Mare atentie la sectari! Priviti cum se roaga penticostalii din America!

Feriti-va de sectari! Priviti cum ajung sa se roage! Casa de rugaciune Penticostala.

Casa de rugaciuni penticostala

Unde mai este pacea, linistea si tacerea de care avem nevoie la rugaciune, asa cum stim din invataturile Bisericii Ortodoxe?

Casa de rugaciuni din Alabama, Statele Unite ale Americii, anul 2012 – ganduridinierusalim.com

Sunt doar o adunatura de indraciti, manifestandu-se exact ca persoanele  posedate cand li se citesc Sfintele Molifte ale Sfantului Vasile cel Mare.

Urmariti va rog si:

AMERICANII TURBEAZA dupa ce CUBA a descoperit VACCINUL ANTICANCER PULMONAR!!!

În urmă cu patru ani, presa din toată lumea scria despre existenţa unui vaccin care tratează cancerul pulmonar, numit Cimavax, produs de cubanezi. Oameni de ştiinţă faimoşi au încercat în zadar să afle ce conţine medicamentul şi dacă este eficient, dar nu au reuşit să pună mâna pe nici o mostră.

Zilele trecute, la scurt timp după ridicarea embargoului american asupra Cubei, Havana a decis, ca o dovadă de prietenie, să permită expedierea pentru studiu în SUA a produsului Cimavax. Imediat, şi alte state şi-au arătat interesul, dar s-au lovit de un refuz.

În Cuba, acest vaccin costă doar un dolar, dar bolnavii au acces gratuit la el – cu rezultate, pare-se, incredibile! Centrul de Imunologie Moleculară din SUA şi faimosul Institut Roswell au început deja să analizeze substanţa sperând că se va adeveri că Cimavax e cu adevărat un leac.

“E un proiect colosal, trebuie să descifrăm vaccinul şi apoi să-l recreem şi să începem testele clinice. Deocamdată, e de neînţeles pentru noi cum un astfel de medicament e atât de ieftin, deşi se spune că face minuni”, a declarat directoarea Institutului Roswell.

Ea a afirmat că, pentru început, poate dezvălui doar că substanţele conţinute de Cimavax au ca efecte secundare greaţă, frisoane şi uneori febră, dar că nu e deloc toxic. Potrivit mărturiilor din Cuba, terapia cu Cimavax inhibă dezvoltarea tumorilor pulmonare şi stopează metastazarea lor.

Se bazează pe proteina EGF?

O proteină pe care corpul uman o produce – EGF (factor de creştere epidermal) – ar fi baza Cimavax, medicamentul la care ar putea avea acces milioane de bolnavi de cancer pulmonar din întreaga lume, în viitorul apropiat.

EGF se găseşte în sânge şi stimulează creşterea celulelor, numai că tumorile, atunci când apar, stimulează organismul să producă prea multă EGF. Proteina în exces hrăneşte celulele canceroase, iar boala atacă virulent.

Transformată în vaccin (în combinaţie cu compuşi ţinuţi deocamdată secreţi), EGF acţionează exact invers: după injectarea în venele bolnavului, stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi, care, culmea, suprimă efectele obişnuite ale proteinei. Astfel, tumorile nu se mai dezvoltă. Însă nici nu dispar.

Un «Sfânt Graal», care ar salva lumea de boli

Zgârciţi în declaraţii, oamenii de ştiinţă care sunt implicaţi în proiectul recreerii Cimavax speră să confirme veridicitatea leacului şi chiar să creeze, plecând de la el, altele, pentru restul tipurilor de cancer.

“Cuba ar putea fi deţinătoarea unui «Sfânt Graal » care să salveze omenirea de bolile incurabile. Nu ne hazardăm, dar de ce să nu sperăm? Cert e însă că un astfel de medicament nu va fi deloc ieftin”, a menţionat directorul Centrului de Imunologie Moleculară din SUA. – libertatea.ro

Reiau ultima fraza din articol „Cert e însă că un astfel de medicament nu va fi deloc ieftin”, a menţionat directorul Centrului de Imunologie Moleculară din SUA

Cum adica nu va fi ieftin cand cubanezii il vand la pret simbolic???

Pai cum ar mai castiga nenorocitele de companii farmacetice daca nu si-ar mai vinde gunoaiele de citostatice??? Dar, pana la cat va costa, e interesant de vazut daca il vor face si public americanii, pentru ca in multe alte cazuri cand alti oameni de stinta au descoperit leacuri impotriva aceste boli crunte au fost pusi cu botul pe labe de catre FDA(Food and Drug Administration).

Sa ne adcem aminte de cazul doctorului american de origine poloneza Stanislaw Burzynski, un doctor care a tratat cu succes cazuri de cancer intr-un procent foarte ridicat conform statisticilor cat si sutelor de pacienti care au depus marturie in favoarea sa in lungul proces cu FDA-ul. Proces care s-a soldat cu amenintari cu moartea, distrugerea si sustragerea de probe din clinica doctorului Burzynski de catre oameni platiti de aceasi organizatie, bineinteles care lucreaza in interesul mai marilor companii farmaceutice, cu scopul clar de a stopa orice incercare de a scoate pe piata un tartament eficent, ieftin si totodata fara efecte secundare cum era cel propus de doctorul polonez:

Iar daca neputand sa opresca raspandirea noului vaccin, datorita faptului ca deja cubanezii l-au facut public, si il vor scoate pe piata(cu toate ca ma indoiesc), fiti siguri ca va costa enorm, dupa cum au si sugerat deja acesti criminali.

Aceste imense companii farmaceutice in schimb nu stiu sa scoata decat vaccinuri foarte scumpe, care in loc sa ajute, dauneaza de fapt sanatatii, totul numai pentru a castiga cat mai mult bani.

Aceasta industrie farmaceutica este de fapt cea care aduce cei mai multi bani si la bugetul statului american, astfel toti au acelasi interes: PROFITUL.

Urmariti va rog si:

Inventatorii de boli. Despre cum Industria Farmaceutica transforma oamenii sanatosi in bolnavi pentru a-si vinde mizerile de medicamente

Iar alte informatii desoebit de importante despre aceasta industrie satanista care ne distruge sistematic, cititi va rog la categoria: Industria farmaceutica 

Citind insa categoria Sanatate veti gasi informatii foarte interesante despre cum sa va vindecati de felurite boli, de la cele mai usoare pana la cele mai grele(inclusiv cancere) sau pur si simplu sa le preveniti.

România de Vânzare! Jumătate din terenurile agricole sunt deja achiziţionate de străini!

În curând, România va înstrăina şi ultimul lucru pe care-l poate: pământul. Conform unei informaţii a Digi 24, străinii au cumpărat deja jumătate din terenurile agricole din ţara noastră.

Membrii asociaţiei Eco Ruralis afirmă că pământul românesc are două calităţi majore: este bun şi este ieftin. Numai Italia are 200.000 de companii agricole înregistrate în România. Companiile din paradisurile fiscale nu lipsesc nici ele.
Sunt companii din Belize, din paradisul fiscal, care investesc la noi, companii din Austria, aproape fiecare ţară din Europa de Vest are o companie care a investit în pământ românesc. Italienii au vreo 200.000 de companii agricole înregistrate în România”, afirmă Szőcs-Boruss Miklós-Attila, coordonatul Eco Ruralis.

Investitorii vin în România şi profitând de sărăcia proprietarilor, cumpără parcelă după parcelă, le comasează şi apoi vând întreaga suprafaţă la preţuri mult mai mari, profiturile fiind maxime. Mai mult, producţia de pe aceste terenuri nu ajunge în România, ci la export.

După ce le cumpără, străinii arendează terenurile tot românilor care le lucrează. Fenomenul acaparării de teren a ajuns la cote alarmante, în România, dar nu numai. Astfel, s-a ajuns ca mai mult de 50% din suprafaţa agricolă din Europa să se afle în mâinile a doar 3% dintre proprietarii de pământ.

„Analizând subvenţiile din 2013 observăm că 1% din agroindustriaşi primesc 50% de subvenţii europene în România. Este alarmant gradul de comasare a subvenţiilor”, spune Szőcs-Boruss Miklós-Attila. – activenews.ro

Daca ungurii au dat de mult o lege prin care cetatenii straini nu mai au dreptul in a mai cumpara terenuri de la ei, chiar daca contravine legilor UE, iata ca in Romania se procedeza exact invers, il vindem cu precadere la straini. Astfel, dupa ce ne-am vandut toate resursele, padurile, industria(distrusa si apoi vanduta ca fier vechi), energia, caile de comunicatie iata ca a venit si randul pamantului sa fie instrainat.

Astazi, doar mai avem iluzia ca Romania mai este tara nostra, cand de fapt am ajuns sa fim doar niste simpli chiriasi, cu chirii uriase, chirii care in marea lor majoritate iau drumul strainatatii.

Dumnezeu cu mila!

Urmariti va rog si:

Cititi cu mare atentie si luati seama!!! Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989

Alte subiecte interesante, despre felul in care este batjocurita biata noastra tara, puteti citi la categoria: Distrugerea Romaniei

Foto-Video. Sfantul Alexandru din Svir cu trupul neschimbat de aproape 500 de ani!

SfAlexSvirMoaste4

In 1998, in depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicina din Rusia au fost regasite, dupa un an de la cautari, la insistentele maicilor de la manastirea Pokrov-Tervencesk, moastele unuia dintre dintre cei mai cinstiti sfinti ai Ortodoxiei ruse, Cuviosul Alexandru din Sivir.

Expertiza medicala a confirmat convingerea credinciosilor pravoslavici: pretioasa comoara a fost aflata dupa ce i se pierduse urma la 20 decembrie 1918, cand comunistii profanasera manastirea unde vestitul facator de minuni se odihnea. Marturisire cutremuratoare a sfinteniei, caci trupul smeritului Alexandru a ramas intreg si neschimbat nici macar la culoare, parand ca doarme, dupa aproape o jumatate de mileniu de la adormirea sa intru Domnul.

moastele_sfantului_alexandru_din_svir_1_4

„Mangaierea bisericilor”

Nasterea minunata a pruncului Amos din binecredinciosii parinti Stefan si Vasilissa la 15 iunie 1448 (de ziua profetului omonim) in tinutul Olovet a fost rodul rugaciunilor si postirilor indelugate. In scurta vreme, fiul primit in urma unei instiintari in vis ca „mangaiere a bisericilor” se va deosebi de ceilalti copii de varsta lui prin intelepciune, ravna in citirea Scripturilor, blandete si cinste speciala acordata cinului monahal. Aprins de dorul de Dumnezeu, a pornit spre manastirea Valaam, petrecand multi ani in rugaciune si ascultare. Dupa framantari indelungi au intrat in viata calugareasca si nascatorii sai dupa trup, primind numele de Serghie si Varvara.

In 1484, in urma unei descoperiri primite in timpul rugaciunii din partea Maicii Vietii, Cuviosul a luat binecuvantare de a se retrage in pustia din apropiere, unde s-a nevoit multi ani in taina. Cu timpul, au vietuit in tacere, sihastreste si alti nevoitori, atrasi de exempul rugatorului Alexandru.

1507. In adancul pustiei sfintite de rugaciuni, Sfantul a vazut o lumina mai puternica decat a soarelui, cuprinzand trei barbati in vesminte preafrumoase, albe, fiecare cu cate un toiag in mana: Dumnezeu Unul, intreit in Persoana, l-a cercetat pe curatul cu inima sihastru, intocmai cum odinioara il cercetase in Legea Veche pe Patriarhul Avraam. Cu binecuvantarea Sfintei Treimi, a adunat obstea, a zidit biserica, intai din lemn, mai apoi din piatra si a intemeiat pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, manastirea cu hram treimic, cunoscuta acum drept „Lavra Sfantului Alexandru din Svir”. Anticipandu-si apropiatul sfarsit, la 30 august 1533 (care este si data de praznuire), octogenarul Cuvios din Svir a plecat la cele ceresti, lasandu-i pe frati intristati de dorul parintelui lor. Dar minunile Sfantului nu au contenit nici dupa moarte.

SfAlexandruSvirMoaste1-1024x693

Prima aflare a moastelor

In seara de joi, 15 aprilie 1641, in saptamana Floriilor, dar si a doua zi, un fenomen uimitor s-a petrecut in lavra Sfantului: un fulger cazut pe pamant a continuat sa straluceasca fara intrerupere mult timp. Sanbata, 17 aprilie, s-a sapat temelia unei biserici din piatra pe mormantul Cuviosului, care sa inlocuiasca bisericuta din lemn, stricata de trecerea vremii. In chip minunat, pamantul ramasese boltit deasupra sicriului, fara nicio sustinere! Cercetand cosciugul cu totul crapat, parintii au aflat cu bucurie intreg si neatins de trecerea timpului trupul Sfantului Alexandru, izvor de buna mireasma.

…Dupa 80 de ani de la profanarea manastirii si impuscarea monahilor (Staretul Evghenie si alti doi calugari) de catre bolsevici, la 14 iulie 1997, Obstea Sfantului Alexandru Svirski a fost redeschisa oficial, partial retrocedata Bisericii si restaurata, pastrand din nou binecuvantatele adoare intregi ale Sfantului ctitor, regasite a doua oara in mod minunat, dupa decenii de instrainare. Iata cum Dumnezeu a proslavit trupul unui mare nevoitor si dupa trecerea din lumea suspinelor, spre indreptarea si folosul celor care, in acest veac tumultos, isi amintesc atat de rar de minunatele dovezi ale descoperirilor divine. (Pr. Cornel Dragos) – ganduridinierusalim.com

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Sfântul Părinte Arsenie Boca despre toţi cei căzuţi din Biserica Ortodoxă

“Măi, şi cu lupii aştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege.”

În 1948 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică.

Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească. A ieşit afară din biserică, şi nu departe era o pădure şi a chemat lupii din pădure, şi a început să-i mângâie, aşa cum Daniil îi mângâia pe lei. Şi cineva a zis “Măi, Părintele ăsta Arsenie a chemat lupii din pădure?! Ia vedeţi, ce face acolo?”. Şi când au ieşit din biserică a început să-i mângâie şi a zis: “Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege” şi din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Părintele şi-a spus cuvântul şi revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel)

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie:

* Se vorbeste de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate… Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos.

* Sectarii au provocat o libertate catehetică care-i duce la erezie.

* Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, devreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.

* Dracii nu au putere asupra creştinului ortodox, botezat după rânduială, în Biserica. Botezul pocăiţilor (de tot felul) este lepădare de primul botez drept şi e păcat.

* Nu da cu bâta în viespele sectare.

* Ba unii vor ajunge ca, cu ajutorul demonilor, luându-se după amăgiri satanice, să pogoare chiar foc din cer amăgind chiar şi pe sfinţii adevăraţi. Aceştia sunt mucarii de azi, din mijlocul vostru, adică sectarii, care atunci când vor fi lepădaţi de dreptul Judecător vor zice: “Doamne, nu am făcut minuni în numele Tău? Nu ne-am închinat noi Ţie?” La toate acestea Dumnezeu le va răspunde: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor fiindcă nu vă cunosc pe voi”

“Vor merge în iad cu Biblia în mână!”

Zicea să nu ne prindem mintea cu sectanţii pentru că nu putem să reuşim cu ei, căci sunt atât de înrăiţi încât: “Mie, au sărit şi mi-au rupt cartea”. Părintele a hotărât să le argumenteze din Biblie şi ei dacă au văzut că nu pot să-i răspundă au sărit să-i rupă cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbata de Sus)

Nişte oameni din Vistea l-au invitat pe Părintele să facă vecernia în Vistea de Sus. Erau mulţi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Părintele a zis: “Dar ce văd aici? O mulţime de persoane care nu-şi pot face Sfânta Cruce. Să iasă toţi afară!”. Încet-încet, deşi se codeau, au ieşit. Le-a spus Părintele: “Eu vă cunosc pe voi căci aveţi pecetea satanei pe frunte şi vă arăt cu degetul”. După ce au ieşit toţi, Părintele şi-a rostit cuvântul. (Beleana Ileana, Recea)

Pocăiţilor le spunea că, dacă nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mână! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)

Urmariti va rog si:

Sfantul Parinte Arsenie Boca despre sectari

Care pot fi explicatiile sunetelor ciudate ca de trompete auzite pe intreg pamantul?

Peste tot în lume, oamenii înregistreaza sunete extrem de puternice care vin din cer.

În multe cazuri, aceste zgomote ciudate suna ca ca si cum cineva ar sufla intr-o trompetă.

What Is Causing The Strange Trumpet Sounds In The Sky All Over The World?

Deci ar trebui să ne ingrijoreze aceste sunete „apcaliptice”? Ei bine, ceea ce știm pana acum este faptul ca acest fenomen este unul global. În afară de Statele Unite și Canada, aceste sunete au mai fost înregistrate de asemenea în Germania, Ungaria, Republica Cehă, Danemarca, Suedia, Anglia, Costa Rica, Ucraina și Franța(recent si in Romania). Dacă mergeti pe YouTube și tastati  „sunete ciudate”, veți obține sute de rezultate din toate colturile planetei. Desigur, există mulți oameni de știință care insistă că trebuie să existe o „explicație rațională” pentru aceste sunete ciudate. Unele teorii au sugerat ca sunt distugeri ale panzei freatice, „spargeri de piatra”, ventilare de gaz de înaltă presiune, presiune atmosferică sau este un fenomen natural, un fel de „zgomot de fond” pe care l-ar emite planeta noastra, dar până acum nici una dintre aceste teorii nu au putut fi dovedite. Dar două lucruri par sigure – aceste zgomote sunt înfiorătoare, și continua sa apara.

Iar acest fenomen începe într-adevăr  acum să capete o mulțime de atenție. Doar în ultima lună, au fost titluri despre acest fenomen in surse de informare importante din toata lumea. De exemplu,  un scurt fragment despre acest fenomen a aparut intr-un articol din New York Post

Clipuri video din întreaga lume au capturat zgomote care par a fi sunete de „trompeta” venite din cer – dar nimeni nu poate explica exact ce este.

Mai multi oameni au inregistrat sunetul bizar în ultimii 10 ani, cele mai recente provenind din Germania.
Video-ul din Germania este postat mai jos. Ce credeți că ar putea genera acest zgomot? …

Așa cum am discutat mai sus, sunete similare au fost înregistrate peste tot în lume în ultimii ani. Urmariti va rog alte exemple.
Aceasta prima vine din British Columbia, Canada …

Alte sunete ciudate din intrega lume:

Personal, nu am nici o idee despre cauza acestor sunete. Dar foarte mulți oameni din întreaga lume se confruntă cu ele, ceea ce face ca acest lucru sa nu fie deloc vazut ca fiind o facatura.

Deci, cum le putem explica?

Revista Daily Mail a invocat urmatoarele teorii  …

Macinari ale plăcilor tectonice – plăcile tectonice sunt bucati ale scoarței terestre si din mantaua superioară, împreună denumite litosfera. Plăcile sunt în jur de 100 km (62 mi) grosime și constă din două tipuri principale de materiale: crusta oceanica (denumita SiMA din siliciu și magneziu) și crusta continentală (SIAL din siliciu și aluminiu).

Presiunea atmosferică – presiunea atmosferică este definită ca forța pe unitatea de suprafață exercitată pe o suprafață, data de greutatea aerului pe suprafa respectiva.

Trenuri de manevră – zgomotul ar veni de la trenurile de manevra in frecarea cu linia ferata combinat cu sunetele cablurillor electrice.

Constructii – Lucrari de constructii, mai ales dacă se întâmplă în același timp pe o anumită zonă, pot duce la sunete similare.

Extraterestrii – Poate fi aceasta o formă de viață extraterestră venita din spatiu, cu efecte pana pe Pământ? 🙂

HAARP – Zvonurile persistă că guvernul SUA foloseste arme secrete pentru apărare și pentru modificarea vremii, cat si pentru provocare de cutremure, High Frequency Active Auroral Research Program (HAARP). Acest lucru nu ar explica sunetele în alte țări, dar …

Apocalipsa și cele șapte trâmbițe din Rai – șapte trâmbițe au sunat, la un moment dat, pentru a prevesti evenimente apocaliptice, evenimente descoperite Apostolului Ioan in insula Patmos si descrise in cartea Apocalipsei . Cea mai îngrijorătore teorie, deoarece ar semnala sfârșitul lumii …

Oamenii de stiinta de la NASA au o explicație diferită. Ei spun ca ar fi zgomotul natural de fond pe care planeta noastră il emite constant..

O declarație din partea agentiei, spune asa: „Dacă oamenii ar avea antene radio în loc de urechi, ar auzi o simfonie remarcabila de zgomote ciudate provenind de la propria noastră planetă. Oamenii de știință le numesc „tweeks”, „whistlers” și „sferics.”

„Ele suna ca muzica de fundal dintr-un film science-fiction, dar acest lucru nu este science-fiction. Emisiile radio naturale ale Pământului sunt reale si desi cei mai multi dintre noi nu suntem conștienți de ele, ele sunt în jurul nostru tot timpul. ”

Pentru mine, această explicație de la NASA nu mi se pare deloc reala, dar nici nu stiu cauza acestui fenomen.

Deci voi ce credeti?

Aveti vreo idee despre cauza acestor sunete ciudate?

infowars.com

La 16 ani de la bombardarea Iugoslaviei de catre organizatia satanista NATO sunt inca zone cu grad ridicat de radioactivitate

Campania de bombardare a Serbiei, de către NATO, în urmă cu 16 ani, are efecte extrem de grave și astăzi. Peste 15.000 de tone de combustibil nuclear au fost aruncate peste Serbia în urma bombardamentelor cu bombe cu uraniu sărăcit, unele zone din Serbia nefiind locuite nici în ziua de azi din cauza gradului ridicat al radioactivității. Folosirea bombelor cu uraniu se află și la originea creșterii ratei incidenței cancerului în multe regiuni din Serbia.

Conform unui raport publicat în 2014, realizat de Societatea Sârbă împotriva Cancerului, numărul pacienților cu tumori maligne a crescut simțitor în ultimii ani, relatează Sputniknews.com. De asemenea, între 1999 și 2012 s-a constat o creștere a incidenței cazurilor de cancer limfatic, cu aproape 80%.

Experții au estimat că, in timpul campaniei NATO de bombardare a Serbiei, asupra acestei țări au fost aruncate 15.000 de tone de uraniu sărăcit.

Zece milioane de sârbi au fost expuși radiațiilor in timpul campaniei NATO de bombardare a Serbiei, radiații care se resimt și azi. De ce nu cerem compensații de la cei care ne-au bombardat?”, s-a întrebat șeful Societății Sârbe împotriva Cancerului, acuzându-i pe politicienii de la Belgrad că nu fac nimic în acest sens.

Pe 24 martie 1999, NATO a lansat Operaţiunea Forţele Aliate. Avioanele Alianței Nord Atlantice au participat la 38.000 de misiuni de luptă în Iugoslavia, majoritatea concentrate asupra Belgradului și în Kosovo.

Bombardamentele lansate de avioanele NATO, din Marea Adriatică, au distrus infrastructura strategică vitală a țării, incluzând poduri, clădiri guvernamentale și fabrici. Campania NATO nu a cruțat nici infrastructura civilă, punând la pământ centrale electrice și de instalații de procesare a apei, provocând pagube incomensurabile economice și de mediu.

Bombardamentele NATO au lăsat în urmă și sute de morți in rândul civililor. – activenews.ro

Despre crimele organizatiei NATO puteti citi mai multe AICI

Felicitari Preotului Calistrat Chifan, de la Mânăstirea Vlădiceni, Iaşi care le-a răspuns jurnaliştilor care ataca constant Biserica Ortodoxă Română!

Nu este niciun secret că anumiţi jurnalişti, reporteri, şi-au făcut un obicei de a ataca Biserica Ortodoxă Română, indiferent de ocazie.

Radu Banciu, Moise Guran sau Ramona Ursu sunt doar câteva nume care nu ratează nicio ocazie pentru a lovi în biserica majoritară din România. Moise Guran a devenit faimos după ce, într-o emisiune, a pus încă un zero la suma pe care ASUR o avansase ca fiind dată de stat, pentru salarizarea clericilor. Astfel, economistul Guran a scris pe ecran, 540 de milioane de euro, în loc de 54 cât avansase ASUR.

Preotul Calistrat Chifan, de la Mânăstirea Vlădiceni, Iaşi, le-a răspuns jurnaliştilor, într-un mod mai mult decât neobişnuit.

„Nu e admisibil ca o mână de mucoşi, de reporteri, să spună că poporul e prost şi pupă ciolane. Du-te şi învaţă ce înseamnă cultul moaştelor. Că s-ar putea să iei un brad în cap, ca mulţi alţii. Du-te şi învaţă ce înseamnă Sf. Liturghie şi apoi să faci băşcălie. Jigneşti întreaga umanitate română. Şi nu numai pe cei ce umblă şi stau pe-afară, ci pe toţi morţii din cimitire care şi-au dorit o cruce la cap şi preot care să-i împărtăşească.

Da’ stai mă tilicarule, cine eşti tu, care iei Biserica la băşcălie? Înseamnă că Ştefan cel Mare a fost un idiot, care a făcut 47 de locaşuri de cult, Brâncoveanu, un alt idiot. Trezeşte-te! Cunoaşte-ţi istoria şi strămoşii. În fiecare biserică sunt mii de pomelnice, pentru vii şi adormiţi, care trec pe sub puterea Sf. Liturghiei. Nu eşti tu, un pârlit, un mucos de reporter să arunci cu mizerie în Biserică”, a afirmat el. – activenews.ro

Acest misel de evreu Moise Guran, la inceput se dadea mare crestin ortodox, pana s-a vazut ajuns si cu audienta mare, iar acum nu mai stie cum sa atace biserica cu fiecare ocazie pe care o prinde.

Daca Guran e evreu si e de inteles ce face, despre ceilalti nici nu are rost sa mai amintesc, ca sunt niste lepre vandute care fac jocul acelorasi stapani evrei, exact ca toata „floarea” Romaniei:

Toata SLEAHTA Romaniei s-a dus sa se inchine la STAPANI(EVREI) in CASA LOR DE DESFRAU

Urmariti va rog si:

Parintele Mihai-Andrei Aldea – „De ceva vreme încoace prigoana anti-ortodoxă a devenit făţişă.”

Toata SLEAHTA Romaniei s-a dus sa se inchine la STAPANI(EVREI) in CASA LOR DE DESFRAU

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta au fost prezenţi la Templul Coral din Bucureşti, la evenimentul dezbatere e ”Decalogul – fundament al justiţiei” organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

 

Şeful statului a purtat pe cap, la eveniment, kipa, scufia tradiţională evreiască. Templul a fost restaurat cu ajutorul Guvernului.

”În acest loc, care a însoţit vreme de trei secole bucuriile şi tristeţile comunităţii evreieşti, daţi-mi voie să aduc, totodată, un omagiu tuturor celor care au suferit pentru credinţa lor iudaică. Amintindu-le memoria, astăzi, aici, e o datorie de onoare. În viaţa românească, comunitatea evreiască a impulsionat dezvoltarea economică, a alimentat viaţa culturală, a îmbogăţit identitatea noastră. De aceea, generaţiile anterioare merită cuvântul meu bun şi mai ales convingerea adâncă a faptului că România vă este astăzi recunoscătoare pentru ceea ce suntem ca naţiune”, a spus Iohannis.

Premierul Victor Ponta a subliniat şi el, importanţa diversităţii religioase.

„Prezența înalților reprezentanți ai statului român, ai cultelor religioase, reflectă doar modul în care arată societatea românească în 2015, o societate care recunoaște rolul fundamental al comunității evreiești în construirea noastră ca țară, o societate care își asumă trecutul cu bune și cu rele, o societate care combate extremismul, intoleranța, care are legi moderne și care înțelege că împreună putem să fim o societate mai puternică”, a spus Ponta.

Ponta a precizat că „este în continuare obligația și interesul statului român de a sprijini cultele religioase, de a sprijini construcțiile — biserici, temple, moschei, de a sprijini valorile morale, spirituale, pe care religia le transmite din generație în generație”.

Pe lângă Iohannis şi Ponta, la eveniment au mai participat:reședintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, patriarhul Bisericii Ortodoxe, Daniel, ambasadorul Israelului în România, Dan Ben-Elizer, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, etc. – activenews.ro

De ce am spus in titlu ca s-au dus intr-o casa desfranata? Pai hai sa ascultam cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur despre templele evreiesti:

Faţă de desfrânată ţi s-a făcut faţa! Fără de ruşine te-ai făcut tuturor!”  . Iar casa în care stă desfrânata este casă de desfrâu. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casă de desfrâu şi teatru, ci şi peşteră de tâlhari, şi locuinţă de fiare sălbatice. „ Peşteră de hienă a ajuns pentru Mine casa voastră” , spune Profetul . Casa lor n-a ajuns locuinţa unei fiare oarecare, ci locuinţa unei fiare necurate. Şi mai spune Profetul: „ Am lăsat casa Mea, am părăsit moştenirea Mea”  . Iar când Dumnezeu părăseşte casa, ce nădejde de mântuire mai poate fi ? Când Dumnezeu părăseşte casa, locul acela ajunge locuinţă drăcească.
Dar, negreşit, mi se va spune că şi iudeii se închină lui Dumnezeu. Doamne fereşte! Să nu se spună una ca asta! nici un iudeu nu se închină lui Dumnezeu.
– Cine spune asta?
– Fiul lui Dumnezeu! „ Dacă aţi şti pe Tatăl Meu, spune El, M-aţi şti şi pe Mine; dar nici pe Mine nu Mă ştiţi, nici pe Tatăl Meu nu-L ştiţi”  . Ce mărturie mai vrednică de credinţă decât aceasta să-ţi aduc?

Mai îndrăzneşte cineva dar să spună că sinagoga nu-i locaş de închinare la idoli, odată ce iudeii nu-L cunosc pe Tatăl, odată ce iudeii L-au răstignit pe Fiul, odată ce iudeii au respins ajutorul Duhului? În sinagoga lor nu I se slujeşte lui Dumnezeu, Doamne fereşte! Sinagoga lor e locaş de slujire idolească. – ioanguradeaur.ro

Daca mai aveati careva dintre voi vreun dubiu ca tara este cumparata in totalitate de ciupilicari poate ca acum v-ati convins cu totii ca asa este.

De fapt Shimon Peres de mult a spus-o:

Poate acum intelegeti de asemnea de ce nu se face canonizare Sfintilor Inchisorilor. Pai cum sa se faca cand Patriarhul Romaniei trebuie sa se supuna ordinelor primite de la templu?

Urmariti va rog si:

Patriarhul Daniel a fost impus in Romania de catre Masonerie, pentru a putea fi implementat Ecumenismul?

Nimic nu se misca fara aceste naparci,si nu doar Romania este in aceasta situatie, mai toate statele importante sunt deja acontate de ei in frunte cu SUA, unde peste 60% din congres este compus din evrei.

Iar in fruntea lor nu este nimeni altcineva decat familia de evrei Rothschild, cea care a cam taiat si spanzuat tot pe globul asta in ultmii150 de ani.

Tensiunile din Marea Chinei sunt in crestere dupa ce un avion militar de supraveghere aparţinând Statelor Unite a fost somat să părăsească spaţiul aerian al unor insule artificiale create de chinezi

Marina chineză a avertizat miercuri – de opt ori – un avion militar de supraveghere aparţinând Statelor Unite să părăsească spaţiul aerian al unor insule artificiale pe care Beijingul le-a construit într-o zonă disputată în Marea Chinei de Sud, relatează CNN, prezent la bordul avionului. 

Marina chineză a avertizat un avion american de spionaj să părăsească o zonă disputată

Insulele artificiale şi prezenţa militară masivă chineză au alarmat Pentagonul, care efectuează zboruri de supraveghere în regiune pentru a arăta fără echivoc faptul că Statele Unite nu recunosc revendicările teritoriale ale Chinei. Aliaţii din regiune ai americanilor sunt, la rândul lor, îngrijoraţi.

Fostul director adjunct al CIA Michael Morell a declarat pentru CNN, în noaptea de miercuri spre joi, că această confruntare arată că există riscul izbucnirii unui război între Statele Unite şi China.

O echipă a postului american a primit acces exclusiv în timpul unei misiuni aeriene de supraveghere a apelor disputate, precizează CNN, aratând că Pentagonul a dorit astfel să atragă atenţia asupra provocării reprezentate de insulele artificiale chineze.

Un avion de supraveghere de tip P8-A Poseidon – cea mai avansată aeronavă americană de acest tip, care este totodată un vânător de submarine – a coborât până la altitudinea de 4.500 de metri deasupra insulelor.

„Aici Marina chineză… Aici marina chineză… Vă rugăm să plecaţi… pentru a evita o neînţelegere”, s-a auzit o voce, într-o transmisie radio receptată la bordul aeronavei în care se afla echipa CNN.

Pentagonul a declasificat pentru prima dată înregistrări video care surprind activitatea Chinei în regiune şi înregistrări audio în care chinezii provoacă o aeronavă americană.

Potrivit CNN, Statele Unite analizează atât posibilitatea efectuării unor zboruri la o altitudine şi mai mică, cât şi trimiterea unor nave de război în imediata apropiere a acestor insule, în cadrul unei noi prezenţe, „mai robuste”, în regiune.

Imediat după transmisie, aeronava a observat şi sursa acesteia – o insulă artificială situată la aproximativ 1.000 de kilometri de coastele chineze.

Marea Chinei de Sud face obiectul a numeroase revendicări teritoriale asupra unei zone bogate în peşte, în subsolul căreia s-ar afla zăcăminte importante de resurse naturale.

Misiunea de miercuri a vizat în mod special monitorizarea activităţilor chineze pe trei insule care în urmă cu trei luni erau doar nişte recife care abia ieşeau din apă. În prezent, ele au devenit proiecte masive de construcţii, despre care Statele Unite afirmă că urmează să găzduiască instalaţii militare.

Această creare de noi teritorii în Marea Chinei de Sud face parte dintr-un efort militar chinez mai amplu care vizează, în opinia unora, provocarea dominaţiei americane în regiune, după ce Beijinul şi-a lansat primul portavion, îşi echipează rachetele nucleare cu focoase multiple, dezvoltă rachete împotriva navelor de război iar în prezent construieşte baze militare la mare depărtare de ţărm.

„Încerc să înţeleg, ca oricine altcineva, ce urmăreşte (China) aici. Am observat recent o sporire a activităţii în legătură cu ceea ce pare să fie construirea unei infrastructuri militare”, a declarat căpitanul Mike Parker, comandantul flotei de avioane de supraveghere de tip P8 şi P3 mobilizate în Asia, pentru echipa CNN de la bordul aeronavei.

„Am fost provocaţi acum de 30 de minute de Marina chineză. Cred că (semnalul) provenea de la instalaţia aceasta”, a continuat Parker, arătând cu degetul o staţie de radar de alertă rapidă amplasată pe o insulă artificială, la reciful Fiery Cross, aflat sub controlul Chinei – care a staţionat aici 200 de militari şi a demarat lucrări în vederea construirii unui port şi unei piste de aterizare – şi revendicat de Filipine, Vietnam şi Taiwan.

În doar doi ani, China a extins suprafaţa recifului cu aproximativ 800 de hectare, într-o zonă în care adâncimea apei este de aproximativ 90 de metri.

Într-o înregistrare video efectuată de avinul de tip P8, în afară de radarul de alertă rapidă, pe insulă – numită de unii „portavionul care nu poate fi scufundat” – se pot vedea barăci militare, un turn militar de control şi o pistă care poate fi utilizată de toate tipurile de avioane din dotarea armatei chineze

„Traficul de suprafaţă este evident intens”, a declarat pentru CNN locotenent-comandorul Matt Newman din carlinga avionului de supraveghere, precizând că se referă la nave de război şi ale Pazei de Coastă chineze. „Au radare aeriene, deci există şanse mari să fim urmăriţi”, adaugă el.

Dovada, comentează CNN, este faptul că Marina chineză a cerut avionului de tip P8 să părăsească spaţiul aerian de opt ori în cursul acestei singure misiuni.

De fiecare dată, piloţii americani au răspuns că aeronava zboară în spaţiul aerian internaţional.

Este o înfruntare aeriană militară, dar avioane civile pot fi prinse la mijloc, subliniază CNN.

Cu cât China construieşte mai mult, cu atât avertismentele Marinei chineze sunt mai frecvente şi mai agresive, au declarat comandanţi americani pentru post.

Atât la reciful Fiery Cross, cât şi la reciful Mischief, care fac parte din arhipelagul Spartly, numeroase utilaje lucrau de zor, luând nisipul de fundul oceanic şi proiectându-l în atmosferă, în coloane imense, pentru a crea uscat.

„Vedem acest lucru zilnic”, a declarat Parker. „Cred că lucrează inclusiv în weekend, pentru că-i vedem mereu”, adaugă el. – mediafax.ro

Imaginile de pe satelit arata ca pe insula sunt deja construite 3 fabrici de ciment

China a construit deja 60 de cladiri permanente sau semi-permanente.

Cel putin 20 de cladiri se vad pe insula (ZH: incluzand un helipad).

China construieste de asemnea un aeroport. Fiind destul de mare pentru a putea ateriza orice tip de avion

Imaginile facute pe 11 Aprilile arata ca pistele sunt aproape gata

Americanii se pare ca nu se lasa pana nu gasesc un conflict insemnat care sa duca la un mare razboi. Gasesc ei pana la urma marul discordiei.

Iar insulele create de Chinezi par un motiv destul de consistent, cred ca abia astepata sa le darame un avion.