14 Februarie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie14.htm

Publicitate

Profetia Parintelui Ilie Cleopa despre momentul cand vine Sfarsitul Lumii

Apocalipsa - cei patru calareti

Cand si cum anume va fi sfarsitul lumii numai singur Dumnezeu stie. El ne-a descoperit unele semne in Sfanta Evanghelie si prin Sfintii Apostoli. Dintre acestea, doua semne sunt cele mai puternice, anume : slabirea tot mai mare a credintei in Dumnezeu si imputinarea iubirii crestine intre oameni, incepand cu familia. Alte doua semne cumplite ale sfarsitului veacurilor sunt inmultirea tot mai mult a sectelor, prin asa numitii ” prooroci mincinosi ” si desfrau, care se vor raspandi, cum deja se vede pe tot pamantul. Mai ales desfraul prin partea femeiasca va fi cumplit in vremea de pe urma. Noi atata stim : cand se vor inmulti pacatele peste masura si vor ajunge la culme, atunci va veni sfarsitul lumii. Părintele Cleopa Ilie – ganduridelaierusalim.ro

Sa ne amintim ce spun si alti parinti despre vremurile sfarsitului:

Bulgaria anticipeaza corect ce va urma si incearca iesirea din NATO

Partidul naţionalist bulgar Ataka a început să colecteze semnături în scopul organizării unui referendum privind retragerea Bulgariei din Alianţa Nord-Atlantică, a declarat liderul formaţiunii, Volen Siderov, în cursul unei vizite în fosta regiune ucraienană Crimeea, acum parte a Rusiei.

Siderov a explicat că, pentru convocarea referendumului, sunt necesare semnături din partea a 60 de membri ai Parlamentului bulgar sau 300.000 de semnături ale cetăţenilor de rând. Liderul partidului Ataka vrea să obţină susţinerea Partidului Socialist bulgar pentru organizarea plebiscitului.

Siderov vrea retragerea Bulgariei din NATO în contextul deciziei Alianţei de a înfiinţa centre de comandă ale Forţei de reacţie rapidă în Bulgaria, România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia, din cauza crizei ucrainene.

În opinia lui Siderov, prezenţa militarilor NATO în Bulgaria este inacceptabilă. “Bulgaria a devenit un front de luptă. Patru baze militare americane operează pe teritoriul Bulgariei începând din 2006, fără a plăti nici măcar chirie, iar acum vor construi şi un centru de comandă”, a spus Siderov, citat de site-ul agenţiei Sputnik.

Pe fondul tensiunilor cu Rusia din cauza crizei ucrainene, Alianţa Nord-Atlantică va construi filiale regionale ale cartierului general în România şi Polonia, precum şi centre de comandă ale Forţei de reacţie rapidă în Bulgaria, România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. – nasul.tv

Iata o miscare interesanta si inteligenta i-as spune eu, a Bulgariei. Vecinii nostrii si-au dat seama de pericolul pe care ii paste, in cazul unui viitor razboi in zona si incearca sa ia masuri din timp. Astfel bulgarii dupa ce au respins proiectele de exploatare a gazelor de sist, vin si le dau o noua palma americanilor si vor spune: Pa NATO.

Multi poate veti spune ca e o miscare gresita, cum am vazut ca au comentat deja multi pe acesta stire, o sa dau si cateva exemple, ca sa vedeti gandirea limitata a foarte multora, pe langa faptul ca atunci cand nu au argumente, arunca tot felul de ineptii si jignirii care mai de care mai grosolane:

daca nu le place sa le mute in romania ca nu-i problema. nu ne suparam

propaganda kgb este peste tot, inclusiv pe facebook”

duceti-va draku lacustelor la voi in Siberia. Ce nu va mai ajunge nenorocitilor ? ba uite care-i treaba NOI VREM SA FIM CURVELE AMERICANILOR NU BATAIA DE JOC A RUSILOR.”

COMUNISTULE”  facand referire la un om care explica frumos scopul aceste actiuni venita din partea bulgarilor.

Propaganda rusa e f. agresiva, se foloseste de tradatori si de prosti ca sa bage zazanie in diferite tari. Putin nu vrea doar Ucraina, vrea si Moldova, Romania, Bulgaria, Serbia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia, etc. Vrea sa refaca URSS si Lagarul Comunist! Pericolul e mare si trebuie luate masuri preventive impotriva tradatorilor de tara!!!

Nu, dragii mei nu este o miscare gresita, venita din partea Bulgariei si am sa va si explic de ce:

– In primul rand sa fii membru NATO este foarte costisitor, trebuie alocati mai nou anual, 2% din PIB, pentru Romania, de exepmplu, asta inseamna 3 mld de Euro, o gramada de bani aruncati in vant, pentru ca intr-un eventual razboi provocat cu Rusia, Romania sau Bulgaria ar fi facute tandari in cateva ore cu tot cu scuturile antiracheta.

– In al doilea rand permitand americanilor sa-si faca baze NATO pe teritoriul tarii tale, devii tinta automata pentru cei cu care poarta razboiul, in contextul actual Rusia. Nu cred ca e prea placut sa intri intr-un razboi, mai ales in ziua de azi cand rusii sunt atat de bogati in armament nuclear.

Multi cred ca nu sunt constienti ce inseamna un razboi, ce prapad aduce, ce saracie, ce de boli, ce de morti, ce efecte au armele nucleare din cauza radiatiilor pe care le emit, influentand generatii intregi. Si aici il citez din nou pe marele ganditor care a comentat la acest articol: „daca nu le place sa le mute in romania ca nu-i problema. nu ne suparam„, ba ne suparam mai inconstientule, sa nu spun mai mult.

– In al treilea rand, in cazul unui razboi, Romania iara ramane singura, bulgarii, ungurii si sarbii sunt toti cu rusii, iar ramanem noi ca o caprioara in mijlocul haitelor de lupi, iar de data aceasta nu mai avem nici armata cu care sa ne luptam.

– In al patrulea rand, in caz ca Rusia iasa castigatoare din acest razboi si nu se duce toata lumea de rapa, apai o sa fie vai si amar de noi. O sa ne imparta ca pe pijamale, adica cum vor rusii si cei care au fost aliati cu rusii,  de exemplu, ungurii vor dori Ardealual, „ia tata de aici…” o sa zica rusul,  bulgarii cine stie ce pretentii o sa aibe si ei, rusii la fel si uite asa ne vom dezintegra din nou ca natinune.

Iar in cazul in care catiga americanii, stati linsititi, se vor face din nou pacturi si sfere de infuenta, si vom pati cum am patit si la Yalta, adica se va lua mana de pe noi,  si vom fi din nou, doar niste piese de schimb pentru ei.

Deci dragii mei, NATO nu aduce decat belele, in loc sa ne vedem noi de treaba noastra, sa fim neutri, avem exemplul Elvetiei, care nu au avut niciodata de suferit si sunt poate cea mai dezvoltata tara din lume, pentru ca va spun sigur, Rusia nu are nici o intentie de a ataca vreodata Romania, nu-i intereseaza, bogatiile noastre, sunt infime fata de cat de bogata este Rusia. Singura sansa ca Rusia sa atace Romania, este doar prin aceasta alianta NATO si prin comentariile total dezaxate ale liderilor nostri la adresa Rusiei.

Asa, ca in cazul unei neutralitati totale, am scapa de pagube si atatea sute de mii de morti sau chiar milioane daca e razboi nuclear, si de boli si de tot raul care il aduce un asemnea razboi. Nu este logic?

Urmariti va rog si articolul de mai jos, poate se mai destepata cate unul si mai iasa din spalatura asta de creier pe care o aplica mass-media zilnic:

Situatia din Ucraina. Mass-Media vs Realitate