O REVOLUTIE in Grecia este aproape IMINENTA!

Poporul grec devine tot mai furios!

Greek Revolution Imminent

Cu mare reticenta, Parlamentul german a votat în favoarea începerii negocierilor privind acordarea celor 86 miliarde de euro catre Grecia.

https://www.youtube.com/watch?t=43&v=NX6_kb_iRe4

Daca grecii se lasa acum si nu se revolta, vor deveni doar o noua tara care va fi secatuita treptat de toate resusele pe care le detine, la fel ca in Romania si in toate celelate state unde papusarii au interes, acesta fiind de fapt principalul scop pentru care toate aceste state sunt duse catre faliment.

Urmariti va rog si:

Fostul ministru grec de finanțe, Yanis Varoufakis tradat de presedintele Tsipras. Germania controlează Eurogrupul

Fostul ministru grec de finanțe, Yanis Varoufakis tradat de presedintele Tsipras. Germania controlează Eurogrupul

La doar câteva ore de la anunțul privind acordul dintre Eurogrup și premierul Tsipras, acord ce va permite Atenei să continue să folosească euro, ziarul liberal britanic New Statesman a publicat primul interviu, de după demisie cu fostul minstru grec de Finanțe, Yanis Varoufakis. Acesta îi acuză direct pe liderii europeni că ”ne-au înșelat”și vorbește despre cele cinci luni de bătălie cu liderii europeni, pentru a încerca să obțină un mic respiro pentru economia greacă, distrusă de cei șase ani de austeritate.

Întrebat cum se simte acum, după demisie, Varoufakis a răspuns:”Mă simt ca în al nouălea cer. Nu mai trebuie să trăiesc în acel program infernal, care era absolut inuman. Am dormit doar două ore pe noapte, timp de cinci luni…Sunt ușurat că nu trebuie să mai suport această presiune incredibilă de a negocia pentru o poziție greu de apărat, chiar dacă am reușit să oblig partea cealaltă să încuviințeze unele lucruri”.

Varoufakis, care a demisionat duminică, 5 iulie, după referendumul care a respins prima propunere de reforme avansată de eurogrup, și-a acuzat colegii europeni că au făcut guvernul de la Atena să muncească degeaba, în speranța că vor obține un acord, când, de fapt, liderii eurogrupului deciseseră deja să nu mai negocieze nimic.

”Ne spuneau că vor date despre parcursul fiscal în care se afla Grecia, toate datele despre întreprinderile publice. Prin urmare, am pierdut o grămadă de timp pentru a le furniza și a le răspunde la chestionare și am avut  sute și sute de întâlniri. Și asta era prima fază. În a doua fază, ne-au întrebat ce avem de gând să facem cu TVA-ul.

Apoi respingeau propunerea noastră, dar nici nu prezentau una de-a lor. Apoi, înainte ca să ajungem la o înțelegere pe tema TVA-ului, treceau la altă chestiune: privatizările. Ne întrebau ce avem de gând să facem în privința privatizărilor: noi propuneam ceva, ei respingeau. Și din nou treceau la alt subiect – pensii, piața de desfacere a bunurilor, relațiile de muncă….Era ca și cum ne învârteam în jurul cozii. Pe scurt,  a spus Varoufakis, ”am fost înșelați”.

Germania controlează Eurogrupul

Întrebat despre modul în care funcționează Eurogrupul, Varoufakis a răspuns tranșant: ”Germania contolează pe deplin Eurogrupul. Este o orchestră bine dirijată. Iar el, Schaeuble (ministrul german de Finanțe – n.r) este dirijorul. Doar ministrul francez de Finanțe, Michel Sapin, a exprimat câteva opinii diferite de poziția germană, cu mare subtilitate. Era atent să folosească un limbaj special pentru a nu-și arăta opoziția. Iar în final, când  Schaeuble dicta linia oficială, ministrul francez ceda”.

Concluzia lui Varoufakis este că ”de fapt, avem un grup care nu există, dar care are cea mai mare putere pentru a decide viețile europenilor. Nu dă socoteală in fața nimănui, dat fiind că, prin lege, nu există. Totul este confidențial, deci niciun cetățean nu știe ce face… Aici se iau decizii care țin de viață și de moarte, dar niciun membru nu trebuie să răspundă în fața nimănui”.

Fostul ministru grec de Finanțe a mai spus, în interviul pentru ziarul britanic, că guvernele care ar fi putut să arate cea mai mare simpatie pentru Atena, s-au dovedit, în realitate, a fi ”inamicii cei mai energici”.

Tsipras nu m-a sprijinit

Varoufakis i-a reproșat premierului Alexis Tsipras că nu l-a susținut până la capăt. ”Eu am avut un plan, dar nu am fost sprijinit. Chiar și Alexis Tsipras a decis, în ciuda acelui NU de la referendum, să facă unele concesii ulterioare. Și, indiferent care ar fi fost poziția creditorilor, el a decis să nu îi sfideze”, a dezvăluit fostul ministru grec de Finanțe. – activenews.ro

Ma gandeam eu ca un ateu ca Tsipras era imposibil sa fie un om cu coloana vertebrala, dar sa mearga pana acolo incat sa tradeze intreg poporul grec de maniera in care a facut-o si aici ma refer la incalcarea flagranta a dorintei clare a poporului exprimata prin referendum, e deja nesimtire crasa, cu nimic diferita de ai nostri conducatori.

Eu cred ca Tsipras se baza pe un referendum favorabil masurilor de austeritate luate de UE, exact cum manipula presa centrala, ca sa fie acoperit vis-a-vis de actiunile ulterioare, dar nu i-a iesit si acum si-a data arama pe fara. Sper insa ca poporul grec nu va accepta aceasta tradare si va lua atitudine, pentru ca aceasta austeritate nu va duce decat la subjugare totala fata de papusari, iar finalul va fi acelasi doar ca tara va fi distrusa si poporul sclavagit, exact cum am ajuns noi si altii care au acceptat aceste mizerii.

Parlamentarul European Nigel Farage catre Tsipras: „Paraseste Zona Euro, Reinstaureza Deomocratia in Grecia!”

Farage i-a declarat lui Tsipras că țara sa, ar fi trebuit să nu se alăture tarilor membre UE de la bun inceput , dar stie că a fost forțată să facă acest lucru de către marile bănci ca Goldman Sachs si producatorii de arme din Germania.

„Când au început planurile de salvare, ele nu au fost facute pentru poporul grec, aceste planuri de salvare au fost realizate pentru salvarea băncilor franceze, germane și italiene – cei responsabili nu te-au ajutat deloc”, a declarat Farage insotit de un ropot de aplauze.

„Ai fost foarte curajos, ca ai convocat un referendum, atunci când unul dintre predecesorii dumneavoastră a încercat să facă același lucru, băieții bătăuși din Bruxelles l-au înlăturat”, a spus liderul UKIP uitandu-se catre Tsipras.

„Au fost amenințări și intimidari, dar grecii i-au oprit … Nu veti mai primi nimic – ei nu își mai pot permite să va dea – în cazul în care vă oferă mai mult credit  vor trebui să dea si altor membri din zona euro mai mult – așa ca momentul tău a venit și sincer, dacă ai curaj, ar trebui să conduci poporul grec afara din zona euro, sa iesiti cu capul sus, pentru a castiga înapoi democrația, pentru a castiga din nou controlul țării dumneavoastră, dă poporului tău conducerea și speranța pe care le imploră, „, a adăugat Farage.

Răspunsul la discursul lui Farage – având în vedere că discursurile sale de obicei sunt huiduite de catre deputații europeni – a fost destul de nebisnuit fiind insotit de data aceasta de aplauze puternice in mai toata sala.

„Da, va fi greu pentru Grecia in primele luni, dar cu o monedă devalorizată și cu prietenii  Greciei care se afla peste tot în lume, vă veti reveni”, a conchis Farage in sunetul de aplauze.

Tsipras s-a uitat destul de nedumerit, dar era evident ca încearcă să mențină o față serioasa.

Prim-ministrul grec inca planuieste sa ajunga la un acord cu creditorii joi înainte de termen. Se speculeaza in acest moment ca bancile ar putea ramane fara bani în cazul în care impasul continuă, impas care ar pute fi urmat de tulburări civile și revolte.

Farage, de asemenea, a remarcat ce implicații adanci are referendumul grec pentru întreaga UE.

„Proiectul european începe să moară”, a declarat Farage, adăugând că oamenii din Europa au respins federalismul UE ori de câte ori au avut ocazia.

Liderul UKIP a spus că încercările de a-i face pe europeni sa arate supunere drapelului și imnului UE s-au dovedit inutile, menționând că agenda finală a unei uniuni politice a eșuat.

