Senatorul Valer Marian, dezvaluiri si acuze dure la adresa lui Victor Ponta

Apariţia volumului „România penală văzută de un senator fost procuror” de Valer Marian (Editura Compania, Bucureşti, 2013) este  evenimentul editorial al anului. Fără a avea valenţe literare, ceea ce autorul nici nu şi-a propus, cartea este, în ansamblu, un rechizitoriu sobru şi corect, dar cumplit, la adresa preşedinţiei, a guvernanţilor vechi şi noi, partidelor politice şi mahărilor ce taie şi spânzură prin ţară, cocoţaţi în diverse funcţii publice, prin numire directă sau aleşi de un electorat care, din păcate, se mai lasă ademenit de promisiunile mincinoase.

Valer Marian

Autorul rechizitoriilor necruţătoare, procuror de meserie, a fost exclus din magistratură în urma demisiei în semn de protest faţă de iliescienele manipulări din comisia de anchetă constituită în 1990 pentru a cerceta „crimele” lui Nicu Ceauşescu de la Sibiu. În acelaşi an a ajuns, volens nolens, în ziaristică, iar mai apoi în politică. Seria dezvăluirilor din acest volum începe cu puşlamalele aduse la putere de Traian Băsescu, oameni de care acesta avea nevoie vitală pentru a-şi clădi sinistrul eşafodaj al unei dictaturi perverse ce a sfârşit prin a-i cuceri chiar şi pe liderii Comisiei Europene, după ce, într-o primă etapă „romantică”, aceştia începuseră prin a-i întoarce spatele marinarului, cu un dispreţ deloc sau foarte prost disimulat.

Rând pe rând, personajele cărţii despre care vorbim, personaje al căror ridicol e întrecut doar de caracterul nefast al „sacerdoţiului” lor în slujba dărâmării definitive a statului de drept şi a subminării, până la neantizare, a economiei naţionale –Sorin Blejnar, Traian Igaş, Codruţa Kovesi, Daniel Morar, „Hăimă(nea)la de la CSM”, şefii serviciilor secrete etc. – sunt chemate la bară prin intermediul unor declaraţii politice, interpelări, scrisori deschise şi denunţuri penale ce, prin conţinutul lor exploziv, fac să ţi se ridice părul în cap.

Dar nu numai şleahta băsistă se bucură de atenţia autorului. Senator şi, o vreme, preşedinte al organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD, Valer Marian s-a ridicat împotriva propriului său partid şi a conducătorilor de la vârf, încă „în pită fiind”, mai precis după ce Victor Ponta s-a hotărât să o pună şefă la DNA pe Codruţa, devotată trup şi suflet lui Băsescu. Pentru a-şi putea ataca şefii de partid, s-a autosuspendat din calitatea de membru al PSD chiar cu două săptămâni înainte de congresul de pomină al partidului. Pe timpul acestei autosuspendări i-a trimis lui Ponta o scrisoare deschisă în care îi punea întrebări cu privire la cele 8, mi se pare, păcate capitale de care îl suspecta.

Nu ştim dacă actualul prim-ministru l-a asasinat pe procurorul Panait sau doar a avut un rol decisiv în moartea acestuia, nu ştim dacă e reală apartenenţa lui ca ofiţer acoperit la serviciile secrete, caltate în care s-a ocupat de Carla del Ponte, dacă şi-a maltratat tatăl aflat pe patul de suferinţă în chiar faza terminală a bolii, sau dacă a participat într-adevăr la orgiile sexuale de o orientare sau alta, în ţară şi la Paris, după cum nu ştim nici în ce măsură sunt reale celelalte presupuse păcate. Ceea ce ştim este că nici până acum Victor Ponta nu a catadicsit să răspundă punctual la nici una din întrebări. S-a mulţumint să-l catalogheze pe autor drept bolnav psihic şi să-i interzică nu numai să ia cuvântul la congres, dar chiar să voteze pentru alegerea sau nealegerea noului preşedinte al PSD, invocând mai apoi faptul că acesta n-ar mai fi fost membru al partidului, cu toate că, ceva mai târziu, a regizat în mod cu totul nestatutar excluderea sa, recunoscând implicit că nu îşi pierduse această calitate. Nici nu avea cum, de vreme ce îşi încheiase autosuspendarea cu o zi înainte de congres.

Dar Ponta nu e singura „victimă” a colegului său fost procuror, de atenţia lui bucurându-se şi alţi şefi pesedişti de prim rang precum Liviu Dragnea, Ilie Sârbu etc., precum şi colegii din organizaţia sătmăreană a PSD, Mircea Govor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi primarul Dorel Coica. Acestora li s-au alăturat liberalii Ovidiu Silaghi (ministru în primul guvern Ponta) şi Adrian Ştef, cumnatul acestuia (preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare), în acţiunea de atacare de către o echipă de bătăuşi a sediului redacţiei ziarului local „Gazeta de Nord-Vest” (la care senatorul este acţionar), de devalizare a redacţiei şi izgonire în pumni şi îmbrânceli a redactorilor, după care sediul a fost „confiscat” şi atribuit altei instituţii. Nu mai are niciun rost să spunem că poliţia liberalului Radu Stroe, chemată la faţa locului pentru a pune capăt abuzului, în fapt o mineriadă sui generis, s-a spălat pe mâini de toată afacerea. Totul pentru a-i lua lui Valer Marian şi singurul mijloc de exprimare în public pe plan local, de teama a ceea ce, totuşi, a urmat: darea în vileag a afacerilor prezumat necurate ale baronilor locali respectivi, pentru care se află acum, cu toţii, în cercetarea organelor de drept.

Iată, pentru o idee mai completă asupra acestei cărţi, devastatoare pentru multe personaje din politica noastră de astăzi, câteva titluri din cuprinsul volumului: „După douăzeci de ani: o marionetă portocalie în fruntea Curţii Constituţionale”; „Generalul Marcel Opriş, slugoiul prezidenţial din fruntea STS”; „Generalul Coldea, câinele de pradă al democraţiei”; „Georgică Maior, un şef închipuit al SRI”; „Cum curăţa şi pedeliza ex-ministrul Igaş Poliţia Română”; „Cum spăla bani publici şi cum făcea bani negri preşedintele ANAF”; „Ultimele nelegiuiri şi neghiobii ale ministrului Oprea”; „De ce a fost înrolat generalul Ilie Boloş consilier la Cancelaria primului-ministru”; „Clarificarea unor aspecte din biografia şefului Guvernului României”; „Plângere penală împotriva primului-ministru Victor Ponta”. Sună cât se poate de interesant, nu?

Dacă deocamdată justiţia tace în privinţa lui Victor Ponta, nu se ştie ce-i va aduce viitorul, mai apropiat sau îndepărtat. Băsescu aşteaptă probabil momentul prielnic pentru a-şi asmuţi procurorii asupra lui, luându-l ca din oală, atunci când, în fine, va denunţa pactul de coabitare, precum se lăuda mai deunăzi. Sau, chiar fără Băsescu, inevitabilele răsturnări de situaţie  ce se profilează la orizont îl vor lipsi pe actualul prim-ministru de pârghiile puterii – printre care şi sprijinul Serviciilor – care îi ţin deocamdată pe procurori la distanţă de suculentele sale dosare „in nuce”, neexploatate, neexplodate încă. Întrebările lui Valer Marian s-ar putea transforma în tot atâtea rechizitorii oficiale, când demisia cerută acum de manifestanţii anti-Roşia Montană va deveni o doleanţă naţională şi Micul Titulescu se va balansa echilibristic pe marginea prăpastiei, pe punctul de a repeta odiseea lui Bombonel sau a lui Gigi Becali. O companie cât se poate de selectă, de altfel. – cotideanul.ro

Valer Marian, senator – Întrebări adresate prim ministrului României, Victor Ponta

Într-o scrisoare deschisă, senatorul Valer Marian îi solicită premierului să răspundă la cele 22 de întrebări din scrisoare și publicate pe blogul lui Ovidiu Ohanesian.

Redăm mai jos întrebările având în vedere că ele sunt adresate de un parlamentar, fost membru al aceluiași partid cu Victor Ponta, care-și asumă acest chestionar și cere lămuriri.

“Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastrăAşadar şi prin urmare, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?

2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?

3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?

4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?

5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?

6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?

7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?

8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?

9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?

10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?

11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?

12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?

13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?

14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.

15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!

16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!

17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?

18. Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?

19. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?

20. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?

21. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?

22. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?

Satu Mare, Senator, Valer Marian”- ampress.ro

Despre personajul Ponta si “boacanele” sale puteti afla mai multe la rubrica: PONTA.

Publicitate

2 gânduri despre &8222;Senatorul Valer Marian, dezvaluiri si acuze dure la adresa lui Victor Ponta&8221;

  1. Oricate intrebari i s-ar pune,atata timp cat justitia este falsa nu o sa pateasca nimeni nimic;nici ponta nici dragnea nici ilie sarbu nici………..sunt o multime de analfabeti cu doctorate care zic ei ca GUVERNEAZA amarata asta de tara.Dintr-o GRADINA A MAICII DOMNULUI, a ajuns ca un hoit de care trage toata lumea buna de afara cu ajutorul acestor viermi care ne sug sangele de 25 de ani.
    Dar ce-i mai dureros cand vad atata prostime care tot pe astia sau tot de-ai lor vor sa voteze pur si simplu mi se face greata.
    Din cauza prostimii tara noastra a ajuns o troaca.
    Sa-i ierte bunul Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s