Justiția română ne arată situația sumbră în care se află țara noastră și cazurile în care cetățenii sunt umiliți de instanțele de judecată în fața marilor corporații care au pus ochii pe resursele României.
Un geolog plătit de Chevron a fost numit de Curtea de Apel Iași ca specialist independent într-un dosar în care Chevron era parte, pentru a lămuri chestiunea esențială supusă judecății. În 29.06.2012, Consiliul Local al Comunei Băcani, județul Vaslui, a emis o hotărâre prin care interzicea explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunei.
Hotărârea a fost atacată în instanță de Prefectul Judetului Vaslui. Dosarul a fost înregistrat cu numărul 2658/89/2013 și a fost judecat în fond de Tribunalul Vaslui și în recurs de Curtea de Apel Iași. În dosar au intervenit Chevron România în favoarea Prefectului Județului Vaslui și Asociația Salvați Bucureștiul în favoarea Consiliului Local.
Chestiunea esențială supusă judecății a fost dacă gazele de șist sunt prevăzute de Legea petrolului 238/2004. Dacă gazele de șist sunt prevăzute de Legea petrolului, ele sunt în proprietatea statului și Consiliul Local nu se poate pronunța asupra lor. Însă, gazele de șist nu sunt prevăzute de Legea petrolului, sunt în proprietatea comunei și a Consiliul Local și se pot pronunta asupra lor.
Pentru a se lămuri asupra acestei chestiuni tehnice, Curtea de Apel Iași a solicitat ”Universității Alexandru Ioan Cuza” din Iași să numească trei geologi în calitate de specialiști independenți.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, prin Departamentul de Geologie, avea în desfășurare contractul de servicii nr. C981073 cu Chevron România, pe perioada 2012-2015. Practic întreg Departamentul de Geologie era plătit de Chevron Romania prin acest contract de servicii.
Fără a înștiința Curtea de Apel Iași asupra acestui fapt, Universitatea Alexandru Ioan Cuza a numit trei geologi, fiecare dintre ei plătiți individual de Chevron prin contractul de servicii menționat.
Curtea de Apel a ales prin tragere la sorți pe geologul Daniel Țabără. Faptul că este platit de Chevron prin contractul nr. C981073 rezulta din CV-ul acestuia, publicat pe site-ul Departamentului http://geology.uaic.ro/daniel.tabara/research.html.
Deși Curtea de Apel Iași a fost înștiințată asupra acestui element de incompatibilitate, Curtea de Apel Iași a păstrat în cauză ca specialist pe dl. Daniel Tabără, respingând cererea de recuzare.
Fără nici o surpriză, prin punctul său de vedere, dl. Daniel Țabără a sprijinit poziția Chevron.
Curtea de Apel Iasi a încălcat flagrant dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă prin nerespectarea articolelor 332/1 și 42/13
Art. 332 (1) Experții pot fi recuzați pentru aceleași motive ca și judecătorii.
Art. 42 (1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații:
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.
Asociația Salvați Bucureștiul va sesiza Delegația Comisiei Europene pentru Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), care va vizita România săptămâna viitoare, asupra faptul că judecătorii Curții de Apel Iași au acceptat ca ”specialist independent” într-un proces în care compania Chevron este parte, un geolog aflat sub contract cu Chevron, se arată într-un comunicat al asociației remis miercuri presei. – presalibera.net
Pentru o mai buna imagine despre cum actioneaza Chevronul si efectele in urma exploatarilor de gaze de sist, urmariti va rog si urmatoare subiecte:
Guvernul va aproba prin Ordonanta de Urgenta prelungirea sistemului actual al redeventelor. Victor Ponta spune ca nu poate fi aprobat un nou sistem „peste noapte”, chiar daca stia de doi ani ca acesta trebuie schimbat. Asta confirmă încă o dată că zvonurile conform cărora o anumită companie a dat o şpagă mare şi câteva mai mici nu sunt chiar aşa de răsuflate.
Prelungirea cu un an al actualului sistem de redevente va fi aprobata prin Ordonanta de Urgenta, a afirmat miercuri ministrul bugetului, Darius Valcov. Tot miercuri, premierul Victor Ponta a spus ca este nevoie de o prelungire deoarece Guvernul nu poate veni cu reguli noi „luate peste noapte”. „Solicit Ministerului Finantelor sa nu mai ia masuri de pe o zi pe alta”, a spus Ponta. Acest motiv este greu de crezut in conditiile in care ministrii si premierul Ponta stiau inca din mai 2012 ca actualele cote de redevente petroliere sunt valabile pana la 31 decembrie 2014. Mai mult, toate guvernele Ponta s-au laudat ca vor gandi un nou sistem, astfel incat statul roman sa castige mai mult.
Declaratiile au fost facute in contextul in care ministrul finantelor, Ioana Petrescu, anuntase saptamana trecuta ca actualul sistem de redevente va fi aplicat si in 2015, urmand ca pentru 2016 sa fie stabilit un nou sistem de taxare.
„Se vorbeste foarte mult despre redevente(…). Cum ar fi sa le aprobi astazi si sa le aplici pe 1 ianuarie?”, a mai spus Ponta miercuri.
Programul de guvernare Ponta, Mai 2012: Programul de guvernare al primului Guvern Ponta prevedea clar regandirea redeventelor. Programul a fost lansat in mai 2012. De atunci, au tot urmat declaratii ale ministrilor finantelor, ai economiei, ai energiei si ale premierului insusi, despre cat de intens se lucreaza la noul sistem de redevente.
Ponta, in ianuarie 2013: „Vrem sa marim redeventele pe petrol, dar nu putem face asta decat din 2014. Evident ca marim redeventele, evident insa ca nu le putem mari doar la Petrom. Ideea este sa marim redeventele in toate celelalte zone care tin de resursele naturale la un nivel la care statul roman sa castige mai mult si la care sa se pastreze investitiile”
Ponta, in iunie 2013: „Vreau sa facem, pe modelul Norvegiei, un fond special, in care toate redeventele pe care le vom incasa pentru noile exploatari, fie ca este vorba de off-shore, fie ca este vorba de gaz de sist, sa fie puse intr-un fond – nu in buget de unde platim diverse cheltuieli ale administratiei sau salarii sau pensii -, ci le punem intr-un fond de dezvoltare si le folosim numai pentru… o sa decidem politic, avem nevoie de autostrazi, sa informatizam toata tara”, spunea tot
O luna mai tarziu, Ponta spunea ca noua lege a redeventei va fi finalizata chiar in 2013, chiar cu un an mai devreme fata de cand trebuie.
Ponta, in iulie 2013: „Vreau sa adaug faptul ca, in acest an, vom finaliza si, probabil, vom si adopta noua lege privind redeventele. Expira cei 10 ani din contractul din 2004 cu Petrom. Practic, anul viitor, Romania va avea redevente pentru toate resursele sale naturale, redevente la media europeana. Mergem spre media UE insa din cate stiu termenul contractual cu Petrom este noiembrie 2014. Insa ar putea sa fie si mai repede daca vom avea un regim stimulativ. Petrom este o companie esentiala pentru Romania. Evident vor fi redevente diferite deoarece costurile investitiilor din Marea Neagra sunt diferite. Una este cand sapi in Gorj si alta cand sapi la 2.000 m in Marea Neagra. Si la gazele de sist. ANRM face un studiu comparativ la nivel international si la sfarsitul lunii august vom avea un studiu comparativ”, afirma
Ponta, in februarie 2014: „Ministerul Finantelor are ca obiectiv fundamental reforma sistemului de redevente” – comisarul.ro
Ponta, in noiembrie 2014 a spus ca: intenţionează să înlocuiască actualul sistem de redevenţe petroliere cu o taxă pe profitul realizat de către companii din activitatea de exploatare a hidrocarburilor, urmând ca în acelaşi timp să fie eliminată şi taxa specială pe resurse, dar şi taxa pe profitul realizat în urma liberalizării gazelor naturale.
Domnule Ponta cum nu mai aveti timp sa refaceti calculele? Sunt foarte simple, cum adica sa prelungiti un an, tot cu aceleasi redevente?
Cred ca Domnul Ponta se afla intre ciocan si nicovala, adica intre papusari si opinia publica din Romania, si nu stie acum cum sa o dea cotita. Se gandeste el, lasa ca in cateva luni oricum eu o sa dispar, sa se sparga oalele la altii in cap. Sa speram insa ca cine va veni, va fi mult mai intelept si mai patriot si va face niste redevente cat de cat normale, adica ca In Franta sau ca in Norvegia, macar 30%. daca tot nu se vrea exploatarea in totalitate de catre romani, insa pana atunci se mai pierde un an, tot cu redeventele actuale care sunt de nimic. Foarte inteligent sunteti domnule Ponta, ce sa zic!
DNA-ul, spuneati recent ca cele mai multe deschideri de cazuri incep de la sesizari venite de la cetatenii tarii. Uite, va sesizez cu ce vrea sa faca domnul Premier, adica pentru inca un an, sa faca sa mai piarda Romania inca vreo 800 de milioane de euro. Nu vi se pare ca sunt o grmada de bani, bani care ar trebui sa intre la buget daca se pun niste redevente serioase incepand cu 1 Ianuarie 2015? Nu vi se pare ca suna teribil de tare a subminare nationala???
Distribuiti va rog aceste insemnari, poate cineva important ajunge la un moment dat sa le citeasca si sa le ia in considerare. Dar, chiar asa ne crede Ponta, ca suntem toti niste cretini si nu ne dam seama de ce vrea sa faca?
Ca sa intelegeti exact cum sta treaba in privinta redeventelor, urmarti va rog si articolul de mai jos:
Noul mod de taxare a fost elaborat împreună cu specialiști în domeniu, după ce au fost solicitate informații și cu privire la implementarea sistemelor de taxare a resurselor naturale de către alte state, și a fost discutat cu Fondul Monetar Internațional, a precizat oficialul MFP.
La acest moment, există pregătit un proiect de lege privind acest nou mod de taxare a resurselor, iar joi încep consultările cu companiile din domeniu. Ministrul Finanțelor spune că s-a dorit să existe suficient timp pentru consultări cu companiile, mediul de afaceri, societatea civilă, pentru dezbateri în Parlament, astfel încât să existe predictibilitate fiscală. Intenția autorităților este ca acest nou mod de taxare să fie aplicat pentru o perioadă de 10-15 ani.
AGERPRES: Veți schimba modul de taxare a resurselor naturale? Veți renunța la redevențe? Ioana-Maria Petrescu: În primul rând vom avea un nou sistem de taxare a resurselor naturale, dar am gândit acest mod de taxare în așa fel încât să avem predictibilitate fiscală, să dezbatem acest nou sistem de taxare, să-l facem din timp, să nu descurajeze investițiile și să aducă bani la buget. Vom introduce un nou sistem de taxare a resurselor naturale probabil de la 1 ianuarie 2016, pentru a avea timp să-l dezbatem cu companiile petroliere, cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, să-l trecem prin Parlament și să-l discutăm cu toată lumea, să fie înțeles și să avem predictibilitate fiscală, să fie cunoscut cu cel puțin un an înainte de toate părțile interesate.
Aici vreau să vă spun că a fost o întreagă saga a rescrierii acestui nou sistem de taxare. Atunci când am venit și am preluat mandatul, în martie, nu se făcuse prea mult pe această zonă, deși se știa că sistemul de redevențe expiră la sfârșitul acestui an și trebuie să avem ceva nou. Am pornit practic de la un studiu al Băncii Mondiale, care exista deja în MFP la acel moment, am tras niște concluzii pe baza acestui studiu și ne-am dat seama imediat că avem nevoie de expertiză tehnică serioasă pentru a face și estimări foarte clare bazate pe resursele naturale care există în România, bazate pe estimări ale resurselor naturale care vor exista probabil în viitorul apropriat și calcule economice bazate pe cât putem să impozităm și cât va aduce la buget.
În acest sens, m-am dus și am cerut ajutor tehnic din mai multe părți. M-am dus la Washington, la FMI, de mai multe ori, și am cerut asistență tehnică. Premierul m-a invitat să vin la întâlnirea din Israel, din iunie, și am cerut să am o întâlnire cu ministrul de Finanțe Lapid (Yair Lapid, ministrul isarelian al Finanțelor — n.r.) și domnia sa m-a ajutat foarte mult, pentru că ei își schimbaseră sistemul de impozitare a resurselor naturale, aveau o comisie formată deja și au dezbătut acest lucru vreo doi ani. Am cerut ajutorul și ne-au trimis specialistul lor, pe profesorul Sheshinski (Eytan Sheshinski — n.r.), aici la București.
Am lucrat împreună cu secretarul meu de stat asupra mai multor aspecte pe impozitarea resurselor naturale și am învățat mai multe lucruri de acolo, faptul că trebuie să fie un sistem pe mai mulți ani, bătut în cuie, stabil, pentru că vrem să facem nou sistem pe 10-15 ani, nu-l poți face peste noapte și trebuie să-l dezbați foarte bine cu toate părțile implicate.
După ce am discutat cu profesorul Sheshinski, ne-am dus încă o dată la FMI cu aceste concluzii, le-am discutat cu ei, în final ne-au trimis această echipă tehnică, au venit și au lucrat cu noi la începutul lunii septembrie, au scris un raport. În acel raport s-au analizat mai multe sisteme de taxare, la fel cum se vede în mai multe țări. S-au analizat cumva ‘pros and cons’ (argumentele și contra-argumentele — n.a.) pentru acest sistem de taxare, cum ar fi pentru România și pentru resursele naturale din România și cât putem să aducem noi la buget.
S-a calculat, de asemenea, cât este government take-ul (veniturile totale ale statului în domeniul petrolier, din taxe, redevențe și din participații — n.a.) în România relativ cu alte țări. Practic, ei au calculat, din aceste resurse naturale pe care le exploatează companiile, cam cât ia statul român de la ele. Când au făcut acest calcul au luat în considerare, au pornit de la sistemul actual, unde (companiile — n.a.) plătesc redevențe, impozit pe profit, plătesc taxa pe construcții speciale, i-am rugat să ia în calcul o taxă de 1%, pentru că aveam de gând să o coborâm de la 1,5% la 1%, și au calculat astfel încât noi să ne facem o idee cam cât impozitează alte țări aceste resurse naturale și cam cât impozităm noi toate aceste resurse.
S-a făcut o simulare pe date care există în acest moment, care sunt acum resursele pe teritoriul României — aici vorbim pe de o parte de resursele tradiționale, care există pe teritoriul României — și o estimare a ceea ce există în Marea Neagră și a ceea ce există din punct de vedere al gazelor de șist. S-a făcut și această estimare pentru a vedea cum să facem o metodă de taxare, să luăm în considerare faptul că aceste resurse pe teritoriul României practic scad în fiecare an, dar există acest mare potențial, mai ales în zona de offshore și în Marea Neagră.
După ce s-au făcut aceste calcule, am început să analizăm un pic ce sistem de taxare putem să avem, astfel încât să nu descurajăm aceste investiții în alte tipuri de resurse, dar să aducem și bani mai mulți la buget. S-au pus mai multe lucruri în balanță. După ce s-au analizat mai multe tipuri de taxare a trebuit să luăm în considerare un pic și care sunt implicațiile pentru administrație — fiecare tip de taxă este mai ușor sau mai puțin ușor de administrat și aceste lucruri au fost luate în considerare. Apoi, când s-a luat o decizie cam care ar fi modul de taxare pe care o să mergem în continuare, l-am discutat cu FMI, de mai multe ori, și la Bruxelles și la Washington, în această toamnă. Noi suntem pregătiți în acest moment cu modul în care se vor taxa resursele naturale. Există pregătit un proiect de lege, dar el va fi mai întâi dezbătut cu societatea civilă și apoi trecut prin Parlament.
AGERPRES: Ce se întâmplă în 2015? Cum vor fi taxate resursele naturale anul viitor? Ioana-Maria Petrescu: Am avut mai multe discuții cu premierul pe această temă, cu specialiștii pe care i-am menționat, am discutat cu profesorul Sheshinski, am discutat și cu profesorul meu de la Harvard și toată lumea a fost de acord că trebuie un nou sistem, care să fie dezbătut, analizat de toate părțile implicate, trecut prin Parlament, nu făcut imediat, nu făcut prin Ordonanță de urgență, lăsate companiile să înțeleagă acest sistem și să aibă timp să se adapteze.
Ca atare, am decis ca de la 1 ianuarie 2015 să prelungim sistemul actual pentru un an, pentru a putea avea aceste dezbateri și pentru a trece această lege prin Parlament. Vrem ca această lege să treacă și să fie văzută și de Opoziție, eventual și votată de Opoziție, pentru că, încă o dată, aici vorbim de un nou sistem de taxare, vrem să fie pe 10-15 ani, deci nu numai cât stăm noi la guvernare ci și după aceea, toată lumea trebuie să îl vadă și să-l aprobe, să treacă prin Parlament.
