Grecia prima tara din UE intrata oficial in Colaps Economic. Criza alimentelor de baza pune stapanire pe Grecia incepand de Luni

Greece faces running out of essential food supplies on Monday

Supermarketurile din Grecia s-au golit dupa ce guvernul a anunțat săptămâna trecută că condițiile de salvare a țării vor fi supuse la vot Duminică 05 iulie – și acum par să se înrăutățească.

Sugar, flour, rice: panicked Greeks stock up on essentials

Anuntul a dus la cozi masive la ATM-urile din intreaga tara, deoarece guvernul Greciei a tras obloanele la bănci și a pus limite stricte de retragere de numerar pentru cetățeni. Între timp, oamenii si-au facut stocuri cu alimentele de baza, deoarece soarta imediată a Greciei este in acest moment foarte nesigură. relateaza infowars.com

Ceea ce s-a intamplat in Grecia a fost orchestrat de Papusari de mult timp, Grecia este doar scanteia care va porni incediul economic global care va urma. Rand pe rand toate celelalte state vor ceda, pentru ca aceasta criza financiara a fost provocata intentionat, iar ‘solutia” pe care o propun tot cei care au provocat-o este austeritatea extrema. Iar elitele stiu ca tocmai aceasta austeritate va crea haosul mult dorit pentru a  putea instaura  Noua Ordine Mondla. Austeritatea si daca ar fi facuta cu intentii bune nu este o solutie, de fapt intregul sistem financiar global actual este un esec din start. Printarile de bani in prostie fara nicio acoperiere si efectuate de catre banci private si date cu doabanzi uriase, este din start stiut ca nu poate duce in timp decat catre colaps.

Orice stat indatorat cu bani fara valoare nu poate avea decat soarta Greciei. De acum este doar o chestiune de timp pana cand intregul aparat financiar global va intra in colaps.

Cum se va termina si ce va duce la resetul economic mult dorit de bancheri, ramane de urmarit, dar in general, istoric vorbid, toate crizele majore ale lumii au sfarist prin conflicte majore. Iar acum, avand in vedere ca aceasta criza este la nivel global si cel mai tare sunt afectate chiar statele care sunt considerate puternice economic, nu poate duce, dupa parerea mai, mai deverme sau mai tarziu, decat catre un conflict la nivel global.

Revenind la situatia actuala din Grecia, le va fi o perioada foarte greu, pentru ca sunt primii care se vor confrunta efectiv cu acest colaps si se poate crea un haos de nedescris.

Dar daca nu erau grecii acum, ar fi fost altii. Oricum iesirea din UE care va urma, pe termen lung era singura solutie, atat  papusarii cat si cetatenii greci fiind aici pe aceasi lungime de unda, chiar daca pozitiile sunt total diferite.

In schimb, Doamna Merkel in acest moment este persoane poate cea mai disperata, pentru ca soarta Germaniei depinde de tari gen Grecia, pentru ca de la ele a supt atata timp. Dar cand faci jocul papusarilor, te arzi.

Despre situatia grava la nivel mondial din punct de vedere economic puteti citi in detaliu la categoriia: Criza economica

Publicitate

25 de gânduri despre &8222;Grecia prima tara din UE intrata oficial in Colaps Economic. Criza alimentelor de baza pune stapanire pe Grecia incepand de Luni&8221;

  1. Aseara am fost euforic si m-am bucurat pentru greci.Insa greul abia acum incepe.Ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, şi-a dat demisia pentru ca nu mai este dorit la negocierile care se asteapta sa aiba loc.Personal cred ca forma actuala a UE nu este viabila,iar aceasta constructie se va prabusi mai devreme sau mai tarziu ramanand in final 9-10 state.
    http://www.mediafax.ro/externe/ministrul-grec-de-finante-yanis-varoufakis-si-a-dat-demisia-14548621
    Insolvența guvernului grec va grăbi sfârșitul Zonei Euro
    http://www.activenews.ro/economie/Insolventa-guvernului-grec-va-grabi-sfarsitul-Zonei-Euro-119694

