În această lună, ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli.

Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale în feciorie şi sufleteşte şi trupeşte. El nu a îngăduit niciodată să vină înaintea lui vreo femeie; ci aflându-se în munţi şi locuind în pustietăţi îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi darul tămăduirilor; căci şi demonii din oameni a alungat, şi toate celelalte boli a tămăduit. Astfel vieţuind şi ajungând la bătrâneţi bune, şi-a săvârşit viaţa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari.

Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.

După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Amastridiei.

Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, al căror nume era Teodor şi Megeta şi locuia în ţinutul numit Cromin. Părinţii lui, neavând copii, se rugau lui Dumnezeu prin post şi fapte bune, să le dea şi lor un prunc. Ajungând ei la adânci bătrâneţi li s-a vestit prin dumnezeiesc glas atât zămislirea celui ce era să se nască din ei, cât şi numirea şi darul preoţiei pe care avea să le poarte. Născându-se acesta, a lepădat îndulcirile tinereţilor, şi a îmbrăţişat pe cele stătătoare şi nu s-a lenevit la învăţăturile dumnezeieşti şi omeneşti. Pentru aceasta părinţii săi, văzând propăşirea lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi astfel după ce s-a învăţat de-ajuns, s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân a luat de la el schima monahicească; mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vunita, supunându-se la toată aspra vieţuire şi sihăstrie. Şi fiindcă episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest sfânt prin voinţă dumnezeiască şi cu acordul preoţilor, fără ca el să voiască, a fost suit pe scaunul arhieriei, şi aşezat ca lumina în sfeşnic. Fiind hirotonit în Constantinopol şi ducându-se la scaunul său, toate se săvârşeau prin osârdia sa, adică: aşezămintele cele sfinte, bună podoabă Bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, case de ospătare pentru săraci, plăţi de datorii şi înainte de toate dreapta credinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Şi astfel bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din acestea de aici în pace, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.

Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică „Legea-canon”), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus „Imnul heruvimilor” şi „La cina ta de taina.”

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zaharia, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului, a trăit între sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, devenind patriarh în anul 609.

În anul 614 împăratul persan Chosroes a atacat Ierusalimul, l-a prădat şi a întemniţat o mulţime de creştini, printre care şi pe Sf. Zaharia. Chosroes a capturat, de asemenea, şi Crucea dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos. În timpul invaziei au murit în jur de 90.000 de creştini. La puţin timp, Chosroes a fost obligat să încheie pace cu împăratul bizantin Heraclius (610-641). Crucea Domnului a fost dusă înapoi la Ierusalim, la fel ca şi prizonierii creştini care mai rămăseseră în viaţă, printre care şi Sf. Zaharia, care mai apoi a murit în pace în anul 633.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mauriciu şi a celor împreună cu dânsul, şaptezeci de mucenici.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Maximian, căruia, pe când trecea prin cetatea Apamiei, i-au fost pârâţi că sunt creştini. Înfăţişându-se înaintea lui şi creştini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat cingătorile şi au fost aruncaţi în închisoare. Iar după trei zile fiind chemaţi, iarăşi au fost întrebaţi, şi rămânând neclintiţi în credinţa lor, au fost chinuiţi cumplit. Şi socotind împăratul Maximian ca să mâhnească şi mai mult pe sfântul Mauriciu, a poruncit ca fiul acestuia Fotino, să fie ucis înaintea lui. După ce a văzut însă că ei păzesc credinţa neclintită şi nu se pleacă, i-a trimis într-un loc de luncă, ce se afla între două pâraie şi un lac, fiind plin acel loc de viespi şi de muşte, de ţânţari şi de bondari. Şi ajungând chinuitorii cu ei acolo şi dezbrăcându-i şi legându-i de stâlpi, i-a uns cu miere şi apoi au plecat după ce au aruncat trupul neînsufleţit al lui Fotino, în faţa tatălui său. Iar fericiţii şi vitejii aceştia zece zile şi zece nopţi răbdând chinurile de pe urma înţepăturilor viespilor şi ciupiturile altor gâze şi făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie21.htm