AGERPRES: Ați menționat consultările cu specialiști din domeniu. Când vor urma consultări cu mediul de afaceri, cu companiile, cu societatea civilă? Ioana-Maria Petrescu: Evident. Practic de mâine (joi, 27 noiembrie — n.a.) vom începe să ne consultăm cu companiile care fac extragere de resurse naturale, vom continua să ne sfătuim și cu mediul de afaceri în general. De asemenea, foarte important este să ne sfătuim și cu societatea civilă. Aici vorbim de taxarea resurselor naturale, aici vorbim nu numai de faptul că impozităm aceste companii, dar și de faptul că vrem să fim siguri că aceste resurse naturale sunt extrase în mod sigur și că acești bani sunt folosiți pentru lucruri bune în România.
Acest subiect interesează pe toată lumea, nu numai companiile care vor fi taxate în acest mod. Vreau să discutăm cu societatea civilă, cu mediul de afaceri, să fie discutat foarte bine în Parlament, vreau să fie înțeles de toată lumea și aici, evident, nu discut numai de specialiști. Este foarte important pentru mine ca aceste informații să fie date din timp pentru mediul de afaceri.
Premierul a insistat foarte mult, în toate discuțiile pe care le-am avut, ca în lege să scrie că acest sistem se va menține 10 ani, 15 ani, pentru a fi siguri că aceste companii înțeleg că avem un sistem fiscal foarte stabil și ele știu cum să își facă planul de acum în 10 ani, pentru că toate aceste companii investesc în România, investesc în resurse alternative, pun banii foarte mult în aceste explorări și vor să știe de la început, exact, cât vor fi taxați, câți bani pun în investiții, câți bani le rămân. Ei fac aceste planuri pe foarte mult timp înainte și noi trebuie să le dăm această stabilitate fiscală.
AGERPRES/(AS-autor: Ady Ivașcu, editor: Nicoleta Gherasi) – agerpress.ro
Iata ce fel de interviu a putut sa dea doamna Ioana Petrescu, ministrul Finantelor, cea care ar trebui sa reprezinte interesele nationale.
Acum, sa analizam un pic pe text, ceea ce a spus aceasta eminenta cenusie a Romaniei pusa acolo de alt eminent, domnul Ponta, despre calculul noilor redevente:
În acest sens, m-am dus și am cerut ajutor tehnic din mai multe părți. M-am dus la Washington, la FMI, de mai multe ori, și am cerut asistență tehnică. Premierul m-a invitat să vin la întâlnirea din Israel, din iunie, și am cerut să am o întâlnire cu ministrul de Finanțe Lapid (Yair Lapid, ministrul isarelian al Finanțelor — n.r.) și domnia sa m-a ajutat foarte mult, pentru că ei își schimbaseră sistemul de impozitare a resurselor naturale, aveau o comisie formată deja și au dezbătut acest lucru vreo doi ani. Am cerut ajutorul și ne-au trimis specialistul lor, pe profesorul Sheshinski (Eytan Sheshinski — n.r.), aici la București.
Deci ne explica noua doamna Petrescu ca acest nou mod de taxare a fost discutat cu Washington-ul, cu FMI-ul si apoi chiar insusi Ponta a chemat-o in iunie in Israel(se stie ca domnul Ponta are multi prieteni la Tel Aviv) ca sa ceara un specialist care sa-i ajute in acest sens.
Ce concluzii putem trage din aceast prim text?
In primul rand aceasta doamna ne dovedeste ca este total incapabila sa calculeze de una singura niste redevente care se pot face intr-un mod foarte simplu, si a cerut ajutor extern, cu toate ca daca avea nevoie, Romania are o gramada de profesori universitari de prestigiu in domeniul finantelor si a economiei care ar fi putut sa o ajute.
Dar de ce a cerut ajutor extern?
Tocmai, pentru ca in al doilea rand ea este o mare marioneta, pusa in slujba papusarilor, astfel Ioana Petrescu, s-a dus sa ceara sfaturi si ajutor chiar de la cei care, odata, prin FMI ne fixeaza preturile la gaze si a doua oara, prin axa Washington-Tel Aviv, ne exploateaza resursele naturale prin evreii Rockefeler si Rotschild care detin companiile Chevron si Exxon. Nu vi se pare ca e conflict de interese??? E ca si cum m-as duce eu la supermarket si aia mi-ar cere sfatul cat sa puna preturile la alimente.
De ce spun ca era foarte usor calculul de facut?
Pai simplu, se stie ca acest costuri de explotare a petrolului sunt cam la 20$ barilul, pretul de vanzare al barilului de petrol este intre 80 si 100 $ per baril,(poate mai jos in acesta perioada cand SUA ataca economia Rusiei, dar asta este alta poveste), apoi te uiti sa vezi ce profituri a facut OMV-ul, si aflam ca a facut din extractia petrolului romanesc in medie pe an 1.2 miliarde, asta in ultimii 3 ani, dupa care te uiti sa vezi Romania cat a castigat din treaba asta, si vad ca doar 200 mil, deci 83% OMV si 16% statul roman. Atunci foarte simplu vad ca profitul total este undeva la 1.4 miliarde pe an si astfel, pun in asa fel redevente ca Statul sa castige 1 miliard, ca doar e petrolul romanesc si 400 mii OMV-ul, cu toate ca eu sunt pentru nationlizarea acestor resurse si sa fie exploatate in totalitate de statul roman, cum se face inainte de ’89, dar sa ne limitam doar la situatia de fata.
Deci dragii, mei vi se pare asa de greu acest calcul incat sa trebuiasca mers pe la o gramada de starini ca sa ne explice cum sta treaba?
Iar in ceea ce priveste gazele extrase de OMV, ce reprezintă jumătate din cantitatea totală de gaze extrase în Romania, prin grija lui Adrian Năstase redevenţele sunt ZERO !!! Bonus la pachet cu Petrolul! Deci OMV-ul nu au platit timp de 10 ani, nici un fel de redevente, dar noi tot am platit o grmada de bani pe gaze si mariri in fiecare an, ca de, pretul trebuie dus la nivel de UE. Incredibil ce talhari sunt acesti oameni care ne conduc!
Deci cel care a chemat-o pe Iona la Tel Aviv nu este altul decat premierul Romaniei, care in iunie era in vizita la stapani si a adus-o si pe fatuca asta sa invete cum se fac treburile astea, adica cum sa faca rau romanilor si Romaniei si bine corporatiilor si papusarilor.
Dar hai sa vedem mai departe ce zice aceasta marioneta inconstienta:
După ce am discutat cu profesorul Sheshinski, ne-am dus încă o dată la FMI cu aceste concluzii, le-am discutat cu ei, în final ne-au trimis această echipă tehnică, au venit și au lucrat cu noi la începutul lunii septembrie, au scris un raport. …
S-a calculat, de asemenea, cât este government take-ul (veniturile totale ale statului în domeniul petrolier, din taxe, redevențe și din participații — n.a.) în România relativ cu alte țări. Practic, ei au calculat, din aceste resurse naturale pe care le exploatează companiile, cam cât ia statul român de la ele. Când au făcut acest calcul au luat în considerare, au pornit de la sistemul actual, unde (companiile — n.a.) plătesc redevențe, impozit pe profit, plătesc taxa pe construcții speciale, i-am rugat să ia în calcul o taxă de 1%, pentru că aveam de gând să o coborâm de la 1,5% la 1%, și au calculat astfel încât noi să ne facem o idee cam cât impozitează alte țări aceste resurse naturale și cam cât impozităm noi toate aceste resurse.
Incredibil! Deci aceasta fatuca dupa ce a invatat-o profesorul Sheshinski cum sta treba, s-au mai dus inca odata la FMI, ca trebuie primita aprobare si de acolo, astfel cei de la FMI in raspuns au trimis o echipa de specialisti care mai apoi au scris un raport despre acest nou sistem de taxare.
Deci ce ne spune Ioana Petrescu, fiti atenti, „ ei au calculat, din aceste resurse naturale pe care le exploatează companiile, cam cât ia statul român de la ele.” Deci cei care au facut intreg calculul cat trebuie sa revina statului roman sunt FMI-ul si evreii nici de cum Ioana Petrescu si ceilalti sa fie doar simpli colaboratori, nu, ei au calculat tot. Dar ea fiind foarte iubitoare de acesti jefuitori si ca sa-si arate atasamentul desebit pe care il are pentru ei si ca sa contibuie si ea cu ceva la aceste calcule, a cerut sa scada taxa pe constructii speciale de la 1.5% la 1%, ca era prea mare si saracile corporatii nu pot sa platesca asa mult.
Iar mai apoi ne spune tot papusica, ca in felul acesta putem sa ne facem o idee cu cat impoziteaza si celelalte tari pe resursele naturale, adica tari ca Irak, unde americanii s-au dus si i-au omorat pe aia si au mai murit si vreo cateva mii de americani, pentru ca ei sa nu plateasca nimic, normal ca aceste calcule o sa indice ca nu trebuie platita nici o taxa nici in Romania.
Mai departe:
„Premierul a insistat foarte mult, în toate discuțiile pe care le-am avut, ca în lege să scrie că acest sistem se va menține 10 ani, 15 ani, pentru a fi siguri că aceste companii înțeleg că avem un sistem fiscal foarte stabil și ele știu cum să își facă planul de acum în 10 ani, pentru că toate aceste companii investesc în România, investesc în resurse alternative, pun banii foarte mult în aceste explorări și vor să știe de la început, exact, cât vor fi taxați, câți bani pun în investiții, câți bani le rămân. Ei fac aceste planuri pe foarte mult timp înainte și noi trebuie să le dăm această stabilitate fiscală.”
Adica premierul a vrut sa se asigure, ca acest plan marsav se va putea duce pe urmatorii 10, 15 ani prin contract, el insistand chiar pentru treaba asta. Cat de lepra sa fii si cat de mult poti sa-ti urasti tara, incat sa dai liber la jaf pana nu mai ramne nimic pentru tara si pentru popor tau. Pai Ceausescu pentru popor si pentru tara, era painea lui Dumnezeu in comparatie cu acest misel! Dar daca ne uitam la originile lui Ponta, aflam excat de ce ii iubeste atat de mult pe evrei si ii uraste asa de mult pe romani. Incredibil cine ne conduce!
Sa ne amintim si de ce a zis Victor Ponta nu de mult, si anume, ca vrea sa scoata de tot redeventele la Petrol si sa puna impozit numai pe profit (vezi articolul: Incredibil! Ponta continua planul de jefuire a Romaniei in favoarea companiilor straine!) Pai practic asta reflecta calculul celor din Israel si specialistilor de la FMI. Cu riscul de a ma repeta, sa stiti ca aceste corporatii aproape ca nu declara profit mai nimic in Romania, sau doar unul simbolic, profitul real merge in OffShore-uri. Deci acesta este scopul real al acestor actiuni si al intregului acest tam tam cu calcularea noilor redevente.
Aceasta actiune a lui Ponta si a Ioanei Petrescu vin dupa alte trei miscari total aiurea pentru romani si care au lasat gauri adanci in buget si anume, reducerea CAS-ului cu 5 mld, (despre care am scris la acea vreme in articolul: Cine are de pierdut si cine de castigat din reducerea CAS-ului?), un cadou de aproximativ 1 miliard euro din partea contribuabilului român pt corporaţiile străine ce deţin 85% din capitalul din România, scutirea inexplicabilă de 500 milioane euro a KazMunaiGaz-ului, proprietate a statului Kazah, cat si marirea accizei la carburanti.
Iar urmatoarele obiective vor fi Gazele de Sist tot fara redevente, numai ca aici va fi si mai rau pentru ca pe langa jaf, ne va fi distrusa si panza freatica, adica la revedere apa potabila in multe zone ale tarii, cat si redeschiderea exploatrilor de la Rosia Montana, voi credeti ca de forma pleaca Iohannis pe 22 Decembrie in SUA?(Motivul pentru care Klaus Iohannis merge in vizita pe 22 Decembrie in Statele Unite).
Dar acest interviu cu aceste explicatii nu le veti gasi in nici un ziar public, va spun sigur treaba asta si fara sa ma laud dar, cred ca nci pe alte bloguri, ca din cate citesc vad ca sunt cam printre singurii care scriu despre aceste jafuri continue la care e supusa aceasta tara, si fac analize si din punct de vedere economic, nu doar social si religios. Bineinteles si celelalte aspecte sunt foarte importanate, dar cred ca felul in care traim zi de zi se leaga foarte mult de aspectul economic al aceste tari si de felul in care se scurg miliardele de la bugetul statului, lucruri care ne fac sa traim atat de greu.
Pentru asa ceva trebuie iesit in strada dragii mei, pentru ca asa cum va spuneam si cu alte ocazii, noi nu ne-am luat tara inapoi, totul este doar o iluzie! Asa ca: DESTEPTAREA, CA AM DORMIT DESTUL!
Sorin Ovidiu Vântu a fost eliberat condiționat din pușcărie și continuă seria dezvăluirilor. De data aceasta, SOV vorbește despre Elena Udrea, Dorin Cocoș, George Constantin Paunescu, Alexandru Bitner și mulți alții.
„Mi-erai coarda, ti-eram pesteSi imparteam patul frateste.Dar tu, coarda, m-ai tradatu’Si cu altu’ te-ai culcatu’-Ti dam, ti dam, ti dadada dam.”
(Cantec de jale si arest din folclorul indian)
Intermediarii de spagi si de contracte cu statul au functionat de la inceputurile Romaniei de dupa 1989. La inceput a fost George Constantin Paunescu, zis si „Gigi Muschi”. Pana in anul 1996, majoritatea contractelor importante cu statul, majoritatea contractelor de imprumut de la banci trebuiau sa treaca automat prin „vama” acestuia. La vremea aceea au inflorit „miliardarii de carton”. Prabusirea monedei nationale de la inceputul anilor 1997 si venirea la putere a C.D.R. si a lui Emil Constantinescu au dus la disparitia acestora. In perioada 1997-2000, locul lui G.C.P. a fost luat la puzderie de „combinatori” marunti care se invarteau pe langa Remus Opris, un lider marcant si naiv al P.N.T.C.D., si pe langa ministrul agriculturii, Ioan Avram Muresan.
Anul 2000 il aduce in prim plan pe un oarecare Costel Bobic. Un interlop cvasi-analfabet, pripasit pe langa Adrian Nastase si care, in numele acestuia, vamuia contractele cu statul. Cand a vrut sa treaca la alt nivel, si anume la privatizarea marilor companii de stat, doi „combinatori” de clasa l-au indepartat si i-au luat locul. Aceste „doua radare” in afaceri, cum ii alinta Nastase, l-au gardat pe acesta cu Remus Truica in calitate de sef al cancelariei si au creat cel mai performant sistem de trafic de influenta din Romania. Nu exista nicio privatizare, niciun contract important al statului din care acestia sa nu se infrupte. In felul lor, erau destul de corecti cu cei care le cereau sprijinul. Pe langa cei doi, Dorin Cocos era un fel de „baiatul cu poante”, tinta ironiilor, dar si baiatul cu afacerea „Dali”, afacere din care oferise o parte importanta celor doi pentru a fi acceptat in „gasca”.
Astfel, intre anii 2001-2004 apare prima grupare de crima organizata din Romania, alcatuita din Adrian Petrache, Alexandru Bitner, Dorin Cocos, grup aflat sub totala protectie a lui Nastase, avand ramificatii in toate structurile statului si in toate formatiunile politice. Nenumarate O.N.G.-uri, aproape toate organizatiile de presa si liderii politici faceau antecamera si luau pozitie de drepti in fata primilor doi. Adrian Videanu se ruga sa fie primit in P.S.D., Elena Udrea sa fie ajutata sa-si inchida dosarele (era in atentia P.N.A. cu doua dosare de trafic de influenta in justitie).
Basescu ii ruga sa-l ajute sa primeasca voturile a doi consilieri P.S.D. de la Primaria Capitalei, fiindca daduse 1 milion de dolari pe o consultanta fara votul consiliului si fara ca proiectul sa se faca vreodata. Si ghiciti cine a negociat cele doua voturi? Nimeni alta decat Nuti Udrea.
In 2004, Adrian Nastase pierde alegerile in fata lui Traian Basescu. Alexandru Bitner se muta in America, Adrian Petrache se imbolnaveste brusc si pleaca din tara o perioada de timp, Cocos ramane si negociaza cu Basescu libertatea celor doi tovarasi ai sai. Odata libertatea celor doi obtinuta, Cocos devine, alaturi de Udrea, combinatorul numarul 1 al Romaniei. Orice aveai nevoie in materie de trafic de influenta era suficient sa il stii pe Cocos si totul se rezolva (sau pe ceilalti doi asociati ai lui, care i-au pus la dispozitie toata reteaua pe care ei o construisera in trei ani si jumatate drept plata pentru libertatea lor).
In 2009, Basescu reuseste sa-si insuseasca intr-un mod clar fraudulos mandatul de presedinte. In panzele lui Cocos vantul sufla voios si spornic. Toata clasa politica si toata pegra Bucurestiului ii ridicau osanale. Daca gruparea de pe timpul lui Nastase era condusa de un tip inteligent si sarmant (Petrache), gruparea lui Basescu era condusa de un etalon al grobianismului.
In 2012, guvernarea este preluata de Victor Ponta. Evident ca si acesta are combinatorul lui, in persoana celei mai sinistre figuri din fauna mafiotilor enumerati mai inainte. Mijloacele sale de lucru fac din clanurile mafiote din Bucuresti niste scoli de maicute. Oricand are la dispozitie cca 100 de tigani din Ploiesti, pe care nu se sfieste sa-i foloseasca in cel mai interlop mod cu putinta. De asemenea, nu are nicio jena sa foloseasca presa pe care o are in scopul intimidarii adversarilor din partid si din business. Ameninta, santajeaza, fura, vamuieste tot. Maior, Ponta ii sunt subalterni. Se lauda ca fiica sefului S.T.S. se imbraca la Paris pe spagile pe care cu generozitate i le ofera, ca Gabi Oprea tremura in fata lui de frica sa nu divulge faptul ca acesta este si general S.R.I. sub acoperire, ca face din Blaga ce vrea el din exact acelasi motiv.
Nu stiu daca lucrurile cu care se lauda sunt si adevarate, dar daca sunt, ele nu ii puteau fi spuse decat de George Maior sau de Florian Coldea. In acest caz, caracatita pe care a creat-o il transforma intr-un lider mafiot de talia nasilor sicilieni.
Este imposibil ca aceste lucruri sa nu fie cunoscute de autoritatile statului si este regretabil ca o institutie cu reputatia D.N.A. sa se prefaca ignoranta.
Faptul ca Udrea si Ghita sunt liberi poate genera o suspiciune destul de neplacuta la adresa unora dintre conducatorii D.N.A. Divortul de fatada dintre Ponta si Ghita seamana al dracului de bine cu divortul dintre Udrea si Cocos – un „adio, dar raman cu tine” se poate auzi printre „hohotele de plans” ale celor patru. O putem auzi pe Elena cum ii striga noaptea pe sub zidurile arestului: „Dorinele, mai am la tine 3 milioane!…”. Si pe Ghita soptindu-i lui Ponta in Dubai, dupa ce s-a asigurat ca muzica este la maxim: „Victoras, partea ta am aruncat-o la cos, stai sub el si-ti cade-n brate!”.
Dezvaluirile facute de Vanghelie si Geoana ne arata o mica parte din ceea ce se intampla cu adevarat in tot spectrul politic romanesc.
Aceasta mizerie nu mai poate fi bagata sub pres asa cum s-a intamplat pana acum. Ea trebuie maturata si apoi trebuie sa ne asiguram ca nu se va regenera. Acest lucru se poate face doar daca veti reusi sa schimbati sistemul politic. Daramati intreaga clasa politica de astazi si puneti in loc un NOU SISTEM POLITIC. Actualul sistem va genera la infinit aceeasi clasa politica corupta sau idioata (sau si una, si alta).
Domnule presedinte Iohannis, este un excelent moment sa numiti un guvern de profesionisti. Teza conform careia avem nevoie de un guvern politic pentru a putea fi sustinut in parlament este folosita de acei indivizi care vor sa ajunga la tuturoiul cu bani. Pe langa marii combinatori pe care i-am enumerat in acest material, aproape fiecare politician care ajunge ministru are combinatorul sau. Le puteti explica faptul ca oricum D.N.A. sta cu ochii pe ei si nu mai au cum sa fure, asa ca simtiti nevoia sa ii protejati. Nu cedati presiunilor lor, n-au niciun proiect in nicio directie.
Este singurul mod in care, chiar daca veti gresi cu unele numiri, puteti convinge puhoiul de romani care v-au investit cu speranta ca sunteti un om liber si ca aduceti o schimbare in abordarea politicii.
Vine urgia, domnule Iohannis, avem nevoie de profesionisti, nu de mazete dirijate de tot felul de sebastiani, cocosi sau bitneri!”, scrie SOV pe blogul personal. – stiripesurse.ro
Au inceput mafiotii sa se dea in gat, uni pe altii, iata ca dupa Vanghelie a inceput si SOV sa vorbeasca. Frica de puscarie ii face pe oameni sa reactioneze diferit fata de felul in care ar reactiona in alte situatii. Si nu atata frica de cateva ani de puscari este,(pentru ca degeaba procurorii cer ani grei, daca judecatorii mai apoi le dau doar cate 3, 4, din care fac o treime) cat frica ca nu isi mai pot relua afacerile si retelele de infulenta prin care sa faca avere.
Singurul lucru pe care nu-l mentioneaza domnul Vantu e ca si el a facut parte din aceasta increngatura si a beneficiat de o gramada de avantaje.
Cel mai bine pana la urma ar fi ca domnul Iohannis daca chiar doreste sa faca treaba in tara, sa puna un guvern de tehnocrati, pe care mai apoi sa-l urmaresca in de aproape. Daca nu, tot la aceasi mafie se va ajunge.
Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi fost sa fi ajuns domnul Ponta la putere, parjol total!
Alte subiecte interesante despre ce fac acesti mafioti puteti gasi la rubrica Distrugerea Romaniei
Miliardarul George Soros acţionează făţiş la nivel transnaţional, pentru slăbirea statului naţional, după cum o arată un anunţ postat pe siteul Fundaţiei pentru o societate deschisă, structură înfiinţată de magnatul american de origine maghiară, la începutul anilor ’90.
Pe siteul Fundaţiei este promovat „Manifestul Cetăţenilor”, un document realizat de organizaţia European Alternatives, ONG care, prin misiunea sa, îşi asumă făţiş dispariţia statelor naţionale. Conform declaraţiei de misiune postată pe siteul său, European Alternatives afirmă că: „Statul naţional nu mai este forma potrivită în care să fie definit procesul democratic de luare al deciziilor şi cetăţenia activă, egalitatea între oameni, respectul şi extinderea drepturilor. Statul naţional nu este potrivit pentru a promova politici responsabile de mediu, asigurarea controlului politic asupra economiei şi nici pentru distribuirea echitabilă a bogăţiei şi nici pentru promovarea păcii între popoare”.
În acest context, pe perioada alegerilor europarlamentare, Fundaţia lui Soros organizează şase caravane Transeuropa, prin care vrea să capitalizeze diferitele proteste care au avut lo c în diferite oraşe de pe bătrânul Continent. În România, caravana se va opri în patru oraşe: Cluj Napoca, Roşia Montană, Pungeşti şi Bucureşti.
„Cele peste 30 de comunități vizitate au în comun faptul că în ultimul an au participat într-un fel sau altul la manifestații sau proteste prin care să semnaleze nemulțumirea cetățenilor în legătură cu starea de fapt din țările Uniunii. Una din cele șase caravane are ca punct de plecare orașul Cluj-Napoca și va avea patru opriri în România,” se arată pe siteul alegeri2014.fundatia.ro.
La Bucureşti, în mod cu totul deosebit faţă de celelalte oraşe din ţară, acţiunea se va desfăşura în semn de „solidaritate cu comunitatea LGBT”. Evenimentul va avea loc în piaţa Sfântul Gheorghe, chiar în faţa bisericii unde se găsesc moaştelui Sf. Constantin Brâncoveanu, de la al cărui martiriu se împlinesc în acest an, 300 de ani. De altfel, anul 2014 a fost declarat anul Brâncoveanu de către Guvernul României. – activenews.ro
Papusarul George Soros (nascut la 12 August, 1930, varsta 83 ani) – mason, este un magnat american, om de afaceri de origine maghiară, investitor, speculant de bursa. El este președinte al Soros Fund Management. Repezentant al grupului Bilderbeg. Isi face planuri sa se casatoreasca si vorbea recent despre viitorul de cel putin 20, 30 ani pe care inca il mai are in fata.
Urmariti va rog si alte subiecte despre acest satanist care se crede unul dintre conducatorii lumii:
Domnule Soros nu te vrem in Romania, nu esti binevenit, tine minte Romania este o Tara Ortodoxa si cat vei incerca sa ne distrugi cu actiunile tale diabolice, sa stii ca nu iti va merge:
Marian Vanghelie a povestit joi seara, în direct la un post de televiziune, care este relaţia dintre premierul Victor Ponta şi deputatul Sebastian Ghiţă, patronul postului RTV şi „sponsorul” din umbră al prim ministrului. Potrivit lui Vanghelie, în PSD este o stare de frustrare faţă de „influenţa foarte mare” pe care Ghiţă o are asupra lui Ponta, cu care „se întâlneşte noaptea ca să decidă asupra unuia sau a altuia din partid”.
Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă „sunt legaţi ombilical”, „se întâlnesc noaptea şi decid asupra unuia sau a altuia din partid” şi au creat un sistem cunoscut în partid, prin care deputatul a monopolizat, prin interpuşi, toate contractele publice. Aceastea sunt câteva dintre dezvăluirile „din interior” pe care Marian Vanghelie le-a făcut joi seara, la postul Realitatea TV, la doar câteva ore după ce a fost exclus din partid. Eliberat de pactul tăcerii, Vanghelie „s-a eliberat”, descriind metoda prin care Ghiţă a devenit milionar din bani publici: „Vă spun cum se discută în partid. „Bă, este o licitaţie acolo. A, e Sebi Ghiţă”. Sunt oameni puşi de el şi el e în spate”.
Potrivit lui Vanghelie, Sebastian Ghiţă este acum într-o stare de tensiune din cauza unui dosar la DNA. „Înţeleg frica lui Sebi Ghiţă cu amnistia. Amnistia e chiar pentru el. E pe un rol cu un proces chiar acum, care înţeleg că este pe finalizate”, a subliniat Vanghelie.
Primarul sectorului 5 a povestit şi de metoda de intimidare patentată de Sebastian Ghiţă în partid, amintind că deputatul şi-a creat un departament de „bodyguarzi” care urmăresc oameni politici şi ziarişti. Vanghelie a spus că, în noaptea în care a fost urmărit de paparazzi, episod apărut într-o înregistrare publicată în presa tabloidă, el a vrut să-i dea un mesaj lui Sebastian Ghiţă: „În seara aia n-am ieşit pentru bodyguarzi, dacă erau paparazzi, le dădeam mâna. Am vrut să îi sperii un pic. Să înţeleagă că dacă ţi-ai făcut firmă să urmăreşti oamenii politici să ştie că poate să-i bată unii. (…) Cine să-l oprească pe Ghiţă? Ştiţi câţi din presa română au fost urmăriţi şi împinşi de nişte cimpanzei din ăştia cu capul mare?”
Potrivit lui Vanghelie, Ghiţă are în partid „funcţia de împuternicit al lui Ponta”, care i-a creat „funcţia asta artificială de preşedinte PSD Online”. ”El e un tip „talentat” şi s-a descurcat în formele lui pe care le cunoaşteţi. Din păcate are o influenţă mare asupra lui Victor Ponta. Nu puteam în interior să spun lucrurile astea”. – gandul.info
Iata ca domnul Vanghelie a prins curaj de cand a fost matrasit din partid, se simte ca un lup flamand caruia i s-a luat ciolanul si acum umbla racnind de la o televiziune la alta.
E bine ca a inceput sa vorbeasca despre ce se intampla in cloaca mafioata numita PSD si condusa de „ilustrul” conducator Victor Ponta, dar trebuia sa o faca mai de mult daca avea caracter, ca aceste infractiuni din PSD nu sunt de ieri de azi, sunt de ani de zile.
Iata ca dupa ce au adunat parlamentul si au respins legea amnistiei, acum tot acesti mafioti folosindu-se de rrrrrrromii Nicolae Paun si Madalin Voicu doresc sa puna pe tapet o noua lege a gratierii pentru cei incarcerati intre 1 si 5 ani, adica mai exact pentru mai toti politiceni mafioti cat si pentru ciorditorii de zi cu zi si in special pentru „maestrul” Ghita care are dosare pe rol de vreo 10 ani.
S-a intors iubitul domn Ponta din Dubai, ca sa faca „curatenie” in PSD si a strans toti licuricii in jurul lui. I-a executat pe Vanghelie, Geoana, cei doi care au indraznit sa i se opuna si sa il critice pe conducatorul iubit. Iar acum se incearca mazilirea si a domnului Ion Iliescu, care la fel a criticat mizeria de campanie a lui Ponta cat si strategia gresita. Acum lupii tineri din FSN nu mai vor cica sa-si asocieze imaginea cu tovarasul Iliescu, ca el ar fi de fapt vinovat pentru pierderea alegerilor si nu marlaniile si faptele de coruptie a lui Ponta si a celor din jurul lui.
Tin sa-i reamintesc lui Ponta ca singurul PSD-ist care a castigat vreodata alegerile prezidentiale este chiar comunistul de Iliescu, asa ca nu are nici o treaba cu imaginea lui, totul este legat cum spuneam numai de gunoaiele facute de Ponta, de care lumea s-a saturat pana peste cap.
Daca Iohannis a castigat e numai si numai vina acestor vanzatori si jefuitori de tara, asta sa fie clar, nu au treaba nici americanii si nici nimeni, pentru ca daca lucrurile erau facute cum trebuie in tara, in interes national si lumea ar fi simtit ca suntem pe calea cea buna, putea sa vina insusi Obama sa tina discursuri in Romania ca nu-i putea convinge pe romani, dar cand acesti conducatori put de la o posta, a ajuns sa-i simta chair si o batrana de 150 ani careia i s-au atrofiat simturile nazale.
Pe langa remanierea din Partid, cica Pona vrea sa faca si o remaniere guvernamentala, mai exact sa dea afara 3 ministri, Ioana Petrescu(ministrul finantelor), Remus Pricopie(ministul invatamantului) si Constantin Nita(ministrul economiei). Daca primii doi trebuiau de mult dati afara, ce treaba are cu domnul Nita? El nu a fost implicat in nici un scandal. Dar hai sa va spun eu de ce s-a legat si de domnul Nita, daca nu stiati, el e singurul care a declarat ca la intocmirea noului contract cu OMV pentru vanzarea petrolului sa nu se mai conceapa redevente de sub 20%, lucru care nu-i e pe placul vanzatorului de Ponta, care are de luat spagi uriase de la papusari, el lucreaza cu gasca lui la eliminarea si actualei redevente de 3.5%, ca e prea mare cica, saracii de la OMV nu pot sa o platesca si Nita vrea sa le-o ridice la 20%, vai, vai cata nesabuinta! Plus ca mai are de dat PSD-ul si alte tunuri cu Gazele de Sist si Rosia Montana, care sunt proietele la care au „lucrat” ei, cum sa ia altii acum grosul.
S-au gandit ei ca daca dau cativa oameni afara, o sa linistesca opinia publica si o sa poata sa-si vada de treaba linistiti cu noi jafuri si legi care sa-i protejeze. Insa s-ar putea sa aibe parte de alte si alte surprize din partea celor multi si de data asta nu-i vad bine pe acesti domni.
Despre personajul Ponta cat si despre procesul de distrugere a Romaniei puteti citi la categoriile:Ponta si Distrugerea Romaniei.
Orice lista a remanierii, indiferent de grupul de interese aflat in spate, incepe invariabil cu Ioana Petrescu. Care – este deja aproape o certitudine – va parasi conducerea Ministerului Finantelor.
Ioana Petrescu lasa jale in urma sa
Iar in pole–position pentru preluarea fraielor Finantelor s-a aflat Florin Georgescu. Numai ca, dupa cum sustin sursele noastre, acesta ar fi refuzat categoric sa se reintoarca in Guvern, cel putin pana ce nu il va lamuri cineva de unde se acopera cele sase miliarde de euro pe care tara noastra le are de achitat creditorilor externi in 2015. Este vorba despre o suma uriasa, a carei plata nu se mai poate amana sau reesalona. Si care nu se regaseste nici macar in vreun eventual proiect al Ioanei Petrescu pentru bugetul Guvernului pe 2015, asa ca nimeni dintre finantistii cu nume nu vrea sa se lege la cap cu sefia Finantelor, stiind ca nu exista inca nicio solutie viabila de acoperire a acestei gauri.
Au mers pe burta
Orice scamatorie financiara ar face Guvernul Romaniei in 2015, indiferent care ar fi acesta – un nou cabinet Ponta remaniat, unul de tehnocrati sau chiar unul cu Dreapta intrata la guvernare –, tot trebuie platite sase miliarde de euro. Pentru ca aceasta este „rata” noastra pentru la anul. Iar dupa detasarea cu japca a lui Liviu Gherghina la BNR, se pare ca bugetul pentru 2015 a ramas in aer, cel putin in cazul acestei „gauri”. Si chiar daca ar umfla cifrele in cel mai pur stil ceausist, noul ministru delegat pentru Buget, Darius Valcov, tot nu ar avea de unde sa scoata acesti bani, fara ajutorul colegului de la Finante.
Florin Georgescu nu vrea sa plateasca oalele sparte de altii
Cel putin pana acum insa, spre ingrijorarea specialistilor finantisti si chiar a structurilor de informatii care considera acest „hau” financiar un adevarat atentat la siguranta economica a tarii, nu s-a gasit nicio solutie viabila. Pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, actualul ministru al Finantelor, probabil si stiind ca oricum este pe farasul remanierii, nu a prezentat niciun proiect concret prin care sa avem cea mai mica idee despre cum platim acesti bani. Practic toata lumea a preferat sa mearga pe burta, pentru a nu se face tam-tam pe acest subiect. Insa trecerea timpului a devenit un adversar de temut, mai ales dupa ce numele mari ale domeniului financiar carora li s-a cerut ajutorul in ceasul al doisprezecelea au zis „pas”.
Bani, nu vorbe!
Mai mult ca sigur, acoperirea „cotizatiei” anuale catre FMI si catre ceilalti mari creditori externi va fi trecuta in fituica de buget pentru 2015 pe spatele „imbunatatirii ratei de colectare a taxelor si impozitelor”.
Darius Valcov trage de timp cu prezentarea proiectului de buget pentru ca ii lipsesc banii pentru plata datoriei externe
Pentru ca emisarii FMI care se pregatesc sa soseasca la Bucuresti le-au transmis deja guvernantilor romani, fie si neoficial, ca nici macar sa nu indrazneasca sa deschida gura pentru a le propune o noua reesalonare. Dar, mai mult ca sigur, reprezentantii Fondului Monetar International nu vor inghiti nici „galusca” servita in limbajul de lemn al tot mai invocatei cresteri a colectarii darilor de la contribuabili. Si vor intreba transant, ca si presedintele Traian Basescu, de ce proiectul de buget nu a fost inca prezentat in fata plenului Parlamentului Romaniei pana la data limita de15 noiembrie. Iar raspunsul, binecunoscut de catre specialisti, este unul singur: pentru ca nu exista cele sase miliarde de euro pe care trebuie sa-i returnam la FMI. Iar creditorii vor bani, nu vorbe.
Ce mai scoatem la vanzare?
Oricata presiune s-ar pune pe ANAF, este o iluzie sa crezi ca oamenii de la Fisc ar putea face minuni peste noapte si sa scoata bani in plus, cand si asa este incredibil cum au reusit, pe aceasta saracie crunta, sa mentina actualul ritm al colectarilor de taxe si impozite. Astfel ca la nivelul coalitiei guvernamentale s-a discutat, drept solutie de avarie, scoaterea la vanzare, de urgenta, a uneia dintre putinele companii profitabile care au mai ramas in proprietatea statului roman. Insa chiar si daca se vor scoate pe taraba unele „perle” din domeniul energetic, asa cum se vorbeste deja, tot este greu de crezut ca vanzarea acestora va putea acoperi suma necesara returnarii ratei anuale de imprumut. Mai ales ca tranzactia se va face la repezeala si, prin urmare, in pierdere. Asa ca tot vor mai trebui niste bani…
Vai de mediul de afaceri
Astfel, pentru a cata oara, neputinta guvernantilor si nesimtirea politicienilor va trebui compensata pe seama oamenilor de afaceri. Pentru ca, inevitabil, mediul privat va trebui impozitat suplimentar, si asta in conditiile in care putinii oameni care mai produc profit in Romania zilelor noastre se vaitau deja ca sunt sufocati de lacomia statului roman. Numai ca, iata, in loc de promisa relaxare fiscala si de permiterea revenirii la „circulatia banilor” in domeniul business-ului, blocajul va continua. Si va fi cu atat mai crunt, cu cat oamenii de afaceri trebuie sa suporte o buna parte din gaura de sase miliarde de euro lasata Proasta lu’ Ponta la Guvern. Cătălin TACHE – comisarul.ro
intenţionează să înlocuiască actualul sistem de redevenţe petroliere cu o taxă pe profitul realizat de către companii din activitatea de exploatare a hidrocarburilor, urmând ca în acelaşi timp să fie eliminată şi taxa specială pe resurse, dar şi taxa pe profitul realizat în urma liberalizării gazelor naturale.
Actualele cote de redevente petroliere sunt valabile pana la 31 decembrie 2014, lucru prevazut si in Legea 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea Petrom. Chiar daca termenul prevazut de lege expira luna viitoare, Guvernul a dat dovada de o totala lipsa de transparenta, evitand sa puna in dezbatere publica un proiect privind noul sistem de redevente petroliere. Asta nu inseamna ca nu s-a lucrat la un proiect si ca nu au avut loc negocieri cu reprezentantii companiilor petroliere. Potrivit informatiilor detinute de HotNews.ro, in luna decembrie, cu putin timp inainte de aplicare, va fi aprobat un proiect de ordonanta de urgenta care prevede aplicarea unei taxe pe profitul obtinut din exploatare, in loc de redevente. Practic, OMV Petrom, de exemplu, ar urma sa nu mai plateasca redevente, ci o taxa pe profitul din exploatare. In plus, Guvernul va renunta la alte taxe in vigoare, aplicate companiilor petroliere.
Mai exact, companiile petroliere vor fi exceptate de la taxa speciala de 0,5% din venituri pentru exploatarea resurselor minerale, taxa care se aplica din februarie 2013. De asemenea, se renunta la taxarea cu 60% a veniturilor suplimentare obtinute de producatorii de gaze in urma liberalizarii preturilor. Trebuie precizat ca procesul de liberalizare a ajuns la final doar in cazul consumatorilor noncasnici, insa pentru cei casnici continua pana in 2021.
Companiile petroliere vor mai fi exceptate si de la plata taxei 1% din valoarea constructiilor speciale aplicate in cazul sondelor din Marea Neagra. Anul acesta, taxa pe constructii speciale a fost de 1,5%, insa de la anul se reduce la 1%, existand si niste exceptii. Pe lista exceptiilor au fost trecute constructiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagra.
Ramane de vazut cum isi va fundamenta Guvernul proiectul de OUG care prevede aplicarea unei taxe pe profitul din exploatare, in locul unui nou sistem de redevente. Ramane de vazut daca Guvernul va lua in calcul pericolul declararii de catre companii a unor profituri mai mici decat cele reale. Metode de declarare a unor profituri mai mici exista, mai ales in cadrul unor grupuri mai mari. In plus, ramane de vazut care companii vor fi taxate in acest mod si pentru ce fel de zacaminte de petrol si gaze. O alta intrebare este daca actualul sistem de redevente va fi aplicat sigur in continuare in cazul acordurilor petroliere in vigoare sau va exista posibilitatea ca o companie petroliera sa opteze pentru taxarea pe profitul din exploatare si pentru acestea? Altfel spus, noul sistem de taxare va fi aplicat doar pentru acordurile viitoare sau va putea fi valabil si in cazul celor actuale?
Un alt aspect care ar putea starni controverse este faptul ca acest sistem de taxare este reglementat prin Ordonanta de Urgenta si nu prin proiect de Lege care sa fie dezbatut in Parlament. Si Ordonanta de Urgenta va trebui sa se transforme in Lege, la un moment dat, insa pot trece si ani, asa cum s-a mai intamplat si in alte cazuri.
Initiatorul proiectului de Ordonanta de Urgenta este Ministerul Finantelor, fiind elaborat de un grup de lucru interministerial.
Guvernul a tot amanat sa puna in dezbatere publica, inainte de alegerile prezidentiale, un proiect privind noul sistem de redevente petroliere care ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2015. Este un subiect sensibil avand in vedere ca timp de 10 ani, autoritatile statului au fost acuzate ca favorizeaza companiile petroliere care exploateaza resursele din subsolul romanesc prin aplicarea unor redevente prea mici.
Companiile care produc petrol si gaze naturale platesc in prezent redevente cuprinse 3,5% si 13,5% din productie, in functie de tipul zacamintelor de hidrocarburi. Actualele cote sunt valabile pana in decembrie 2014 inclusiv, regasindu-se si in contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV. Cotele au fost stabilite, initial, in 2002 prin OUG 47/2002, dupa care, in 2004, au fost fixate prin actuala lege a petrolului, Legea 238/2004.
Legea 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea Petrom prevede clar la articolul 15 ca actualele cote vor fi mentinute doar pana in decembrie:
“(1) Pe o perioada de 10 ani de la data finalizarii vor fi mentinute nivelul procentual, baza si modalitatea de calcul al redeventelor datorate de societate conform contractelor individuale de concesiune incheiate de aceasta, aplicabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(2) Pana la data de 31 decembrie 2014, prevederile alin. (1) se aplica, la cerere, tuturor titularilor de acorduri individuale de concesiune in domeniul explorarii si exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale, incheiate cu ANRM”.
Pentru bugetul statului, redeventele sunt foarte importante. Chiar asa mici cum erau considerate, se tranformau in venituri la buget de circa 1 miliard de lei anual. Principalii producatori de gaze si petrol din Romania sunt OMV Petrom si Romgaz, cu o cota de peste 95%. – nasul.tv
Incredibil ce poate sa faca acest pungas al tarii, in loc sa mareasca redeventele sau chiar sa incheie de tot contractul cu OMV ca este petrolul Romaniei si putem sa ni-l exploatam singuri, Ponta si acolitii lui, le ridica si redeventa aia de nimic, de 3.5%, si sa le dea gratis, de parca sunt resurele lui proprii. Daca nici asta nu inseamna subminare a economiei nationale, aunci ce?
Nastase a fost cel care a incheiat primul contract de vanzare, acum 10 ani, vanzand Petromul austriecilor pe 600 mil euro, cand ei castiga anual peste 1 miliard euro si acum urmasul lui drag, Ponta continua procesul de secatuire toatala a petrolului romanesc cu un nou contrcat in conditii si mai bune pentru OMV, cu redevente zero. Cand te gandesti ca ungurii cand au vandut initial petrolul, de fapt doar statiile de petrol catre OMV, ca petrol nu prea aveau, pe 12 miliarde euro si noi am vandut tot zacamantul de petrol cat si toate statiile petroliere pe 600 mil iti vine pur si simplu sa vomiti, te apuca o greata crunta.
Despre acest lucru nu s-a vorbit in campania electorala, sunt convins ca toti conducatorii nostri dragi sunt de acord cu acest planuri si tac malc. Ce spagi s-au luat, nu stiu, dar e mai mult decat strigator la cer ce se intampla!
Voi stiti dragi romani ca Ceausescu acoperea 80% din pensiile romanilor prin vanzarea de petrol? Nu cred ca stiati, sau daca stiati, cred ca nu va mai intereseaza de mult. Si spun asta pentru ca am prieteni, si sunt oameni cu studii multe, carora li se pare foarte firesc sa ne dam petrolul pe nimic, ca doar asta inseamna globalizare cica, cata spalare pe creier!
Dumnezeu cu mila!
Despre personajul Ponta cat si despre procesul de distrugere a Romaniei puteti citi la categoriile:Ponta si Distrugerea Romaniei.
Dragi Romani, voi chiar credeti ca se va schimba ceva esential dupa aceste alegeri?
Eu nu va indemn sa votati sau sa stati acasa, e optiunea fiecaruia, dar nu va faceti mari sperante ca lucrurile se vor indrepta, ca ne luam tara inapoi cum se scandeaza. Asta nu se va intampla, pentru ca tara este deja impartita si nu de cei marunti de aici de la noi, de cei de afara, astia de pe la noi culeg doar firmiturile.
Si acum o sa va reamintesc problema resurselor naturale, resurse care dau stabilitatea si puterea unui stat. Pai noi le-am cam vadut pe toate,inclusiv pamantul de sub noi.
– gazele de sist la Chevron, Gaz Prom si inca vreo 15 firme, pe redvente de 3%
– petrolul la OMV, tot pe 3%
-petrolul din platforma Marii Negre la Exxon tot pe redevente de nimic
– aurul de la Certej, la canadienii de la Deva Gold Corporation
– aurul de la Rosia Montana(care se va redeschide) tot la canadieni(evrei), tot pe redevente de mizerie
– terenurile agricole in mare parte pe la tot felul de firme arabe, austrice, unguresti, evreiesti, italiene…
– padurile la fel tot la cei amintiti mai sus
Plus mai toate societatile de stat care erau profitabile (despre care am scris de altfel foarte multe la categoria Distrugerea Romaniei), ca Enelul de exemplu, pe la diversi altii, s.a.m.d
Iar cei din tara cum spuneam, iau firmiturile, adica spagile. Deci lucrurile nu vor lua o turnura fericita pentru noi in nici un caz, acest sitem trebuie eradicat cu totul, absolut cu totul.
Dupa cum stiti aceasta campanie dusa de PSD si Victor Ponta a fost cea mai mizerabila dintre toate care au fost pana acum. Voi enumera mai jos doar cateva dintre cele mai cunoscute:
1. Bilete de sustinere pentru Victor Ponta impartite pe la Biserici, bilete venite din ordin de la Patriarhie.
2. Iconite cu Parintele Arsenie Boca, insemnate pe spate cu lozinci pentru Ponta.
3. Pomeni electorale care consta in alimente da baza, pixuri, calendare si ale maruntisuri, platite din banii statului.
4. Pomeni electorale sub forma de prime sau mariri infime de salariu, de exemplu: la medici 150 lei, profesori 100 lei.
5. Pomeni elctorale sub forma organizarii de evenimente sociale, cum sunt concertele muzicale, tot din banii statului.
6. Impanzirea tarii cu afise electorale cu fata lui Ponta in toata tara, pana in cele mai mici catune, platite tot din banii statului.
7. Amenintari venite de la primari, prefecti si alti reprezentati prin consiliile locale, catre cei care nu voteaza cu Ponta, ameninatri care consta in:
Pierderea pentru unii cetateni a locurilor de munca, printre cei amenintati numarandu-se chiar si sotii de preoti
Pierderea unor contrate avantajoase cu statul
Pierderea de proiecte publice
Agresiuni fizice
8. Aruncarea de gaini moarte in curtea partidului opozant
9. Trimiterea de oameni in Diaspora cat si in teritoriu, pe banii statului, pentru a face campanie elctorala lui Ponta, unele campanii avand loc chiar in biserici cu acordul preotilor.
10. Spagi catre Vadim Tudor si Dan Diaconescu, pentru vanzarea voturilor, in valoare totala de peste 500 mii de euro, tot dinbanii statului.
11. Minciuni ordinare cu scopul de discreditare a celuilalt candidat la posturile Antena 3 si Ghita TV, mai nou si la Realitatea TV si B1TV.
12. Promisiuni de eliberare sau de micsorare a pedepselor prin legi noi, cum e legea amnistiei, catre toti care sunt cu dosare penale, in schimbul sustinerii candidatului PSD.
13, Minciuni electorale cu privire la marirea pensiilor si salariilor.
14. Minciuni in legatura cu sistarea explorarilor si exploatarilor gazelor de sist.
15. Trimitrea prin posta odata cu pensia, a unor hartiute in care se mintea ca celalalt candidat le va taia pensile.
16. Invrajbirea poplulatiei Romaniei prin catalogarea unora ca fiind basisti, altora ca nu sunt nationalisti daca il sustin pe celalat candidat de origine saseasca, sau ca romanii de afara nu ar trebui sa aibe drept de vot.
17. Oraganizarea intentionata sub orice critica a alegerilor din Diaspora, mutand sectii din locurile cu multi romani, in locuri cu mai putni romani, nedesechidera de sectii suplimetarea cu toate ca s-au cerut pana la 1000, iar numarul lor a fost de doar 294, lipsa din nou intentionata a stampilelor de vot cat si scaderea numarului de cabine de vot. Concluzia – multi romani neputand sa isi exprime optiunea electorala, cu toate ca unii dntre ei au strabatut sute de km.
Cat priveste celalalt candidat, sunt convins ca si acolo sunt nereguli, dar parca nu asa de mizerabile ca cele practicate de Ponta si PSD. Ce ma surprinde e ca Iohannis nu a profitat de situtie, sa iasa public si sa spuna despre aceste practici ale contracandidatul sau, ceea ce ma duce cu gandul, ca ori nu vrea sa ajunga presedinte sau totul e un blat ordinar in favoarea lui Ponta, pentru ca refuz sa cred ca un profesor de fizica si matematica poate fi asa lent la minte.
Oricum ar fi si cine ar castiga aceste alegeri, situatia Romaniei se anunta a fi foarte grea in urmatoarea perioada, pentru ca ambii candidati sunt doar niste papitoi in spatele carora se gasesc niste gasti imense de mafioti care au scopul final de jaf total al tuturor boagatiilor acestei tari.
Dumnezeu cu mila!
Despre personajul Ponta cat si despre procesul de distrugere a Romaniei puteti citi la categoriile:Ponta si Distrugerea Romaniei.