  2. Cu Baroufakis este un joc inteligent al grecilor pentru a le da evreilor ca Shultz un motiv sa creada ca au un prim avantaj, ceea ce in mod normal evreilor nu le place, dar din spate va veni cu siguranta un specialist care va fi pe telefon cu Varoufakis, chiar mai dur si greci vor spune mizeriilor de la Bruxelles: Pai, nici cu el nu sinteti de acord? Poate vreti sa fie unul din voi Ministru de Finante. Sa nu ne grabim, Varoufakis face un joc inteligent si greci au aratat mult tact in acest joc. Sa vedem daca Shlaube, minfin al Germaniei isi da demisia asa cum a anuntat inainte de alegeri…

  3. @vt, nu sunt de acord cu articolul tau. Grecii vor fi imprumutati in continuare, dar in conditii demne.Varufachis va deveni din nou ministru de finante, si chiar de nu va fi, va deveni consilierul ministrului de finante. Grecii nu sunt prostii, au avut nenorocul sa fie condusi, ca si la noi, de tradatori. Nu poate cadea sistemul financiar, nu poate fi colaps, nicaieri in lume. Nu vor mai fi bani, si ? nu moare nimeni, cei care stau la casa cu gradina nu vor muri de foame, lumea se va intrajutora. Nu vor fi lupte de strada pentru ca nu sunt bani. Astea sunt intoxicari mass-media. Grecia, la fel ca toate statele care au aderat la UE, nu au fost in saracie. Au devenit sarace dupa ce si-au cedat suveranitatea catre UE. Singurii profitori, din ambele situatii, sunt germanii si un pic francezii, restul tarilor sunt doar colonii de sclavii, vezi PIIGS. Da, grecii au dat tonul, poate urmeaza Ungaria, poate Portugalia.

    • Marian ce imprumuturi? ce conditii demne? Atata timp cat banii printati sunt fara nici o acopeire si ei mai au de dat peste 200 mld, ce conditii demne?? Crezi ca nu mai trebuie sa plateasca dobanda? Crezi ca-i lasa cineva sa nu mai platesca datoriile fara repercusiuni? Si da, si-au cedat suveranitatea prin conducatorii corupti, dar si la cetatenii greci le-a placut sa aibe salarii si pensii mai mari decat in Germania chiar. Dupa parerea mea ambele tabere sunt vinovate de situata actuala. Bancherii ca au facut-o cu buna stinta, urmarind sa faca din toate aceste tari niste colonii si grecii ca au acceptat sa le faca jocul, imrumutandu-se in nestire, cam ce fac si spaniolii, italienii, romanii, francezii si marea majoritate. Nu poate fi colaps nici unde in lume? Pai tu ai notiunea de inflatie? De faliment? De putere de cumparare? Si se va ajunge si la lupte de strada, mai ales in tarile obisnuite sa o duca bine, cand vor cadea principalele monede si oamenii vor ramane fara putere de cumparare, sa vezi atunci lupte pentru supravituire. Ai vazut ce s-a intamplat in anii 30 in SUA, ce jafuri erau peste tot? Iar acum este la nivel global. Nu toata lumea are un petec de pamant ca sa-si cultive una alta. Majoritatea traiesc si respira corporatiile. Un sistem generalizat la nivel global care cade brusc, poate da nastere la unele dintre cele mai mari nenorociri. Omul e calm cat are ce duce la gura, dupa… devine fiara.

  4. Grecii-singurul popor demn si merituos din Europa ! Dumnezeu ii va proteja si nicidecum nu ii va lasa chiar si bomba atomica de-ar cadea peste ei. Pamant sfant care dupa multe incercari iese la suprafata victorios ! Cine nu are greutati in istorie si perioade critice ? In Grecia sunt oameni duhovnicesti care tin flacara credintei si care se roaga sincer pt tara lor, acestia vor vedea zile bune alaturi de Dumnezeu, acestia au o incredere nestramutata ca Dumnezeu ii conduce, le tine tara in picioare . Asta e o putere pe care o are Grecia, puterea lui Dumnezeu !

