Klaus Johannis: Explorarea zăcămintelor gazelor de șist este un ”lucru excepțional”.

Primarul Klaus Johannis și-a prezentat astăzi opinia legată de explorarea zăcămintelor gazelor de șist, explicând că din punctul său de vedere este un ”lucru excepțional”.

klaus-465x390-605x320

”Mi se pare un lucru excepțional de bun, poate v-ați fi așteptat la altceva. Noi trebuie să știm ce resurse naturale avem. Că le exploatăm sau nu este partea a doua, dar să stai așa pe o țară și să nu știi ce ai, mi se pare greșit. Și dacă metode și tehnologii noi permit explorări mai detaliate, mai bune decât cele de dinainte, eu sunt de părere că trebuie făcute”, a declarat Johannis.

Întrebat de ce nu se fac aceste explorări de către societăți românești, Johannis a răspuns ”pentru că suntem incapabili”. ”Probabil ne ajută să facem niște lucruri pe care nu suntem în stare să le facem. Dacă am fi fost în stare, le-am fi făcut. Noi suntem incapabili să facem, de asta le fac alții în locul nostru”, a mai spus Klaus Johannis.

Primarul a explicat de asemenea de ce are România nevoie de investitori străini, însă a precizat că datoria politicienilor este ”să cântărească foarte atent dacă e nevoie de activitatea respectivă cu urmările negative, cu tot, sau dacă  nu”. ”Este adevărat, dacă apare o consecință negativă, ea va apărea în locul în care se petrece exploatarea și de aceea este bine ca politicienii să cântărească foarte atent dacă e nevoie de activitatea respectivă cu urmările negative, cu tot, sau dacă  nu. Dar să condamni paușal explorări și exploatări făcute e către firme străine, mi se pare absolut exagerat. Economia românească funcționează datorită investițiilor străine. Dacă i-am scoate și ar rămâne numai ai noștri, ar rămâne foarte puțină economie. Eu cred că politica României în ultimii 23 de ani a fost corectă, în sensul de a atrage investiții străine care vin cu know-how, vin cu expertiză și care crează locuri de muncă. Dacă ne uităm de exemplu în Zona Vest, acolo au venit străinii și au creat cam 10.000 de locuri de muncă de pe urma cărora trăiesc și eu și dumneavoastră, pentru că nici eu și nici dumneavoastră nu săpați grădini. Eu nu o sap decât pe propria. Și atunci ar fi bine să nuanțăm puțin aceste lucruri și să devenim mai puțin xenofobi economic”, a argumentat Johannis.

Chestionat de politica FDGR, unde liderii s-a pronunțat împotriva exploatărlor de la Roșia Montană, dar și împotriva exploatării gazelor de șist, Johannis a declarat sec: ”Nu e bine să-ți dai cu părerea până nu te pricepi sau până citești”. – turnulsfatului.ro

Numai de oameni de genul acesta are parte saraca noastra tara!  Unde ajungem cu astia Doamne? E trist rau!  😦

Alte lucruri despre asa zis raul mai mic gasiti mai jos:

 

Mafia ACL din spatele candidatului la presedentia Romaniei Klaus Iohannis

Pentru a intelege mai bine cine este Klaus Iohannis, urmariti va rog si postarile de mai jos:

Basescu si viitorii candidati la presidentie, papitoii occidentului

În spatele omului politic Traian Băsescu stau alţii care îi asigură ,,succesul”, în schimbul unor importante avantaje. Cine sînt, cu adevărat, stăpînii lui Traian Băsescu, cine l-a propulsat în politică şi cine îl menţine în prim-planul vieţii politicii actuale, cine este, în fapt, cîştigătorul voturilor oferite de popor la alegerile din 2009?

oba

În prezent, sîntem conduşi de America, de FMI,Uniunea Europeană, Banca Mondială şi de NATO. Mizerie, foamete şi nesiguranţa zilei de mîine pentru cei mai mulţi dintre cetăţenii ţării – aceasta este România condusă de Traian Băsescu. Chiar dacă locatarul de la Palatul Cotroceni dă impresia unui om puternic, independent, hotărît, care nu depinde de nimeni şi de nimic şi ale cărui decizii nu sînt influenţate decît de Interesul Naţional, el face, de fapt, jocurile americanilor.

SUA,UE şi Israelul au dorit conservarea şi întărirea intereselor lor prin impunerea unui şef de spioni la cîrma executivă a Statului Român şi demararea cît mai rapidă a unor proiecte strategice americane în România. Se deschide, astfel, calea începerii exploatării de la Roşia Montană de către firma Gold Corporation, deţinută, în realitate, de Rich şi Sörös, precum şi a exploatării imediate şi masive de gaze şi petrol pe platoul continental al Mării Negre de către cunoscuta firmă petrolieră americană Exxon. Este posibil ca Traian Băsescu să aibă mai mulţi stăpîni, doar astfel s-ar putea explica uluiala care domneşte la Palatul Cotroceni şi în deciziile sale, instabilitatea sa politică, reevaluările sale ciudate, dictate de anumite interese.

Pentru Traian Băsescu, numai datoriile României către creditori sînt prioritar şi trebuie plătite, pentru aceasta el garantînd cu viitorul cetăţenilor săi. Liniştea lui trebuie asigurată cu orice preţ, în joc fiind bunăstarea personală, a familiei şi a numeroasei sale camarile. Unul dintre cei mai importanţi stăpîni ai lui Traian Băsescu sînt Serviciile Secrete, care ştiu totul despre trecutul său politic, făcîndu-l mai mult decît şantajabil.

Dosarul său de Securitate, informaţiile legate de dispariţia Flotei sau cele legate de găinăriile fostului comandant de navă, care i-au permis acumularea unei averi impresionante după propriile declaraţii pînă în 89 îl fac vulnerabil, îl transformă într-un personaj puternic expus, obligîndu-l să ţină seama de interesele grupului restrîns de securişti care cunosc aceste detalii. La toate acestea adăugăm scandalurile în care Traian Băsescu însuşi, sau membri ai familiei sale, au fost implicaţi, şi care au fost rapid muşamalizate. Nu putem să uităm şi să nu aducem în discuţie rezultatele alegerilor cîştigate în Diaspora, precum şi acuzaţiile din presa neloială lui Traian Băsescu, la care acesta nu a răspuns, cum că SUA şi Serviciile controlate de acesta ar fi influenţat rezultatul final al alegerilor în favoarea partidului său de buzunar şi a persoanei sale. Aceste dosare pot fi utile cînd te aştepţi mai puţin.

Frica şi pericolul de a fi trădat de un Serviciu Secret merită orice compromis. Setea de putere şi de bani a lui Traian Băsescu se completează cu spaima că SUA vor scoate la lumină secrete întunecate din viaţa sa. Oricînd poate fi declanşată o adevărată urgie, care să pună capăt nu doar carierei sale, dar să îl trimită şi după gratii. Aceste Servicii Secrete sînt mult prea puternice şi mult prea numeroase pentru România, ele nerăspunzînd, practic, în faţa nimănui. Sfîrşitul politic al lui Traian Băsescu este imprevizibil, întrucît acesta şi-a asigurat liniştea şi prosperitatea acţionînd după cum i se dicta. facebook/antimasonic

Iar mai apoi urmeaza celalat personaj, care nu este cu nimic mai prejos decat Basescu, Victor Ponta, un om cu mii de fete si multe dosare penale, care isi schimba opiniile de la o ora la alta in functie de interesele altora si de oridinele primite. Nu stim insa acum pe care dintre candidatii actuali la presidentie ii prefera mai mult occidentul, s-ar putea totusi sa se mearga pe mana lui Klaus Iohannis, avand un suport puternic din partea Angelei Merkel, dar factorul care conteaza cel mai mult este ca acel om care va fi ales, sa le faca viata cat mai usoara celor de afara, in sensul de a se putea baza pe acea persoana cand primeste un ordin. Iar Victor Ponta cu toate ca este un mare papitoi, se pare ca nu are intelectul necesar ca sa poata duce la bun sfarsit agenda occidentului.  Daca vor insa stapanii un haos general in Romania si multe revolte in viitorul apropiat vor merge totusi pe mana lui Ponta. Ramane de vazut.

Oricum miza este foarte mare, pentru ca cine nu castiga, s-ar putea sa ia calea puscariei si asta e pericolul cel mai mare de care se tem cei doi, Klaus Iohannis avand si el o gramada de bube.

Cititi va rog si alte subiecte interesante legate de tara noastra la categoria: Distrugerea Romaniei.

Dezvăluiri!!! Cum s-a îmbogățit Iohannis folosindu-se de falși moștenitori și de acte fabricate!

