Spurcaciunile in Anglia ating noi culmi! Persoanele transgender sunt încurajate să devină preoți în Biserica Angliei unită în diversitate

Persoanele transgender sunt încurajate să devină vicari ai Bisericii Angliei, prin programul de unitate în diversitate lansat de episcopi. Episcopii din diaceza Lichfield au transmis noi îndemnuri enoriașilor și clericilor, reamintindu-le acestora că persoanele LGBT „pot fi chemați la roluri de conducere și de slujire în biserica locală”.
„Sperăm foarte mult ca aceștia, ca toți ceilalți, să se simtă încurajați să slujească în Consiliul Parohial, sau, de exemplu, ca lideri de cult și de închinare și sunt sprijiniți în explorarea vocațiilor în slujiri non-clericale sau clericale”, se menționează în ghid.

Last year the Church of England's ruling body voted to provide special services for transgender people to mark their transition.

„Nimănui nu ar trebui să i se spună că identitatea sa sexuală sau de gen îl face, în sine, un candidat nepotrivit pentru roluri de conducere în Biserică”.
Grupul, condus de episcopul diecezan reverend Dr. Michael Ipgrave, avertizează, de asemenea, împotriva „întrebărilor intruzive despre practicile sau dorințele sexuale ale cuiva sau experiența lor de gen”, spunând că este „aproape întotdeauna inadecvată”.

Anul trecut, Sinodul General al Bisericii a decis să ceară Guvernului să interzică așa-numita „terapie de conversie”, care vizează să ajute oamenii gay să-și schimbe sexualitatea.
De asemenea, a votat în sprijinul introducerii unei noi liturghii pentru persoanele transgender, deși episcopii anunțaseră la începutul acestui an că nu este nevoie de aceasta și că oamenii în această situație ar putea folosi liturgia existentă pentru afirmarea credinței botezului.

Noua îndrumare, semnată de alți trei episcopi din diaceză, avertizează clerul că nu poate „să spună oamenilor, sau să insinueze acestora, că orientarea sexuală sau identitatea de gen vor fi schimbate prin credință sau că homosexualitatea sau diferența de gen este un semn de imaturitate sau de lipsă de credință „.
Dacă sunt abordați de cineva nemulțumit de sexualitatea sa, ei trebuie să fie „atenți la relațiile de putere implicate în astfel de rugăciuni și conversații și la posibilitatea abuzului spiritual sau emoțional”, se arată în ghid.
Ȋn continuare se adaugă că: „Așa cum a arătat Arhiepiscopul Justin, percepția că Biserica este homofobă și transfobă dăunează misiunii noastre, în special față de tineri.”
„Trebuie să înlăturăm această percepție, mergând către persoanele LGBT+ cu vestea bună a dragostei lui Dumnezeu, modelând binecuvântarea lui Dumnezeu și grija Sa pentru toți oamenii”.
Grupurile progresiste din cadrul bisericii au salutat această mișcare. Grupul “Un Trup O Credință”, care militează pentru promovarea incluziunii LGBT, a declarat că îndrumarea a fost „încurajatoare”.
Reprezentatul organizației, Canon Peter Leonard, a declarat: „Sper că munca depusă de Dieceza Lichfield și această afirmație clară vor trimite un semnal foarte puternic persoanelor LGBT+ că sunt binevenite și evaluate în condiții egale cu frații și surorile noastre.”
„Iar celor care încearcă să ne trateze ca pe o problemă, să ne rănească și să ne anuleze și să nege darurile și chemările noastre – le transmitem că comportamentul lor nu va mai fi tolerat”.

Organizația a adăugat că „înțelege că alte eparhii fac o activitate similară cu cea a lui Lichfield”.
Anul trecut, Biserica a lansat noi îndrumări cu privire la agresiunea homofobă și transfobă în cele 4700 de școli ale sale.
La acel moment, Arhiepiscopul de Canterbury a spus: „Toate agresiunile, inclusiv agresiunea homofobă, bifobică și transfobică, cauzează daune profunde, ducând la niveluri mai ridicate de tulburări de sănătate mintală, auto-vătămare, depresie și sinucidere.
„Centrul teologiei creștine este adevărul că fiecare dintre noi este făcut după chipul lui Dumnezeu”.
Preoții și episcopii din Biserica Angliei au dreptul să intre în parteneriate civile, dar nu și în căsătorii între persoane de același sex.

Ei au voie să intre în relații cu persoane de același sex numai cu condiția că vor rămâne celibatari.
Mai mulți preoți homosexuali au părăsit biserica pentru a se căsători, în timp ce unul, Jeremy Pemberton, a pierdut un caz de discriminare după ce a fost împiedicat să ocupe un post de capelan al spitalului (preot de spital) după ce s-a căsătorit cu partenerul său de sex masculin. – coalitiaptfamilie

Urmariti va rog si:

Occident. Un preot catolic a anunţat la slujba că este homosexual. Enoriaşii l-au aplaudat în picioare

Dar aceste incurajari nu sunt deloc intamplatoare, ele sunt sustinute de catre toti mai marii lumii, care sunt in slujba raului:

Sunt de asemnea promovate aceste spurcaciuni si in filme, chiar si romanesti:

Spurcaciunea anului a primit Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin!

Urmariti va rog si alte spurcaiuni ale noii lumi:

O nouă spurcăciune in Statele Unite ale Americii – O femeie care se crede bărbat a dat naștere unui bebeluș și susține că îi e TATĂ copilului pe care îl alăptează

Urmariti va rog si:

Despre degradarea care a cuprins societatea occidentala si care se vrea introdusa treptat si in Romania

cat si alte subiecte la categoria: Homosexualitate

Reclame

Un gând despre &8222;Spurcaciunile in Anglia ating noi culmi! Persoanele transgender sunt încurajate să devină preoți în Biserica Angliei unită în diversitate&8221;

  1. Cred cã numai musulmani vor curãti Anglia si Europa de spurcãciunile homosexualilor?! În Londra, musulmani deja sunt majoritari si cred cã încã 20 de ani si Adio Anglia! Tarã criminalului democrat, Churchil aliatul lui Stalin, se duce pe rîpã!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s