    • Doamne ajuta!
      Adevarat ati spus,anonim!
      Ortodoxia traita si marturisita -chiar si cu pretul vietii,daca trebuie,-este singura solutie a iesirii din orice criza,orice nenorocire de orice fel.Si pentru romani.De aceea se lupta ,,ei”-nebunii globalisti satanisti- mai ales impotriva Ortodoxiei,ca sa-i indeparteze pe oameni de ea,adica de Adevar,de Mintuitorul Nostru.
      Cit de mult as vrea sa avem si noi ierarhi si preoti care sa iasa in fruntea poporului,sa-l indrume,sa-l incurajeze si sa-l sustina pe calea Adevarului milenar in care ne-am si nascut,noi ,romanii!Asa am vazut la greci.Dar noi nu mai sintem ,,guvernati” de romani autentici ci de venetici care si-au luat nume si cetatenie romanesti,tradatori si vinzatori de neam,traditii,cultura si tara.Noi romanii, insa ,ne-am tradat singuri,acceptindu-le jocul.Indepartindu-ne de Dumnezeu,Ortodoxie,traditii stramosesti si alergind dupa lucru strain,ne-am tradat singuri.Meritam acesti conducatori carora nu le pasa de Romania si de Romani,sau de Hristos si dreapta credinta a Sa.
      Bravo grecilor!Popor demn,curajos-Maica Domnului sa-i ajute si sa-i pazeasca!
      Sper ca sirbii sa invete din necazurile noastre ,ale popoarelor prizoniere custii odioase a SUE si sa nu intre niciodata aici.La fel si alte popoare -mai bine sarac si liber,demn.

  5. MARIAN , anonim ,
    AVETI DREPTATE !!!
    Grecii au facut un lucru demn de un popor civilizat , constient in ce haos economic le-a adus Uraciunea Europeana si jefuitorii de la FMI .
    Au votat razand , fericiti si demni . Faptul ca s-au aprovizionat si au lasat supermarketurile goale nu-i o noutate , imi amintesc ca si acum vreo trei ani au facut la fel , iar in piata din Grecia , coborau cucoanele cu tocuri mari , elegante si carau in spinare la masina saci cu cartofi si tot ce aveau nevoie pe un termen lung . E firesc ca s-au aprovizionat , dar o fac cu veselie si nu de frica ca vor muri de foame , demnitatea lor a spus NU sacalilor Occidentului si lui Merkel , cea care tremura de frica iesirii Greciei din cuibul lor de viespi care stapanesc Europa .
    Cert este ca acestor hoti mondiali le tremura fundul pantalonilor de frica caderii in propria prapastie , sapata de ei pentru Grecia .
    Cine a adus Grecia in starea aceasta , dintre fostii ei conducatori tradatori instruiti in America :
    „Patru prim-ministri greci care au pompat in Grecia 220 de miliarde de dolari :
    1. Karamanlis (a absolvit Universitatea Fletcher din SUA )
    2. Papandreou (a absolvit Universitatea Harvard SUA )
    3. Papademos (a absolvit Universitatea Columbia SUA )
    4. Samaris (a absolvit Universitatea Harvard SUA ).”
    „Cat costa Grecia ???
    Stiti pentru ce i-au dat miliarde de bani tipariti fara acoperire si dolari de nimic , americanii si babalacii de la FMI ?Ceea ce ni se spune despre Grecia in mass-media este MINCIUNA !
    1. Greciei ii apartine teritoriul de pe uscat si de pe mare cat Germania si Austria impreuna cu o suprafata totala de 450 000 Km patrati de la coasta Adriaticii pana la coasta Ciprului . Din partea de vest a tarii (Cofru )la estul extrem (Larmaca), este ca si cum a-i zbura de la Bruxelles la Marsillia.
    2. In lume traiesc 17 milioane de greci din Grecia , Cipru si din alte locuri .
    3. Grecia e pe locul 2 in lume in ce priveste depozitele in banci elvetiene .
    4. Grecia este vizitata de 16 milioane de turisti pe an si are o industrie turistica dintre cele mai dezvoltate
    5. Grecia are trei santiere navale mari care pot construi nave de orice tip.
    6. Grecia produce camioane grele , autobuze , vehicule feroviare , betoniere , remorci si altele .
    7. Greciei ii apartine 2400 de petroliere si cargouri mari , in aceasta pozitie tara ocupa primul loc in lume iar Cipru , al cinci-lea loc (1500 de petroliere mari si cargouri)
    8. Grecia ocupa locul 2 in lume la productia de lapte de oaie , locul al treilea la productia de masline , sofran , Kiwi , piersici .
    9. Grecia este pe primul loc in lume la productia mondiala de nichel magnetizat ( 1,6 milioane de tone)
    10. Grecia ocupa locul 2 in lume la productia de bentonita (1,5 milioane de tone ), pe locul intai in Europa la productia de bauxita (2174 000 de tone )
    11. Fortele aeriene grecesti ocupa locul 2 in NATO .Fortele navale ale Greciei ocupa locyul 2 in NATO .
    12. La sud de insula Creta exista un camp de rezerve de petrol in valoare de 175 de miliarde de tone al treilea ca marime in lume
    13. Rezervele de aur ale Greciei sunt estimate la 38 de miliarde de euro .
    In Grecia si Bulgaria se afla cele mai mari rezerve de aur din Europa
    14. Rezervele de petrol si gaze ale Greciei sunt estimate la 10 trilioane de dolari , potrivit Institutului Geografic al SUA . Si ei , vor sa ia aceasta tara , pentru 340 de miliarde de euro?”
    Aici nu a spus autorul , de muntii de marmura pe care ii are Grecia , am fost de cateva ori in Grecia si am vazut frumusetile acestei tari .

    • Maria, ai dreptate cand spui ca sunt bogati, singura mare obiectie a mea este, de ce poporul grec a asteptat pana in al 12-lea ceas ca sa faca aceste actiuni? Cat le-a fost si lor bine, nu a contat ca banii veneau din imprumuturi. Cand au inceut sa le puna restrictii, au sarit. Daca erau cu adevart corecti, trebuiau sa protesteze de la inceput, de cand tara a inceput cu imprumuturile masive.
      In rest toata admiratia pentru fratii nostri ortodocsi.

      • @vt, Au protestat cu violenta inca de acum cativa ani, dar au avut la putere parlamentari corupti. Acum a venit la putere cine trebuie, care le-a promis disperatilor, ca nu vor mai fi taieri de pensii si sclavie. Oameni morali, drepti, care-si iubesc tara nu pot ajunge la putere decat in situatii limita, cand poporul nu mai poate suporta jugul. La noi, daca venea Vadim la putere cand trebuia, altfel era viata noastra. Dar toti s-au unit impotriva lui, inclusiv strainii, pentru ca le-ar fi luat osul si ala furat de la popor. Romanii sunt prea rabdatori, si se urasc intre ei, nu-s ca ungurii sau oricare alt neam, ne place sa barfim si sa-i lasam pe alti sa faca ceva bun, dupa care criticam. Vrem nu vrem, avem tradarea in sange, vezi istoria noastra de la Bastus incoace. Poporul roman nu poate, nu are cum sa evolueze decat intr-o dictatura „benefica”. Romanul nu stie decat de frica, pentru ca in toata istoria noastra am avut stapani straini, iar ca sa poata supravietui bine, multi au ajuns sa-si tradeze familia, neamul, tara. Nu am dreptate ? toata Europa ii uraste pe romanii pentru ca sunt criminali, hoti, rai, talhari, tot ce este mai urat la fiinta umana. Sunt roman 100% dar asta este parerea mea pentru neamul romanesc. Si altii sunt rai, dar nu cu neamul lor.

  6. @vt,bine ati revenit!
    Problema Greciei este grava asa cum va fi si a noastra si a intregului glob.Dna Merkel si-a imaginat ca daca le canta-n struna „JEFUITORILOR LUMII”ea va fi scutita.Chiar nimeni nu intelege ca oricine care are puterea se foloseste de cine are nevoie pana isi obtine ce-si doreste dupa care …trage apa dupa ?!deci suntem la inceput de drum creat de EVREI,si daca da DUMNEZEU cel SFANT sa vrem noi dreptate nu pamant,atunci sa-i vezi cum incep sa ceara despagubiri.Asa sa ne ajute bunul DUMNEZEU,SA VREM DREPTATE!

  7. vt,
    De ce acum ?
    Pentru ca pana acum protestele lor nu au fost sustinute de nimeni din guvernul mafiot si masonic , condus de cei patru masoni , pe care i-am enumerat mai sus ,pusi in guvern de americani si UE asa ca in Italia , Franta ,Romania , Germania , Anglia ,si altele , toti scoliti in SUA , pe cand acest tanar simpatic la propriu si la figurat Alexis Tsipras ,este GREC scolit in Grecia (absolvent al Universitatii Politehnica Atena) patriot si cu bun simt care respecta cuvantul poporului , nu se supune mafiei creditorilor straini carora le stralucesc ochii si vor sa puna ghearele pe asa o tara ca Grecia .
    Daca exista incredere si colaborare intre popor si guvern , se poate declansa o ofensiva impotriva oligarhiei occidentale fara probleme . Daca am avea si noi un Tsipras al Romaniei , sa iasa de pe undeva , cred ca , cu toata manipularea si prostia romanilor , patriotismul si increderea ar invinge si toti am decapusa tara .La greci s-a facut asta prin vot . Au cazut la alegeri hotii . Au castigat cei care sunt pentru popor si tara . In fata gloatei , oculta nu mai are putere , mai ales daca referendumul s-a declansat la urgenta , reptilele occidentului au fost luate prin surprindere si nu au avut timp sa actioneze , pompand bani grei sa introduca anarhisti care sa compromita votul .
    Apoi Grecia reprezentata de Tsipras , este foarte mult sustinuta din toate punctele de vedere de Rusia prin Putin , ceea ce nui-i un lucru de neluat in considerare .
    Iar Dumnezeu sta deasupra tuturor acestor lucruri pamantesti , avand in vedere tari ortodoxe care au dat milioane de sfinti ce sustin Grecia (in acest caz )prin rugaciunile lor catre Dumnezeu .

    • Ai dreptate Maria, doar ca pe cei dinainte care erau sustinuti de oligarhii internationali tot grecii i-au ales si le stiau intentile si afinitatile fata de politica UE. Nu ma intelege gresit, admir ceea ce a facut poporul grec si puterea lor de a rasturna bestia, dar nu uita ca acest lucru este in acord cu ce vor mai marii papusari, ei orchestrand de altfel aceasta situatie, deci nu este nicidecum o victorie impotriva lor, cel putin deocamdata. Daca pe mai departe insa vor duce o politica de interes national se poate spera la mai mult.
      De ce spun ca treaba a fost orchestrata de papusari? Pentru ca ei au creat aceasta criza economica, si scopul ei este de a produce haos in urma caruia sa controleze toata planeta, Grecia fiind scanteia care va aprinde dezastrul economic mondial care se anunta, de asta este foarte important ce pasi va face Grecia de acum inainte si trebuie sa fie foarte atenta la politica pe care o va duce, atat interna cat si externa Nu e nimic inca castigat, de abia de acum vor incepe adevartele provocari, pentru ca papusaii vor presa continu sa-i duca atat pe ei cat si pe toti ceilalti care vor urma dupa greci in directia dorita de ei.

  8. Da, dar papusarii au fost prea increzatori in puterea lor absoluta de a manipula popoarele subjugate si manipulate de mass-media si nu au luat in calcul eventualele reactii populare de respingere a Planului papusarilor si de a se trezi din adormire cu ocazia alegerilor si schimbarii politicienilor .
    Trezirea maselor le va da de lucru papusarilor , care , in mod sigur nu au prevazut reactia poporului grec , alegerea partidului de stanga care sustine poporul si nu imperialistii capitalisti imbogatitii care detin mai bine de jumatate din averea lumii .
    Sunt atatea miliarde de oameni sub papucii papusarilor , iar ei cred ca vor trai ca si Noe , stapanind pamantul .
    Grecii au spart gheata , urmeaza multe state din UE care vor lua exemplul Greciei .
    De-ar iesi cat mai repede din zona euro , (am citit pe undeva ca deja isi tiparesc moneda nationala) si sa se prabuseasca oligarhii internationali jecmanitorii Europei .
    Sigur ca lupta abia incepe , ei vor cauta sa nu lase Grecia sa iasa din zona euro , vor momi-o cu cine stie ce minciuni , dar poate Dumnezeu va amana timpul prigoanei si va ingadui libertatea popoarelor Europei , desfiintand Uniunea Satanista Europeana .
    Ma incanta faptul ca Rusia sustine Grecia iar Putin il sprijina moral pe Tsipras si asta ii sperie tare pe papusari .
    Eu cred ca numai popoarele in masa , pot iesi de sub talpa oligarhilor exploatatori ai lumii .
    De asta se tem si vor sa reduca drastic populatia lumii , se tem de reactia multimilor .

    • Maria ma tem ca gresesti, papusarii exact la asta se asteptau, la reactia pe care au avut-o grecii, la alegerea unui partid nationalist, ei vor sa prabuseasca Uniuniea Europeana si totodata bursa. Prin prabusirea aceasta se poate crea resetul. Ai sa vezi, papsarii dupa ce va fi creat tot haosul si nu numai in Grecia, peste tot in lume, inclusiv SUA, atunci vor interevni, pana atuni vor avea doar infiltrati care ca creeze haos general si sa-i directioneze cum vor, daca vor reusi nu stiu, dar cu siguranta acesta le este planul, acesta le-a fost de la bun inceput.

      • @vt, ai dreptate, deja fatalaul homosexual Daianu a spus ca se va crea in curand haos si armata trebuie sa intervina, nu numai in Grecia, ci peste tot unde este nevoie. Control, control, control, lege martiala, lagare, inchisori, mai rau ca in timpul comunistilor. Se va ajunge ca in filmul ala notoriu al lui Orwell: 1984

      • vt, absolut de accord, sunt convins ca in laboratoarele elitelor lucreaza cei mai buni sociologi si psihologi care anticipeaza cu multe miscari inainte tot ce se intampla in societate si poate fi anticipat, asa cum elitele au controlat guvernele anterioare ale grecilor, tot asa controleaza si pe acesta cu tsipras cu tot, un om fara Dumnezeu. totul e cu accord de la intunecati si perceptia ta este corecta si limpede. papusarii sunt in stare si o vor face, vor sacrifice pe multi de-ai lor din diferite esaloane, pt a da credibilitate unor scenarii

  9. Pai , in cazul asta trebuie sa acceptam ca vor desfiinta UE ca sa nu mai existe nicio structura inchegata din mai multe natiuni si sa ramana drumul liber pentru NOM .
    Dar , oare se apropie asa repede sfarsitul tuturor statelor lumii , instalandu-se Guvernul Mondial si Dictatura lui Antihrist?
    Cred ca mai sunt multe de facut din partea lor pana atunci dupa cum spune Apocalipsa si anume :
    Nu se va mai savarsi Sfanta Liturghie in nicio biserica din lume ,
    Va fi lepadarea totala de credinta (ceea ce acum nu s-a intamplat)
    Construirea Templului evreesc din Ierusalim , dupa daramarea Moscheii lui Omar , mai intai ,
    Cel de-al treilea razboi mondial care va dura cinci luni si se va declansa in timpul domniei lui Antihrist si inca multe evenimente mari care sa duca spre inscaunarea satanei .
    Uniunea Europeana este o structura satanista propice planului papusarilor , de ce ar desfiinta-o acum la comanda lor?
    Ii ajuta la descrestinarea Europei , este o parte din planul lor diabolic si nu cred ca papusarii doresc dizolvarea UE acum .
    Daca UE va disparea prin iesirea statelor din aceasta structura dictatoriala si distrugatoare , va fi o binecuvantare si un ajutor de la Dumnezeu pentru rugaciunile din tarile ortodoxe si a sfintilor , pana la cele ce au sa se intample la timpul lor .
    Eu cred ca in tarile ortodoxe nu va fi haos pentru ca Dumnezeu este slavit zilnic in mii si mii de biserici si manastiri din Grecia , Serbia , Romania , Bulgaria , Rusia .

    • Pai o criza financiara puternica nu poate duce, decat la razboi, iar ca sa intrerupi Sfanta Liturghie nu se poate decat in urma unui razboi groaznic Altfel cu toate uniunile lor sataniste din lumea asta, nu o vor putea opri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s