adevăratele CÂRTIŢE care rod din interior statul numit România.

Integral la MĂRTURISITORII unde puteţi viziona imaginile şi un film cu Ion Gavrilă Ogoranu

Sursa: ziaristionline.ro

Urmariti va rog si:

Despre TRADAREA Romaniei de catre Regele Mihai

vt Istorie, Maresalul Ion Antonescu, Regii Romaniei , ,

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act și implicațiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iași, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviță, savârşită în strânsă legătură cu Casă Regală și cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum și tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm, inițiate încă de la sfârşitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus nimic despre conspirația Casei Regale și a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu și a guvernului.

regele-mihai-mircea-rosca

13 iunie 1944 – Regele Mihai I trata cu trădătorii de ţară.

Emil Bodnăraş, trădător-dezertor al armatei române, unelteşte, la Palatul regal, deschiderea frontului românesc printr-o trădare militară, numită „Poarta Iaşului”.[1]
Anul 1942 a adus schimbări importante în situaţia de pe front. Iniţiativa strategică a trecut din mâna Germaniei în cea a coaliţiei Naţiunilor Unite:
– între 23 octombrie şi 3 noiembrie 1942, a fost înfrântă armata germană din nordul Africii, în batalia de la El Alemain;
– între 12 şi 18 ianuarie 1943, armatele sovietice au străpuns blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelaşi an, au capitulat armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Mareşalului Antonescu că Germania a pierdut razboiul. Încă din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: „Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram să nu îl pierdem pe al nostru”. Demersurile facute de Antonescu au confirmat această îngrijorare şi preocupare.

Barbu Ştirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond, pentru tratative de armistiţiu.

Încă din februarie 1943, Mareşalul Antonescu i-a propus lui Mussolini ieşirea comună din razboi, iar în septembrie 1943 au început negocieri secrete pentru încheierea unui armistiţiu cu anglo-americanii. În octombrie, acelaşi an, au mai avut loc încercări de armistiţiu cu englezii, la Lisabona. A fost abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. După întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreună cu alţi doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliaţi şi Bucureşti. Acesta a fost prins la paraşutare şi instalat, în Bucureşti, într-un apartament de la ultimul etaj al Jandarmeriei. Ca urmare a paraşutării colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Ştirbei a fost trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de Bond, cu un paşaport dat de Antonescu, dar la Istanbul a fost demascat nemţilor de către englezi, care doreau să împiedice ieşirea României din Axă. Churchill miza pe faptul că germanii şi românii vor temporiza înaintarea ruşilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americană în Balcani ar fi putut tăia drumul ruşilor spre Europa. Planul n-a fost acceptat de preşedintele american Roosevelt.

Emil Bodnăraş

O problemă ridicată de către partea română la negocierile de la Cairo şi respinsă de către anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, răpită de către Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat că această problemă va face obiectul negocierilor la Conferinţa de Pace, după terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garanţie că anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea. Ruşii îşi urmareau, şi ei, cu destulă abilitate interesele. Încă din octombrie 1943, la Conferinţa miniştrilor de externe de la Moscova şi apoi la Conferinţa de la Teheran a şefilor de state din U.R.S.S., S.U.A. şi Anglia, Molotov, ministrul de externe al U.R.S.S., a afirmat că „singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Mareşalul Antonescu”. Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunoştinţa lui Dulles că „participarea României la razboi nu mai e decât simbolică. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinţă decât în cazul unei debarcari aliate”.Cu acest prilej, el insista asupra inoportunităţii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantităţi de cereale şi de un milion de soldaţi înarmaţi. „Numai guvernul de azi poate refuza nemţilor aceste rezerve preţioase. În ziua când Mareşalul ar dispărea, nemţii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aşeza slugi politice, probabil chiar pe foştii legionari, care ar suprima pe toţi adepţii lui Antonescu şi pe toţi rezistenţii, adică toată elita românească”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur şi de cereale nu au fost luate de către nemţi, ci de ruşi, iar milionul de ostaşi, din cauza complotului Palatului Regal şi al grupului de complotişti – Bodnaraş, Dămăceanu, Aldea, Racoviţă – a fost dezarmat. Circa 175.000 dintre ei au luat drumul lagărelor sovietice, iar „Poarta Iaşului” a fost deschisă fără lupte trupelor sovietice.

Roosevelt a susţinut capitularea necondiţionată a României

În negocierile de armistiţiu de la Cairo, a ieşit în evidenţă faptul că între Departamentul de Stat al S.U.A., reprezentatii militari şi preşedintele american Roosevelt existau serioase divergenţe de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentanţii militari, a salutat propunerile româneşti de armistiţiu: „Noi credem că ei singuri (românii – n.n.) trebuie să decidă dacă vor o lovitura de stat a lui Maniu sau ieşirea din Axă o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoaştem că, dacă el, Mareşalul Antonescu, vrea şi este hotarât să o facă, numai el are mijloacele necesare şi cele mai mari sanse de succes. Autoritaţile americane considerau acţiunea României de o importanţă exceptională. Ea (România – n.n.) trebuie să aibă statut de cobeligerantă şi trebuie să acţioneze cât mai repede”. Dar Roosevelt rămânea neclintit în acţiunea de capitulare necondiţonată.
Sunt multe întrebări care s-ar putea pune acum, după 70 de ani de la eveniment:
De ce armistiţiul nu a fost realizat?

Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabilă a războiului, cu cel puţin un an şi chiar câştigarea lui atunci? De ce a fost arestat şeful suprem al armatei (de facto – n.n.) care putea obţine schimbarea de front şi acordarea statutului de cobeligerantă a României? Şi mai ales, cum de s-a putut ordona de către regele Mihai dezarmarea armatei şi încetarea focului înaintea semnării oricărui document de armistişiu? Opoziţia din România – Maniu şi Brătianu – au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistiţiu în vederea ieşirii României din războiul alături de Axă, se informau şi se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Mareşalul Antonescu a propus chiar să abandoneze puterea dacă aliaţii preferau să negocieze cu opoziţia română. Guvernul sovietic a răspuns, prin consilierul Semionov, categoric faţă de discuţiile dintre putere si opoziţie: „Noi, ruşii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României şi suntem gata sa-l ajutăm să elibereze ţara de germani”, iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca şi ceilalti doi aliaţi, s-a pronunţat categoric: „El prefera negocieri cu Mareşalul Antonescu şi nu cu trimişii Regelui”.

Stockholm: primele negocieri cu U.R.S.S. şi unele avantaje

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza poziţiei rigide a S.U.A. (care cereau capitularea necondiţionată), cât şi din cauza unor tratate încheiate anterior cu U.R.S.S. pentru crearea de zone de influenţă sovietică din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistiţiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurării succesului acestei acţiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbări diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilităţi de contacte şi de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil, la Helsinki şi Friedrich Nanu, la Stockholm, ca miniştri plenipotenţiari. La Stockholm, F. Nanu a fost contactat de către ruşi în vederea negocierilor de armistiţiu. Contactul, discuţiile şi negocierile din capitala suedeză s-au concretizat prin formularea unor condiţii precise de armistiţiu şi nu de capitulare necondiţionată – cum ceruse Roosevelt, la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, U.R.S.S. considera Dictatul de la Viena nul şi neavenit, iar Transilvania urma să revină în întregime României. În forma sa finală, proiectul de armistiţiu cu U.R.S.S., de la Stockholm, conţinea (printre altele) următoarele condiţii:
– Trupele române de pe front, fie se predau ruşilor, fie vor ataca trupele germane. Ruşii se obligau să le aprovizioneze cu armament şi alte materiale necesare şi să rămână la dispoziţia lui Antonescu şi Maniu pentru a restabili independenţa şi suveranitatea României;
– Ruşii acceptau ca România să dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i părăsi teritoriul, înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România putea ramâne neutră;
– Arbitrajul de la Viena era nul şi neavenit. Transilvania urma să revină la patria-mamă în totalitate;
– Ruşii se mulţumeau numai cu un culoar de trecere în nordul ţării, iar guvernul român putea să-şi exercite funcţiile într-o parte a ţării, cea neocupată de armatele sovietice.
Condiţiile de armistiţiu negociate la Stockholm cu ruşii, deşi mai mult avantajoase pentru România, faţă de cele de la Cairo, implicau recunoaşterea anexării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Rusia.

General Vasiliu Răşcanu unul dintre trădătorii frontului român de la Iaşi

În paralel cu nogocierile de armistiţiu de la Stockholm şi Cairo şi cu urzirea complotului regal, privitor la tratativele de armistitţu de la Stockholm, prin trimişii regelui, se duceau tratative şi de către Partidul Comunist – de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, P.C.R. a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal şi în tradarea de la Iaşi, dar şi în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor declanşate la 23 august 1944. După paraşutarea lui Emil Bodnaraş în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului şi delegaţii P.C.R.. Prinţul Ştirbey i-a acordat chiar găzduire lui Emil Bodnaraş după paraşutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, a avut loc o întâlnire conspirativă (ultima) a reprezentanţilor P.C.R., Emil Bodnaraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cu reprezentanţii Palatului Regal şi ai armatei: generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaraş a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce acţiunea de răsturnare a lui Antonescu la o simpla lovitură de palat înfăptuită de un grup de persoane şi de a evita o participare mai largă a maselor la luptă. Emil Bodnaraş a prezentat, în final, planul Partidului Comunist care prevedea:
a) răsturnarea prin forţă a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea ţării din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
După vii discuţii, cei prezenţi au aprobat planul elaborat de către P.C.R. Un fapt care spune multe. La 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregătirea acţiunii armate, a fost creat şi un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Răşcanu şi colonelul Dumitru Dămăceanu.

Regele Mihai a sabotat tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

Regele se împotrivea armistiţiului negociat de guvern cu ruşii. Poziţia lui faţă de armistiţiu rezulta clar dintr-o declaraţie facută lui Gheorghe Brătianu: „Dacă îl lăsam pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfătuit pe Brătianu să se retragă de la orice acţiune cu Antonescu. În acest spirit a acţionat şi Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, şi la vârsta de 80 de ani, îşi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

Consfătuire tainică la Palat – operaţiunea „Poarta Iaşiului”

O problemă, ignorată până acum de istorici, priveste deschiderea frontului de la Iaşi, la 20 august 1944. După plecarea participanţilor de la consfătuirea cu comuniştii, din 13/14 iunie 1944, au mai rămas în incintă pentru o „consfatuire de rutina”, Emil Bodnaraş şi Dumitru Dămăceanu, care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlăturarii lui Antonescu şi pentru a grăbi ieşirea României din război, un segment de front de la Iaşi, denumit conspirativ „Poarta Iaşiului” să fie deschis din punct de vedere militar la o anumită dată. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificaţii Focşani-Namaloasa-Galaţi. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni şi Rediu Mitropoliei, la nord de Iaşi, aparaţinând de Corpul 5 de Armată român, din Armata a IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietică să fie anunţată. Pe lângă cei stabiliţi să facă parte din comitetul militar, au mai fost cooptaţi în conjuraţie generalul Aldea, mareşal al Palatului şi generalul Mihai Racoviţă, comandantul Armatei a IV-a pe frontul din Moldova, cu Punct de Comandă la Piatra Neamţ. În legatură cu situaţia frontului din Moldova, trebuie făcută următoarea precizare: pe Frontul de Est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrată în Grupul de Armate german „Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friessner. După marea confruntare de tancuri sovieto-germană de la Uman (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierdută de armata germană, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins graniţa de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întărit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpaţi, pe râul Siret, până la Paşcani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iaşi, cu trecere peste Prut se ajungea la Nistru, la sud de Dubăsari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagră. Armata a 4-a româna, comandant General de Corp de armată, Mihai Racoviţă, se apăra pe linia est Carpaţi, pe râul Siret şi până la sud de Dubăsari, pe Nistru. Armata a 4-a româna avea în compunere Corpurile 1, 5, 6, 7 de Armată şi Corpul 57 de Armată german. Împreună cu Armata a 8-a germană făcea parte din Grupul de Armate „General Wohler”.

Cu ştirea Regelui Mihai, Bodnaraş l-a anunţat pe Stalin să se pregătească de ofensivă pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apăra Armata a 3-a româna cu Corpurile 2 si 3 de Armată române, Corpul 29 şi 72 de Armată germane şi Comandamentul 110. Împreuna cu Armata a 6-a germană constituiau Grupul de Armate „General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai şi iunie 1944 ale trupelor sovietice. La începutul lunii iulie 1944, o vizita secretă la Iaşi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraş-Dămăceanu, pentru deschiderea frontului prin „Poarta Iaşului”. La sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevazută – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit. Ofensiva sovietică a început în dimineaţa zilei de 20 august, iar trupele române din „Poarta Iaşiului” s-au retras în cursul nopţii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iaşi, depăşind trupele Armatei a 4-a, aflată în retragere dezordonată. Mareşalul Antonescu a facut o scurtă vizită de inspecţie pe front, în perioada 20-21 august 1944, şi a constatat dezorganizarea frontului şi începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucureşti, mai hotarât ca oricând să semneze armistiţiul cu ruşii.

Mareşalul Ion Antonescu, arestat în Palatul Regal

În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Antonescu aştepta raspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistiţiul cu U.R.S.S. În aşteptarea răspunsului, el a solicitat un înscris de la Maniu şi Brătianu, pentru susţinerea armistiţiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică la propunerile româneşti de armistiţiu. Telegrama, în loc să-i fie înmânată lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzeşti – participant la conjuraţie -, a înmânat-o Regelui. În situaţia dată, Regele, fără să vorbească despre telegramă şi implicat în complot alături de comunişti, le-a comunicat lui Maniu si Brătianu că va intra în acţiune şi va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu. Deşi Mareşalul Antonescu nu a primit telegrama aşteptată, a mers totuşi la Palat şi acolo a fost arestat. Nu a mers singur ci cu Mihai Antonescu. (Regele a dispus celor trei aghiotanţi prezenţi în încăpere să execute ordinul ce le fusese dat. Aceia, i-au arestat pe demnitari şi i-au închis într-o cameră-fischet, până au venit comuniştii să îi peria. La acţiune a participat şi subofiţerul Dumitru Bâlă, cel care mi-a povestit cu amănunte fapta, fiind tatăl colegului meu de facultate şi de cameră la cămin, Eugen Bâlă – notă Vladimir Rosulescu)
Că Antonescu era hotarât sa încheie armistiţiul cu U.R.S.S. rezultă şi din faptul că în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucureşti, Clodius, şi în prezenţa generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinţă că România a cerut armistiţiul. Armistiţiul sovietic cu România era o necesitate şi pentru Rusia. Poziţiile întărite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) şi pe care trupele se aflau şi la data de 20 august, ca şi existenţa în spatele frontului, la nici 200 km a unui aliniament puternic fortificat – linia Focşani-Namoloasa-Galaţi – prezenta pericolul transformării României într-un teatru de razboi. De aceea, toţi factorii interesaţi în destinul României, inclusiv Rusia, căreia o rezistenţă pe linia de fortificaţii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesară ieşirea ţării din razboi prin încheierea unui armistiţiu. Prin trădarea de la Iaşi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a căzut fulgerător, zădărnicindu-se şi organizarea unei rezistenţe pe linii de fortificaţii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în marş prin Moldova, deoarece nu au întâmpinat nici o rezistenţă, se aflau la 60 km de Focşani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificaţii.

Regele a ordonat încetarea focului înaintea semnării armistiţiului care s-a semnat abia la 12 septembrie 1944

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Proclamaţia Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre aceştia au fost internaţi în lagărul de la Balţi, din Basarabia, unde au murit de foame, sau de frig, de boli, sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietică, între ei numarându-se şi maiorul Alexandru Bârladeanu. Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl consideră, unii ca „act de înalta tradare”, iar alţii ca o „gravă eroare politică”. Şi unii şi alţii au dreptate, el a fost atât un act de înaltă trădare, cât şi o gravă eroare politică cu multiple implicaţii şi consecinţe nefaste pentru România. Susţin, şi li se dă dreptate, că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi să semneze armistiţiul, deoarece el îl negociase şi putea să impună ruşilor, prin puternica sa armată de un milion de oameni, un alt mod de acţiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură. Capitularea necondiţionată a însemnat un dezastru naţional, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioadă de timp. Alături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagărelor sovietice de prizonieri după 23 august 1944, au mai fost deportaţi în U.R.S.S. peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de cetăţeni români de etnie germană. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţară cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei.
În decurs de un deceniu şi jumatate, după 23 august 1944, România a fost furată de către ruşi de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistitiul” dictat de Moscova. Semnarea armistiţiului cu U.R.S.S., care conţinea destule condiţii împovărătoare pentru România, faţă de armistiţiul negociat cu Antonescu, a fost tărăgănată pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata Română si Armata Sovietică a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a făcut ca Armata română să se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind ca, până către jumătatea lunii septembrie, să respingă de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusă, trupele germano-ungare.

„Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Mareşalul Antonescu este şi răspunsul dat de Molotov lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia română pentru semnarea armistiţiului. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistitiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Dar orice trădare se plăteşte scump, iar preţul trădării a venit destul de repede. Primii care au resinţit consecinţele au fost generalii M. Racoviţă şi Gh. Mihail. Primul ajunsese ministru de război, iar al doilea, Şef al Marelui Stat Major şi ambii facuseră parte din comitetul militar care răspundea de implementarea deschiderii „Porţii Iaşilor”. Către începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata română a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împarţită la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atribuţiile celor doi generali trădători au fost serios ştirbite. Răsplata trădării a continuat. După razboi, atât generalul Racoviţă, cât şi generalul Aldea, au fost întemniţaţi; primul la închisoarea din Sighet, unde a murit în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde a murit în 1949. Probabil că regimul comunist nu a dorit să se afle de trădare şi de modul în care a ajuns la putere. Regele Mihai a plătit cel mai puţin, proporţional cu dispreţul de care s-a bucurat faţă de ruşi şi comuniştii interni. Prea puţin se întreabă de ce Stalin i-a acordat lui Mihai „Ordinul Pobeda” (Victoria).[2] Articol de Vladimir Rosulescu – nationalisti.ro

Urmariti va rog si:

Adevarul despre Regii Romaniei, asa zis Germani

DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT – Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944

DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT – Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944

vt Istorie, Maresalul Ion Antonescu , ,

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

carte-postala-maresalul-antonescu

I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]

Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei. […]

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. […]

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu.” […]

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de două-trei ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat, cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. […]

Mareșal ION ANTONESCU – flux24.ro

Urmariti va rog si:

ROMÂNIA, PRIMA ȚARĂ DIN LUME care a avut o sondă petrolieră, o rafinărie petrolieră și a exportat benzină pentru prima dată…

vt Istorie, Romania ,

ROMÂNIA – povestea PRIMEI ȚĂRI DIN LUME care a avut o sondă petrolieră, o rafinărie petrolieră și a exportat benzină pentru prima dată…

Din cele mai vechi timpuri subsolul României a fost bogat în hidrocarburi şi acest lucru este atestat de urmele de petrol de pe bucăţile de ceramică din secolul al II-lea descoperite în siturile araheologice.

Peste 150 de ani de experienţă în domeniul extracţie de petrol şi un subsol cu peste 2000 de ani de resurse naturale, ar fi cifrele cu care ar trebui să ne mândrim atunci când vorbim despre zonele petroliere, zone care în 1857 stabileau pentru România, la nivel mondial, 3 mari premiere:

– Prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale. (The science of petroleum, 1938)
– La Lucăceşti, Bacău s-a construit prima sondă petrolieră comercială din lume. Prima rafinărie industrială a fost construită de fraţii Mehedinţeanu la periferia Ploieştiului, (strada Buna Vestire nr.174) cu echipament comandat în Germania, de la compania Moltrecht.
– Primul oraş din lume, iluminat public cu petrol lampant, a fost Bucureştiul. Începând cu 1 aprilie 1857, oraşul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.

foto 2

Toate acestea au dus la transformarea oraşului Ploieşti în „capitala aurului negru“. Oraşul devenise după anul 1856 cel mai mare producător de petrol din Europa. În ţară existau 10 rafinării cu o capacitate de 34 de milioane de tone pe an din care 5 erau în jurul Ploieştiului, în judeţul Prahova.

Ca urmare a dezvoltării industriei petrolului din România la momentul respectiv, ţara a înregistrat şi alte premiere mondiale:

– Începând cu anii 1900 România a fost prima ţară din lume care a exportat benzină.
– În 1904 se înfiinţa prima şcoală din lume de maiştri sondori la Câmpina.

foto 4

“Între anii 1939-1940, destinul României a coincis cu destinul petrolului. România trece de la neutralitatea din septembrie 1939 la nonbeligeranţa părtinitoare începând cu mai 1940, aşa cum şi industria petrolieră trece de la o industrie acomodată statului şi cerinţelor pieţei libere capitaliste la una încorsetată de celebrul Ol Pkt semnat între Bucureşti şi Berlin la 27 mai 1940. Importanţa petrolului românesc pentru Reich-ul lui Hitler este foarte bine arătată de estimările marelui istoric german Andreas Hillgruber. Conform analizei sale, livrările de produse petroliere ale României către cel de-al III lea Reich, au însumat în perioada 1939-iulie 1944 o cantitate de 11.632.000. Aceasta a reprezentat o treime din consumul general al Reich-ului.” (historia.ro)

foto 1

Mădălina Corina Diaconu  – cunoastelumea.ro

Ce popor a avut odata tara asta, cum oare de ne-am schimbat atat de mult? Ce s-a intamplat de ne-am pierdut toata identiatatea? Chiar asa de tare ne-a tampit perioada comunista? Chiar ne-a omorat tot spiritul, ne-au luat tot suflul? Sau e vorba de perioada de dupa 1989, care dupa ce am iesit din comunismul care fost atat de urat de toata lumea, a reusit cu toate tampenile occidentale care au intrat brusc in viata noastra sa ne zapaceasca de tot si sa ne faca sa uitam tot  ce am avut bun si sa ne aruncam in bratele rechinilor Noii Ordini Mondiale?

Oare ne vom mai trezi vreodata, ne vom mai recapata simtamintul patriotic? Vom mai sti vreodata sa apreciem adevaratele valori, sa stim ce e aia respectul fata de cei de langa noi si fata de tara, oare vom mai putea vreodata sa ne ridicam si sa spunem, GATA AJUNGE NE-AM SATURAT CA DUPA CE AM FOST UN NEAM DE TOATA ISPRAVA, SA AJUNGEM LA COADA EUROPEI DIN CAUZA TRADATORILOR DE NEAM SI TARA CARE NE-AU MANIPULAT INTR-UNA DUPA REVOLUTIE si NE-AU TAMPIT SI NE-AU CALCAT IN PICIOARE CA  PE NISTE CARPE?

Urmariti va rog si :

Profesorul Ioan Scurtu: „Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi…”

vt Distrugerea Romaniei, Istorie ,

Profesorul Ioan Scurtu este de părere că există o întreaga campanie condusă de câţiva intelectuali care urmăresc să denigreze poporul român, marele istoric referindu-se aici la H.-R. Patapievici și Lucian Boia.

„Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze. Câţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurând o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român.Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”. Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al “societăţii civile”. România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit-o “Grădina Maicii Domnului”). Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea “mituri”. Cei care susţin contrariul – A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. – sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor. Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar: “Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”, a spus Ioan Scurtu pentru Cotidianul.

Marele istoric trage concluzia că toată această campanie mediatică are menirea de a-i tranforma pe români în marionete, fără trecut, ce trebuie să facă ce li se spune.

„Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit. Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale”, a concluzionat Ioan Scurtu.

Ioan Scurtu mai vorbeşte despre distrugerea monumentelor istorice importante ale României, tehnică ce are rolul de a şterge memoria trecutului glorios al românilor

„Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român. În 2013, am participat la lansarea cărţii „Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism. Guvernanţii, prin aşa-zisa “restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice – care făceau parte din patrimoniul naţional – pe care proprietarii (mulţi dintre ei obţinând decizii judecătoreşti pe baza unor acte false) le-au demolat, pentru a face loc unor clădiri “moderne”, din beton şi sticlă. Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii – care, culmea, se mai numeşte şi al Patrimoniului -, care are obligaţia de a păstra monumentele istorice şi de artă, precum şi cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare. După 1989, s-a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanţii de la Bucureşti: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice şi apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi. Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparţiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român. Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute şi renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule româneşti au fost lăsate în paragină. Nici măcar în “Anul Brâncoveanu” (2014) nu s-au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici şi palate construite de marele domnitor”, declară Ioan Scrutu. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Craciunul din temnitele de la Pitesti, Aiud si Jilava

vt Istorie, Ortodoxie , , , ,

M-au luat în 1959, m-au dus la Securitate pe 16 septembrie. “Ai o puşcă acasă. Să ne dai puşca!” A fost un motiv. Ne-am dus până acasă, au făcut percheziţie, pe urmă m-au luat şi ne-au ţinut aci în Drăgăşani într-un beci acolo, nu ştiu cât. Ne-au dus într-o noapte la Piteşti. Şi acolo a început calvarul. Cea mai cumplită pedeapsă de pe lume! Chinuri, bătaie! De la ora 1 la 3 noaptea era oră de bătaie.

Ce s-a întâmplat? De la ora 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie.

Te scoteau doar în chiloţi, desculţ, îţi puneau ochelarii ăia chinezeşti la ochi şi te duceau într-o sală, acolo unde era numai ciment şi câţiva te băteau: ăsta-l bătea pe ăla, ăla îl bătea pe ăla. Pe noi ne bătea unul Cetăţeanu Dumitru. Şi ne cerea ca să declarăm că eu am cumpărat un pistol cu butie şi că Gh. Grecu a cumpărat un pistol Steier de la nemţi, că noi am vrut ca să împuşcăm pe Gheorghiu Dej.“Păi, domnule, eu pe Gheorghiu Dej nu l-am văzut decât în poză.” “Nu e nevoie, dar să declaraţi!” Păi cum era să declar, dacă nu era aşa? Cum să scriu eu treaba asta dacă nu era aşa? Sigur că da, a fost bătaie! După 6 luni de zile, Gh. Grecu a declarat săracul! Nu a mai putut să mai ţie. Şi la urmă mă luaseră pe mine. “Păi dacă ăsta a declarat! N-auzi? Ăsta spune că aţi vrut să împuşcaţi pe Gherghiu Dej!” Bine! Între timp îmi dă ăsta un pumn aşa în nas, şi am căzut cu capul pe ciment. Când am căzut cu capul de ciment, m-a podidit sângele pe nas şi atunci cu mâna căutam să iau sângele de pe nas ca să pot să respir, că nu mai puteam să respir, nici să-mi vin în fire după lovitură. Între timp trece pe lângă noi un ofiţer cu stea mare, maior. Şi cum eram pe spate, m-am apucat de pantalonii lui, d’aici de jos. Zic: “Tovarăşe maior, salvaţi-ne!” Ăsta vine şi-mi dă cu cauciucul peste mână. Eu însă, cât m-a lovit el, nu I-am dat drumul ăstuia de pantaloni. Nu! Şi atunci a zis maiorul:“Locotenent Cetăţeanu, trei paşi înapoi!” Cetăţeanu, zice: “Tov. Maior Săvulescu, vă rog să nu vă amestecaţi în instrucţia mea!”

Maiorul Săvulescu, domnule, a scos pistolul şi a zis: “Locotenent Cetăţeanu!”. “Să trăiţi! Sunt locotenentul Cetăţeanu Dumitru. La ordinele dumneavoastră! Să trăiţi!” Maiorul îi zice:“Eşti liber!”. M-a luat de mână maiorul: “Ridică-te! Hai cu mine în birou!” Nu mă gândeam că e un om. M-am dus acolo. “Stai pe scaun!” “Tov. Maior, nu pot să stau pe scaun că-l umplu de sânge.” “Ce contează un scaun pe lângă viaţa unui om?” Ăla comunist şi celălalt tot comunist. Ca să vezi! Doi comunişti. Da ăsta om, şi ăla neom! Şi am stat în fine pe colţul scaunului. Am stat astfel încât să nu murdăresc scaunul, dar totuşi îmi curgea încă sânge din nas. Mi-a dat maiorul un prosop acolo, m-am şters şi mi-a zis: “Care-i baiul?” I-am spus eu:“Ni se cere să declarăm strâmb, eu şi cu un ţăran, ca să ne ia casele – ştiam treaba asta – şi vor să ne facă un proces.” “Aveţi ceva împotrivă?” “Păi da! Nu-i adevărat.” “Păi cum nu-i adevărat?” “Nu este, aşa ne cer ei.” Atunci a sunat la sonerie şi a venit Cetăţeanu şi a spus:“Să-mi aduci dosarul lui părinţelu.” Aflase că sunt preot, eram mai tânăr, vreo 50 de ani aveam. Mi-a adus dosarul, l-a citit el acolo şi zice:

Continuă lectura →

Priviti cate drepturi aveau romanii cand erau sub ocupatie ungureasca!

vt Istorie, Romania, UDMR, Ungaria , , ,

Macelul de la Belis, sursa foto: Mircea Honor Et Patria, honoretpatria.wordpress

Macelul de la Belis, sursa foto: Mircea Honor Et Patria

“Măcelul de la Beliș, in noaptea de 8 spre 9 noiembrie 1918, la solicitarea contelui Ioan Urmanczy, de origine armean, proprietarul a 28.000 de iugăre de pădure din zonă (la exploatarea forestieră lucrau copiii și bătrânii din sat, precum și prizonieri de război italieni, toți aceștia fiind ținuți în înfometare și mizerie.

După încheierea armistițiului, proprietarul a fugit la Budapesta la 3 noiembrie 1918, iar prizonierii de război au cerut să fie lăsați să plece acasă, dar au fost refuzați. Prizonierii au iscat o revoltă, iar trei gărzi ungurești au fost ucise. Prizonierii italieni au distrus depozitul de cherestea și au plecat. Fratele proprietarului, Nandor Urmanczy, deputat în Parlamentul Ungariei, a publicat un apel în ziarul budapestan „Pesti Hirlap”, constituind un detașament pus sub comanda căpitanului Antal Dietrich.

Acest detașament „a fost organizat, înarmat și aprovizionat cu alimente și echipament în cazarma din strada Falk Miksa, cu știrea și consimțământul Ministerului de Război” din Ungaria. Detașamentul a sosit cu un tren special la Călățele, la 8 noiembrie 1918, apoi s-a deplasat cu căruțele și pe jos spre Beliș), un detaşament format din 60 de soldaţi şi ofiţeri maghiari condus de căpitanul Antal Dietrich s-a deplasat la Beliş. Înarmaţi cu 6 mitraliere, puşti, şi folosind cartuşe dum-dum ei au asasinat peste 45 de romani.
După incendierea satului, au jefuit şi batjocorit cadavrele, 25 dintre acestea fiind aruncate în foc. Aceste fapte abominabile au fost constatate de o comisie mixtă trimisă la Beliş de Consiliul Naţional Român şi de Consiliul Naţional Maghiar.
In acea perioadă se purtau negocieri româno-maghiare la Arad între ministrul Oskar Jaszi și o delegație a Consiliului Național Român, condusă de Ștefan Cicio Pop pentru rămânerea Transilvaniei într-o federație cu Ungaria. Delegația română a hotărât întreruperea tratativelor de la Arad
În anii 80 Sergiu Nicolaescu a realizat un reuşit film, Capcana Mercenarilor, în care a readus în opinia publică memoria măcelului de la Beliş. ”

Măcelul de la Beliș din 1918 – dr. Aurel Gociman

Macelul de la Belis, sursa foto: Mircea Honor Et Patria, honoretpatria.wordpress

Nota: Ungurii au avut ocazia sa dovedeasca ce pot face daca administrarea Transilvaniei este lasata in mainile lor. Chiar si Ungaria moderna actuala este un contraexemplu pentru modul in care se comporta cu minoritatile etnice si chiar si cu “altfel” de minoritati.

Problema cea mai mare pentru multi romani naivi si creduli din cale afara in noua propaganda platita si indrumata de catre autoritatile de la Budapesta, este aceea ca nu-si cunosc istoria adevarata, nu stiu ca pamantul romanesc este imbibat de sangele romanilor ucisi de catre jugul unguresc! Este de ajuns o singura privire la fotografia din acest articol pentru a intelege “bunastarea si beneficiile” stapanirii austro-ungare din Transilvania.

In concluzie, Sabin Gherman, este apostolul raului, iar “predicile” sale sunt adevarate versete satanice cu care vrea sa-i indobitoceasca pe cei naivi care se incred in bazaconiile pe care el le latra zilnic in asa zisa sa emisiune TV. Cand expunea cu atata patos, cu atata patima, asa zisele beneficii aduse de catre austro-ungari romanilor, de ce a uitat sa pomeneasca si de acestea expuse in articolul nostru? – glasul.info

Ca sa vedeti cate pot face acesti capcauni de ungurieni in Romania si fara sa li se atinga nici macar un fir de par, urmariti si subiectele de mai jos:

Adevarul despre Regii Romaniei, asa zis Germani

vt Evrei, Istorie, Jidani, Regii Romaniei, Romania , , , , , , ,

Despre Regii Romaniei, asa zis germani sau ce au în comun Înţelepţii Dacilor, Imperiul Roman, Republica Veneţiană, Fisherland, Podul de la Cernavodă, URSS, Woodrow Wilson, Opinca romană pe Parlamentul de la Budapesta, Mănăstirea sf. Nicolae de la Predeal. În subtitlu : ARMISTIŢIUL INSTABIL ÎNTRE STATUL “MODERN” “ ROMÂN” ŞI NEAMUL ROMÂNESC.

Carol I

Posibil ca eu să prezint lucrurile simplist. Mi s-a mai reproşat chiar de către oameni de mare cultură şi erudiţie. Totuşi, eu însă văd lucrurile ca fiind extrem de simple. Viaţa nu e complicată. Escrocii intelectuali o complică ca să ascundă escrocheriile, înşelăciunile, exploatarea, furtul şi crimele în spatele unui hăţiş de informaţii false. Când le iei la cercetat şi 1) îndepărtezi minciunile şi propaganda, 2) ai eliminat informaţiile false şi noţiunile nefuncţionale din memoria activa prin sustragerea pe termen lung de la expunerea la mediile de comunicare unidirecţională dinamică (TV, radio, filme), adică pur şi simplu elimini minciuna şi te duci pe calea scurtă la datele fundamentale, constaţi că adevărul e simplu, neplăcut dar liniştitor.

“STATUL MODERN” SUCURSALA A IMPERIULUI CONSPIRAT – NOŢIUNI GENERALE

Secolul 19 a fost perioadă de expansiune sistematică a imperiului conspirat organizat sub conducerea etniei evreieşti. Procedeul a fost şi continuă să fie instituirea unui instrument de exploatare a teritoriilor şi popoarelor atacate sub forma funcţională a unei organizări statale după modelul organizării interne a etniei evreieşti, organizare practicată şi perfecţionată în secole în ascuns pentru propria lor organizare si folos intern. Au numit această formă de organizare statală „Statul Modern” întrucât pentru populaţiile atacate, apare ca fiind ceva nou şi propagandistic i se construieşte şi o aparență de a fi avansat.

Imperiul Roman a făcut exact acelaşi lucru în trecut dar pe faţă: a implementat propriul sistem organizatoric în teritoriile şi asupra populaţiilor atacate spre exploatare în forma codului juridic roman.

Imperiul Roman a avut o mai lungă existenţă pe un teritoriu mai larg decât alte imperii ca rezultat a trei inovaţii care au optimizat sistemul de exploatare: 1) drumuri centralizate (de unde zicala “toate drumurile duc la Roma”) pentru rapidă circulaţie a bunurilor şi a informaţiei de la centrul de decizie la teritoriul cotropit, 2) scrisul pentru comunicare uniformă de ordine şi rapoarte; 3) sistemul juridic roman, contituit dintr-un set de legi aplicat identic, uniform, pe tot teritoriul, masura ce a avut ca scop nu binele populaţiilor cotropite aşa cum se pretinde în prezent de unii ci exploatarea cruntă acestora de către minoritatea conducătoare. În imperiul Roman, aministratorul sistemului de exploatare şi beneficiarul erau acelaşi grup de persaone vizibili pentru exploataţi.

Etnia evreiască au adus o fundamentală inovaţie: disocierea beneficiarului exploatării de administratorul sistemului de exploatare. Astfel, statul exploatator este prezentat drept autohton, izvorât chipurile din aspiraţiile de libertate, egalitate şi fraternitate a patrioţilor băştinaşi, având o structură şi legi precum constituţie, preşedinte, guvern, ministere şi miniştrii, sistem electoral, parlamentar, juridic, sistem financiar bazat pe banca centrală, nişte noutăţi absolute pentru populaţiile lumii, nouatați ce par a fi o invenţie utilă şi benefică.

Patrioţii se trezesc cu greutate din mirajul acestei escrocherii cand observă că nu e chiar o coincidenţă că toate statele au aceeaşi formă şi instituţii de parcă toţi patrioţi au avut brusc aceeaşi idee genială în toate neamurile, apoi ca banca naționala nu este de fapt naționala de loc, este centrală dar de fapt este independentă de acest “stat modern” şi este subordonată instituțiilor etniei evreieşti, ca în fapt este un stat organizat pentru exploatare pe baza aceluiaşi sistem juridic care la bază se laudă că este izvorât din “măreţul” sistem juridic imperial roman, actualizat pe vremea imperiului napoleonian, numit „cod civil francez”, în fapt un sistem juridic şi financiar ce asigură preemţiunea etniei organizatoare asupra etniilor băştinaşe simultan pretinzând că este un stat avansat care garantează o egalitate de şanse tuturor locuitorilor care insă, printr-o, surprinzătoare coincidenţă, acest stat modern nu realizează egalitatea de şanse niciodată nicăieri, inegalitatea fiind întotdeauna înclinată în acelaşi sens.

Patrioţii sunt scuturaţi când realizează că “statul modern” este de fapt un sistem de exploatare a teritoriului şi populaţiei băştinaşe administrat în orb de băştinaşi, condus de etnici evrei printr-un grup de băştinaşi de mare vocaţie infracţională subordonaţi total acesteia, unicul beneficiar fiind etnia evreiască aflată în afara graniţelor statului exploatator.

Unul din instrumentele de derutare a patrioţilor este pendularea intre identitate etnică şi naţionalitate, intre etnie şi cetăţenie. Totul este etnic dar este promovat ca fiind naţional de către mass media omniprezentă deţinută de etnia evreiască în totalitate.

IMPERIUL CONSPIRAT – SUCURSALA ROMÂNIA

Confruntat continuu cu agresiuni din partea migratorilor veniţi din sud, est şi vest, Neamul Românesc nu a avut liniştea să îşi constituie un stat românesc pe specificul lui care să administreze teritoriul locuit de membrii Neamul Românesc. În perioada cunoscuta drept „fanariotă”, un grup evreiesc amplasat în cartierul Fanar din Istanbul a cumpărat de la sultan dreptul de exploatare a ţărilor româneşti, aşa cum se cumpără licenţa de exploatare a unui zăcământ natural. Pentru a stoarce valoarea din “zăcământul licenţiat” a destrămat şi anihilat orice brumă de organizare adaptată specificului românesc, lăsând practic Neamul fără nici o organizare statală.

Pe fondul unei structuri statale practic inexistente şi slăbirii drastice a puterii de coerciţie a Imperiului Otoman, etnia evreiască a declanşat o agresiune neprovocata pentru preluarea directă a controlului teritoriului şi populaţiei romaneşti pentru exploatare, peste şi pe lângă Imperiul Otoman. În acest scop, şi-a instalat propriul „stat modern” pe teritoriul ocupat de Neamul Românesc, un stat străin în fapt prezentat drept românesc doar în formă. Pentru instalare s-au folosit de patrioţi români pe care i-au indus în eroare făcându-i să creadă, precum încă mulţi în prezent, că acest stat reprezintă un progres. Etnia evreiască ştia că pentru administrarea sistemului de exploatare trebuiau oameni de o cruzime şi duritate care nu se puteau găsi între români cu uşurinţă, aşadar, după prima fază realizată cu etnici români pentru a putea invoca aparența că a fost izvorât dintr-o concepţie autohtonă, în a doua fază au adus străini din etnia lor sub diverse false naţionalităţi cu scopul de a ocupa funcţiile esenţiale în stat şi derula operaţiunile de exploatare complexe al teritoriului şi poporului.

Alexandru Ioan Cuza a fost un patriot care a pus în aplicare cu entuziasm planul de structurare a „statului modern” fără să înţeleagă de fapt pentru cine îl dezvoltă în fapt, convins că îl face pentru Neamul Românesc. Când a insistat ca statul să servească Neamul Românesc cu prioritate, a fost alungat de slugile obediente ale etniei evreieşti. Ca de obicei, dupa cum știau din experiențele trecute cu ale neamuri, un băştinaş nu putea fi folosit în întregime împotriva băştinaşilor, o problemă de care s-au lovit peste tot, inclusiv în Rusia când în 1917, au plasat ruşi de formă în guvern ca să pretindă că sistemul sovietic este o emanatie rusă dar au fost nevoiţi să îi schimbe cu evrei după numai 20 de zile pentru că nu erau capabili să elimine fizic oponenţii noului sistem sovietic de exploatare a ruşilor, în fapt nu aveau inima să asasineze milioanele de ruşi pentru a forta populaţia sa se suboroneze noului sistem de exploatare.

CAROL I

O legendă umblă că I.C. Brătianu n.1821-d.1891 (a nu se confunda cu fiul său Ionel I.C. Brătianu, n.1864-d.1927 care a fost un mare patriot asasinat de inamic) a căutat o persoană înrudită cu marile familii monarhice al Europei pentru a stabili alianţe durabile cu respectivele state bazate pe legături de familie la vârf. În realitate, etnia evreiască îşi implementa propria politica de a instala un străin fără nici o afinitate şi simpatie faţă de băştinaşi, pentru a implementa decizii în interesul organizatorilor „statului modern”, decizii care de regulă erau şi sunt în întregime împotriva intereselor Neamului Românesc. Hohenzollern este numele funcţiei pe care au ocupat-o pe termen lung predecesorii acestei familii, adică în limba română: vameşi, colectori de impozite, componentă esenţială a oricărui sistem imperrial de exploatare.

