În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.

Precum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: „Că nu este lucru de taină, care să nu se arate” (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.

După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.

După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.

Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El. Sf. Eufrosin bucătarul.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: „A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: „şi oare ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: „Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora”.

Atunci preotul i-a zis: „Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: „Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: „Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: „Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. şi preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?” Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: „Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune”. Atunci a zis preotul: „Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: „Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om”.

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Diodor, Diomid şi Didim.

Aceştia au fost din Laodiceea Siriei şi fiind prinşi de domnitorul locului şi mărturisind cu îndrăzneală adevărul, au fost bătuţi fără milă şi aşa au primit sfârşitul vieţii lor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfintei Muceniţe Ia, cea bătrână de vârstă.

Sfânta Martiră Ia a fost prinsă împreună cu 9000 de creştini de către împăratul Persan Sapor II şi au fost duşi în oraşul Persan Bisada. şeful vrăjitorilor persani a cerut sfintei să renuţe la Hristos dar ea a rămas neclintită şi a fost supusă torturii. Apoi ei au aruncat-o în închisoare, şi după torturi repetate i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Dimitrie şi Evantia soţia sa şi Dimitrian fiul lor, care fiind chinuiţi cu foamea, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia cea nebună în Hristos, de la Sankt Petersburg (Rusia).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie11.htm

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe Fecioare Minodora, Mitrodora şi Nimfodora.

Aceste fericite, surori după trup, au trăit în Bitinia în timpul domniei împăratului Galeriu Maximian (către 305-311). Şi străluceau cu frumuseţea sufletelor şi a trupurilor lor. Iar din dragoste pentru Hristos s-au retras în munţi, aproape de apele cele calde numite Pitia. Departe de oameni şi de grijile lumeşti, ele au cultivat florile sfintelor virtuţi şi s-au îndulcit cu mierea vederilor dumnezeieşti, astfel că au devenit locaşuri ale Duhului Sfânt şi mulţi veneau la ele ca să ia vindecare, atât de bolile trupeşti, cât si de cele sufleteşti.

Fiind pârâte la Fronton, mai-marele cetăţii, şi amare chinuri suferind pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au dat sufletele către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava (Baripsabas).

Acest sfânt a trăit în Dalmatia, şi luând de la un oarecare pustnic, cinstitul sânge, care a curs din coasta Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, făcea cu dânsul lecuiri. Pentru aceasta a fost ucis, noaptea, cu vicleşug de cei necredincioşi. Dar odorul acesta a rămas iarăşi la ucenicul sau cu paza.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Pulheria împărăteasa, care în pace s-a săvârsit.

Sfânta Impărăteasă Pulcheria, fiică a împăratului bizantin Arcadius (395-408), a fost coregenta şi asfatuitoare a fratelui ei sora cu Teodosie cel Mic (cel Tânar: 408-450). A primit o educaţie aleasă şi s-a remarcat prin întelepciune şi credinţa, studiind învătăţura ortodoxă. Prin eforturile ei s-a zidit biserica Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu (Teotokos) la Vlaherne, precum şi alte biserici şi mănăstiri. De asemeni, cu ajutorul ei a fost convocat Sinodul al III-lea Ecumenic şi erezia lui Nestorie a fost condamnată.

Din cauza intrigilor împărătesei Evdochia (Eudochia) – soţie a împăratului Teodosie cel Mic – Pulcheria a fost înlăturată de la putere, aşa încăt ea s-a dedicat credinţei şi rugăciunii într-o viaţă de retragere. Totusi, când dezordinea a început să pună stapânire pe Imperiu, la cererea fratelui ei, împăratul Teodosie cel Tânar, Pulcheria a revenit şi a reuşit să calmeze spiritele încinse de ereticii vremii.

Dupa moartea lui Teodosie cel Mic, Marcian (450-457) a fost ales împărat. Sfânta Pulheria a vrut din nou să se retragă, dar atât împăratul cât si ceilalţi demnitari ai Imperiului au rugat-o să nu refuze tronul, aşa că a devenit logodnica a lui Marcian (Marchian). Pentru binele Imperiului a consimţit să devina soţia lui Marcian, cu condiţia să i se permită să-şi păstreze fecioria chiar în căsătorie. Aşa încât împăraţii au trăit în curăţie, ca frate şi soră, până la sfârşit.

Prin eforturile ei s-a convocat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451, unde au fost condamnate învăţăturile eretice ale lui Dioscor şi Eutihie.

În tot cursul vieţii ei sfânta Pulcheria a apărat învăţătura ortodoxă a credinţei împotriva diferitelor erezii ale timpului. A adormit cu pace întru Domnul la 54 de ani, în anul 453, după ce a dat o mare parte din bunurile ei săracilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Apelie (Apelles), Luca (Luciu) şi Climent (Clement).

Alt Apelie a fost acesta, şi altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomeneşte Pavel Apostolul la Epistola către Români (16, 10), că s-a facut luminator Smirnei şi fiind episcop al acestei cetăţi şi slujind lui Dumnezeu cu cuviinţă, către Dânsul a călătorit.

De asemenea şi acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturiseşte Fericitul Pavel în Epistola către Timotei, că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei, şi bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul şi acelaşi cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă către Romani (16, 21).

Iar Climent (Clement) acesta, este cel de care pomeneşte Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind „împreună-lucrător cu el”. Sfântul Apostol Clement a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica), şi purtând rănile lui Hristos pe trupul sau, către Domnul a răposat.

Aceştia sunt cu toţii scrişi în Cartea Vieţii şi se praznuiesc împreună cu ceilalti 70 de apostoli în ziua de 4 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Petru Marturisitorul, mitropolit de Niceea, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Petru a fost episcop de Niceea şi a apărat credinţa ortodoxa în vremea luptei iconoclaste din timpul domniei împăratului Leon Isaurul (813-820). A mărturisit şi suferit pentru credinţa sa, şi a murit în anul 823. De la Sfântul Teodor Studitul (prăznuit la 11 noiembrie) ni s-au păstrat opt scrisori către sfântul episcop Petru, scrise între anii 816-823.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie10.htm