Trimisul martirilor Brâncoveni

Să luăm aminte: „Rugăciunile şi jertfa Sfinţilor Brâncoveni m-au trimis pe mine pentru ţara aceasta a noastră”, a spus, oarecând, un tânăr ieromonah pe nume Arsenie, abia trecut de 30 de ani, şi care, pentru talanţii vădiţi ai lucrării sale păstoreşti, era deja în­scăunat, de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, stareţ-duhovnic la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, de lângă Făgăraş, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu. Aşa cum acel vrednic stareţ şi duhovnic ardelean, cu­noscut ca Părintele Arsenie Boca, le vor­bea credin­cioşilor, la Sâmbăta de Sus, des­pre Martirii Brânco­veni, numindu-i Sfinţi cu mult înainte ca Biserica strămoşească să-i fi trecut în calendar, suntem datori şi noi, cei de azi, urmaşi ai Brâncovenilor, să ne luăm creştineasca îndrăzneală – acum, nu mai târziu! – de a-l pomeni pe Părintele Ar­senie, pe drept, ca Martir şi Sfânt întru Hris­tos, chiar dacă vremea canonizării sale ofi­ciale, la voia Celui de Sus, încă nu s-a-mpli­­nit.
Anul trecut, pe 28 noiembrie, s-au făcut 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui duhovnic Ar­senie Boca. Credin­cioşi din toată ţara, care văd în Părintele Arsenie un sfânt al românilor şi-i aşteaptă cu dor canonizarea, au mers cu miile în pelerinaj la mor­mântul Sfinţiei sale de la Prislop. Lucrarea minunată a Părintelui sporeşte ca intensitate şi amploare de la an la an – după cum arată mărturiile, statisticile şi ex­plozia de material documentar din spaţiul public. Creşte, tot mai mult, o întrebare: oare e potrivit de a-l celebra, de pe acum, ca pe-un sfânt? Să ne luăm în­drăzneala? Da, ne încredinţează cu­vân­tul ÎPS Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Serafim Joantă, membru al Sfântului Sinod: „Nu este deloc suspectă cinstirea Părintelui Arsenie, înainte de a fi recunoscut oficial ca sfânt, deoarece procesul ca­no­nizării începe tocmai cu cinstirea pe care poporul credincios i-o acordă înainte de procla­marea de către Biserică. Credincioşii recunosc sem­nele sfinţeniei înainte de canonizare. Ei constată pute­rea de mijlo­­cire înaintea lui Dumnezeu, Care împli­neşte cererile adresate sfântului respectiv, după cum văd minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile lui”.

Focul de la Prislop

„Ia ţara foc de la Prislop”, a profeţit Părintele, cu puţin înainte de a merge la Domnul, referindu-se la focul duhovnicesc şi la lumina credinţei ce vor rever­bera în poporul credincios, din tihna lucrătoare a lo­cului său de veci, a lăcaşului mânăstiresc de la Prislop, pe care l-a reclădit cu mâinile sale, în care a zidit pre­ţul a două case părinteşti, şi pe care atâta l-a slujit şi sfinţit cu harul său, ani zbuciumaţi, dar rodnici, ca sta­reţ şi duhovnic. Profeţia s-a împlinit. La Prislop, focul arde, curăţă relele şi păcatele şi face minuni, tămă­duieşte şi vindecă. Ce ne împiedică să ne luăm şi noi porţia noastră de vindecare, prin harul acelui foc, acum, când fiecare strop de evlavie faţă de Părintele Arsenie se adaugă la dosarul canonizării Sfinţiei sale, aflat în lucru, acum, şi nu la urmă, nu profitând de lu­crarea altora, când Părintele va fi fost deja canoni­zat, prin râvna unor fraţi ai noştri mai treji, mai luptători întru Domnul?

„Când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj”

Înalte feţe teologice şi bisericeşti, care l-au cunos­cut personal pe Părintele Arsenie, precum ÎPS Mitro­polit Antonie Plămădeală, ÎPS Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, ÎPS Mitropolit Nicolae al Banatului şi Timişoarei, PS Daniil Stoenescu, episcop de Vârşeţ, îşi mărturisesc, în dese ocazii, adânca evlavie, cre­dinţa în lucrarea duhovnicească a Părintelui Arsenie, cel socotit a fi la măsura marilor Părinţi ai Bisericii.

ÎPS Mitropolit Antonie Plămădeală a spus: „Eu l-am asemănat (pe Părintele Arsenie) de multe ori, sigur, nu cu Mântuitorul, că ar fi fost o blasfemie, dar cam cu Ioan Botezătorul, care prin predica lui aduna mulţimea la el, la Iordan”. Cum aduna Părin­tele Ar­senie mulţimile la Io­rdanul Mânăstirii Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, ca într-o „bulboană spirituală uriaşă” stă mărturie acest cuvânt inspirat, de-acum intrat în memoria credincioşilor, rostit de Nichifor Crainic: „Ce vreme înălţătoare, când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului-martir”, să-l vadă şi să-l asculte pe Sfântul Părintele nostru Arsenie.

PS Episcop Daniil Stoenescu, care o perioadă în­de­lungată i-a fost, ca şi astăzi, ucenic ascultător Părin­telui Arsenie, notează, cu menţiunea asumării întregii responsabilităţi de ierarh şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aceste memorabile cu­vinte: „Nu cred că pe pământul românesc, de la Sfân­tul Apostol Andrei, cel întâi chemat, care a vestit Evan­ghelia lui Hristos în părţile Do­bro­gei, până la Părintele Arsenie, să mai fi cuvântat cineva cu atâ­ta putere şi lumi­nare, cu atâta înţelep­ciune, har şi dar de la Dum­nezeu, ca Părintele Arsenie (…) Îl văd pe Părintele Arsenie ca fiind as­tăzi mâna lui Hristos întinsă neamului românesc, ca altui Petru care se scu­fundă în va­luri”.

Ieromonahul Panteli­mon Munteanu a slujit ani buni, în clandes­tini­tate, sub îndrumarea Pă­rintelui Arsenie. La a­proa­pe 90 de ani, câţi numără în pre­zent, auziţi cum îşi descrie du­hovnicul. Nu sunt poveşti: „Pă­­rintele Arsenie a lucrat cele ce i le-a spus Ioan Evanghelistul, dar duhul său, psihicul său, era foarte apropiat de cel al Sfântului Ioan Bote­zătorul. Dar trebuie să mai ştiţi ceva. Cine pretinde că poate descrie exact cum arăta Părintele Arsenie ori minte, ori exage­rează. Părintele se schimba la faţă pentru că era sfânt al lui Dumne­zeu. Când priveai ochii Sfinţiei sale, simţeai ceva de parcă te curenta, fizio­nomia lui se schimba. Aşa că e greu să explici cum arăta, cum nici apostolii nu au pu­tut să vadă sau să înţeleagă exact ce s-a petrecut cu Mântui­torul atunci, la Schimbarea la faţă, pe muntele Tabor”.

Preot conf. univ. dr. Simion Todoran, cunoscător al perso­na­lităţii părintelui Arsenie Boca direct de la sursă, scrie: „Prea Cuviosul Părinte Arsenie a fost unul dintre cei mai mari teologi-duhovnici ai mona­his­­mului românesc din ultimii 50 de ani. Înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, ce «nu au fost puse sub obroc», a căutat «să se facă tuturor toate», după în­dem­nul Sfântului Apostol Pa­vel. Lumina intelectuală şi spi­rituală care era în Sfinţia Sa, dobândită prin studiu şi me­ditaţii adânci, a luminat pe toţi cei ce i-au ascultat şi urmat sfa­turile, fie la Mânăstirea Sâm­băta de Sus sau Mânăstirea Prislop, fie la Biserica din sa­tul Drăgănescu de lângă Bucureşti sau la Aşe­zămân­tul mânăstiresc de la Sinaia. Părintele Arsenie a simţit că în Biserica noastră strămoşească este nevoie de un nou duh, cel al Sfinţilor Părinţi. Preo­cupat din tine­reţe de viaţa şi operele Sfinţilor Părinţi, a dorit cu toa­tă ardoarea ca învăţătura şi viaţa lor să fie cunoscută şi trăită de toţi credincioşii. Generaţii de credincioşi au crescut şi s-au format sub impresia şi lu­crarea persona­lităţii de excepţie a Părin­telui”.
Alte mărturii, la fel de grăitoare, privind sfinţenia Părintelui Arsenie, le aparţin cre­din­cioşilor, celor tra­taţi şi vindecaţi trupeşte şi sufleteşte de harul Sfinţiei sale. Sunt fără de număr. Oameni din toate straturile so­cietăţii, de la Principesa Ileana, din Casa Regală a Ro­mâniei, până la nenumăraţii anonimi, mai cu seamă din satele ardele­neşti, precum şi atâţia şi atâţia orăşeni for­maţi şi „for­ma­taţi”, în fel şi chip, de împre­jurările vieţii, în comunism şi după; toţi cei vindecaţi la limită de cancer sau alte boli grele, toţi cei care l-au cunoscut şi l-au as­cultat au sfârşit prin a-şi revizui viaţa, ur­mân­­du-l pe Pă­rintele Arsenie, pe cât dă Dum­nezeu, fie­căruia după măsura sa, ca pe un sfânt mare, deose­bit.

„Să vedem ce spune Cerul”

Dacă vrea cineva să vadă chipul Dom­nului cu ade­vărat, e destul să deschidă car­tea Cărarea Împărăţiei sau un album cu pictura bisericii Drăgănescu, reali­zată de părintele Arsenie. Hristos i s-a arătat în toată lu­mina Lui, şi Părintele, care era şi pictor bisericesc, cum i s-a arătat Mântuitorul, aşa L-a pictat. Aşa şi cu Maica Domnu­lui, aşa şi cu sfinţii – pe toţi ni i-a înfă­ţişat în pictura sa Părintele, întocmai cum i s-au arătat, cum a vorbit cu ei. Reprezentările lor plastice nu sunt rodul imagi­naţiei artistice sau închipuirii Părintelui, ci chipurile vederii sale în duh.
O taină pe care nu suntem vrednici a o înţelege ră­mâne taină.

Uneori, când i se cerea un sfat într-o chestiune di­ficilă, într-un mare necaz, Părintele spunea: „Stai să vedem ce spune Cerul – şi, prin rugăciunea curată a Sfinţiei sale, cel aflat în necaz primea curând, chiar de la sursă, prin intermediul Părintelui, răspunsul râv­nit de Sus, de la Dumnezeu. Un om care l-a cunos­cut bine şi i-a dedicat şi o preafrumoasă carte, preotul Petru Vamvulescu, scrie: „Eram odată la biserica din Drăgănescu – pentru că numai acolo mi-a spus Pă­rin­tele să-l caut – şi era multă lume. După ce am vor­bit puţin cu Părintele Arsenie, eu am rămas în spate, iar el s-a dus printre oameni, în faţă. Mă gândeam să alcătuiesc o rugăciune către Hristos şi Maica Domnu­lui, cu care să-i cuprind pe toţi oamenii. Am formulat în gând aşa: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne, pentru rugăciunile Sfintei Maicii Tale». Părintele a venit repede lângă mine şi mi-a zis: «Bine ai gândit». Şi mi-a repetat rugăciunea exact cum o spusesem eu în gând! Eu săltam de bucurie. Şi m-am mai gândit să zic: «Şi pe mine, cel mai păcătos». Dar oare nu-i prea lungă, mă întrebam, tot în gândul meu. Şi Pă­rintele iar a venit şi mi-a zis ce am gândit: «Poţi să adaugi Şi pe mine, cel mai păcătos, deşi îi cam lun­gă». M-am minunat! Părintele s-a uitat la mine şi mi-a zis: «Am un telefon cu Dumnezeu. Fără fir…»”.

Ascultare în duh

Din mulţimea mărturiilor reiese clar că Părintele Arsenie dobândise, prin post şi rugăciune în Muntele Athos, prin mijlocirea Maicii Domnului, sub ascul­tarea în duh a Sfântului Serafim de Sarov, darul clar­vederii, libertatea şi puterea de a vedea în duh şi de a trece, dus-întors, încă în viaţă fiind, din realitatea aceasta în realitatea lumii de dincolo, între trecut şi viitor, între timpul nostru limitat terestru şi veşnicia lui Dumnezeu.

Încă o dată: nu sunt poveşti!

Acelaşi venerabil ieromonah Pantelimon Muntea­nu: „M-aţi întrebat dacă l-am visat vreodată (pe Pă­rintele Arsenie) sau dacă mi-a spus ceva în vis. Eu vă spun că l-am văzut aievea şi după moartea sa. De mai multe ori l-am văzut. Nu spun asta ca să pară că am eu vreun dar de la Dumnezeu, ci vreau să arăt că Pă­rintele este cât se poate de viu şi că lucrează cu mare, mare dragoste în continuare, chiar şi prin cre­dincioşii care nu l-au văzut niciodată. Apostolia lui pe pămân­tul românesc şi pentru chemarea tuturor neamurilor la credinţă nu s-a încheiat, dimpotrivă. Glasul lui de Apostol este din ce în ce mai puternic. Mergeţi la Prislop să vă convingeţi!”.

Un asemenea mare sfânt vă propun să ni-l cerem cu stăruinţă de la Hristos Dumnezeu, zi şi noapte. Şi cum ne sunt gândurile şi rugăciunea, aşa ne va fi şi viaţa. Să-l chemăm stăruitor, iar şi iar, spre binele nos­tru, al celor vii şi al adormiţilor noştri. Şi ne vor urma exem­plul, negreşit, şi alţii. În felul acesta, deie Dom­nul să contribuim cu toţii la trecerea Părintelui în calen­dar. Cel trimis la noi de Sfinţii Brâncoveni se va bucura să ne primească şi, ca vrednici fii ai săi duhov­niceşti, să ne ocro­tească, să ne ajute prin rugă­ciunile Sfinţiei sale înaintea tronului lui Hris­tos. Numai să-l chemăm curat şi luminat. În­suşi Părintele a spus, nu o dată: „Mă, după ce plec din această viaţă, vă voi ajuta şi mai mult. Strigaţi-mă! Şi în şură de veţi fi, voi veni să vă ajut”.

Sfinte Părinte Arsenie, te chemăm: din şură, cum ai spus, din biserici, din târg, din şcoli, din uliţă, de pe şosea, din bâlci, din cimitir, de la serviciu şi de aca­să, din grădină, de pe banca de la poartă, din câmp, din vie, din pădure, de la moară şi de la gară, din spi­tal, din cârciumă şi puşcărie, de la neamuri şi din ve­cini, din ţară şi dintre străini, din zi şi din noapte, din viaţa aceasta şi din cealaltă, dimi­neaţa şi la culcare: Sfântul lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, fiecare după nu­mele său! Doamne Iisuse Hris­toase, miluieşte-ne!

Părintele nu va veni să-l vedem aievea – nu suntem vrednici. Va veni în duh şi adevăr, în cuvintele sale vii, din cărţile sale, din mărturiile celor ce cred că l-au văzut sau nu. Şi cine crede din inimă curată, din tot sufletul, va avea mereu o „pilă” în cer, un fir de legă­tură cu Dumnezeu, un braţ de lumină întins la tre­cerea prin vămile văzduhului, un prieten de nădejde aici şi, după plecarea de-aici, în viaţa viitoare. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

„Aţi fost o lumină în viaţa mea”, îi lăsa Părintelui, scris, Principesa Ileana a României, în momentul pă­răsirii forţate a ţării.
Sfinte Părinte Arsenie, eşti o lumină în viaţa mea, mărturisesc şi eu, nevrednicul şi păcătosul, a cărui viaţă ai scos-o tainic şi minunat din mocirla păcatelor, aşezând-o prin cuvintele tale vii pe temelia curată şi luminată numită Iisus Hristos!

Dumnezeu să te binecuvânteze în veci!

MARIAN DRĂGHICI – formula-as.ro

Iar o multime de alte marturii care dovedesc sfintenia parintelui Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca