Românii au început să primească acasă chemări de la ARMATĂ.

Mai mulţi rezervişti români au început să primească acasă ordine de chemare la unitățile militare sau la alte structuri aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale şi Ministerului Afacerilor Interne.

 Românii au început să primească acasă chemări de la ARMATĂ
Românii au început să primească acasă chemări de la ARMATĂ

Unii botoșăneni care au efectuat stagiul militar obligatoriu, au primit ordine de chemare la unitățile militare sau la alte structuri aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale şi Ministerului Afacerilor Interne. Mai mult, se pare că rezerviștilor li s-ar fi solicitat și acte medicale pentru a li se vedea starea de sănătate, scrie botoşăneanul.ro.

”Eu am și eu invitație la această convocare pe data de 2 – 3 – 4 iunie, dacă nu mă înșel, să particip la această instruire. Ei vor să facă un exercițiu de mobilizare ca să vadă în cât timp se prezintă rezerviștii la unitate, probabil cheamă și pe cei care nu au făcut armată. Dar pot fi mobilizați că sunt șefi ai unor agenți economici care au mașini care le pot pune la dispoziție. Și vor veni 20 de ofițeri de la București care vor face instruirea”, a declarat prefectul Costică Macaleți.

O evidență clară a rezerviștilor din județul Botoșani este deținută de Centrul Militar Județean, structura care a și emis ordinele de chemare. Oficial, aceste convocări se efectuează pentru verificarea situației rezerviștilor în vederea actualizării bazei de date.

”În cadrul Centrului Militar Județean există un birou de mobilizare și acolo ei țin evidența rezerviștilor, a repartițiilor pe unități. Pe cei care îi avem repartizați la unitatea noastră îi primim și în cele trei zile, în prima zi se va face un briefing la Prefectură la care vor participa toți șefii din sistemul național de apărare implicați, nu numai noi, CMJ ca structură principală, după care și Poliția, SRI, STS-ul, Poliția de Frontieră” a explicat Iulian Sandu, maior în cadrul Unității Militare Batalion de Artilerie 01251.

Guvernul a anunţat documentele necesare recrutării

Ministerul Apararii Nationale a publicat la finalul lui aprilie in Monitorul Oficial modelul certificatului medical pe care toti tinerii sunt obligati sa il prezinte la recrutare, pe timpul mobilizarii sau al starii de razboi. Potrivit prevederilor legale, in cazul mobilizarii, starii de asediu sau razboi, toti barbatii cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani sunt obligati sa isi indeplineasca serviciul militar, potrivit avocatnet.ro. Publicarea acestor prevederi legale vine într-un moment de criză în Europa, în contextul tensiunilor Ucraina-Rusia, care au generat mişcări de trupe NATO spre Europa de Est.

Potrivit Ordinului Ministerului Apararii Nationale M.113/2013, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312 din 28 aprilie 2014 si care a intrat in vigoare la aceeasi data, a fost aprobat modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie, care urmeaza sa fie prezentat de tineri la comisia locala de recrutare-incorporare.

Noul model al certificatului va fi prezentat de tineri la comisia de recrutare-incorporare in cazul starii de asediu, al mobilizarii sau al starii de razboi, in timp ce pana in prezent vechiul document nu trebuia prezentat in astfel de situatii.

Important! Conform art. 5 din Legea nr. 446/2006 privind pregatirea populatiei pentru aparare, la declararea mobilizarii si a starii de razboi sau la instituirea starii de asediu, indeplinirea serviciului militar in calitate de militar in termen devine obligatorie pentru barbatii cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani, care indeplinesc criteriile pentru a indeplini serviciul militar.

Un tânăr român explică de ce nu ar merge la război 

In plus, vechiul model al certificatului putea fi prezentat de tineri si la selectia in institutiile de invatamant din subordinea Ministerului Apararii, insa in privinta noului model nu se mai precizeaza acest lucru in actul normativ recent intrat in vigoare.

De asemenea, in noul model al certificatului medical se mentioneaza ca tinerii vor trebui sa isi faca analize pentru a se verifica daca au heptatita B si C. Anterior, tinerii nu trebuiau sa efectueze astfel de analize.

 

Formularele certificatelor medicale se vor pune la dispozitia medicilor de familie prin Ministerul Sanatatii, la instituirea/declararea starii de asediu, mobilizarii sau starii de razboi.

Odata cu intrarea in vigoare pe 28 aprilie 2014 a Ordinului MApN nr. M.113/2013 se abroga Ordinul MapN nr. M.47/2007.

Recentul act normativ prin care este aprobat certificatul medical este semnat nu doar de catre ministerul apararii nationale Mircea Dusa, ci si de catre ministrul justitiei Robert Marius Cazanciuc, directorul Serviciului Roman de Informatii George-Cristian Maior, directorul Serviciului de Protectie si Paza Lucian- Silvan Pahontu, ministrul afacerilor interne Radu Stroe, ministrul sanatatii Nicolae Banicioiu, directorul Serviciului de Informatii Externe Teodor-Viorel Melescanu, directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale Marcel Opris.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării va analiza în perioada următoare capacitatea de a chema rezerviștii sub arme, a declarat, în urmă cu o săptămână, președintele Traian Băsescu, subliniind însă că România nu are în prezent o amenințare directă iminentă.

MAPN infirmă faptul că există un proces de mobilizare  

La începutul lui mai, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a infirmat categoric faptul că există un proces de mobilizare a rezerviștilor sau de recrutare a tinerilor, potrivit unui comunicat de presă.

„Documentul la care se face referire, ordinul comun publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, actualizează modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, pentru efectuarea vizitei medicale. Acest demers este unul legal, în conformitate cu articolul 27 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, care prevede în mod expres obligativitatea stabilirii unui model unic pentru acest tip de document”, se arată în comunicatul MApN, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, certificatul este unul similar cu cel al soldaților și gradaților profesioniști, iar măsura legislativă nu are nicio legătură cu eventuale evoluții în mediul de securitate, în vecinătatea României.

„Referitor la aprecierile privind capacitatea operațională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naționale precizează că acestea sunt speculații și trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic. Armata României este în măsură să-și îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituție, pentru asigurarea securității naționale și îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate de România în plan militar”, informează MApN.

Ca membră a NATO, spune comunicatul, România ia toate măsurile, conform deciziilor stabilite la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, pentru a fi pregătită să contribuie la realizarea obiectivului fundamental al Alianței, apărarea spațiului comun.

Sursa: REALITATEA.NET http://www.realitatea.net/romanii-au-inceput-sa-primeasca-acasa-chemari-de-la-armata-trebuie-sa-se-prezinte-la-unitate_1440309.html#ixzz31mvID3Tu 
Cititi va rog si:

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s