27 Mai Sfintii zilei de astazi

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Eladie.

Acest sfânt curăţindu-se pe sine de toată înşelăciunea şi făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, şi i s-a încredinţat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, şi ca un vrednic şi priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată şi neviclenită de tot răul. Iar de vreme ce tiranii îl aduseră înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strălucit şi a luminat cugetele credincioşilor. Căci mergând cu osârdie la chinuri şi propovăduind pe faţă dreapta credinţă, a fost dat la multe munci, şi foarte rău fiind strujit la trup, i s-a arătat Hristos Dumnezeul nostru că-i vindecă toată chinuirea rănilor, şi de aci înainte a devenit şi mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri şi muncindu-l şi mai cumplit, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.

Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învăţăturile sale, pe mulţi păgâni din înşelăciunea idolilor a întors către Hristos şi cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregătorul a fost ferecat în lanţuri şi închis în temniţă ca să fie ucis pe încetul cu foamea şi cu sete. După aceea a fost scos şi muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, şi la Anghira, cetatea Galatiei, şi pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Şi aducându-l la râul ce se numţea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pământ cruciş, şi l-a legat de patru pari uscaţi ce erau înfipţi în pământ, şi I-a bătut tare până ce i-a căzut pielea şi carnea de pe oase, şi a adăpat pământul cu sângele lui; iar parii odrăslind au crescut stâlpări şi frunze şi au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tămăduiau toate neputinţele şi durerile oamenilor. După aceasta a fost adus la stăpânirea Traciei cea din Lidia, aproape lângă râul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo după multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos şi a primit cununa nestricăciunil.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evsevlot, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alipie, care s-a săvârşit zdrobindu-i-se capul de piatră.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfintiului Beda Venerabilul (Anglia, + 735).

Beda VenerabilulSf. Beda a fost istoric bisericesc şi a consemnat istoria creştinismului din Anglia până în zilele sale. Anul probabil al naşterii sale este 673, iar locul, Northumbria, undeva lângă localitatea Jarrow.

La vârsta de 7 ani, Beda a fost trimis la Mănăstirea Sf. Petru din Wearmouth pentru ca să fie îndrumat şi educat de Sf. Benedict Biscop (prăznuit în 12 ianuarie). Apoi a fost dus la mănăstirea cea nouă Sf. Petru, înfiinţată în Jarrow în 682, unde a rămas până la moartea sa. Acolo l-a luat sub aripa sa Sf. Ceolfrith stareţul (prăznuit în 25 septembrie), care l-a urmat pe Sf. Benedict în 690, conducînd ambele mănăstiri, Wearmouth şi Jarrow.

În Viaţa lui Ceolfrith scrisă anonim, există povestea unui incident legat, probabil, de tânărul Beda. Ciuma din 686 a năpădit mănăstirea lui Ceolfrith, răpind majoritatea monahilor cântăreţi din corul bisericii, rămânînd în viaţă doar stareţul şi un băiat pe care îl avea ca ucenic. Acest tânăr „este acum preot la aceeaşi mănăstire şi laudă faptele minunate ale stareţului atât verbal cât şi în scris, faţă de toţi cei care vor să le afle”.

Îndurerat din cauza catastrofei, Ceolfrith a hotărât că ar fi bine să cânte Psalmii fără antifoni, cu excepţia slujbelor de Utrenie şi Vecernie. După o săptămână de cântat, s-a întors iar la varianta cu antifonii cântaţi acolo unde le era rândul. Cu ajutorul băiatului şi al fraţilor rămaşi în viaţă, slujbele se făceau foarte greu până când au fost aduşi alţi călugări care au fost învăţaţi să cânte.

Sf. Beda a fost hirotonit diacon la vârsta de 19 ani şi la 30 a primit sfânta taină a preoţiei din mâna Sf. Ioan din Beverley (prăznuit în 7 mai), sfânt episcop al Hexham (687) şi în 705 al York-ului. Beda iubea slujbele bisericeşti şi considera că dacă îngerii sunt prezenţi la slujbe împreună cu călugării atunci şi locul său era acolo. „Dacă nu m-ar vedea printre călugări nu ar întreba, oare, unde este Beda?”

Beda şi-a început ucenicia ca elev al Sf. Benedict Biscop, care era călugăr la renumita mănăstire din Lerins, întemeind el însuşi alte mănăstiri. Sf. Benedict a adus cu el în Anglia multe cărţi de la Lerins şi din alte mănăstiri din Europa. Această bibliotecă l-a ajutat pe Beda să-şi scrie propriile cărţi, cum erau comentariile biblice, istoria ecleziastică şi hagiografiile.

Beda nu era un istoric perfect obiectiv. De exemplu, în disputa cu creştinismul celtic el era oarecum de partea romanilor. Dar, cu toate acestea, a fost corect şi bine documentat. Cărţile sale se trăgeau din „documente antice, din tradiţiile strămoşilor noştri şi din cunoştinţele mele personale”. Cartea a V-a, 24, ne oferă o perspectivă clară a vieţii religioase şi seculare din vechea Britanie. Sf. Beda descrie o lume zugrăvită după tradiţii duhovniceşti foarte asemănătoare cu cele păstrate de creştinii ortodocşi. Aceşti sfinţi duceau aceeaşi viaţă de sfinţenie eroică pe care o găsim şi la sfinţii din est, sfinţenia lor fiind demnă de dragostea şi admiraţia noastră. Creştinii posteau miercurea şi vinerea, precum şi în postul Naşterii Domnului de 40 de zile. (Cartea a IV-a, 30).

Continuă lectura

Publicitate

Politicienii belgieni doresc o lege cu dedicatie pentru pedofili !

Politicienii belgieni doresc o lege cu dedicatie pentru pedofili ! 

ped

Vor sa scada varsta legala a consimtamantului de la 16 ani la 13 ani, sa o poata practica legal si ei !

Iluminatii, mari practicanti ai acestor ritualuri, folosindu-se de sintagma “toleranta pentru Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transexuali (LGBT)”, promovata de multi politruci “democrati” ai UE si SUA, au grija sa strecoare printre acele mizerii si o mizerie si mai mare si anume considerarea pedofiliei drept “o orientare sexuala”. O sa vedeti o retrospectiva mai jos !

ped1

La data de 27 decembrie 2013, scriam un articol socant, unde prezentam o stire, venita, de unde altundeva, decat din America, unde psihologii americani, au ajuns ei la concluzia, cum ca “pedofilia este o orientare sexuala si nu o boala”. Unii oameni intr-adevar au ramas socati de o astfel de informatie, ceea ce e si normal sa fie, iar altii au ramas sceptici.

Mai multe cititi aici: http://www.fara-secrete.ro/psihologii-masoni-americani-sustin-ca-pedofilia-este-o-orientare-sexuala.

Cititi va rog si:

https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/19/croatia-programa-de-educatie-sexuala-este-conceputa-de-colaboratori-ai-revistei-paidika-jurnalul-pedofililor-sustinuti-de-soros/

https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/15/doua-lesbiene-au-organizat-parada-homosexuala-a-copiilor-in-norvegia/

https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/18/sua-si-ue-doresc-sa-sactioneze-drastic-tarile-care-se-opun-homosexualitatii-si-lesbianismului/

 

România primeşte o lovitură din partea Europei: Conform Consiliului Europei maghiarii au dreptul la autonomie

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o Rezoluţie privind drepturile minorităţilor în Europa, în care se arată că autonomia teritorială poate contribui la protejarea drepturilor minorităţilor, aceasta fiind doar una dintre modalităţile prin care se pot asigura aceste drepturi.

romsecuii

Rezoluţia, adoptată marţi, stipulează faptul că protecţia drepturilor minorităţilor naţionale trebuie să rămână “o prioritate pe agenda politică” şi subliniază că beneficiile acestei protecţii nu se limitează la minorităţi, ci “vor aduce stabilitate, dezvoltare economică şi prosperitate pentru toţi”.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) recomandă statelor membre să ia în considerare “diferitele forme de protejare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în baza celor mai bune practici”. Una dintre aceste forme poate fi autonomia teritorială, se mai arată în text. “În acest sens, Adunarea reaminteşte Rezoluţia 1334/2003 privind experienţele pozitive ale regiunilor autonome ca sursă de inspiraţie pentru rezolvarea conflictelor în Europa, care stipulează că stabilirea unei entităţi autonome poate fi privită ca parte a procesului de democratizare”, scrie în text.

Totodată, Adunarea salută adoptarea Rezoluţiei 361/2013 de către Congresul autorităţilor locale şi regionale al Consiliului Europei privind regiunile şi teritoriile cu un statut special în Europa. Rezoluţia recunoaşte faptul că statutul special acordat unor regiuni “a adus stabilitate şi prosperitate acestor regiuni şi statelor” respective.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei consideră “că autoguvernarea teritorială poate contribui în mod eficace la protejarea drepturilor minorităţilor de o manieră colectivă şi evitând asimilarea”. De asemenea, Adunarea consideră că “un element esenţial’ al protejării drepturilor minorităţilor naţionale” îl constituie “respectul dreptului la identitate comună, care include cultura, religia, limba şi tradiţiile”. Minorităţile au dreptul să-şi menţină şi să-şi dezvolte propriile lor instituţii şi “ar trebui să primească o protecţie colectivă, aşa cum este stipulată în Recomandarea 1735 din 2006″.

APCE recomandă ţărilor membre ale Consiliului Europei să se ghideze după cele mai bune practici în domeniu, dând ca exemplu autonomia Tirolului de Sud, situaţia minorităţii suedeze din Finlanda şi alte state unde sunt garantate drepturi colective.

sursa: http://mesager.net/stiri/politic/romania-primeste-o-lovitura-din-partea-europei-maghiarii-au-dreptul-la-autonomie/

Cititi va rog si:

https://vremuritulburi.wordpress.com/category/sfantul-arsenie-boca/

https://vremuritulburi.wordpress.com/category/distrugerea-romaniei/

Proiect secret diabolic al Pentagonului, asemanator filmului Avatar

Agentia de cercetare DARPA din cadrul Pentagonului a initiat niste proiecte de domeniul SF pentru anul viitor. Unul dintre ele este proiectul „Avatar”, care presupune formarea unor soldati-android, ce vor actiona pe campul de lupta, precum in filmul cu acelasi nume, al lui James Cameron.

Soldatii vor fi niste corpuri mecanice de androizi, care vor lua locul oamenilor in razboi.O alta tehnologie sofisticata presupune depistarea unei puternice raze laser, care va fi oprita din drumul sau catre tinta, scrie Gizmodo.Acum DARPA, agentia de cercetare din cadrul Departamentului de Aparare al SUA a Pentagonului, vrea sa aduca aceste idei in lumea reala. In cadrul agentiei, din bugetul de 2,8 miliarde de dolari pentru anul 2013 s-au alocat 7 milioane de dolari pentru proiectul numit „Avatar”.Scopul final al proiectului nu este surprinzator si seamana cu conspiratia din filmul cu acelasi nume. Potrivit agentiei, „programul Avatar va dezvolta interfete si algoritmi care vor permite unui soldat sa aiba un partener eficient, un fel de robot semi-autonom, care sa actioneze ca un soldat surogat”.

Acesti roboti ar trebui sa fie inteligenti si suficient de abili pentru a lua parte la razboi, conform DARPA. Acest proiect include „o camera de supraveghere, control si recuperare a ranitilor din lupta”.

Agentia nu specifica mijloacele, dar DARPA a finantat deja cu succes proiecte privind soldatul-robot.

Supervizat de DARPA (Agenţia de proiectare şi cercetări în domeniul apărării) şi având un buget al său propriu de mai multe miliarde de dolari, NSA a reuşit să creeze şi să instaleze o reţea extrem de performantă de computere, sateliţi, aparate de telecomunicaţii şi tot soiul de dispozitive de supraveghere.

De prin 1970, DARPA a înghiţit miliarde de dolari. De ochii lumii, s-a spus că aceste sume enorme au fost folosite la cercetări şi experimentări de armament militar sofisticat; de fapt, DARPA a cheltuit camioane de bani pentru a-şi dezvolta laserul mortal, arme meteorologice, câmpuri electromagnetice, sateliţi de recunoaştere si cel mai important pe dezvoltarea de cipuri implantabile in creier pentru controlul mintii.

DARPA este de asemenea părintele legendarului sistem de rachete defensive Star Wars(„Războiul Stelelor”).

Mai multe pe faraSecrete si wkipedia.

Bitcoin – moneda digitala implementata de illuminati pentru a crea o singura moneda la nivel mondial !

Bitcoin – moneda digitala implementata de illuminati pentru a crea o singura moneda la nivel mondial !
Un motiv pentru care in Romania s-a limitat foarte mult platile in numerar !
In acelasi timp moneda digitala Bitcoin devine foarte utilizata !

Bitcoin_euro

Bitcoin este un sistem de plată electronică descentralizat și o monedă digitală creată în 2009 de Satoshi Nakamoto. Numele Bitcoin se referă de asemenea și la programul cu sursa deschisa pentru folosirea acestor monede, cât și la rețeaua peer-to-peer (de la egal la egal) pe care acesta o formează. Spre deosebire de majoritatea monedelor, Bitcoin nu se bazează pe încrederea într-un emitent central. Bitcoin folosește o bază de date distribuită peste noduri ale unei rețele de la egal la egal (peer-to-peer) pentru a inventaria tranzacțiile și se folosește de criptografie pentru a furniza funcții de bază pentru securitate cum ar fi asigurarea că bitcoinii nu pot fi cheltuiți decât de cel care îi deține și decât o singură dată.

Construcția monedei Bitcoin permite deținerea și transferul anonim de valoare. Bitcoinii pot fi salvați pe un computer personal sub forma unu fișier portofel sau pot fi stocați cu un serviciu de portofel a unei terțe părți, iar în ambele cazuri bitcoinii pot fi trimiși prin intermediul internetului oricărei persoane cu o adresă Bitcoin

În luna februarie a anului 2014 existau peste 12.000.000 bitcoini. La prețurile curente, valoarea cumulativă a monedelor Bitcoin emise (indicator echivalent cu capitalizarea de piață) depășește 7 miliarde USD.

Bitcoin este una din primele implementări a conceputului numit „criptomoneda” (cryptocurrency), prima dată descris în 1998 de Wei Dai pe mailing listul Cyperpunk.

Iata ce mai aflam despre bitcon:

În comparație cu monedele fiat convenționale, Bitcoin diferă prin faptul că nu există nici un supraveghetor care să poată controla valoarea lor.

Oare chiar nu exista nici un suparveghetor in acest sens care sa poata controla valoare bitcoinului, cand traim in aceasta lume plina de hackeri care pot descifra sistemul criptografic de care se amintea? Iar daca ei o pot face, ma gandesc ca o pot face si cei care au creat acest sistem.

Disparitia banilor lichizi si instaurarea unei monede unice pe tot globul.

O alta problema este ca aceasta moneda duce la disparitia banilor lichizii de pe piata si spre creerea unei monede unice pe tot globul, unul dintre punctele de pe agenda illuminati in vederea formarii guvernului mondial.

Multe tari deja folosesc tot mai putin tranzactii cu bani lichizi sau le limiteaza la o suma tot mai mica. Printre tarile cele mai avansate din acest punct de vedere se numara:  Suedia, Germania, USA, Canada, Franta, Israel care folosesc deja peste 70% tranzactiile electronice, si cifrele sunt in crestere rapida.

Iar odata cu disparitia banilor lichizi controlul financiar devine total, pot „incuia” toti banii int-un chip, punctul final de pe aceasi agenda illuminati, inainte de aparitia Antichristului.

Vedeti cum se leaga toate aceste lucruri, vezi  (Intreviul integral cu Aaron Russo) si (Profetia Parintelui Elpidie).

Timpurile amintite de parintele Elpidie si alti Profeti de care puteti citi la sectiunea „Profetii” se apropie  cu o viteza mai mare decat ne-am putea imagina.

Dumnezeu sa ne pazeasca pe toti!

Mai multe despre Bitcoin puteti citi pe faraSecrete si alte informatii pe wikipedia.

26 Mai Sfintii zilei de astazi

În această lună în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli.

Sf. apostol CarpAcest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei şaptezeci de apostoli şi ucenici, şi slujind marelui Pavel la propovăduire şi purtând duinnezeieştile Iui epistole către cei cărora erau trimise, a învăţat pe mulţi dintre păgâni a se închina şi a cinsti Sfânta Treime. După aceea, luminându-i-se mintea prin dumnezeiască strălucire a Mângâietorului, pornind de la Răsărit ca o stea luminoasă, a luminat toată lumea cu dumnezeieştile învăţături, făcând în toate zilele multe şi mari minuni. Şi multe cetăţi şi popoare venind la credinţa în Hristos, şi despărţind cu botezul pe cei credincioşi din cei necredincioşi, a suferit din această pricină multe prigoniri şi scârbe, căci mergea cu bărbăţie şi cu osârdie spre cele cu osteneală nevoinţe ale luptei, neînfricoşîndu-se de mânia dregătorilor. Drept aceea, precum el a slăvit pe Dumnezeu în mădularele lui, aşa şi el a fost mărit de Dumnezeu. Deci adormind somnul cel dulce, cu moaştele sale, face minuni în toate zilele, curăţind tot felul de boli şi gonind duhurile necurate.

Sfantul apostol AlfeuTot în această zi, pomenirea sfântului apostol Alfeu, unul din cei şaptezeci de apostoli.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Averchie şi Elena.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Alexandru Tesaloniceanul, care a mărturisit în Smirna, la anul 1394 şi care de sabie s-a săvârşit.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai26.htm

Ucraina si-a ales presedinte , de fapt era ales inca din februarie

Noi romanii am aflat pe pielea noastra cum e sa te culci seara cu Geoana si sa te trezesti dimineata cu Basescu presedinte. Ucrainenii au „votat” si ei un nou presedinte , pe Petro Poroşenko , un oligarh poreclit si „Regele Ciocolatei” care desi vorbeste romaneste , fiind nascut intr-un oras care a apartinut candva in istorie Romaniei , el nu sustine deloc cauza romanilor ci este unul dintre nationalistii ucraineni care se opun drepturilor minoritatilor.

petro-poroshenko-1

El este un afacerist oarecum controversat , schimbandu-si opiniile si optiunile politice in timp , trecand de la Partidul Regiunilor la sustinerea pro-europenilor si a lui Viktor Iuşcenko. Referitor la soarta romanilor el este unul dintre cei care considera ca in Buceag nu ar trebui sa se vorbeasca limba romana.

Pe data de 1 Februarie 2014 la München in Germania o delegatie ucraineana formata din Petro Poroşenko , Arseniy Yatsenyuk si Vitali Klitschko se intalnea cu secretarul de stat american John Kerry. Acesta este momentul cand licuriciul a decis cine va „lumina” calea Ucrainei la comanda lui.

Sincer ne-ar fi durut direct in cot de acest lucru daca nu ar fi depins si soarta celor cateva sute de mii de romani care inca traiesc pe teritoriul Ucrainei. Jocurile pentru controlul butoanelor unor tari precum Romania sau Ucraina se fac prin hotelurile sau ambasdele din marile capitale ale lumii. Acum stima asta si incepem sa detestam din ce in ce mai mult globalismul si „beneficiile” sale.

La cum stau lucrurile la prima vedere Ucraina va avea  si ea un „guvernator” si se va transforma dintr-o gubernie ruseasca intr-o colonie trans-atlantica. Deja se impart functii si pozitii cheie pentru controlul resurselor si companiilor de stat ucrainene. Ucrainenii ar fi bine sa arunce un ochi retrospectiv la ceea ce s-a intamplat in Romania.

Sursa: http://glasul-moldovei.blogspot.ro/2014/05/ucraina-si-ales-presedinte-de-fapt-era.html

Cititi va rog si:

https://vremuritulburi.wordpress.com/category/ucraina/