„Țările din Europa sunt diferite – daca incerci sa unesti niste oameni total diferiti sau diferite economii fără a solicita mai întâi acordul acelor oameni, este puțin probabil să functioneze și planul a eșuat”, a spus Farage, adăugând că întreaga zona Mediterană „folseste acum moneda greșită.”

„Continentul este acum împărțită intre nord si sud, există un nou Zid al Berlinului și se numește Euro”, a afirmat liderul UKIP. – infowars.com

Grecia trebuie sa ia exemplul Islandei, sa lase bancile sa falimenteze si sa mearga pana la capat, dar le va fi mult mai greu pentru ca Grecia pentru papusari este mult mai importanta decat Islanda, iar urmarile actiunilor grecesti sunt mult mai influente pentru intreaga Europa si chiar intrega lume, in comparatie cu a unei tari mici si izolate si nebagate in seama de media.

Vazand ce se intampla in Grecia si curand in toata Europa si America si coroborat cu ce s-a intamplat si in China in legatura cu caderea brusca de 30% a bursei, cred ca mai este doar un pas pana la la marele crash economic mondial, crashul planuit de atat de mult timp de papusari.

Totul despre nebunia economica in care a intrat planeta, puteti gasi la categoria:  Criza economica

Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis cu o zi inainte de a demisiona: „Am ținut troika în bârlogul ei din Bruxelles”

Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a scris că votul de „NU” de duminică înseamnă, de fapt, un „maiestuos şi mare DA pentru o Europă democratică şi raţională”.

Victoria taberei anti-austeritate l-a făcut pe Varoufakis să posteze un mesaj foarte puternic pe blogul său, în care liderii zonei euro sunt acuzaţi că au dorit să transfere datorii private pe umerii poporului grec. Luni dimineaţă şi-a anunţat demisia.

„‘Pe 25 ianuarie, demnitatea a fost redată poporului grec. În cele cinci luni trecute de-atunci, am devenit primul guvern care a îndrăznit să ridice vocea, să vorbească în beneficiul poporului său, spunând „NU” iraţionalităţii distrugătoare a programului extins şi fals de Bailout.

Am făcut cunoscut faptul că programele de Bailout ale Greciei au fost exerciţii care au intenţionat să transfere pierderi private pe umerii celor mai slabi greci, înainte de a fi transferate pe umerii altor plătitori de taxe din Europa.

Am articulat, pentru prima oară, în Euro-group, un răspuns economic pentru care n-a existat un răspuns credibil.

Am expus proiecte moderate, tehnic fezabile, care ar face să nu mai fie nevoie de alte „bailout”-uri.

Am ținut troika în bârlogul ei din Bruxelles.

Am internaționalizat problema umanitară a Greciei şi rădăcinile ei în politici intenționat recesioniste.

Am împrăștiat speranța în afara granițelor Greciei că democrația poate respira în spațiul unei uniuni monetare ce până acum era dominată de frică.

Terminarea unei interminabile, auto-distrugătoare austerități şi restructurarea datoriei publice a Greciei au fost țintele noastre. Dar acestea au fost şi obiectivele creditorilor noștri. Din momentul în care alegerea noastră părea iminentă, în decembrie, puterile au început o vânătoare de bănci şi plănuiau, într-un final, să închidă băncile Greciei. Scopul lor?

Să umilească Guvernul forțându-l să capituleze în fața austerității ;

Să ne forțeze să acceptăm o înțelegere care nu oferea niciun angajament că se va restructura datoria Greciei.

Ultimatumul din 25 iunie a fost mijlocul prin care aceste ținte urmau să fie atins. Astăzi, poporul grec a trimis ultimatumul înapoi către expeditori, în ciuda fricii pe care media controlată de oligarhi a transmis-o zi şi noapte în casele noastre.[…]

Acest „NU” al nostru este un mare şi maiestuos DA pentru o Europă democratică. Este un NU pentru o viziune distopică a Europei, care funcționează ca o cușcă pentru popoarele sale. Este un zgomotos DA pentru o zonă Euro care oferă perspectiva unei justiţii sociale, cu bunăstare pentru toţi europenii”, a scris Varoufakis pe blogul său. – activenews.ro

Excelent discurs si mult adevar in cuvintele fostului ministru de finante grec, poate cel mai cutajos si mai inteligent ministru dintre tarile asuprite de organiztia satanista UE.

Ce bine ar fi sa fie mai multi ca el, am matura pe jos cu toti oligarhii lumii. Sa speram ca succesorul domnului Yanis Varoufakis va continua pe aceasi linie si va respecta dorinta poporlui grec.

Chiar daca iesirea din UE va face dificila viata in Grecia o perioada, sunt convins ca in timp acest lucru se va dovedi cea mai buna solutie, iar daca politica va fi de acum incolo dusa doar in interes national si Grecia isi va explota singura resursele naturale, care spre surprinderea multora nu sunt deloc mici, Grecia fiind foarte bogata in aur, gaze si petrol dar si una dintre pricipalele producatoare de produse alimentare din lume cum sunt  laptele de oaie , maslinele, sofranul , Kiwi  sau piersicile. Grecia va putea saviseze frumos.

Papusarii de acum inainte vor incerca insa sa-i izoleze si mai tare si sa-i preseze si mai mult, sunt convins ca vor urma si multe sanctiuni economice pentru a arata ce inseamna sa nu le faci jocurile. Iar Grecia nu este Islanda sa poti sa-i ignori. Depinde foarte mult ce pasi va face Grecia pe mai departe si foarte importantata va fi relatia cu Rusia, singura caabila sa-i sustina si sa-i protejeze de intentile criminale ale oligarhilor occidentali, totul insa cere noi sacrificii pe care grecii trebuie sa continue sa le faca daca vor sa ramana in picioare. Dar cu ajutorul bunului Dmnezeu totul se poate!

Urmariti va rog si:

Paul Craig Roberts fostul consultant economic al președintelui Ronald Reagan: Politicienii noului guvern de la Atena ar putea fi ASASINAȚI

Grecia prima tara din UE intrata oficial in Colaps Economic. Criza alimentelor de baza pune stapanire pe Grecia incepand de Luni

Greece faces running out of essential food supplies on Monday

Supermarketurile din Grecia s-au golit dupa ce guvernul a anunțat săptămâna trecută că condițiile de salvare a țării vor fi supuse la vot Duminică 05 iulie – și acum par să se înrăutățească.

Sugar, flour, rice: panicked Greeks stock up on essentials

Anuntul a dus la cozi masive la ATM-urile din intreaga tara, deoarece guvernul Greciei a tras obloanele la bănci și a pus limite stricte de retragere de numerar pentru cetățeni. Între timp, oamenii si-au facut stocuri cu alimentele de baza, deoarece soarta imediată a Greciei este in acest moment foarte nesigură. relateaza infowars.com

Ceea ce s-a intamplat in Grecia a fost orchestrat de Papusari de mult timp, Grecia este doar scanteia care va porni incediul economic global care va urma. Rand pe rand toate celelalte state vor ceda, pentru ca aceasta criza financiara a fost provocata intentionat, iar ‘solutia” pe care o propun tot cei care au provocat-o este austeritatea extrema. Iar elitele stiu ca tocmai aceasta austeritate va crea haosul mult dorit pentru a  putea instaura  Noua Ordine Mondla. Austeritatea si daca ar fi facuta cu intentii bune nu este o solutie, de fapt intregul sistem financiar global actual este un esec din start. Printarile de bani in prostie fara nicio acoperiere si efectuate de catre banci private si date cu doabanzi uriase, este din start stiut ca nu poate duce in timp decat catre colaps.

Orice stat indatorat cu bani fara valoare nu poate avea decat soarta Greciei. De acum este doar o chestiune de timp pana cand intregul aparat financiar global va intra in colaps.

Cum se va termina si ce va duce la resetul economic mult dorit de bancheri, ramane de urmarit, dar in general, istoric vorbid, toate crizele majore ale lumii au sfarist prin conflicte majore. Iar acum, avand in vedere ca aceasta criza este la nivel global si cel mai tare sunt afectate chiar statele care sunt considerate puternice economic, nu poate duce, dupa parerea mai, mai deverme sau mai tarziu, decat catre un conflict la nivel global.

Revenind la situatia actuala din Grecia, le va fi o perioada foarte greu, pentru ca sunt primii care se vor confrunta efectiv cu acest colaps si se poate crea un haos de nedescris.

Dar daca nu erau grecii acum, ar fi fost altii. Oricum iesirea din UE care va urma, pe termen lung era singura solutie, atat  papusarii cat si cetatenii greci fiind aici pe aceasi lungime de unda, chiar daca pozitiile sunt total diferite.

In schimb, Doamna Merkel in acest moment este persoane poate cea mai disperata, pentru ca soarta Germaniei depinde de tari gen Grecia, pentru ca de la ele a supt atata timp. Dar cand faci jocul papusarilor, te arzi.

Despre situatia grava la nivel mondial din punct de vedere economic puteti citi in detaliu la categoriia: Criza economica

Atentie! Bancile grecesti s-ar putea sa se inchida de LUNI!

Turistii care călătoresc în Grecia pentru o vacanță ar trebui să ia cu ei  „o multime de bani”, spun oficialii.

Greek Banks Could Close Monday

Ministerul de Externe german a emis un avertisment de călătorie, avertizandu-i pe turiștii care merg în Grecia sa merga cu numerar la ei, pentru a evita eventualele probleme cu băncile locale.

La unele ATM-uri din centrul Atenei sunt cozi de până la 50 de persoane.

Ministerul de Externe britanic a actualizat astăzi manualul de călătorie, avertizandu-i de asemnea pe vizitatorii care merg in Grecia, să fie conștienți de posibilitatea ca serviciile bancare – inclusiv de procesare a cardurilor de credit și servicilor ATM – ar putea putea deveni limitate în cel mai scurt timp .

Cam aproximativ, două milioane de cetățeni britanici viziteaza anual Grecia. – infowars.com

Iata ca ceea ce va prezentam acum ceva timp despre situatia foarte dificila a Greciei si posibilitatea de iesire din UE, pare sa fie tot mai aproape. Bula a juns la maxim, iar UE nu mai poate intinde coarda, daca ar face-o s-ar crea un precedent foarte periculos, iar printarea de bani pentru noi imprumuturi nu mai este nici ea o solutie daca doresc sa mai tina in viata Uniunea Europeana.

Iar acesta este doar inceputul, rand pe rand vor urma si celelalte state Europene importante cu mari probleme, ca Spania sau Italia.

Pentru a intelege cat este de dificila situatia la nivel global, cum se schimba polii de putere si ce repercusiuni groaznice va avea pentru UE aceasta iesire a Greciei din spatiul economic european, urmariti va rog si:

Grecii refuza sa-si plateasca datoria catre FMI, datorie pe care o considera „ilegala, ilegitima și odioasa”

Un comitet format din Președintele Parlamentului grec și membru al grupari Syriza, Zoi Konstantopoulou, a lansat un raport care să ateste că datoria FMI pe care europenii insistă ca cetatentii din Grecia ii datoreaza bancherilor este „ilegala, ilegitima și odioasa”.

Aici este concluzia raportului:

Toate dovezile prezentate în acest raport arată că Grecia nu numai că nu au capacitatea de a plăti această datorie, dar, de asemenea, nu ar trebui să plătească această datorie în primul rând, pentru că datoria rezultata din acordurile Troicii este o încălcare directă asupra drepturilor fundamentale ale omului fata de locuitorii din Grecia. Prin urmare, am ajuns la concluzia că Grecia nu ar trebui să plătească această datorie, pentru că este ilegala, nelegitima, și odioasa.
Plata datoriei are teremenul în două săptămâni.

Zero Hedge scrie că „acest caz nu va ramane doar unul izolat care sa implice doar Grecia, ci se va extinde si catre celelate state europene datornice”, care vor considera de asemenea imediat, ca si datoriile lor sunt odioase, și sa fe declarate nule ”

Sefii din zona euro vor participa acum la o întâlnire de urgență la Bruxelles și vor discuta despre aceasta stuatie de criza. Probabil Troica va încerca să profite de activele grecești sau vor inainta cazul catre curtea de la Haga, reacții care se vor dovedi probabil inutile.

Refuzul de a plăti datora catre FMI va duce, fără îndoială, la ieșirea Greciei din zona euro și Uniunea Europeană. – infowars.com

Zilele pana Grecia va iesi din zona Euro sunt numarate, interesant este de urmarit cum vor reactiona celelalte state cu datorii catre FMI, si sunt multe. Eu cred ca odata cu iesirea Greciei din zona Euro, insasi zilele Uniunii Europene sunt numarate, la fel pentru moneda Euro.

Se va dori probabil accelerarea procesului de a forma o moneda comuna cu SUA, dar aceasta nu este o solutie pe termen lung, pentru ca ambele monede sunt in cadere libera, nemaiavand valoare datorita marilor infuzi din ultimul timp, infuzii care au dus de altfel la situatia grava in care se gaseste Grecia cat si majoritatea statelor lumii.

Pentru a intelege ce urmeaza, urmariti cu atentie articolele de la categoria: Criza economica

Acesta este inceputul sfarsitului pentru Euro

Colapsul anticipat de demult al monedei euro este aproape. Când președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi a prezentat un program de relaxare cantitativă, în valoare de cel puțin 60 de miliarde de euro pe lună, joi, stocurile au crescut, însă moneda euro a scăzut ca o stâncă. Acesta a atins un minim nemaivazut de 11 ani, de 1.13 dolari, și mulți analiști cred că acesta scadere chiar va continua si vom vedea valori mult mai mici decât aceasta.

This Is The Beginning Of The End For The Euro

Viteza cu care moneda euro a scăzut în ultimele luni a fost absolut uimitoare. Cu mai puțin de un an în urmă, situându-se aproape de 1.40 dolari. Dar, din acel moment problemele economice din sudul Europei au continuat de la rău la mai rău, și nici o sumă de bani imprimata nu mai poate să evite cosmarul financiar care se desfășoară lent, chiar în fața ochilor noștri. Da, poate sa fie un efect euforic pentru câteva zile, dar este important să ne amintim că tipărirea de bani nesăbuită a lucrat pentru Republica de la Weimar catva timp, dar asta doar pana s-a transformat într-un dezastru total. Acum, că BCE a decis să meargă pe acest traseu, este datorita fapului ca au ramas fara lichiditati. Singurul lucru pe care BCE il poate face, este sa printeze cantități și mai mari de bani. Pe măsură ce criza financiară globală continua să se desfășoare în următorii ani, BCE cu siguranta nu va mai putea face ceva. În următoarele două luni, ne putem aștepta ca euro să continue să ajunga la aceasi paritate cu dolarul american, iar în cele din urmă va atinge cele mai mici valori de cand a fost infintat. Între timp, viitorul zonei euro în sine va fi foarte instabil. În cazul în care se destrama, elita Europei, probabil, va încerca să-l pună din nou împreună într-o noua configurare, dar prejudiciul va fi fost deja făcut.

In urmatoarele 18 luni, Banca Centrală Europeană va creea mai mult de un trilion de euro din aer și va folosi banii pentru a cumpăra datorii. Iata ce ne spune despre acest nou program QE pentru Europa revista Telegraph …

„Achizițiile lunare combinate de valori mobiliare din sectorul public și privat se va ridica la 60 de miliarde de euro €”, a declarat domnul Draghi, la o conferință de presă după întâlnirea Consiliului guvernatorilor BCE.

„Ele sunt destinate să fie efectuate până la sfârșitul lunii septembrie 2016 și se vor desfășura în orice caz, până când vom vedea o ajustare susținută în calea inflației”, a adăugat el, ceea ce inseamna ca pachetul se va ridica la cel puțin 1,1 trilioane Euro.

Pachetul domnului Draghi a achizițiilor de active, inclusiv obligațiunile emise de guvernele naționale și instituțiile UE, cum ar fi Comisia Europeană, are scopul de a stimula economia zonei euro și pentru a îndepărta spectrul de deflație.
Când imprimi mai mulți bani, valoarea monedei tale o ia in jos. Iar moneda euro e in scadere deja de luni de zile, după cum puteți vedea din graficul de mai jos …

The Euro Is Collapsing

Dupa cum se vede, euro auns la 1.13 dolari. Și cei mai mulți analiști par să fie de acord că va scadea si mai mult.

Cât de jos ar putea cadea în cele din urmă ?

Un strateg valutar proeminent, a declarat recent pentru CNBC, că el crede că acesta va cobora sub dolarul american …

Moneda euro a ajuns joi, la cea ma mica valoare din ultimii 11 ani, după ce Banca Centrală Europeană a anunțat că va începe un program de achiziție a activelor lunare de 60 de euro. Dar ar putea exista inca ale moduri in care sa scada.

Marc Chandler șeful global al strategiei valutare al lui Brown Brothers Harriman, prezice că moneda euro, care a scăzut la 1.1362, joi, după ce in Mai era la 1.4000, se va îndreapta sub 1,0. Acest este punctul în care cu doar un singur dolar american, se va putea achiziționa un euro.

Sunt total de acord cu Chandler.

De fapt, cred că moneda euro în cele din urma o sa doboare recordul in jos, all-time față de dolar.

De asemenea, cred că actuala configurație a zonei euro se va destrama în bucăți. Moneda euro poate supraviețui ca monedă, dar în cele din urmă Europa va arata total diferit fata de cum se prezinta acum.

De fapt, acest lucru ar putea incepe chiar de Duminică. Dacă SYRIZA castiga viitoarele alegeri din Grecia, s-ar putea creea un haos total…

Sondajele îl dau pe Alexis Tsipras și Syriza in fata actulului partid de guvernământ Noua Democrație, condus de prim-ministrului grec Antonis Samaras.

Tsipras a promis că va convinge zona euro a BCE să scada datoriille participațiilor pentru Grecia, lucru care i-ar permite să crească cheltuielile publice și sa stimuleze creșterea de locuri de muncă.

„Există o șansă bună ca sa câștige, iar în cazul în care începe ca Grceia să se îndepărteze de austeritatea fiscală, alți membri ai UE vor spune:”. Nu mai  vrem creditare, nu mai suportam acest stil de viața, „Luni dimineață veți ști” a spus De Clue.

Dar, desigur, Europa nu este singura cu probleme. Problemele financiare au erupt pe întreaga planetă, și băncile centrale devin tot ma disperate.

In ultima saptamana, șapte bănci centrale importante au facut miscari pentru a lupta cu deflația. Dar cu cat taie mai mult ratele dobânzilor și printeaza bani, cu atat efectul va fi mai mic. Și în cele din urmă, oamenii  vor incepe să-și piardă serios încrederea in aceste bănci centrale, își vor da seama cat de fals este într-adevăr sistemul.

Cred că ceea ce a declarat recent Marc Faber este foarte înțelept …

„Convingerea mea este că surpriza cea mai mare din acest an, este faptul că încrederea investitorilor în băncile centrale este pe cale sa se prăbușeasca. Și când o sa se intample asta, se vor reorienta catre aur, argint si platina. Asta e singura cale. Asta voi face si eu. – infowars.com

Urmariti va rog si:

La revedere euro si dolar! Yuanul chinezesc castiga tot mai mult teren!

Grecia vinde sediile ministerelor si ale politiei, pentru a face rost de bani

Institutiile statului vor sta cu chirie

Grecia vinde sediile ministerelor si ale politiei, pentru a face rost de bani. Institutiile statului vor sta cu chirie

Atena, Grecia. Sursa foto: Mediafax
Statul elen a vandut 14 cladiri importante, inclusiv sediile mai multor ministere si pe cel al Politiei din Atena, pentru aproape 146 milioane de euro, dar institutiile vor functiona in continuare in aceleasi cladiri, pentru care statul va plati insa acum chirie de peste 14 milioane de euro pe an.
Compania elena Eurobank Properties a anuntat finalizarea achizitiei cladirilor de la Fondul Elen pentru Administrarea Activelor Statului (HRADF), in cadrul unui acord care prevede si inchirierea acestora inapoi autoritatilor de la Atena pe o perioada de 20 de ani, scrie portalul Capital.gr.

Cele 14 proprietati au o suprafata de 189.000 de metri patrati.

Printre cladirile vandute se afla sediile Ministerului Educatiei si Afacerilor Religioase, Ministerului Sanatatii, Ministerului Justitiei, precum si sediul Politiei din Atena.  Restul activelor din portofoliu sunt situate in zone centrale din Atena sau in alte orase mari din Grecia.

Grecia a trecut in ultimii ani printr-o recesiune severa, iar statul elen s-a aflat aproape de colaps financiar, dupa ce indatorarea foarte ridicata a facut imposibila rostogolirea datoriei tarii pe piata financiara la dobanzi sustenabile.

Guvernul a fost salvat prin doua pachete de imprumuturi de la statele zonei euro si FMI, totalizand 240 de miliarde de euro, conditionate insa de masuri dure de austeritate, reforme si privatizari.
Sursa: inconto.ro

VT: Ca sa vedeti unde s-a ajuns cand te vinzi UE si FMI. Din pacate nici Romania nu e foarte departe de aceasta situatie.

Cititi va rog si: