În această lună, în ziua a douăsprezecea pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom.

Sfântul ierarh mucenic Autonom a fost episcop în Italia. În vremea persecuţiilor asupra creştinilor ale împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Autonom şi-a părăsit ţara şi s-a statornicit în Bitinia (Asia Mică), în aşezarea de la Soreus, dimpreună cu un alt bărbat numit Cornelius.

Sfântul Autonom şi-a îndeplinit îndatoririle apostoleşti cu râvnă, drept care mulţi păgâni au fost botezaţi în Hristos şi o mare comunitate a fost formată, comunitate a cărei biserică a primit hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfântul hirotoneşte pe Cornelius, mai întâi diacon, iar mai apoi îl ridică la cinstita treaptă a preoţiei. În peregrinările sale apostoleşti, predicând învăţătura mântuitoare despre Hristos, Sfântul Autonom a ajuns şi în ţinuturile Lykaonia şi Isauria.

Împăratul Diocleţian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care sfântul se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus l-a înălţat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat după acestea să predice în Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în împrejurimile Soreusului, la Limna.

Odată, unii dintre noii convertiţi au distrus unul dintre templele păgâne, pentru care păgânii s-au decis să se răzbune împotriva creştinilor. Văzînd aceştia ceasul potrivit, au năvălit asupra bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, chiar pe când Sfântul Autonom slujea dumnezeiască Liturghie acolo. şi după ce l-au căznit, omorât-au pe dânsul, înroşind cu sângele lui mucenicesc sfântul altar. Diaconiţa Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o gramadă de dărâmături şi i-a dat îngropăciunea cuvenită .

În vremea sfântului împărat Constantin, s-a construit o biserică deasupra mormântului. În 430 un anume preot a dărâmat biserica, făra să cunoască că aceasta fusese construită deasupra mormântului, şi a reconstruit-o într-un alt loc. După alţi 60 de ani, moaştele sfântului au fost găsite nestricăcioase, şi s-a construit acolo o sfânta biserică închinată sfântului ierarh martir Autonom.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Sfintitului Mucenic Curnut, episcopul Iconiei.

Acest sfânt, aflîndu-se în satul Sursalul, a fost prins de prigonitori şi dus înaintea lui Perinie domnitorul, pe care mustrîndu-l pentru nebunia lui, acela a poruncit de i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, cel din Alexandria.

Acesta nu este sfântul mucenic Teodor, arhiepiscop de Alexandria, care este prăznuit în ziua de 3 decembrie.

Ci pe sfântul acesta prinzîndu-l alexandrinii că propovăduia cu îndrăzneală pe Hristos, şi aprinzîndu-se ei de mânie, îl încununară cu spini, îl bătură peste obraz, îl purtară legat prin oras şi îl aruncară în mare. Dar din toate acestea rămânînd nevatamat cu dumnezeiescul ajutor, la sfârşit din porunca domnitorului i s-a tăiat capul şi s-a suit la ceruri purtător de biruintă.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Machedonie, Tatian şi Teodul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ochian, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Galatia, şi cei 40 de împreună-pătimitori cu el.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocletian, şi era în cetatea Galatia. Domnitor al cetătii aceleia fiind Antonie, căruia făcându-i-se ştire că sfântul este crestin şi stă cu alti patruzeci într-o peşteră, a poruncit să fie prins şi silit să spună şi pe ceilalţi. Văzând însă că avea a sta înaintea domnitorului, a strigat sfântul cu glas mare către cei împreună pustnici cu dânsul, zicând: „Iată m-au prins şi merg să mărturisesc şi nu vă vând; iar voi sârguiţi de veniţi să mă aflaţi”. Iar Antonie i-a zis: „Apropie-te către zeu şi adu jertfă”. Iar fericitul i-a zis: „Tu te făcuşi nouă bun sfetnic, de vreme ce alt lucru mai bun şi mai de folos la noi nu este decât a muri pentru credinţa cu care ne-am crescut”. Sfârşind iarăşi judecătorul întrebările, a poruncit să fie ars cu foc un pat de fier, şi să fie pus sfântul deasupra patului cu faţa în sus. Iar sfântul, însemnîndu-se peste tot trupul cu semnul cinstitei Cruci, s-a suit pe acel pat încins, dar îngerul Domnului rourînd văpaia, a păzit nevătămat pe mucenic. Antonie s-a îngrozit foarte şi a început a întreba pe sfântul:

„Cine eşti tu, de biruieşti şi focul aşa lesne?” Zise mucenicul: „Slujitor al lui Dumnezeu sunt, şi Iulian mă cheamă”; iar Antonie zise: „Dar care îti sunt părintii?” şi sfântul zise: „O bătrână este maica mea iar tatăl meu s-a mutat către Domnul”. Atunci a poruncit ca degrab’ să vina maica-sa înaintea lui; şi venind ea de faţă, căutând asupra ei cu sălbăticiune, răstit îi zise: „Pleacă-ţi, femeie, pe cel născut al tău să tămâieze la zei, că de nu, te vor apuca oamenii şi-ţi vor ruşina trupul tău, cu necinste”. Dar viteaza mamă zise: „Dar ce osândă voi avea dacă în silă mi se va ruşina trupul? Ci mai vârtos aceasta îmi va fi mie răsplătire şi cunună”.

De acestea mirându-se tiranul, a poruncit să se dea drumul mamei sfântului, iar Fericitului Iulian să-i taie capul. Mergând în munte, la locul de execuţie, sfântul, rugîndu-se să-l lase puţin ca să-şi facă rugăciunea, zise: „Multumescu-ţi, Doamne, că m-ai păzit neruşinat până la vărsarea sângelui meu; şi dă celor ce vor lua din ţărână mormântului meu, iertare de păcate şi ferire de patimi. şi să nu vina asupra ţarinilor lor păsări stricătoare sau lăcuste sau alte vietăţi pricinuitoare de stricăciune; şi-mi primeşte duhul cu pace”. Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: „Puitorul de nevoinţe a deschis porţile, şi tu intră ca cel ce te-ai nevoit după lege”. Acest glas auzindu-l şi ceilalţi patruzeci de creştini ce erau ascunşi la poalele muntelui, au aflat săvârşit pe mucenicul lui Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Daniil cel din Tasios, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Andronic cel de la Atroa, în Muntele Olimp al Bitiniei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie12.htm

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.

Precum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: „Că nu este lucru de taină, care să nu se arate” (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.

După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.

După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.

Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El. Sf. Eufrosin bucătarul.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: „A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: „şi oare ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: „Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora”.

Atunci preotul i-a zis: „Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: „Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: „Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: „Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. şi preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?” Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: „Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune”. Atunci a zis preotul: „Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: „Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om”.

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Diodor, Diomid şi Didim.

Aceştia au fost din Laodiceea Siriei şi fiind prinşi de domnitorul locului şi mărturisind cu îndrăzneală adevărul, au fost bătuţi fără milă şi aşa au primit sfârşitul vieţii lor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfintei Muceniţe Ia, cea bătrână de vârstă.

Sfânta Martiră Ia a fost prinsă împreună cu 9000 de creştini de către împăratul Persan Sapor II şi au fost duşi în oraşul Persan Bisada. şeful vrăjitorilor persani a cerut sfintei să renuţe la Hristos dar ea a rămas neclintită şi a fost supusă torturii. Apoi ei au aruncat-o în închisoare, şi după torturi repetate i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Dimitrie şi Evantia soţia sa şi Dimitrian fiul lor, care fiind chinuiţi cu foamea, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Xenia cea nebună în Hristos, de la Sankt Petersburg (Rusia).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie11.htm