Focarele de nemultumiri se inmultesc in AMERICA. ARMATA SUA, bănuită că vrea să invadeze Texasul

Paranoia în sud-vestul Americii Isterie generală: Armata SUA, bănuită că vrea să invadeze Texasul
Administrația Obama urmează să instituie controlul militar al unor regiuni din Statele Unite care sunt ostile guvernului federal. Sub acoperirea unor exerciții militare, în Texas, New Mexico, California și alte cinci state din sud-vestul SUA urmează să fie trimisă armata. Se va institui legea marțială, for fi confiscate armele și vor fi arestați simpatizanții mișcărilor ultraconservatoare. Supermarket-urile Walmart vor fi transformate în adevărate tabere de reeducare pentru aceștia din urmă.

Aceasta este  „teoria conspirației” care a stârnit o adevărată paranoia în Texas, iar mult mai grav, scrie presa americană, este că guvernatorul statului, Greg Abbot a început să acorde atenție isteriei generale. El a decis ca Garda statului Texas să monitorizeze exercițiile militare pe care armata SUA le va desfășura pe teritoriului statului, pentru a se asigura că ”siguranța, drepturile constituționale, proprietatea privată și libertățile civile nu vor fi încălcate”.

Și senatorii texani au fost foarte prudenți în declarații și nu au făcut nici cea mai mica aluzie la paranoia care i-a cuprins pe locuitori, deoarece au nevoie de voturile lor. Doar fostul guvernator Rick Perry a fost ceva mai realist și a încercat să-i aducă pe texani cu picioarele pe pământ: ”E OK să pui sub semnul întrebării activitatea guvernului. Fac asta deseori. Dar armata e altceva. Armata noastră este de încredere. Conducerea civila poate fi oricând bănuită, dar nu oamenii în uniformă”, a spus el.

Și marile publicații americane au încetat să mai ia în derâdere starea de spitrit din sud-vestul SUA și au început să explice pe un ton cât se poate de grav că nu este vorba decât despre un simplu exercițiu militar.

De unde a plecat totul? Pentagonul a anunțat că va organiza un exercițiu militar ce va dura opt săptămâni și va avea loc în statele menționate, pentru a-i antrena pe militari în anumite condiții de relief. Exercițiul se numește ”Casca de Jad”. Statele au fost alese tocmai pentru că au un relief asemănător.

Numai că mediul virtual este un incubator perfect pentru cele mai apocaliptice scenarii pentru națiunea care numără cei mai mulți oameni ce cred în existența îngerilor și demonilor. De pe rețelele de socializare isteria a ajuns în studiourile posturilor de radio locale și totul a început să degenerze. Pentagonul a încercat să explice că în exerciții nu se va folosi muniție de război, că militarii vor fi cât se poate de disciplinați și pașnici. În epicentrul „epidemiei” de isterie se află un orășel de langa Austin, capitala Texasului. Aici a fost trimis un locotenetnt-colonel pentru a-i calma pe locuitori. Nu a avut deloc succes. Aceștia cred că pentru guvernul federal statele Utah, Texas, New Mexico și altele sunt considerate teritorii ostile și militarii vor prelua controlul, iar armata ar fi început deja să construiască tuneluri secrete pe sub magazinele Walmart, pentru a le folosi la transportul în secret al viitorilor deținuți politici.

La Washington politicienii nu sunt deloc speriați, așa cum pare a fi guvernatorul din Texas. Senatorul John McCain a spus că ce se întâmplă în Texas este ”ciudat”. ”Facem exerciții militare în sud-vest de vreo două sute de ani”. Vorbind despre decizia guvernatorului de a mobiliza Garda texană, McCain a spus: ”Sunt sigur că astfel locuitorii din Texas se vor simți mult mai în siguranță”.

Cu exact o lună înainte de izbucnirea isteriei colective în orășelele texane, The Economist dedica un amplu material sistemului de educație din Statele Unite. Este un model care se răspândește tot mai mult în lume, care este bun când e vorba de vârfuri și excelență, însă trebuie neapărat să ofere și acces la educație corespunzatoare și la un preț rezonabil pentru marea masă a populației. Standardele educației de masă în America sunt reduse în comparație cu alte state și continuă să scadă, iar universitățile nu sporesc mobilitatea socială, ci întăresc și mai mult actualele bariere, scria The Economist. – cotidianul.ro

Se pare ca americanii sunt tot mai agitati in legatura cu actiunile Jade Helm care vor fi organizate in aceasta toamna in mai multe state americane. Iar acum si oficilitatile din Texas incep sa ia tot mai in serios faptul ca armata americana va fi trimisa sa efectueze exercitii militare pe strazile oraselor din SUA.

Dar de ce oare, cei mai agitati de aceste actiuni sunt texanii si de ce Texasul a fost ales printre statele unde se fac aceste actiuni militare?

Explicatia este simpla, locuitorii acestui stat sunt tot mai vehementi impotriva politicii dusa de cei din capitala americana, politica care a dus la saracia in care se gaseste astazi America cat si datorita ingradirii tot mai accentauate a liberatilor cetatenestii. Iar aceste nemutumiri merg pana acolo, incat au facut sa apara tot mai multe voci care sustin despindrerea Statului Texas de Statele Unite ale Americii. Nu uitati Texasul a fost o mare perioada din istoria sa, stat independent. Iar acest lucru este de neacceptat pentru papusari, asa ca acesta este un motiv in plus pentru oligarhii care conduc America sa bage frica in randul populatiei texane.

Urmariti va rog cu atentie urmatorul articol: Statul Texas nu mai este de acord cu politica guvernului american si doreste sa obtina independenta

Un alt motiv ar fi focarele tot mai mari de revolte care au impanzit SUA in ultimul timp, vedem ce s-a intamplat in Baltimore, Ferguson, Chicago, Illinois, New York, revolte care vor continua cu siguranta si pe viitor datorita nivelului de trai tot mai scazut si care incet, incet vor fi tot mai greu de controlat. De altfel majoritatea americanilor sunt convinsi ca aceste proteste vor continua, in urma unui sondaj, in jur de 90% dintre ei raspunzand pozitiv in privinta acestui aspect.

Urmariti va rog si:

Legea Martiala: Politia si Garda Nationala invadeaza strazile din Baltimore. Care sunt adevaratele motive pentru care protestele au degenerat

Iar dragi cititori, cei care sustineti ca economia americana da semne de revenire datorita cresterii activelor bursiere, sa stiti ca acesta crestere este una supraevaluata, lucru pe care l-a spus recent chiar sefa Federal Reserve Janet Yellen. De ce este una supraevaluata? Pentru ca actualele preturi mari pe bursa se datoreaza faptului ca cei care o controleaza o fac prin mijloace artificiale, manipuland si speculand piata si nu au nici o sustinere reala, pentru ca in realitate economia americana este la pamant, iar dolarul este o moneda fara nici o sustinere, deci nu se bazeaza pe vreo crestere reala economica.

Spuneam ca cei care o controleaza, o fac prin specula, cum fac treaba asta? Pai tocmai prin achizitii de active facute de catre Federal Reserve, de aceea aceasta doamna presedinte la FED stie exact ce vorbeste cand spune ca bursa este supraevaluata.

Poate va intrebati din nou de ce fac treaba asta cei de la banca americana? Pai daca nu o fac, ar achizitiona altii aceste active, sa zicem rusii sau chinezii, care au cele mai mari rezerve in dolari cash, cat si imprumuturi imense catre statul american, cam 6 trilioane de dolari, iar in felul acesta America ar pierde intreg controlul intern.

Dar treaba asta nu mai poate dura prea mult, pentru ca la un moment dat balonul va exploda, SUA are o datorie uriasa, 18 trilioane de dolari, adica 110% din PIB. Va repet din nou cand o tara depaseste 80% datorie din PIB, nu mai poate evita colapsul, iar americanii au ajuns, cum va spuneam la 110%.

Urmariti va rog si:

 A inceput mult asteptata cadere a dolarului?

Un grafic șocant ne arata ca economia globală este gata de implozie

Iar acest dezastru care va urma este anuntat tot mai mult de diferite persoane foarte importante:

O serie de evenimente petrecute în ultimul timp în Statele Unite arată că „elitele americane se pregătesc pentru ceva mare”

Alan Greenspan fostul presedinte al Federal Reserve” Va exista un „EVENIMENT semnificativ pe piața monetară … ceva mare se va întâmpla”

Iar la toate aceste probleme economice pe care si le-au creat intern americanii prin printarea asta de bani in nestire, mai vin „in ajutor” si rusii cu chinezii care au creeat alianat BRICS, alianta care vrea sa elimine treptat tranzactiile cu moneda americana.

Rvenind la subiectul initial, ce s-ar intampla cu SUA sa mai piarda si Texasul?

Dragii mei, SUA sunt intr-o situatia atat de disperata, incat ce va urma, va fi prapadul de pe lume!

I s-a promis lui Klaus Iohannis o spaga de 2.000.000 de euro pentru a ajuta firma Schweighofer sa poata taia in voie padurile Romaniei?

Mafia austriacă a lemnului i-a promis lui Klaus Iohannis o şpagă de 2.000.000 de euro

trucaj Iohannis ultima oraMotiv de suspendare a borfaşului de către Parlament

Ştiţi ce se ascunde în spatele scandalului legat de defrişările din România? Încăpăţînarea lui Klaus Iohannis de a respinge Codul Silvic, în care se prevede ca o firmă să nu poată prelucra mai mult de 50.000 de metri cubi de lemn anual.

De ce face sasul chestia asta? Foarte simplu: prietenul lui de chefuri, consulul Austriei la Sibiu, i-a promis o şpagă de 2.000.000 de euro dacă va reuşi eliminarea din noua Lege a acestei prevederi restrictive. De altfel, ieri după-amiază, Klaus Iohannis s-a întîlnit cu consulul respectiv, care l-a adus şi pe unul dintre vicepreşedinţii firmei direct interesate, Holzindustrie Schweighofer. Această firmă face, în România, ceea ce în Austria ar atrage ani grei de puşcărie. Efectiv, ea măcelăreşte pădurile româneşti, expediind cherestea în Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, China ş.a. Alţi mafioţi ai lemnului sînt Attila Vereştoy şi grecul Sarikis. Primul „bărbiereşte” Ardealul, iar al doilea – Moldova (ăsta are, între Bacău şi Suceava, peste 100 de gatere), ne informeaza ziarul tricolorul.ro

Daca nu-l credeti in stare pe Iohannis de asemnea lucruri, urmariti va rog si:

O melodie tare draga mie: Daca am plecat Ardealule din tine….

Imagine. Manipularea prin Media a Cetatenilor Americani

10253822_871665656184364_4471557373115048815_n

Vizionati va rog si alte imagini sugestive la categoria: Poze Sugestive, cat si alte subiecte interesante la categoria Manipulare.

Mexicul oprește vaccinarea nou-născuților, după ce doi bebeluși au murit iar șase sunt în stare gravă

Mexicul a oprit vaccinarea nou-născuților, după ce doi bebeluși au murit iar șase sunt în stare gravă

Preventiv, autoritatile medicale mexicane au stopat vaccinarea bebelusilor, dupa ce s-au inregsitrat doua decesesului, iar 31 dintre ei au avut reacții adverse în noaptea respectivă, conform Institutului Mexican pentru Securitate Socială.
Dintre bebelușii spitalizați, șase se află în stare gravă, iar 23 în stare stabilă, susține agenția medicală, relatează site-ul Los Angeles Times.
Cauza care a provocat aceste reacţii adverse rămâne încă necunoscută.
Ca metodă preventivă, autorităţile au oprit sâmbătă administrarea vaccinului la nivel naţional – activenews.ro

Mexicul opreste administarea de vaccinuri si noua vor sa ni le bage pe gat obligatoriu! Oare mai exista vreo alta tara atat de obedienta ca si Romania?

Despre efectul catastrofal pe care il provoaca vaccinurile si cine este beneficiarul principal de pe urma administrarii acestor otravuri, puteti afla pe larg la categoria: Vaccinuri