Intenţiile de dominaţie energetică a Statelor Unite şi planurile de monopolizare a resurselor.

Intenţiile de dominaţie energetică a Statelor Unite şi planurile de monopolizare a resurselor. Felul în care americanii îşi încolţesc, prin alianţe şi contracte, principalii competitori pentru titlul de cea mai mare putere economică.

energie

Nebuloasa unei lumi non-polare

„Per total, aceste puteri trebuie să facă faţă, atât presiunilor superioare (organizaţii regionale şi globale), cât şi inferioare (miliţii, ONG-uri, corporaţii multinaţionale). Puterea se află peste tot şi nicăieri, ţinută în mai multe mâini şi în mai multe locuri.

Pe lângă cele şase mari puteri, există şi numeroase puteri regionale. În America Latină, este cazul Braziliei, al Argentinei, într-o oarecare măsură, al Chile, Mexic şi Venezuela. În Africa este cazul Nigeriei, Africii de Sud şi al Egiptului. În Orientul Mijlociu se regăsesc Iran, Israel şi Arabia Saudită. Pakistan, în Asia de Sud-Est, Australia, Indonezia şi Coreea de Sud, în Asia estică şi Pacificul de Vest.

Numeroase organizaţii internaţionale aparţin acestei liste de forţe: FMI, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Naţiunile Unite, dar şi organizaţii regionale precum Uniunea Africană, Liga Arabă, ASEAN, UE, ALBA etc. ca să nu mai vorbim de cluburi precum OPEC-ul.

Anumite state care fac parte din alte naţiuni ar trebui incluse, precum California ori provincia Uttar Pradesh, cel mai populat stat al Indiei, dar şi oraşe precum New York ori Shanghai.

Trebuie menţionate şi companii multinaţionale, inclusiv firme de energie ori finanţe, dar şi fluxuri mass-media globale, precum Al Jazeera, BBC şi CNN, precum şi miliţii ca Hezbollah, armata Mahdi ori cea Talibană. Partidele politice trebuie luate în calcul, precum şi instituţii religioase şi mişcări, organizaţii teroriste, carteluri de droguri, ONG-uri şi fundaţii. Listele sunt nelimitate.

Statele Unite rămân, totuşi, cea mai mare concentrare de putere. Cheltuielile militare anuale ale americanilor sunt estimate la peste 500 de miliarde de dolari. Putem considera chiar 700 de miliarde, dacă luăm în calcul costurile operaţiunilor în desfăşurare, atât în Irak, cât şi în Afganistan. Cu un PIB estimat la 14 mii de miliarde de dolari, americanii sunt clar clasaţi pe primul loc în economia mondială.

Lupta pentru energie a fost tema principală pentru Dick Cheney. El a condus această luptă, în confruntare directă cu Rusia şi China. De atunci, această politică a fost continuată de Barack Obama.

Conform lui Cheney, cererea de energie creşte într-un ritm mai rapid decât oferta, ducând, în mod evident, la un deficit. Astfel, menţinerea poziţiei dominante a Statelor Unite depinde, în primul rând, de controlul asupra rezervelor de petrol şi gaz rămase. Mai mult, americanii au stabilit ca principal scop independenţa energetică. Acesta a fost punctul principal al politicilor dezvoltate de Dick Cheney, după discuţii ample cu giganţii energiei, în mai 2001. Această independenţă necesită o diversificare a resurselor: petrol exploatat la nivel local, gaz şi cărbune din resurse domestice, hidroenergie şi energie nucleară. Un alt mod de a o atinge este întărirea comerţului cu ţări prietene din emisfera Vestică, precum Brazilia, Canada şi Mexic.

Cel de-al doilea obiectiv este controlul fluxului de petrol dinspre Golful Persic. Acesta a fost motivul principal pentru lansarea acţiunii Desert Storm, în anul 1991, urmată de invazia Iraqului, din 2003.

Planul lui Cheney s-a axat pe controlul căilor navigabile: Strâmtoarea Ormuz (traversată de 35% din comerţul, la nivel mondial, de petrol) ori Strâmtoarea Malacca.

SUA au încercat să reducă influența Rusiei

În urma implementării acestor idealuri geopolitice tradiţionale, SUA şi-au întărit prezenţa navală în Pacificul asiatic şi au intrat într-o reţea de alianţe militare cu Japonia, India şi Australia, păstrând intenţia de a stăvili China.

Washingtonul a privit mereu Rusia ca pe un competitor geopolitic. SUA au profitat de orice ocazie au avut pentru a reduce puterea şi influenţa Moscovei. Printre cele mai mari temeri ale americanilor a fost dependenţa crescândă a Europei Occidentale faţă de gazul rusesc. Washingtonul a presat europenii să sape în bazinul Mării Caspice, construind noi conducte prin Georgia şi Turcia. Planul a fost ca, prin construirea acelei conducte, să se ocolească Rusia, cu ajutorul Azerbaijanului, Kazakhstanului şi Turkmenistanului, evitând folosirea conductelor Gazpromului. Astfel, a luat naştere planul Nabucco.
În discursul său despre Starea Naţiunii în 2012, Preşedintele Barack Obama a declarat cu mândrie:
„În ultimii trei ani am deschis milioane de noi zone de exploatare a petrolului şi a gazului. Iar astăzi, îndemn administraţia mea să deschidă spre exploatare peste 75% din resursele noastre externe de petrol şi gaz. Acum, chiar acum, producţia americană de petrol este la cel mai înalt nivel din ultimii opt ani. Chiar aşa, opt ani. Ba mai mult, anul trecut ne-am bazat considerabil mai puţin pe petrolul străin, decât oricând în ultimii 16 ani”.

Pentru a spori independenţa energetică a ţării sale, Barack Obama a devenit, brusc, un autarhist naţionalist. El a încurajat exploatarea petrolului şi gazului în emisfera vestică, indiferent de riscurile ecologice pe care le prezintă săpăturile în zone sensibile, precum coasta Alaskăi sau a Golfului Mexic şi indiferent de tehnicile folosite, precum fracturarea hidraulică.

Control american asupra rutelor

În martie 2011, Washingtonul a sporit importurile din Brazilia, pentru a slăbi dependenţa sa faţă de petrolul din Orientul Mijlociu. Astfel, a continuat să asigure controlul american asupra rutelor care se întind de la Strâmtoarea Ormuz, până la Marea Chinei de Sud şi a construit o reţea de alianţe în jurul Chinei (o putere în plină ascensiune), sub forma unui arc ce se întinde de la Japonia, spre Corea de Sud, Australia, Vietnam şi Filipine, apoi India, în Sud-Vest. Peste toate aceste acţiuni, vine un acord cu Australia de a construi facilităţi militare în Darwin, în nordul coastei continentului, în apropierea Mării Chinei de Sud.

Washingtonul încearcă să includă India într-o coaliţie a ţărilor din zonă, ostile Chinei, pentru a smulge New Dehli din braţele BRICS, o strategie de încercuire a Chinei, ce reprezintă o preocupare serioasă pentru Beijing.

Studiile au arătat o distribuire a rezervelor globale se gaz natural. Rusia este pe primul loc, cu 18 de trilioane de metri cubi în Siberia. Pe al doilea loc se află zona arabă, inclusiv depozitul din Ghawar, cu 12 trilioane de metri cubi. Al treilea loc aparţine zonei mediteraneene, cu 9,8 trilioane de metri cubi de gaz, la care se adaugă peste 700 de miliarde de litri de gaz lichid şi peste 200 de miliarde de litri de petrol.

Referitor la zona mediterană, principalul se află în Siria. Depozitul descoperit la Qara poate ajunge până la 400.000 de metri cubi pe zi, făcând Siria al patrulea cel mai mare producător din regiune, după Iran, Irak şi Qatar.

Sursa: facebook/antimasonic

Urmariti va rog si alte subiecte interesante la categoria: USA

JAFUL ROMÂNIEI, JAFUL RESURSELOR MINERALE ȘI DE HIDROCARBURI, DEPENDENȚA ENERGETICĂ FAȚA DE HOȚI

distrugerea romaniei

1 – Ziua în care Tăriceanu a dat gaze naturale pe ochi frumoşi
2 – Tariceanu a concesionat resurse din Insula Serpilor inainte de verdictul de la Haga (VIDEO)
3 – Blonda din guvernul Boc a mai dat un tun bugetului de stat -ExxonMobil a dat lovitura la Marea Neagră. Şi îi mulţumeşte Elenei Udrea
4 – TARICEANU A VANDUT INSULA ȘERPILOR (VIDEO)
http://www.youtube.com/watch?v=czJh6VlKVuc&feature=youtu.be

1 – Ziua în care Tăriceanu a dat gaze naturale pe ochi frumoşi
Într-o singură zi, fostul premier al României a semnat concesionarea a 17 zăcăminte, în favoarea unor firme asupra cărora planează semne de întrebare.

Nu numai zăcămintele de ţiţei şi gaze din Marea Neagră au fost concesionate prin hotărâri de guvern ale căror anexe sunt clasificate. Cabinetul Tăriceanu a procedat în aceeaşi manieră şi în cazul altor 17 de perimetre de extracţie de gaze de pe teritoriul României. Hotărârile de guvern au fost emise pe bandă rulantă în aceeaşi zi, 5 septembrie 2007, şi au avut la bază note de fundamentare întocmite de Dorian Marian, şeful de la cancelaria premierului, şi de Bogdan Găbudeanu, preşedintele demis miercuri de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). În unele dintre cazuri, companiile câştigătoare au concurat cu ele însele.

Concesiunile acordate într-o singură zi unor firme asupra cărora planează suspiciuni sunt estimate că ar acoperi o mică parte din producţia internă de gaz a României.

* Potrivit ANRM, grosul de 97% este asigurat de Romgaz şi de Petrom, ale căror cote de piaţă sunt aproape egale.

* Pe teritoriul României se află în exploatare 447 de pe rimetre, iar producţia de gaze naturale înregistrată în anul 2008 a fost de aproximativ 12 miliarde de metri cubi. În notele de fundamentare ale HG-urilor de concesiune se invocă motive economice din cauza cărora Petrom şi Romgaz au renunţat la respectivele exploatări.

Gazele lui Patriciu
Compania Rompetrol, condusă de directorul general Dinu Patriciu, nu a fost uitată de cabinetul Tăriceanu. Cu toate că a concesionat un singur perimetru, evident tot prin HG (nr. 1051/2007) cu anexă clasificată, zăcământul este unul dintre cele mai bogate.

* Concret, perimetrul Goleşti-Argeş, concesionat de Rompetrol, este evaluat la 56 de milioane de metri cubi de gaze naturale, în comparaţie cu cele adjudecate de alte firme, care nu au obţinut nici 10% din capacitatea acestuia.

Dincolo de relaţia de notorietate dintre Dinu Patriciu şi Călin Popescu- Tăriceanu, mai există o coincidenţă: şeful cancelariei, Dorin Marian, a fost angajat Rompetrol. El a întocmit, împreună cu Bogdan Găbudeanu, fostul preşedinte de la ANRM, nota de fundamentare în baza căreia a fost adoptată hotă- rârea de guvern favorabilă Grupului Rompetrol. De menţionat că pentru depozitul Goleşti a depus ofertă şi Amromco Energy, dar câştig de cauză a avut Rompetrol.

Directorul de vânzări al Grupului Rompetrol, Nicolae Ionescu, susţine că „este treaba guvernului cum îşi clasifică sau nu diverse acte sau anexe. Nu suntem noi în măsură să comentăm astfel de chestiuni!“. Cât despre calitatea lui Dorin Marian (şef la cancelaria premierului Tăriceanu) de fost angajat al grupului Rompetrol, Ionescu se întreabă retoric: „E o crimă ca un fost angajat Rompetrol să ajungă în altă funcţie?! Ce, eu dacă ajung mâine ministru e o crimă?!“.

Controversatul Iavorski ia potul

Într-o situaţie similară se află şi firma Expert Petroleum – filiala Mediaş, care a obţinut dreptul de exploatare a zăcămintelor de la Beclean şi Frumoasa printr-o altă HG (nr. 1052/2007), emisă tot pe 5 septembrie 2007.

Continuă lectura