7 Mai Sfintii zilei de astazi. Pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin. Viata sfântului Alexis Toth, marturisitor si aparator al Ortodoxiei în America

În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.

sfanta cruceSfanta cruce s-a aratat pe cer deasupra Ierusalimului in dimineata zilei de 7 mai, 351 in timpul domniei imparatului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (praznuit in 21 mai).

In acea vreme, erezia arianismului conform careia Hristos a fost un simplu om si nu Dumnezeu, era cauza multor dispute si scindari in interiorul imperiului. Chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, multi au fost atrasi de falsele invataturi iar ortodocsii s-au trezit in multe locuri in minoritate.

Constantiu, conducatorul partii estice a imperiului era adept convins al arianismului. Fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi, erau conducatorii partii de vest. Ambii au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, lasandu-l pe Constantiu sa domneasca singur. Tot in acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit in 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului si a inceput lupta acerba impotriva arianismului.

In luna mai a anului 351 a aparut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, fiind pe cat de lunga pe atat de lata, stralucind mai tare decat soarele. O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria ca aceasta minune a dus la convertirea multori pagani si iudei la crestinism.

S-a mai pastrat in timp si o epistola scrisa de Sf. Chiril adresata imparatului, in care ii descria fenomenul miraculos, mustrandu-l sa se alature credintei crestine. Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile.

Minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodcsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii. Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand „semnul Fiului se va arata pe cer” (Matei 24:30).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie.

Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor. Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţii legaţi la Bizanţ. Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos. După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul. Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul.

Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian. Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate. Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă. Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi. Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou. Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.

Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse. Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul. Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.

Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor. Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos. Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti. Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă ca sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.

Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi ca încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, marturisitor si aparator al Ortodoxiei în America.

alexis tothPreacuviosul nostru parinte Alexis, aparatorul credintei ortodoxe si lucrator neobosit in via Domnului, s-a nascut in Austro-Ungaria in 18 martie 1854, intr-o familie saraca din regiunea Rusiei Carpatice. Ca multi altii din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic rasaritean. Tatal si fratele lui Alexis erau preoti iar unchiul sau a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelenta educatie, invatand mai multe limbi straine, printre care rusa din regiunea carpatica, maghiara, rusa, germana, latina si citea in limba greaca. El s-a casatorit cu Rosalie Mihalich, fata unui preot si a fost hirotonit preot in 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp sotia sa a murit, dupa care a urmat si unicul lor fiu sa-l paraseasca, pierderi pe care sfântul le-a rabdat cu blândetea pe care o presupune starea de preot.

In mai 1879, Parintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov si administrator la Dioceza. Tot lui i s-a incredintat si conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov Parintele Toth a predat Istoria Bisericii si Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult in viata pe care urma s-o traiasca in America. Sf. Alexis nu a ramas mult profesor si administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. In octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel ca un alt Abraham, el si-a parasit tara si familia pentru a implini voia Domnului. (Gen 12:1).

La sosirea in America, parintele s-a prezentat autoritatii locale romano-catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite in America in acea vreme. Arhiepiscopul Ireland apartinea partidului catolicilor americani care erau adeptii „americanizarii” tuturor catolicilor romani. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinta obisnuita, obiceiuri si utilizarea limbii engleze in toate cele in afara de slujbele liturgice. Normal ca parohiile etnice si clerul de rit non-latin nu intrau in aceasta viziune. Astfel, cand parintele Toth si-a prezentat referintele arhiepiscopul l-a intampinat cu ostilitate, refuzând sa-l recunoasca pe Alexis ca preot catolic si nelasandu-l sa slujeasca in dioceza sa.

Ca istoric si profesor de lege canonica Parintele Toth isi cunostea drepturile in cadrul Bisericii Unite si nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. In luna octombrie a anului 1890, a avut loc o sedinta cu 8 din cei 10 preoti ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Parintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea in Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teama ca preotii si parohiile Bisericii Unite vor ingreuna asimilarea imigrantilor in cultura Americana. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat sa raspunda apelului de ajutor al preotilor.

Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale in care dadea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele parintelui Toth si sa nu accepte serviciile preotesti ale acestuia. Asteptându-se sa fie deportat in orice moment, parintele Toth a explicat enoriasilor sai situatia, sugerand ideea reintoarcerii sale in Europa.

„Nu,” au raspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce sa ne lasam calcati tot timpul de straini?” S-a decis sa se trimita o adresa consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele si adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l intalni personal pe Episcopul Vladimir; apoi in februarie 1891, parintele Toth si administratorul bisericii, Paul Podany, au mers si ei la intalnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis in 25 martie 1891 si l-a primit pe parintele Toth si inca 361 de enoriasi in Biserica Ortodoxa a inaintasilor lor. Enoriasii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurandu-se: „Slava lui Dumnezeu pentru multa Sa mila fata de noi!”

Initiativa a venit din partea poporului fara nici o influenta din afara. Biserica Ortodoxa Rusa nu a stiut de existenta imigrantilor Bisericii Unite Slave in America dar au raspuns pozitiv la petitia lor de a fi reuniti cu Biserica Ortodoxa.

Intoarcerea la biserica ortodoxa a Sf. Alexis si a parohiei sale a fost un exemplu incurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemanata cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotarâte el a smuls radacinile tarelor care au crescut in graul adevaratei doctrinei, demascand falsele invataturi care i-au dus poporul in ratacire. Chiar daca nu a ezitat sa arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, parintele Alexis a avut grija sa le trezeasca enoriasilor sai vigilenta impotriva intolerantei. Scrierile sale si predicile sunt pline de admonestari referitoare la respectul fata de aproapele si la ideea de a nu judeca credinta altora.

Chiar daca a facut comentarii dure in corespondenta sa privata cu administratia bisericii, trebuie sa retinem ca acestea s-au facut pentru apararea Bisericii Ortodoxe si a Misiunii Americane de acuzatii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decat Parintele Toth. Acesti opozanti pot fi caracterizati ca intoleranti, nepoliticosi, cu metode non-etice de amenintarea la adresa lui si a enoriasilor sai.

In mijlocul greutatilor, acest erald al teologiei Dumnezeiesti si a doctrinei fara cusur a izvorat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiti, pline de sfaturi practice despre modul de traire ortodox. De exemplu, articolul sau „Cum ar trebui sa traim in America” pune accent pe educatie, curatie, sobrietate si prezenta copiilor in biserica duminica si in sarbatori.

Desi parohia din Minneapolis a fost primita in Biserica ortodoxa in martie 1891, abia in iulie 1892 Sfantul Sinod al Rusiei a recunoscut si acceptat parohia in Dioceza Alaska si Insulele Aleutine. Rezolutia a ajuns in America numai in octombrie 1892. In acest timp ostilitatea religioasa si etnica impotriva noilor convertiti s-a facut bine simtita. Parintele Alexis a fost acuzat ca si-a vandut poporul carpato-rus si religia sa „moscovitilor” pentru bani.

In realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lunga perioada de timp, parohia sa fiind una din cele mai sarace. Pâna sa-i parvina salariul din Rusia, sfantul a trebuit sa lucreze la o brutarie pentru a se intretine. Chiar daca veniturile sale erau neinsemnate, el nu ezita sa faca pomeni celor saraci si cu nevoi. El si-a impartit banii cu alti clerici mai saraci ca el si a contribuit la ridicarea bisericilor si educatia din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasa de viata lui, despre ce va manca si bea. (Matei, 6:25). Lasand toate cele in grija lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mantuitorului nostru care spunea ” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile si atacurile fizice cu rabdare si bucurie spirituala, amintindu-ne ca „Dumnezeirea este mai puternica ca toate” (Inteleptul Solomon 10:12).

Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al parintelui Toth, trimitandu-l de multe ori sa predice si sa invete poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicandu-le diferentele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind ca drumul spre mantuire este numai cu Biserica Ortodoxa.

La fel ca Iosua, „el si-a calauzit drept poporul spre convertire” (Sirah 49:2). El a ajutat formarea si convertirea a 17 parohii, plantand o vie a lui Hristos in America, imbogatindu-i roadele din ce in ce mai mult.  In 1909, anul binecuvantatei lui repauzari, mai multe mii de adepti ai Bisericii Unite Carpato-Ruse si Galiciene s-au intors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major in istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat sa contureze viitorul ortodoxiei in aceasta tara de-a lungul multor generatii ce aveau sa vina.

Cine poate sti lupta duhovniceasca a sfantului? Cine poate spune ce rugaciuni a ridicat din sufletul sau smerit catre Dumnezeu? Sfantul Alexis nu si-a arata niciodata in public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu in secret, cu lacrimi, smerenie si zdrobire de inima. Dumnezeu, Cel ce vede toate cate facem in ascuns, l-a rasplatit pe sfant (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis sa-si poata duce la bun sfarsit munca sa de apostolat fara ca Dumnezeu sa-l fi binecuvantat si intarit pentru aceasta.

Eforturile Parintelui Toth au fost recunoscute in timpul vietii sale. El a primit in dar o mitra incrustata cu pietre pretioase din partea Sfantului Sinod precum si Ordinul Sfantul Vladimir si al Sfintei Ana de la Tarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite si devotamentul fata de Dumnezeu si tara. In 1907 a fost printre candidatii la scaunul episcopal, insa nu a acceptat onoarea, motivand cu smerenie ca o astfel de demnitate ar trebui sa fie responsabilitatea unei persoane mai tinere si mai sanatoase decat el.

Pe la sfarsitul anului 1908, sanatatea Sf. Alexis a inceput sa subrezeasca datorita unor complicatii mai vechi. A incercat sa se refaca in sudul orasului New Jersey, dar s-a reintors dupa putin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit sa stea la pat timp de doua luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie dupa vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi in care se praznuiesc sfintii Sava si Alexie Pustnicul Pesterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis si preocuparea pentru copiii sai spirituali nu a disparut odata cu moartea sa. Ca o concluzie la viata sfantului, ar fi potrivita prezentarea uneia din interventiile miraculoase ale parintelui care s-a petrecut in anul 1993:

In ianuarie 1993 un barbat s-a rugat Sfantului Alexis sa-l ajute sa obtina informatii despre fiul sau de care nu mai stia nimic de 28 de ani. Punandu-si nadejdea in indrazneala sfantului la bunul Dumnezeu omul a asteptat raspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatal sau. Se pare ca tanarul se afla in biserica atunci cand a simtit o pornire de nestavilit de a-l suna pe tatal sau. Mama sa il dusese cu ea in alt stat schimbandu-si numele cand el era un copil. De aceea tatal sau nu a putut sa le dea de urma. Afland de la mama sa ca tatal sau era crestin ortodox, a obtinut de la un preot ortodox telefonul tatalui sau dintr-un oras indepartat. Astfel tatal si fiul s-au reintilnit, multumind lui Dumnezeu si Sfantului Alexis pentru ajutorul primit.

Sf. Alexis a fost cu adevarat omul lui Dumnezeu care a calauzit multi imigranti galicieni si carpato-rusi prin confuzia neagra a provocarilor religioase din Lumea Noua pana la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice si exemplului sau de viata. In testamentul sau, Sf. Alexis si-a lasat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerandu-si iertare de la toti si iertand pe toti. Sfintele sale moaste se odihnesc acum la Manastirea Sfantul  Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credinciosii pot veni sa se inchine lor si sa-i ceara sfantului sa mijloceasca la Dumnezeu pentru ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai07.htm

Reclame

Un sfânt îşi aşteaptă canonizarea: PARINTELE ARSENIE BOCA

Trimisul martirilor Brâncoveni

Un sfânt îşi aşteaptă canonizarea: ARSENIE BOCA

Să luăm aminte: „Rugăciunile şi jertfa Sfinţilor Brâncoveni m-au trimis pe mine pentru ţara aceasta a noastră”, a spus, oarecând, un tânăr ieromonah pe nume Arsenie, abia trecut de 30 de ani, şi care, pentru talanţii vădiţi ai lucrării sale păstoreşti, era deja în­scăunat, de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, stareţ-duhovnic la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, de lângă Făgăraş, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu. Aşa cum acel vrednic stareţ şi duhovnic ardelean, cu­noscut ca Părintele Arsenie Boca, le vor­bea credin­cioşilor, la Sâmbăta de Sus, des­pre Martirii Brânco­veni, numindu-i Sfinţi cu mult înainte ca Biserica strămoşească să-i fi trecut în calendar, suntem datori şi noi, cei de azi, urmaşi ai Brâncovenilor, să ne luăm creştineasca îndrăzneală – acum, nu mai târziu! – de a-l pomeni pe Părintele Ar­senie, pe drept, ca Martir şi Sfânt întru Hris­tos, chiar dacă vremea canonizării sale ofi­ciale, la voia Celui de Sus, încă nu s-a-mpli­­nit.
Anul trecut, pe 28 noiembrie, s-au făcut 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui duhovnic Ar­senie Boca. Credin­cioşi din toată ţara, care văd în Părintele Arsenie un sfânt al românilor şi-i aşteaptă cu dor canonizarea, au mers cu miile în pelerinaj la mor­mântul Sfinţiei sale de la Prislop. Lucrarea minunată a Părintelui sporeşte ca intensitate şi amploare de la an la an – după cum arată mărturiile, statisticile şi ex­plozia de material documentar din spaţiul public. Creşte, tot mai mult, o întrebare: oare e potrivit de a-l celebra, de pe acum, ca pe-un sfânt? Să ne luăm în­drăzneala? Da, ne încredinţează cu­vân­tul ÎPS Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Serafim Joantă, membru al Sfântului Sinod: „Nu este deloc suspectă cinstirea Părintelui Arsenie, înainte de a fi recunoscut oficial ca sfânt, deoarece procesul ca­no­nizării începe tocmai cu cinstirea pe care poporul credincios i-o acordă înainte de procla­marea de către Biserică. Credincioşii recunosc sem­nele sfinţeniei înainte de canonizare. Ei constată pute­rea de mijlo­­cire înaintea lui Dumnezeu, Care împli­neşte cererile adresate sfântului respectiv, după cum văd minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile lui”.

Focul de la Prislop

„Ia ţara foc de la Prislop”, a profeţit Părintele, cu puţin înainte de a merge la Domnul, referindu-se la focul duhovnicesc şi la lumina credinţei ce vor rever­bera în poporul credincios, din tihna lucrătoare a lo­cului său de veci, a lăcaşului mânăstiresc de la Prislop, pe care l-a reclădit cu mâinile sale, în care a zidit pre­ţul a două case părinteşti, şi pe care atâta l-a slujit şi sfinţit cu harul său, ani zbuciumaţi, dar rodnici, ca sta­reţ şi duhovnic. Profeţia s-a împlinit. La Prislop, focul arde, curăţă relele şi păcatele şi face minuni, tămă­duieşte şi vindecă. Ce ne împiedică să ne luăm şi noi porţia noastră de vindecare, prin harul acelui foc, acum, când fiecare strop de evlavie faţă de Părintele Arsenie se adaugă la dosarul canonizării Sfinţiei sale, aflat în lucru, acum, şi nu la urmă, nu profitând de lu­crarea altora, când Părintele va fi fost deja canoni­zat, prin râvna unor fraţi ai noştri mai treji, mai luptători întru Domnul?

„Când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj”

Înalte feţe teologice şi bisericeşti, care l-au cunos­cut personal pe Părintele Arsenie, precum ÎPS Mitro­polit Antonie Plămădeală, ÎPS Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, ÎPS Mitropolit Nicolae al Banatului şi Timişoarei, PS Daniil Stoenescu, episcop de Vârşeţ, îşi mărturisesc, în dese ocazii, adânca evlavie, cre­dinţa în lucrarea duhovnicească a Părintelui Arsenie, cel socotit a fi la măsura marilor Părinţi ai Bisericii.

ÎPS Mitropolit Antonie Plămădeală a spus: „Eu l-am asemănat (pe Părintele Arsenie) de multe ori, sigur, nu cu Mântuitorul, că ar fi fost o blasfemie, dar cam cu Ioan Botezătorul, care prin predica lui aduna mulţimea la el, la Iordan”. Cum aduna Părin­tele Ar­senie mulţimile la Io­rdanul Mânăstirii Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, ca într-o „bulboană spirituală uriaşă” stă mărturie acest cuvânt inspirat, de-acum intrat în memoria credincioşilor, rostit de Nichifor Crainic: „Ce vreme înălţătoare, când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului-martir”, să-l vadă şi să-l asculte pe Sfântul Părintele nostru Arsenie.

Un sfânt îşi aşteaptă canonizarea: ARSENIE BOCA

PS Episcop Daniil Stoenescu, care o perioadă în­de­lungată i-a fost, ca şi astăzi, ucenic ascultător Părin­telui Arsenie, notează, cu menţiunea asumării întregii responsabilităţi de ierarh şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aceste memorabile cu­vinte: „Nu cred că pe pământul românesc, de la Sfân­tul Apostol Andrei, cel întâi chemat, care a vestit Evan­ghelia lui Hristos în părţile Do­bro­gei, până la Părintele Arsenie, să mai fi cuvântat cineva cu atâ­ta putere şi lumi­nare, cu atâta înţelep­ciune, har şi dar de la Dum­nezeu, ca Părintele Arsenie (…) Îl văd pe Părintele Arsenie ca fiind as­tăzi mâna lui Hristos întinsă neamului românesc, ca altui Petru care se scu­fundă în va­luri”.

Ieromonahul Panteli­mon Munteanu a slujit ani buni, în clandes­tini­tate, sub îndrumarea Pă­rintelui Arsenie. La a­proa­pe 90 de ani, câţi numără în pre­zent, auziţi cum îşi descrie du­hovnicul. Nu sunt poveşti: „Pă­­rintele Arsenie a lucrat cele ce i le-a spus Ioan Evanghelistul, dar duhul său, psihicul său, era foarte apropiat de cel al Sfântului Ioan Bote­zătorul. Dar trebuie să mai ştiţi ceva. Cine pretinde că poate descrie exact cum arăta Părintele Arsenie ori minte, ori exage­rează. Părintele se schimba la faţă pentru că era sfânt al lui Dumne­zeu. Când priveai ochii Sfinţiei sale, simţeai ceva de parcă te curenta, fizio­nomia lui se schimba. Aşa că e greu să explici cum arăta, cum nici apostolii nu au pu­tut să vadă sau să înţeleagă exact ce s-a petrecut cu Mântui­torul atunci, la Schimbarea la faţă, pe muntele Tabor”.

Preot conf. univ. dr. Simion Todoran, cunoscător al perso­na­lităţii părintelui Arsenie Boca direct de la sursă, scrie: „Prea Cuviosul Părinte Arsenie a fost unul dintre cei mai mari teologi-duhovnici ai mona­his­­mului românesc din ultimii 50 de ani. Înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, ce «nu au fost puse sub obroc», a căutat «să se facă tuturor toate», după în­dem­nul Sfântului Apostol Pa­vel. Lumina intelectuală şi spi­rituală care era în Sfinţia Sa, dobândită prin studiu şi me­ditaţii adânci, a luminat pe toţi cei ce i-au ascultat şi urmat sfa­turile, fie la Mânăstirea Sâm­băta de Sus sau Mânăstirea Prislop, fie la Biserica din sa­tul Drăgănescu de lângă Bucureşti sau la Aşe­zămân­tul mânăstiresc de la Sinaia. Părintele Arsenie a simţit că în Biserica noastră strămoşească este nevoie de un nou duh, cel al Sfinţilor Părinţi. Preo­cupat din tine­reţe de viaţa şi operele Sfinţilor Părinţi, a dorit cu toa­tă ardoarea ca învăţătura şi viaţa lor să fie cunoscută şi trăită de toţi credincioşii. Generaţii de credincioşi au crescut şi s-au format sub impresia şi lu­crarea persona­lităţii de excepţie a Părin­telui”.
Alte mărturii, la fel de grăitoare, privind sfinţenia Părintelui Arsenie, le aparţin cre­din­cioşilor, celor tra­taţi şi vindecaţi trupeşte şi sufleteşte de harul Sfinţiei sale. Sunt fără de număr. Oameni din toate straturile so­cietăţii, de la Principesa Ileana, din Casa Regală a Ro­mâniei, până la nenumăraţii anonimi, mai cu seamă din satele ardele­neşti, precum şi atâţia şi atâţia orăşeni for­maţi şi „for­ma­taţi”, în fel şi chip, de împre­jurările vieţii, în comunism şi după; toţi cei vindecaţi la limită de cancer sau alte boli grele, toţi cei care l-au cunoscut şi l-au as­cultat au sfârşit prin a-şi revizui viaţa, ur­mân­­du-l pe Pă­rintele Arsenie, pe cât dă Dum­nezeu, fie­căruia după măsura sa, ca pe un sfânt mare, deose­bit.

„Să vedem ce spune Cerul”

Dacă vrea cineva să vadă chipul Dom­nului cu ade­vărat, e destul să deschidă car­tea Cărarea Împărăţiei sau un album cu pictura bisericii Drăgănescu, reali­zată de părintele Arsenie. Hristos i s-a arătat în toată lu­mina Lui, şi Părintele, care era şi pictor bisericesc, cum i s-a arătat Mântuitorul, aşa L-a pictat. Aşa şi cu Maica Domnu­lui, aşa şi cu sfinţii – pe toţi ni i-a înfă­ţişat în pictura sa Părintele, întocmai cum i s-au arătat, cum a vorbit cu ei. Reprezentările lor plastice nu sunt rodul imagi­naţiei artistice sau închipuirii Părintelui, ci chipurile vederii sale în duh.
O taină pe care nu suntem vrednici a o înţelege ră­mâne taină.

Uneori, când i se cerea un sfat într-o chestiune di­ficilă, într-un mare necaz, Părintele spunea: „Stai să vedem ce spune Cerul – şi, prin rugăciunea curată a Sfinţiei sale, cel aflat în necaz primea curând, chiar de la sursă, prin intermediul Părintelui, răspunsul râv­nit de Sus, de la Dumnezeu. Un om care l-a cunos­cut bine şi i-a dedicat şi o preafrumoasă carte, preotul Petru Vamvulescu, scrie: „Eram odată la biserica din Drăgănescu – pentru că numai acolo mi-a spus Pă­rin­tele să-l caut – şi era multă lume. După ce am vor­bit puţin cu Părintele Arsenie, eu am rămas în spate, iar el s-a dus printre oameni, în faţă. Mă gândeam să alcătuiesc o rugăciune către Hristos şi Maica Domnu­lui, cu care să-i cuprind pe toţi oamenii. Am formulat în gând aşa: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne, pentru rugăciunile Sfintei Maicii Tale». Părintele a venit repede lângă mine şi mi-a zis: «Bine ai gândit». Şi mi-a repetat rugăciunea exact cum o spusesem eu în gând! Eu săltam de bucurie. Şi m-am mai gândit să zic: «Şi pe mine, cel mai păcătos». Dar oare nu-i prea lungă, mă întrebam, tot în gândul meu. Şi Pă­rintele iar a venit şi mi-a zis ce am gândit: «Poţi să adaugi Şi pe mine, cel mai păcătos, deşi îi cam lun­gă». M-am minunat! Părintele s-a uitat la mine şi mi-a zis: «Am un telefon cu Dumnezeu. Fără fir…»”.

Ascultare în duh

Din mulţimea mărturiilor reiese clar că Părintele Arsenie dobândise, prin post şi rugăciune în Muntele Athos, prin mijlocirea Maicii Domnului, sub ascul­tarea în duh a Sfântului Serafim de Sarov, darul clar­vederii, libertatea şi puterea de a vedea în duh şi de a trece, dus-întors, încă în viaţă fiind, din realitatea aceasta în realitatea lumii de dincolo, între trecut şi viitor, între timpul nostru limitat terestru şi veşnicia lui Dumnezeu.

Încă o dată: nu sunt poveşti!

Un sfânt îşi aşteaptă canonizarea: ARSENIE BOCA

Acelaşi venerabil ieromonah Pantelimon Muntea­nu: „M-aţi întrebat dacă l-am visat vreodată (pe Pă­rintele Arsenie) sau dacă mi-a spus ceva în vis. Eu vă spun că l-am văzut aievea şi după moartea sa. De mai multe ori l-am văzut. Nu spun asta ca să pară că am eu vreun dar de la Dumnezeu, ci vreau să arăt că Pă­rintele este cât se poate de viu şi că lucrează cu mare, mare dragoste în continuare, chiar şi prin cre­dincioşii care nu l-au văzut niciodată. Apostolia lui pe pămân­tul românesc şi pentru chemarea tuturor neamurilor la credinţă nu s-a încheiat, dimpotrivă. Glasul lui de Apostol este din ce în ce mai puternic. Mergeţi la Prislop să vă convingeţi!”.

Un asemenea mare sfânt vă propun să ni-l cerem cu stăruinţă de la Hristos Dumnezeu, zi şi noapte. Şi cum ne sunt gândurile şi rugăciunea, aşa ne va fi şi viaţa. Să-l chemăm stăruitor, iar şi iar, spre binele nos­tru, al celor vii şi al adormiţilor noştri. Şi ne vor urma exem­plul, negreşit, şi alţii. În felul acesta, deie Dom­nul să contribuim cu toţii la trecerea Părintelui în calen­dar. Cel trimis la noi de Sfinţii Brâncoveni se va bucura să ne primească şi, ca vrednici fii ai săi duhov­niceşti, să ne ocro­tească, să ne ajute prin rugă­ciunile Sfinţiei sale înaintea tronului lui Hris­tos. Numai să-l chemăm curat şi luminat. În­suşi Părintele a spus, nu o dată: „Mă, după ce plec din această viaţă, vă voi ajuta şi mai mult. Strigaţi-mă! Şi în şură de veţi fi, voi veni să vă ajut”.

Sfinte Părinte Arsenie, te chemăm: din şură, cum ai spus, din biserici, din târg, din şcoli, din uliţă, de pe şosea, din bâlci, din cimitir, de la serviciu şi de aca­să, din grădină, de pe banca de la poartă, din câmp, din vie, din pădure, de la moară şi de la gară, din spi­tal, din cârciumă şi puşcărie, de la neamuri şi din ve­cini, din ţară şi dintre străini, din zi şi din noapte, din viaţa aceasta şi din cealaltă, dimi­neaţa şi la culcare: Sfântul lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, fiecare după nu­mele său! Doamne Iisuse Hris­toase, miluieşte-ne!

Părintele nu va veni să-l vedem aievea – nu suntem vrednici. Va veni în duh şi adevăr, în cuvintele sale vii, din cărţile sale, din mărturiile celor ce cred că l-au văzut sau nu. Şi cine crede din inimă curată, din tot sufletul, va avea mereu o „pilă” în cer, un fir de legă­tură cu Dumnezeu, un braţ de lumină întins la tre­cerea prin vămile văzduhului, un prieten de nădejde aici şi, după plecarea de-aici, în viaţa viitoare. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

„Aţi fost o lumină în viaţa mea”, îi lăsa Părintelui, scris, Principesa Ileana a României, în momentul pă­răsirii forţate a ţării.
Sfinte Părinte Arsenie, eşti o lumină în viaţa mea, mărturisesc şi eu, nevrednicul şi păcătosul, a cărui viaţă ai scos-o tainic şi minunat din mocirla păcatelor, aşezând-o prin cuvintele tale vii pe temelia curată şi luminată numită Iisus Hristos!

Dumnezeu să te binecuvânteze în veci!

MARIAN DRĂGHICI – formula-as.ro

Iar o multime de alte marturii care dovedesc sfintenia parintelui Arsenie Boca, puteti gasi la categoria: Sfantul Arsenie Boca

Mamă, chipul tău să fie luminat de bucurie!

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie!
Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene,
alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene.
Și mi-ai plâns, înfiorată, cântecele duioșiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescură.
În singurătatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.
De durerea altor inimi te-am văzut plângând pe tine
și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.
Pentru adevăr întruna te-am văzut fără de teamă
și de-atunci știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.
…A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.
Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în năframă
și cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mamă.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,
dar, din mii de lucruri scumpe, de ființe și de nume,
tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.
…Astăzi tot străin și singur, și departe sunt de casă,
dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă.
Și că știu c-odată-n Ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.
Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie!
(Traian Dorz) – doxologia.ro
Urmariti va rog si:

6 Mai Sfintii zilei de astazi. Viata sfântului Varvar (Barbar), cum din talhar a devenit mucenic. Pomenirea sfântului şi dreptului şi mult-pătimitorulul prooroc Iov

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfântului şi dreptului şi mult-pătimitorulul prooroc Iov.

IovAcesta era din ţara Avsitidei, din hotarele Idumeii şi Arabiei, fiu din fiii lui Isav, de era el al cincilea de la Avraam. Pe tatăl său îl chema Zaret şi pe mama sa, Vosora. Însă mai înainte se numea Iovav, şi a proorocit patruzeci şi cinci de ani şi a apucat înainte de venirea lui Hristos o mie nouă sute douăzeci şi cinci de ani.

Pe acesta l-a ispitit diavolul, pentru că îl declarase Domnul drept şi fără prihană şi întrecând pe toţi cei de pe pământ. Şi despuindu-l diavolul de toată averea lui şi chinuindu-l cu îngrozitoare şi nemângâiate răni, a fugit diavolul de la dânsul ruşinat, pentru că dreptul s-a arătat neînduplecat şi neîntors la pornirile pe care i le însufla diavolul. Pe acesta, la sfârşitul nevoinţelor sale, l-a mărturisit de sus Dumnezeu şi i-a întors îndoit toate câte îi fuseseră luate, precum arată cu amănuntul istoria lui. Şi a trăit după această încercare o sută şaptezeci de ani, de s-a făcut toată vremea vieţii lui două sute patruzeci şi opt de ani.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor Mamant, şi Ilarion, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrion, care, fiind săgetat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Danax, Mesir şi Terinos, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Donat, care, fiind săgetat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varvar (Barbar).

Sfântul Mucenic Varvar, un fost tâlhar din Grecia, a comis multa vreme furturi, santaje si crime. Dar Dumnezeu, care nu doreste moartea pacatosului, l-a intors la pocainta. Odata, in timp ce-si admira prada stand intr-o pestera, harul divin i-a atins inima, îndreptându-i gândurile spre moartea de care nu putem fugi si spre infricosatoarea judecata. Gandindu-se la multimea de fapte rele pe care le-a adunat s-a întristat si s-a hotarat sa puna început bun, spunând: „Hristos nu a respins rugaciunea tâlharului care era pe cruce langa EL; ma rog sa nu ma piarda nici pe mine in mila lui fara margini”

Varvar si-a lasat toate bunurile in pestera si a mers spre cea mai apropiata biserica. Acolo si-a dezvaluit toate pacatele preotului si a cerut iertare de relele facute. Preotul l-a primit in casa sa iar Sf. Varvar s-a pus pe coate si genunchi, deplasandu-se ca un animal in patru labe, pentru ca nu se credea vrednic sa fie numit om. In gospodaria preotului el a trait cu vitele, mâncând cu acestea si considerandu-se cel mai rau dintre toate creaturile. Dupa ce a primit iertare de pacatele sale, Sf. Varvar a plecat in padure unde a trait timp de 12 ani, gol, fara imbracaminte, suferind de frig si caldura. Corpul lui s-a innegrit de tot de murdarie si de arderea soarelui.

In cele din urma, Sf. Varvar a primit un semn de sus ca a primit iertare si ca va muri ca mucenic. Intr-o zi au venit niste negustori acolo unde se nevoia Sf. Varvar. Acestia vazand ceva ca se misca in iarba deasa din fata lor, au slobozit mai multe sageti in acea directie gandind ca e vorba de vreun animal. Ajungand mai aproape s-au ingrozit cand au vazut ca au ranit mortal o fiinta umana. Sf. Varvar i-a rugat sa nu-l planga si dupa ce le-a povestit cine este, i-a rugat pe acestia sa mearga la casa preotului unde a locuit el si sa-i spuna ce s-a intamplat.

Apoi Sf. Varvar si-a lasat duhul in grija lui Dumnezeu. Preotul care l-a spovedit pe fostul tâlhar, i-a gasit corpul neinsufletit care stralucea cu o lumina dumnezeiasca si l-a ingropat in locul in care a fost ucis. Dupa aceea, a inceput sa curga mir din mormantul sfantului, care a vindecat multe boli grele. Moastele sale sunt la Manastirea Kellios din Thesalia, langa orasul Larissa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai06.htm

Cum reactioneaza politicenii americani cand sunt intrebati despre Bohemian Grove

Mai multe detalii despre ce inseamna Bohemian Grove puteti afla citind articolul:

Ritualurile sataniste continua. Membrii Grupului Bohemian Grove se intalnesc din nou zilele acestea.