Victor PONTA este ASASINUL procurotului PANAIT ?

panait-ponta

Cea mai grea ancheta pe care a trebuit s-o transpun pe ziar, este aceasta. In 19 ani de investigatii axate pe criminalitatea de stat, nu mi-a tremurat niciodata mana nici pe pix, nici pe tastatura, nici pe butonul de start al reportofonului, nici pe declansatorul aparatului foto. Imi tremura acum. Ceea ce veti citi – o avanpremiera a unei emisiuni de televiziune ce va pune capat carierei politice a lui Victor PONTA – este un RECHIZITORIU. Un rechizitoriu pe care eu, jurnalist, il prezint impotriva lui, procuror. RECHIZITORIUL unei CRIME. Materialul de fata s-a nascut greu. Pentru ca fiecare cuvant pe care-l veti citi mai departe este inundat de lacrimi amare si grele. Prea grele. Cine n-ar fi cutremurat daca ar privi fotografia alaturata, stiind ca tanarul din imagine, care vine parca spre noi, jovial, cu mana intinsa in semn de SINCERITATE si putere, inca nu si-a gasit linistea in mormantul rece in care un alt tanar, in urma cu noua ani, l-a aruncat. L-a ajutat sa cada de la etaj si sa se zdrobeasca de caldaram. Sper ca odata cu demascarea publica a principalului sau asasin, tanarul din fotografie sa-si gaseasca pacea. Se numea Cristi PANAIT. Fisa postului: procuror. A murit, iar fisa postului s-a incheiat aíci. Calaul sau se numeste Victor Viorel PONTA. Fisa postului: procuror. El n-a murit rapus de crima de pe constiinta, asa ca fisa postului sau a tot suferit, de-a lungul timpului, completari: procuror – sef al corpului de control al lui Nastase – ministru – sef de partid. “Încă îl văd în fața ochilor. Nemernicul care m-a ucis era scund, slab, cu mustața abia mijind, ironic.Un copil frumos, al cărui suflet a fost furat cu mult timp în urmă de marea mizerie a vieții. Însuși diavolul. Triumful răului asupra unei lumi din care până de curând făceam încă parte. Nu însemnam pentru el mai mult decât o pietricică” – asa ar spune, in stilul sau usor boem, usor acid, procurorul PANAIT despre asasinul sau. In 10 aprilie 2002, tanarul procuror, in varsta de doar 29 de ani, a mai apucat doar atat sa spuna, matusii lui: “E PONTA! Cainele PONTA m-a ucis!”. A inchis ochii, a intrat in coma de gradul IV si, la scurt timp, a inchis ochii pentru totdeauna, ramanand doar un nume incrustat pe o cruce. In timp ce asasinul sau si-a construit “cariera” pe un mormant. Azi, eu, jurnalist, il acuz pe el, procuror: PONTA, ESTI UN CRIMINAL. DOAR UN CRIMINAL! Ponta era coleg cu Panait… si complice cu: Adrian NASTASE si Ovidiu TENDER. Oficial, pe 10 aprilie 2002, s-a anuntat decesul procurorului Cristi PANAIT, survenit ca urmare a unui act suicidal. Tot oficial, azi, 17 martie 2011, eu anunt decesul procurorului Cristian PANAIT ca fiind un act criminal. Si-l arat cu degetul pe asasin: fostul procuror Victor PONTA! Il arat cu degetul mainii stangi, pentru

ca in mana dreapta tin dosarul nr. 177/P/2002, al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica. Obiectul acestuia este „Moartea violenta a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor”. Dosarul a fost tinut timp de noua ani “la secret”. L-am obtinut. Foarte greu. Recunosc, public, ca l-am obtinut santajand doi procurori obedienti lui Adrian Nastase, se stiu ei care. Am promis ca nu le voi dezvalui infractiunile, si ma voi tine de promisiune. In fond, cateva evaziuni fiscale si o spalare de bani, nu-s mai grave decat o crima. Iar numele lor nu-s mai sonore ca al lui Ponta. Asadar, ceea ce dezvalui ____ va fi detaliat cu probe intr-o emisiune TV. Ii dau posibilitatea lui PONTA sa-si pregateasca apararea, de aceea public intreaga poveste a asasinarii lui PANAIT inainte de emisiune. Si va trebui s-o pregateasca temeinic! Asta, evident, daca va avea curajul unei confruntari directe – si in direct! – cu subsemnata. Acestea fiind zise, iata faptele prin care actualul sef de partid socialist a ales sa ajunga in varf, ridicandu-se pe catafalcul colegului sau din Parchetul General, in urma cu noua ani:

