Depresia este „dracul cel de miaza-zi”

Depresia, dragii mei, este un duh. De aceea medicii nu-i gasesc leac si oricite dovezi i-ai aduce, nu se lasa convins. Despre acest duh scrie si prorocul David in psalmul 90: este „dracul cel de miaza-zi”. Redactorii moderni, atinsi probabil de acelasi duh, au diortosit in „molima ce bintuie intru amiaza”. „Duhul amiezii”, aceasta fiara pierzatoare, este dulceaga si linge pe cei lenesi, pina ii inghite cu totul, daca nu ne intoarcem sub acoperamintul Celui Preainalt.

depresia

PSALMUL 90

1. Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
2. Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.
3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
8. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
12. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
14. „Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.
15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

Ieromonah Savatie Baştovoi

altarulcredintei.md

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Reclame

Sfântul Grigorie Teologul: Dă-I puţin Celui care ţi-a oferit mult

Niciodată nu vei depăşi mărinimia lui Dumnezeu, chiar dacă-ţi dăruieşti toate bunurile tale, chiar dacă te adaugi la acestea pe tine însuţi. Pentru că însăşi jertfa ta pentru Dumnezeu înseamnă un câştig pentru tine. Oricâte ai oferi, cele care rămân de plătit sunt multe.

Iubiţii mei fraţi şi prieteni, să nu fim răi iconomi ai bunurilor care ni s-au dat, să nu ne îngrijim să le adunăm şi să le ţinem în cămară, în timp ce alţii rabdă de foame. Să urmăm Legii celei mai înalte şi de căpătâi a lui Dumnezeu, Care trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi răsare soarele peste toţi. El a făcut pământul larg pentru toate animalele terestre, a creat izvoarele, râurile, pădurile, văzduhul pentru păsări, şi apele pentru vieţuitoarele din ape, şi a dat tuturor făpturilor din belşug cele necesare vieţii, fără să le pună vreo limită, fără să le lase vreo lege scrisă, fără să le împiedice cu vreo îngrădire. (Sfântul Grigorie Teologul)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 379-380) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

16 August – Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache

Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, sunt praznuiti pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu a inceput sub semnul aparitiei Bibliei in limba romana, numita „de la Bucuresti”, in anul 1688. Si-a asumat rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A dat Bucurestiului o noua Academie Domneasca, transformand scoala de la Sf. Sava in „colegiu public pentru pamanteni si straini”, cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub indrumarea caruia se vor tipari numeroase carti in limbile romana, greaca, slavona, georgiana si chiar araba. A ctitorit mai multe biserici si manastiri, intre care: bisericile de la Potlogi si Mogosoaia, Manastirile Hurezi si Brancoveni, Biserica „Sf. Gheorghe Nou” din Bucuresti, unde odihnesc sfintele sale moaste.

Pentru ca a refuzat sa se lepede de la credinta crestina, pe 15 august 1714, chiar in ziua cand implinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeasi pedeapsa au suferit-o si cei patru fii ai sai, impreuna cu sfetnicul Ianache.

„De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor! „

Numai in camasi, istoviti de suferinte si dureri, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, marturisitorii intru Hristos au fost adusi in fata sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunta la crestinism, Brancoveanu a raspuns fara retineri: „De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor!”, iar catre fiii lui a rostit: „Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea fetei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!”.

In urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit sa fie taiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Stefan si Radu. Cand a sosit randul lui Matei, baiatul cel mai mic, acesta a inceput sa planga. Tatal lui i-a poruncit sa se asemene fratilor sai. Copilul s-a indreptat spre jertfa fara retineri. Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului si apoi domnitorul, care a batut o cruce mare si a spus: „Doamne, fie voia Ta!”.

Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite dupa doua secole!

Trupurile lor au fost aruncate in Bosfor. Au fost scoase de cativa crestini si ingropate in mare taina intr-o manastire din Halki, chiar langa Tarigrad. In vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns ramasitele domnitorului si le-a ingropat in Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. A asezat peste mormant o piatra impodobita doar cu pajura tarii, fara nici o pisanie, iar deasupra a pus o candela de argint. Pornind intre altele, si de la inscriptia de pe aceasta candela (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a facut in 1914 senzationala descoperire a mormantului voievodal („cea mai mare rasplata pentru modesta mea activitate de o viata”, ii scria el savantului Dimitrie Onciul). In jurul autenticitatii si paternitatii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici si chiar procese, in care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost inca de la inceput, printre multi altii, si marele Nicolae Iorga.

Pe 15 august 1992, Constantin Brancoveanu cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache au fost declarati sfinti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Sunt sarbatoriti pe 16 august pentru a nu coincide cu sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

Tot astazi facem pomenirea Sfantului Iosif de la Varatec. – crestinortodox.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Parintele Ilarion Argatu – DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

2.1 Am văzut cum arată sufletul după moarte1

După moarte până la îngropare, sufletul  timp de 3 zile, este dus să vadă cerul, vede lucrurile celor ce şi-au îndeplinit pe pământ datoria, se bucură că poate va fi şi el acolo. Este dus pe acolo unde vede ce păcate aufăcut unii şi vede unde sunt, gândindu-se la păcatele săvârşite de el şi dacă nu cumva acolo va ajunge şi el.Cum s-a împlinit a 3-a zi, sufletul este dus în faţa sicriului. Îşi vede trupul în sicriu şi vede pe toţi din jurul sicriului. Asta am văzut eu cu ochii mei, pe un mort pe care-l duceau să-l îngroape. Cred că în viaţa lui a  fost un om păcătos, după cum arăta chipul şi după cum era îmbrăcat. Eu mă miram, cum de trec oamenii şi nu-l văd. Mă miram cum de trec şi nu-l simt. Mă miram cum  de nu  cade,  că  multă  lume  trece încoace  şi  încolo  ca şi  cum pe  el nu-l deranja nimeni şi nimic. Era  subţire şi transparent. Când am văzut acest lucru, era în timpul celor 16 ani de prigoană, eram urmărit de comunişti şi de securitate ca să mă prindă şi să mă omoare, să mă lichideze. Mă aflam în podul casei tatălui meu la Valea Glodului. Nu mai puteam sta la Boroaia pentru că eram urmărit. De acolo, din pod, printr-o nişă am văzut procesiunea  şi  sufletul  acelui  mort. Era prima dată când vedeam aşa ceva, când vedeam cum arată un suflet ieşit din trup. De prima dată, m-am înfricoşat, dar după aceea, nu am mai avut acest sentiment de frică.  Mă treceau nişte fiori.

2.2 Cum va fi judecata faptelor ?

O bună credincioasă se nevoia mult cu cele duhovniceşti: ţinea post negru trei zile pe săptămână, trăia o viaţa trupească curată, sporea cu: milostenia, primirea de străini, paticiparea la Biserică în zile de duminică şi sărbători, şi pe lângă acestea citea zilnic psaltirea, acatiste şi toate rugăciunile ce le ştia. La fel făceau şi cele trei fetiţe pe care le avea. Într-o zi, s-a dus cu gândul şi se întreba cum sunt judecate faptele cele bune înaintea lui Dumnezeu? Se gândea că, cel bogat poate să dea mai mult decât cel sărac pentru că are de unde da ceea ce face să se mîntuiască mai uşor. Vedea că, cel bogat la zilele de prăznuire a morţilor şi mai ales la Sfintele Paşti dădea câte 3-4 ouă, pe când cel mai sărman câte un ou. Se gândea în sine, că cel bogat are pe pământ bine şi îndestulare şi va avea şi dincolo tot mai mult, decât cel sărman pentru că poate să dea mai mult. Şi aşa se frământa în sine, se scârbea pentru necazul celor săraci. Dar Dumnezeu, cel ce este cunoscătorul inimilor tuturor, nu a voit   s-o lase în nedumerire, ea fiind o iubitoare a căilor Lui, i-a trimis următoarea vedenie:

După, ce şi-a făcut rugăciunile de seară, s-a dus să se culce. Deodată, s-a văzut că mergea pe un drumuşor cunoscut ce ducea spre apus. Şi aşa mergând, auzea multă vorbă ce venea dinspre miază-zi şi privind spre acolo a văzut că în cimitirul satului, era multă lume printre morminte, s-a dus să vadă şi ea ce se întâmplă acolo. Ajungând în acel loc, l-a văzut pe preotul satului cu epitrahul pe gât stând pe un scaun între morminte cu faţa către miază-zi, şi avea în mână o balanţă cu două talgere. Dar nici un fel de greutate pe ele, ambele talgere erau goale. Femeile care erau acolo puneau ouă roşii pe talger, câte unul, până ce talgerul trăgea în jos, şi atunci lua ouăle şi le punea într-o traistă ce stătea atârnată  de   şoldul  părintelui.    Stând  aşa  şi uitându-se la fiecare  cum pun ouăle pe talger a observat  trei situaţii şi anume:

I.-  Erau unele femei, care puneau numai câte un ou sau cel mult două şi talgerul trăgea în jos, iar preotul le lua şi le punea în acea traistă.

II.-  Erau unele femei, care puneau multe ouă până ce trăgea talgerul în jos.

III.- Erau unele femei, care îşi puneau toate ouăle, de aproape nu mai încăpeau pe talger şi tot nu trăgea talgerul în jos şi atunci venea o altă femeie de punea numai un ou şi atunci talgerul trăgea în jos. Şi aşa stând ea pe iarbă şi uitându-se la acele femei, se mira de cele ce vedea: cum de un ou la unele femei trage talgerul în jos şi cum atât de multe ouă la alte femei nu pot trage talgerul până ce nu pune o alta femei un ou? Şi stând aşa a văzut şi o femeie cunoscută, care pusese toate ouăle, de nu mai încăpeau pe talger şi tot nu trăgea talgerul în jos până când o alta femeie  tot cunoscută, însă mai lipsită ca celelalte, i-a pus un ou deasupra celorlalte, şi a tras talgerul în jos.

După această vedenie, femeia şi-a revenit şi se mira de cele văzute şi arătate ale  Judecăţii lui Dumnezeu.Atunci, a înţeles că Dumnezeu nu se uită la faţa omului ci la faptele lui. A înţeles că “banul văduvei” este mai preţuit înaintea lui Dumnezeu decât dărnicia bogatului. A înţeles că o faptă bună cât de mică ar fi ea, atunci când este făcută cu credinţă multă, cu smerenie şi cu dragoste şi cu toată fiinţa, cântăreşte mai mult decât bogăţia faptelor celor multe făcute de unii dintr-un belşug şi cu mândrie multă.

2.3 Am văzut călătoria sufletului după moarte

Omului i se deschid ochii, când i se apropie sfârşitul, şi vede lumea nevăzută care se află în jurul nostru. Vede Îngerii care se luptă cu diavolii, căci în jurul lui se află atâţia draci, câte păcate a făcut, şi atâţia îngeri, câte fapte bune a făcut. Dacă nu s-a îngrijit în viaţă să se spovedească şi să se împărtăşească, el are toată povara păcatelor. Şi pentru fiecare păcat, stă pe om, un diavol. Acesta vede venind asupra sa, mulţime de diavoli, unul mai hidos decât altul. Şi omul este înfricoşat, se zbate în pat, ar vorbi dacă ar putea, dar i s-a legat limba. Acum nu mai poate vorbi. Cei care reuşesc să vorbească, cer să vină preotul, ca să se spovedească. Unii se aruncă din patul de suferinţă, de frica diavolilor, alţii îţi zic: uite iese dracul de sub pernă, uite vine peste mine; se zbate, se învârteşte în pat, aruncă lucrurile, şi este asaltat de diavoli din toate părţile. Cei din familie, văd toată neliniştea şi spaima, dar ei nu văd ceea ce vede cel care este pe moarte. Ca să-l ajute, rudele cheamă preotul, ca să-i citească rugăciuni, iar de poate vorbi, face spovedanie, şi primeşte Împărtăşanie, şi se linişteşte. Face Sf.Maslu, pentru iertare de păcate. După Maslu, chinurile se mai uşurează. La cei cu păcate grele se face săptămânal Sfântul Maslu. Se pot face până la 9 masluri. Unii, care au trăit toată viaţa fără cununie cer pe patul de moarte ca să-i cunune preotul. Le face preotul slujba Sfintei Cununii, acum pe patul de moarte. Vine cu cununiile acasă, şi îi cunună, dacă muribundul mai poate vorbi. Dacă nu mai poate vorbi, nu se poate face cununia.

-Cel care toată viaţa a trăit cu dreptate,împlinind cele plăcute Lui Dumnezeu, şi s-a spovedit şi împărtăşit în toate posturile rânduite de Sfânta Biserică, spre sfârşitul vieţii diavolii îl luptă, ca să-l prăbuşească măcar în ultimul moment.

1.-Diavolii caută să-ţi arate păcatele făcute în viaţă, cât munţii, ca să te ducă la deznădejde, şi să gândeşti că nu te poţi mântui. Tu să zici: prin spovedania făcută, şi prin canonul împlinit, prin Sfânta Împărtăşanie primită, prin mila Lui Dumnezeu, păcatele mele cele multe, au fost iertate.

2.-Îţi aduce satana suferinţe trupeşti, ca să te facă să deznădăjduieşti, şi să-L huleşti pe Dumnezeu. Tu să zici:- Doamne, pentru păcatele mele pătimesc eu aceasta.

3.-Poate îţi aduc în minte gânduri de mândrie: – Uite ce fapte bune am făcut, şi ce posturi am ţinut, şi ce multe rugăciuni am făcut… Tu să zici:

– Toată viaţa m-am străduit să fac cele plăcute Lui Dumnezeu, dar nu am împlinit decât puţine, şi chiar şi acelea împlinite, nu sunt desăvârşite. Nădăjduiesc însă la mila Lui Dumnezeu, că va privi cu îndurare, la mine nevrednicul.

Unul dintre sfinţi, pe care îl luptau dracii spre sfârşitul vieţii, îi ziceau dracii: ” ne-ai biruit pe noi”, el le răspundea,” nu v-am biruit”.Când a murit, şi trecea prin vămi, către tronul Dumnezeiesc, atunci, le-a zis:

Acum v-a biruit Hristos, cu puterea Sa.

Deci omul nu este sigur de biruinţă asupra satanei, decât după ce a murit. Cât timp este în viaţă, el poate să cadă, dar are grijă să se ridice.

Călătoria sufletuluiam văzut-o în felul următor:

Din clipa când omul moare şi până când trupuleste înmormântat, iată cum petrece sufletul cele trei zile:

O zi:  Prima zi.

Sufletul când a ieşit din trup, stă 24 ore la capul celui mort, stă în picioare, şi priveşte trupul din care a ieşit; vede şi aude ce vorbesc rudele rămase în viaţă.

Continuă lectura

Raspunsuri ale Calugarului Simeon de la muntele Athos la intrebarile existentiale ale omului

Cine este cel mai bun profesor?

– Suferinta.

Iar cel mai rau profesor?

– Placerea.

Care este abilitatea cea mai rara?

– Capacitatea de a da.

Cea mai buna abilitate?

– Capacitatea de a ierta.

Care este cea mai dificila abilitate?

– Abilitatea de a tacea.

Care este cea mai importanta abilitate?

– Abilitatea de a cere.

Care este cea mai necesara abilitate?

– Capacitatea de a asculta.

Care este cea mai periculoasa lupta?

– Cea fanatica.

Care este obiceiul cel mai neplacut?

– Cheful de cearta.

Care este obiceiul cel mai nociv?

– Vorba multa.

Care persoana este cea mai puternica?

– Oricine este capabil sa inteleaga Adevarul.

Care persoana este cea mai slaba?

– Oricine se simte mai puternic.

Care este persoana cea mai inteligenta?

– Cea care isi urmeaza inima.

Ce afectiune este cea mai periculoasa?

– Atasamentul de corpul fizic

Cine este cel mai sarac?

– Cine iubeste cel mai mult banii.

Cine este mai aproape de Dumnezeu?

– Cel milostiv.

Cine este cel mai slab?

– Care Invinge pe altii.

Cine este cel mai puternic?

– Care invinge pe sinele sau.

Cum sa te lupti cu problemele?

– Cu bucurie.

Iar cu suferinta?

– Cu rabdare.

Care este semnul unui suflet sanatos?

– Credinta.

Care este semnul unui suflet bolnav?

– Disperarea.

Care sunt semnele actiunilor gresite?

– Iritarea.

Care sunt semnele faptelor bune?

– Pacea sufleteasca.

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

„Întâlniri cu un sfânt: Părintele Arsenie Boca” – Un nou film despre Sfântul Părinte Arsenie Boca care va fi lansat Luni 21 Martie

Luni 21 martie se lansează un nou film despre părintele Arsenie Boca.  Pelicula, intitulată „Întâlniri cu un sfânt: Părintele Arsenie Boca” va fi prezentată în premieră la ARCUB Gabroveni, strada Lipscaninr. 89 90, Sala Mare.

La lansare vor fi prezenți: regizorul Nicolae Mărgineanu, scenaristul Ion-Costin Manoliu, dar și Parintele Arhimandrit Antim David (Schitul Magureanu) și Cristian Filip Vicepresedintele Fundatiei Crestine Parintele Arsenie Boca.

Intrarea este liberă.

Părintele Arsenie Boca este subiectul a numeroase filme documentare, dar și a filmului „Poarta Albă”, în regia aceluiași Nicolae Mărgineanu.

Părintele Arsenie Boca a trăit între 1910 și 1989, fiind considerat încă din timpul vieții un sfânt. 

După liceul ”Avram Iancu” de la Brad (județul Hunedoara), a urmat Academia Teologică de la Sibiu și Institutul de Belle Arte din din București, frecventând în paralel și cursuri de medicină. După 4 luni petrecute la Muntele Athos din Grecia, a intrat în monahism la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus (județul Brașov) unde a fost preot și stareț până în noiembrie 1948 când a fost transferat de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Transilvaniei la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului (județul Hunedoara), până în mai 1959 când a fost scos pe nedrept din mănăstire în timpul prigoanei comuniste.

A lucrat apoi la Atelierele Patriarhiei Române din București, sub ocrotirea Patriarhiului Iusitinian al României, iar după pensionarea din 1967 a pictat vreme de 15 ani la biserica ortodoxă ”Sfântul Nicolae”” din Drăgănescu  (județul Giurgiu).

A fost permanent urmărit și închis de mai multe ori, pentru credința creștină. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu daruri duhovnicești excepționale a avut și are o uriașă influență în poporul ortodox român, bucurându-se de un adevărat cult. A murit la Sinaia în 28 Noiembrie 1989, fiind înmormântat la Mănăstirea Prislop, mormântul devenindu-i unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din România. – activenews.ro

Alte lucruri minunate despre Sfantul Parinte Arsenie, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

O marturie despre Sfanta Lumina

Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.

Joi, 18 februarie, 2016 – 64 de ani de la despărțirea de viața lumească a lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor

Joi, 18 februarie se împlinesc 64 de ani de la despărțirea de viața lumească a lui Valeriu Gafencu, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfântul Închisorilor”.

64 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, „Sfântul Închisorilor”: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia, fiind unul dintre tinerii care au murit în închisorile regimului comunist din România.

La 20 de ani, în toamna anului 1941, Valeriu Gafencu a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, deoarece făcea parte din Frățiile de Cruce, ale căror membri erau urmăriți și arestați, în acea perioadă. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași, pe care nu a reușit vreodată să o mai termine, pentru că sfârșitul l-a găsit în închisoare.

Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tîrgul Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud, fiind întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944, cât și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului de bestialitate din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tîrgul Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani este considerată, de către mulți, drept o minune. În închisoarea comunistă din Pitești a dobândit boli precum reumatism, TBC pulmonar, osos și ganglionar. Mulți dintre cei care au fost în preajma lui în ultima parte a vieții sale se consideră fericiți că au avut acest privilegiu, mărturisind că, deși trupul îi era o epavă, din cauza lipsei de hrană, chipul îi era îmbrăcat într-o lumină stranie, nepământeană, pentru că, spun ei, „sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune”.

Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseții: – Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului Dumnezeiesc, când crinul curăției plin de parfum tainic. – Moral, nu i se putea reproșa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor. – Spiritual, era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă; nu puteai să-ți dai seama dacă ceea ce spune vede în duh sau dacă Duhul vorbește prin el. Viața lui era zbor spre înălțimi, pe care cu greu îl puteai urmări.  ”, a povestit Virgil Maxim, membru al Frățiilor de Cruce și coleg de închisoare cu Valeriu Gafencu.

Seninătatea cu care își aștepta Valeriu moartea i-a înmuiat, atât pe colegii săi de suferință, cât și pe „gardienii-călăi”. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup și cu hemoptizie (tușea scuipând sânge), chipul lui Valeriu emana, totuși, lumină, deși această boală aduce, de regulă, deprimare și schimonosire a chipului.

Și-a cunoscut ziua morții

Pe 2 februarie 1952, Valeriu Gafencu și-a rugat colegii de temniță să-i aducă o lumânare și o camașă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. Deasemenea, sfântul închisorii a mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune fierbinte, Valeriu a rostit ultimele sale cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”.

Gardianul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a le permite tuturor deținuților să meargă să-și ia rămas bun de la prietenul lor și să se închine la targa unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Valeriu Gafencu. Urma să fie dus într-o groapă comună, a tuberculoșilor.

” Între cei mai cunoscuți martori-martiri, care au suferit, trăind pe cele mai înalte culmi ale spiritualității creștine, stâlp al rezistenței spirituale românești din timpul opresiunii comuniste, considerăm a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU”. – (IPS Bartolomeu Anania)

Printre sfaturile date prin scrisorile trimise către familia sa, Sfântul Închisorilor îndeamnă pe toți oamenii, pe care îi considera „toți cei dragi ai lui”: „Căutați fericirea în sufletele voastre. Nu o căutați în afara voastră. Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veți aștepta fericirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge”. Valeriu Gafencu le-a arătat tuturor celor care l-au cunoscut, prins în mijlocul suferinței, că fericirea adevărată nu depinde de circumstanțele exterioare. Acesta a fost mesajul său, pe care l-a împărtășit atât prin cuvinte, cât și prin gânduri, dar și prin fapte. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Sfantul inchisorilor Valeriu Gafencu – Viata si chinurile inchisorilor comuniste

Sfântul Calinic de la Cernica – Faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur.

Faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur. Că, după cum învăţa, aşa şi lucra. Că zice şi Mântuitorul: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu” (Matei 5, 37).

Foto: Oana Nechifor

In anul 1829, luna iulie, în dimineaţa unei zile de praznic, stătea Cuviosul Calinic în chilia sa din insula mare, aproape de arhondaric. Deci, privind pe fereastră, a văzut mulţime de musafiri care atunci veniseră, iar pe bieţii călugări, „ascultătorii din arhondărie”, cum alergau în toate părţile ca să slujească musafirilor. Deci, căutând la dânşii cu durere de inimă, a zis în sine: 

‒ Ah, Dumnezeule, cum are să se defaime chipul monahicesc prin petrecerea împreună cu mirenii!

Şi tare oftând, a început să citească icoasele Sfântului Ierarh Nicolae.

Spuneau ucenicii Sfântului Calinic „că faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur. Că, după cum învăţa, aşa şi lucra. Că zice şi Mântuitorul: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu” (Matei 5, 37).

Aceiaşi ucenici mărturiseau că Sfântul Calinic „cu multă mâhnire a primit alegerea de episcop, la 14 septembrie 1850, fiindcă n-a putut strica hatârul iubitului său fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Ştirbei ‒ domnul Ţării Româneşti ‒ şi s-a supus la voia obşteştii Adunări…”.

Spunea Sfântul Calinic în ceasul despărţirii de fiii săi duhovniceşti:

‒ Călugărul, oriunde va merge şi oricât bine va găsi, tot nu este ca unde şi-a pus metania, fiindcă inima lui nu este în pace.

Altădată, iarăşi le spunea:

‒ Iubiţii mei fraţi şi fii, trebuie să avem mare grijă când intrăm în Sfânta Biserică sau în Sfântul Altar, că acolo este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos de faţă în Sfintele Taine.

Spunea ucenicul său, Anastasie, că, îndată după aşezarea sa în scaunul episcopiei de la Râmnicu-Vâlcea, a şi început a da porunci la protopopi, ca unde s-ar afla vreun om necununat să-l cunune şi să-l cerceteze pentru ce nu se cunună şi „şade cu posadnică”.

Spunea iarăşi acelaşi ucenic că Sfântul Ierarh Calinic avea mare evlavie către Sfântul Ierarh Nicolae, al cărui acatist îl citea zilnic. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al marelui ierarh, protectorul său, a rezidit din temelie Catedrala episcopală din Râmnicu-Vâlcea, casele episcopale şi seminarul, între anii 1854-1856, care fuseseră distruse de incendiul din 1847. Odată cu biserica, blândul episcop a redeschis şi vestita tipografie a Episcopiei din Râmnic, în care a tipărit tot felul de cărţi de slujbă şi de zidire sufletească, pe care apoi le trimitea gratuit la preoţi şi credincioşi.

Spunea iarăşi arhimandritul Anastasie Baldovin despre dascălul său, Preasfinţitul Calinic:

‒ Mă minunam de aşa viaţă mai presus de fire, pentru că vedeam că slujesc un sfânt viu. De aceea îndrăzneam de multe ori şi îl întrebam câte ceva despre tainele dumnezeieşti şi el îmi descoperea ceea ce cunoştea că-mi este de folos şi cât putea să încapă în mintea mea cea slabă şi întunecată. Iar dacă înaintam cu întrebările mai departe, îmi zicea: „Nu este acum timpul pentru asemenea întrebări”.

Acelaşi ucenic spunea:

‒ Avea obicei fericitul că, după rugăciunea de seară, mă ţinea lângă preasfinţia sa mai mult timp, povăţuindu-mă în credinţă şi la datoriile mele monahale şi multe lucruri de taină îmi descoperea.

Adeseori îmi zicea fericitul:

‒ Fiul meu, mulţi dintre călugări şi mireni sunt numai cu numele creştini, iar cu viaţa şi cu faptele sunt departe de adevărul creştinătăţii. De aceea, la unii ca aceştia nu ai voie să le arăţi ceea ce ai văzut la mine. Iar la cei pe care îi vei cunoaşte că sunt creştini buni şi cred în darul şi puterea lui Dumnezeu, ai voie de la mine să le arăţi şi să le scrii, numai după ce mă voi duce din această lume trecătoare.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 418-419) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

– Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.

– Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?

– Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca să-mi spună despre Golgota ei, dar și despre greaua Cruce pe care o ridica întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și descria drama familie sale, de multe ori își ștergea lacrimile cu șorțul. În toți acești ani mult s-a chinuit și a fost umilită, sărmana, alergând peste tot să caute bani împrumut, ca să plătească toate datoriile băiatului ei.

Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și eu și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.

Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, căci am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge pe-a mea, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.

– Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur nu mă cunoști, și nici eu nu te cunosc, dar fiindcă ne-am cunoscut, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?

– Cum, măi Atanasie?, m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu pot face ceva.

– Omenește, da, sunt de acord. Dar nu uita că există și Harul lui Dumnezeu, care spune că: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).

– Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare. Și aceasta ani la rândul, însă toate au fost zadarnice. Știu că o mâhnesc mult pe mama mea, pe femeia mea și mai ales pe fetițele mele, dar ce să fac, nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.

– Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.

– Cum? Ce trebuie să fac?

Nu am apucat să-i spun ceva, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute ca să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea, numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii, și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit i-am spus:

– Fratele meu, acum plec, dar data viitoare când voi veni, vrei să vin cu un preot ca să-ți citească o rugăciune? Să știi că numai bine îți face.

– Da, Atanasie, te aștept. Adu-mi și un preot, că nu mă deranjează.

Când am ieșit din cameră, pe hol am întâlnit-o pentru prima dată pe femeia sa și pe copii, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele lor, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu femeia lui și tot timpul plângea. Am plecat de la ei ca o zdreanță.

A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr ca să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, ca să se poată împărtăși. Și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, că a primit cu bucurie nu numai el, ci întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Trandafir. Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, Părintele m-a luat deosebi și mi-a spus:

– Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este bine. Este păcat de el să moară pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.

– Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar cu Harul lui Dumnezeu am un gând.

– Ce gând? Spune-mi!

– În Duminica care vine mă gândeam să mergem la Mănăstirea Sfântului Nicodim la Gumenița. Eu cu Glicheria și băiatul cu femeia lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe prietenul meu Sava, paraliticul, numai ca să facă rugăciune. Iar Luni, cu binecuvântarea Sfinției Voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, ca să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi lua eu legătura cu Părinții.

– Bine. Dar o să reușești?

– Singur, nu, dar cu Harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției Voastre, da.

– Fă, orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.

Când i-am spus gândurile mele tânărului și femeii sale, ca să văd dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și mai ales femeia lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate că din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi lui i-am spus cu puțină asprime:

– Frate, te rog, te implor, ca până Duminică când vom merge la Mănăstire, să te împărtășești, iar în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.

– Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici în fața femeii mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori ca să pot sta în picioare. Pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.

– Ce sunt acești înlocuitori?

– Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.

Atunci femeia lui mi-a spus:

– Domnule Atanasie, nu vă supărați, dar zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.

Și într-adevăr, Duminică dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l mângâiam. La un moment dat s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”, iar eu, ținându-l de braț, înaintam spre Sfântul Altar. Am rămas ultimii. În timp ce înaintam, am văzut icoana Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea și toate au mers bine. Egumenul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:

– Îngerii să vă însoțească!

Femeia lui nu a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.

A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers până la autogară. L-am urcat pe tânăr mai întâi și l-am așezat pe un scaun, apoi l-am luat pe Sava în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că lighene întregi de transpirație curseseră de pe el. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare.

Când, cu Harul lui Dumnezeu, am ajuns la Mănăstire, microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii și era cine să ne ajute. Era foarte greu ca să împingi căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte că cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun că-mi curgeau lacrimile și o rugam pe Maica Domnului, spunându-i: „Maica Domnului, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt cel mai bolnav”. Când am intrat în Mănăstire, era după-amiază și toți se retrăseseră la chilii.

Acolo ne așteptau o mulțime de scări, pe care trebuia să urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și cu Sava, mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:

– Atanasie, te cheamă egumenul.

Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Egumenul emoționat a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus ca după Vecernie să mergem și să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu. Și într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească niște rugăciuni. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat Sava ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:

– Părinte, te rog, nu mă lipsi de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.

Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit și m-a întrebat:

– Pe tine cum te cheamă?

– Atanasie.

– Pleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.

Când am îngenunchiat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Trandafir să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte cum îmi spusese: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului își va săvârși minunea ei”. Tânărul și el a fost entuziasmat și acum continuă să se spovedească împreună cu toată familia lui.

Cât despre tânărul care a mers cu mine, despre care sunt sigur că vreți să aflați cum este, el este bine, chiar foarte bine. Cel care nu-mi putuse prinde mâna atunci când l-am salutat, care nu se putea ține pe picioarele sale dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și mai lucrează și peste program. A întors zâmbetul în familia sa, dar mai mult la fetițele lui care, de acum nu se mai rușinează la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, datorită binecuvântării Maicii Domnului, a rugăciunilor Părinților și a rugăciunilor lui Sava paraliticul.

(Atanasie Katigas, Lacrimile pocăinței, Tesalonic 2013, p. 111-118) –  doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie