Incredibil! Ponta continua planul de jefuire a Romaniei in favoarea companiilor straine!

intenţionează să înlocuiască actualul sistem de redevenţe petroliere cu o taxă pe profitul realizat de către companii din activitatea de exploatare a hidrocarburilor, urmând ca în acelaşi timp să fie eliminată şi taxa specială pe resurse, dar şi taxa pe profitul realizat în urma liberalizării gazelor naturale.

Ponta-Victor

Actualele cote de redevente petroliere sunt valabile pana la 31 decembrie 2014, lucru prevazut si in Legea 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea Petrom. Chiar daca termenul prevazut de lege expira luna viitoare, Guvernul a dat dovada de o totala lipsa de transparenta, evitand sa puna in dezbatere publica un proiect privind noul sistem de redevente petroliere. Asta nu inseamna ca nu s-a lucrat la un proiect si ca nu au avut loc negocieri cu reprezentantii companiilor petroliere. Potrivit informatiilor detinute de HotNews.ro, in luna decembrie, cu putin timp inainte de aplicare, va fi aprobat un proiect de ordonanta de urgenta care prevede aplicarea unei taxe pe profitul obtinut din exploatare, in loc de redevente. Practic, OMV Petrom, de exemplu, ar urma sa nu mai plateasca redevente, ci o taxa pe profitul din exploatare. In plus, Guvernul va renunta la alte taxe in vigoare, aplicate companiilor petroliere.

Mai exact, companiile petroliere vor fi exceptate de la taxa speciala de 0,5% din venituri pentru exploatarea resurselor minerale, taxa care se aplica din februarie 2013. De asemenea, se renunta la taxarea cu 60% a veniturilor suplimentare obtinute de producatorii de gaze in urma liberalizarii preturilor. Trebuie precizat ca procesul de liberalizare a ajuns la final doar in cazul consumatorilor noncasnici, insa pentru cei casnici continua pana in 2021.

Companiile petroliere vor mai fi exceptate si de la plata taxei 1% din valoarea constructiilor speciale aplicate in cazul sondelor din Marea Neagra. Anul acesta, taxa pe constructii speciale a fost de 1,5%, insa de la anul se reduce la 1%, existand si niste exceptii. Pe lista exceptiilor au fost trecute constructiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagra.

Ramane de vazut cum isi va fundamenta Guvernul proiectul de OUG care prevede aplicarea unei taxe pe profitul din exploatare, in locul unui nou sistem de redevente. Ramane de vazut daca Guvernul va lua in calcul pericolul declararii de catre companii a unor profituri mai mici decat cele reale. Metode de declarare a unor profituri mai mici exista, mai ales in cadrul unor grupuri mai mari. In plus, ramane de vazut care companii vor fi taxate in acest mod si pentru ce fel de zacaminte de petrol si gaze. O alta intrebare este daca actualul sistem de redevente va fi aplicat sigur in continuare in cazul acordurilor petroliere in vigoare sau va exista posibilitatea ca o companie petroliera sa opteze pentru taxarea pe profitul din exploatare si pentru acestea? Altfel spus, noul sistem de taxare va fi aplicat doar pentru acordurile viitoare sau va putea fi valabil si in cazul celor actuale?

Un alt aspect care ar putea starni controverse este faptul ca acest sistem de taxare este reglementat prin Ordonanta de Urgenta si nu prin proiect de Lege care sa fie dezbatut in Parlament. Si Ordonanta de Urgenta va trebui sa se transforme in Lege, la un moment dat, insa pot trece si ani, asa cum s-a mai intamplat si in alte cazuri.

Initiatorul proiectului de Ordonanta de Urgenta este Ministerul Finantelor, fiind elaborat de un grup de lucru interministerial.

Guvernul a tot amanat sa puna in dezbatere publica, inainte de alegerile prezidentiale, un proiect privind noul sistem de redevente petroliere care ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2015. Este un subiect sensibil avand in vedere ca timp de 10 ani, autoritatile statului au fost acuzate ca favorizeaza companiile petroliere care exploateaza resursele din subsolul romanesc prin aplicarea unor redevente prea mici.

Companiile care produc petrol si gaze naturale platesc in prezent redevente cuprinse 3,5% si 13,5% din productie, in functie de tipul zacamintelor de hidrocarburi. Actualele cote sunt valabile pana in decembrie 2014 inclusiv, regasindu-se si in contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV. Cotele au fost stabilite, initial, in 2002 prin OUG 47/2002, dupa care, in 2004, au fost fixate prin actuala lege a petrolului, Legea 238/2004.

Legea 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea Petrom prevede clar la articolul 15 ca actualele cote vor fi mentinute doar pana in decembrie:
“(1) Pe o perioada de 10 ani de la data finalizarii vor fi mentinute nivelul procentual, baza si modalitatea de calcul al redeventelor datorate de societate conform contractelor individuale de concesiune incheiate de aceasta, aplicabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(2) Pana la data de 31 decembrie 2014, prevederile alin. (1) se aplica, la cerere, tuturor titularilor de acorduri individuale de concesiune in domeniul explorarii si exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale, incheiate cu ANRM”.

Pentru bugetul statului, redeventele sunt foarte importante. Chiar asa mici cum erau considerate, se tranformau in venituri la buget de circa 1 miliard de lei anual. Principalii producatori de gaze si petrol din Romania sunt OMV Petrom si Romgaz, cu o cota de peste 95%. – nasul.tv

Incredibil ce poate sa faca acest pungas al tarii, in loc sa mareasca redeventele sau chiar sa incheie de tot contractul cu OMV ca este petrolul Romaniei si putem sa ni-l exploatam singuri, Ponta si acolitii lui, le ridica si redeventa aia de nimic, de 3.5%, si sa le dea gratis, de parca sunt resurele lui proprii. Daca nici asta nu inseamna subminare a economiei nationale, aunci ce?

Nastase a fost cel care a incheiat primul contract de vanzare, acum 10 ani, vanzand Petromul austriecilor pe 600 mil euro, cand ei castiga anual peste 1 miliard euro si acum urmasul lui drag, Ponta continua procesul de secatuire toatala a petrolului romanesc cu un nou contrcat in conditii si mai bune pentru OMV, cu redevente zero. Cand te gandesti ca ungurii cand au vandut initial petrolul, de fapt doar statiile de petrol catre OMV, ca petrol nu prea aveau, pe 12 miliarde euro si noi am vandut tot zacamantul de petrol cat si toate statiile petroliere pe 600 mil iti vine pur si simplu sa vomiti, te apuca o greata crunta.

Despre acest lucru nu s-a vorbit in campania electorala, sunt convins ca toti conducatorii nostri dragi sunt de acord cu acest planuri si tac malc. Ce spagi s-au luat, nu stiu, dar e mai mult decat strigator la cer ce se intampla!

Voi stiti dragi romani ca Ceausescu acoperea 80% din pensiile romanilor prin vanzarea de petrol? Nu cred ca stiati, sau daca stiati, cred ca nu va mai intereseaza de mult. Si spun asta pentru ca am prieteni, si sunt oameni cu studii multe, carora li se pare foarte firesc sa ne dam petrolul pe nimic, ca doar asta inseamna globalizare cica, cata spalare pe creier!

Dumnezeu cu mila!

Despre personajul Ponta cat si despre procesul de distrugere a Romaniei puteti citi la categoriile:Ponta si Distrugerea Romaniei.

 

Publicitate