Edilul Klaus Iohannis a ajuns ilegal proprietar și a încasat sute de mii de euro, sub formă de chirii, pe imobile importante din Sibiu. Luna trecută, instanța a decis că acesta nu a fost cumpărător de bună credință și că nu are niciun drept asupra clădirii de pe urma căreia a încasat chirii uriașe, care se cuveneau, de drept, statului.

klaus-465x390-605x320

Edilul Klaus Iohannis a ajuns ilegal proprietar și a încasat sute de mii de euro, sub formă de chirii, pe imobile importante din Sibiu. Luna trecută, instanța a decis că acesta nu a fost cumpărător de bună credință și că nu are niciun drept asupra clădirii de pe urma căreia a încasat chirii uriașe, care se cuveneau, de drept, statului.

Averea imobiliară impresionantă deținută de președintele interimar al PNL Klaus Iohannis nu are rădăcini sănătoase. Departe de susținerile că primarul Sibiului și-a dobândit casele și terenurile strict legal, „Evenimentul zilei” a descoperit, în documentele și hotărârile oficiale, date de judecătorii de la instanțele din Brașov, că Iohannis a dobândit două clădiri, în centrul Sibiului, cu ajutorul unor falși moștenitori și a unor documente aranjate, la notar, cu semnăturile soției și ale soacrei lui Iohannis. Unul din imobile l-a pierdut deja, irevocabil.

Moștenirea lui Ghenea

Totodată, luna trecută, judecătorii au anulat și contractul prin care Iohannis cumpărase o falsă moștenire pentru un imobil central, de pe urma căruia șeful PNL a încasat mai bine de 200.000 de dolari din chirii.

Concret, în 1935, soții Ghenea au cumpărat mai multe imobile în Sibiu și în Porumbacu de Jos, o comună aflată la 30 de kilometri de oraș, pe drumul spre Brașov. Cele mai valoroase proprietăți pe care le-au cumpărat soții Ghenea Ilisie (Elizeu) și Maria (născută Baștea) erau două imobile din centrul Sibiului, pe strada General Magheru şi pe Nicolae Bălcescu (fostă Regina Maria).

În 1962, Maria Ghenea a murit, iar Ilisie a devenit moștenitorul soției și singurul proprietar al imobilelor, neavând copii. Casele din Sibiu le-a mai stăpânit până în 1964, când au fost naționalizate de comunişti.

Intră în scenă Familia Iohannis

Pe 25 aprilie 1969, Ilisie a trecut la cele veșnice, iar sora sa, Paraschiva Micu, a fost declarată unic moștenitor, în 1972. S-a stins și ea, apoi, tot fără moștenitori. Astfel, legal, întreaga avere a soților Ghenea i se cuvenea statului.

După 29 de ani, pe 12 martie 1998, secretarul comunei Porumbacu de Jos, Liviu Muntean, a emis o adeverință falsă (168), prin care constata că unicul moștenitor al lui Ghenea Ilisie ar fi fost nepotul acestuia, Nicolae Baștea. În primăria din Porumbacu de Jos nu existau însă astfel de informații, după cum au constatat, ulterior, procurorii. Muntean a fost condamnat, pentru fals, la numai un an de închisoare cu suspendare.

Pe baza adeverinței penale de mai sus, notarul sibian Radu Gabriel Bucșa a emis, pe 1 iunie 1999, un certificat care a stabilit și „moștenitorii” imobilelor, pe baza unui testament prin care Nicolae Baștea împărţea, ilegal, imobilele asupra cărora el nu avea niciun drept. Clădirea de pe strada Magheru a fost „moștenită” de Ioan Baștea (nepotul lui Nicolae), Carmen Iohannis (soția lui Klaus
Werner Iohannis) și Georgeta Lăzurca (mama lui Carmen și soacra lui Klaus Iohannis), în cote de 50%-25%-25%

Casa de pe Bălcescu îi revenea integral lui Ioan Baștea. Dar, în aceeași zi, la același notar și tot pe baza adeverinței false, Carmen și Klaus Iohannis au cumpărat de la Ioan Baștea jumătate din imobil. Prețul, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, a fost de 5.000 de lei (50 milioane de lei vechi).

Cu actele „fabricate” (spun hotărârile irevocabile ale instanțelor), soţii Iohannis șiau intabulat „dreptul” la Cartea Funciară.

Pușculița cu sute de mii de USD de pe Bălcescu

În 2002, Klaus Iohannis a închiriat băncii Raiffeisen spațiul de 146 mp de la parterul casei, pentru 20.000 de dolari pe an. Actul de închiriere a fost semnat de Iohannis atât personal, cât și în numele lui Ioan Baștea, plecat definitiv în SUA. Contractul inițial, expirat în 2007, a fost prelungit încă zece ani, printr-un act adițional, potrivit înscrierilor de la Cartea Funciară. Mai mult ca sigur că și suma a crescut, dată fiind creșterea valorii imobiliare a clădirii, aflată chiar în centrul capitalei culturale europene.

Casa de pe Magheru, pierdută în 2005

După ce l-au „moștenit” pe Ghenea, „proprietarul” Klaus Iohannis și soția sa le-au cerut judecătorilor să anuleze contractele de vânzare-cumpărare ale locatarilor celor două imobile. Zis și făcut! În casa de pe strada Magheru, unde locuise Ilisie Ghenea, mai trăiau însă oameni care îl cunoscuseră pe bătrân, știau și că Nicolae Baștea nu-i fusese rudă, dar și adevărata linie a succesiunii lui Ghenea.

Așa că locatarii i-au răspuns lui Iohannis cu aceeași monedă – procese prin care au cerut nulitatea actelor așazisei moșteniri și plângeri penale împotriva făptuitorilor. Dosarele au fost strămutate la Brașov, unde Tribunalul a constatat, în 2005, nulitatea absolută a certificatului de moștenitor pentru imobilul de pe Magheru, emis pe numele soției și soacrei primarului Sibiului, dar și al lui Nicolae Baștea. Judecătorii au stabilit că statul este proprietarul de drept al imobilelor, deoarece Paraschiva Micu, ultimul succesor al lui Ghenea Ilisie, a murit fără moștenitori.

Judecătorii neagă buna credință a lui Iohannis

Celălalt proces de la Tribunalul Brașov, pentru imobilul de pe Bălcescu, a fost soluționat luna trecută, după un du-te-vino între Tribunal și Curtea de Apel Brașov.

Instanța a decis anularea contractului de vânzarecumpărare semnat între Klaus Iohannis și Baștea pe 1 iunie 1999, la notarul din Sibiu, și a respins apărările lui Klaus Iohannis, inclusiv aceea prin care acesta a pretins că a fost cumpărător „de bună credință” al jumătății casei de pe Bălcescu. Argumentul „bunei credințe” a primarului Iohannis a fost respins de judecători, deoarece soția lui Klaus a fost moștenitoarea lui Baștea Nicolae, cu ajutorul falsurilor de la Porumbacu de Jos. Judecătorii au fost de aceeași părere. „Cauza ilicită izvorâtă din fraudarea legii ce a invalidat certificatul de moștenitor se extinde și asupra contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, (…) pârâtul Klaus Werner Iohannis nefiind apărat de prezumția de bună credință, față de amploarea operațiunii ilicite rezultată din hotărârile judecătorești definitive pronunțate”, au consemnat judecătorii.

Până la deposedarea de imobilul care i-a adus mai mult de 200.000 de dolari numai din chirii, bani pe care ar trebui să-i returneze statului, Klaus Iohannis mai poate face recurs la Curtea de Apel.

„Nu comentez!”

Întrebat de sentința de la Brașov și mai ales de ce nu au vrut judecătorii să accepte că a fost de bună credință, Iohannis a refuzat să-și exprime un punct de vedere. „Nu comentez aceste lucruri și las instanțele să-și facă treaba”, ne-a declarat Klaus Iohannis.

„Primăria lui Iohannis”, împotriva Statului

Adrian Antonescu, unul dintre locatarii care se judecă, de amar de ani, cu primarul Iohannis, ne-a declarat că speră că i se va încheia calvarul în curând. „Așteptăm ca decizia să devină irevocabilă, pentru ca apoi să putem relua procesul din Sibiu, prin care cerem revizuirea sentinței de anulare a contractului prin care am cumpărat casa de la stat”, ne-a declarat Antonescu.

El ne-a mai spus că cel mai mult l-a nemulțumit, în toți acești ani de procese, faptul că niciodată Primăria nu a revendicat dreptul statului. „În toate întâmpinările depuse în procese, Primăria Sibiu nu a ținut niciodată partea statului, ci a susținut mereu că imobilele aparțin, de drept, familiei primarului și asociaților acestuia”, ne-a declarat Antonescu.

Acest material, apărut astăzi în print, a fost publicat mai devreme şi online ca urmare a dezbaterii intense pe care subiectul l-a declanşat pe scena publică.

Sursa: ziaruldevalcea.ro