VIDEO. Ce au raspuns americanii cand au fost intrebati ce sarbatoresc pe 4 Iulie?

Americanii vor celebra Ziua Independenței în acest weekend, ocazie cu care Mark Dice a ilustrat faptul că multi americani din San Diego, nici nu știu când a fost semnată Declarația de Independență sau chiar ce reprezintă 4 iulie.

Când un om a fost întrebat, „Ce țară celebra s-a rupt de Anglia pentru a-si intemei propria lor țară la sfârșitul anilor 1700,” un om a răspuns, „Nu am nici o idee, nu știu.”

Întrebată ce sărbătoresc americanii pe 4 iulie, o altă femeie a spus că Ziua Independenței si reprezinta „ziua în care am castigat razboilul contra sudistilor … .este independența noastră … .fata de sud”, o referire de fapt la războiul civil care a avut loc aproape o sută de ani mai târziu.

O altă femeie a fost, de asemenea, departe de raspunsul corect cu aproape un secol, ghicind că Abraham Lincoln a semnat Declarația de Independență. A depasit insa orice limita atunci cand a raspuns că Declarația de Independență a avut loc în anul 1964.

Când un alt om a fost întrebat: „Fata de ce țară ne-am declarat independența?”, soția lui a intervenit si a raspuns:” California „.

O altă femeie nu a putut numi nici macar unul dintre părinții fondatori ai Americii, în timp ce un altul a plecat imediat ce a auzit întrebarea.

Apoi un turist din Italia a răspuns în cele din urmă în mod corect, că America sărbătoreste independența față de Marea Britanie, care s-a intamplat în 1776.

Videoclipul se corelează cu numeroase sondaje care ilustrează nivelul uluitor de ignoranță al multor americani, atunci când vine vorba de infiintarea propriei lor țări.

Un sondaj de opinie facut in 2011 a constatat că, „Numai 58 la suta din locuitori, știu că Statele Unite si-au declarat independența în 1776.” Aproximativ un sfert din cetățenii americani nu au nici o idee fata de cine si-a declarat indepententa America.

Numerele sunt chiar mai deprimante atunci când vine vorba de tineretul Americii. 14 la suta dintre adolescenti cred că ne-am declarat independenta fata de Franta, in timp ce un alt 5 la suta au spus ca este vorba de Canada. – infowars.com

Urmariti va rog si:

Reclame

Despre minunea milostivei preotese Chiriachi Ţituridu

La şapte ani de la adormirea ei, s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a spus: „Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m‑ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!”. Acest vis l-a avut părintele în repetate rânduri. Când s-a săvârşit mutarea moaştelor ei, au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă.

cuvioasa_chiriachi-tituridu

Preoteasa Chiriachi Ţituridu s-a născut în 1870 şi s-a căsătorit în 1890 cu Gheorghe Ţituridu, care a fost hirotonit preot şi a slujit în satul lor, Ţopli din Pont. Au dobândit şase fiice şi un fiu, care a murit de mic.

Preoteasa Chiriachi era simplă, foarte evlavioasă şi foarte milostivă. Suferea şi plângea când vedea nefericirea oamenilor. Avea întotdeauna deschisă uşa casei ei, locul în care cei săraci şi flămânzi găseau mâncare şi căldură, iar cei străini, loc de găzduire.

În anul 1903, părintele Gheorghe s-a mutat împreună cu familia sa în satul Atara sau Azanta din regiunea Sohum (Georgia). Era singurul preot din acel ţinut unde trăiau mulţi refugiaţi greci. Liturghisea, boteza, cununa şi citea bolnavilor rugăciuni. În casa sa îşi găseau scăparea zeci de refugiaţi care „nu aveau unde să-şi plece capul”. Preoteasa cea milostivă frământa neobosită, gătea şi îi hrănea pe săracii care îşi găseau scăparea la casa lor. Îi iubea şi îi mângâia ca pe copiii ei. Pentru că nu încăpeau toţi în mica lor căsuţă, a cerut părintelui Gheorghe să facă o casă de oaspeţi mare. Astfel, putea găzdui acolo până la o sută de persoane.

Evlavioasa preoteasă, în timp ce hrănea atâtea guri flămânde, ea însăşi postea în fiecare zi până la ceasul al nouălea din zi. Până la Vecernie nu mânca şi nu bea nimic. Mergea la biserică, lua anaforă şi apoi mânca. Carne sau alte mâncăruri de frupt nu mânca niciodată, ci doar verdeţuri şi fructe.

Odată, pe când trecea împreună cu părintele Gheorghe pe lângă cimitirul din Suhum, a cerut ca atunci când va muri să fie îngropată acolo. Preotul s-a mirat, fiindcă era tânără, având în jur de patruzeci de ani. Peste câteva zile, s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci au îngropat-o în acel cimitir, potrivit dorinţei ei.

La şapte ani de la adormirea ei, s-a arătat părintelui Gheorghe în vis şi i-a spus: „Şapte ani de zile nu te-ai îndurat de mine, ci m‑ai lăsat sub pământ. Să vii să mă scoţi!”. Acest vis l-a avut în repetate rânduri. Un monah de la Mănăstirea „Nova fon” din Tranda vedea în fiecare seară o lumină pogorându-se pe mormântul ei şi auzea o voce spunându-i: „Să vii la mormântul meu, ca să mă scoţi de acolo!”.

Într-adevăr, s-a săvârşit mutarea moaştelor ei şi atunci au văzut cu toţii osemintele ei curate, iar sub ele se afla apă. O bună mireasmă a umplut locul acela şi cu uimire au observat că mâna cea dreaptă, pe care purta verigheta, urechea şi inima ei erau nestricate, iar celelalte oseminte erau galbene ca ceara.

Mâna şi inima le-a luat călugărul din Tranda, pe când celelalte oseminte ale ei se păstrează la Sankt-Petersburg.

(Ieromonah Eftimie Athonitul, Asceţi în lume, volumul I, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009, pp. 44-46) – doxologia.ro

Alte minuni facute de Dumnezeu prin oamenii placuti Lui, puteti gasi la categoria MINUNI.

O intamplare la racla Cuvioasei Parascheva

Antonio a împlinit 6 ani. Este în clasa pregătitoare şi deja ştie să scrie, ANTONIO, MAMA, TATA, RIO. Rio este un personaj dintr-un desen animat pe care Antonio îl iubeşte. Când iubeşti pe cineva, te rogi pentru el şi… îl treci şi pe pomelnic. Ieri-seară pe la şase, i-a spus maică-sii că vrea să meargă la biserică.

racla_sfanta_parascheva1

 – Mama, hai la biserică.

– Ce să facem? Lasă că mergem mâine la Sfântul Maslu.

– Nuuu… Hai acum.

– Păi ce să facem acum? E târziu.

– Să ne rugăm.

– Hm!

– Hai, hai, hai… Hai să mergem.

Aşa l-am cunoscut pe Antonio. Era de acum ora 19:00 şi Catedrala aproape goală. A venit la racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva împreună cu mama lui şi a stat acolo vreo două minute să se roage. Parcă prea mult pentru un copil. Neobişnuit. Apoi, s-a întors spre biserică şi m-a privit. A făcut câţiva paşi spre mine, serios. Eu l-am încurajat cu un zâmbet, iar el a luat binecuvântare şi apoi mi-a sărutat mâna. L-am mângâiat pe cap şi i-am întins mâna să dăm noroc.

– Dă „noroc“! Am întins mâna, însă el a ridicat palma, să batem „five“. Am bătut „five“, dar nu ne-a reuşit din prima cum se cade. Am mai bătut o dată de a răsunat toată biserica. Studentul care mă ajută la scris pomelnice a scos capul de după florile de la raclă pentru a vedea ce s-a întâmplat.

– Nu e nimic, l-am liniştit. Am bătut palma cu prietenul meu.

– Cum te numeşti, voinice?, l-am întrebat pe noul meu amic.

– Antonio.

– Şi câţi ani ai?

– 6 am împlinit. O să împlinesc de acum 7.

– Şi?

– Şi!

– Ce faci?

– Am venit cu mama la biserică. Auzi?

– Da.

S-a apropiat de mine făcându-mă să înţeleg că vrea să-mi spună ceva la ureche. M-am aplecat spre el. Am înţeles că voia să-mi spună un secret. Trebuie întotdeauna luate în serios secretele copiilor. Am luat o mină interesată şi m-am aplecat spre el. Mi-a şoptit:

– Tata şi mama s-au despărţit. Ce să fac ca să se împace? Să fie înapoi amândoi.

Două trei secunde n-am ştiut ce să-i răspund. M-a luat prin surprindere. Se uita la mine rugător cu ochii umbriţi de o lacrimă, aşteptând un răspuns.

– Să te rogi aici, la Cuvioasa…

– M-am rugat. Mă mai duc o dată.

S-a apropiat din nou cu mersul lui de copil, de catafalc şi a mai stat un timp în faţa sfintelor moaşte. Am crezut că am încheiat cu el. N-a fost aşa. A venit din nou ţintit la mine şi mi-a spus:

– Părinte, ştii ceva?! Mai bine o chem pe mama să vorbeşti cu ea. Să-i spui ei ce să facă.

– Dar unde-i?

– O chem acum.

Copiii au credinţă. În mintea lor, adesea, preotul este asemenea lui Dumnezeu 

A fugit undeva în spatele bisericii, unde se retrăsese, şi a căutat-o. Am văzut apoi cum o dăscălea. Femeia a rezistat puţin. Privea din când în când spre mine spunându-i ceva. Vorbea şi el de undeva de jos, de la înălţimea lui. Nu ştiu ce argumente i-a adus, de acolo de jos, din lumea lui, dar ştiu că au fost mai puternice decât ale ei. A mişcat-o din loc şi au venit spre mine. Între timp, am mai luat câteva pomelnice şi am mai binecuvântat câţiva oameni.

– Doamne ajută, părinte.

– Ce faceţi?

– Ce să fac? M-a scos ăsta mic din casă ca să vină la biserică. Nu poţi scăpa de el. M-am îmbrăcat şi am venit din Dacia până aici.

Antonio privea spre noi. Avea ochii umezi.

– Spune-i ce să facă, mi-a zis, cu o voce şi o privire rugătoare.

Se gândea probabil că ea o să înţeleagă mai bine decât el ce trebuie să facă pentru a veni tata acasă. Avea credinţa că eu ştiu foarte bine, eu am răspunsul problemei lui. Copiii au credinţă. În mintea lor, adesea, preotul este asemenea lui Dumnezeu. Eu îi voi da mamei soluţia, ea va înţelege, va face ceea ce trebuie şi apoi totul va fi bine. Părinţii lui vor fi din nou împreună, uniţi, cum au fost până nu demult.

* *

Doamne, dăruieşte părinţilor înţelepciune şi putere pentru a oferi copiilor lor o copilărie binecuvântată. Separarea părinţilor desparte şi sufletul copilului în două. Să nu-i rănim. Să nu le umbrim timpul nevinovăţiei. Divorţul aduce în sufletul copilului confuzia, sentimentul vinovăţiei, tristeţea, refuzul acceptării acestei situaţii şi furia, sentimentul că este abandonat. Copilăria este timpul bucuriei curate. Am auzit pe cineva spunând odată: nu am mai trăit cu adevărat din copilărie. Copilăria este izvor de putere şi de mângâiere pentru toată viaţa, ajutor şi refugiu în momentele dificile de mai târziu de care nu scapă nimeni. (Protos. Nicodim Petre) – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Sfânta Parascheva, o vistierie de minuni duhovnicesti fără de preţ

Iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie