Romania vasalul conducatorilor Statelor Unite

Astazi este exact ca in anul 1800, Romania a devenit o tara vasala, care nu numai ca asculta ordinele de la un stapan, dar mai merge si sa parasca, se duce inainte acolo, inainte de a lua o decizie in ce priveste tara si mai plateste si tribut. Astazi platim tribut catre conducatorii Statelor Unite, la fel cum plateam catre inalta curte otomana.

oba

Platim tribut, nu in aur, cu toate ca nu se stie sigur nici asta, dar platim in petrol, in gaze, platim tribut in stil modern, adica cu resurse naturale. Ambasadorul Statelor Unite se implica in politica economica interna a Romaniei, cand vrea si cum vrea el, isi arata muschii ori de cate ori simte ca trebuie sa intervina. O sa spuneti ca nu e nimic gresit, dar de ce nu isi da cu parerea ambasadorul Germaniei, Frantei sau Angliei atunci cand vine vorba de taxe, de accize sau cand vine vorba despre justitie? Oare ambasadorul Romaniei isi da cu parerea atunci cand trebuie sa se introduca taxe noi in Statele Unite sau cand e vorba de independenta justitiei in SUA?  Dar nu numai atat, dar il intreaba cineva ce parere are? Ei bine, nici in Romania, nici un alt reprezentat a vreunui stat nu-si permite ceea ce isi permite reprezentantul Statelor Unite, adica sa se implice fatis in a impartii dreptatea in Romania.

El spune daca are dreptate PDL-ul sau PNL-ul, el spune daca este bine sa fie taxa pe stalp sau daca nu, el spune daca e de acord cu politica externa a Romaniei sau nu, el trebuie sa spuna ce sentinte trebuie sa dea justitia, el spune cine e vinovat sau nevinovat.

Asta inseamna o tara care si-a pierdut suveranitatea, independenta, care este vasala, umila, sluga si mai plateste si tribut. De ce? Pentru ca asa vrut Traina Basescu si ceilalti alesi ai neamului. Atentie! Romania nu avea de ce sa ajunga in aceasta stare, de umilinta si supunere, pentru ca nu exista motiv si mai ales de ce fata de SUA? Am ajuns sa fim exact cum eram si fata de Imperiul Otoman, dar ei ne cucerisera si nu aveam nici o alternativa. Toate aceste lucruri s-au intamplat ca asa au vrut conducatorii nostri, sa fim umili, obedienti la marea poarta de la Washington. Si asta suntem, fara nici un motiv si fara nici o ratiune. Chestia asta nu au facut-o nici bulgarii, nici ungurii si nici altii din Europa. Noi am facut-o de buna voie si nesiliti de nimeni, doar prin voia lui Basescu si a celorlalti „dragi” conducatori si prin voia si dorinta ambasadorului  SUA.

Romania nu numai ca a ajuns sa plateasca tribut in petrol si gaze, dar mare atentie, suntem jefuiti pentru ca din extractia acestor gaze si petrol, noua nu ne revine mai nimic, ei iau totul, asa sunt de hamesiti acesi rechini mondiali. Ar fi putut sa zica, luati ma si voi macar vreo 15, 20 la suta, nu, lor le trebuie tot, pentru ca acea redeventa ordinara de 3, 4 la suta nu acopera nici macar reparatiile ecologice si de infrastructura pe care le produc. Asa ca asta se numeste jaf la drumul mare.

Sursa: meritocratia.ro.

Cititi va rog si alte subiecte interesante legate de tara noastra la categoria: Distrugerea Romaniei.

Cum reactioneaza romanii cand vine vorba de politica externa a Romaniei…

Observ ca foarte multa lume e interesata de subiectul care ne apasa cel mai mult in aceasta perioada si anume situatia din Ucraina. 

Unii sunt de partea rusilor, marea majoritate sunt cu SUA, UE si Israel, iar foarte putini isi dau seaman ca singura cale, ca sa nu devii un stat sclav si aservit intereselor de afara este sa iti vezi propriul interes.

Ce am mai observat?  Cei care ii sustin pe rusi si ultima categorie descrisa mai sus, sunt oameni cu un limbaj mult mai decent, care incearca sa analizeze situatia logic si prezinta argumente in tot ce sustin. Deci oameni cu care in general poti sa porti un dialog civilizat.

Cei din categoria sustinatorilor occidentului, sunt cei mai agresivi verbal, atacuri la persoana, te jignesc, te fac in tate felurile: comunist, bolsevic, prost, antisemit, handicapat si alte multe injurii pe care nu le pot reproduce aici, dar care nu prezinta in schimb, nici un argument in acuzele si injurile aduse.

Ca sa ma refer strict doar la mine si la experienta mea directa cu acesti oameni, am sa fac o scurta analiza a reactilor avute in urma articolelor postate pe aest blog referitoare la subiectele Ucraina si Palestina.

In general in mai toate articolele subliniez mai mereu, ca singura cale a acestui popor este sa isi vada interesul national si fiecare actiune trebuie gandita in asa fel incat sa nu ne afecteze tara in sens negativ si nu trebuie sa provocam pe nimeni, in situatia de fata pe Rusia, care este un colos in comparatie cu tara noastra si s-ar putea sa plangem dupa aceea foarte mult.

Din cauza ca eu nu sunt pro NATO si pro UE sau mai bine spus, pro conducatorii acestor foruri, oligarhii si papusarii, am fost jignit si facut in toate felurile de sustinatorii SUA, UE si Israel.

Cu aceasta ocazie am remarcat inca odata cat de puternica poate fi aceasta masina de propaganda si manipulare a papusarilor peste tot in aceasta lume. Pe toate canalele la televizor cat si in presa scrisa din Romania, poti limpede observa, ca atunci cand vine vorba de subiectul Ucraina sau Gaza, toti gandesc in aceasi directie si merg toti pe aceasi idee, adica, singura solutie este sa fii pro papusari, pro UE, SUA si Israel si anti Rusia. Te catalogheaza imediat ca fiind rusofon, daca esti impotriva americanilor sau le vorbesti de interesul national.

Majoritatea nu stau sa judece ce interes ar trebui sa aibe Romania, nu, trebuie sa fim pro americani cu orice pret. Eu inteleg ca sistemul comunist ne-a tampit pe multi si multe lucruri pe care le-au facut au fost gresite, dar asta inseamna sa ne aruncam orbeste in bratele SUA si acolitilor ei? Adica sa trecem dintr-o barca in alta? Oare cine ne-a aruncat de la bun inceput in ghiarele sovieticilor, nu acesti dragi occidentali pe care majoritatea ii vede ca pe niste fiinte superioare?

Daca subiectul este unul despre situatia politica interna, de la noi, toti se calca in picioare, ba ca pe cel care il sustin eu, e mai bun, ba ca celalat, dar sunt majoritatea uniti cand vine vorba de politica externa, toti cu papusarii, fara sa vada ca din cauza lor tara a fost pradata si adusa la un stadiu greu de imaginat in urma cu 25 ani. Multi nu inteleg ca nu exista corupti fara corupatori, iar corupatorii nu sunt altii decat papusarii. Dar nu mai intru in detalii acum despre acest subiect. Daca va intereseaza aceste aspecte puteti gasi o gramada de articole care vin in sprijinul afirmatilor anterioare, la categoriile: UE, USA, Distrugerea RomanieiManipulare, MasonerieNoua ordine mondiala si Palestina

Atat este de tare aceasta mafie a elitelor si atat de puternic a patruns in vietile noastre incat e greu sa-i mai trezesti pe oameni la realitate si sa le spui ca totul este doar propaganda si minciuna. La fel au facut si comunistii, dar se pare ca poporul roman nu a invatat nimic. Suntem din pacate un popor al extremelor, niciodata echilibrat. E mare pacat insa pentru aceia putini care realizeaza aceste lucruri si stiu ca sunt neputinciosi. Spectacolul privit din exterior devine grotesc si iti lasa un putrenic gust amar.

Doamne ajuta!

 

Romania, victima unei agresiuni externe

România este victima unei agresiuni externe. Aşa cum foarte bine a fost denumit de către unele voci, amestecul fără precedent şi de netolerat al intereselor politico-economice europene şi americane în politica internă se constituie într-un adevărat Dictat de la Bruxelles.

manipulare

Spre deosebire de soldaţii ruşi veniţi pe tancuri, emisarul american, venit repede-repede să rezolve situaţia, s-a scoborît din limuzina blindată, iar inspectorii sovietici au fost înlocuiţi de cei europeni. E adevărat, metodele diferă un pic, dar asemănările în ceea ce priveşte modul brutal de a-şi impune interesele sînt evidente, relateaza facebook/Anti- UE.

Şi mai există o asemănare cu dominaţia sovietică de după 1944 în România: şi acum, ca şi atunci, s-au găsit destui trădători de ţară de partea română, care să facă jocul invadatorilor şi să cînte în struna propagandei străine.

Din nefericire, nu foarte mulţi dintre concetăţenii noştri conştientizează acest lucru. Ei sînt în continuare dispuşi să se raporteze, în vechea concepţie românească de slugă, la construcţia politică numită Uniunea Europeană ca fiind Lumina care vine de la răsărit. Chiar dacă Bruxellesul se află la vest de Bucureşti.

Chiar dacă este evident acum că UE nu este o construcţie realizată pe principiul dreptăţii, cu drepturi şi obligaţii egale pentru toţi membrii ei. Că este un mamut corupt şi birocratizat, în care decizia luată de la centru de către un număr redus de politruci este impusă cu brutalitate periferiei. Că nu are nici o legătură cu apărarea intereselor cetăţenilor europeni, ci este doar braţul politic al unor interese economice şi financiare obscure.

Acum este mai evident decît oricînd că liderii UE au cu totul altă agendă. Măsurile fără precedent pe care le-au adoptat în ultimii ani, atacurile fățișe la adresa libertăților omului pe care le-au patronat, arată că Uniunea Europeană este o organizație de sorginte neo-fascistă, al carei unic scop este introducerea opresiunii, punerea bocancului pe gîtul celor vizați a fi spoliați de resurse.

Agenda birocraților corupți din fruntea UE nu include în nici un caz eradicarea crizei economice ba, din contră, adîncirea ei, cu atît mai mult cu cît se poate spune că factorii de decizie ai Uniunii au contribuit din plin la intrarea în depresiune, pentru că le-a convenit de minune.

Controlul politic și socio-economic al UE este impus prin globalizarea culturală și corporatismul dirijat de la centru, UE/SUA beneficiind acum de resursele țărilor asuprite fără să fie nevoită să tragă un foc de armă.

Cititi va rog si alte subiecte interesante legate de tara noastra la categoria: Distrugerea Romaniei.

Ne-am saturat sa auzim toata ziua de tinutul secuiesc!

Ne-am saturat sa auzim toata ziua de tinutul secuiesc. Ne-am saturat ca valorile neamului romanesc sa fie batjocurite, sa il vedem pe Avram Inacu spanzurat, sa vedem ca se urineaza pe statuia lui Mihai Viteazu.

Ne-am saturat sa-i vedem pe unguri cum isi pun steagurile secuiesti peste tot in inima tarii fara sa-i apostrofeze cineva. Ne-am saturat sa auzim cum scandeaza lozinci si tin discursuri impotriva Romaniei tot fara vreo repercursiune. Ne-am saturat sa vedem cum se schimba prefectii romani din Harghita si Covasna pentru ca asa vor ungurii.

Ne-am saturat sa vedem cum fac presiuni constante asupra romanilor din Harghita si Covasna pentru a-si parasi casele. Ne-am saturat sa-i vedem cum ni se huiduie imnul la meciurile de hochei. Ne-am saturat sa-i vedem pe ungurii din Harghita si Covasna cum taie padurile Romaniei fara sa-i ia cineva la rost. Ne-am saturat sa vedem cum ungurii vor sa ne fure Bisericile Ortodoxe, pentru a le transforma in Biserici Catolice.

Ne-am saturat sa auzim cuvantul autonomie aproape la fiecare discurs al UDMR-ului. Ne-am saturat de cerintele unngurilor de a oficializa limba maghiara in Romania. Ne-am saturat sa vedem UDMR-ul cum santajeaza partidele politice romanesti cu diferite cerinte neconstitutionale, numai ca sa le ajute sa aiba majoritate in parlament.

Ne-am saturat sa vedem cum politicenii nostrii stau drepti in fata politicenilor unguri, cum se lingusesc si cum le fac toate poftele pentru niste amarate de voturi. Ne-am saturat sa vedem cum politicenii unguri incalca repetat legea si constitutia tarii si nu patesc nimic.

Ne-am saturat de atata toleranta fata de niste oamnei care nu ne respecta tara, istoria, cultura si pe noi romanii in general. Ne-am saturat sa ne simtim straini la noi in tara.

Noi nu tinem pe nimeni cu forta in Romania, daca nu le place la noi, sa plece  in Ungaria. Nici o minoritate in alte tari nu are atat de multe drepturi cate au ungurii la noi, si cu toate astea isi vad de treaba lor si respecta legile tarilor in care locuiesc. La noi de ce intodeuana totul este invers? La noi de ce nu se poate sa existe normalitate?

800x600_1361214288_unguri

Pentru a intelege mai bine ce se intampla, mai ales in ultima perioada, legat de subiectul articolului, cititi si articolele din categoria: UDMR.

Romania, cal de bataie intr-un eventual conflict NATO – Rusia

Militarii profesioniști AVERTIZEAZĂ:

România va fi un simplu poligon experimental de trageri

nato-rusia

In timp ce politicienii fac exercitii de imagine, plimbandu-se cu barca peste balti de 1/2 metru adancime evitand sa isi ude pedichiura, mintind cetatenii dupa un vechi obicei politicianist mioritic cum ca vor face si diguri vreodata – adica in viitorul extrem de indepartat, mai exact niciodata, la granitele de est ale Romaniei se prefigureaza un conflict armat iminent intre NATO si Rusia. Si unde Romania va fi un simplu poligon de incercare! Conflictul este deja in desfasurare, acum fiind doar in etapa locala, fiind evident pt. orice militar (profesionist, nu de salon) ca pe teritoriul ucrainean se confrunta deja fortele speciale ale NATO care instruiesc din mers pe cele ucrainene, cu cele rusesti – rutinate in ceea ce exercita din plin la granitele de est ale Romaniei, relateaza trezirealarealitate.ro!

Lasand la o parte teatralismele si ignoranta actorilor scenei politice romanesti asupra situatiei la granitele de est ale Romaniei care indica pericol real de razboi, nu doar intre Ucraina si Rusia, ci intre NATO si Rusia, pozitia Rusiei ofera suficiente detalii ca de aceasta data colosul rasaritean nu mai este dispus sa joace doar la nivel declarativ in relatiile cu NATO. Dupa ani de tatonare a NATO, Federatia Rusa a ajuns la un moment cand este cu adevarat capabila sa isi testeze niste rachete Iskander si niste avioane Suhoi, in spatiul aerian al NATO. Nu pe orice teritoriu al NATO, ci conform intereselor strategice ale Federatiei Ruse, combinate cu capabilitatile sale militare. Cum totul este legat de de conflictul cu Ucraina, devine evident ca interesele strategice ale Rusiei nu vor avea ca tinta state NATO din vecinatatea Norvegiei, ci ale Ucrainei. Din punct de vedere al capabilitatilor militare ale Rusiei, este tot evident ca federatia va avea ca tinta un stat sau mai multe state NATO din vecinatatea Ucrainei, care din punct de vedere al resurselor militare proprii, nu reprezinta o opozitie armata semnificativa pt. Rusia. Insumand interesele legate de interesele strategice ale Rusiei si punctele slabe ale NATO de la granitele sale, se intrevede cu usurinta ipoteza conform careia tatonarilemilitare ale Rusiei contra NATO, nu pot fi efectuate decat pe teritoriul a 2 state: Romania si Bulgaria. Care practic, sunt cele mai slabe state din punct de vedere militar apartinand NATO de la granita de est a aliantei. Ar mai fi Ungaria, dar aceasta are un scut in fata Rusiei si care este Ucraina de Vest. Pe de alta parte, nu este exclus ca in cazul unui conflict NATO-Rusia, Ungaria sa reactioneze ferm si cu rapiditate sub sprijin NATO sau exclusiv european, si sa isi stabileasca propriile granite vestice pe Carpatii Orientali. In mod paradoxal, dar visul Ungariei de a anexa Ardealul se poate indeplini fara mari eforturi. Din punct de vedere militar, in cazul unui conflict NATO-Rusia, este extrem de indicata si suficient de previzibila o contralovitura a NATO si a europenilor, pe directia Budapesta-Cluj-Carpatii Orientali, in timp ce in sudul si estul Romaniei, fortele romane vor fi lasate sa se descurce la sacrificiu cu cele ale colosului rasaritean! Bineinteles ca o astfel de strategie trebuie sa vizeze si stabilirea unui cap de pod al NATO/UE natural in Ucraina de Vest. Insa, intr-o astfel de situatie, NATO/UE trebuie sa ofere ceva in schimb colosului rasaritean, altfel conflictul se va amplifica si niciuna din parti nu are un asemenea interes.

Revenind la situatia strategica din regiune, mai apare un punct slab al NATO, dar forte pt. Rusia: Transnistria. In aceasta ecuatie, Republica Moldova nu reprezinta o forta militara care sa se opuna Rusiei, decat eventual la nivel simbolic. Tinand cont si de divizarea populatiei moldovenesti care ca si in Ucraina, parte se increde in valorile NATO si ale U.E., parte (poate cea mai mare parte) nu se increde in aceste valori, pare destul de probabil ca armata R. Moldova nici sa nu incerce sa opuna o minima rezistenta in fata unei ofensive rusesti. Nu de teama sau din lipsa de moralitate, ci din convingere, asa cum si in Ucraina de Est armata ucraineana s-a alaturat cu batalioanele celei ruse, din simplul motiv ca nu se increde nici in bunastarea U.E. si nici in valorile NATO. Si are dreptul sa creada astfel, din moment ce in 2 state ale NATO si ale U.E. – Romania si Bulgaria,  militarii rezervisti care si-au servit tarile sub umbrela NATO, au fost decimati de statele respective. In sfarsit, tot legat de strategie – dupa o misiune imediata, exista mereu si omisiune urmatoare, altfel nu mai este strategie. Dincolo de axa Moscova-Bucuresti ca foarte posibila tinta a planurilor rusesti de contracarare a NATO, undeva imediat la granita de vest a Romaniei exista si o posibila misiune urmatoare a intereselor rusesti care poate avea ca tinta finala, stabilirea unui cap de pod permanent, in Serbia. Ne aducem aminte cazul Kosovo, cand Serbia a fost redusa la tacere si dezmembrata de U.E. si de NATO. Oricum, dincolo de pozitia politica moderata a oficialilor sarbi din ultimii ani, sarbii si mai ales armata sarba, nu vor uita curand acea agresiune in urma carora le-a fost smuls leganul propriei civilizatii. Cu alte cuvinte, in cazul unui conflict NATO-Rusia, sarbii vor proceda in mod similar populatiei si armatei din Ucraina de Est care practic a fraternizat cu Rusia, situatie previzibila si in cazul populatiei si armatei moldovene. Nu este exclus insa ca astfel de fraternizari sa le regasim si in cazul populatiei si armatei bulgare si care intre noi fie vorba, apreciaza intrarea in NATO si in U.E. ca pe o mare eroare. Ca si in cazul statului roman in ceea ce priveste propria armata, si statul bulgar a comis aceeasi eroare capitala: si-a redus cu 1/2 capacitatea combativa prin decimarea pe cale legislativa, a fortelor armate din rezerva (desfiintarea pensiilor militare, cu consecinte de cele mai multe ori tragice pentru rezervistii din fortele operationale).

Asadar, la orizont se prefigureaza un conflict armat real, intre NATO/U.E. pe de o parte, si Federatia Rusa si aliatii sai, pe de alta parte. Are sanse putine sa fie extins, cel mai probabil acesta va fi localizat la marginea de este a teritoriilor NATO. In prima faza, sub forma de lovituri aeriene (aviatie, rachete) si maritime, apoi se poate extinde si la sol. Nu trebuie sa uitam ca armata rusa actioneaza conform principiului probat in conflictele militare, conform caruia inving precis daca sunt de de minim 7 ori mai multi! Si il respecta si acum! Dar cetatenii romani? Dar parca nu stim! Marginalizati de diverse state europene si fara drept de de libera circulatie in S.U.A., tratati ca niste paria in Europa! Nu si invers!

În ceea ce privește România, ar mai fi o situație!

Dotarea tehnica este cum este! Nici cu marele standard de 24 avioane F-16, nu s-ar face nici pe departe, primavara NATO in Romania. Ar fi ca 24 de fluturasi intre 3500 de lacuste Suhoi. Dar noi avem in dotare oricum, tot sicriele zburatoare MIG 21 (cu sau fara Lancer, tot depasite moral sunt). E real ca au sosit prin Romania si vreo 6 avioane, F-16  – insa au plecat. Si or sa mai vina la intimidare si vreo 6 avioane canadiene F-18. Oricum, si insumate, toate acestevizitatoare reprezinta doar un spectacol in stil Hollywood, intrucat calupta si acum dupa conceptul (de altfel, foarte pragmatic) precum caruia acolo unde nu pune piciorul soldatul,  acela nu e teritoriu cucerit/eliberat/ocupat. Romania are sanse multiple sa devina un poligon experimental de trageri in acest conflict! NATO va sprijini Romania, la capacitate maxima – aerian si logistic. Mai putin sau deloc, cu trupe la sol. Problema este ca tinta strategica a Federatiei Ruse va fi identica cu cea a NATO/UE. Capul de pod al NATO/UE din Ucraina de Vest, necesita un schimb. Acesta pare previzibil si nu poate fi decat un cap de pod al colosului rasaritean in Serbia, ceea ce inseamna invazie terestra cu tranzit si stationare prin estul si sudul Romaniei.Ca urmare a scenariului extrem de previzibil, exista sanse ca dupa 70 de ani, soldatul roman sa fie (din nou), fata in fata cu soldatul rus. Numai ca in 1944, a fost o chestie, pe care istoria romana fie o ascunde, fie o ambaleaza in fals. Armata romana a luptat contra Rusiei, ajungand in Caucaz fara probleme. In ciuda faptelor cu adevarat eroice, armata germana a considerata armata romana, mereu, ca fiind o armata-paria, fapt pt. care a tratat-o ca atare. Cele mai grele misiuni, cele mai grele flancuri, cel mai neprielnic teren. Cat priveste populatia de acasa? Muritori de foame, si cam atat! Pe acest fond a intors armele armata romana, la 23 August 1944. Problema este insa, ca si acum dupa 70 de ani, NATO considera armata romana ca fiind tot o armata-paria, la fel ca Germania pe vremuri si ca U.E. astazi. Dovezi? Armata Romaniei tot cu A.K.M. lupta (exceptiile in ceea ce priveste dotarea cu armament si tehnica performate, sunt ignisifiante). La fel ca si soldatii rusi.Numai ca ultimii, actioneaza conform conceptului probat in conflictele militare, conform caruia inving precis daca sunt de de minim 7 ori mai multi! Si il respecta si acum! Cetatenii romani? Dar parca nu stim! Marginalizati de diverse state europene si fara drept de de libera circulatie in S.U.A. Nu si invers!

Si unde ajungem atunci? Din moment ce concluzia este ca in cazul unui conflict care are sanse maximale sa se extinda teritorial in Romania, totul se va reduce la minim 7 Serghei contra unui Ion – militar roman activ, platit de 3 ori mai prost raportat la volumul de munca decat un politist roman tot activ, dar care nu are sarcini militare. Militarul activ este insa dublat la razboi si de un Gheorghe – militar roman in rezerva. Numai ca Gheorghe – militar in rezerva, un fost ofiter sau subofiter/maistru al armatei romane, a fost un pic asasinat de statul roman, desfiintandu-i pensia militara. Fapt pt. care Gheorghe – militar roman in rezerva, luat la misto de statul roman incluzand politicienii, justitia, C.C.R. si diverse alte institutii, se va baza in sfantul razboi pt. apararea patriei, exact pe deciziile si interventia celor care i-au taiat pensia militara. Adica, Gheorghe va avea asteptarea perfect intemeiata, ca politicienii, justitiarii, C.C.R. si alte institutii ale statului care au facut misto de el, sa il apere pe el in fata Sergheilor, si nu invers! Deci, Ion cel activ va ramane singur in fata a 7 Serghei. Si asta numai daca nu cumva Ion cel activ va ajunge la concluzia omologilor sai din armata ucraineana, moldoveana, bulgara sau sarba! Sau a lui Gheorghe din rezerva, din armata romana!

Mai exact:

“Eu va apar, dar voi politicieni, justitiari, magistrati ai C.C.R., reprezentanti ai statului roman, ce ati facut pentru mine, incat sa meritati sa mor pentru voi?”

Urmariti va rog si:

De 22 ani o grava eroare persista pe stema Romaniei

Iata ce aflam din articolul: De 22 de ani, pe stema României persistă o gravă greșeală

Marturisesc, sincer, cu mana pe inima, dar si cu o permanenta unda de regret, de tristete si neimpacare, ca nu m-am simtit, chiar deloc, bine si impacat, din 1990 incoace, sub acel sfant Tricolor romanesc cu gaura la mijloc! Nu m-am impacat cu trasnaia cuiva, cu acel “viciu de a vedea”, ca gazetar, ceva ce nu-i deloc la locul lui, si m-am intristat, de fiecare data, privind gaura aceea taiata in drapel, inlocuind vechea stema. Stema, asa cum a fost ea, a Romaniei, a statului roman, nu a vreunei alte straine tari! N-am inteles, repet, graba aceea de a se taia, cu atata graba si necugetare, o stema de pe steag, de pe simbolul national al Romaniei, intrebandu-ma, nedumerit: este preferabila o gaura prin care taietorii de ocazie sa priveasca neantul prin Tricolorul rosu, galben si albastru? Imi amintesc replica unui bun roman, intelectual adevarat, un istoric excelent, din acele zile: “Astia sunt in stare sa taie nu doar Tricolorul, ci si TARA! Sa faca, precum si in steagul national, o gaura mare in inima Romaniei!.” Stia omul bine la ce se refera, la ce face el trimitere! Cata dreptate avea! De ce nu, dupa gandul unora, n-ar fi chiar si o noapte in locul gaurii negre?! De taiat, au taiat! Insa, ce stema au pus in loc, din 1990 incoace, pe Tricolor? N-a fost pus nimic! Or, Tricolorul este un semn sfant, un simbol al existentei noastre romanesti. Al apartenentei la o anume civilizatie europeana. La o continuitate. Inseamna o prelungire in durata istorica! Mai altfel spus, intr-un ciclu european al duratei venind din strafunduri de istorie si vreme, pentru o continuare in viitorime.

Coat_of_arms_of_Romania_svg

Si ma intrebam atunci, ca si acum: oare s-a mai vazut asa ceva la vreun drapel national al Poloniei, Ungariei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Georgiei, Armeniei, chiar al Rusiei, si ele foste tari comuniste? Nu! La toate acestea gandindu-ma, mai zilele trecute, citeam in ziarul “Adevarul” (21 ianuarie 2014) un semnal de alarma cu titlul: “Romanii din Transilvania lipsesc, de 400 de ani, de pe stema!”. O referire, cu gust amar, la actuala stema a Romaniei, aprobata, de Parlament, in anul 1992. “In primele patru parti ale blazonului national sunt reprezentate – precizeaza colegul de breasla – Dorin Timonea – Tara Romaneasca, Moldova, Banatul, Dobrogea, iar in ultimul compartiment Transilvania. Transilvania, fosta provincie romaneasca, este reprezentata pe stema de catre secui, prin insemnele lor – soarele si luna -, maghiarii prin vulturul negru de stepa, respectiv sasii si germanii, prin cele sapte turnuri, reprezentand tot atatea cetati. Reprezentarea Transilvaniei pe stema tarii a fost preluata la fel cum era si in perioada interbelica, fara ca specialistii din comisia parlamentara sa realizeze o minima documentare istorica cu privire la insemnele respective”. “Stema actuala – sustine istoricul clujean, prof. univ. dr. Ioan Silviu Nistor, specialist in heraldica , indeosebi in ceea ce priveste reprezentarea Transilvaniei, este consecinta unor erori repetate, savarsite in perioade distincte, succesive, cand, in locul analizei stiintifice, lucide, a procesualitatii istorice si a constientizarii unei compuneri adecvate a stemei cu simboluri heraldice veridice, specifice romanilor, s-au acceptat simboluri straine, hibride, incompatibile cu aspiratiile nationale si politice ale romanilor”. Afirmatia apartine unuia dintre “cei mai cunoscuti specialisti in heraldica din Romania”, istoricul Ioan Silviu Nistor, autorul cartii: “Stema Romaniei. Istoria unui simbol”.

Citind cele de mai sus, m-am intors cu gandul la un alt articol, un eseu excelent scris, al prof. univ. dr. GheorgheDumitrascu, fost senator de Constanta, aparut in “Flacara lui Adrian Paunescu” (18-24 octombrie 2013), intitulat: “Despre ce e vorba?”. “E vorba, in primul rand – spune istoricul -, despre greseala de neiertat, comisa in 1992, cu prilejul elaborarii stemei de stat a Romaniei.

Problema insemnata, de vreme ce revolutionarii din decembrie 1989, mai inainte chiar de a se rafui cu portretele, operele si cu Ceausestii, in esenta lor, au tinut sa decupeze si sa arunce la gunoi stema tarii de pe drapel, lasand galbenul de la mijloc vaduvit de identitatea pe care o afisase pana atunci (S-ar putea cauta o explicatie naiva, grosolana si analfabeta, prin aceea ca golul acela ar putea juca rolul gurii de lup din drapelul dacic!) (…) Judecand la rece, stema reprezenta Romania in ceea ce este ea. Ce ati zice s-o reeditam astazi? Ar fi o pata alba in mijlocul unei pete galbene: nu mai avem nimic din ceea ce reprezenta viata si puterea unui stat, nici grane, nici sonde, nici minereuri, nici electricitate, nici fabrici si uzine. In fine, nimic! Merita, la urma urmei, o revolutie pentru a instaura, in locul realitatilor eclatante ale unei tari, socotita puternica, un gol, acela al lipsei de identitate? In acest context, abia dupa doi ani de la revolutie s-a rezolvat problema noii steme (…) Geamatul surd al milioanelor de romani din Transilvania, peste care s-a turnat placa ignorantei si dusmaniei, obligandu-i pe ei, viul, sa fie substituiti printr-o uriasa lipsa (…) Vreau sa spun ca nu acuz, in niciun caz, de rea-credinta pe cei mai multi dintre membrii comisiei speciale de elaborare a Legii Stemei. Pur si simplu, noi, romanii, raportat la revizionismul unguresc, suntem niste naivi curati, care am luat, pe de-a-ntregul (…), o parsivenie imperialist-revizionista ungureasca ce s-a comis inca sub neatenta privire a regelui Ferdinand I (…) Transilvania e reprezentata prin trei natiuni: maghiara, secuiasca si germana. Ca si cum ar fi Transilvania de pana la Unio Trium Nationum sau chiar pana la crearea Imperiului AustroUngar. Dintr-o data, 2/3 din populatia Transilvaniei – romanii -, adica de doua ori mai numerosi decat secuii, germanii si ungurii, la un loc, au fost omisi de pe stema, ca si cum ar fi fost omisi si din realitate. Ei, romanii, stapanii de fapt si de drept! (…) Stema Romaniei postcomuniste perpetueaza si intareste falsul, dand peste gura majoritatii romanesti din Transilvania, pe care o coboara la rangul de iobag si inexistenta (…) Stema de azi a Romaniei perpetueaza reprezentarea Transilvaniei fara romani (apropos, cati secui autodeclarati exista azi in Romania, pentru a revendica locul lor pe stema intr-o «provincie» in care romanii sunt de o mie de ori mai numerosi, decat secuii, iar reprezentarea lor, prin stema, lipseste?). Cum e posibil ca o neglijabila amintire a unui comunitati, numarand in jur de o mie-doua mii de oameni, sa-si revendice reprezentativitatea la nivelul general al Romaniei?

Ca niste pui de cuc! Profesorul Ioan Nistor de la Facultatea de Istorie a Universitatii din Cluj, specialist in heraldica, a sesizat ceea ce noi, «miticii» de la Bucuresti, nu ne-am prins: magaria incomensurabila inscrisa pe stema tarii noastre – Romania, in numele intereselor straine, dusmane, din afara si dinauntru. Am gresit. Trebuia sa vad (n.n. domnul Dumitrascu era, in anul 1992, senator). Ii cunoscusem pe multi dintre conducatorii UDMR, si razboiul cu dublul spion Tõkés Lászlo se declansase mai demult, pentru a fi atent la orice miscare a revizionist-imperialismului unor cercuri politice maghiare. Am dormit in cizme! De acord cu pozitia mea de azi este si Petre Turlea, mare specialist in istoria romanilor din Transilvania”.

Toate acestea sunt spusele unui remarcabil istoric, bun cunoscator, nu doar al Clujului, al Ardealului, ci al istoriei si al realitatilor Transilvaniei, asezate sub titlul pe trei coloane: “Despre cum stema de azi a Romaniei promoveaza un fals istoric care neaga existenta romanilor in Transilvania”. “Singura perioada in care romanii din Transilvania – precizeaza Dorin Timonea – au fost reprezentati pe o stema statala, a fost in vremea domniei lui Mihai Viteazul, cu simbolurile celor trei Tari Romanesti unite sub un singur sceptru: acvila Valahiei, bourul Moldovei si doi lei reprezentand Transilvania, sigiliu disparut dupa inlaturarea (uciderea) primului unificator al pamanturilor romanesti, stapanirea maghiara revenind la stema reprezinta doar «natiunile privilegiate»”.

Asadar, de 22 de ani persista o gafa nepermisa, o jignire, o sfidare “sub infati sarea simbolica pe stema a celor trei «natiuni privilegiate». Romanii transilvaneni, nefiind recunoscuti ca natiune, nu figureaza in reprezentarile heraldice. Din pacate “trecatorii mediocrii prin viata si istorie”, cu orbul gainilor, veche boala romaneasca, de-a neglija, de a trece cu vederea, tocmai ce nu-i de trecut, de a trata orice potrivnicie a neprietenilor cu acea indiferenta paguboasa, au comis si aceasta gafa. Ranile noastre, ale romanilor ardeleni, nu-i intereseaza – deloc –, de ele nu le pasa puternicilor clipei din 1990 incoace. Dupa ei – potopul! Ce mai conteaza, acolo, o stema? Oricum, pentru ei, de fapt, nu mai conteaza nimic! Sa ne mai mire, oare, ca Tricolorul romanilor, prin localitati din Harghita si Covasna este calcat in picioare, aruncat in noroiul santurilor? Ca pe sedii ale institutiilor Statului Roman sunt arborate alte drapele, cel secuiesc, cel al Ungariei, nu si Tricolorul, simbolul national al romanilor! Sa fie, cumva, vorba doar despre neglijente? Nu cumva-i vorba chiar de rea-credinta, de rea-intentie, de lipsa de elementara cultura?! Repetenti la anumite lectii de istorie sunt inca multi! Doamne, cum ajung Tricolorul si stema, simboluri nationale, pe mana unor analfabeti?

