Rusia demonstreaza ca administratia de la Kiev se afla in spatele tragediei aeriene in care au murit 298 de pasageri

Rusia contraatacă în războiul mediatic privind cauzele care au dus la doborârea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines pe 17 iulie, relateaza realitatea.net.

rusia_8_69676500

Rusia arată cu degetul, prin vocea adjunctului șefului Forțelor Armate Ruse, A.V.Kartapolov, către armata ucraineană, într-o declarație dată publicității de Ambasada Rusiei la București. Oficial militar rus susține că aeronava malaeziană, care făcea cursa Amsterdam-Kuala Lumpur, s-ar fi abătut de la culoarul de zbor. Mai mult, în ziua accidentului, forțele militare ucrainiene ar fi deplasat 3 sau 4 batalioane de rachete BUK-MI nu departe de Donețk. Rușii mai atrag atenția asupra unui fapt. Și anume că la ora accidentului, în zonă erau trei avioane civile: o cursă între Copenhaga și Singapore, una între Paris și Taipei și cea de-a treia, cea între Amsterdam și Kuala Lumpur.

Sistemul de control aviatic rusesc ar fi detectat și un avion militar al forțelor militare ucrainiene de tip Suhoy-25, aflat la 3.5 kilometri de aeronava malaeziană. Care era scopul prezenței acestui avion militar, întreabă rușii. În plus, aceștia le cer americanilor dovezi pentru acuzațiile potrivit cărora militanții ruși ar fi cei care ar fi lansat rachetele care au lovit Boeingul malaezian.

Comentariu VT: Deci incet, incet adevarul incepe sa iasa la iveala. Si nu doar Kievul, singur este implicat, ci impreuna cu SUA, dupa un plan bine gandit, cum va demonstarm in articolele precedente

Pentru a intelege mai bine acest eveniment cititi va rog si:

 

Coincidente sau scenarii bine pregatite?

Nu vi se pare ciudat ca in ultimul timp avem parte de foarte multe lucruri stranii, sau mai bine spus, foarte multe intamplari care se bat cap in cap?

MANIPULACION

Sa incepem cu disparitia avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care a disparut acum 4 luni, avion despre care nici acum nu se stie absolut nimic,  dar in schimb la doar cateva ore de la doborarea avionului din zona Donetsk, Ucraina, care, surpriza, este acealsi tip de avion Boeing 777, apartinand aceleiasi companii Malaysia Airlines, s-a stiut cu exactitate ca a fost un atentat din parte rebelilor pro rusi, in colaborare cu Rusia dupa cum toata presa centrala insinueaza si a fost doborat cu o racheta ruseasca.

Nu vi se pare foarte ciudat repet, faptul ca despre avionul disparut nu se stie inca nimic dar la cateva ore dupa doborarea avionului in Ucraina, s-a stiut totul in detaliu si asta fara macar sa fi descoperit inca cutia neagra?

As mai remarca faptul ca acesta ipoteza cu lansarea unei rachete care a daramat avionul nu este confirmata tehnic de nimeni. Este foarte posibil ca avionul sa fi explodat din alte motive, de exemplu sa fi fost un atentat cu o bomba plasata in interiorul avionului.

Mai apoi ca sa intelegeti ca toate au o legatura chiar daca par simple coincidente, am sa va relatez si alte evenimente care s-au intamplat sau se intampla in aceste zile.

Primul eveniment si cu importanta cea mai mare dupa parerea mea, este faptul ca Rusia impreuna cu celelalte state membre BRICS au pus saptamana trecuta bazele unei noi banci mondiale.

Sa ne amintim ca Germania a facut acelasi lucru la inceputul secolului trecut, formand o banca nationala guvernata de stat si care a emis o moneda proprie, care nu era imprumutata de la banci centrale private, moneda care era bazata pe unitate de valoare, nu pe pe unitate de datorie. Odata cu aceasta masura Germania nemaifiind obligata sa plateasca vreun impozit, a inflorit si a inceput rapid sa isi reconstruiasca industria. Media din acea vreme au denumit aceasta transformare „Miracolul German”. Hitler chiar primind tiltlul de „Omul Anului” in revista Times.  Dar acesta inflorire a Germaniei a devenit o mare amenintare pentru mai marii bancheri ai lumii, fiind un real pericol pentru bancile private in a mai controla piata financiara mondiala si dand astfel un exemplu in acest sens si altor state.  Lucru care a si dus la declansarea celui de al doilea razboi mondial. Winston Churchil care era o marioneta a bancherilor a declarat in 1919 urmatoarele: „Daca Germania ar face afaceri din nou in urmatorii 50 de ani, am facut degeaba primul razboi mondial”, iar mai apoi in 1936, referindu-se la declansarea celui de al doilea razboi mondial, declara „Vom face acest razboi, indiferent daca Hitler vrea sau nu”.

