Cum a ajuns împăratul David să scrie Psalmul 50

Pentru a înțelege bine psalmul, este nevoie să cunoaștem starea în care se afla David atunci când l-a scris și motivele care l-au determinat să-l scrie.

 profetul-natan-si-david
Profetul Natan îl mustră pe împăratul David pentru nedreptarea săvârşită.

Psalmul 50, unul dintre cei 7 psalmi penitențiali ai proorocului David, este o creație literară de o profunzime excepțională, care surprinde în amănunt starea degradată a omului căzut în păcat, dar și pocăința pe care acesta este dator să o facă, pentru a restabili legătura cu Dumnezeu, ruptă atunci când omul își întoarce fața, dinspre Dumnezeu, spre fărădelege.

Proorocul și împăratul David, așa cum ni-l arată Sfânta Scriptură, este un om în care se regăsesc toată înălțimea ființei umane, dar și tot zbuciumul acesteia. Pentru a înțelege bine psalmul, este nevoie să cunoaștem starea în care se afla David atunci când l-a scris și motivele care l-au determinat să-l scrie. Suprascrierea psalmului ne dă chiar primul indiciu: „Întru sfârșit. Psalm al lui David. În vremea când a intrat la dânsul Natan Proorocul, după ce intrase el la Batșeba, femeia lui Urie”.

Cartea a doua Regilor, în capitolul 11, ne istorisește că David căzuse adânc în păcat. Acest păcat a fost urâciune înaintea lui Dumnezeu, atât prin gravitatea lui, care atrăgea automat moartea, cât și prin urmările lui, deoarece dușmanii lui Dumnezeu, închinătorii la idoli, care cunoșteau viața curată pe care o avusese regele David până atunci, primeau acum un motiv de a lua în batjocură numele lui Dumnezeu, căruia acesta îi slujea.

Parabola profetului Natan, care îl trezeşte pe David

După cum ne mărturisește Sfânta Scriptură, într-o seară, pe când se plimba pe acoperiş, prorocul a zărit-o, făcând baie, pe Batșeba, soţia generalului său, Urie, care, de altfel, era unul dintre cei mai devotați oameni ai săi. Aprinzându-se de poftă, proorocul a trimis o slugă să i-o aducă pe femeie, care era de o frumuseţe răpitoare. Folosindu-se de calitatea de rege, el se culcă cu femeia, care rămâne însărcinată. Acesta a fost începutul răului. David este conștient de consecințele grave ale faptei sale, căci legea lui Moise prevedea, în astfel de cazuri, pedeapsa cu moartea, atât a bărbatului, cât și a femeii (Levitic 20, 10; Deuteronom 22, 22) și încearcă s-o ascundă, trimițându-l acasă de pe câmpul de luptă pe generalul său, Urie, în speranța că va putea transfera responsabilitatea pentru copil în seama acestuia. Însă Urie, arătându-și devotamentul pe care îl avea față de rege și față de camarazii săi de arme, care erau erau în toiul luptei, nu dorește să meargă acasă, refuz care îl pune pe rege în situația de a fi nevoit să-l omoare, pentru a nu i se afla nelegiuirea, trimițându-l la luptă într-un loc unde avea să moară cu siguranță.

Astfel, David săvârșea două păcate grele, ambele pasibile de pedeapsa cu moartea. Însă omul care căzuse în păcate așa de grave nu era un om obișnuit. Era un prooroc, un om înțelept, încercat, un sârguincios slujitor al Domnului, după însăși mărturia Lui: „Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele” (Fapte 13, 22). Cinstea de care se bucura David înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor nu l-au putut feri, însă, de cădere sau poate că tocmai aceasta i-au adus-o.

Cu un singur pas, s-a afundat în adâncurile cele mai de jos ale necurăției, adăugând păcat după păcat. Și timp de un an nu și-a cunoscut căderea, nu s-a pocăit. Probabil că, în acest timp, David și-a continuat viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, slujind cu același zel lui Dumnezeu și împărțind dreptatea în poporul său, pentru că Sfânta Scriptura nu ne menționează nimic contrar acestui lucru, însă conștiința sa a fost adormită, cu privire la fapta până când ceva exterior nu i-a trezit sentimentul de vinovăție. Pentru aceasta, abia după ce regelui i se naște copilul zămislit în adulter, Dumnezeu îl trimite pe proorocul Natan, care nu îl mustră pe față, ci îl lasă să se judece singur, ca unul ce avea datoria de a face judecata în poporul lui Israel, spunându-i o întâmplare: „Erau într-o cetate doi oameni: unul bogat şi altul sărac. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte, iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el” (II Regi 12, 1-4). La auzul acestei fărădelegi, regele s-a mâniat foarte tare și a zis: „Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte. Pentru oaie el trebuie să întoarcă împătrit, pentru că a făcut una ca aceasta şi pentru că n-a avut milă” (II Regi 12, 5-6). Abia atunci, profetul Natan îl face conștient de vinovăția faptei sale și îi arată că, făcând moarte de om, sabia va atârna în veac deasupra casei sale, iar pentru că a luat femeia altuia, femeile sale vor fi luate de către altul.

Căderea și ridicarea proorocului David

La auzul acestei mustrări, David nu s-a împotrivit, ca Adam, ci a strigat, revoltat împotriva lui însuşi: „Am păcătuit înaintea Domnului!” (II Regi, 12, 12). Un om simplu îi vorbise împăratului îmbrăcat în purpură, însă acesta din urmă nu se mai folosește de puterea ce o are, ca odinioară, căci vede în fața sa, nu un muritor de rând, ci pe Cel care l-a trimis. Nu mai este orbit de mulțimea oștirilor din jurul său, ci vede în fața sa mulțimea oștirilor îngerești și tremură în fața Celui nevăzut, ca și cum ar fi văzut. De la această înțelegere și recunoaștere a păcatului vine și îndreptarea, deoarece Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Pentru că s-a judecat singur pe sine și s-a osândit, fiind gata, să primească moartea cu care singur pedepsise pe cel vrednic de o faptă ca a lui, prorocul Natan a zis: „Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta şi nu vei muri!” (II Regi 12, 13).

Deşi fericitul David a auzit cuvintele de iertare, totuşi împăratul n-a lăsat pocăinţa, ci se îmbrăca cu sac, în loc de porfiră şi şedea pe cenuşă şi pe jos, în locul tronului ferecat cu aur. Dar nu numai că şedea pe cenuşă, ci chiar şi mânca cenuşă precum însuşi ne spune: „Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o”. (Psalmul 101, 10). De faptul că David nu face doar o simplă conștientizare a păcatului, ci este vorba de o reală părere de rău și de o întoarcere din calea păcătoasă o arată adânca smerenie la care a ajuns cel care nu ezitase să facă adulter și crimă, ilustrată în versurile psalmului 50.

Aşadar, iată cum a ajuns proorocul David să-și cunoască păcatul şi de ce a zis: „fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4). Simțul dreptății, pe care David îl avea, îl împinge să scrie psalmul. Deși păcatul se săvârșise în mare secret, el devenise cunoscut, dând prilej dușmanilor lui Dumnezeu să-L hulească (II Regi 12, 13-14) și era un lucru normal ca mărturisirea să fie publică, precum era și păcatul.

Căderea și ridicarea proorocului David, care a dat naștere psalmului 50, acestei rugăciuni de pocăință de o atât de mare profunzime, a rămas ca pildă pentru toate generațiile, spre trezirea conștiinței păcătoșeniei lor. Despre acestea, Fericitul Augustin spune: „Le-aș povesti acestea celor care nu au făcut așa, ca să vegheze, să-și păstreze curăția și, luând aminte cum a căzut un om măreț, ei, care sunt mici, să se teamă. Dar, dacă cineva care a căzut deja și care are în conștiința sa un lucru rău aude aceste lucruri, să ia aminte la cuvintele psalmului. Să ia aminte la gravitatea rănii, dar să nu dispere din cauza slavei Doctorului… La voi nu a fost trimis profetul Natan, ci însuși David a fost trimis. Auziți-l cum plânge și cu el plângeți! Auziți-l cum suspină și cu el suspinați! Auziți-l cum se îndreaptă și cu el vă bucurați!” – doxologia.ro

2 gânduri despre &8222;Cum a ajuns împăratul David să scrie Psalmul 50&8221;

  1. Da , si pe langa toate aceste fapte de atunci , am citit pe undeva cu ani in urma intr-o carte a unui mare duhovnic , cum ca , Dumnezeu a ingaduit aceste pacate ale Imparatului David care au dus la cainta lui puternica in fata lui Dumnezeu care prin Duhul Sfant i-a dat inspiratie sa alcatuiasca aceasta puternica rugaciune , psalmul 50 , care va fi pentru omenire rugaciunea de capatai a pocaintei si regretului pentru pacatele savarsite de oameni , fata de Dumnezeu pana la sfarsitul lumii .
    Orice om de pe Pamant trebuie sa stie aceasta rugaciune de pocainta pe de rost , cu atat mai mult ortodocsii .
    Se spune ca psalmul 50 rostit o singura data ,este echivalentul a 25 de metanii mari .
    Psaltirea Imparatului David este cea mai puternica carte de rugaciuni a Ortodoxiei , dupa Sfanta Evanghelie !!!

  2. Un mucenic al zilelor noastre: profesor de religie Dorel Chiriţă

    http://www.romanialibera.ro/societate/educatie/foto–profesor-de-religie–homosexualii-ameninta-civilizatia-si-sunt-vrednici-de-moarte–376373

    Bravo domnului profesor Dorel Chiriţă! Aceasta este o atitudine demna, corecta, prin care trebuie sa li se spuna copiilor adevarul.
    Homosexualitatea este o spurcaciune pe care nici dobitoacele nu o savarsesc. LGBT este Sodoma zilelor noastra, este o asociatie careia nu ii pasa de sarmanii oameni bolnavi atat la suflet cat si la trup, ci doar ii incurajeaza in nebunia lor pentru ai folosi in pervertirea si stricarea copiilor nostri.
    Toate aceste asociatii sunt puternic finantate si nu au nici-o legatura cu drepturile omulu,i ci doar cu rasturnarea si distrugerea adevaratelor valori umane.

    „23. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.
    24. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei,
    25. Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!
    26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
    27. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.
    28. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.
    29. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori,
    30. Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor,
    31. Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă;
    32. Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.”
    (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – cap.1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s