„În urma evenimentului produs la 10.04.2002, ce a constat în caderea lui Panait Nicolae Cristian de la înaltimea terasei propriei locuinte, pe partea carosabila a strazii Logofat Stroici, nr. 35, Sectorul 2, Bucuresti, ne-am deplasat la fata locului si am efectuat cercetarea în scopul descoperirii, fixarii si stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba. În pofida tratamentului chirurgical aplicat si a masurilor de resuscitare întreprinse de medicii Spitalului Clinic de Urgente Bucuresti, la ora 20,30 s-a înregistrat decesul lui Panait Cristian. Cercetarile s-au desfasurat în cadrul unor versiuni de ancheta elaborate în raport de persoana victimei, profesia si functia sa, locul de munca, anturajul sau, etc. La stabilirea formei judiciare a mortii s-au avut în vedere cele 3 posibilitati de suprimare a vietii: omuciderea, caderea accidentala si sinuciderea.” – asa incepe raportul criminalistului din cadrul IGPR, referitor la evenimentul macabru din seara zilei de 10 aprilie 2002. Mai departe, in rechizitoriul procurorului care cerceta moartea violenta a lui Panait (in dosarul real al cauzei, si nu in cel fals, prezentat de procurorul Ilie Botos in urma cu cativa ani si in care, in complicitate cu Ovidiu Paun si Ilie Piciorus – ambii sefi ai lui Panait, s-a falsificat raportul medico-legal si cel al criminalisului, aratandu-se opiniei publice ca moartea procurorului a survenit ca urmare a aruncarii de la fereastra apartamentului in care locuia) se spune ca “varianta sinuciderii ori a accidentarii nu se sustin de catre probele coroborate cu declaratiile martorilor, in concluzie stabilirea formei judiciare a mortii ramane ca stabilita omuciderea”.

Continuă lectura

Publicitate

Croatia, pedofilii lui Soros scriu manualele scolare. Care este legatura dintre pedofilie si homosexualitate?

Croația: Programa de EDUCAȚIE SEXUALĂ este CONCEPUTĂ de colaboratori ai revistei Paidika, „JURNALUL PEDOFILILOR”, susținuți de SOROS. Care este LEGĂTURA dintre pedofilie și HOMOSEXUALITATE?

george-soros-quantum-fund

În Croația a fost impusă, în ianuarie 2013, introducerea în programele școlare a unui modul de educație sexuală, care se aplică și astăzi, deși s-a demonstrat că inițiatorii acestui program sunt niște pedofili declarați. Deasemenea, în spatele acestor pedofili stă chiar George Soros, care le sprijiină financiar „congresele”.

Judith Reisman, un om de știință de 78 de ani de originie evreiească, fostă consilieră a FBI-ului, a Parlamentului și a mai multor ministere medicale americane a ajuns în Croația, unde a demonstrat că manualele folosite în acest modul sunt scrise de pedofili și a denunțat legăturile acestei inițiative „educaționale” cu bogata fundație Soros, scoțând în evidență faptul că educația sexuală și drepturile homosexualilor ascund un program de distrugere a familiei și de apărare a pedofililor.

Programele de educație sexuală pentru copii se bazează pe studiile lui A. Kinsley, care susținea că aceștia sunt ființe sexuale, care cer relații sexuale încă de la naștere

Ea a anchetat lucrarea emisă de Insititutul Kinsley, fondat în 1947 și a demonstrat efectele nefaste ale teoriei lui Alfred Kinsley (1894 -1956), autorul a două importante studii asupra comportamentului sexual al bărbatului și al femeii. El era, deasemenea și redactor al unui eminent jurnal medical britanic, The Lancet. Dr. Reisman ia în discuție cazul unei fetițe de 10 ani, abuzată de un fost recidivist de 30 de ani și care era, în plus, un cititor obsedat al Playboy. Alfred Kinsley justifică că este sigur că fetița a consimțit deoarece copiii sunt ființe sexuale și astfel ar fi ființe care cer relații sexuale încă de la nașterea lor. Reisman adaugă că după al doilea război mondial aceste teorii ciudate au încurajat și au difuzat exponențial pornografia și pedofilia.

Încercarea de a spune adevărul. Reisman și Tate au fost sabotați în mod repetat

Declarațiile dr. Reisman au făcut obiectul unui val de insulte. Ea a fost criticată de media croată de stânga.

Atât dr. Reisman, cât și colaboratorul ei, ziaristul britanic Timothy Tate au fost cenzurați și sabotați în repetate rânduri, când documentarul realizat de britanic pe această temă a fost întrerupt subit din cauza unei „probleme tehnice”, scenariu care s-a repetat din nou, în scurt timp.

La sfârșitul unei conferințe din cadrul facultății de științe politice a capitalei croate, dr. Reisman a fost atacată verbal de Nenad Zakošek, președintele aceleiași scoli. Mișcări politice de stânga legate de guvern au încercat să împiedice conferința dr. Reisman la Parlamentul din Zagreb. Dr. Reisman și-a mirat auditoriul declarând că Alfred Kinsley era pedofilul care schimbă lumea și un psihotic sexual care a contaminat familiile, cultura și legile. Reisman a demonstrat influența acestui criminal în spatele programelor de educație sexuală impuse în Croația.

Štulhofer, inițiatorul programei de educație sexuală croat, discipol al lui Kinsley și colaborator al lui Sandford, redactorul Paidikai, Jurnalul Pedofililor

Continuă lectura

Straini care s-au stabilit in Romania si si-au gasit linistea in sanul Bisericii Ortodoxe

Straini care s-au stabilit in Romania si si-au gasit linistea in sanul Bisericii Ortodoxe, gasind-ul pe Dumnezu dupa indelungi rataciri!

Părintele Stephen Holley

Părintele Stephen Holley nu a vrut, în tinereţe, să audă de credinţă sau de Dumnezeu. Nu era ateu, dar nici nu şi-a plănuit vreodată să intre într-o biserică. Singurul motiv pentru care s-a apropiat de una a fost ca să o invite la o primă întâlnire pe soţia sa, Mary Patty, şi apoi nu s-a mai lăsat scos. Mai apoi, după ce a intrat în pre­oţia de confesiune baptistă, a plănuit să petreacă vreo 10-20 de ani ca preot, apoi să predea. La un moment dat a fost dat afară din biserică, pentru că s-a certat cu conducătorul bisericii.

„Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale“, rosteşte părintele şi apoi râsul îi răsună din piept, apăsat ca o pereche de clopote care vor să alunge ploaia. Stephen Holley este un munte de om, blând, cu chipul cald şi cu o voce atât de groa­să şi de răsunătoare încât, în momentul în care slujeşte, cuvintele par că nu vin dinspre altar, ci se co­boră în trepte de pe buzele icoanelor care împodobesc tavanul bisericii.

„Mi-am jurat că mă voi întoarce“

Preotul american de 65 de ani a venit pentru prima dată în România în urmă cu trei ani, în 2010, timp de şase săptămâni, ca misionar, când a vizitat atât Iaşul cât şi Clujul. A rămas impresionat, povesteşte el, de situaţia copiilor, de rata foarte mare a avorturilor şi de bunătatea oamenilor. „Când a venit momentul ca să plec, după şase săptămâni din Iaşi, am fost atât de îndrăgostit de România şi de oamenii din Iaşi încât am început să plâng ca un copil şi a trebuit, la propriu, să mă ţină ca să nu cad, pentru că eram secătuit emoţional de faptul că am conştientizat că a trebuit să plec. Aşa că mi-am jurat că mă voi întoarce, chiar şi în vacanţă, şi o voi aduce cu mine pe Mary Patty, pentru că voiam să văd frumuseţea oamenilor şi a acestei ţări“, povesteşte pă­rintele.

Aşa că s-a întors o dată, s-a întors de două ori, şi a treia oară a venit în 2012, când a adus-o şi pe soţia sa. După ce au stat trei zile, s-au şi hotărât să se mute aici. Şi-au vândut locuinţa din California, au cumpărat un teren în zona Bucium, cu ajutorul preotului Radu Brânză, parohul Bisericii Sf. Haralambie (lângă Spitalul de Infec­ţioase), unde slujeşte şi părintele Ste­phen Holley, iar acolo mai au puţin şi-şi termină de construit o nouă casă, care ar trebui să fie gata în iulie. Momentan au primit o viză de şedere de cinci ani în România. „Patty mi-a spus, văzând locul unde ne vom construi casa, că dacă aici ne vrea Dom­nul, aici vom locui. Noi am stat câţi­va ani în Pennsylvania şi apoi ne-am mutat 24 de ani în California. La un moment dat i-am spus soţiei mele să ne mutăm din nou în Pennsylvania. «Nu ne mutăm, că nu-mi las nepo­ţii!». Însă acum, când am întrebat-o de nepoţi (cei 4 copii ai fiului lor – n.r.), mi-a spus că dacă poate să-i fie dor de ei de la 150 de mile depărtare, poate să-i fie dor şi de la 8.000 de mile.“ Mary Patty se deplasează cu grijă, cu sprijinul unei cârje, stă mereu în dreapta lui Stephen Holley şi zâmbeşte timid de fiecare dată când preotul face referire la ea. Şi-au construit întreaga viaţă împreună, po­vesteşte părintele, în jurul lor şi a lui Dumnezeu. Dragostea lor pentru copii, unul dintre motivele care i-a împins să vină în România izvorăşte şi din faptul că ei şi l-au pierdut pe-al lor. Băiatul lor, în vârstă de 28 de ani, avea probleme cu inima, beneficiase de un transplant, însă corpul său a respins inima şi a murit. În apartamentul lor din cartierul Alexandru, poza lui e la loc de cinste, în bibliotecă, sub albumul de nuntă al celor doi soţi.

Continuă lectura

Un chimist relateaza adevarul despre fabricarea medicamentelor

Se pare că toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația.Sunt chimist. Îmi place abordarea științifică. Când am lucrat în industria farmaceutică – acolo m-am ciocnit cu respingerea completă a științei. În aceste companii farmaceutice , în interviuri de angajare nu ezitau să spună următoarele:“Tineți minte că noi dezvoltăm medicamente pentru a înlătura simptome. Noi nu tratăm”.

Deci este un model de business care permite a oferi oamenilor medicamente toată viața. Ce este de făcut când se termină simptomele? Următorul nivel de publicitate a medicamentelor – a inventa maladii.

Dacă nu există simptome, atunci se termină clientela pentru vânzări și rămâne doar să se inventeze alte maladii. Cu preparate psihiatrice puteți inventa maladii fără sfârșit. Exista doua cuvinte de care se teme un psihiatru. Două cuvinte: Dovediți acest lucru.

Și dacă medicul nu poate dovedi, iar el nu poate dovedi în nouă cazuri din zece, nu administrați medicamentul. Acest lucru oferă pacientului puterea de a lua o decizie. Fiind chimist, eram surprins – se fabrică medicamente cu capacitatea de a ucide, acest lucru se depistează în toate laboratoarele, medicamentele sunt periculoase, ineficiente, provocând aceleași efecte pentru care ele sunt concepute. Cum companiile farmaceutice reușesc să le vândă? Cum le vând?

Companiile farmaceutice au departamente de marketing, giganții farmaceutici au cele mai bune departamente de marketing din lume. Pur și simplu, geniale. Trebuie doar să plătiți profesioniștii – medicii, savanții, psihiatrii – pentru rapoarte care indică că studiul a avut rezultate pozitive. Le plătiți, cumpărați știința.

Cel puțin 125 de mii de persoane în fiecare an mor din cauza medicamentelor prescrise de medici, s-ar crede că ar trebui să se cheltuiască mai mulți bani pentru cercetare, pentru a reduce rata mortalității. Nu. Companiile farmaceutice continuă să dezvolte marketing. Publicitate, publicitate, publicitate. Să hipnotizeze oamenii.

ellison Un chimist relateaza adevarul despre fabricarea medicamentelor. Toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația

Ii hipnotizați și ii obișnuiți cu medicamente, ii îndreptați la psihiatri, încât oamenii să înghită în liniște Cymbalta sau Prozac sau orice altceva pe care le vor oferi, indiferent de numele preparatului. Veți primi o industrie de miliarde de dolari, care face o mulțime de oameni bolnavi și care prosperă în urma acestui lucru.

Cititi va rog si:

 

Sa-i ajutam pe fratii nostrii din Serbia si Bosnia!

Bosnia
Solidaritatea noastră cu cei afectați de inundații trebuie să se transforme în acţiune! Prietenii noştri din Serbia şi din Bosnia suferă în urma unor inundaţii fără precedent. Nicio instituţie nu poate înlocui solidaritatea; ajută-ţi prietenii acum!

ESTE NEVOIE DE: bani, bărci, pompe de apă, cizme de cauciuc, alimente, echipamente radio, baterii, medicamente (paracetamol, antispetice, tablete antidiaree), dezinfectant, pături, haine, lopeţi, alimente conservate, hrană pentru bebeluşi şi apă îmbuteliată, lanterne, lumânări, produse de igienă (săpun, produse de spălare uscată, şampon, loţiuni pentru corp, dezinfectant pentru mâini, periuţă de dinţi, scutece şi altele), deschizătoare de conserve/ bricege.

CONTACTAȚI:
– Ambasada Serbiei la Bucureşti la: Calea Dorobanţilor 34, Bucureşti 010573, Romania Telefon: + 4021 / 2119-871, /872, /873 E-mail: info@ambserbia.ro

– Consulatul Serbiei de la Timişoara: Str.Remus No 4, 300194 Timisoara,O.P.5 Telefon: + 40256 / 490-268, 490-334 E-mail: gksrb@clicknet.ro

PUNCT DECOLECTARE:

BUCUREȘTI: sediul ambasadei Sebiei / la orice ora.
TIMIȘOARA – Donaţiile se pot face zilnic între orele 12.00 şi 23.00. Restaurantul Yugoslavia se află pe strada Protopop Gheorghe Dragomir, vizavi de Hotel Perla (în spatele Bisericii Catolice din Piaţa Bălcescu).

Detalii aici: http://adevarul.ro/locale/timisoara/actiune-umanitara-timisoara-serbia-confrunta-cele-mai-mari-inundatii-ultimii-120-ani-1_5378b72c0d133766a8c23f89/index.html

DONAȚII ÎN BANI: din ţări europene transferurile se fac în contul: No. 01-504619-100193230-000000-0000 SWIFTBIC: NBSRRSBG Bank name:- Ministry of Finance – Treasury, Belgrade, special account for assistance to flood-affected areas, IBAN: RS 35908504619019323080
Donaţii către Crucea Roşie sârbă: IBAN: RS35200262749010100381 BIC/SWIFT: SPBORSBG Donaţii prin PayPal se fac la adresa floodrelief@gov.rs , contul oficial de PayPal al Guvernului Serbiei.

SOLIDARITATEA trebuie să se manifeste prin acțiune, un simplu Like nu face minuni în astfel de cazuri! Vă mulțumim!

Sursă text – Raul Cazan, Adevărul adev.ro/n5tbxh

VT: Sa fie efectul HAARP? Ca prea e ciudat ce se intampla luna asta?

Va rog vizionati si:

Din 2014 implantarea de microcipuri la nou nascuti – OBLIGATORIE?

VT: La o cautare pe internet nu am gasit niciunde o sursa oficiala in acest sens, din acest motiv articolul este cu semnul intrebarii.
Daca stiti mai multe va rog sa imi semnalati.

manifestatii-anti-implant-cu-cipuri-560x360

Implantarea Microcipului va fi obligatorie pentru toți bebelușii care se vor naște în Europa, începând din luna Mai a acestui an, sub forma unui circuit integrat, introdus sub piele. Microcipul este de mărimea unui bob de orez și se bazează pe o tehnologie care aparține NWO – Noua Ordine Mondială.
Este util, în special, pentru localizarea nou-născuților, dar și în cazul sechestrării sau dispariției de persoane. Sunt multe țări care deja îl folosesc și care solicită implantarea copiilor, în același timp cu vaccinarea.

”Un alt înger, al treilea, le-a urmat spunând cu glas puternic: Dacă i se închină cineva fiarei și imaginii ei și primește SEMNUL pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui și va fi chinuit în foc și pucioasă înaintea îngerilor sfinți și înaintea Mielului” – Apocalipsa 14:9-10.

Implantarea va fi obligatorie pentru toți bebelușii care se vor naște în Europa, începând din Mai 2014.

Single content advertisement top

Începând din Mai, în toată Europa, va intra în vigoare obligativitatea instalării microcipului sub piele, pentru toți nou-născuții. Microcipul va fi implantat în spitalele publice, la naștere.

El va permite accesul la o foaie de date cu informații despre ”indivizii” implantați (nume, grupă sanguină, dată de naștere și altele), dar  va fi și un puternic detector GPS.

microcip RFID

Cipul RFID: Compania japoneză Hitachi a dezvoltat un nou µ – Cip RFID (Mu) cu antenă încorporată, care face posibile conexiunile fără fir și care funcționează ca un Cip de mărimea 0,4 X 0,4 milimetri – unul dintre cele mai mici cipuri din lume.

Localizatorul prin GPS dinăuntrul cipului este de generație nouă și permite o marjă de eroare în ceea ce privește detectarea de 5 metri sau mai puțin. El va fi conectat direct la un satelit, care va gestiona toate conexiunile. Cine vrea, poate să fie implantat gratuit (sau să-și implanteze copii), chiar dacă s-a născut înainte de luna mai a anului curent, prin simpla completare a unui formular-cerere de aderare  la ASL.

CCCP (Comitetul Consultativ pentru Controlul Populației) a luat în calcul și ”obligativitatea” instalării Microcipului pentru cetățenii născuți înainte de această dată, dar care nu va avea loc mai devreme de anul 2017.

Instalarea cipului nu va fi dureroasă, pentru că se va face sub piele, in zone care nu prezintă terminații nervoase.

”În sfârșit, o veste bună din lumea tehnologiei. Cu ajutorul cipului, vor fi eliminate toate disparițiile și sechestrările, care au neliniștit lumea, în ultimii ani. Mai mult, datorită tehnologiei RFID, în viitor va fi posibilă controlarea, cu ușurință, a criminalilor, în general”.

Jurnalistul care a scris acest articol, pe site-ul corrierediroma.it, nu percepe gravitatea lucrurilor pe care le susține.

CIPUL Hitachi RFID și alte cipuri (foto de mai sus, comparatia cu un FIR de păr uman), de 0,05 x 0,05 milimetri (microni, adică cipuri sub formă de pulbere), care sunt de 64 de ori mai mici decât modelele de cipuri mu, prezentate mai înainte.

”Următorul pas va fi controlul total al populației, care ne va priva de libertate și intimitate și ne va produce foarte multă suferință. Controlul total al populației a provocat, deja, multe controverse, petiții și războaie civile”.

Conform celor scrise de Carla Villa Maji, pe Positanonews.it, avem nevoie urgentă de o campanie de informare pentru păstrarea libertății, inviolabilității și demnității omului. E bine ca toate organizațiile umanitare să se unească și să strângă semnături, prin care să solicite un proiect de lege, care să interzică tentativa de controlare totală, atât în Europa, cât și în toată lumea!

Personal, știam de ani mulți că, în spatele programelor de sănătate nord-american și european, se ascunde un program de implantare pentru catalogarea și controlarea populației. Iar asta se întâmplă chiar în fața ochilor noștri, chiar sub nasul nostru.

Microcipul Rfid (în engleză, ”Radio-Frequency IDentification”) este un ”identificator prin radio frecvență”, care va fi implantat sub piele. Este mic și ușor de implantat, dar foarte dureros și aproape imposibil de scos. Dacă va deveni obligatorie implantarea lui, veți deveni vulnerabil și veți fi identificat, localizat și prins imediat, în cazul în care veți încerca să scăpați de sistem. Veți fi privat de intimitate, la discreția diverselor forme de control și manipulare mentală, prin care gândirea, emoțiile și sănătatea dumneavoastră vor fi controlate și manipulate. Sistemul endocrin va fi controlat, de asemenea, prin microcip, iar cei care vor avea acces la calculatorul central, vor putea să vă degradeze sănătatea oricând, începând cu fertilitatea.

Nu veți avea cum să vă apărați. Ideea diabolică numită RFID va fi sfârșitul societății umane, așa cum o știm, sfârșitul oricărei urme de libertate. Nu vom mai putea să ne opunem abuzurilor venite din partea celor care nu au legitimitatea democratică să stea pe banca guvernanților. De aceea, trebuie să fiți conștient de situație, să vă revoltați, să cereți și să promovați o lege care să interzică producerea și utilizarea microcipurilor și echipamentelor electronice destinate implantării pentru rasa umană, și care să limiteze folosirea tehnologiei, făcând-o utilă doar pentru vindecarea sau tratarea unor boli, așa cum se întâmplă în prezent.

”Ea a făcut ca la toți – mici și mari, bogați și săraci, liberi și sclavi să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei” – Apocalipsa 13:16-17.

Sursa: din-2014-implantarea-de-microcipuri-la-nou-nascuti-obligatorie 
Cititi va rog si:

Interviul Integral cu Aaron Russo despre Noua Ordine Mondiala propusa de Papusari

Probabil ca majoritatea ati vazut acest film, dar l-am postat pentru ca mai sunt destui care inca traiesc in matrix-ul propus de NWO.

Tradus in Limba Romana

Limba Engleza

Cititi va rog si

Iata ce putem afla din ziarul Adevarul: „Orice francmason are ca prioritate interesul naţional”. Adica multe, dar numai Adevarul NU.

Iata ce putem afla din ziarul Adevarul, adica multe, dar numai Adevarul NU:

România pe harta lumii masonice. Radu Bălănescu: „Orice francmason are ca prioritate interesul naţional”

Radu Bălănescu, Mare Maestru al MLN şi Secretar Executiv al Conferintei Mondiale a Marilor Loji Regulare,Thomas W. Jackson, presedintele onorific al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare şi Rudiger Templin, Mare Maestru al Marilor Loji Unite ale Germaniei, sunt invitaţii ediţiei Adevărul Live, unde au discutat semnificaţia acestei numiri pentru România. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Masoneria română impune un lider mondial Potrivit jurnalistului Cristian Unteanu, „dincolo de valoarea evenimentului masonic, România obţine un post simbolic într-o logică foarte specială de sistem, aceea care domină accesul la posturile-cheie din marile organizaţii internaţionale“. Bucureştiul a devenit între 14 -18 mai centrul masonilor din întreaga lume, găzduind ediţia a XIII-a a Conferinţei Mondiale a Marilor Loje Masonice Regulare, cea mai mare reuniune masonică organizată vreodată în Europa Centrală de Est şi de Sud-Est.

Continuă lectura

Ierom Amfilohie Branza-Despre masonerie

Sa ne dea Dumnezeu la cati mai multi asemenea reprezentanti ai lui Hristos!

Cititi va rog si:

 

Imnul Uniunii Europene inchinat lui Lucifer

produse-ecologice sigla-ue-color
Slavă ție, stea curată
Voie bună pe pământ
Astăzi te simțim aproape
Sol din Rai cu soare sfânt.
Vraja ta aduce iară
Pe popor lângă popor
Toți pe lume frați noi suntem
Când apari ușor în zbor.
 
Cititi cu atentie versurile imnului Uniunii Europene, nu vi se pare destul de clar cui ii sunt inchinate, si de ce a fost ales?  Incepe direct cu slava adusa „stelei”, ne explia ca este un „sol din Rai„, care aduce „voia buna pe pamant„.  Dar noi stim bine cine este aceasta stea, nimeni altcineva decat insusi Lucifer cazut din Rai, si odata cu el celelalte cete de ingeri cazuti din oastea sa (stelele din steag).
 „Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor lui, Scriptura ne vorbeste asa: „Si s-a facut razboi in cer: Mihail, si ingerii lui, au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama satana, diavolul cel ce insala pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el” (Apoc.,12,7-9). Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhanghel, precum graieste Domnul: „Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer” (Luca,10,18). Si asemenea cu el si ceata de ingeri ce era sub dansul, inaltandu-se, a cazut si demonii, luptatori impotriva mantuirii noastre s-au facut. ” 
Fragment din: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfintii-mihail-gavriil-72962.html

Si mai apoi sa ne transmita ca vor sa uneasca toate popoarele sub conducerea acestei stele (Lucifer), care va veni sub forma lui Antichrist. Si cand isi va face prima data aparitia, va posta sub forma de salvator al lumii, aducand „Voie bună pe pământ” .

Odă bucuriei  este o odă scrisă în 1785 de către poetul și istoricul german Friedrich Schiller si este o inchinare adusa „fratiei omului”, dar mai tarziu detestata de poet spunand ca a fost doar un curent de prost gust al acelei ere.  Oda este cunoscută mai ales pentru muzica pe care a fost pusă de către Ludwig van Beethoven în a patra mișcare a Simfoniei a 9-a, pentru patru voci solo, cor și orchestră.

Mai multe despre imn aici: http://www.cocoon.ro/?p=4316 si http://ro.wikipedia.org/wiki/Od%C4%83_bucuriei

Cititi va rog si:

https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/17/profetia-parintelui-elpidie-despre-noul-papa-antihrist-si-puterea-malefica-a-cipului/

https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/14/proorociri-despre-vremurile-din-urma/