Gafa aceasta, impardonabila, in toate privintele, n-o facea, acolo, o gospodina priceputa la rantas, la ciorbe si muraturi! Ci insi cu pretentii, unii cu patalamale de “specialisti” in mana! Sunt sigur ca, citind aceste randuri, s-ar putea ca vreunul dintre autorii golului, gaurii din steag, sa racneasca, aratand spre subsemnatul, autorul acestor randuri: “Nationalistul!”. N-ar fi intaia data. Interes national? Pentru ei asa ceva nu exista! Despre ce interes national mai poate fi vorba, atata timp cat, din 1992 incoace, timp de 22 de ani, mai-marii zilei, guvernantii romani n-au putut indeparta o gafa de neiertat si sa refaca stema Romaniei! Vorbe-n vant! Manelisti, prin educatie si inclinatie, dau tribut ignorantei, cat incape, intr-o vreme a retrocedarilor, ilegale, a imobilelor din Ardeal unor urmasi de-a saptea spita ai unor grofi, a vanzarii pamantului stramo sesc, impingand Romania spre o postura ingrata, cea de colonie. Vandutii astia nu mai au nevoie de Transilvania. Ca in Statele Unite ale Europei, spunea un impleticit la minte, “nu va mai fi nevoie de Tricolor si de stema”? Asta sa inteleaga romanul?!

Da, atunci cand a fost votata stema, unii n-au stiut, altii s-au facut ca ploua! Sau au dormit. Lucrurile trebuie indreptate, din respect pentru adevar. Din respect pentru Romania intreaga. Din dragoste pentru Tricolor, Neam si Tara! In acest sens, in luna decembrie 2013, Fundatia “Alba Iulia 1918 pentru Unitatea si Integritatea Romaniei” a redactat si a trimis un memoriu autoritatilor Statului Roman, cerand modificarea stemei in privinta reprezentarii Transilvaniei, pentru “indepartarea, de urgenta, a gravei greseli.” Suntem curiosi sa aflam care va fi rezultatul!

Profesorul univ. dr. Ioan Silviu Nistor vine chiar cu propuneri concrete pentru un proiect heraldic pentru “indreptarea” erorilor, blazonul respectand, fidel, procesul istoric real, “incepand din perioada etnogenezei romanilor si pana in zilele noastre”, continand “acvila cruciata” a Tarii Romanesti, “cu un soare si cu o luna noua de aur”, “capul de bour cu steaua de aur cu cinci colturi intre coarne, cu o roza cu cinci foi la dreapta, pentru Moldova”, stema Transilvaniei sa aiba “doi lei de aur, flancand si sprijinind un arbore, care are la baza tulpinii sapte piscuri muntoase, din al carui trunchi pornesc doua ramuri care merg spre cartierele superioare ale Tarii Romanesti si Moldovei. Scutul mare, albastru, sa fie sustinut in stanga de o femeie daca, avand in mana dreapta o secera, iar in stanga stindardul de lupta dacic. In dreapta scutului sa fie un centurion roman, avand in mana stanga sabia, iar in dreapta sa ridice stindardul unei legiuni romane (a V-a Macedonica). La baza scutului si a figurilor heraldice ar urma sa existe o cununa semirotunda de lauri, in jurul careia sa se infasoare o panglica de matase tricolora, avand, ca inscris, deviza: «Honor et patria.».” Toate acestea, insa, ar trebui cunoscute, cum se exprima prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrascu, de “autoritatile supreme ale Romaniei: Parlament, Presedintie, Guvern. Puternici ai clipei: «Desteptati-va din somnul cel de moarte!»”.

de Lazăr Lădariu

Comentariu VT: Si eu sunt de parere ca pe langa indreptarea acestei erori, (nu m-as mira sa fie facuta intentionat)din Stema Romaniei, avem neaparata nevoie ca stema tarii sa stea pe steag. Stema reprezinta identitatea unei natiuni. Au stiut dupa parerea mea foarte bine chiar de la inceput, cei care au regizat asa zisa revolutie, care sunt pasii care sa duca la nenorocirea acestui neam. Iar pierderea elementelor care definesc un popor, nu-l face decat sa devina mult mai slab in fata invadatorilor.

Cititi va rog si alte subiecte interesante legate de tara noastra la categoria: Distrugerea Romaniei.

Duane Butcher a trasat noi directive pentru colonia Roamania

Atenta la tot ce misca in ceea ce considera ca e ograda ei, SUA a transmis Romaniei doua mesaje clare, fara tablite ajutatoare: investitorii americani vor veni la noi daca vom avea un nou acord cu FMI si o legislatie permisiva pentru exploatarea gazelor de sist.

butcher

Insarcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei SUA la Bucuresti, Duane Butcher, a trasat, e drept in termeni diplomatici, parcursul pe care il au de urmat autoritatile romane, daca vrem sa mai „pupam” investitii straine, in general, respectiv americane, in special. Butcher a inceput sa descrie cum ar arata „cercul increderii” cu Romania in interior, povestind ce bine s-ar simti investitorii, inclusiv cei americani, daca ar exista predictibilitate si stabilitate legislativa, aceste deziderate fiind realizabile exclusiv – se pare – cu FMI. „De aceea, credem ca un nou acord ar trebui probabil incheiat”, a spus ofcicialul SUA. Asadar, aceasta ar fi o conditie obligatorie pentru atragerea afaceristilor americani la noi, dar nu singura.Ce Nabucco? Chevron!

Butcher a fost de parere ca Romania nu trebuie sa-si planga in pumni din cauza nerealizarii proiectului Nabucco, prin care ar fi intrat in tara gaze mai ieftine. Oficialul SUA crede ca avem destule gaze in Marea Neagra, nemaivorbind de cele de sist, de a caror explorare – si, in curand, exploatare – in Romania se ocupa americanii de la Chevron. Butcher s-a aratat extrem de mandru de tehnologiile utilizate de firmele americane din domeniu, trecand insa sub tacere faptul ca autoritatile SUA au avertizat Washingtonul ca fracturarea hidraulica poate afecta grav mediul. „Firmele americane sunt parte a solutiei combinate pentru a asigura viitorul energetic al acestei tari”, a decretat Butcher, referindu-se la Romania. In cocnluzie, ordinele au fost transmise, mai ramane sa fie puse in opera, intru profitul si bunastarea oamenilor de afaceri americani.

Cititi va rog si alte subiecte interesante legate de tara noastra la categoria: Distrugerea Romaniei.

Bulgarii se opun vanzarilor de terenuri agricole. Romanii ce fac?

Iata ce aflam din articolul  Bulgaria a spus nu vănzarii de pământ către cetățenii străini! Astfel, dupa ce au votat si impotriva exploatarii gazelor de sist, bulgarii se opun si vanzarii de terenuri agricole care straini. La fel au procedat si ungurii, doar romanii stau cu capul plecat. Cred ca romanii prea iau in serios zicala „capul plecat sabia nu-l taie”, sunt momente in istoria unui popor cand trebuie sa iei atitudine, iar daca nu o faci la momentul potrivit mai tarziu s-ar putea sa fie mult mai greu de corectat, daca nu aproape imposibil.

Bulgarii pun piciorul în prag: Vreți teren agricol în Bulgaria? Mai așteptați până în 2020!

terenuri-agricole-romania

Bulgaria se găsește în aceeași situație cu țara noastră în privința posibilității de vânzare a terenurilor agricole către cetățenii străini. Mai precis, potrivit acordului de aderare din 2007, interdicția de vânzare de terenuri agricole către străini expiră pe 1 ianuarie 2014.

Măsura a fost ratificată prin tratatul de aderare iar orice încercare de a încălca această înțelegere ar duce la demararea procedurilor de infringement, informează EurActiv.

Ca și în România, în țara vecină prețul terenului agricol este de până la zece ori mai mic decât al terenurilor agricole din statele vestice. Spre deosebire de fermierii din Vest, fermierii bulgari și români se „bucură” de subvenții mult mai mici și de acces greoi la credite.

Străinii NU pot cumpăra pământ bulgăresc până în 2020, decât prin intermediul unei societăți comerciale autohtone

Iată că , Parlamentul bulgar a prelungit interdicția vânzării terenurilor agricole către străini până în 2020.

Decizia parlamentarilor a fost luată ieri cu o majoritate confortabilă. Au fost înregistrate 171 de voturi pentru, 38 împotrivă și 12 abțineri.

“Trebuie să prevenim devalizarea celor mai importante resurse ale Bulgariei”, a declarat Volen Siderov, lider al partidului naționalist Ataka, inițiatorul propunerii de prelungire a moratoriului, propunere aflată în dezbatere din luna septembrie a acestui an.

Bruxelles-ul a reacționat prompt. Un purtător de cuvânt al comisarului european pentru piețele europene interne a declarat că acordul de aderare al Bulgariei nu prevede o prelungire a moratoriului. Pentru a face acest lucru, Bulgaria are nevoie de sprijinul celorlalte state membre, adică este nevoie de o revizuire a tratatului de aderare și o re-ratificare din partea tuturor celor 28 de state membre.

La rândul său, prim-ministrul bulgar Plamen Oresharski a spus că decizia de prelungire a interdicției „nu este practică” și că va duce la ruperea acordurilor cu Uniunea Europeană.

Ce face ROMÂNIA???

De ce bulgarii pot spune nu străinilor sau cum minciuna românească este contrazisă de oficialii de la Bruxelles !!

În loc să se tânguie ba că nu mai e timp, ba că e imposibil să mai facă ceva în această privință, politicienii români și oficialii din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-au resemnat ca pământurile României, apreciate ca fiind printre cele mai fertile din UE, să poată fi cumpărate de străini la prețuri cu mult sub nivelul celor din alte state membre. De cealaltă parte, vecinii noștri bulgari au norocul să aibă decidenți cu inițiativă, care caută soluții chiar și acolo unde alții, adică noi, au capitulat înainte de a se apuca de treabă.

Continuă lectura

Frumusetile Romaniei- Filmari aeriene

Urmariti va rog si:

Reprezentantul bulgarilor în Parlamentul României, deputatul Niculae Mircovici, se opune categoric exploatării gazelor de șist în județul Timiș.

Reprezentantul bulgarilor în Parlamentul României, deputatul Niculae Mircovici, se opune categoric exploatării gazelor de șist în județul Timiș. Deputatul a transmis în urmă cu puțin timp un comunicat de presă tranșant, relateaza pressalert.ro.

mircovici-576x640

”NU categoric exploatării în Judeţul Timiş a gazelor de şist! Referitor la atitudinea şi interesele unor “oameni de bine” care în această perioadă vizitează localităţi din zona de Vest a judeţului (Beba Veche, Cherestur, Cheglevici, Dudeştii Vechi, etc) doresc să informez opinia publică în calitate de deputat, secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi Preşedinte al Uniunii Bulgare din Banat România, mă opun categoric oricăror demersuri menite să transforme judeţul nostru într-o zonă poluată care să satisfacă interesele de căştig ale unor oameni care nu au nici o legătură cu Banatul”, transmite Mircovici prin intermediul unui comunicat de presă.

Parlamentarul bănățean susține că Timişul este un judeţ care îşi onorează cu vârf şi îndesat obligaţiile şi contribuţiile la Produsul Intern Brut şi bugetul statului prin activităţi industriale, agricole şi de servicii, ”fără a fi necesară transformarea lui într-o exploataţie minieră cu efecte de mediu cel puţin neclare, dacă nu nocive cu siguranţă”.

Întrucât există o iniţiativă legislativă privind interzicerea exploatării gazelor de şist, Niculae Mircovici ține să informeze lumea că în sesiunea încheiată în iunie 2014, Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, din care și el face parte, a hotărât prin vot susţinerea acestui proiect de lege şi protejarea teritoriului naţional de efectele contrare intereselor de mediu ale exploatării gazelor de şist.

Comentariu VT: Bulgarii nu de mult au votat impotriva exploatarii gazelor de sist, ei au contientizat deja despre acest lucru si incearca sa ne trezeasca si pe noi. Dar cred ca domnul deputat nu si-a dat seama inca cat de misei sunt cei care ne conduc tara. Dar o voce importanta daca se face auzita e mereu binevenita. Doamne ajuta!

Cititi va rog si alte informatii despre exploatarea gazelor de sist de la noi din tara la categoria: Gaze de Sist