Inaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice. Zece citate celebre ale dragului parinte

Duminica, 30 octombrie 2016, Inaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice. 

În seara zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2016, Înaltpreasfinția Sa a suferit un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Baia Mare.

IPS Arhiepiscop Iustinian Chira

Justinian Chira avea 95 de ani.

„Arhiepiscopul Justinian Chira a încetat din viață duminică, la ora 10.36. A fost stentat, suferise un infarct miocardic acut. Un medic s-a aflat tot timpul alături de el, însă din nefericire cordul a cedat”, a declarat pentru Agerpres directorul medical al SJU Baia Mare, dr. Vasile Pop.

Înaltpreasfinția Sa, Justinian Chira s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș, dintr-o familie de țărani evlavioși, la botez primind numele de Ioan.

A urmat școala primară în satul natal (1928-1934). Între 1934-1941 a fost reținut acasă de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului Ortodox de băieți „Simion Ștefan” din Cluj. Mânat de dragostea de a-L sluji cât mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sf. Ana” din Rohia, ca frate de mănăstire în 12 martie 1941, tuns în monahism sub numele de Justinian în 1942. La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia de către P.S. Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului. Între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943 este încorporat, în ciuda hainei clericale, în armata maghiară la Mișcolț. În împrejurările istorice dramatice dintre 1940-1944, monahii din Mănăstirea Rohia traiau într-o înfrigurată nădejde: eliberarea țării și a Transilvaniei. În zorii în care această speranță devenea o certitudine, este numit staret la Rohia tanarul ieromonah, in varsta de 23 de ani, Iustinian Chira, care avea sa conduca acest sfant locas, aproape 30 de ani; una din cele mai indelungate si rodnice staretii.

Sarbatorirea hramului manastirii, la 15 august 1944, s-a desfasurat intr-o atmosfera sufleteasca nemaiintalnita. Episcopul Nicolae Colan, intelept si inflacarat patriot, a slujit cu mare fast, reaprinzand sperantele eliberarii in sufletele credinciosilor.

Obstea monahala era alcatuita din 7 persoane, dintre care 5 foarte tineri, Episcopul Nicolae Colan i-a incurajat, afirmand: „Suntem convinsi ca ….Se va forma aici un focar de viata duhovniceasca demna de traditia manastirilor ramanesti”. Viziunea a fost pe deplin confirmata.

Noul staret, a stiut sa reinvie viata monahala dupa regulile stabilite de intemeietorii monahismului ortodox. In cei aproape 30 de ani de staretie, Bunul Dumnezeu l-a ajutat sa realizeze lucruri minunate atat pe plan duhovnicesc, cat si pe plan edilitar-gospodaresc. El a statornicit ca temelie a vietii si trairii duhovnicesti vechile reguli vasiliene ale monahismului: munca, rugaciunea si studiul.

Staretul Iustinian Chira s-a preocupat indeaproape de formarea unor vietuitori statornici si cu dragoste de manastire, ingrijindu-se de pregatirea lor intelectuala. A formulat si cateva reguli de viata manastireasca, dintre care amintim:

1) Sa nu se primeasca frati din alte manastiri (principiul statorniciei);

2) Sa nu fie primiti cei ce veneau cu gandul de a-si face o situatie sau fugeau de raspundere in fata vietii, ori in fata muncii, intrucat asezamantul cerea „zdroaba calugareasca” (regula muncii);

3) Sa nu fie primiti sentimentalii sau deceptionatii (regula vocatiei );

4) Sa fie primiti numai oameni sanatosi, din familii cinstite, serioase si respectate in satul lor (regula credintei, a caracterului si a testarii sociale).

Toate aceste reguli impuneau o solutionare riguroasa a credinciosilor dornici de viata monahala. De aceea, dupa 1944, s-a format la Rohia o obste noua, cu tineri din satele din jurul manastirii, vrednici, statornici, legati de manastire si de poporul de aici. Studiile si le-a completat ulterior, fiind absolvent al Seminarului Teologic din Cluj Napoca si al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu

Pentru meritele sale in conducerea manastirii, la propunerea P.S. Teofil al Clujului, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a conferit, in anul 1967, rangul de arhimandrit, iar in anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului.

In septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, fiind instalat la 11 noiembrie 1990. In aceasta calitate initiaza reorganizarea de curand reinfiintatei Episcopii a Maramuresului si Satmarului. In acest scop a cerut infiintarea postului de episcop – vicar pe seama Episcopiei Maramuresului si Satmarului, post in care l-a propus pe arhimandritul Justin Hodea, staretul Manastirii „Sfanta Ana” – Rohia, care devine astfel P.S. Justin Sigheteanu. A depus stradanii pentru infiintarea uni Seminar Teologic la Baia Mare, municipiu resedinta episcopala si pentru infiintarea Sectiei de Teologie Ortodoxa la Universitatea de Nord din Baia Mare.

Ca episcop-vicar la Cluj a desfasurat o bogata activitate misionar-pastorala, administrativ-gospodareasca si culturala.

A rectitorit Episcopia Maramuresului si Satmarului, pe care o conduce pana azi, a sfintit sute de biserici, a rostit mii de cuvantari, multe din ele fiind inregistrate si pastrate in audioteca Eparhiei. Tine un jurnal permanent cu insemnari, cugetari si evenimente din viata Bisericii care a depasit 130 volume in manuscris. A pus piatra de temelie la peste 80 de biserici noi, s-au infintat inca trei protopopiate noi – cel de Viseu, de Chioar si Oas. Numarul preotilor Eparhiei Maramuresului a crescut de la 325 la 560 – deci s-au inmultit numarul parohiilor sau au fost numiti mai multi preoti la acelasi altar. Ca arhiereu a hirotonit peste 300 de preoti atat in calitate de episcop vicar la Cluj, cat si ca eparhiot la Maramures. Fata de patru manastiri cate erau in 1992 astazi in Eparhia Maramuresului si Satmarului exista peste 30 de manastiri si schituri – cele mai multe cu realizari dintre cele mai frumoase, biserici noi, case monahale, adevarate ansambluri manastiresti.

In decursul vremii a colaborat la diferite publicatii bisericesti si laice intre care amintim: „Viata Ilustrata”, „Renasterea”, „Tribuna Ardealului”, „Telegraful Roman”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Banatului”, „Indrumatorul bisericesc” – Sibiu, „Indrumatorul pastoral” – Alba-Iulia, a editat „Indrumatorul bisericesc” – Cluj-Napoca (1978-1989); a initiat si editeaza foaia eparhiala „Graiul Bisericii Noastre” – Baia Mare.

Între lucrările sale de seamă pomenim: Darurile Bisericii, Cluj-Napoca, 1983 și Viața Maicii Domnului, Cluj-Napoca, 1986.

Romania te iubesc – Manastirea Rohia coltul de rai unde Nicolae Steinhardt a scris Jurnalul fericirii

activenwes.ro

Zece citate celebre ale IPS Arhiepiscop Iustinian Chira

  1. Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
  1. Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?”. Fără să-i spui că ai venit fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui.
  1. Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.
  1. Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.
  1. Prin răbdare ajungi să‑l iubești pe fratele tău, să‑l ierți pe fratele tău, să‑l respecți pe fratele tău, să vezi că‑i mai bun decât tine, să vezi că‑i mai frumos decât tine, să vezi că‑i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici.
  1. Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.
  1. Când Iisus este cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace şi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.
  1. Omul, abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui, iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată creaţia.
  1. Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă…
  1. Voi sta la poarta Raiului şi voi aştepta să sosiţi cu toţii acolo!

basilica.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s