Acum intorcandu-ne la zile noastre, cam acelasi lucru il fac si tarile membre BRICS prin crearea acestei banci, dar la un nivel mult mai ridicat. Sa ne gandim doar la faptul ca cele 5 tari membre BRICS detin jumatate din populatia mondiala.

Sa va reamintesc, tragicul eveniment din Ucraina s-a petrecut la doar doua zile de la semnarea infinatrii acestei noi banci.  Se doboara avionul si toata media, la fel ca toti liderii mondiali importanti dau vina in secunda doi pe Putin. Un lucru care este extrem de grav, Putin nu este oricine, este o figura la fel de importanta, poate si mai importanta, decat era Hiltler in anii de dinaintea celui de al doilea razboi mondial.

Astfel, mai marii bancheri ai lumii din zilele noastre, care de fapt sunt urmasii celor din episodul cu Germania, si vi spun doar pe cei mai importanti, familiile Rotschilds si Rockefeler, urmaresc exact acelasi lucru, declansarea unui nou razboi mondial prin care sa reseteze din nou sistemul finaciar si astfel ei sa poata fii din nou in control, iar statele lumii sa joace acelasi rol de sclavi ai lor.

Al doilea eveniment de proportii este cel care se petrece in Palestina. Eveniment care se leaga de cel din Ucraina prin doua aspecte, unu, ca mai toata atentia mondiala este concentrata spre evenimentul din Ucraina, Israelul facandu-si asfel de cap in Gaza, ducandu-si obiectivul la bun sfarsit si ocupand intreg teritoriul prin mazilirea totala a populatiei Palestinei, lucru pe care l-au inceput in 1946 odata cu terminarea primului razboi mondial iar doi, acest eveniment poate duce la revolte uriase in lumea araba, lucru care in final sa duca la o conflagratie uriasa, iar alaturi de un eventual conflict pornit de Rusia, sa duca la cel de al 3-lea razboi mondial, de care va aminteam.

Mai marii lumii sunt maestrii in a crea diversiuni care sa duca mai apoi la indeplinirea obiectivelor personale. Si va reamintesc doar cateva, evenimentul de la Pearl Harbour care a dus la intrarea SUA in al doilea razboi mondial, daramarea turnurilor gemene WTC, eveniment creat de aceasi bancheri, care a dus la intarea in Afganistan si Irak, in Irak si alaturi de motivul ca ar fi arme de distrugere in masa, lucru care s-a dovedit ulterior fals. Alt eveniment deosebit de important care a precedat momentul 9/11 Septembrie 2001 este si instaurarea terorii in randul polulatiei, intarind controlul asupra polulatiei pe motiv ca il apara de terorism. Atentatele de la Boston, care si ele ulterior s-au dovedit o mare facatura, dar au ajutat la introducerea altor sisteme de supraveghere asupra populatie.

Ganditi-va un pic, au in prezent control aproape total, politic, asupra majoritatii statelor lumii, mediatic, asupra presei din intreaga lume, care le este aservita in proportie de 75%, asupra Hollywood-ului cu ajutorul caruia poate crea conflicte si ii poate face pe oameni sa gandeasca intr-o anumita directie. Deci au toate elementele si atuurile sa poate face ce doresc in moementul de fata si sa fie acoperiti din punct de vedere al opiniei publice.

Momentele care vor urma vor fi foarte interesant de urmarit, si nu sunt deloc simple coincidente, ci scenarii bine pregatite, care toate par sa duca spre aceasi directie: O Mare Conflagratie Mondiala.

Filmuletul prin care Ucraina ii incrimineaza pe rebelii pro rusi pentru doborarea avionului se dovedeste a fi un mare FALS!

Prin promovarea excesiva a cestui material care se dovedeste a fi un fals grosolan, presa aservita intereselor SUA si UE iara s-a facut de ras!

Statele Unite in spatele tragediei aeriene din Ucraina? Poate fi aceasta tragedie, marul discordiei pentru a incepe al 3-lea razboi mondial?

Statele Unite in spatele tragediei aeriene din Ucraina?

154

Care ar fi motivele ca americanii sa fie in spatele acestui eveniment tragic? Foarte simplu dragii mei, economia americana sta sa se prabuseasca, datoriile americane au ajuns la 110% din PIB. Stiti ce inseamna asta? Colaps total. Nici un stat cat s-ar chinui nu mai poate regla pe cai normale aceasta problema. Mai mult decat atat, nici nu se doreste lucrul acesta, cei care au dus SUA la aceasta prabusire au facut-o intentionat, si chiar s-au chinuit putin. De ce au facut-o intentionat? Tocmai pentru a instaura aceasta mult discutata Noua Ordine Mondiala.

Ce reprezinta aceasta Noua Ordine Mondiala?

Reprezinta tocmai resetarea sistemului economic mondial pentru a putea fi controlat in intregime pe tot globul de catre elita mondiala. O sa spuneti ca oricum ei au destui bani si la ce le-ar mai folosi sa controleze si intregul sistem economic mondial? In afara de fapul ca sunt avizi si nu se mai satura de bogatii si putere, au nevoie sa isi securizeze aceasta avere. Si cum o pot face? Doar printr-un control total a tot ce se intampla pe acest glob, mai ales ca in ultima perioada isi simt amenintata autoritatea prin ceea ce fac tarile membre BRICS, care s-au intalni recent, (vezi aici).

Poate fi aceasta tragedie, marul discordiei pentru a incepe al 3-lea razboi mondial?

Poate fi cu siguranta, ei sunt maestri in a crea conflicte pe glob pentru a-si motiva operatiunile si apoi sa arunce vina pe altii,(vezi cazurile Pearl Harbor sau mai recent  Turnurile Gemene) in cazul de fata pe rusi. Printr-un razboi mondial ar reusi, daca le iasa planul mult dorit, sa impuste doi iepuri dintr-o lovitura, unu: sa preia controlul financiar mondial cat si resursele intregii planete, formand astfel Noua Ordine Mondiala mult asteptata, iar doi: reducerea populatiei la un numar suficent de mic pentru a putea tine locuitorii planetei sub control si pentru a nu putea avea nici o reactie in afara aceleia de supunere totala fata de Guvernul Mondial.

Poate nu o sa se agraveze treaba in asa hal, de la acest avion doborat, incat evenimentele viitoare sa duca la conflagratia mondiala amintita. Si mi-as dori din tot sufletul sa ma insel. Dar daca nu se va intampla din acest motiv, vor gasi ei altul cu siguranta. Iar ceea ce imi intaresc temerile sunt numeroasele conflicte actuale de pe glob, care par ca se agraveaza si incep sa se extinda pe arii tot mai mari. Aici ma refer la conflictele din Ucraina, Siria, Irak, Fasia Gaza care sunt insotite de alte si alte nemutumiri ale populatiei in mai toate regiunile de pe glob, vezi demonstratiile de protest tot mai dese din Grecia,  Bulgaria, Turcia, Portugalia, Spania, Italia, Brazilia s.a.m.d. si care toate sunt indreptate catre Guvernele proprii, care sunt mega corupte si indirect aceste nemultumiri se indreapta si catre FMI, SUA, UE. La aceste probleme as mai aminti si inarmarea excesiva a statelor in ultima perioada. Chiar si Qatarul zilele aceste a incheiat un contract de cumparere de echipament militar in valoare de 11 miliarde $. La ce ii trebuie asa ceva unui stat care nu are nici un dusman in zona?

Pentru a intelege mai bine aceste aspecte urmariti va rog si documentarul de mai jos:

Documentar – Toate razboaiele lumii sunt de fapt razboaie create de bancheri

Confom Ministrului de Interne de la Kiev trei tancuri rusesti ar fi intrat pe teritoriul Ucrainei

Iata ce aflam din articolul: Ministrul de Interne de la Kiev: Tancuri şi blindate din Rusia au intrat în Ucraina

Tancuri şi blindate din Rusia au intrat în Ucraina. Anunţul a fost făcut de ministrul de Interne de la Kiev, Arsen Avakov, potrivit căruia maşinile de luptă au venit în ajutorul separatiştilor din estul ţării. Moscova nu a răspuns, deocamdată, acuzaţiilor.

tanc_50207300

Tancuri şi blindate din Rusia au intrat în Ucraina. Anunţul a fost făcut de ministrul de Interne de la Kiev, Arsen Avakov, potrivit căruia maşinile de luptă au venit în ajutorul separatiştilor din estul ţării. Moscova nu a răspuns, deocamdată, acuzaţiilor.

Trei tancuri rusești au trecut frontiera cu Ucraina şi s-au poziţionat în apropiere de oraşul Snejnoe. Potrivit presei locale, două dintre tancuri au fost preluate de trupele ucrainene, iar unul a fost distrus. Ziarele din Ucraina mai scriu că pe teritoriul Federaţiei Ruse, în apropiere de hotarul comun, sunt mobilizate mai multe blindate şi lansatoare de rachete.

„Prin punctele de frontieră controlate de insurgenţi au pătruns mai multe coloane cu tehnică blindată, cu arme de artilerie, precum şi o coloană formată din trei tancuri.” MUSCĂ „Luptele continuă şi la această oră, nu pot să vă spun care sunt rezultatele finale, însă o parte a acestei coloane a fost distrusă”, a menţionat Avakov.

Între timp, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a reiterat că va negocia cu separatiştii doar după ce aceştia vor depune armele. Militanţii nu par dispuşi să accepte condiţia liderului de la Kiev. Presa din Ucraina scrie că teroriştii îi jefuiesc pe civili în plină stradă. De asemenea, militanţii proruși intră în case şi oficii şi iau lucrurile de valoare. Mai multe maşini au fost furate, iar poliţia susţine că primeşte săptămânal mii de plângeri de la oameni.

Comentariu VT:
Dupa parerea mea totul este doar o fabricatie marca NATO si Ministerul de Interne de la Kiev.
Va intreb, daca rusii chiar vroiau sa intre in Ucraina o faceau doar cu trei tancuri, dintre care unul se pare ca a si fost distrus? Pentru ce sa faca treaba asta, sa-i sperie pe Ucrainieni?
Ceva se incerca iara, sper ca Dumnezeu sa nu permita treaba asta, dar se pare ca  americanii(Bancherii), vezi articolul aici, sunt tot mai decisi ca acest conflict sa escladeze intr-unul mai mare. 
 
Motive are avea destule: 
  • In primul rand le este frica de ce ar putea deveni Noua Rusie prin crearea unei Banci Central Nationale cu consecinte tragice pentru dolarul American.
  • Mai apoi le este teama de noua coalitie BRICS, in care este eliminat dolarul? De noile legaturi intre Rusia si China, vezi noul contract de vanazare a Gazului catre China cat si intelegerea de dedolarizare a lumii.
  • O alta problema ar fi ca Rusia le cam sta in gat puternic si in conflictul creat in Siria, si care nu a putut mai apoi fi controlat .
  • La fel putem vorbi si de incercarea de a intra in Iran, pentru controlul petrolier din zona, tot fara success din cauza piedicilor puse de Rusia.
Media in final bineinteles ca ii va scoate vinovati tot pe rusi, cum au facut si cu Germania in primul razboi mondial, insa ramane de vazut.
Tot ce ne ramane de facut este sa ne rugam la Bunul Dumnezeu sa nu le perimita acestor nenorociti sa isi duca planurile la bun sfarsit.

Incepe abia acum adevarata revolutie din Ucraina ?

„În timp ce mai toate aripile dure ale fascistilor lui Bandera din „Sectorul de Dreapta” și detasamentul de „apărare Maidan” au fost trimise pentru suprimarea miscarii separatiste din Donbass – cetatenii din Kiev în cele din urmă au pornit lupta împotriva guvernului. Chiar acum, mii de oameni au luat cu asalt Rada Suprema, stabilesc noi corturi, baricade.

 

Oamenii sunt împotriva oligarhilor, împotriva lui Poroșenko, Klitschko, Timoșenko și alti hoți. Oamenii cer: ” opriți imediat creșterea prețurilor la chirii, combustibil”, etc Se cere încetarea imediata a operațiunii punitive in Donbas . Cer si revenirea fiilor și soților din armata trimisa sa reprime si sa ucida civilii in est.

Știm cu toții că așa-numitul „Euromaydan” a fost creat de către SUA și oligarhi, și finanțat de către aceștia. Acum începe adevărata miscare de independență, a oamenilor. Dar întrebarea este – cât de mult va dura fără finanțare …?”
Doru Neacsu

Mai multe pentru cei care cunosc limba Rusa gasiti aici : politikus.ru

Cititi va rog si: 

Ucraina si-a ales presedinte , de fapt era ales inca din februarie

Fiul lui Joe Biden, vicepreşedintele SUA, numit director într-o companie de gaze la Kiev

În „Republica Populară Doneţk” a început naţionalizarea întreprinderilor

9 Mai, armata Ucraineana omoara civili in Mariupol

400 de mercenari americani au fost debarcati pe teritoriul Ucrainei

 

O biserică ortodoxă ucraineană din Crimeea a fost atacată de persoane înarmate

Mai multe persoane înarmante, care purtau uniforme de cazaci, au atacat, duminică, o biserică ucraineană din Crimeea, în apropiere de Simferopol, rănind două femei şi un preot, relatează AFP.

Crimeea

Mai multe persoane înarmante, care purtau uniforme de cazaci, au atacat, duminică, o biserică ucraineană din Crimeea, în apropiere de Simferopol, rănind două femei şi un preot, relatează AFP. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Preşedintele Ceceniei confirmă prezenţa unor combatanţi din republica … Obama se va întâlni cu liderii ţărilor central şi est-europene, inclus…

Patriarhia ortodoxă de la Kiev a informat într-un comunicat că mai mulţi enoriaşi ai bisericii din Perevalnoe, inclusiv o femeie însărcinată, au fost agresaţi duminică de bărbaţi înarmaţi de „aparenţă criminală”.

Potrivit Centrului de Investigaţii jurnalistice, citat de Bloomberg, agresorii purtau uniforme de cazaci, iar când au intrat în biserică au strigat „sataniştii” şi „fasciştii”. Reprezentanţii bisericii au mai declarat că scopul atacatorilor este să elimine bisericile ortodoxe ucrainene din peninsula Crimeea, recent anexată de Federaţia Rusă. Forţele de ordine au intervenit la circa trei ore de la producerea incidentului, anunţând că acest eveniment s-a produs din cauza că Patriarhia de la Kiev se implică în mai multe activităţi antiruse în Crimeea.

Patriarhia din Kiev acuză Moscova că desfăşoară o acţiune planificată asupra bisericilor ucrainene, subliniind că protopopul Ivan Katkalo a fost ameninţat de curând de către un reprezentant al Patriarhiei de la Kremlin.

În acest sfârşit de săptămână, peste 1.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Independenţei din Kiev pentru a comemora victimele confruntărilor violente dintre jandarmi şi manifestanţii proeuropeni, eveniment care a dus la înlăturarea fostului preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici.

În luna martie, peninsula Crimeea a fost anexată de Federaţia Rusă, în urma unui referendum considerat ilegal de comunitatea internaţională, precum şi de conducerea de la Kiev.

Sursa: adevarul.ro

Comentariu VT:

Iata cat de miseleste loveste din nou satana prin NATO si Uniunea Europeana, incercand sa induca ideea ca Rusia ataca bisericile Otodoxe. Oamenii dezimformati din pacate cred imediat ce li se serveste de presa vanduta. 

ukraine-crimea-russia-usa

Rusia pe langa faptul ca a castigat o apreciere enorma prin crestera economiei si impicit cresterea nivelului de trai a populatiei (asta de cand a venit Putin), a castigat de asemenea o incredere  desosebita in randul populatiei si prin promavare si apararea ortodoxiei.

Sunt convins ca in spatele acestor actiuni demente se afla aceasi instigatori care au destabilizat Ucraina in ultimul timp. Acelasi lucru incercand sa il faca si acum, lovind in Ortodoxie si impicit in increderea populatiei pro Ruse din Ucraina.

Ucraina si-a ales presedinte , de fapt era ales inca din februarie

Noi romanii am aflat pe pielea noastra cum e sa te culci seara cu Geoana si sa te trezesti dimineata cu Basescu presedinte. Ucrainenii au „votat” si ei un nou presedinte , pe Petro Poroşenko , un oligarh poreclit si „Regele Ciocolatei” care desi vorbeste romaneste , fiind nascut intr-un oras care a apartinut candva in istorie Romaniei , el nu sustine deloc cauza romanilor ci este unul dintre nationalistii ucraineni care se opun drepturilor minoritatilor.

petro-poroshenko-1

El este un afacerist oarecum controversat , schimbandu-si opiniile si optiunile politice in timp , trecand de la Partidul Regiunilor la sustinerea pro-europenilor si a lui Viktor Iuşcenko. Referitor la soarta romanilor el este unul dintre cei care considera ca in Buceag nu ar trebui sa se vorbeasca limba romana.

Pe data de 1 Februarie 2014 la München in Germania o delegatie ucraineana formata din Petro Poroşenko , Arseniy Yatsenyuk si Vitali Klitschko se intalnea cu secretarul de stat american John Kerry. Acesta este momentul cand licuriciul a decis cine va „lumina” calea Ucrainei la comanda lui.

Sincer ne-ar fi durut direct in cot de acest lucru daca nu ar fi depins si soarta celor cateva sute de mii de romani care inca traiesc pe teritoriul Ucrainei. Jocurile pentru controlul butoanelor unor tari precum Romania sau Ucraina se fac prin hotelurile sau ambasdele din marile capitale ale lumii. Acum stima asta si incepem sa detestam din ce in ce mai mult globalismul si „beneficiile” sale.

La cum stau lucrurile la prima vedere Ucraina va avea  si ea un „guvernator” si se va transforma dintr-o gubernie ruseasca intr-o colonie trans-atlantica. Deja se impart functii si pozitii cheie pentru controlul resurselor si companiilor de stat ucrainene. Ucrainenii ar fi bine sa arunce un ochi retrospectiv la ceea ce s-a intamplat in Romania.

Sursa: http://glasul-moldovei.blogspot.ro/2014/05/ucraina-si-ales-presedinte-de-fapt-era.html

Cititi va rog si:

https://vremuritulburi.wordpress.com/category/ucraina/

În „Republica Populară Doneţk” a început naţionalizarea întreprinderilor

În „Republica Populară Doneţk” a început naţionalizarea întreprinderilor

În „Republica Populară Doneţk” a început naţionalizarea întreprinderilor

Şeful autoproclamatei „Republici Populare Doneţk” (RPD), Denis Puşilin, a anunţat începutul naţionalizării întreprinderilor.

El a declarat că acest lucru este legat de faptul că oligarhii ucraineni nu vor să plătească impozite la bugetul RPD.

Puşilin a condamnat poziţia omului de afaceri Rinat Ahmetov, care a iniţiat acţiunea împotriva susţinătorilor federalizării în Donbass.

„Ahmetov a făcut alegerea sa. Din păcate, această alegere este împotriva poporului din Donbass. Plata impozitelor la Kiev reprezintă finanţarea terorismului în Donbass”, a explicat Puşilin.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru/news/2014_05_20/In-Republica-Populara-Donetk-a-inceput-nationalizarea-intreprinderilor-4278/

VT: O masura care cu siguranta nu este in interesul Uniunii Europene si oligahilor ucrainieni, dar o masura necesara si normala a oricarui stat sanatos la cap. 
Am  avea si noi romanii nevoie de astfel de masuri, nu de cele precum le iau „dragii” nostri conducatori.

Pentru a intelege mai multe cititi va rog si :

 

Fiul lui Joe Biden, vicepreşedintele SUA, numit director într-o companie de gaze la Kiev

Ca sa vedeti cum se leaga toate:

Fiul lui Joe Biden a fost numit în poziţia de director pentru asistenţa juridică şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale în compania Burisma Holding,in Kiev, anunţă Russia Today.

fiul-lui-joe-biden-vicepresedintele-sua-numit-director-intr-o-companie-de-gaze-la-kiev-18482076

Burisma Holding este cea mai mare companie privată ucraineană din industria gazelor, care are perimetre de explorare în estul ţării, în zonele controlate acum de separatiştii pro-ruşi.
De asemenea, în conducerea companiei din Kiev s-a alaturat şi un partener de afaceri al familiei vicepreşedintelui SUA, finanţator al campaniei sale electorale.

Tânărul Biden are o pregatire profesională impecabilă, fiind absolvent al Yale Law School. El este director al Centrului de Politici Naţionale, instituţie care oferă consultanţă multor companii americane.

Ştirea privind numirea lui Hunter Biden, mezinul vicepreşedintelui SUA, în postul de director la Burisma Holding, a fost comentată şi de cotidianul Washington Times.

Sursa: http://jurnalul.ro/stiri/externe/fiul-lui-joe-biden-vicepresedintele-sua-numit-director-intr-o-companie-de-gaze-la-kiev-668064.html#

Cititi va rog si: https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/05/12/vicepresedintele-sua-joe-biden-vine-in-romania/