Prima paginăOrtodoxie(Pagina 29)

Sfânta Parascheva, o vistierie de minuni duhovnicesti fără de preţ

octombrie 17, 2014iulie 1, 2015 vt Ortodoxie, Sfanta Parascheva Sfanta Parascheva

Sfânta Parascheva m-a readus la viaţă!

„Eu sunt un om rău, n-am postit, nu sunt un creştin rugător… Ce-am făcut eu bun către Sfânta Parascheva, ca să mijlocească pentru întoarcerea mea la viaţă?”

Aveam 25 de ani, eram muncitor în Cipru. Am avut un teribil accident de maşină şi am fost operat pe creier. Am ajuns în comă profundă. După ce medicii au semnat certificatul de deces, părinţii mei, Neculai şi Maria, s-au închinat la racla Sfintei Parascheva, în timpul unei sfinte slujbe. Imediat după terminarea slujbei, ei au primit telefon din Cipru că m-am trezit din comă.

În semn de mulţumire, am revenit în ţară pentru a mă închina la Sfânta Parascheva. Mă întreb: „Eu sunt un om rău, n-am postit, nu sunt un creştin rugător… Ce-am făcut eu bun către Sfânta Parascheva, ca să mijlocească pentru întoarcerea mea la viaţă? Trebuia să mă fi lăsat să mor pentru păcatele mele!”.

Afirm că, după ce m-am făcut sănătos, în fiecare zi merg în Cipru la Biserica „Sfânta Parascheva”, pentru a aprinde o lumânare şi pentru a-i mulţumi.

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 36)

Cuvioasa Parascheva aude rugăciunea tuturor

A auzit Cuvioasa Parascheva rugăciunea tuturor, dăruind, după taina rânduielilor divine, flori ale bucuriilor imediate sau mai îndepărtate, ca nişte cununi ale răbdării.

Aici s-au adăpat cu putere şi speranţă orfani, văduve, studenţi, soţii înlăcrimate, purtând jugul căsniciei împletit cu durere, suferinzi în haina disperării sau a resemnării, nedreptăţiţi osândiţi de semenii lor, tineri căsătoriţi dorindu-şi copii, nevinovaţi copleşiţi de mrejele vrăjmaşului şi acoperiţi de stropii prea fierbinţi ai stresului zilnic.

Toţi cei care au alergat la „buna sfătuitoare”, „mâna vindecării”, „liman lin şi neînviforat”, „turnul biruinţei”, în fiecare an, pe 14 octombrie, ascultă chemarea inimii, revărsându-se în râul de pelerini. (Prof. Maria Olaru)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 14-15)

Cuvioasa Parascheva, model al umanităţii celei noi

Abundenţa binefacerilor Sfintei Parascheva îi atrage pe oameni la ea, transformându-i din oameni trupeşti în oameni duhovniceşti, izbăvindu-i, astfel, de neştiinţă duhovnicească, uitare şi nepăsare.

Prin intermediul minunilor mijlocite de sfinţi, Dumnezeu cheamă pe oameni la starea de sfinţenie, în virtutea creării lor după chipul Său (Facerea 1, 26-27). Este o invitaţie spre asemănarea cu Dumnezeu, spre actualizarea realităţii ontologice a omului, exprimată tainic în Psalmul 81, 6: „Eu am zis: «Dumnezei sunteţi, şi toţi fii ai Celui Preaînalt»„. Acest progres spiritual înseamnă înnoirea omului, chemarea de a vieţui veşnic cu Mântuitorul, sfânt şi desăvârşit în El.

Astfel, abundenţa binefacerilor Sfintei Parascheva îi atrage pe oameni la ea, transformându-i din oameni trupeşti în oameni duhovniceşti, izbăvindu-i, astfel, de neştiinţă duhovnicească, uitare şi nepăsare.

Sfânta, ca model al umanităţii celei noi, ne învaţă că numai cel ce trăieşte în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este om adevărat, iar acest lucru este o necesitate pentru a deveni precum „Hristos-Cuvântul lui Dumnezeu, prin har”.

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 9)

Sfânta Parascheva, o vistierie duhovnicească fără de preţ

În infinita Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit ca moaştele sfinţilor să fie răspândite, ca nepreţuite daruri, în toată lumea creştină.

Omul apăsat de povara grijilor materiale păşeşte cu greu pe cărarea îngustă şi anevoioasă care duce la mântuire. Ezită, se poticneşte şi, dacă nu imploră sprijinul sfinţilor, este tentat să pornească pe căile bătătorite ale patimilor înşelătoare. În infinita Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit ca moaştele sfinţilor să fie răspândite, ca nepreţuite daruri, în toată lumea creştină.

Prin prezenţa la Iaşi, în Catedrala Moldovei, a moaştelor Sfintei Parascheva, noi, românii (şi nu numai), am dobândit o vistierie duhovnicească fără de preţ, un etern izvor de ajutor, atât în alungarea pământeştilor ispite, în depăşirea dificultăţilor materiale, a suferinţelor trupeşti, cât şi în răstignirea numeroaselor patimi.

În sfânta catedrală s-au rostit, de-a lungul vremii, rugăciuni cât nisipul mărilor: în gând, în şoaptă, în duioase gesturi de smerenie, în stropi fierbinţi de lacrimi, în glas de acatist, în arşiţa privirilor pierdute, în suspine disperate, individuale sau colective. (Prof. Maria Olaru)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 14)

Sfânta Parascheva luptă pentru nașterea de prunci sănătoși

Am născut o fetiță sănătoasă, de 4.400 kg, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copil sănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.

Eu și soțul eram doi tineri căsătoriți, la început de drum. Am rămas însărcinată foarte repede, iar când mi-am calculat data probabilă a nașterii pruncului meu, m-am uitat pe calendar și… acea zi era chiar 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva.

Sarcina a început să se dezvolte, însă curând au apărut și complicațiile. La un interval de trei săptămâni, eram internată pentru oprirea contracțiilor.

Apoi, am fost supusă unei intervenții de cerclaj – efectuată pentru a ajuta la închiderea colului uterin, pentru menținerea sarcinii. După alte câteva luni de internări și tratamente, doctorii au hotărât să îmi scoată firul de cerclaj, care ar fi trebuit să ducă la nașterea prematură, din cauza contracțiilor. Cu toate acestea, au trecut două luni și jumătate, iar nașterea nu se mai producea. Una dintre surorile mele mi-a zis: „Stai liniștită, că pe fata ta o apără Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Se apropia ziua Sfintei, și eu tot nu nășteam.

Într-o zi de joi, la control, doctorița mi-a spus că totul este în regulă și că, dacă nu se va produce nașterea până luni, voi intra în operație pentru cezariană. Zilele au trecut, era deja duminică și nu intervenise nicio schimbare. Mi-am pregătit cele de trebuință pentru spital, iar noaptea, la ora 1.10, m-am trezit cu contracții foarte puternice, la interval de cinci minute. Am sunat medicul care îmi supraveghease sarcina, însă pentru că era noapte și dorea să doarmă, m-a trimis la spital.

Am stat în travaliu 12 ore de chin și suferință. Afară începuse o ploaie torențială, iar ploaia bătea spre fereastra salonului unde eram internată. Apa se prelingea pe sub geamurile termopan, încât și medicii care veneau să mă consulte se mirau cum de intră apa în camera respectivă.

Doctorița refuza să-mi mai facă cezariană, pe motiv că nu are rost, pentru că totul era în regulă. Primul meu gând s-a îndreptat către Sfânta Parascheva, simțeam că și ea se lupta pentru copilul meu și pentru mine.

După îndelungate dureri și insulte suferite din partea personalului medical, câteva cadre medicale s-au urcat pe abdomenul meu, pentru că fătul nu putea să se nască. Doctorița s-a hotărât să folosească un forceps pentru a extrage bebelușul. Am simțit o durere foarte mare, doctorița a aruncat ustensile pe jos, apoi am văzut-o cu bebelușul în brațe, dar copilul nu plângea. Am întrebat imediat de ce nu plânge fetița, însă nimeni nu mi-a răspuns nimic. Copilul înghițise lichid amniotic. Doctorița deja era într-o stare disperată, văzând că nu pot să nasc normal și nici nu mai era timp pentru cezariană.

După câteva minute de tăcere, am auzit glasul copilului meu, Ana-Maria Parascheva! Atunci, am înțeles că Sfânta Parascheva ne iubește și s-a luptat pentru noi, pentru mine și pentru fetița mea.

Am născut o fetiță sănătoasă, de 4.400 kg, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copil sănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații.

Fetița mea are acum 11 ani și șase luni, iar între timp ne-a mai dăruit Dumnezeu și un băiețel de șapte ani. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.

Multe minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva ni s-au arătat până în prezent, iar noi știm că ea este mereu în preajma noastră. Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea noastră, îți mulțumim și te iubim!

(Iuliana)

Sursa: doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Parintele Cleopa Ilie in dialog cu sectarii despre cinstirea Sfintelor Moaste

octombrie 8, 2014 vt Ortodoxie, Parintele Ilie Cleopa, Sfintele Moaste Biserica Ortodoxa, Ortodoxie, Parintele Ilie Cleopa, Sfintele Moaste

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Despre Cinstirea Sfintelor Moaste, Capitolul 7

Sfintele moaşte sunt rămăşiţele pământeşti făcătoare de minuni, ale unora dintre sfinţi. Noi le cinstim ca pe nişte obiecte în care Dumnezeu îşi arată puterea minunată a harului Său. Cât au fost pe pământ, sfinţii au avut în ei harul Duhului Sfânt într-o măsură foarte mare, făcând – prin el – adeseori minuni, harul acesta avându-l în sufletele lor şi în viaţa cerească la care s-au dus, într-o măsură mai mare. Dar precum sfântul poate sta în legătură cu oamenii care se roagă lui, ajutându-i în chip minunat, cu atât mai mult păstrează el însuşi o anumită legătură cu trupul său, care a fost şi el lăcaşul Duhului Sfânt, precum spune Apostolul: Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaşul Duhului Sfânt care locuieşte în voi? (I Cor. 6, 19). Sfânta Scriptură ne spune despre minuni făcute prin trupurile sfinţilor în vremea vieţuirii lor pământeşti, mărturisind despre puterea ce era în ele. O femeie s-a vindecat de curgerea sângelui ei numai prin atingere de haina Mântuitorului (Matei 9, 21; Marcu 5, 28; Luca 8, 43–44; Matei 14, 36), şi mulţi oameni se vindecau numai atingându-se de ştergarele şi de trupul Apostolului Pavel (Fapte 19, 11–12), iar alţii, numai prin trecerea umbrei trupului Apostolului Petru peste ei (Fapte 5, 15).

Sectarul: Dar trupurile sfinţilor şi al Mântuitorului au făcut minuni cât erau în viaţă, fiindcă erau în ele sufletele care aveau credinţă; dar după moarte, ce putere are un trup mort ca să facă minuni?
Preotul: Ţi-am arătat că trupurile oamenilor credincioşi sunt lăcaşuri ale Duhului Sfânt care locuieşte în ele, apoi că acelaşi Duh Sfânt prin trupurile sfinţilor face minuni, atât cât sfinţii sunt în viaţă, cât şi după moarte. O dovadă că trupurile sfinţilor şi după moarte au putere de la Dumnezeu de a face minuni ne-o dă Sfânta Scriptură, arătându-ne că oasele Proorocului Elisei învie un mort (IV Regi 13, 21).

Sectarul: Închinarea la moaşte înseamnă idolatrie, iar aceasta este oprită răspicat de porunca I şi a II-a din Decalog. Aceste porunci sunt categorice: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci ţie chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt sus în Cer şi jos pe pământ… Să nu te închini lor şi nici să le slujeşti (Ieş. 20, 2–5; Deut. 5, 6–9). Trupurile venerate sunt tocmai «asemănări» din cele oprite în aceste porunci.
Preotul: Nici sfintele moaşte nu sunt idoli sau zei ori asemănări ale lui Dumnezeu, şi nici închinarea la ele nu este idolatrie. Căci dacă Însuşi Dumnezeu le proslăveşte prin puterea minunată ce le-o dă, şi noi trebuie să le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, Care le-a dat putere, şi suntem datori să cinstim puterea dumnezeiască din ele, iar nu pe ele însele ca atare. Noi nu le ridicăm sfintelor moaşte biserici, cum făceau păgânii zeilor şi idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicăm biserici lui Dumnezeu şi proslăvim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I şi a II-a înlătură cinstirea idolilor, dar nu şi pe a sfintelor moaşte, căci prin sfintele moaşte noi nu înlocuim pe Dumnezeu, aşa cum Îl înlocuiesc păgânii idolatri, prin idolii lor.

Continuă lectura →

Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor – Grabnic ajutătoare -text

octombrie 6, 2014octombrie 6, 2014 vt Ortodoxie, Rugaciuni Rugaciuni ortodoxe, Rugăciune către Sfântul Înger păzitor

O, Inger prea frumos, lumina blanda, aparator al meu de Sfant Botez,

Ma inchin la tine in inima plapanda, te rog, te chem, te caut, te visez.

Doar tu imi esti suport in calea lunga, pandita de noroi, de patimi, de pacat.

Aduci scanteia in cale sa-mi ajunga, cand trec prin loc intunecat.

Caci mana ta pe a mea o intareste si ochiul tau pe al meu il face vazator

Si la urechea mea cuvantul tau sopteste, adus de tine de la Creator.

Ma inchin adanc sfintiei tale, te rog sa fii alaturea oricand

Caci fara tine, eu ma pierd pe cale si pot sa fiu un vesnic ratacit

Durerea mea ii nealinata si plange sufletul ranit,

Caci toata viata e intinata de un suvoi necontenit

De un suvoi amestec groaznic, din vant, din fapta si cuvant,

Ce a alungat pe bunul paznic al vietii mele pe pamant

O, Sfinte Ingere, la tine eu vin sa caut pocainta

Intoarce-ti fata inspre mine

Arata-mi calea spre credinta

La rugamintea cititoarei Anca, am postat Rugăciune către Sfântul Înger păzitor – Grabnic ajutătoare si in format text. Doamne ajuta!

Rugaciunea in format video, o puteti asculta aici:

Rugăciune către Sfântul Înger păzitor – Grabnic ajutătoare

Iar alte rugaciuni orodoxe frumoase si folositoare, puteti citi la categoria: Rugaciuni.

Invataturi ortodoxe pentru linistea sufleteasca

octombrie 6, 2014octombrie 6, 2014 vt Ortodoxie Biserica Ortodoxa, Ortodoxie, Părintele Arsenie, Sfantul Paisie Aghioritul

Simplitatea odihneşte

Să dobândeşti simplitate în relaţia ta cu ceilalţi, ca să nu te zăpăcească gândurile şi să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simţi, şi tu te eliberezi şi pe ceilalţi îi ajuţi.

– Gheronda, cred că simplitatea înseamnă să se poarte cineva aşa cum simte lăuntric. Aşa este?

– Depinde de locul în care trăieşte. Pentru ca omul să se poarte cu simplitate, trebuie să găsească un mediu potrivit. În lume, mai ales în cea de astăzi, trebuie să fii atent cum te porţi. Însă într-o mănăstire sau într-o familie nu ai justificare să nu te porţi cu simplitate. Este foarte obositor atunci când nu există simplitate şi încredere! În acest caz, ca să-i spui o vorbă celuilalt, ai nevoie de prolog, de epilog, de explicaţii… În felul acesta viaţa devine o corvoadă, o adevărată mucenicie. Pe când, acolo unde există simplitate, îi spui celuilalt “aşează-te acum” şi el se aşează, “acum nu este nevoie de tine, pleacă!” şi pleacă, fără să te temi că te poate răstălmăci. Simplitatea odihneşte, în timp ce lipsa simplităţii oboseşte.

– Gheronda, ce înseamnă: “Dobândeşte libertate în petrecerea împreună cu ceilalţi, ca să te slobozeşti de tulburare”?

– Să dobândeşti simplitate în relaţia ta cu ceilalţi, ca să nu te zăpăcească gândurile şi să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simţi, şi tu te eliberezi şi pe ceilalţi îi ajuţi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 272)

Mulţumeşte lui Dumnezeu!

Mulțumește lui Dumnezeu că mai este vreme pentru tine, că mai este har, milosârdie și chipuri de pocăință și de agonisire a Împărăției Cerurilor.

Îngenunchind, roagă-te cu grijă, cu evlavie, după cuviință, când te afli sub privirea Atotputernicului. Mulțumește lui Dumnezeu că mai este vreme pentru tine, că mai este har, milosârdie și chipuri de pocăință și de agonisire a Împărăției Cerurilor. Cugetă în fiecare zi la sineți, că abia acum începi și vrei să devii Creștin, iar vremea de până acum pierdută a fost. După rugăciune și cugetare, dacă timpul îți îngăduie, citește vreo carte duhovnicească, și citește până ce inima ta se va umple de blândețe.

De te oprești la un loc și cugeți la el, citește mai departe și cu grijă ascultă cele pe care Domnul le grăiește în inima ta.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 69)

Nesfârşita veselie sufletească

Recomand o nesfârşită veselie sufletească în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai înnoroit, că oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, p. 34)

Când îți aduci aminte de ziua Judecăţii

Cea mai jalnică decât toate este tânguirea, fiindcă pedeapsa acestora este veşnică, şi din această pricină, păcătoşii au mare deznădăjduire.

Asemenea poți să te îndemni spre tânguire şi lacrimi, când îți aduci aminte de ziua Judecăţii și de cumplitele pedepse nesfârşite ale Iadului, unde toate mădularele şi simţirile vor avea chin nespus, adică: ochii, plângerea; dinţii, scrâşnirea; mirosul, reaua putoare; auzirea, loviri şi ţipete sfâşietoare; gustul, setea; stomacul, foamea; şi pe scurt, toate mădularele să aibă aceeaşi pedeapsă.

Cea mai jalnică decât toate este tânguirea, fiindcă pedeapsa acestora este veşnică, şi din această pricină, păcătoşii au mare deznădăjduire, aducându-şi aminte de desfătarea pe care au avut-o mai înainte şi astfel se vor chinui mai mult, că în viitor nu pot să aibă vreo mângâiere, ci muncă veşnică şi nemuritoare moarte. Să zică tot păcătosul către sine: O, suflete al meu, a ajuns sfârşitul mândriei şi al nebuniei tale şi al trupeştilor dulceţi, pe care le-ai iubit şi le-ai dorit mai mult decât pe Dumnezeu. Unde sunteţi acum? Ce v-aţi făcut plăcerile şi desfătările mele? Ce folos mi-aţi dat? Pentru voi mă păgubesc de cereasca desfătare şi de bunătăţile cele veşnice, şi moştenesc iadul fără sfârşit. Deci păcătosule, dacă acestea sunt adevărate, şi vor mânca aceşti viermi inima ta, nu este mai bine să le zici acum spre folosul tău, să te osândeşti pe tine însuți cu lacrimi şi cu tânguire mai înainte-de infricoşata Judecată, ca să te izbăveşti de osânda cea dreaptă?

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 326-327)

Domnul tot timpul ne spune: „Strigă la Mine în ziua necazului tău”

Sufletul nostru este extrem de sensibil şi orice nu ne place sau ne doare din ce ne face sau spune cineva, ne tulbură.

Ştiu şi ce am de făcut: am greşit, zic: „Doamne iartă-mă!”. Am lovit pe cineva, zic: „Iartă-mă!”. Lupt să nu ţin minte răul, lupt să iert imediat, lupt să nu am resentimente, lupt împotriva oricărei forme de răzvrătire… Da, sunt momente în care totul se răstoarnă, totul, şi nimic nu mai merge! Da, chiar pentru Maica Siluana! Şi, ce să fac? Îmi plâng durerea în felul în care îmi vine s-o plâng, dar nu deznădăjduiesc, pentru că eu ştiu că am poruncă să nu deznădăjduiesc. A-ţi plânge durerea nu înseamnă că ai căzut în deznădejde. Trebuie să învăţăm diferenţa şi să plângem cu nădejde ştiind că suntem auziţi. Citiţi Psaltirea. Domnul tot timpul ne spune: „Strigă la Mine în ziua necazului tău”. Şi atunci vei vedea cum te mângâie în necaz. Întristarea sănătoasă nu este deznădejde. Mântuitorul spune în Ghetsimani: „Întristat e sufletul Meu până la moarte”. Şi le spune ucenicilor, în aceeaşi stare sufletească: „Bucuria Mea v-o las vouă”, adică „Bucuria Mea să fie cu voi”. Aşadar, bucuria şi întristarea sunt în locuri diferite din sufletul nostru. Sufletul nostru este extrem de sensibil şi orice nu ne place sau ne doare din ce ne face sau spune cineva, ne tulbură. Cum spun Părinţii în Pateric, ai aruncat o piatră în apă, a făcut cercuri, aşa este durerea sufletului în faţa evenimentului dureros. Sfinţii nu devin nesimţiţi, sunt foarte sensibili. Dar să nu reacţionezi ca să pedepseşti, să te răzbuni, ci, trăieşti durerea în mod simplu şi te rogi. E atât de simplu, pentru că nici nu trebuie să simţi că ai iertat. Zici: „Doamne binecuvântează-l pe cel care mă blestemă, pe cel care îmi face rău”. Şi eu cred că am iertat, gata, nu mai îmi pun problema că o mai fi ceva. Îmi vine gândul că nu pot să-i zâmbesc şi mă gândesc de ce nu pot să-i zâmbesc. Îmi caut în suflet, de ce nu-i zâmbesc acum? Pentru că sunt încă supărat. Dar nu este supărarea păcătoasă, în sensul că apa sufletului îşi revine mai greu, cercurile, nu, până când se sting. Dar eu n-am gând de răzbunare, nu vreau să-i fac rău, nu mai vreau să-i spun încă ceva. Am terminat, s-a terminat evenimentul, acum trăiesc consecinţele până când se duc şi ele.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 155-156)

Sursa: doxologia.ro.

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Indrumari Duhovnicesti

octombrie 3, 2014 vt Ortodoxie Monahia Siluana Vlad, Ortodoxie, Părintele Arsenie

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine

Și chiar vă rog, să fie o mai mare dorință de iubire adevărată! Nu o iubire înregistrată și difuzată ca atare de oameni: „Auzi, domnule, că trebuie să iubim!” Nu! Trebuie să simți nevoia să iubești.

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești. Te folosești, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuți tu, în sensul de-a-l suporta. Este o mare greșeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu și pe acela, și de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi și tu și să te încununezi!

Dacă se întâmplă să facem fapte bune, nu este bine să le facem numai din obligație, pentru că devenim cazoni. Să le facem dintr-o dragoste cu orice chip, și atâta cât putem. Pentru că Dumnezeu nu ne ține că suntem noi foarte vrednici. Ne ține că este foarte milostiv El, și de aici vine și toată mila noastră.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 8)

Să fim atenţi la şoapta delicată a îngerului păzitor!

Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: “Nu zice asta”, “Nu fă asta”, “Nu pleca acum”, dar e delicată şi fără presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri.

Păcatul de bază al omului este autonomia: “Eu pot!” Putem să profităm de ajutorul îngerului, primindu-l, deschizându-ne acestui ajutor. Este o atenţie. Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: “Nu zice asta”, “Nu fă asta”, “Nu pleca acum”, dar e delicată şi fără presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri, deşi ca nişte comenzi clare. Spre deosebire de şoapta îngerului, care e delicată, a diavolului este obsedantă. Îl cunoaştem pe îngerul rău prin faptul că nu putem să scăpăm de gând. Şi îl cunoaştem pe cel bun că de abia auzim această şoaptă. Cum mă apără îngerul, având în vedere că el nu are acces la trupul meu, să-mi pună degetul pe sinapsă, ca să nu mai gândesc rău? El poate, cu energia lui, să acţioneze în energia mea şi eu să fac lucrul ăla. El îmi dă mie un plus de energie cu care mă ajută. Când suntem pe aceeaşi lungime de undă cerebrală, ghicim gândul celuilalt, unii chiar văd, dacă suntem pe aceeaşi lungime duhovnicească – din prima înţeleg ce spune părintele, dacă avem o preţuire personală, din empatie, din dragoste, din comuniune, voi fi pe aceeaşi lungime de undă. Nu acelaşi lucru se întâmplă, atunci când suntem separaţi şi fiecare vibrează pe frecvenţa lui. (…) Soluţia este să iubim, şi numai iubind, cunoaştem. Soluţia este să ne rugăm, pentru că rugându-ne, ne curăţim mintea şi intrăm în relaţie cu îngerul şi ne mărim puterile cu oferta lui, cu puterile lui, cu energiile lui. Îngerul păzitor nu face lucruri care să fie împotriva voinţei mele, împotriva voii mele. El are o prezenţă iubitoare, care mă invită să nu fac un lucru. Pentru că făcând un lucru, vine după el alt lucru. Când îmi vine un gând de judecată, el îmi dă putere să nu primesc eu gândul şi să nu judec eu, el nu mă apără (opreşte de la a face). Numai pe copii îi apără.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 85-87)

Sursa: doxologia.ro.

Cititi va rog si alte subiecte despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

IPS Serafim de Pireu: Multumiri pentru postările injurioase la adresa mea

septembrie 26, 2014septembrie 26, 2014 vt IPS Serafim de Pireu, Ortodoxie IPS Serafim de Pireu, Ortodoxie

Simt nevoia să-mi exprim public recunoştinţa pentru postările injurioase la adresa mea ale unor fraţi zelotişti fara cunostinţa, pentru ca, fiind defăimat în paralel şi de către ecumeniştii de tot felul şi de „înnoitorii post-patristici”, precum şi de către zelotiştii fără cunoştinţă, cu nevrednicie scap de cuvântul Domnului nostru: „Vai, vouă, când vă vor grăi toţi oamenii de bine” (Luca 6, 26).

Prin urmare, sa se auda cu tarie cuvântul marelui şi cuviosului bărbat al Bisericii, pururea pomenitul arhimandrit Epifanie Theodoropoulos, că rătăcirea este o monedă cu două feţe: ecumenismul sincretist (intercreştin şi interreligios) şi zelotismul fără cunoştinţă.

Având în vedere răspunsul istoric şi diacronic pe care-l dă Atotbunul şi Atotsfântul Dumnezeu, Domnul-Întemeietorul Bisericii, respectivelor acuzatii ale zelotiştilor fără cunoştinţă, prin cuvioşii şi purtătorii de Dumnezeu bărbaţi şi femei din zilele noastre, care s-au sfintit în epoca confuziilor şi contradicţiilor, precum Cuvioşii Iustin Popovici, Porfirie Kavsokalivitul, Paisie Aghioritul, Iacov (Ţalikis), Amfilohie (Makris), Filotei (Zervakos), Sofia din Klisura, Gheorghe Karslidis, Arsenie Capadocianul, Sava din Kalymnos şi – desigur – marele sfânt teolog al veacului 20, Sfântul Nectarie, Episcopul Pentapolei, făcătorul de minuni în tot pământul, şi multi altii, care au avut ca rezultantă comună, desăvârşita unire şi comuniune cu Biserica, pe care cu impietate o hulesc zelotiştii fără cunoştinţă, dovedindu-se, din nefericire, şi luptători împotriva lui Dumnezeu, cu smerenie incerc să repet cu nevrednicie doar fericitele cuvinte ale acestor oameni îndumnezeiţi şi de Dumnezeu purtători.

Vai, dacă Biserica – atotneprihănitul Trup al lui Hristos – s-ar întina de orice murdarie, pata sau zbârcitură a unor membri de-ai ei nestatornici sau secularizaţi.

Erezia şi kakodoxia revendica comuniunea sacramentală cu ele şi nu doar anumite declaraţii stranii şi oscilante, deoarece lipsa inter-comuniunii cu orice erezie demonstrează neacceptarea ei până la capat, de aceea şi repet continuu că declaraţiile din timp în timp ale membrilor întâistătători ai Bisericii, care atribuie titluri bisericeşti para-sinagogilor recunoscute ca eretice şi kakodoxe, precum romano-catolicismul, protestantismul şi anti-calcedonienii sunt niste enormitati imposibil de demonstrat, deoarece aceia care proliferează respectivele aprecieri nu cutează să le pună în aplicare prin inter-comuniunea în spaţiu şi timp, deoarece cunosc faptul că din acea secundă si-ar pierde iremediabil identitatea lor eclezială.

Prin urmare, împărăteasa virtuţilor, care este discernământul şi măreaţa smerenie ne impun să ne încredem în Dumnezeu, în Biserica Lui şi în sfinţii Lui şi să nu cutezăm să ne autodefinim ca, chipurile, autentici şi puri şi ca, chipurile, mântuitori – departe de mine aceasta blasfemie! – ai Bisericii lui Hristos.

Sursa: acvila30.ro

Urmariti va rog si:

Noi marturii despre Parintele Arsenie Boca

septembrie 14, 2014 vt Ortodoxie, Sfantul Arsenie Boca Ortodoxie, Sfantul Ardealului, Sfantul Arsenie Boca

Urmariti va rog si:

Profetiile Parintelui Arsenie Boca

septembrie 12, 2014februarie 14, 2015 vt Ortodoxie, Profetii, Sfantul Arsenie Boca Profetiile Sfantului Arsenie Boca, Sfantul Ardealului, Sfantul Arsenie Boca

Urmariti va rog si:

Pr. Sofian Boghiu – Viaţa duhovnicească din închisori

septembrie 11, 2014 vt Ortodoxie, Pr. Sofian Boghiu Ortodoxie, Pr. Sofian Boghiu, Viata din inchisori

Viaţa duhovnicească din închisori
„Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici”

Sa va spun o mica istorioara de la inchisoare. Cineva a fost inchis si a stat 20 de ani in inchisoare, un tanar imbatranit in suferinte. Intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea si si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc ca sa-si curme viata. Si-a adus aminte insa, ca in tinerete, cand era liber, bunica ii spunea : „Cand ai un necaz mare, sa te rogi Maicii Domnului !”.

Si-a adus aminte de acest lucru, si spunea el:

„Catre Mantuitorul n-aveam curajul sa ma rog – pentru ca a avut si el greselile lui – dar catre Maica Domnului, care a fost si ea pamanteana ca si noi, m-am rugat !” Scurt.

O rugaciune la disperare: „Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici! Ajuta-ma!” Se ruga in celula. Si peste cateva clipe vede intrand prin usa inalta a celulei o faptura in alb cu un Prunc in brate: „M-ai chemat ! Am sa te ajut. Fii in pace !” Si a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat dupa aceea la ancheta. L-au mutat intr-un alt loc, la Polul Nord undeva, si toata viata lui de dupa aceea – ca a trait inca multi ani in inchisoare – a avut o viata foarte linistita in sufletul lui, desi suferintele din afara erau destul de grele din cand in cand. Maica Domnului l-a ajutat in momentul urmator dupa rugaciunea sa.

Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o. El mi-a spus-o. Si in inchisoare nu se minte ! In inchisoare spune fiecare ce are curat in inima lui. Mi-a spus bietul om ce a patit si cum i s-a rezolvat problema lui.

Asa face Maica Domnului cea „grabnic ajutatoare”! Insa rugaciunea sa fie facuta cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea, cu toata increderea, chiar cand suntem la disperare. Si rugaciunea se implineste in momentul urmator. Nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi, uneori. Cateodata, insa, avem nevoie de rugaciuni lungi, ca sa ne potolim noi, sa ne adunam noi, sa ne concentram catre Dumnezeu. Alteori, in momente ca acestea foarte grele, pe loc iti raspunde. – facebook/Părintele Arsenie Boca

(Pr. Sofian Boghiu)

[Mărturia video a părintelui Sofian Boghiu despre aceeași minune, începând cu minutul 3:45 n.n.]