Carol I a fost adus în ţara clandestin sub fals nume. Evident că nu era aşteptat cu bucurie, dimpotrivă, patrioţii ştiau mult mai bine decât în prezent ce se întâmplă de fapt deoarece nu aveau percepţia realităţii distorsionată de informaţii false şi noţiuni nefuncţionale introduse pe calea mijloacelor de comunicare unidirectională dinamice (TV, radio, filme) prin care este ocolită cenzura constientă.

După nici 7 ani a început construcţia celebrului Castel Peleş unde s-a petrecut ceva deosebit de straniu : chipurile în timpul săpăturilor, au fost descoperite şi apoi au dispărut sute de plăci de aur cu o scriere aparent necunoscută. Ipotezele au explodat mergând până la cea a descoperirii unei biblioteci antice a Dacilor deţinătoare a istoriei necunoscute a celui mai important filon istoric al Neamului Românesc cu o probabilitate mare de a constitui una din bazele importante ale popoarelor Europei. Au mai rămas doar nişte copii făcute în plumb a căror cercetare ştiinţifică se evită în mod suspect de peste 130 de ani sub pretextul că sunt false și fără a se prezenta vreo explicaţie pentru care motiv cineva ar face zeci de plăci false în plumb, deci fără nici o valoare practică, muncind sisific şi inutil să le facă pe fiecare diferită dar cu o grafică unitară, coerentă, logica cu reprezentarea unor vestigii antice ca părţi ale cetăţii Sarmisegetuza necunoscute la momentul construirii Castelului Peleş. Oare ce se poate spune despre Carol I care a păstrat toată viaţa tăcerea asupra acestui imens subiect despre care ştia totul, ca o fi vreun patriot discret ?

În 1877, Ţarul Rusiei trimite o telegramă rămasă celebră prin care a cerut disperat lui Carol I ajutorul Românilor în războiul cu Turcii desfăşurat în Bulgaria pe care era pe cale să îl piardă. Noi ne-am fi câştigat independenta chiar şi fără să participăm la război întrucât Imperiul Otoman era în avansată reducere teritorială şi nu mai avea capacitatea de a ţine populaţiile sub oprimare la nivelul anterior. Deşi patrioţii romani i-au cerut lui Carol I ca în schimbul susţinerii militare, să solicite ca Imperiul Rus să retrocedeze României Basarabia ocupată fără nici un drept în 1812, Carol I oferă ajutorul cerut de țar dar nu cere nimic în schimb. De la victoriile legendare al românilor împotriva turcilor ne-au parvenit nume de străzi şi cartiere ca Griviţa, Plevna, Rahova. După ocuparea României prin trădarea sinistrului Mihai I în 1944, autorităţile URSS au căutat cu frenezie şi au făcut dispărute două documente: telegrama tarului din 1877 şi telegramă de acceptare a armistiţiului adresată de URSS către Mareşalul Ion Antonescu primită la biroul cifrului de la Ministerul Afacerilor Externe in 20 august 1944 transmisă in schimb numai lui Mihai si lui Maniu.

Mult se vorbeşte de marile dezvoltări economice între care de infrastructură şi progresele economice ale perioadei : Podul de la Cernavodă, căi ferate, silozurile şi portul Constanta etc. etc. dar la o inspecţie mai atentă, dincolo de propagandă, se vede că au servit exportului de produse agricole de care a beneficiat … în exclusivitate etnia evreiască şi slugile lor locale. Iata aici un „microscopic” detaliu : în Moldova, câteva judeţe erau numite în silă „Fisherland” după arendaşul lor Froim Fisher. Acesta a fost condamnat după ani de procese în 1913 pentru că a otrăvit ţăranii lucrători pe terenurile arendate de el cu mâncare stricată printre altele din varza stricată, peşte stricat şi măsline putrezite. Arendaşii romani nu puteau concura cu arendaşii evrei care plateau proprietarilor arende mai mari pentru că evreii primeau bani din afara ţării şi aveau costrui mai mici prin exploatarea cruntă a ţăranilor români, ceea ce arendaşii români nu aveau inima să o facă. Producţia se ducea pe calea ferată la export în beneficiul … etnicilor evrei şi desigur nu a etnicilor români. Cui a servit in fapt acest mare “progres”? În toată perioada lui Carol I au fost nemulţumiri ample, răscoale, greve, de fapt reacţii ale Neamului Romanesc la exploatarea exercitată prin intermediul “Statului Modern Roman”.

Carol I a protejat un şir care poate constitui o listă nesfârşită de acte antiromâneşti şi abuzuri împotriva românilor, bine ascunse de propagandă antiromânească omniprezenta care îl prezintă pe Carol I drept un apărător al intereselor Neamului Românesc, imagine falsă pentru a fi folosită împotriva intereselor Neamului Romanesc când convine planurilor etniei evreieşti precum în prezent când se folosesc de falsa identitate etnică de germani a acestor regi.

FERDINAND

Carol I şi Ferdinand au condus treburile privind dotarea, organizarea şi pregătirea armată a statului aşa încât prima dată în secole, o armată străină a invadat teritoriul romanesc prin înfrângerea armatei romane şi a ocupat cea mai mare parte din ţară. Regele şi guvernul s-au restrâns la Iaşi, din Statul Roman rămânând abia cât jumătate din Moldova intre Carpaţi şi Prut.

TEZAURUL: chipurile, Consiliul de Ministrii, dar ştim că erau ca şi azi, doar nişte marionete, a decis s trimită tezaurul la Moscova spre protejarea lui, chipurile.

Rusia era în curs de a fi preluată de bolşevici susţinuţi de germani.

Şeful operaţiunilor de război al Germaniei era Max Warburg, bancher din Hamburg.

Bolşevicii, de fapt evrei din Brooklin, New York conduşi de evreul Lev Davidovich Bronshtein, sub falsa identitate de Leon Trotsky, au preluat Imperiul Rus şi l-au evreizat prin sovietizare cu 20 de milioane de dolari aur daţi de Jacob Schiff, tatăl soţiei lui Felix Warburg care a fost organizatorul industriei de război a SUA şi şeful de facto al preşedintelui Woodrow Wilson. Cele 20 de milioane au fost transferaţi prin bănci suedeze ale familiei Warburg.

Max si Felix erau frați.

O aripă a familiei Warburg a constituit sistemul bancar din Danemarca şi Suedia cu vreo sută de ani anterior şi constituie baza familiilor conducătoare ale celor două ţări în prezent.

Numele anterior al familie Warburg a fost Del Banco şi au venit din Venezia, evrei strămutaţi cu multe secole anterior care au dezvoltat Republica Veneţiana bazată pe traficul de sclavi şi camătă.

Deci Imperul Rus era în curs de a fi preluat de evrei sub identitate de bolşevici ruşi susţinuţi de evrei sub falsă identitate de germani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul German cu bani de la evrei sub falsă identitate de americani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul American.

În ianuarie 1917 ajunge prima parte a tezaurului la Moscova, în februarie 1917 Kerensky, evreu, ia conducerea Rusiei de facto, în august 1917 ajunge a doua parte la insistenţele lui Nicolae Titulescu ministru de finanţe, mason de vază, iar în noiembrie 1917 bolşevicii preiau conducerea de la Kerensky.

Surprinzătoare coincidenţă ca la pacea de la Brest în 1918, Statul Rus condus de bolşevici a dat Statului German o despăgubire chipurile de 93,5 tone de aur o cantitate identică cu cele 93,5 tone de aur preluate de la Statul Roman în custodie.

Surprinzătoare coincidenţe că

• nişte evrei au organizat atacul germanilor împotriva României iar ca urmare căruia
• nişte evrei au ordonat Guvernului Roman să trimită tezaurul la alţi evrei care controlau deja Imperiul Rus
• evreii care controlau Imperiul Rus au transferat o cantitate identică de aur sub pretext de despăgubiri de război către alţi evrei care conduceau Statul German;
• nist evrei au ordonat Guvernului Roman si slugii lor drept rege la Statului Roman sa comită efectiv disoluția, dispariția Statului Român.

Eu cred în Dumnezeu dar nu cred în coincidenţe cand lucrurile se aranjează ca “puse cu mâna”.

Arhivele sunt încă ferecate dar să nu ne mirăm dacă am afla că tezaurul României a jucat un rol esenţial în preluarea Imperiului Rus de către evrei la 1917.

Este clar că transferul tezaurului a avut ca rol ca Statul Roman să nu mai aibă nici o resursă să poată plăti cheltuielile de apărare. Povestea cu protecţia averii naţionale se prăbuşeşte în fata coincidentelor descrise mai sus. Chiar în condiţiile deosebit de ostile şi degradate create de Guvernul Statului Român, totuși Oştirea Romană avea o remarcabilă capacitate de luptă, capacitate pe care Guvernul şi Ferdinand făcuseră tot ce era posibil să o saboteze, capacitate care s-a dovedit sub agresiunile simultane cea făţişă a adversarului şi cea clandestină a duşmanului intern reprezentat de clasa “conducătoare”.

La recomandarea şefilor lor străini, în 1917 guvernul cu Ferdinand în frunte plănuiau să se refugieze în Rusia ceea ce însemna în fapt, dispariţia Statului Român cu efectul împărţirii teritoriilor locuite de romani sub controlul statelor vecine : Ungaria, Serbia, Rusia, Bulgaria. VISUL DE AUR AL INVADATORILOR DE PESTE 2,000 DE ANI. Preventiv trimiseseră tezaurul înainte de planificată disoluţie a “Statului Român Cel Modern” ca sa ramână al lor.

DAR patrioţii români nu s-au lăsat distruși. Au înţepenit în tranşee la Mărăşeşti şi Oituz, au respins pe germani, s-au îndreptat spre est şi au dezarmat şi alungat hoardele ruseşti dezorganizate de revoluţie, s-au repliat şi au respins atacurile din aprilie şi iulie 1919 ale ungurilor sub conducerea lui Bela Cohen, evreu, şi au eliberat Budapesta de guvernul evreiesc, chipurile comunist şi au pus şi opinca romaneasca pe Parlamentul de la Budapesta la 4 august 1919. Patrioţii români ca generalul Eremia Grigorescu care a reamintit Lumii ca „PE AICI NU SE TRECE !”, patrioţii care au luat arma în mâna, ei singuri contra manevrelor guvernului și regelui au făcut eliberarea armată a ţării şi întregirea statului.

Pentru că nu au reuşit să distrugă Neamul Romanesc la 1917 prin aceste manevre, propaganda evreiască creează alte legende atribuind meritul întregirii doar regilor lor cunoscuţi sub falsă identitate de germani, a guvernelor Statului Român care, cu excepţia celor conduse de Ionel IC Brătianu şi puțini alţi patrioţi, au fost cu totul obediente planurilor de disoluţie a Statului Român şi a ştergerii Neamului Romanesc de pe harta Lumii.

Forţa şi hotărârea Neamului Românesc a convins inamicii de toate felurile că nu se pot juca prea mult cu noi şi trebuie să facă şi ce vrem noi aşa că s-a făcut reîntregirea la 1918.

La Conferinţa de pace de la Versailles în 1919, partea învingătoare a fost condusă de şeful delegaţiei americane Felix Warburg iar partea perdantă a fost condusă de şeful delegaţiei germane Max Warburg, adică frati’su lu’ Felix !!! În favoarea cui credeţi că au negociat Felix cu Max, cine se încumetă să ghicească ?

CAROL al II-lea

Carol al II-lea a fost o marionetă perfectă a şefilor lui din etnia evreiască. A funcţionat ca paravan cu care s-a acoperit activitatea distructivă a etnicilor evrei sub conducerea lui Ernest Urdareanu. Mişcare Legionară a fost reacţia cea mai amplă a etniei romaneşti la invazia etniei evreieşti, cea mai puternică forţă de rezistenta creată de vreun neam la invazia clandestină conspirată. Nici un al neam nu a generat o ripostă de o asemenea anvergură şi eficacitate. Sub acoperirea oferită de Carol II, Mişcare Legionară a fost distrusă : slugile băştinaşe l-au asasinat pe C. Z. Codreanu şi decemvirii în 30 nov 1938, au asasinat 252 de lideri regionali la 22 sept 1939 din care 80 au fost strămutaţi în nov 1940 la mănăstirea Sf. Nicolae la intrarea din Predeal dinspre Buşteni, sus pe deal. După eliminarea conducerii mişcării legionare au infiltrat-o cu infractori şi au compromis-o. Sub acoperirea oferită de Carol II Statul Roman a fost dezmembrat: Basarabia a fost dată fără luptă şi cu asasinarea a mii de ofiţeri şi soldaţi URSS, a fost dat Ardealul şi Cadrilaterul după care Carol a; II-lea s-a cărat să îşi consume recompensa în linişte în ţările neutre.

MIHAI I

Mareşalul Ion Antonescu l-a considerat pe regele Mihai drept „coleg” în lupta pentru interesul Neamului Romanesc în consecinţă a considerat că biroul regelui este cel mai sigur loc din România, cu consecinţa că a fost singurul loc din România în care nu a intrat cu garda personală. Pe asta s-a bazat grupul de criminali şi trădători compus din regele Mihai şi inamicii din jurul său. Fără nici o apărare, Antonescu a fost copleşit fizic de atacatorii aflaţi în birou, a fost imobilizat şi izolat de armată. Apoi Mihai a preluat conducerea armatei pe care a înşelat-o şi a dat-o fără apărare inamicului şi cu asta întrega ţară. Actul de la 23 august 1944 a inclus mai multe acţiuni dependente una de alta cu finalitatea distrugerii forţelor armate din est si predarea intregii țări in mâna inamicului secular: a fost arestat capul armatei, a fost minţită populaţia şi cel mai grav, a fost minţită armata folosindu-se de faptul că a rămas fără conducere centrală. În comunicatul de la ora 23:00 la radio, Mihai a informat întreaga ţara că a fost semnat un armistiţiu cu URSS, în realitate, un armistiţiu nu fusese nici măcar negociat, darămite semnat. Armistiţiul ce conţinea condiţii catastrofale a fost semnat abia la 12 septembrie 1944. Prin această minciună, s-a obţinut predarea a 180,000 de soldaţi şi ofiţeri ce au fost dezarmaţi şi exterminați din care 50,000 in lagărul de la Balți restul în Siberia, o minciună gigantică, un act de mare trădare, nemaiîntâlnit în istorie : în mijlocul războiului şi pline ostilităţi, capul unui stat a predat armata cu conducător cu tot către duşman. De fapt, din punctul lor de vedere, a fost o operatine patriotica evreiască : un evreu a dat România cu teritoriu şi popor cu tot la alţi evrei fără nici un efort. Altfel, războiul s-ar fi sfârsit greşit pentru organizatori.

Mihai a continuat să slujească invadatorului sovietic până când a nu a mai fost util când, ca şi taicasu’, s-a cărat să îşi consume recompensa în linişte în ţările neutre.

MIHAI I DUPĂ 1990

După revenirea bolșevicilor la conucerea Statului Modern Roman tot prin crimă, tot ca salvatori dar de data asta sub alta identitate, cea de democraţi europeni si americani, Mihai a revenit şi i s-a dat prin abuz juridic încă o avere nemeritată.

În prezent, 2014, agenţi neo-bolșevici au constituit organizaţii cu scop de a promova reinstituirea monarhiei ca să poată fi folosită aşa cum au făcut în 10 feb. 1938 când, la alegerile din decembrie 1937, Partidul Totul pentru Tara al Mişcării Legionare a câştigat 15,50% din voturi în ciuda propagandei feroce antilegionare şi fraudei electorale când se vedea clar că în 1941 Mişcarea Legionară va prelua statul şi îl va subordona interselor Neamului Românesc, efectiv anulând peste 80 de ani de construcţie instituţională antiromâneasca. Ca să anuleze câştigul realizat de legionari, etnicii străini au desfiinţat întreg sistemul parlamentar cu sistemul electoral cu tot l 10 feb 1938 şi au trecut la dictatura lor etnica, chipurile a lui Carol II. Funcţia de rege făcând posibilă eliminarea sitmului electoral.

În folosul cui funcţionează Statul Roman de 170 de ani ? Al românilor cu siguranţă nu. De când a fost implementat, a fost tot mai rău pentru romani. Politicile antiromâneşti au avut continuitate pe toată perioada de 170 de ani cu excepţia a 4 perioade în care s-au petrecut singurele lucuri pozitive ca urmare a preluării de către patrioţi români a conduceri efective a statului şi l-au pus în slujba intereselor Neamului. Acestea au fost:

1) Ionel IC Brătianu vreo 10 ani şi a făcut unirea;

2) Mişcarea Legionară 4 luni când s-a realizat primul surplus bugetar de 5,7 miliarde de lei la incsari de 4,7 miliarde lunar, primul înainte de Ceauşescu, ca urmare a eliminării corupţiei şi exploatării poporului prin delapidare organizată, dobânzi, crize economice false ect.

3) Mareşalul Antonescu 3,5 ani când a restabilit pretenţiile asupra teritoriului romanesc prin jertfă şi chiar dacă nu a învins, datorat unui complex larg de trădări, a impus reafirmarea dreptul nostru istoric pe care noi putem cu atât mai mult acum şi trebuie să continuăm să îl invocăm;

4) Dej şi Ceauşescu vreo 30 de ani, când s-a demonstrat că Neamul Romanesc deţine capacităţi uriaşe de dezvoltare economică şi mai ales de apărare militară. Fără să bage de seamă, întregul efort a fost subminat de forţele antiromâneşti adânc conspirate în societate constituite de etnici evrei care adoptaseră cu generaţii în urma nume româneşti şi sub falsă identitate românească au ocupat funcţii în stat prin care în mod concertat au împiedicat că efectele dezvoltării să ajungă la popor timp în care le-au deturnat prin sistemul de distribuţie centralizat al Comitetului de Stat al Planificării pe care îl controlau integral, catre firmele de comerţ exterior pe care şi pe acestea le controlau integral si mai departe către firmele etnice evreiești din afara țării.

Toate aceste încercări de românizare a Statului Modern Român au fost întoarse de acelaşi grup antiromânesc binecunoscut din acelaşi sigur motiv: toți patrioții au facut o gravă subestimare a vicleniei grupului antiromânesc, aspect pe care patrioţii in viața sunt obligaţi să îl cunoască în cel mai mare detaliu dacă vor să ajungă să fie folositori Neamului Românesc.

Doamne-ajută !

Un articol de: Adrian Grigoriu.

Pentru a intelege cele descrise mai sus, urmariti va rog si:

Daca romanii nu sunt in stare, un istoric sarb ii pune la punct pe exteremistii maghiari!

vt Istorie, Romania, Ungaria , , ,

Pe fondul tensiunilor româno-maghiare din Transilvania cauzate de pretenţiile politicienilor de etnie maghiară la autonomie teritorială, modificarea articolului 1 din Constituţia României care prevede că ţara noastră este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, dar şi în lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor din România, un profesor sârb de istorie din Voivodina, aflat în vizită în ţara noastră la sfârşitul anului trecut, a trimis unei publicaţii o reacţie pe marginea subiectului pe care autorităţile publice fac tot posibilul să-l ocolească.

Profesorul sârb Miodrag Stanojevic explică, cu argumente istorice şi sociologice, motivul pentru care extremiştilor maghiari nu ar trebui să li se permită revendicări revizioniste în România. Acesta descrie relaţia pe care maghiarii şi vlahii au avut-o de-a lungul secolelor, amintind episoade dureroase din istoria ungurimii, cum ar fi tendinţa de a-şi jefui vecinii şi faptul că personalităţile istorice proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri.

“Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:

– fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s-ar fi întâmplat dacă:

– un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos- un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)- un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani. Acelaşi scenariu:

– ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.

De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina?Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.

Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.

Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:

– în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei

– în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.

– Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?

Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.

– Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.

– După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).

– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.

– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.

– În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.

Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).

– În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.

În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.

Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.” Scrisoarea istoricului Miodrag Stanojevic a fost publicată integral de Gazeta de nord-vest, ca răspuns la un articol intitulat “Afront adus românilor pe bani europeni”. – buciumul.ro

Urmariti va rog atenti si subiectele de mai jos:

Cat si reactia premierului Romaniei Victor Ponta, cand vine vorba de asa numitul Tinut Secuiesc:

Cum a încercat Antonescu să alipească Timocul României

vt Istorie, Maresalul Ion Antonescu ,

Timocul iugoslav este zona cuprinsa între râul Morava (la vest), Dunare (la nord) si frontiera bulgara, locuit fiind de o numeroasa populatie româneasca, care ocupa teritoriul celor patru judete: Craina, Pojarevat, Timoc (doua plase: Zaicear si Bollievat) si Morava (plasele Parachin, Despotovat si Resava). Suprafata regiunii locuite în majoritate de români era de circa 13.000 km2.Românii/vlahii din Estul Serbiei traiesc în 328 de sate si 20 de orase de-a lungul vaii Dunarii, de la Veliko Gradiste la muntii râului Timok, în valea Morava (majoritatea la est de Velika Morava, dar si în unele zone de pe malul vestic), în Homolje (pe o suprafata întinsa) si Timok Krajina.

person_antonescu6

Hitler ocupa Iugoslavia

Problema românilor timoceni, a relatiilor lor cu România, a unui eventual ajutor dat de autoritatile de la Bucuresti, a constituit o preocupare a forurilor românesti de decizie doar în masura în care nu erau potentiale puncte de divergenta majora cu aliatul traditional de la vest si oricum nu sub forma unei alipiri a regiunii la România. Problema Banatului era prioritara, înca de la Conferinta de pace de la Paris!
Din primavara anului 1941, în conditiile desfasurarii foarte rapide a evenimentelor din Balcani, problema a intrat din nou în atentia forurilor – de aceasta data militare – de decizie.
La 6 aprilie 1941, Wehrmachtul a intervenit pe frontul din Balcani, Hitler ordonând ocuparea Iugoslaviei, ca urmare a modificarilor politice produse la Belgrad: la 27 martie 1941, în urma unei lovituri de stat, regentul Paul, care, cu doua zile înainte aderase la Pactul Tripartit, a fost înlaturat de la conducere. Noul guvern, condus de Duşan Simovič, a refuzat sa ratifice aderarea la Pact si a semnat, la 5 aprilie 1941, un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica.

România îsi reafirma libertatea

Hitler a hotarât sa „zdrobeasca Iugoslavia din punct de vedere militar si statal, ordonând comandamentului armatei de uscat si celui al aviatiei militare sa faca pregatirile militare corespunzatoare.
În seara zilei de 5 aprilie 1941, Legatia germana din Bucuresti a primit indicatia sa-l informeze oficial pe Conducatorul Statului român, generalul Ion Antonescu, de ofensiva împotriva Iugoslaviei, ce urma sa înceapa în ziua urmatoare.
Antonescu a declarat ca România nu ridica nici un fel de pretentii teritoriale fata de Iugoslavia, cu care a întretinut totdeauna relatii de prietenie, desi Mussolini îi ceruse acestuia, prin ministrul plenipotentiar la Bucuresti, Ghigi, sa ridice pretentii cu ocazia apropiatei împartiri a Iugoslaviei.
La 8 aprilie 1941, România si-a reafirmat neutralitatea, în ciuda faptului ca avioane iugoslave bombardasera Orsova, ca raspuns la atacul aerian german asupra Belgradului, atac efectuat cu avioane care decolasera de pe aeroporturi românesti.
Pozitia autoritatilor române afirmata în acest fel s-a modificat, la aflarea vestii cu privire la hotarârile, luate de Ribbentrop si Ciano, la Conferinta de la Viena, din 20-22 aprilie 1941, privitoare la împartirea Iugoslaviei.

Antonescu face o încercare slaba de revendicare a Timocului

La 23 aprilie 1941, Ion Antonescu a adresat un memorandum guvernului german si celui italian în care se preciza ca, desi România nu a urmarit pâna în prezent o expansiune teritoriala pe seama Iugoslaviei, considerabilele concesii facute Ungariei si Bulgariei au creat o situatie noua. Mai exact, el solicita, în afara de o revizuire generala a frontierelor Europei de sud-est, alipirea la România a Banatului iugoslav si crearea unei Macedonii libere, cu administratie autonoma a regiunilor locuite de românii din Valea Timocului si Vardarului.
Dar Hitler avea alte planuri cu regiunile respective. În timp ce Banatul de vest fusese deja promis Ungariei, în regiunea Portilor de Fier, la propunerea lui Neubacher urma sa se construiasca o hidrocentrala în vederea aprovizionarii satelor dunarene cu electricitate, zona aflata sub „garantia colectiva” a statelor ce aveau interese în aceasta zona.

Doar ajutoare materiale

Preocuparea autoritatilor românesti, mai cu seama militare, fata de românii din Valea Timocului iugoslav s-a materializat fie în acordarea de ajutoare materiale, fie în demersul facut catre forurile militare germane pentru eliberarea acestor români din afara României din lagarele de prizonieri din Germania.
Ca dragostea si politica nu prea au nimic în comun, se vede din scrisorile trimise de timocenii aflati în lagarele românesti conducatorului statului român – anexate – si din atitudinea perfect logica, din punct de vedere politic, a generalului Antonescu, pentru care totdeauna a prevalat, dincolo de orice fel de sentimente, interesul national. Si interesul national îi dicta sa nu irite în acel moment cu ridicarea unei probleme care era minora în raport cu altele mult mai grave: Basarabia si Ardealul de Nord. – historia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante la rubrica: Istorie.